Posts tagged ‘spiritualitate’

Sa postesti mental si sa nu duci grija altuia

Ziua buna dumneavoastra. Am citit cateva randuri imbucuratoare pentru suflet si vi le transmit cu drag, la finalul acestui articol. Cateva observatii preliminare, mai ales in privinta limbajului folosit, care poate sa nu sune tocmai pe placul unor egouri cu pretentii intelectuale, cum am dezvoltat noi, in societatea asa-zis moderna. Epitimie inseamna canon de ispasire pentru purificare. Cursele diavolului nu reprezinta decat cursele propriei minti, care, nestapanita si nedisciplinata, aluneca usor catre atractii inferioare si efemere, catre placeri diverse, si uita scopul uman existential cel mai inalt.

Preotii, duhovnicii, la fel ca sfintii si maestrii spirituali desavarsiti ne indeamna sa trudim in constiinta, spre a o eleva permanent, cat si sa trudim potrivit nivelului nostru de constiinta, depunand toate eforturile, fara a fi atasati si dependenti de rezultate. Pe scurt, fa tot ce poti fara sa astepti rezultatul dorit, fara sa astepti niciun fel de rezultate. Recompensa sa-ti fie faptul ca ai putut face ceea ce ai facut. Efortul, truda ta, in sine, reprezinta recompensa, rezultatul care conteaza cel mai mult. Omul nu poate intreprinde un astfel de demers decat amintindu-si mereu scopul sau existential cel mai inalt. Orice asa-zisa „cadere” nu reprezinta decat o clipa de uitare a acestui scop, de atentie distrasa catre alte lucruri lumesti, care par mult mai facile si accesibile.

Sa te rogi la Dumnezeu pentru ajutor nu inseamna sa ceri rezolvarea problemelor si necazurilor tale. Rugaciunea, meditatia nu reprezinta decat un post mental, la fel cum abtinerea (infranarea) de la consumul unor alimente reprezinta postul fizic. Cineva numea materialism spiritual faptul de a te ruga sau de a medita pentru lucruri sau scopuri lumesti. Scopul rugii este acordarea la o frecventa mult mai inalta decat aceea personala, a separarii de lume prin prisma sinelui. Aceasta frecventa poate eleva si „lumina” constiinta catre realizarea interioara ca nu suntem decat celulele unui organism, nu doar un organism separat. De aceea, a te ruga pentru ajutor inseamna a te incuraja pe tine insuti ca poti si esti capabil sa traiesti tot ceea ce traiesti, cu incredere si credinta ca viata ta si a tuturor are un scop.

Termenul „faith”, din engleza, inseamna atat credinta, cat si incredere. Putem avea credinta si incredere ca viata noastra are un sens si ca suntem in stare sa trecem cu gratie prin toate incercarile si dificultatile destinului. Mai mult, putem avea credinta si incredere ca destinul nostru nu este doar unul personal, ci face parte dintr-un destin perfect regizat, al tuturor, in care toate au un rost perfect, care nu ne este accesibil la nivelul nostru de gandire si prin instrumentul mintii noastre limitate.

Faptul ca-l suparam pe Dumnezeu, precum spun duhovnicii, nu trebuie luat literalmente. Dumnezeu nu este separat de noi, ca un parinte care se supara atunci cand suntem neascultatori si rebeli. Aceasta este doar o metafora religioasa. Fiindca iubirea nu se supara niciodata, doar se ofera pe sine, neconditionat, spre experimentare. Daca Dumnezeu este tot ceea ce exista, atunci a ma raporta la El inseamna a ma raporta nu doar la mine, ci la tot ce exista. Ravna rugaciunii sau a meditatiei asta inseamna: sa-ti iesi din marginile de carne, sa-ti iesi din marginile creierului si ale mintii, sa-ti iesi din sine cu scopul realizarii propriei identitati. In mod paradoxal, omul nu poate afla cine este decat parasind cine crede el ca este, o entitate separata si egotica, si privindu-se ca o celula a tot ceea ce este, o celula a unui organism pe care il putem numi Dumnezeu.

„Dificultatile noastre matematice nu-l deranjeaza pe Dumnezeu. El se integreaza empiric.” „Cu cat studiez mai mult stiinta, cu atat cred mai mult in Dumnezeu.” „Daca oamenii sunt buni doar pentru ca se tem de pedeapsa si spera la o recompensa, atunci suntem, intr-adevar, o specie jalnica.” (Albert Einstein)

Asadar, nu purtati grija altora si nici grija voastra, lasati gunoiul vecinului acolo unde si l-a pus. Pentru ca atentia fuge cu usurinta, mintea este distrasa imediat de la scopul realizarii de sine. Realizarea de sine este, totodata, realizarea lui Dumnezeu.

„Noi, aici pe pamant, implinim o epitimie. Sa nu va mirati ca neincetat aveti cate un necaz. Toti pacatuim necontenit – alunecam si cadem. Cadem, de fapt, in cursele diavolului. Sfintii intaresc neincetat un lucru: important este numai ca omul sa se ridice din nou si sa o ia de la capat pe calea catre Dumnezeu.

Chiar de am cadea de o suta de ori pe zi, nu va ingrijiti de aceasta, ci doar sa va ridicati si sa mergeti mai departe, fara sa priviti inapoi. Ce a fost, a fost si a trecut. Voi doar sa mergeti inainte si sa va rugati Domnului pentru ajutor. Nu prin faptul ca ne plangem intruna de ceva Il suparam pe Dumnezeu. Il suparam atunci cand pacatuim, nu atunci cand ne intoarcem catre Dansul ca spre ruda noastra cea mai apropiata. Domnului Ii este placut a-L chema neincetat si a ne revarsa preaplinul inimii inaintea Sa.

Nu mai dati atata insemnatate intamplarilor din afara. Fiti mai mult in launtrul vostru, in inima, cu Domnul, iar pe celelalte lasati-le! Trebuie doar sa fiti cuviinciosi, linistiti si buni fata de toti. Nu purtati grija altora.”

(Staretul Tadei de la Manastirea Vitovnita. Extras din ”Cum iti sunt gandurile asa iti este si viata”)

Sursa: www.ganduridinierusalim.com

Mistificari spirituale. Partea 5. Dorinta si libertatea.

Seria de articole e intitulata “Deus Interruptus. Mistificari spirituale”. Initial am vrut sa numesc partea aceasta “Dorinta si abstinenta”, dar am inceput sa rad la gandul ca abstinenta nu pare prea ofertanta, nu la fel cum pare libertatea.

Am citit deunazi o postare draguta pe facebook, in care era vorba despre fericire. Voi inlocui fericirea cu libertatea. Cica un om s-a dus la Buddha si i-a zis “Eu vreau libertate.” Buddha i-a raspuns ca, mai intai, sa-l scoata pe “eu” din propozitie, adica ego-ul. Apoi, sa scoata si “vreau”, care reprezinta dorinta. Si va ramane doar libertate.

Poate veti spune: la ce bun? Fericirea exista undeva, cumva, asa banuim cu totii, dar pare un soi de struguri acri, la fel ca libertatea. La ce bun daca EU nu ajung acolo, nu ajung la strugurii astia?

Doresc libertate, doresc fericire, dar la ce bun? Soarta omului pare o damnare sarcastica. Destinul pare sa ne ranjeasca in fata si sa-si bata joc amarnic de “eu” si de “eu vreau”, de dorintele noastre, nu-i asa? Religiile parca ne vor sclavi, martiri. Predica o morala si un comportament etic rigide, care parca ne fura orice placere si ne anuleaza orice dorinta. In ce fel mai poate fi vorba despre libertate?

Anumite orientari “spirituale” new-age vorbesc despre o eliberare, despre o libertate care suna hedonist si hipiot. Libertate fara margini, fara responsabilitati, fara restrictii, libertatea spiritului de a se bucura nestingherit, dupa chef si dupa bunul plac, de aceasta experienta materiala, in forma omeneasca.

Suna bine mistificarea asta, nu? Comparativ cu dogmele invechite si rigide ale religiilor. Comparativ cu ideea de disciplina, de moralitate. Dar cum poti sa te bucuri, tu, pentru tine, cand altii pot avea de suferit in urma bucuriei tale, a placerilor tale? Cum ar fi daca Soarele ar vrea sa se bucure numai el, egoist, de propria-i lumina, fara sa-i pese de restul? Cum sa ma bucur de serviciile aduse altora, daca acestea imi restrictioneaza libertatea? Cum ar fi sa gandim cu totii astfel? N-am mai avea paine pe masa, fiindca taranul, care munceste pamantul, brutarul, care coace painea, vanzatorul, care o vinde, si toti oamenii implicati in acest proces, prin care ajunge painea pe masa noastra, ar putea sa vrea fiecare sa fie liber, sa se duca pe o plaja exotica, unde sa zaca la soare si sa bea un cocktail langa unul sau mai multe trupuri superbe si disponibile. Si ar mai fi si alte vise si dorinte de adaugat. Si ar mai fi nenumarate placeri de infruptat. Nu s-ar termina niciodata…

Ce inseamna dorinta? Eu vreau. Ce vreau poate sa nu aiba limite. Niciodata, nimic poate sa nu fie de ajuns. In felul acesta, orice om poate deveni sclavul propriilor dorinte. Paradoxul e ca un om care-si doreste libertatea, sub forma a tot ce isi poate imagina ca inseamna libertate umana, devine sclavul propriei dorinte de libertate.

Cunosc oameni care au distrus viata lor si a celor dragi, din dorinta de a fi liberi, cat mai liberi, de a face doar ce le place. Nu e decat o forma de adictie. Creierul functioneaza prin obiceiuri, obisnuinte cu potential urias de adictie de orice fel. Filosoful J.J. Rousseau decreta ca “liber este cel ce se supune numai legilor”. Nu prea suna a libertate nici filosofia asta, nu-i asa?

S-au realizat studii despre parentigul modern, ultra permisiv, opus celui traditional si invechit, cumplit, de genul lui Moromete. Tarile care se laudau cu cea mai mare permisivitate au esuat. Statisticile arata ca permisivitatea naste generatii de oameni extrem de nefericiti, cu o rata infricosator de mare de sinucidere.

“Parintii permisivi din Suedia au dat nastere unei generatii de monstri?”, se intreaba Judith Woods intr-un articol cu acelasi titlu publicat in “The Telegraph”, care pune in discutie efectele modelului scandinav de a-ti creste copilul. Stilul permisiv de a fi parinte creeaza o generatie de tineri lipsiti de empatie sociala, care, dupa o copilarie de rasfat, sfarsesc prin a fi dezamagiti in viata, sustine psihiatrul suedez David Eberhard, tatal a 6 copii, autor al cartii ”How Children Took Power”. Potrivit acestuia, ”a-i spune nu unui copil nu este acelasi lucru cu a bate un copil”.

Frank Furedi, sociolog, profesor emerit la Universitatea Kent si autor al ”Paranoid Parenting”, declara: ”cea mai tulburatoare caracteristica a societatii suedeze este abdicarea voluntara din autoritatea de adult”. ”A inceput cu stigmatizarea pedepsirii copiilor si a transformat-o intr-o frica de a-i disciplina, ceea ce parintii ar trebui sa faca”, iar ingrijorarea nu este ce li se intampla cand sunt copii, ”ci ceea ce se intampla cu ei pe masura ce cresc”, avertizeaza sociologul.

Ce s-a intamplat, de fapt? Lipsa disciplinei in educatie ii priveaza pe copii de simtul responsabilitatii, al empatiei pentru ceilalti si de mijloacele de a-si atinge scopurile. Fara disciplina nu este nimic posibil. Dar discipina nu este pe placul oamenilor. O zicala romaneasca spune asa: “nu se poate si cu sula in fund si cu sufletul in rai”. Mi-au trebuit multi ani de viata ca sa inteleg acest adevar. Cand imi repeta tata asta, ma opuneam. Credeam ca pot eu descoperi formula magica prin care sa se poata. N-am descoperit decat faptul ca aceasta formula nu exista. Nu aici. Nu in acest plan existential, material.

Acest plan este creat dupa niste reguli stricte. Sunt vizibile cu ochiul liber. Regulile si conditiile intretin viata in acest plan. Daca planetele din Univers, daca Soarele sau natura ar avea, brusc, dorinte proprii de “libertate” si ar putea actiona dupa o vointa proprie, tot acest plan existential s-ar distruge. Asta e diferenta pe care omul ar cam fi dator s-o priceapa cu mintea lui. Pentru a incepe sa-si subordoneze propria minte interesului general, la fel ca planetele, la fel ca plantele.

Dar omul NU vrea. Fiindca ar fi nevoit sa renunte la ce vrea el, pentru el. Ar fi nevoit sa-si antreneze mintea, prin disciplina, sa i se supuna, sa renunte la “eu” pentru “tot”. Aceasta este singura forma de libertate, la care, colateral, a facut referire Rousseau, chiar daca in alt context.

Daca omul nu se supune legilor naturii, omul se autoelimina. Iata cum “eu vreau” poate deveni sinonim cu moartea. Iata sensul predicilor religioase. Comportamentul etic nu inseamna restrictii neplacute de la cheful nostru suprem, de la o viata traita hedonist, doar pentru satisfacerea propriilor placeri si dorinte. Moralitatea este insasi salvarea omului. Salvarea omului de el insusi. De propria minte egotica si autodistructiva.

E clar inca de la nivel biologic. Sistemul imunitar a fost creat ca sa lupte, sa apere. In asemenea masura, incat programarea sistemului imunitar este sa lupte pana la autodistrugere cu orice organism strain. Ironic si paradoxal, “eu vreau sa supravietuiesc” inseamna, la nivel biologic, “eu lupt pana la moarte”. Iata cum functioneaza dorinta. Fiind o proiectie mentala, dorinta este la fel de paradoxala ca si mintea.

In acest plan existential nu este posibila libertatea decat in interior, in sufletul omului. Sufletul omului detine toata libertatea, aceea despre care se spune ca poate “cu moartea pe moarte calcand”. Acea libertate care transcende acest plan, transcende moartea. Liber nu poate fi decat acela care se supune conditionarilor externe, regulilor si legilor acestui plan, in care suntem doar vizitatori, si a carui dorinta de libertate e atat de mare, incat omul isi foloseste si isi supune mintea, prin disciplina, scopului suprem, dorintei de a afla cine este cu adevarat. Cine este el, ca suflet, liber de conditionari si mai presus de moarte.

Pentru ca acest plan este guvernat de minte, omul nu poate patrunde mai departe de conditionari decat dupa ce le accepta. Nu poate patrunde dincolo de minte decat dupa ce este capabil sa o supuna si sa o disciplineze.

Un amic mi-a ras in nas, intr-o discutie despre spiritualitate. Mi-a zis ca nu stiu nimic despre spiritualitate, pe cand el stie. Iar eu, din punctul lui de vedere, nu stiam pentru ca nu experimentasem senzatiile ultra “spirituale” pe care ti le pot da drogurile. Lui i se parea ca eu ma “chinui” cu moralitatea si disciplina, reprimandu-mi un trai hedonist, libertin, care abdica de la responsabilitatea de sine si de ceilalti, prin empatie. Adica traiul lui paradoxal, prin care omul cauta sa fuga de dureri asumate, refugiindu-se in placeri. Incercand sa fuga de durere, omul creeaza si mai multa durere. Lui si celorlalti.

“Si ce ai rezolvat?”, l-am intrebat. “Am reusit sa dansez 16 ore, non-stop. Iti dai seama? Eu, care nu dansez…” Grozava realizare, intr-adevar, de eliberare a unor reprimari. Dar, oare, e de folos? “Dar sa meditezi ai incercat?”, l-am intrebat. “Da”, mi-a raspuns omul. “Si cat ai reusit sa stai in meditatie?” “Aproape un minut”. Si a adaugat ca fusese cumplit minutul acela. Ganduri multe si marunte il atacau. Atat de disciplinata si ascultatoare era mintea lui. Spirituala, desigur, prin experienta eliberarii de reprimari prin droguri.

Mintea e un instrument minunat. Poate fi un servitor credincios, daca o stapanesti, si un stapan cumplit, daca n-o disciplinezi. Mintea, in lipsa disciplinei, e ca o arma nucleara cu care tragi la intamplare, cu dorinta si speranta ca vei nimeri tinta. Efectele colaterale nu sunt niciodata neglijabile in aceasta contabilitate existentiala. Cum ar fi daca si Soarele si-ar dori sa fie liber? Sa lumineze la intamplare si dupa chef?

“La steaua care-a rasarit
E-o cale-atat de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.”

(Mihai Eminescu – “La steaua”)

Surse:

www.ganduridinierusalim.com

www.mihaieminescu.ro

copyright-logo-livia-bonarov2017

Preluare continut de pe acest site. Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

 

Un psihiatru specialist vorbeste despre furie, reprimare si iubire

Abraham Twerski (n.6 oct.1930) este rabin si psihiatru, specialist in dependente. A fondat si a condus Centrul de Reabilitare Gateway din Pittsburgh, a fost directorul Departamentului de Psihiatrie al Spitalului Sf.Francisc din Pittsburgh, a predat ca profesor de psihiatrie la Scoala de Medicina din cadrul Universitatii Pittsburgh si a infiintat Centrul de Reabilitare Shaar Hatikvah in Israel.

Twerski a scris peste 60 de carti despre dezvoltare personala, despre spiritualitate si despre importanta comportamentului etic pentru dezvoltare personala si spiritualitate. Concluzia sa este ca blocajele psihice sunt, in mod esential, involuntare.

Despre reprimare

“Reprimarea este un proces subconstient prin care mintea blocheaza constiinta a ceva, daca a fi constient este prea amenintator pentru persoana respectiva. (…) Asta nu e ceva ce omul face in mod constient. E un mecanism psihic subconstient de aparare si se intampla automat, fara ca omul sa aiba cunostinta de cauza.

Problema e ca un sentiment reprimat nu este eliminat. Mai degraba zace ingropat in mintea subconstienta, de unde poate exercita efecte negative asupra emotiilor si comportamentului omului.”

Despre furie

“Ca sa se roage (…) la Dumnezeu sa-i inlature sentimentul de furie sau ca sa atinga nivelul spiritual la care nu simte furie, omul trebuie sa fie constient ca are sentimentul furiei. Daca furia este reprimata, astfel incat sa nu fie constient c-o are, omul nu se poate ruga la Dumnezeu sa i-o inlature si nici nu poate lucra in directia unui nivel spiritual la care n-o va mai simti.”

Despre iubire

“Iubirea este un cuvant care, in cultura noastra, aproape si-a pierdut semnificatia. Sa va spun o poveste despre Rabinul din Kursk. El a dat peste un tanar care se bucura, in mod vizibil, de portia de peste pe care o manca, si i-a spus:
– Tinere, pentru ce mananci pestele acela?
Tanarul zise:
– Pentru ca iubesc pestele!
Rabinul replica:
– O, iubesti pestele, de aceea l-ai scos din apa, l-ai omorat si l-ai fiert! Nu-mi spune ca iubesti pestele, tu te iubesti pe tine insuti si, pentru ca pestele este pe gustul tau, de aceea l-ai scos din apa, l-ai omorat si l-ai fiert.

Cam ce se intelege prin iubire este precum iubirea de peste.

Tot asa, un cuplu tanar se indragosteste, un tanar si o tanara se indragostesc, si ce inseamna asta? Inseamna ca el a vazut in femeia asta o persoana care ii poate satisface lui toate emotiile si nevoile fizice, iar ea a vazut in barbatul asta o persoana cu care simte ca s-ar putea casatori, si asta a fost iubire; dar fiecare isi vede doar propriile nevoi. Nu este iubire pentru celalalt om, cealalta persoana devine un mijloc de satisfacere a propriilor nevoi. In mare masura, ceea ce se numeste iubire este precum iubirea de peste.

Iubirea exterioara nu-i ce urmeaza sa primesc, e ce urmeaza sa dau. Un rabin spunea ca oamenii fac o mare greseala crezand ca le dai celor pe care ii iubesti, iar raspunsul, adevaratul raspuns, este ca-i iubesti pe cei carora le dai. Ideea e ca, daca eu iti dau tie ceva, am investit ceva din mine insumi in tine si, dat fiind ca iubirea de sine este neconditionata – toti oamenii se iubesc pe ei insisi – acum partea aceea din mine devine tu, exista o parte din mine in tine pe care o iubesc. Asadar, iubirea adevarata este iubirea de a da, nu iubirea de a primi.”

copyright-logo-livia-bonarov2017

Preluare continut de pe acest site. Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

 

Testamentul lui Milarepa

Testamentul lui Milarepa, povestit de Lama Surya Das.

Dupa ce Milarepa, un yoghin ascet, maestru al cantului, poet si, zice-se, iluminat, a parasit lumea, discipolii sai au gasit o bucatica de hartie de orez, pe care erau scrise cateva cuvinte. Au recunoscut scrisul maestrului lor. Cuvintele de pe hartia aceea sunau ca un testament. Spuneau ca, sub un bolovan din apropiere, se afla tot aurul adunat de Milarepa in intreaga sa viata.

Cativa discipoli, entuziasmati la aflarea vestii, s-au dus degraba la bolovan si au inceput sa sape. Au gasit, ingropata in pamant, o legatura din carpa zdrentaroasa. Au desfacut nodul cu maini tremurande. In carpa jerpelita erau bulgari de rahat uscat. Langa fecale, au gasit o alta bucatica de hartie, pe care scria: “Daca ati inteles atat de putin invatatura mea, incat chiar ati crezut ca eu am pretuit sau adunat vreodata aur, atunci sunteti mostenitorii de drept ai rahatului meu.”

Scrisoarea era semnata: “The Laughing Vajra, Milarepa” (Diamantul-Fulger care rade, Milarepa. Vajra este un termen sanscrit, care simbolizeaza indestructibilitatea diamantului si puterea fulgerului)

Sursa: Buddhist Humor

copyright-logo-livia-bonarov2017

Preluare continut de pe acest site. Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

 

Povestea amuzanta a lui Hamid

O poveste amuzanta despre ce semeni, aia culegi. Ii putem raspunde destinului, semanand compasiune. Iata analogia foarte inteleapta, a lui Ishwar Puri, pentru compasiune, in ciuda conditionarilor cu care ne confruntam in viata. Sau ii putem raspunde destinului precum invatatoarea din povestea baietasului Hamid.

ishwar-puri-compasiune

Un baietas, pe nume Hamid, traia intr-un sat din Maroc. Colegii sai de scoala nu-l iubeau deloc din cauza prostiei sale fara margini. Invatatoarea urla tot timpul la el: „O sa ma scoti din minti, Hamid!”

Intr-o zi, mama lui Hamid a venit la scoala sa vada cum evolueaza copilul ei. Invatatoarea i-a spus cinstit ca asa o loaza ca el, ea n-a mai pomenit in toata cariera sa. Notele primite de baiat oscilau constant intre 1 si 2 iar mama, cu durere in suflet, a trebuit sa-si retraga copilul de la scoala. Ba chiar asta a fost si motivul pentru care s-au mutat in alta localitate.

25 de ani mai tarziu, invatatoarea a primit diagnosticul unei boli de inima foarte grave. Toti doctorii au sfatuit-o sa se duca in orasul vecin, unde se afla singurul chirurg din acea zona, capabil de o operatie pe cord deschis. Neavand alta optiune, femeia s-a dus.

Operatia a fost incununata de succes. Femeia a deschis ochii si a vazut, deasupra ei, chipul emotionat si zambitor al tanarului chirurg care o operase. A vrut sa-i spuna cateva cuvinte de multumire, dar a simtit brusc ca nu mai putea respira, s-a invinetit la fata si si-a dat sufletul.

Medicul, innebunit, a cautat sa inteleaga ce se intamplase. Cand s-a intors, l-a vazut pe prietenul nostru Hamid, ajuns om de serviciu la clinica respectiva, care scosese din priza blocul respirator, ca sa-si bage aspiratorul.

P.S. Sa nu-mi spuneti ca v-ati imaginat vreo clipa ca Hamid devenise doctor! 🙂

Mistificari spirituale. Partea 2. Banii si spiritualitatea.

In pofida Bisericii, care te vrea sarac si cinstit, fiindca daca esti bogat nu intri in imparatia cerurilor, noile trenduri new-age tind sa conecteze, in mod necesar, nivelul de spiritualitate cu banii. N-ai bani, nu esti spiritual! Sau cu cat ai mai multi bani, cu atat esti mai spiritual. Desi calugari si sfinti, cat se poate de spirituali, au fost saraci si fara nicio avere. Desi mari genii ale lumii au trait si/sau au murit in saracie (Nikola Tesla, Van Gogh, Mozart).

In privinta Bisericii ne putem lamuri cu usurinta cum sta treaba, din bancul urmator:
Un preot catolic, unul ortodox si un rabin discuta despre cum gestioneaza fiecare banii primiti de la credinciosi.
Preotul catolic: Eu am o metoda foarte eficienta. Trag o linie cu creta pe jos si arunc banii in aer. Ce cade in stanga e pentru Dumnezeu si Biserica, ce cade in dreapta e pentru mine.
Preotul ortodox: Eu desenez pe jos un cerc. Banii ii arunc in sus; ce cade in cerc e pentru Dumnezeu si Biserica, ce cade in afara e pentru mine.
Rabinul: La mine e cel mai simplu. Eu arunc banii in sus si Dumnezeu opreste ce-i trebuie.

cash

In Dumnezeu avem incredere. Toti ceilalti sa plateasca prin bani gheata.

In toata povestea asta despre bani si spiritualitate, se ignora cu usurinta ce reprezinta banii. Nimic. Niste hartii carora oamenii le-au atribuit o valoare simbolica, ca sa inlocuiasca trocul. Si atunci, care-i problema?

Prima problema. Sa curga banii din cer sau pe orice cale, inclusiv necinstita, si sa se tot adune, sa fie cat mai multi. Ce inseamna cat mai multi? Fara numar. Oamenilor nu le ajung banii nici atunci cand au mai multi decat ar putea cheltui intreaga viata, atat ei, cat si generatiile lor viitoare. Destul nu-i sinonim cu tot. Bani fara efort, viata usoara. Sa tot vrei sa traiesti asa. Cui ii mai pasa de vreo spiritualitate? La inceput vrei Mercedes, dupa aia Ferrari, dupa aia elicopter, dupa aia avion, dupa aia nava spatiala, dupa aia vrei tot Universul! Vrei sa fii Dumnezeu. Bravo, e chiar grozav, doar ca esti deja Dumnezeu si chiar ai tot Universul. Numai ca nu devii constient de asta prin bani. Nu poti cumpara o stare de constiinta cu toti banii din lume. Majoritatea sunt chiar fictivi. Niste cifre virtuale. Spre sfarsitul lui 2016, datoria globala de pe Terra a ajuns la 152.000 de miliarde de dolari. Cui ii datoreaza Terra banii astia? Lui Jupiter?

A doua problema. Banii satisfac nevoi si cumpara placeri. Nevoile de baza ale oamenilor sunt simple, putine si usor de satisfacut. Oamenii n-au nevoie de multi bani ca sa traiasca. Insa nevoile oamenilor au devenit sinonime cu cele mai felurite placeri si au evoluat pana la absurd. Pana intr-acolo incat esti la fel de nefericit ca n-ai ultimul tip de iPhone precum e un om care n-are ce manca. Creierul nu face nicio diferenta.

A treia problema. Banii reprezinta siguranta. Aiurea! Au cumparat timp vreunui bogatas? Au cumparat sanatate, fericire? Grav e tocmai sa asociezi banii cu timpul, sanatatea sau cu fericirea ta. Fiindca asa ajungi dependent de tot ce-ti imaginezi tu ca pot ei cumpara.

A patra problema. Statutul, influenta, locul din primul rand. Banii inseamna putere. Pilda lui Alexandru cel Mare, omul care a visat sa cucereasca intreaga lume si a fost stapanul celui mai mare imperiu, e cea mai relevanta in acest caz. Stiind ca va muri in scurta vreme, a avut trei dorinte. Prima, sa-i poarte doctorii cosciugul catre groapa. Ca toata lumea sa pricepa ca medicii nu sunt capabili sa vindece toate bolile sau sa prelungeasca viata. A doua, drumul catre groapa sa-i fie presarat cu aur si argint, cu bogatiile castigate in razboaie. Ca oamenii sa-si dea seama ca a fost inutil sa lupte pentru faima, putere si avere, care nu-i sunt de niciun folos in mormant. A treia, ca mainile sa-i fie lasate in afara sicriului. Ca oamenii sa realizeze ca venim cu mainile goale pe lume si ca plecam la fel.

A cincea problema. Filantropia. Vrei mai mult ca sa le oferi altora si ca sa-i ajuti? Mai bine lasa-i in pace decat sa-ti faci din asta un scop. Nevoia e cel mai bun profesor. E mai important pentru fiecare sa invete sa se descurce singur, asa evolueaza si descopera fiecare ce poate. Nu-i nevoie de bani multi ca sa le poti fi de folos celor care chiar au nevoie de sprijin. Esti cat se poate de filantrop daca oferi o mana de ajutor, la propriu, un strop din timpul tau sau doar o coaja de paine. E mai mult decat suficient sa ajuti din ce ai, asa cum poti.

A sasea problema. Totusi, e mai bine sa ai bani. Asta-i ca si cum ai spune ca mai bine plangi in Mercedes decat in caruta. Pai, pentru ce sa fie mai bine sa ai bani, daca ai tot ce-ti trebuie? Asta este adevarata bogatie. Fa rai din ce ai. Cea mai mare bogatie consta in ce ai, nu in ce n-ai sau crezi ca-ti lipseste. Se mai spune ca banii nu cumpara fericirea, dar o intretin. Pai, daca esti nefericit ca n-ai bani sau cand nu-i ai, n-o sa fii mai fericit daca i-ai avea. Asta e o iluzie. Nu-ti dai seama ca te-ai putea afunda mai rau in nefericire, amagindu-te ca banii te-ar putea face fericit. Exact asta ar fi, de fapt, cel mai grav. Merita sa-ti irosesti cea mai mare parte din viata doar ca sa castigi cat mai multi bani? Pentru ce, ca sa-i cheltui in restul timpului?

A saptea problema. Are sau nu legatura spiritualitatea cu banii? Nu, n-are nicio legatura. Poti fi bogat sau sarac, nu conteaza. In ambele situatii exista un risc sporit sa devii dependent de toate problemele de mai sus. Asta e problema cea mai mare. Si ea nu are legatura cu banii, in sine. Diferenta o face omul, in sine. Prin dependenta sau lipsa lui de atasament fata de tot ce pot banii cumpara. “Omul e masura tuturor lucrurilor.” (Protagoras)

Deus Interruptus. Mistificari spirituale. Intro.

Totul incepe si se reduce prin: ce vrei? Cati oameni ar fi interesati de reteta fericirii prescrisa de un calugar? Daca vrei sa folosesti informatiile spirituale, new-age, yoga sau orice gen de cunostinte sau practici ca sa te simti tu bine, ca fiind totul despre tine si placerea ta, despre cum sa-ti fie tie usor si comod, fara sa depui efort sau cu efort cat mai putin, fara sa-ti folosesti discernamantul, atunci ai grija ca poti sa ajungi s-o iei razna astfel.

De asta religia se opune asimilarii si practicarii unor astfel de cunostinte. De asta le considera instrumente diavolesti, rele. Fiindca pot fi, intr-adevar, foarte periculoase. Cel putin in aceeasi masura in care pot fi extrem de benefice, de folositoare.

Ceva atat de pretios precum yoga n-a fost inventat ca sa castigi tu la loto. Ca sa obtii tot ce vrei, aici, in aceasta viata, fara efort. Ca sa te folosesti de alti oameni. Ar fi ridicol si complet lipsit tocmai de spiritualitate, nu crezi? Pretul moralitatii nu este niciodata unul negociabil si nu-l poti pacali pe Dumnezeu. Din acest motiv, practicile spirituale erau ascunse, secrete, nu avea oricine acces la ele. Nu erau predate in scoli, nu erau publice, existau prea putini specialisti autentici. Stiintele spirituale sunt ca o bomba cu ceas in mainile unui ageamiu, interesat doar de beneficiile exterioare, materiale, pe care le-ar putea obtine.

De regula, scopurile oamenilor alterneaza intre obtinerea placerii si evitarea suferintei. Doua fatete diferite ale aceleiasi monede, de aceeasi valoare.  Scopul este cel mai important. Pentru care motiv esti interesat de spiritualitate? De cunoastere si de practici spirituale? De informatii new age? Ce urmaresti, ce doresti, de fapt? Exista foarte putini, extrem de putini cunoscatori autentici. N-o sa-i vezi ca-si fac reclama. Ei nu-si impartasesc cunostintele oricum si oricui. Datoria lor este sa le protejeze si sa le ofere numai celor interesati in mod autentic de evolutie si realizari de natura spirituala.

deus-interruptus

Cineva zicea ca suntem 99% animal si 1% discernamant. Prin discernamant iti asumi responsabilitatea de a fi om, mai presus de animal. Mai presus de placeri si pofte animalice. Scuzele si acuzele nu sunt de niciun folos. Degeaba iti suna bine spiritualitatea, daca nu ti-e scop. Animalul ar spune mereu ca n-are 99% din ce si-ar dori.

Animalul stie cine este, dar nu este constient de consecintele actiunilor sale. Dar omul, omul stie cine este? Este macar interesat sa afle? Asta face toata diferenta. Pentru care scop folosesti niste informatii, instrumente, tehnici.

Animalul, lipsit de discernamant, se autodistruge, in cele din urma. Precum soarecele din acel experiment stiintific despre placere. I s-a conectat un fir la creier, in zona responsabila cu placerea orgasmica, iar animalul putea activa oricand acea zona apasand un buton. A uitat de mancare, a uitat de orice altceva si a tot apasat butonul, pana cand a murit.

Deci, iata, animalul, despre care am putea crede ca este cel mai interesat de supravietuire, se autodistruge pentru propria placere de moment. Omul nu are decat o singura sansa de a se ridica mai presus de animal. Sa acceseze placeri superioare celor animalice. Problema e ca la strugurii astia se ajunge greu si omul, necunoscandu-le gustul, crede ca sunt acri tocmai pentru ca necesita efort. In primul rand, efortul este perceput ca desprinderea de dependentele placerilor bine cunoscute.

Mistificarile spirituale sunt disonante cognitive, prin care omul se minte ca ar fi interesat de notiuni de spiritualitate, in timp ce alearga si isi consuma tot timpul si toata energia dupa scopuri cat se poate de animalice. Cand, vreodata, iti vor ajuta banii, placerile, traiul usor si comod, sa raspunzi la intrebarea: cine esti? Stii cine esti, dincolo de aparente, dincolo de etichete, de statut, dupa ce nu te mai identifici cu corpul tau, cu gandirea ta, cu povestea ta, cu problemele sau dorintele tale materiale, cu familia ta, cu societatea in care traiesti, cu aceasta lume?

Exista un pret de platit pentru tot. Chiar si pentru a obtine un trai usor. Intotdeauna, pretul e mare, indiferent ca suntem constienti sau nu. A fost simplu pentru acel animal sa apese butonul placerii usor de obtinut, dar cat l-a costat asta, in final?

Cati sunt dispusi sa plateasca pretul adevarului? Eu ii aud pe majoritatea oamenilor spunand ca nu sunt pregatiti. E cat se poate de indoielnic ca vor fi vreodata. Dar are grija viata de asta. Oamenii nici nu vor realiza cat sunt de pregatiti, atunci cand vor pierde tot ce s-au straduit sa obtina. Si deseori nici atunci nu realizeaza ca efortul lor a fost in van si ca efortul, daca tot exista acest pret de platit, poate fi depus in alt scop. Intr-o zi, nu mai avem incotro. Cand incepe trezirea, iti dai seama ca niciodata n-ai fi putut sa te simti pregatit pentru acest necunoscut. Chiar daca esti cat se poate de pregatit.

Acum, ce urmeaza sa faci si in ce scop? Imagineaza-ti o clipa ca ceea ce vrei sa obtii, prin ceea ce urmeaza sa faci, vei fi pierdut deja. Mai ai chef?

%d blogeri au apreciat asta: