Posts tagged ‘spiritualitate’

Cuvantul care-ti poate schimba viata

“La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul.”

Exista un cuvant magic care-ti poate schimba radical viata si iti poate transforma intru totul perceptia asupra ta, a celorlalti si a intregii realitati. Doar un cuvant, nici macar o reteta. Nu-i nicio vrajitorie, nu-i mantra, nu-i ruga. Nu-i contra cost, e gratuit. Oricine poate avea acces la cuvantul magic care poate realiza chiar si transcendenta acestei lumi.

Fiecare cuvant are o frecventa, la care te poti acorda. Ca sa ramai pe frecventa respectiva, e necesar sa te reacordezi permanent, interior, si s-o si manifesti prin actiune, prin fapta, in exterior.

Mai intai, hai sa vedem care este cuvantul mortal, criminal, care-ti poate distruge viata.

“Care este cuvantul cel mai egoist dintr-o singura litera? “I” (EU), nu-i asa? Totul se invarte in jurul lui Eu. Eu fac, eu dreg, eu platesc pentru toate astea. Pe ce se bazeaza “EU”? Se bazeaza pe asteptari. Eu ar trebui sa fiu rasfatat asa, eu ar trebui sa fiu iubit asa, eu ar trebui sa tratat asa, eu ar trebui sa fiu respectat asa, eu ar trebui sa primesc asta, eu n-ar trebui sa primesc asta. Toate acestea conduc la o viata de asteptari enorm de mari. Totul se bazeaza pe opiniile mele, dorintele mele, totul e despre ce-mi place mie, despre ce nu-mi place mie. Eu iubesc asta, eu vreau asta, eu nu vreau asta, eu…, eu…, eu…, eu…, EU!

Credeti ca viata va fi una fericita cand se invarte in jurul lui EU? De mici, am crescut astfel. Am invatat doar sa luam si toata lumea trebuie sa ne indeplineasca asteptarile. Totul trebuie sa fie la nivelul asteptarilor MELE.

Un copil se duce la mama lui si-i spune: “Mama, te iubesc.” Un copil de 5 ani. Mama ii raspunde: “Si eu te iubesc.” Copilul creste, are 16 ani. Se duce la mama lui si-i spune: “Mama, te iubesc.” Mama il intreaba: “Cati bani vrei?” Copilul creste si are 25 de ani. Se duce la mama lui si-i spune: “Mama, te iubesc.” Mama: “Cine e fata? Unde locuieste? Facem aranjamentele.” Copilul creste si are 40 de ani. “Mama, te iubesc.” Mama: “Ti-am zis sa nu te insori cu ea!” Copilul creste si are 60 de ani. “Mama, te iubesc.” Mama: “Nu semnez nicio hartie. Pleaca!” Ea e mama. Mama stie.

Totul e despre recompensa asteptarilor MELE. Casatoria. Ce-i casatoria? Credeti ca inseamna doar copii, parteneri de viata, soti? Ce-i casatoria? Atat de multe asteptari ale fiecaruia sa-i fie satisfacute asteptarile de catre celalalt. Dumnezeule!

Si credeti ca religia e scutita de toate astea? Daca tinerii nu sunt scutiti, partenerii sezonieri de viata nu sunt scutiti, sotii nu sunt scutiti, credeti ca oamenii religiosi sunt scutiti? Cei care vin (sa se refugieze, sa se calugareasca) la temple (manastiri), credeti ca sunt scutiti? Nu cred. Cand vin oamenii in astfel de asezaminte, vin la Dumnezeu si tot ce fac e sa ceara! “Da-mi ce vreau!” Nimeni nu vine sa spuna: “Te iubesc. Vreau sa-ti ofer.”

Cand presedintele SUA, John. F. Kennedy, a urcat pe scena pentru primul discurs prezidential, a rostit aceste vorbe intelepte: “Nu intrebati ce poate face tara pentru voi, intrebati-va ce puteti face voi pentru tara!” La fel, nu intrebati ce poate face Dumnezeu pentru voi, intrebati-va ce puteti face voi pentru Dumnezeu. Dar nimeni nu se intreaba asta. Pentru ca e vorba despre asteptarile mele, dorintele mele, toate astea sunt atat de puternice incat pana si atunci cand ma duc la templu si bat clopotul, tot ce fac e sa cer. Cu cat ducem mai mult o viata a lui EU, cu atat EU va fi mai frustrat. Pentru ca oamenii nu exista pe lume ca sa va indeplineasca asteptarile.

Asadar, doamnelor si domnilor, cel mai egoist cuvant format dintr-o singura litera este „I” (EU), care inseamna asteptari si, de aceea, evitati acest cuvant. Cum faceti asta? Fiti realisti in asteptarile voastre. Problema nu e sa ai asteptari, ci sa intelegi ca nu toata lumea iti va indeplini asteptarile. Si, in al doilea rand, il puteti evita pe EU servindu-i pe altii (fiindu-le de folos). Stiti pentru ce? Pentru ca atunci cand vrei sa fii servit, depinzi de altii, care pot sa nu te serveasca. Cand vrei sa servesti, cine te poate opri? Cand vrei respect, oamenii pot sa nu te respecte. Insa cand vrei sa oferi respect, cine te poate opri? Cand vrei sa fii iubit, s-ar putea sa nu fii iubit. Dar cand vrei sa oferi iubire, cine te poate opri? Cand ai nevoie de caritate, s-ar putea ca oamenii sa nu ti-o ofere. Dar cand vrei sa oferi caritate, cine te poate opri?

Invatati, deci, sa va incepeti calatoria de la EU la TU. Cu cat vrei mai mult pentru tine, cu atat devii mai frustrat. Cu cat vrei sa oferi mai mult, cu atat devii mai fericit.”

(Gaur Gopal Das – “Cea mai criminala litera a alfabetului”)

Deci, chiar si atunci cand il vrem pe Dumnezeu, tot ce facem e sa cerem sa ni se dea Dumnezeu, nu sa ne oferim noi Lui. Cum ar suna: „Te iubesc. EU vreau sa ti-l ofer pe EU.”? Ce face diferenta intre EU, TU, asteptari reciproce, care duc la conflict, la frustrari, si realitate? Un singur cuvant magic: responsabilitate. Cand includem in orice ecuatie mentala, in orice gand, acest cuvant, TOTUL se schimba, conjugat cu responsabilitatea. Responsabilitate pentru tine si pentru ceilalti, pentru tot ce exista. Cand raportezi totul la responsabilitate, totul se schimba. Oamenii nu inteleg si nu invata responsabilitatea si o mistifica adesea. Responsabil, de pilda, nu este sa-i dai peste cersetorului, caruia i-e foame, ci sa-l inveti sa pescuiasca. Responsabil este s-o faci numai daca cersetorul, caruia i-e foame, intelege responsabil, doreste asta si este de acord. Altfel, lasa-l sa moara de foame, e treaba lui, e responsabilitatea lui. Cine nu doreste schimbare, sa fie lasat neschimbat si frustrat, sclavul asteptarilor si dorintelui lui EU.

Responsabilitatea nu ti se da, nu ti se ofera, nu o primesti pe tava, tu trebuie s-o accepti si s-o realizezi. Termenul sanscrit Dharma are foarte multe semnificatii, inclusiv aceea de responsabilitate. Acest termen spiritual se regaseste in toate culturile orientale stravechi, in Hinduism, Buddhism, Sikhism si Jainism. Dharma se spune ca ar fi Calea predicata de insusi Buddha. Dharma inseamna scopul vietii, voia divinitatii, din care izvorasc armonia interioara si satisfactia durabila. Dharma reprezinta calea omului catre realizarea si manifestarea desavarsirii sale. Dharma inseamna cunoasterea scopului vietii umane si manifestarea acestui scop prin fapta, prin actiune perseverenta. Dharma provine din “dham”, ceea ce inseamna “a sustine”. Voia lui Dumnezeu sustine viata. Dharma sustine omul sa nu cada prada „ispitei”, iluziei, suferintei egotice. Dharma elibereza omul prin Lege, Adevar si Invatatura.

Calea eliberarii de suferinta este numita, in buddhism, Calea de Mijloc, intre abandonul in fata placerilor si retragere, reprimare, ascetism. Treimea crestina se regaseste in buddhism sub forma: Dharma (Calea, Adevarul si Viata), Buddha (metafora pentru Maestru, Hristos) si Sangha (comunitatea, metafora pentru Sfantul Duh).

Iata care e calea profunda, transcendenta, de la EU la TU, prin prisma responsabilitatii.

“Practica pana cand te vezi pe tine insuti in cea mai cruda persoana de pe Pamant, in copilul care moare de foame, in prizonierul politic. Continua pana cand te recunosti te tine insuti in toti oamenii de la supermarket, de la coltul strazii, dintr-un lagar de concentrare, pana cand te vezi intr-o frunza, intr-o picatura de roua. Mediteaza pana cand te vezi pe tine insuti intr-un fir de praf dintr-o galaxie indepartata. Priveste si asculta cu intreaga ta fiinta.

Daca esti pe deplin prezent, ploaia Dharmei va iriga cele mai adanci seminte ale constiintei tale, iar maine, in timp ce speli vasele sau te uiti la cerul albastru, acea samanta va incolti si va creste, iar iubirea si intelegerea vor aparea ca o floare frumoasa.” (Thich Nhat Hanh)

copyright-logo-livia-bonarov2017

Preluare continut de pe acest site. Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Anunțuri

Ce este iubirea?

Pare a fi o boala fara leac, asa cum a fost mereu descrisa in arta. Pentru unii, remediul pare a fi sa vrea s-o primeasca, pentru altii sa vrea s-o dea, dar pare ca nimeni n-o are, de fapt, ca s-o dea, si nimeni nu pare s-o poata pastra.

Dr.David Hamilton, in “The Physics of Healing”, ne reaminteste ca suntem… goi. Daca ne privim corpul la microscop, gasim celule inauntru. In interiorul celulelor e ADN, in ADN sunt atomi, iar in atomi nu prea mai e nimic. Sunt protoni, electroni, neutroni, intr-adevar, dar si enorm de mult spatiu gol, in proportie de 99.9999999%. Daca un proton ar avea dimensiunea unui mar, cel mai apropiat electron ar fi cat un graunte de sare si s-ar afla la o distanta de vreo 2 km.

Particulele, in sine, spune Dr.Hamilton, apar din ceea ce se numeste Camp Cuantic. Ni le putem imagina ca pe niste valuri de energie. Particulele sunt niste vibratii energetice, la propriu. Iar aceasta perspectiva ne ajuta sa ne imaginam materia si corpul nostru ca fiind ceva in permanenta schimbare, nu ceva static si permanent.

Si atunci, daca materia este 99.9999999% goala de continut, cine pe cine atinge? 0.0000001% atinge alt 0.0000001%, format din protoni, electroni si neutroni? Un ADN atinge alt ADN? Un atom atinge un alt atom? Iar aceasta atingere creeaza senzatii, trairi, emotii? Cum poate fi posibil si inteligibil asa ceva?

Ce simt cand ma atinge cineva? Oare ne punem vreodata intrebarea daca chiar simtim, realmente? Daca ar fi studiat creierul, cu siguranta s-ar putea constata diferente in activitatea cerebrala atunci cand ne atinge o persoana iubita sau un strain. Si atunci, atingerea este diferita, omul sau perceptia noastra asupra omului respectiv? Daca ne-ar atinge un strain, iar noi am avea ochii inchisi si n-am sti cine ne atinge, si ni s-ar spune ca ne atinge persoana iubita, n-am putea distinge fizic, material, atingerea, iar creierul nostru ar inregistra aceeasi activitate cerebrala ca si atunci cand ne-ar atinge realmente persoana iubita.

Ceea ce inseamna ca activitatea cerebrala nu depinde de materie, ci de imaginatie. Gandurile noastre impodobesc sau despodobesc un om, gandurile noastre ne leaga sau ne dezleaga de el. Nu rupem legaturi cu oameni. Rupem legaturi cu gandul care ne leaga de ei. Materia nu are nicio vina. E doar un stimul si atat, tot un stimul al imaginatiei noastre. Am putea concluziona ca 99.9999999% din tot acest univers fizic, pe care-l percepem material, exista, de fapt, doar in imaginatia noastra.

Ce este iubirea? Ce se petrece cand simtim celebrii “fluturasi” in stomac? E o senzatie biochimica. Cand ne atingem, cand ne sarutam, cand facem sex? E o senzatie biochimica. Cand mancam o ciocolata primim acelasi impuls. Ne hranim creierul cu endorfine, cu dopamina. Cand asteptam, infrigurati, telefonul dorit, atentia dorita, vorbele dorite, ce se petrece in corpul nostru? Infuzie de adrenalina, pe de o parte. Frica si anxietate, pe de alta parte, ca am putea sa nu le primim. Fricile sunt doar povesti pe care ni le spunem singuri. Oamenii de stiinta au declarat ca iubirea, asa cum o concepem noi in viata de zi cu zi, in relatiile noastre, din punct de vedere biologic, chimic si neurologic nu are mai mult decat valoarea unei ciocolate.

Asa se naste iluzia separarii. Din neincredere, din frica. S-a intamplat sa nu primim ce voiam, ce aveam nevoie. Ce fel de nevoie? Fizica sau imaginara. Si atunci, mintea s-a infasurat si a ridicat un zid in fata inimii, ca inima sa se inchida, sa nu mai simta, sa nu mai vrea, protejandu-ne si separandu-ne de stimulii exteriori. Care sunt o pura iluzie, o pura inventie, un fals raspuns la niste nevoi imaginare.

Pare trist, nu-i asa? Atata arta ar putea fi redusa la eticheta unei ciocolate. Atatea trairi, atatea simtiri, atata dor, atat de mult devine atat de putin. Si totul are loc in creierul nostru, nici macar in realitate.

Oamenii de stiinta au descoperit ca lipsa conexiunii ar putea fi cauza tuturor adictiilor. Legaturile sanatoase includ relatii, conexiunile cu familia, cu comunitatea si cu sine insusi. Calea vindecarii de adictii consta in conexiune autentica. “Daca nu ne putem conecta astfel, ne conectam cu orice altceva putem gasi. Cu huruitul rotii unei rulete sau cu acul unei seringi” (prof.Peter Cohen)

Adictiile de orice fel, pana la relatii asa-numite toxice din punct de vedere psihologic, sunt doar efecte ale lipsei de conexiune. Pare a fi vorba despre o conexiune materiala, dar asa sa fie, oare? Ar trebui sa primim sau sa oferim aceasta conexiune?

De cate ori nu ati avut prin preajma un om dispus sa va aline suferinta cauzata de despartirea de o persoana iubita si nu v-a folosit prea mult, fiindca nu putea inlocui acea persoana intru totul? Fiindca nu era acea persoana? De cate ori nu v-a spus colegul de munca sau un membru al familiei sau un prieten ca atitudinea lui, pe care o interpretati ca fiind suparare sau indiferenta la adresa voastra, nu are, de fapt, nicio legatura cu persoana voastra? Cine este acel “eu” care cerne si discerne iubirea? E simplu si cutremurator, totodata. Acel “eu” e materia cenusie care zace inchisa in capul fiecaruia dintre noi.

Orice trauma, orice abuz, orice suferinta pot fi demontate cu usurinta, la nivel cerebral, si raportate la realitate, mai ales la realitatea prezenta, cand efectul lor persista doar prin legatura pe care gandurile noastre o intretin cu evenimentele respective. Pentru ce alegem anumiti parteneri, anumiti prieteni, anumite comunitati? Care e acel “eu” care le alege, le limiteaza, le delimiteaza si pe noi odata cu ele? E simplu, acel “eu” pare a fi nevoia noastra, dar de fapt e imaginatia noastra. Orice stimul exterior nu are nicio putere asupra noastra daca nu si-ar baga coada imaginatia. Orice stimul exterior inseamna o proportie de 0.0000001% concret si 99.9999999% imaginar.

Si atunci, ce este iubirea? Un cumul de senzatii biochimice, neurologice, care se petrec, ca o piesa de teatru, in creierul nostru, in imaginatia noastra, care traiesc si mor odata cu noi? Ar fi absurd ca iubirea sa moara. Ar fi trist si absurd ca ea sa fie doar un gand, o senzatie, un stimul biochimic. Nu, iubirea trebuie sa fie mult mai mult de atat. Iubirea este si atat. Nu este “ceva”, nu este un “eu” sau un “el”, este energia in care vibreaza si exista totul. O energie poate mai putin lirica, dar cat se poate de reala si de concreta.

La nivel fizic, material, suntem niste animale cu nevoi fizice si materiale. La nivel neurologic, cerebral, suntem niste roboti cuantici, cu nevoi imaginare, care percep si transforma realitatea dupa chipul si asemanarea imaginatiei lor. La nivel energetic, suntem iubire. Si atunci, va intreb, cum ar putea cineva sa ofere sau sa primeasca iubire? E imposibil. Fiindca suntem iubire, intru totul. Dar, ca sa realizam aceasta realitate simpla, concreta, e necesar sa ne ridicam mai presus de statutul de animal si de nevoile sale fizice si materiale, mai presus de statutul de robot cuantic si de nevoile sale imaginare. Iubirea e ca aerul. Nu-l vedem, desi exista si ne mentine in viata.

Sa postesti mental si sa nu duci grija altuia

Ziua buna dumneavoastra. Am citit cateva randuri imbucuratoare pentru suflet si vi le transmit cu drag, la finalul acestui articol. Cateva observatii preliminare, mai ales in privinta limbajului folosit, care poate sa nu sune tocmai pe placul unor egouri cu pretentii intelectuale, cum am dezvoltat noi, in societatea asa-zis moderna. Epitimie inseamna canon de ispasire pentru purificare. Cursele diavolului nu reprezinta decat cursele propriei minti, care, nestapanita si nedisciplinata, aluneca usor catre atractii inferioare si efemere, catre placeri diverse, si uita scopul uman existential cel mai inalt.

Preotii, duhovnicii, la fel ca sfintii si maestrii spirituali desavarsiti ne indeamna sa trudim in constiinta, spre a o eleva permanent, cat si sa trudim potrivit nivelului nostru de constiinta, depunand toate eforturile, fara a fi atasati si dependenti de rezultate. Pe scurt, fa tot ce poti fara sa astepti rezultatul dorit, fara sa astepti niciun fel de rezultate. Recompensa sa-ti fie faptul ca ai putut face ceea ce ai facut. Efortul, truda ta, in sine, reprezinta recompensa, rezultatul care conteaza cel mai mult. Omul nu poate intreprinde un astfel de demers decat amintindu-si mereu scopul sau existential cel mai inalt. Orice asa-zisa „cadere” nu reprezinta decat o clipa de uitare a acestui scop, de atentie distrasa catre alte lucruri lumesti, care par mult mai facile si accesibile.

Sa te rogi la Dumnezeu pentru ajutor nu inseamna sa ceri rezolvarea problemelor si necazurilor tale. Rugaciunea, meditatia nu reprezinta decat un post mental, la fel cum abtinerea (infranarea) de la consumul unor alimente reprezinta postul fizic. Cineva numea materialism spiritual faptul de a te ruga sau de a medita pentru lucruri sau scopuri lumesti. Scopul rugii este acordarea la o frecventa mult mai inalta decat aceea personala, a separarii de lume prin prisma sinelui. Aceasta frecventa poate eleva si „lumina” constiinta catre realizarea interioara ca nu suntem decat celulele unui organism, nu doar un organism separat. De aceea, a te ruga pentru ajutor inseamna a te incuraja pe tine insuti ca poti si esti capabil sa traiesti tot ceea ce traiesti, cu incredere si credinta ca viata ta si a tuturor are un scop.

Termenul „faith”, din engleza, inseamna atat credinta, cat si incredere. Putem avea credinta si incredere ca viata noastra are un sens si ca suntem in stare sa trecem cu gratie prin toate incercarile si dificultatile destinului. Mai mult, putem avea credinta si incredere ca destinul nostru nu este doar unul personal, ci face parte dintr-un destin perfect regizat, al tuturor, in care toate au un rost perfect, care nu ne este accesibil la nivelul nostru de gandire si prin instrumentul mintii noastre limitate.

Faptul ca-l suparam pe Dumnezeu, precum spun duhovnicii, nu trebuie luat literalmente. Dumnezeu nu este separat de noi, ca un parinte care se supara atunci cand suntem neascultatori si rebeli. Aceasta este doar o metafora religioasa. Fiindca iubirea nu se supara niciodata, doar se ofera pe sine, neconditionat, spre experimentare. Daca Dumnezeu este tot ceea ce exista, atunci a ma raporta la El inseamna a ma raporta nu doar la mine, ci la tot ce exista. Ravna rugaciunii sau a meditatiei asta inseamna: sa-ti iesi din marginile de carne, sa-ti iesi din marginile creierului si ale mintii, sa-ti iesi din sine cu scopul realizarii propriei identitati. In mod paradoxal, omul nu poate afla cine este decat parasind cine crede el ca este, o entitate separata si egotica, si privindu-se ca o celula a tot ceea ce este, o celula a unui organism pe care il putem numi Dumnezeu.

„Dificultatile noastre matematice nu-l deranjeaza pe Dumnezeu. El se integreaza empiric.” „Cu cat studiez mai mult stiinta, cu atat cred mai mult in Dumnezeu.” „Daca oamenii sunt buni doar pentru ca se tem de pedeapsa si spera la o recompensa, atunci suntem, intr-adevar, o specie jalnica.” (Albert Einstein)

Asadar, nu purtati grija altora si nici grija voastra, lasati gunoiul vecinului acolo unde si l-a pus. Pentru ca atentia fuge cu usurinta, mintea este distrasa imediat de la scopul realizarii de sine. Realizarea de sine este, totodata, realizarea lui Dumnezeu.

„Noi, aici pe pamant, implinim o epitimie. Sa nu va mirati ca neincetat aveti cate un necaz. Toti pacatuim necontenit – alunecam si cadem. Cadem, de fapt, in cursele diavolului. Sfintii intaresc neincetat un lucru: important este numai ca omul sa se ridice din nou si sa o ia de la capat pe calea catre Dumnezeu.

Chiar de am cadea de o suta de ori pe zi, nu va ingrijiti de aceasta, ci doar sa va ridicati si sa mergeti mai departe, fara sa priviti inapoi. Ce a fost, a fost si a trecut. Voi doar sa mergeti inainte si sa va rugati Domnului pentru ajutor. Nu prin faptul ca ne plangem intruna de ceva Il suparam pe Dumnezeu. Il suparam atunci cand pacatuim, nu atunci cand ne intoarcem catre Dansul ca spre ruda noastra cea mai apropiata. Domnului Ii este placut a-L chema neincetat si a ne revarsa preaplinul inimii inaintea Sa.

Nu mai dati atata insemnatate intamplarilor din afara. Fiti mai mult in launtrul vostru, in inima, cu Domnul, iar pe celelalte lasati-le! Trebuie doar sa fiti cuviinciosi, linistiti si buni fata de toti. Nu purtati grija altora.”

(Staretul Tadei de la Manastirea Vitovnita. Extras din ”Cum iti sunt gandurile asa iti este si viata”)

Sursa: www.ganduridinierusalim.com

Mistificari spirituale. Partea 5. Dorinta si libertatea.

Seria de articole e intitulata “Deus Interruptus. Mistificari spirituale”. Initial am vrut sa numesc partea aceasta “Dorinta si abstinenta”, dar am inceput sa rad la gandul ca abstinenta nu pare prea ofertanta, nu la fel cum pare libertatea.

Am citit deunazi o postare draguta pe facebook, in care era vorba despre fericire. Voi inlocui fericirea cu libertatea. Cica un om s-a dus la Buddha si i-a zis “Eu vreau libertate.” Buddha i-a raspuns ca, mai intai, sa-l scoata pe “eu” din propozitie, adica ego-ul. Apoi, sa scoata si “vreau”, care reprezinta dorinta. Si va ramane doar libertate.

Poate veti spune: la ce bun? Fericirea exista undeva, cumva, asa banuim cu totii, dar pare un soi de struguri acri, la fel ca libertatea. La ce bun daca EU nu ajung acolo, nu ajung la strugurii astia?

Doresc libertate, doresc fericire, dar la ce bun? Soarta omului pare o damnare sarcastica. Destinul pare sa ne ranjeasca in fata si sa-si bata joc amarnic de “eu” si de “eu vreau”, de dorintele noastre, nu-i asa? Religiile parca ne vor sclavi, martiri. Predica o morala si un comportament etic rigide, care parca ne fura orice placere si ne anuleaza orice dorinta. In ce fel mai poate fi vorba despre libertate?

Anumite orientari “spirituale” new-age vorbesc despre o eliberare, despre o libertate care suna hedonist si hipiot. Libertate fara margini, fara responsabilitati, fara restrictii, libertatea spiritului de a se bucura nestingherit, dupa chef si dupa bunul plac, de aceasta experienta materiala, in forma omeneasca.

Suna bine mistificarea asta, nu? Comparativ cu dogmele invechite si rigide ale religiilor. Comparativ cu ideea de disciplina, de moralitate. Dar cum poti sa te bucuri, tu, pentru tine, cand altii pot avea de suferit in urma bucuriei tale, a placerilor tale? Cum ar fi daca Soarele ar vrea sa se bucure numai el, egoist, de propria-i lumina, fara sa-i pese de restul? Cum sa ma bucur de serviciile aduse altora, daca acestea imi restrictioneaza libertatea? Cum ar fi sa gandim cu totii astfel? N-am mai avea paine pe masa, fiindca taranul, care munceste pamantul, brutarul, care coace painea, vanzatorul, care o vinde, si toti oamenii implicati in acest proces, prin care ajunge painea pe masa noastra, ar putea sa vrea fiecare sa fie liber, sa se duca pe o plaja exotica, unde sa zaca la soare si sa bea un cocktail langa unul sau mai multe trupuri superbe si disponibile. Si ar mai fi si alte vise si dorinte de adaugat. Si ar mai fi nenumarate placeri de infruptat. Nu s-ar termina niciodata…

Ce inseamna dorinta? Eu vreau. Ce vreau poate sa nu aiba limite. Niciodata, nimic poate sa nu fie de ajuns. In felul acesta, orice om poate deveni sclavul propriilor dorinte. Paradoxul e ca un om care-si doreste libertatea, sub forma a tot ce isi poate imagina ca inseamna libertate umana, devine sclavul propriei dorinte de libertate.

Cunosc oameni care au distrus viata lor si a celor dragi, din dorinta de a fi liberi, cat mai liberi, de a face doar ce le place. Nu e decat o forma de adictie. Creierul functioneaza prin obiceiuri, obisnuinte cu potential urias de adictie de orice fel. Filosoful J.J. Rousseau decreta ca “liber este cel ce se supune numai legilor”. Nu prea suna a libertate nici filosofia asta, nu-i asa?

S-au realizat studii despre parentigul modern, ultra permisiv, opus celui traditional si invechit, cumplit, de genul lui Moromete. Tarile care se laudau cu cea mai mare permisivitate au esuat. Statisticile arata ca permisivitatea naste generatii de oameni extrem de nefericiti, cu o rata infricosator de mare de sinucidere.

“Parintii permisivi din Suedia au dat nastere unei generatii de monstri?”, se intreaba Judith Woods intr-un articol cu acelasi titlu publicat in “The Telegraph”, care pune in discutie efectele modelului scandinav de a-ti creste copilul. Stilul permisiv de a fi parinte creeaza o generatie de tineri lipsiti de empatie sociala, care, dupa o copilarie de rasfat, sfarsesc prin a fi dezamagiti in viata, sustine psihiatrul suedez David Eberhard, tatal a 6 copii, autor al cartii ”How Children Took Power”. Potrivit acestuia, ”a-i spune nu unui copil nu este acelasi lucru cu a bate un copil”.

Frank Furedi, sociolog, profesor emerit la Universitatea Kent si autor al ”Paranoid Parenting”, declara: ”cea mai tulburatoare caracteristica a societatii suedeze este abdicarea voluntara din autoritatea de adult”. ”A inceput cu stigmatizarea pedepsirii copiilor si a transformat-o intr-o frica de a-i disciplina, ceea ce parintii ar trebui sa faca”, iar ingrijorarea nu este ce li se intampla cand sunt copii, ”ci ceea ce se intampla cu ei pe masura ce cresc”, avertizeaza sociologul.

Ce s-a intamplat, de fapt? Lipsa disciplinei in educatie ii priveaza pe copii de simtul responsabilitatii, al empatiei pentru ceilalti si de mijloacele de a-si atinge scopurile. Fara disciplina nu este nimic posibil. Dar discipina nu este pe placul oamenilor. O zicala romaneasca spune asa: “nu se poate si cu sula in fund si cu sufletul in rai”. Mi-au trebuit multi ani de viata ca sa inteleg acest adevar. Cand imi repeta tata asta, ma opuneam. Credeam ca pot eu descoperi formula magica prin care sa se poata. N-am descoperit decat faptul ca aceasta formula nu exista. Nu aici. Nu in acest plan existential, material.

Acest plan este creat dupa niste reguli stricte. Sunt vizibile cu ochiul liber. Regulile si conditiile intretin viata in acest plan. Daca planetele din Univers, daca Soarele sau natura ar avea, brusc, dorinte proprii de “libertate” si ar putea actiona dupa o vointa proprie, tot acest plan existential s-ar distruge. Asta e diferenta pe care omul ar cam fi dator s-o priceapa cu mintea lui. Pentru a incepe sa-si subordoneze propria minte interesului general, la fel ca planetele, la fel ca plantele.

Dar omul NU vrea. Fiindca ar fi nevoit sa renunte la ce vrea el, pentru el. Ar fi nevoit sa-si antreneze mintea, prin disciplina, sa i se supuna, sa renunte la “eu” pentru “tot”. Aceasta este singura forma de libertate, la care, colateral, a facut referire Rousseau, chiar daca in alt context.

Daca omul nu se supune legilor naturii, omul se autoelimina. Iata cum “eu vreau” poate deveni sinonim cu moartea. Iata sensul predicilor religioase. Comportamentul etic nu inseamna restrictii neplacute de la cheful nostru suprem, de la o viata traita hedonist, doar pentru satisfacerea propriilor placeri si dorinte. Moralitatea este insasi salvarea omului. Salvarea omului de el insusi. De propria minte egotica si autodistructiva.

E clar inca de la nivel biologic. Sistemul imunitar a fost creat ca sa lupte, sa apere. In asemenea masura, incat programarea sistemului imunitar este sa lupte pana la autodistrugere cu orice organism strain. Ironic si paradoxal, “eu vreau sa supravietuiesc” inseamna, la nivel biologic, “eu lupt pana la moarte”. Iata cum functioneaza dorinta. Fiind o proiectie mentala, dorinta este la fel de paradoxala ca si mintea.

In acest plan existential nu este posibila libertatea decat in interior, in sufletul omului. Sufletul omului detine toata libertatea, aceea despre care se spune ca poate “cu moartea pe moarte calcand”. Acea libertate care transcende acest plan, transcende moartea. Liber nu poate fi decat acela care se supune conditionarilor externe, regulilor si legilor acestui plan, in care suntem doar vizitatori, si a carui dorinta de libertate e atat de mare, incat omul isi foloseste si isi supune mintea, prin disciplina, scopului suprem, dorintei de a afla cine este cu adevarat. Cine este el, ca suflet, liber de conditionari si mai presus de moarte.

Pentru ca acest plan este guvernat de minte, omul nu poate patrunde mai departe de conditionari decat dupa ce le accepta. Nu poate patrunde dincolo de minte decat dupa ce este capabil sa o supuna si sa o disciplineze.

Un amic mi-a ras in nas, intr-o discutie despre spiritualitate. Mi-a zis ca nu stiu nimic despre spiritualitate, pe cand el stie. Iar eu, din punctul lui de vedere, nu stiam pentru ca nu experimentasem senzatiile ultra “spirituale” pe care ti le pot da drogurile. Lui i se parea ca eu ma “chinui” cu moralitatea si disciplina, reprimandu-mi un trai hedonist, libertin, care abdica de la responsabilitatea de sine si de ceilalti, prin empatie. Adica traiul lui paradoxal, prin care omul cauta sa fuga de dureri asumate, refugiindu-se in placeri. Incercand sa fuga de durere, omul creeaza si mai multa durere. Lui si celorlalti.

“Si ce ai rezolvat?”, l-am intrebat. “Am reusit sa dansez 16 ore, non-stop. Iti dai seama? Eu, care nu dansez…” Grozava realizare, intr-adevar, de eliberare a unor reprimari. Dar, oare, e de folos? “Dar sa meditezi ai incercat?”, l-am intrebat. “Da”, mi-a raspuns omul. “Si cat ai reusit sa stai in meditatie?” “Aproape un minut”. Si a adaugat ca fusese cumplit minutul acela. Ganduri multe si marunte il atacau. Atat de disciplinata si ascultatoare era mintea lui. Spirituala, desigur, prin experienta eliberarii de reprimari prin droguri.

Mintea e un instrument minunat. Poate fi un servitor credincios, daca o stapanesti, si un stapan cumplit, daca n-o disciplinezi. Mintea, in lipsa disciplinei, e ca o arma nucleara cu care tragi la intamplare, cu dorinta si speranta ca vei nimeri tinta. Efectele colaterale nu sunt niciodata neglijabile in aceasta contabilitate existentiala. Cum ar fi daca si Soarele si-ar dori sa fie liber? Sa lumineze la intamplare si dupa chef?

“La steaua care-a rasarit
E-o cale-atat de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.”

(Mihai Eminescu – “La steaua”)

Surse:

www.ganduridinierusalim.com

www.mihaieminescu.ro

copyright-logo-livia-bonarov2017

Preluare continut de pe acest site. Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

 

Un psihiatru specialist vorbeste despre furie, reprimare si iubire

Abraham Twerski (n.6 oct.1930) este rabin si psihiatru, specialist in dependente. A fondat si a condus Centrul de Reabilitare Gateway din Pittsburgh, a fost directorul Departamentului de Psihiatrie al Spitalului Sf.Francisc din Pittsburgh, a predat ca profesor de psihiatrie la Scoala de Medicina din cadrul Universitatii Pittsburgh si a infiintat Centrul de Reabilitare Shaar Hatikvah in Israel.

Twerski a scris peste 60 de carti despre dezvoltare personala, despre spiritualitate si despre importanta comportamentului etic pentru dezvoltare personala si spiritualitate. Concluzia sa este ca blocajele psihice sunt, in mod esential, involuntare.

Despre reprimare

“Reprimarea este un proces subconstient prin care mintea blocheaza constiinta a ceva, daca a fi constient este prea amenintator pentru persoana respectiva. (…) Asta nu e ceva ce omul face in mod constient. E un mecanism psihic subconstient de aparare si se intampla automat, fara ca omul sa aiba cunostinta de cauza.

Problema e ca un sentiment reprimat nu este eliminat. Mai degraba zace ingropat in mintea subconstienta, de unde poate exercita efecte negative asupra emotiilor si comportamentului omului.”

Despre furie

“Ca sa se roage (…) la Dumnezeu sa-i inlature sentimentul de furie sau ca sa atinga nivelul spiritual la care nu simte furie, omul trebuie sa fie constient ca are sentimentul furiei. Daca furia este reprimata, astfel incat sa nu fie constient c-o are, omul nu se poate ruga la Dumnezeu sa i-o inlature si nici nu poate lucra in directia unui nivel spiritual la care n-o va mai simti.”

Despre iubire

“Iubirea este un cuvant care, in cultura noastra, aproape si-a pierdut semnificatia. Sa va spun o poveste despre Rabinul din Kursk. El a dat peste un tanar care se bucura, in mod vizibil, de portia de peste pe care o manca, si i-a spus:
– Tinere, pentru ce mananci pestele acela?
Tanarul zise:
– Pentru ca iubesc pestele!
Rabinul replica:
– O, iubesti pestele, de aceea l-ai scos din apa, l-ai omorat si l-ai fiert! Nu-mi spune ca iubesti pestele, tu te iubesti pe tine insuti si, pentru ca pestele este pe gustul tau, de aceea l-ai scos din apa, l-ai omorat si l-ai fiert.

Cam ce se intelege prin iubire este precum iubirea de peste.

Tot asa, un cuplu tanar se indragosteste, un tanar si o tanara se indragostesc, si ce inseamna asta? Inseamna ca el a vazut in femeia asta o persoana care ii poate satisface lui toate emotiile si nevoile fizice, iar ea a vazut in barbatul asta o persoana cu care simte ca s-ar putea casatori, si asta a fost iubire; dar fiecare isi vede doar propriile nevoi. Nu este iubire pentru celalalt om, cealalta persoana devine un mijloc de satisfacere a propriilor nevoi. In mare masura, ceea ce se numeste iubire este precum iubirea de peste.

Iubirea exterioara nu-i ce urmeaza sa primesc, e ce urmeaza sa dau. Un rabin spunea ca oamenii fac o mare greseala crezand ca le dai celor pe care ii iubesti, iar raspunsul, adevaratul raspuns, este ca-i iubesti pe cei carora le dai. Ideea e ca, daca eu iti dau tie ceva, am investit ceva din mine insumi in tine si, dat fiind ca iubirea de sine este neconditionata – toti oamenii se iubesc pe ei insisi – acum partea aceea din mine devine tu, exista o parte din mine in tine pe care o iubesc. Asadar, iubirea adevarata este iubirea de a da, nu iubirea de a primi.”

copyright-logo-livia-bonarov2017

Preluare continut de pe acest site. Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

 

Testamentul lui Milarepa

Testamentul lui Milarepa, povestit de Lama Surya Das.

Dupa ce Milarepa, un yoghin ascet, maestru al cantului, poet si, zice-se, iluminat, a parasit lumea, discipolii sai au gasit o bucatica de hartie de orez, pe care erau scrise cateva cuvinte. Au recunoscut scrisul maestrului lor. Cuvintele de pe hartia aceea sunau ca un testament. Spuneau ca, sub un bolovan din apropiere, se afla tot aurul adunat de Milarepa in intreaga sa viata.

Cativa discipoli, entuziasmati la aflarea vestii, s-au dus degraba la bolovan si au inceput sa sape. Au gasit, ingropata in pamant, o legatura din carpa zdrentaroasa. Au desfacut nodul cu maini tremurande. In carpa jerpelita erau bulgari de rahat uscat. Langa fecale, au gasit o alta bucatica de hartie, pe care scria: “Daca ati inteles atat de putin invatatura mea, incat chiar ati crezut ca eu am pretuit sau adunat vreodata aur, atunci sunteti mostenitorii de drept ai rahatului meu.”

Scrisoarea era semnata: “The Laughing Vajra, Milarepa” (Diamantul-Fulger care rade, Milarepa. Vajra este un termen sanscrit, care simbolizeaza indestructibilitatea diamantului si puterea fulgerului)

Sursa: Buddhist Humor

copyright-logo-livia-bonarov2017

Preluare continut de pe acest site. Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

 

Povestea amuzanta a lui Hamid

O poveste amuzanta despre ce semeni, aia culegi. Ii putem raspunde destinului, semanand compasiune. Iata analogia foarte inteleapta, a lui Ishwar Puri, pentru compasiune, in ciuda conditionarilor cu care ne confruntam in viata. Sau ii putem raspunde destinului precum invatatoarea din povestea baietasului Hamid.

ishwar-puri-compasiune

Un baietas, pe nume Hamid, traia intr-un sat din Maroc. Colegii sai de scoala nu-l iubeau deloc din cauza prostiei sale fara margini. Invatatoarea urla tot timpul la el: „O sa ma scoti din minti, Hamid!”

Intr-o zi, mama lui Hamid a venit la scoala sa vada cum evolueaza copilul ei. Invatatoarea i-a spus cinstit ca asa o loaza ca el, ea n-a mai pomenit in toata cariera sa. Notele primite de baiat oscilau constant intre 1 si 2 iar mama, cu durere in suflet, a trebuit sa-si retraga copilul de la scoala. Ba chiar asta a fost si motivul pentru care s-au mutat in alta localitate.

25 de ani mai tarziu, invatatoarea a primit diagnosticul unei boli de inima foarte grave. Toti doctorii au sfatuit-o sa se duca in orasul vecin, unde se afla singurul chirurg din acea zona, capabil de o operatie pe cord deschis. Neavand alta optiune, femeia s-a dus.

Operatia a fost incununata de succes. Femeia a deschis ochii si a vazut, deasupra ei, chipul emotionat si zambitor al tanarului chirurg care o operase. A vrut sa-i spuna cateva cuvinte de multumire, dar a simtit brusc ca nu mai putea respira, s-a invinetit la fata si si-a dat sufletul.

Medicul, innebunit, a cautat sa inteleaga ce se intamplase. Cand s-a intors, l-a vazut pe prietenul nostru Hamid, ajuns om de serviciu la clinica respectiva, care scosese din priza blocul respirator, ca sa-si bage aspiratorul.

P.S. Sa nu-mi spuneti ca v-ati imaginat vreo clipa ca Hamid devenise doctor! 🙂

%d blogeri au apreciat asta: