Posts tagged ‘recunostinta’

Lista de dorinte

Iata o contradictie interesanta dintre perspectiva spirituala si perspectiva sociala a zilelor noastre. Societatea ne indeamna, din ce in ce mai mult, catre lupta de a deveni altceva decat suntem, catre lupta de a avea mai mult, de a obtine ce ne dorim si de a schimba orice nu ne place, de a deveni mereu mai buni, mai performanti, adesea fie si doar pentru a ne simti acceptati. Prin prisma spirituala, toate acestea par niste biete iluzii, himere dupa care omul alearga in van, irosindu-si astfel potentialul si chiar viata.

In toate religiile si orientarile spirituale, exista indemnul catre recunostinta pentru viata noastra, ca dar, in sine. E cat se poate de logic acest indemn si ne aminteste totodata faptul ca suntem parte dintr-un intreg, nu e niciunul dintre noi centrul Universului si niciunul nu detine putere sau control totale. Viata noastra nu ne apartine si nu noi am creat-o, nu ne-am facut-o cadou. Nu detinem controlul asupra ei, asa cum avem deseori impresia sau cum ne-am dori. Nu avem puterea sa schimbam multe componente si aspecte ale vietii noastre sau ale vietii altora, chiar daca am vrea si am depune toate eforturile.

Da, dar n-ar fi bine sa vrem mai mult? Chiar daca nici macar nu stim unde ne va duce asta?! De ce mai traim, atunci, ar putea spune unii oameni, daca nu pentru a ne dori sa experimentam alta varianta de trai, decat cea prin care deja trecem, una mai buna, mai satisfacatoare? De ce mai traim, daca nu pentru atingerea unor scopuri, pentru implinirea unor dorinte? Ce-i rau in faptul de a vrea ceva mai bun?

Nu-i nimic rau si nu-i nici macar vorba despre bine sau despre rau. “Faca-se voia Ta” reprezinta constientizarea ca suntem o parte dintr-un intreg, ca niciunul dintre noi nu este Dumnezeu, ci doar o parte din spectacolul vietii. Rostul smereniei si al recunostintei este evitarea suferintei. Se stie ca de la acest scop a pornit Buddha. Tot el spunea ca durerea este inevitabila in viata, dar suferinta este optionala. Pentru ca, atunci cand nu obtii ce-ti doresti, suferi. Una e sa te doara piciorul, pentru ca s-a rupt, alta e sa suferi ca n-ai fost atent, sa te macini cu intrebari de genul: “Cum s-a putut intampla asta? De ce nu se vindeca mai repede?”, sa dai vina pe tine, pe altul, pe viata. Una e sa te doara pierderea unei fiinte dragi, alta e sa suferi din cauza ca nu i-ai putut prelungi viata sau nu o poti recupera. Una e sa te doara trupul de la munca si alta e sa suferi ca aceasta munca nu iti e suficienta pentru tot ce ti-ai dori sa traiesti.

Pentru unii, a se multumi cu ceea ce sunt si ceea ce au e sinonim cu suferinta, paradoxal, desi scopul este tocmai evitarea suferintei. Oamenii continua sa sufere ca nu sunt ceea ce si-ar dori sa fie, ca nu au ce si-ar dori, iar aceasta suferinta le-a devenit religie. Sa incerci sa le spui ca nu e necesar sa sufere pentru toate acestea e ca si cum le-ai “fura” iluzia ca se poate mai mult, mai bine, candva, poate niciodata in aceasta viata. Li se pare chiar logic sa continue sa sufere astfel intreaga viata, in speranta iluzorie a ceva mai mult, mai bun. In tot acest timp, le scapa mereu tot ceea ce poate fi bun in ceea ce ei considera rau. Si, astfel, le scapa insasi esenta. Fiindca despre asta e vorba in viata. Nu despre mai multi ani, ci despre mai multe clipe traite constient, cu intelepciune, recunostinta, bucurie. E bine sa avem un scop, dar nu si sa fim dependenti de rezultate si asteptari. Scopul poate ca depinde de noi, dar nu intotdeauna depinde de noi si realizarea lui.

Poate va aparea acel ceva mai mult, mai bun, poate nu. Daca apare, cu atat mai bine. Dar daca nu este posibil, e logica suferinta continua? Stresul psihic, tensiunea fizica, nelinistea, toate acestea ne ajuta cumva sa ne implinim viata, sa ducem un trai mai bun? Acceptarea este privita de catre societatea de astazi ca o forma de ignoranta, de limitare. Societatea ne indeamna mereu sa vrem mai mult, sa ne agitam pentru mai mult. Sa devenim si mai consumisti. Omului a ajuns sa i se para logic sa se agite pentru scopul de a fi linistit.

O alta iluzie este prosperitatea pe aceasta cale. Totul are un pret si implica niste resurse. Poate ar fi bine sa ne punem mai des intrebarea daca scopul merita mijloacele. De exemplu, nu ne vindem direct ficatul, dar il punem la bataie, indirect, pentru a obtine ceva mai multi bani, nu-i asa? Apoi, cheltuim acei bani pentru a incerca sa ne reparam ficatul. Se spune „Less is more” (Putin e mai mult). Poate n-ar fi rau sa incepem sa ne simtim bine cu mai putin. Pentru ca mai mult ne costa mai mult.

Scopul, in cele din urma, face diferenta. Unii oameni isi doresc sa afle cine sunt si ce este viata. Altii isi doresc sa experimenteze, sa agoniseasca pe cat posibil, in aceasta perioada limitata a vietii. Pe unii ii intereseaza inclusiv moartea si ce se intampla dupa aceea. Pe altii ii intereseaza doar sa consume tot ce le poate oferi viata.

Daca vei obtine ceva mai bun sau ceea ce-ti doreai, fiind multumit cu ceea ce esti si ceea ce ai, nu poate fi decat benefic si astfel nu vei suferi. Dar daca vei obtine sau nu, suferind mereu dupa dorinta de altceva, atunci nu destinul este de vina pentru ceea ce traiesti, ci atitudinea ta fata de destin este cauza propriei suferinte. Sa fii multumit cu ceea ce esti si cu ceea ce ai, acolo unde esti, poate fi sursa unei impliniri minunate, superioare oricaror alte scopuri lumesti, materiale.

Deci, ce-ti doresti, omule? Care este scopul tau in viata? E foarte bine ca vrei mai mult, dar in ce scop? Cu ce pret, prin ce resurse? Si ce te face sa crezi ca daca nu esti multumit cu ce ai acum, vei fi multumit dupa ce vei obtine ce iti doresti? Acum, la anul… si la multi ani!

Reclame

Nu mai fac fata!

Am un amic poznas care, daca ii zici ca nu mai faci fata, o sa-ti raspunda ca n-ai decat sa faci… spate. Iar daca il intrebi ce sa faci, iti raspunde razand: matreata! 🙂

Cineva mi-a scris prin ce necazuri trece si cum nu le mai poate face fata. Este un caz practic, util pentru noi toti.

Problema: Persoana imi marturiseste cum are probleme in toate privintele. Nu mai are job, sanatatea e subreda, se framanta si nu mai doarme bine, o apuca depresia, doar ce si-a inmormantat o ruda, se simte obosita, vlaguita, depasita de situatie, simte ca nu mai face fata vietii. Zice ca are prea multe probleme si prea putine bucurii. Nu stie ce sa faca, totusi zice ca stie ca trebuie sa gandeasca pozitiv si sa traiasca in prezent. A tinut post, s-a spovedit, se impartaseste si se simte chiauna. Marturiseste ca i-e dor de sine, de persoana voiasa care ar putea fi, dar mintea parca ii ruleaza numai ganduri negative.

nu-mai-fac-fata

Raspuns: Cu cat dai mai multa atentie problemelor si necazurilor, cu atat mai mari si coplesitoare iti vor parea. Daca oricum esti nevoit sa treci prin ele, poti sa-ti muti atentia si sa-ti duci gandurile in alta directie, la motivele de bucurie care iti raman. La recunostinta, efectiv te poti hrani din recunostinta ta pentru oricat de putin si pentru oricat de grea ar fi viata, fie si pentru ca o ai poti fi recunoscator. Sa te bucuri, depinde de tine. Iar daca tu nu vrei sa te bucuri, cine sa se bucure pentru tine si in locul tau? Cu cat te agiti si te framanti mai mult, cu atat o sa ti se para viata mai grea. In loc de asta, ai putea sa incerci sa nu-ti doresti ca viata sa fie altfel decat este si sa lucrezi cu tine s-o accepti exact asa cum e. Atunci, imediat bucuria si recunostinta rasar. De tine depinde cum te simti.

Problema: Omul imi raspunde ca si-a amintit o zicala frumoasa: „Fa rai din ce ai”. Dar continua sa se planga de lipsa timpului personal, de toate cate trebuie sa le faca, de viata agitata, de felul in care ne luam cu valtoarea vietii. Cum sa nu ne apuce depresia si insomnia daca nu avem timp si pentru sufletul nostru?, ma intreaba.  Apoi, se consoleaza la gandul ca-i o veste buna ce a citit ca-i rezerva horoscopul pentru acest an.

Raspuns: Cand sa avem grija de sufletul nostru? Exact in timp ce facem chiar ce descrii. In timp ce traim, tot timpul. Suferim din cauza ca avem impresia ca viata ar trebui sa fie un timp separat pentru ceva si un timp separat pentru altceva. Pentru ca nu traim ce vrem noi, cand si cum vrem noi. In timp ce te ocupi de toate cate le-ai zis, sufletul tau e bine merci, n-are absolut nicio problema. Daca ai face toate cate le faci zilnic cu liniste si bucurie, intr-o stare de acceptare, n-ai mai resimti stres, tensiune, care vin din faptul ca ti se pare greu sa faci toate astea si ai vrea altceva. Insomnia si depresia nu ne apuca fiindca nu avem timp pentru sufletul nostru, ci tocmai invers, fiindca vrem sa traim altceva decat traim. Pentru sufletul nostru nu exista aceasta diferenta, el nu se simte mai bine sau mai rau in timp ce muncim pe rupte sau stam in pat. Mereu se poate si mai rau si, stii cum se spune, nemultumitului i se ia darul. E grea viata? In comparatie cu… ce? Daca horoscopul te poate bucura, e alegerea ta ca speranta sa-ti fie stimulata astfel. Mai bine nu mai astepta sa te bucuri, mai bine fa-o pur si simplu, acceptand ceea ce traiesti, exact asa cum este.

Problema: Omul imi repeta ca a uitat sa traiasca in prezent. Isi aminteste ca, atunci cand eram copii, stiam sa facem asta, sa ne bucuram de tot. Spune ca, din nefericire, ne pierdem darul asta. Ne grabim si asta ne face sa nu mai traim in prezent.

Raspuns: Intreb omul ce intelege prin a trai in prezent… Spre exemplu, cum poate fi un calugar fericit? Fiindca traieste in prezent? Ca doar nu se „bucura” de toate cele lumesti, nu? Ba nici macar nu le vrea. Iar de muncit, un calugar munceste cat nici nu ne imaginam. Si in exterior, ca noi toti, dar mai ales in interior. E o munca sa-ti mentii corpul nemiscat si mintea concentrata in ruga, timp de ore intregi. Si atunci, cum de creierul unui calugar a inregistrat cel mai mare scor de fericire, in mod stiintific dovedit? Cum de Iisus i-a binecuvantat pe cei care il omorau? E o pilda simpla asta. Sa traiesti exact ceea ce este, asa cum este. Sa te bucuri de ceea ce este si sa fii recunoscator. Daca Dumnezeu inseamna ceva pentru tine, nu poti sa te pui cu ceea ce El ti-a menit. Impotrivirea mentala nu face decat sa-ti aduca suferinta. Cu gandul la Dumnezeu, omul poate indura orice, cu acceptare, recunostinta si bucurie. Despre asta e vorba. Ori facem asta, ori ne chinuim mereu. Ceea ce facem e oricum la fel, diferenta e doar in ceea ce simtim. Iar iluzia mentala e in gandurile noastre cum ca viata ar trebui sa fie altfel si abia atunci ne-am simti mai bine.

Problema: Omul ma intreaba cum sa gestioneze mania pe care o simte in interior si pe care a invatat din copilarie sa si-o reprime. A invatat ca iesirile manioase si starile de furie nu sunt bune si ca ii pot rani pe cei de langa noi. Iesirile furioase si le manifesta doar acasa, unde se simte in siguranta. La job si le reprima, din teama de a nu-si rani colegii. Cand s-a intamplat ca o colega sa-l agreseze verbal, omul nu a ripostat din prima, dar colega a continuat, si atunci a facut-o cu ou si cu otet, primind apoi mustrari. Desi fusese atacat verbal, omul simte ca n-a fost bine nici daca a rabufnit. Iar daca si-a cerut scuze ulterior, colega n-a facut-o.  Omul spune ca avea nevoie sa-si ceara scuze, pentru propria liniste. Marturiseste ca isi doreste sa fie el insusi, fara masti. Considera ca oamenii sunt apreciati daca sunt autentici, dar adauga ca tot are cineva de suferit astfel. Ma intreaba cum sa faca sa-i fie bine si sa nu sufere nici ceilalti.

Raspuns: Fii sincer cu tine si intreaba-te care iti sunt motivele de furie, de manie. Ia-le pe rand, analizeaza-le pe rand. Precum spui, unele motive sunt din cauza nedreptatii, asa cum o percepi tu. Deci, din nou, avem o diferenta intre cum crezi tu ca ai merita sau ar trebui sa fii tratat si cum se intampla asta in realitate. Fireste ca prin izbucnirile noastre ii ranim pe cei din jur. La fel cum si ei ne ranesc prin izbucnirile lor. Fiecare se poarta si reactioneaza inconstient in acest caz si isi manifesta, practic, niste neputinte. Fie intretinem acest cerc vicios, fie el se rupe si se opreste la cineva. Acel cineva care opreste cercul vicios nu o face musai pentru ceilalti, cat mai ales pentru sine, pentru propria liniste. Astfel, au toti de castigat. Acel cineva trebuie sa aiba puterea sa se ridice mai presus de sine. Adica sa nu mai ia nimic personal. E o pilda foarte frumoasa, in care un maestru spiritual e intrebat ce beneficii reale si palpabile poate aduce practica spirituala. Iar el raspunde: iata un beneficiu. Atunci cand esti insultat, iti poti ridica spiritul la un nivel la care insulta nu te mai poate ajunge si atinge. In caz contrar, nu faci decat sa ramai la acelasi nivel de cerc vicios, plin de suferinta si frustrari, la fel cu cel care te insulta. Si acel om are frustrari personale, unele chiar neavand absolut nicio legatura cu tine, din cauza carora se manifesta astfel. Cineva, asadar, ar trebui sa fie capabil sa se ridice mai presus de propriile frustrari, mai presus de dreptate personala, sa aiba atata drag de liniste, iubire pentru sine si pentru ceilalti. Omul singur nu poate face asta. Numai gandul la ceva superior si mai presus de sine, la Dumnezeu, il poate ajuta. E ca si cum ti-ai spune: daca Dumnezeu vrea asta, accept cu bucurie. Cum se poarta altul il priveste si il defineste pe el, cum reactionezi tu te priveste si te defineste pe tine. Daca nu poti din prima, nu-i nimic. Obisnuieste-te cu gandul ca n-o sa poti nici din a doua, nici din a treia incercare. Dar o sa reusesti intr-o zi, daca iti doresti asta. Intr-o zi, n-o sa mai gandesti viata ca fiind atat de mult despre tine. Cand o sa renunti la atasamentul de propriul punct de vedere si o sa il abandonezi pentru a face loc sa existe Dumnezeu mai mult in tine, nimic nu te va mai putea atinge si vei putea suporta orice cu bucurie si cu seninatate. Ca sa fii autentic si fara masti, accepta ceea ce simti, nu reprima, dar invata sa redirectionezi, sa transformi. Daca inca simti furie, manifest-o, dar nu la adresa altora, ci impersonal. Poti s-o transformi in lacrimi de neputinta, te vei simti mult mai bine, vei simti descarcare, usurare. Poti sa te rogi. Poti sa dai cu pumnul in pereti. Poti sa alergi pana la epuizare. Aminteste-ti ca, atunci cand suntem epuizati, nu mai avem putere sa replicam. Parca nici nu ne mai poate atinge nimic. La fel, cand suntem indragostiti. Simtim ca plutim si nimic rau nu ne poate atinge. Desi totul decurge la fel, in exterior, iar ceilalti sunt la fel.

Terapia fericirii prin recunostinta

In asteptarea aparitiei cartii mele, va deconspir urmatoarea supriza: pregatesc un curs/seminar despre fericire, cat de curand…

Deci: ce va face fericiti? Sa va distrati? In compania prietenilor? O mancare delicioasa? Sa castigati bani? Psihologii au demonstrat, in mod stiintific, ca factorul decisiv al fericirii generale din viata noastra este RECUNOSTINTA.

S-a realizat un mic experiment, pe cativa oameni care s-au oferit voluntar. Mai intai, li s-a dat un test. Oamenii nu stiau care este scopul acestuia, dar raspunsurile lor au conturat o idee despre cat de fericiti erau ei in prezent. Li s-a spus sa inchida ochii si sa se gandeasca la o persoana importanta din viata lor, cineva care a facut ceva grozav, ceva care a contat mult pentru ei. Apoi, au fost rugati sa scrie de ce acea persoana este atat de importanta pentru ei. Multi au crezut ca doar in asta consta testul, dar li s-a cerut, dupa aceea, sa sune persoana respectiva si sa-i citeasca, la telefon, ceea ce scrisesera pe hartie.

M-a impresionat, zambeam cu lacrimi in ochi, cand unul dintre subiectii experimentului a citit ceea ce scrisese pentru o persoana care, probabil, murise intre timp. Omul scrisese ca persoana care a avut cel mai mare impact asupra vietii sale, cu exceptia lui Isus Christos, a fost unul dintre profesorii sai, care preda cu bucurie si entuziasm. Altii si-au sunat mama, sora, prietenii, cu bucurie sincer impartasita, de ambele parti, pana la lacrimi de duiosie, pentru tot ceea ce primisera si oferisera neconditionat.

recunostinta

Eu am primit ENORM, din inima, neconditionat, de multe ori, in viata mea, de la persoane complet straine. Lista mea ar fi lunga, asa ca ma inclin cu recunostinta in fata tuturor celor care mi-au atins viata, inima. Uneori, un simplu gest sau o simpla vorba pot avea un efect nebanuit, aproape de resuscitare. La fel, un simplu gest sau o simpla vorba pot prabusi omul, in interiorul sau. Nu prea ne gandim la efecte, nu-i asa, in interactiunile noastre? Multa vreme mi-a venit greu, uneori, sa uit de orice “contabilitate” existentiala si sa ofer tot ce pot, neconditionat. Desi, de fiecare data cand am facut asta, simpla bucurie de a o putea face a fost cea mai mare rasplata cu putinta!

Ultimul test, din cadrul experimentului, a constat in reformularea intrebarilor anterioare, astfel incat voluntarii sa nu-si dea seama ca faceau acelasi test, a doua oara, in mod diferit. Celor care n-au putut contacta persoana careia ii erau recunoscatori le-a crescut nivelul de fericire cu 2-4%. Un rezultat bun, dar nu fenomenal. Insa, acelora care au reusit sa vorbeasca personal, la telefon, cu persoana respectiva le-a crescut nivelul de fericire cu 4 pana la 19 procente. In ambele cazuri, faptul de a ne exprima recunostinta ne sporeste nivelul de fericire.

Dar cel mai interesant lucru, care a iesit la iveala, in urma experimentului, a fost acela ca procentul cel mai mare de sporire a fericirii l-a obtinut omul cel mai nefericit care participase voluntar. Asta inseamna ca, daca traversati o perioada grea, in viata voastra, sa va amintiti si sa practicati recunostinta va poate ajuta sa va simtiti categoric mai bine.

Puteti urmari desfasurarea experimentului in filmuletul urmator:

Cu drag, Livia cea adanc recunoscatoare ❤

Bucuria si placerea

Empatia inseamna sa ne punem unul in locul celuilalt, pe cat posibil, sa avem compasiune si delicatete in relatiile cu ceilalti, iar daca nu-i putem ajuta, macar sa nu-i ranim. Bucuria inseamna, pentru mine, energie vie, recunostinta, iubire. Un om bucuros e mai usor empatic, iar un om empatic e si mai bucuros.

Mult prea des, insa, se confunda bucuria. Eu vorbesc deseori despre ea, ca despre o emotie vindecatoare, ca despre o forta motivationala puternica. Oamenii uita adesea esenta bucuriei. O confunda cu usurinta cu scopurile lor marunte.

Pentru unii, bucuria inseamna, de pilda, sa mananci. Intr-adevar, e sanatos sa te bucuri de mancare, dar de aici pana la a te bucura doar de mancare sau mai ales de mancare, ca scop in sine, e cale lunga. Oamenii confunda bucuria cu placerea. Astfel, avem tendinta sa transformam tot ce inseamna bucurie pura, autentica, in dependenta sau intr-un surogat de bucurie.

baby flower

Bucuria exista in sine si prin sine, chiar si nealimentata de nimic din exterior, pe cand placerea are nevoie sa fie hranita mereu, realimentata, nu poate exista numai in sine si prin sine, e mereu dependenta de ceva din exterior.

Cautand si dorindu-si bucuria, oamenii uita tocmai sa se bucure. Fiindca leaga bucuria de un pret de platit. Desi doar placerea poate avea un pret, pe cand bucuria e gratis si poate fi regasita pretutindeni, in tot ce exista. Oamenii ajung chiar sa se streseze cumplit ca sa se… bucure. De sarbatori, alearga de colo, colo, tensionati, ca sa pregateasca un cadru festiv in care sa se bucure. Eu nu pot sa consider asta ca fiind o bucurie autentica. Fiindca, repet, bucuria nu poate presupune dependenta de ceva sau de cineva, nici stari de tensiune sau stres pentru a o dobandi, niciun fel de cadru “festiv”. Bucuria este confundata cu satisfactia atingerii unor marunte scopuri  si satisfactii umane.

Placerea si maruntele scopuri umane sunt doar niste setari pur mentale. Animalice, in esenta. Creierul elibereaza chimic senzatia de satisfactie, de recompensa, atunci cand este stimulat. Atat si nimic mai mult. De aceea, animalele nu rad, de pilda. Fiindca, pentru ele, nevoile fiziologice nu reprezinta un motiv de bucurie, sunt o stricta necesitate instinctiva. Animalele nu abuzeaza de necesitatile fiziologice pentru propria lor placere, precum oamenii. Animalele nu rad, dar se pot bucura. Este vizibil, de pilda, cum se bucura la aparitia unei fiinte dragi sau atunci cand se joaca, atunci cand isi rasfata corpul. Iata o pilda extrem de limpede pentru oameni: animalele se bucura de simpla existenta, in sine.

Daca avem nevoie de ceva sau de cineva ca sa ne bucuram, aceasta nu este starea pura, vindecatoare, de bucurie. Ba, mai mult, in cursa de a obtine motivele noastre de “bucurie”, uitam sa fim empatici. Ignoram bucuria celorlalti. Sacrificam animale nevinovate nu pentru necesitatea noastra absoluta, ci pentru bucuria gustului nostru. Precum spunea Osho, omul a uitat sa manance, sa se bucure de mancare, devenind dependent de gust. Omul a devenit dependent de satisfactia de sine, de placere, de prea plin sau de necesitate.

Uitam sa fim empatici, ne calcam in picioare la supermarket, la coada, intram in cursa cu altii pentru a ne atinge scopurile, pe care le consideram motive de bucurie. E o falsa bucurie. Prinsi in capcana satisfacerii diverselor noastre false motive de bucurie, nu mai suntem atenti si constienti de ceea ce exista in jurul nostru. Si nu mai suntem empatici, devenim egoisti. Iar aceasta atitudine este o sarbatoare a propriilor interese, nicidecum o sarbatoare a existentei.

In cele mai multe cazuri, sarbatorile oamenilor devin doar sarbatorile burtii. Cu burta plina, obositi, oamenii se simt satisfacuti. Am auzit unii oameni, trantindu-se in pat dupa masa, obicei nesanatos pentru digestie, ca asta ar fi “boala porcului”, adica a prea plinului burtii. “Boala porcului”, ca orice prea plin, ascunde niste goluri, pe care oamenii incearca, in mod inconstient, sa le umple cu altceva, cu mancare, de pilda. Sau cu senzatia ca au facut ce cred ei ca “trebuie”. Sau cu orice alte false senzatii de satietate, de satisfactie, de bucurie.

papadie

Toate falsele motive de bucurie, care reprezinta doar niste biete interese sau placeri personale, ascund tocmai motivele care ne impiedica sa ne bucuram autentic. Asupra acestora ar fi de preferat sa reflectam, in loc sa ne indarjim si mai mult, sa ne stresam, sa depunem eforturi si mai mari pentru a obtine ceea ce avem impresia ca ne bucura.

In liniste, cu empatie pentru ceilalti, in compasiune pentru noi si pentru ceilalti, ne putem redeschide ochii, constient, asupra noastra si a lumii, spre a redescoperi bucuria autentica.

Totul e bun, ne putem bucura de tot ce exista. Bucuria, in stare pura, este o stare de la sine, care nu poate fi dependenta, legata de nimic. Altfel, in momentul in care obiectul dispare, bucuria dispare. Si atunci nu mai putem vorbi despre o stare pura de bucurie, ci de o stare de placere, de dependenta. Osho spune ca, in esenta, emotiile diametral opuse reprezinta acelasi tip de energie manifesta. Asa ca este mereu preferabila o tristete autentica in locul unei bucurii false. Ne serveste mai mult pentru dezvoltarea personala.

Ieri, tatal meu m-a chemat sa-mi arate ceva la fereastra. Doua pasari, cuibarite si “imbratisate” in copacul inverzit din gradina, sub razele blande ale soarelui. Mi-au dat lacrimile de duiosie, de bucurie autentica. Acesta este spectacolul zilnic al vietii, din care ne putem hrani permanent si constient bucuria. Gratis si fara niciun efort. Acesta este prea plinul spectacolului existentei, in fata caruia ne putem inclina, cu recunostinta, ca apoi sa ne putem intoarce privirea, unii catre altii, mai bogati, mai senini, mai plini de compasiune si empatie.

Va doresc sarbatori pline de bucurie autentica. Va doresc sa sarbatoriti in fiecare zi miracolul existentei.

Copyright Logo Livia Bonarov

Preluare continut de pe acest site.
Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

%d blogeri au apreciat asta: