Posts tagged ‘relatii’

Dependenta (partea 1)

Va mai amintiti? A fost o vreme in viata fiecaruia dintre noi, cand eram curati, liberi, inocenti, copii. A trecut, a disparut ca un fum, abia daca ne mai amintim cum era. Iar circumstantele acelea sunt pe veci pierdute si nu mai pot fi reconstituite niciodata.

A fost o vreme cand puteam trai fara sex, fara alcool, fara tigari, fara droguri, fara tehnologie, fara jocuri, fara mancat compulsiv, fara nervi compulsivi, fara stres… A fost o vreme cand puteam trai simplu, doar cu necesitatile stricte.

Cum puteam, oare? Ce s-a schimbat? Mai intai, pe atunci nu stiam ca era de ajuns ce aveam. Ulterior, am vrut mai mult. In al doilea rand, pe atunci eram deja dependenti de cel/cea/cei care ne intretineau. Deci ne nastem deja dependenti. Parem sortiti esecului inca de la nastere si asa este deja programat creierul nostru, sa traiasca si sa dezvolte adictii.

Dar ce om se simte liber si/sau fericit fiind dependent de ceva sau de cineva, fie si de parerea cuiva? Niciunul. Fiecare etapa de eliberare aduce o senzatie de putere proprie, de incredere sporita in sine, o recompensa puternica la nivel neurochimic. Calea catre eliberare pare presarata intentionat cu spini si maracini, in care sa sangeram.

Cand eram copii inocenti si dependenti de cei care ne cresteau a devenit cam greu sa fim pe deplin fericiti cu toate conditionarile impuse de acestia. Apoi, a fost greu sa devenim responsabili de noi insine si am transformat aceasta responsabilitate in stres. Iar stresul si anxietatea, teama si neincrederea am incercat sa le pansam si sa le alinam cu alte dependente, ca si cum am lua un distonocalm atunci cand avem o infectie cumplit de dureroasa la o masea.

Nicio dependenta nu functioneaza, nu produce efectul dorit in inlaturarea cauzei care o provoaca si o intretine. Ba, mai mult, dependenta devine o cauza in plus, in sine. Lupta devine din ce in ce mai grea. Omul se adanceste din ce in ce mai mult in sclavia de propriile dependente, pana devine de nerecunoscut, pana uita cine era, cine ar vrea sa fie.

Dependenta este ca un  armistitiu in plin razboi, o clipa de placere, in toiul suferintei, cand taberele aduna cadavrele cateva zile, apoi razboiul se reia. Dependenta nu este pace autentica, nu este liniste, impacare, responsabilitate. Este doar o clipa de respiro, o clipa de placere, care face chinul un pic mai suportabil, pe moment, ca apoi chinul sa devina mult mai mare, inclusiv prin dependenta.

Iar oamenii se mint ca se simt bine. Sau macar mai suportabil. Ca sa devii altceva decat esti e nevoie ca, mai intai, sa admiti cine esti acum. Nu poti scapa de o dependenta fara sa o recunosti si sa ti-o asumi. Nu poti schimba absolut niciun comportament fara sa ti-l asumi mai intai.

Prima noastra dependenta este cea de supravietuire. A doua este cea de siguranta. Iar a treia este cea emotionala. Cat de simple par si cat de mult complica mintea noastra totul.

Vine un moment cand uiti brusc ca te-ai certat cu sotul, care a uitat a duca gunoiul, daca sotul poate fi in pericol. Gunoiul nedus si faptul ca sotul a uitat sa-l duca devin o nimica toata. Ca dovada ca nevoia de supravietuire si apoi cea de siguranta sunt mult mai puternice decat nevoile emotionale. Dusul gunoiului nu mai pare deloc o nevoie existentiala primordiala, nu-i asa? Nu are nicio legatura nici cu supravietuirea, nici cu siguranta.

Vine un moment cand sotul uita brusc de alte femei, de alcool, tigari si de orice, in clipa in care viata lui poate fi pusa in pericol. Cele mai multe dependente sunt false dependente de supravietuire si de siguranta, sunt pure dependente emotionale derivate din nevoi. Nevoi pe care le-am denaturat si cultivat sub forma de placeri diverse.

Creierul nu face diferenta intre a fi nefericit ca n-ai ce sa mananci si a fi nefericit ca nu ai un telefon ultimul tip. Creierului i se pare ca ar fi o diferenta notabila intre a plange intr-o masina ultimul racnet sau a plange intr-un sant sau intr-o caruta.

Va urma…

copyright-logo-livia-bonarov2017

Preluare continut de pe acest site. Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Discernamantul in amor

„Te-ai simtit ranit, tradat, dezamagit de persoana iubita si, in ciuda durerii, tot vezi ce poate fi mai bun in acel om. Stii ca este mai mult decat ti-a aratat, fiindca e ca si cum i-ai “vedea” sufletul, in frumusetea sa magnifica, si esti convins ca omul respectiv isi poate manifesta aceasta frumusete in lume. Te dedici si iti iei angajamentul sa fii singura persoana care sa lupte pentru acest suflet, sa ramana langa el, sa nu-l abandoneze niciodata, desi continua sa te raneasca prin inconstienta sa.

Asa ca incerci sa porti o conversatie constienta cu omul iubit, sa-l confrunti cu problemele sale de maturizare, sa-l ajuti sa evolueze, dar el nu (te) intelege. Se simte criticat si atacat. Nu ajungi nicaieri in incercarea de a-l ajuta sa-si observe inconstienta si sa-si cunoasca sufletul. Omul pe care-l iubesti lanseaza un contraatac asupra ta, pentru ca se simte judecat, chiar daca i-ai vorbit cat se poate de bland.

Dar tu stii ca sufletul acelui om e acolo, in interiorul sau! De aceea incerci iar sa vindeci relatia. Si iar incerci, si tot incerci. Iti rogi partenerul sa mearga la terapie cu tine, dar refuza. Sau accepta, dar nu e dispus sa depuna eforturi prea mari. Te pomenesti ca muncesti tot singur, in cadrul terapiei, si incerci sa-i strecori cateva chestii in conversatiile voastre. Dar persoana iubita tot nu pricepe ce vrei sa-i comunici. Te simti frustrat, pe buna dreptate.

Dar tu pretuiesti relatia si te simti dator sa ramai langa persoana iubita. Deci, continui sa-ti deschizi inima. Continui sa renunti la tine. Continui sa-i acorzi beneficiul indoielii, sperand ca poate, la un moment dat, ceva se va schimba. Dar omul continua sa te raneasca, fara sa-si asume partea lui de responsabilitate. Da vina pe tine. E orb la ce face si nimic din ce faci tu nu-l determina sa-si deschida ochii. Simti cum ti se frange inima si incepi sa te intrebi daca el se va schimba vreodata.

protejeza-ti inima

Hai sa-ti spun ceva ce poate nu vrei sa stii. Adevarul este ca aceasta persoana nu este capabila sa-ti ofere ce ai nevoie. E posibil sa vrea, dar pur si simplu nu-i in stare s-o faca. Nu-i destul de matura, din punct de vedere spiritual, ca sa-si vada si sa-si schimbe ceea ce refuza sa constientizeze. Nu inseamna ca nu vrea sa te iubeasca. Nu inseamna ca nu meriti iubire profunda, autentica, neconditionata, respect si tandrete. Inseamna doar ca omul acesta nu stie cum sa iubeasca profund si cu adevarat pe nimeni, nici macar pe sine. Cand vine vorba despre iubire neconditionata, e ca si cum ar fi la gradinita. Face tot ce poate, dar asta nu-i suficient ca sa te intalneasca in inima.

Ai tot dreptul sa suferi si sa plangi in urma acestui adevar. Ai tot dreptul sa te simti dezamagit, furios, ranit, tradat, folosit. Ai nevoie sa-ti permiti sa simti toate aceste emotii dureroase, in loc sa continui sa rezisti, in speranta ca persoana iubita se va schimba. Poate ca va trai o revelatie a inimii, va experimenta un miracol si va avea o noua realizare de sine in aceasta viata. Poate ca o trauma sau o boala ii vor forta inima sa se deschida si o vor invata sa iubeasca. Dar tu nu-ti irosi viata, simtindu-te frustrat si cu inima franta, in timp ce astepti ceva ce poate nu se va intampla niciodata. Poate persoana pe care o iubesti va avea o revelatie intr-o buna zi. Daca se va intampla asta, va puteti renegocia relatia si puteti sarbatori! Nu renunta niciodata sa crezi in miracole. Insa e mult mai probabil ca omul iubit sa moara asa cum este si sa nu obtii niciodata ce-ti doresti de la el.

Ce-ar fi daca te-ai opri, pur si simplu? Inceteaza sa astepti un miracol care are putine sanse sa apara. Inceteaza sa incerci sa determini persoana pe care o iubesti sa se schimbe. Precum imi spunea maestrul meu spiritual “Ceea ce vezi in omul asta e real. Dar el nu va realiza asta nici in sapte vieti!”

Iubeste omul respectiv asa cum este, ca pe un copil de gradinita la nivel spiritual, si pastreaza distanta daca este necesar. Evita tentatia de a continua sa te deschizi, ca sa primesti si mai multa suferinta. Ai grija de inima ta fragila. Intelege ca persoana iubita chiar nu-ti poate da ceea ce ai nevoie si ca meriti sa primesti ceea ce ai nevoie. Te rog, du-te si cauta omul care-i destul de matur ca sa-ti poata oferi ce ai nevoie. Inima ta tanjeste sa fie iubita de cineva care stie sa iubeasca la fel ca tine. Omul pe care il iubesti acum nu poate. Insa altul poate.”

Dr. Lissa Rankin

%d blogeri au apreciat asta: