Posts tagged ‘new age’

Mistificari spirituale. Partea 5. Dorinta si libertatea.

Seria de articole e intitulata “Deus Interruptus. Mistificari spirituale”. Initial am vrut sa numesc partea aceasta “Dorinta si abstinenta”, dar am inceput sa rad la gandul ca abstinenta nu pare prea ofertanta, nu la fel cum pare libertatea.

Am citit deunazi o postare draguta pe facebook, in care era vorba despre fericire. Voi inlocui fericirea cu libertatea. Cica un om s-a dus la Buddha si i-a zis “Eu vreau libertate.” Buddha i-a raspuns ca, mai intai, sa-l scoata pe “eu” din propozitie, adica ego-ul. Apoi, sa scoata si “vreau”, care reprezinta dorinta. Si va ramane doar libertate.

Poate veti spune: la ce bun? Fericirea exista undeva, cumva, asa banuim cu totii, dar pare un soi de struguri acri, la fel ca libertatea. La ce bun daca EU nu ajung acolo, nu ajung la strugurii astia?

Doresc libertate, doresc fericire, dar la ce bun? Soarta omului pare o damnare sarcastica. Destinul pare sa ne ranjeasca in fata si sa-si bata joc amarnic de “eu” si de “eu vreau”, de dorintele noastre, nu-i asa? Religiile parca ne vor sclavi, martiri. Predica o morala si un comportament etic rigide, care parca ne fura orice placere si ne anuleaza orice dorinta. In ce fel mai poate fi vorba despre libertate?

Anumite orientari “spirituale” new-age vorbesc despre o eliberare, despre o libertate care suna hedonist si hipiot. Libertate fara margini, fara responsabilitati, fara restrictii, libertatea spiritului de a se bucura nestingherit, dupa chef si dupa bunul plac, de aceasta experienta materiala, in forma omeneasca.

Suna bine mistificarea asta, nu? Comparativ cu dogmele invechite si rigide ale religiilor. Comparativ cu ideea de disciplina, de moralitate. Dar cum poti sa te bucuri, tu, pentru tine, cand altii pot avea de suferit in urma bucuriei tale, a placerilor tale? Cum ar fi daca Soarele ar vrea sa se bucure numai el, egoist, de propria-i lumina, fara sa-i pese de restul? Cum sa ma bucur de serviciile aduse altora, daca acestea imi restrictioneaza libertatea? Cum ar fi sa gandim cu totii astfel? N-am mai avea paine pe masa, fiindca taranul, care munceste pamantul, brutarul, care coace painea, vanzatorul, care o vinde, si toti oamenii implicati in acest proces, prin care ajunge painea pe masa noastra, ar putea sa vrea fiecare sa fie liber, sa se duca pe o plaja exotica, unde sa zaca la soare si sa bea un cocktail langa unul sau mai multe trupuri superbe si disponibile. Si ar mai fi si alte vise si dorinte de adaugat. Si ar mai fi nenumarate placeri de infruptat. Nu s-ar termina niciodata…

Ce inseamna dorinta? Eu vreau. Ce vreau poate sa nu aiba limite. Niciodata, nimic poate sa nu fie de ajuns. In felul acesta, orice om poate deveni sclavul propriilor dorinte. Paradoxul e ca un om care-si doreste libertatea, sub forma a tot ce isi poate imagina ca inseamna libertate umana, devine sclavul propriei dorinte de libertate.

Cunosc oameni care au distrus viata lor si a celor dragi, din dorinta de a fi liberi, cat mai liberi, de a face doar ce le place. Nu e decat o forma de adictie. Creierul functioneaza prin obiceiuri, obisnuinte cu potential urias de adictie de orice fel. Filosoful J.J. Rousseau decreta ca “liber este cel ce se supune numai legilor”. Nu prea suna a libertate nici filosofia asta, nu-i asa?

S-au realizat studii despre parentigul modern, ultra permisiv, opus celui traditional si invechit, cumplit, de genul lui Moromete. Tarile care se laudau cu cea mai mare permisivitate au esuat. Statisticile arata ca permisivitatea naste generatii de oameni extrem de nefericiti, cu o rata infricosator de mare de sinucidere.

“Parintii permisivi din Suedia au dat nastere unei generatii de monstri?”, se intreaba Judith Woods intr-un articol cu acelasi titlu publicat in “The Telegraph”, care pune in discutie efectele modelului scandinav de a-ti creste copilul. Stilul permisiv de a fi parinte creeaza o generatie de tineri lipsiti de empatie sociala, care, dupa o copilarie de rasfat, sfarsesc prin a fi dezamagiti in viata, sustine psihiatrul suedez David Eberhard, tatal a 6 copii, autor al cartii ”How Children Took Power”. Potrivit acestuia, ”a-i spune nu unui copil nu este acelasi lucru cu a bate un copil”.

Frank Furedi, sociolog, profesor emerit la Universitatea Kent si autor al ”Paranoid Parenting”, declara: ”cea mai tulburatoare caracteristica a societatii suedeze este abdicarea voluntara din autoritatea de adult”. ”A inceput cu stigmatizarea pedepsirii copiilor si a transformat-o intr-o frica de a-i disciplina, ceea ce parintii ar trebui sa faca”, iar ingrijorarea nu este ce li se intampla cand sunt copii, ”ci ceea ce se intampla cu ei pe masura ce cresc”, avertizeaza sociologul.

Ce s-a intamplat, de fapt? Lipsa disciplinei in educatie ii priveaza pe copii de simtul responsabilitatii, al empatiei pentru ceilalti si de mijloacele de a-si atinge scopurile. Fara disciplina nu este nimic posibil. Dar discipina nu este pe placul oamenilor. O zicala romaneasca spune asa: “nu se poate si cu sula in fund si cu sufletul in rai”. Mi-au trebuit multi ani de viata ca sa inteleg acest adevar. Cand imi repeta tata asta, ma opuneam. Credeam ca pot eu descoperi formula magica prin care sa se poata. N-am descoperit decat faptul ca aceasta formula nu exista. Nu aici. Nu in acest plan existential, material.

Acest plan este creat dupa niste reguli stricte. Sunt vizibile cu ochiul liber. Regulile si conditiile intretin viata in acest plan. Daca planetele din Univers, daca Soarele sau natura ar avea, brusc, dorinte proprii de “libertate” si ar putea actiona dupa o vointa proprie, tot acest plan existential s-ar distruge. Asta e diferenta pe care omul ar cam fi dator s-o priceapa cu mintea lui. Pentru a incepe sa-si subordoneze propria minte interesului general, la fel ca planetele, la fel ca plantele.

Dar omul NU vrea. Fiindca ar fi nevoit sa renunte la ce vrea el, pentru el. Ar fi nevoit sa-si antreneze mintea, prin disciplina, sa i se supuna, sa renunte la “eu” pentru “tot”. Aceasta este singura forma de libertate, la care, colateral, a facut referire Rousseau, chiar daca in alt context.

Daca omul nu se supune legilor naturii, omul se autoelimina. Iata cum “eu vreau” poate deveni sinonim cu moartea. Iata sensul predicilor religioase. Comportamentul etic nu inseamna restrictii neplacute de la cheful nostru suprem, de la o viata traita hedonist, doar pentru satisfacerea propriilor placeri si dorinte. Moralitatea este insasi salvarea omului. Salvarea omului de el insusi. De propria minte egotica si autodistructiva.

E clar inca de la nivel biologic. Sistemul imunitar a fost creat ca sa lupte, sa apere. In asemenea masura, incat programarea sistemului imunitar este sa lupte pana la autodistrugere cu orice organism strain. Ironic si paradoxal, “eu vreau sa supravietuiesc” inseamna, la nivel biologic, “eu lupt pana la moarte”. Iata cum functioneaza dorinta. Fiind o proiectie mentala, dorinta este la fel de paradoxala ca si mintea.

In acest plan existential nu este posibila libertatea decat in interior, in sufletul omului. Sufletul omului detine toata libertatea, aceea despre care se spune ca poate “cu moartea pe moarte calcand”. Acea libertate care transcende acest plan, transcende moartea. Liber nu poate fi decat acela care se supune conditionarilor externe, regulilor si legilor acestui plan, in care suntem doar vizitatori, si a carui dorinta de libertate e atat de mare, incat omul isi foloseste si isi supune mintea, prin disciplina, scopului suprem, dorintei de a afla cine este cu adevarat. Cine este el, ca suflet, liber de conditionari si mai presus de moarte.

Pentru ca acest plan este guvernat de minte, omul nu poate patrunde mai departe de conditionari decat dupa ce le accepta. Nu poate patrunde dincolo de minte decat dupa ce este capabil sa o supuna si sa o disciplineze.

Un amic mi-a ras in nas, intr-o discutie despre spiritualitate. Mi-a zis ca nu stiu nimic despre spiritualitate, pe cand el stie. Iar eu, din punctul lui de vedere, nu stiam pentru ca nu experimentasem senzatiile ultra “spirituale” pe care ti le pot da drogurile. Lui i se parea ca eu ma “chinui” cu moralitatea si disciplina, reprimandu-mi un trai hedonist, libertin, care abdica de la responsabilitatea de sine si de ceilalti, prin empatie. Adica traiul lui paradoxal, prin care omul cauta sa fuga de dureri asumate, refugiindu-se in placeri. Incercand sa fuga de durere, omul creeaza si mai multa durere. Lui si celorlalti.

“Si ce ai rezolvat?”, l-am intrebat. “Am reusit sa dansez 16 ore, non-stop. Iti dai seama? Eu, care nu dansez…” Grozava realizare, intr-adevar, de eliberare a unor reprimari. Dar, oare, e de folos? “Dar sa meditezi ai incercat?”, l-am intrebat. “Da”, mi-a raspuns omul. “Si cat ai reusit sa stai in meditatie?” “Aproape un minut”. Si a adaugat ca fusese cumplit minutul acela. Ganduri multe si marunte il atacau. Atat de disciplinata si ascultatoare era mintea lui. Spirituala, desigur, prin experienta eliberarii de reprimari prin droguri.

Mintea e un instrument minunat. Poate fi un servitor credincios, daca o stapanesti, si un stapan cumplit, daca n-o disciplinezi. Mintea, in lipsa disciplinei, e ca o arma nucleara cu care tragi la intamplare, cu dorinta si speranta ca vei nimeri tinta. Efectele colaterale nu sunt niciodata neglijabile in aceasta contabilitate existentiala. Cum ar fi daca si Soarele si-ar dori sa fie liber? Sa lumineze la intamplare si dupa chef?

“La steaua care-a rasarit
E-o cale-atat de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.”

(Mihai Eminescu – “La steaua”)

Surse:

www.ganduridinierusalim.com

www.mihaieminescu.ro

copyright-logo-livia-bonarov2017

Preluare continut de pe acest site. Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

 

Mistificari spirituale. Partea 1. Viata trebuie sa fie usoara si de la sine.

De unde ideea asta?

Cine a zis ca viata trebuie sa fie usoara? Ca totul merge de la sine? De unde ni se putea inocula o asemenea idee? Fiindca ni s-a zis in copilarie ce viata au printii si printesele din povesti si apoi ni s-a zis ca si noi suntem printisori si printese? Fiindca am citit ceva spiritual, new age, in care se zicea asta? Si da, mi-am zis, vreau si eu, asa trebuie sa fie, nu? Suna bine, comod, “eliberator”…  Dar uite, intre timp, ce viata disonanta am, ce diferenta, nu-i asa? Nu merit viata asta, iar viata asta nu ma merita pe mine.

Zicalele spirituale sunt intelese nu gresit, ci foarte gresit. Pai, stim noi ce inseamna, din punct de vedere spiritual, profund si autentic, ca viata este usoara sau ca totul merge de la sine? Stim noi din ce stare de constiinta ar spune cineva chestiile astea, nu doar teoretic, ci in urma propriei experiente? Sau ne dam macar seama ca noi intelegem totul prin prisma noastra, prin nivelul nostru de experienta si prin starea noastra de constiinta? E ca si cum un om liber l-ar asigura pe un prizonier din lagar ca este la fel de liber. Din ce punct de vedere, mai exact?

Ce spune religia?

Unii reprezentanti ai religiilor zbiara ca toate chestiile astea new-age suna “diavolesc”. Sunt doar teribil de gresit intelese. Astfel de teorii nu indruma gresit, oamenii le pricep gresit. Menirea lor este sa-i faca omului pofta, sa-i trezesca dorinta sau macar curiozitatea de a atinge acel nivel de constiinta prin care sa le poata verifica practic si personal adevarul. Prin insusi modul in care religia intelege si interpreteaza aceste lucruri, dovedeste ca a ramas doar la nivelul mental de separare drastica si categorica dintre bine si rau. Religia, care e o contradictie, un paradox, in sine. Religia ortodoxa, de pilda, il propovaduieste pe Iisus. Adica face exact ceea ce Iisus n-a vrut, fiindca Iisus tocmai la asta s-a impotrivit.

Ce inseamna ca viata merge de la sine?

Zicala sau teoria ca viata ar trebui sa fie usoara si de la sine se refera la o stare de abandon, la o stare de constiinta in care orice faci ti se pare usor, orice sacrificiu, fiindca ai o motivatie si un scop cu mult superioare bietei tale persoane. Adica ce a facut un Iisus, din iubire de oameni. Ia imaginati-va ca Iisus putea sa se salveze. Ba, mai mult de atat. Nu vi se pare ciudat ca a facut miracolele despre care se vorbeste, dar n-a facut niciun miracol sa se salveze? Religia, in schimb, ar fi mai degraba tentata sa-ti ceara sa renunti la tot pentru ea, sa-ti devina ea scop si motivatie, in numele lui Dumnezeu, pe care zice ca-L serveste.

Cine a zis ca viata asta trebuie sa fie usoara? Cum naibii sa fie usor sa-ti cunosti mintea prin propria minte? Cum naibii sa fie usor sa te „lupti” cu binele si raul din si prin propria minte? Cum sa fie usor sa-ti linistesti mintea, s-o aduci la pace? Cum sa fie lejer sa accepti conditionarile vietii acesteia, inca de la prima respiratie? Cum sa fie simplu sa treci senin prin tot restul, ca un sfant, si sa induri orice, in loc sa vrei si sa te lupti pentru ceva personal?

Cum sa fie usor si placut daca nu ne mai asigura cineva toate cele necesare, ca in copilarie? Specialistii sunt de parere ca stresul este mai mereu confundat cu responsabilitatea. Cum sa traiesc clipa daca trebuie sa muncesc pentru ea?

happy

Cum poate fi viata usoara?

Viata este usoara si totul merge de la sine numai atunci cand te abandonezi unor scopuri cu mult mai presus de tine. Nu mai simti cum te dor mainile, muncesti cu drag, iubirea te face sa nu mai simti durerile, sa nu percepi efortul ca pe un efort, sa-ti devina o bucurie, sa te simti recunoscator ca poti sa te oferi. Atunci, viata este usoara si merge de la sine. Doar din punctele astea de vedere.

Vai, cat de bine suna, nu-i asa? Din punctul de vedere egoist al oamenilor, chestia asta se intelege asa: vreau cat mai mult pentru mine, depunand cat mai putin efort, vreau sa fac numai ce-mi place, sa traiesc numai placeri, totul sa fie usor si de la sine, fara niciun merit sau transpiratie personala.

Fara merit si transpiratie personala nu ajungi sa afli cine poti fi. Nu exista absolut nicio cale usoara. Niciun om n-a devenit campion pe o cale usoara. Teoria despre simplitatea vietii, despre cum totul poate fi usor si de la sine este emisa tocmai din starea de constiinta a omului care a depus deja efortul sa afle cine poate fi. A ajuns pe un varf de munte si iti spune ca e asa de frumos, incat te asigura ca merita efortul sa urci pana acolo. Iar tu ce intelegi? Ca vine sa te care in spinare? Ca trebuie sa astepti pe careva sa vina sa te care? Ca o sa inveti sa levitezi pana acolo? Ca o sa te bucuri de privelistea aia, de starea aia, de nivelul ala de constiinta fara sa depui niciun efort? Ca o sa ajungi acolo usor si de la sine?

Atunci continua sa visezi. Asa ceva nu se va intampla niciodata. Viata este grea, chiar foarte grea. Viata nu este despre ceea ce crezi ca poti, ci tocmai despre ceea ce crezi ca nu poti. Nu este despre ceea ce crezi ca stii, ci tocmai despre ceea ce nu stii. Viata iti cere mereu ceea ce nu stii ca esti, ceea ce nu stii ca poti sa simti, sa faci, iti cere sa te adaptezi si sa suporti necunoscutul. Iti cere sa te impaci si sa traiesti cu ideea ca tot ce faci e oricum inutil, daca te atasezi de ceea ce faci sau castigi, avand in vedere ca mori. Viitorul are infinite posibilitati incerte, cert e doar faptul ca toate sfarsesc prin moarte.

Daca stii ca nu ramai vesnic intr-o vacanta, nu merita efortul sa explorezi acele locuri, sa te bucuri de ceea ce poti face sau descoperi acolo? Ba da, fireste. Dar ar fi inutil sa te atasezi prea mult de camera de hotel pe care urmeaza s-o parasesti curand.

freedom

Si eu cum ajung acolo?

Pana la starea de constiinta de total abadon de sine, de iubire pentru oameni, pentru Dumnezeu, mai presus de sine, pana la starea de constiinta in care nimic n-ar fi prea mult sau prea greu in numele iubirii, pana la starea in care ce oferi te bucura mai mult decat ce primesti, nu exista usor si de la sine.  Dar chiar si in acea stare, doar constiinta, in sine, face diferenta. Imaginati-va acea stare ca pe un anestezic. Operatia e aceeasi. Doar ca unii o resimt pe viu, altii sunt anesteziati, precum drogatii sau indragostitii, si li se pare ca totul decurge usor si de la sine.

Einstein a spus acelasi lucru, cand se referea la teoria relativitatii, in gluma. Aceeasi perioada de timp ti se pare mai lunga sau mai scurta, in functie de ce faci. Timpul trece mai greu cand faci ceva ce nu-ti place si mult mai usor, pe nesimtite, cand faci ceva ce-ti place.

Spiritual vorbind, viata asta nu ni s-a dat doar pentru placere animalica, fiindca atunci n-o sa descoperim in aceasta viata cine suntem decat la nivel de: sunt un animal. Avem nevoie sa invatam, ca sa trecem clasa. E treaba fiecaruia daca ii place sau nu. Ca acceptam sau nu, e necesar sa depunem efort. Sa trecem prin ce nici nu ne imaginam,  prin multe chestii neplacute, pana cand ajungem sa ne cunoastem mai bine, pana cand toate astea incep sa ni se para doar niste amuzamente, niste iluzii. Cand incepem nu doar sa intelegem, ci sa simtim la propriu, pe propria piele, sa constientizam ce a spus Einstein, poate o sa vrem sa nu ne mai mintim si sa nu ne mai gasim scuze sau justificari. Sa fim sinceri cu noi insine. Sa ne dam seama pentru care motiv egoist nu ne place sa facem niste treburi si le percepem ca fiind un efort.

Adevarul e ca viata asta e grea. Ca trebuie sa muncim. Ca doare. Ca ne putem ridica mai presus de toate astea, daca vrem. Dar tot prin munca. Tot prin consecventa. Tot prin efort. Tot printr-un pret de platit, tot printr-o conditionare. Indiferent ce am face, nu scapam de ceea ce credem ca-i greu, rau, dureros. Singura eliberare e sa ajungem la o stare de constiinta in care nimic sa nu ni se mai para astfel. Asta e tot ce putem face.

Deus Interruptus. Mistificari spirituale. Intro.

Totul incepe si se reduce prin: ce vrei? Cati oameni ar fi interesati de reteta fericirii prescrisa de un calugar? Daca vrei sa folosesti informatiile spirituale, new-age, yoga sau orice gen de cunostinte sau practici ca sa te simti tu bine, ca fiind totul despre tine si placerea ta, despre cum sa-ti fie tie usor si comod, fara sa depui efort sau cu efort cat mai putin, fara sa-ti folosesti discernamantul, atunci ai grija ca poti sa ajungi s-o iei razna astfel.

De asta religia se opune asimilarii si practicarii unor astfel de cunostinte. De asta le considera instrumente diavolesti, rele. Fiindca pot fi, intr-adevar, foarte periculoase. Cel putin in aceeasi masura in care pot fi extrem de benefice, de folositoare.

Ceva atat de pretios precum yoga n-a fost inventat ca sa castigi tu la loto. Ca sa obtii tot ce vrei, aici, in aceasta viata, fara efort. Ca sa te folosesti de alti oameni. Ar fi ridicol si complet lipsit tocmai de spiritualitate, nu crezi? Pretul moralitatii nu este niciodata unul negociabil si nu-l poti pacali pe Dumnezeu. Din acest motiv, practicile spirituale erau ascunse, secrete, nu avea oricine acces la ele. Nu erau predate in scoli, nu erau publice, existau prea putini specialisti autentici. Stiintele spirituale sunt ca o bomba cu ceas in mainile unui ageamiu, interesat doar de beneficiile exterioare, materiale, pe care le-ar putea obtine.

De regula, scopurile oamenilor alterneaza intre obtinerea placerii si evitarea suferintei. Doua fatete diferite ale aceleiasi monede, de aceeasi valoare.  Scopul este cel mai important. Pentru care motiv esti interesat de spiritualitate? De cunoastere si de practici spirituale? De informatii new age? Ce urmaresti, ce doresti, de fapt? Exista foarte putini, extrem de putini cunoscatori autentici. N-o sa-i vezi ca-si fac reclama. Ei nu-si impartasesc cunostintele oricum si oricui. Datoria lor este sa le protejeze si sa le ofere numai celor interesati in mod autentic de evolutie si realizari de natura spirituala.

deus-interruptus

Cineva zicea ca suntem 99% animal si 1% discernamant. Prin discernamant iti asumi responsabilitatea de a fi om, mai presus de animal. Mai presus de placeri si pofte animalice. Scuzele si acuzele nu sunt de niciun folos. Degeaba iti suna bine spiritualitatea, daca nu ti-e scop. Animalul ar spune mereu ca n-are 99% din ce si-ar dori.

Animalul stie cine este, dar nu este constient de consecintele actiunilor sale. Dar omul, omul stie cine este? Este macar interesat sa afle? Asta face toata diferenta. Pentru care scop folosesti niste informatii, instrumente, tehnici.

Animalul, lipsit de discernamant, se autodistruge, in cele din urma. Precum soarecele din acel experiment stiintific despre placere. I s-a conectat un fir la creier, in zona responsabila cu placerea orgasmica, iar animalul putea activa oricand acea zona apasand un buton. A uitat de mancare, a uitat de orice altceva si a tot apasat butonul, pana cand a murit.

Deci, iata, animalul, despre care am putea crede ca este cel mai interesat de supravietuire, se autodistruge pentru propria placere de moment. Omul nu are decat o singura sansa de a se ridica mai presus de animal. Sa acceseze placeri superioare celor animalice. Problema e ca la strugurii astia se ajunge greu si omul, necunoscandu-le gustul, crede ca sunt acri tocmai pentru ca necesita efort. In primul rand, efortul este perceput ca desprinderea de dependentele placerilor bine cunoscute.

Mistificarile spirituale sunt disonante cognitive, prin care omul se minte ca ar fi interesat de notiuni de spiritualitate, in timp ce alearga si isi consuma tot timpul si toata energia dupa scopuri cat se poate de animalice. Cand, vreodata, iti vor ajuta banii, placerile, traiul usor si comod, sa raspunzi la intrebarea: cine esti? Stii cine esti, dincolo de aparente, dincolo de etichete, de statut, dupa ce nu te mai identifici cu corpul tau, cu gandirea ta, cu povestea ta, cu problemele sau dorintele tale materiale, cu familia ta, cu societatea in care traiesti, cu aceasta lume?

Exista un pret de platit pentru tot. Chiar si pentru a obtine un trai usor. Intotdeauna, pretul e mare, indiferent ca suntem constienti sau nu. A fost simplu pentru acel animal sa apese butonul placerii usor de obtinut, dar cat l-a costat asta, in final?

Cati sunt dispusi sa plateasca pretul adevarului? Eu ii aud pe majoritatea oamenilor spunand ca nu sunt pregatiti. E cat se poate de indoielnic ca vor fi vreodata. Dar are grija viata de asta. Oamenii nici nu vor realiza cat sunt de pregatiti, atunci cand vor pierde tot ce s-au straduit sa obtina. Si deseori nici atunci nu realizeaza ca efortul lor a fost in van si ca efortul, daca tot exista acest pret de platit, poate fi depus in alt scop. Intr-o zi, nu mai avem incotro. Cand incepe trezirea, iti dai seama ca niciodata n-ai fi putut sa te simti pregatit pentru acest necunoscut. Chiar daca esti cat se poate de pregatit.

Acum, ce urmeaza sa faci si in ce scop? Imagineaza-ti o clipa ca ceea ce vrei sa obtii, prin ceea ce urmeaza sa faci, vei fi pierdut deja. Mai ai chef?

%d blogeri au apreciat asta: