Posts tagged ‘nesimtit’

Cum te porti cu nesimtitii?

Adevarat, adevarat va zic voua, nu va exista mila pentru nemilosi, nu va exista indurare pentru neinduratori, nu va exista iertare pentru neiertatori. Dar ce te faci, totusi, cu nesimtitii? Mai ales ca mama lor e mereu gravida, sunt peste tot si e frustrant sa ai impresia ca ei se simt foarte bine in pielea lor de nesimtiti, in timp ce ii lezeaza pe altii cu nesimtirea lor, iar lor asta li se pare cel mai firesc sau chiar amuzant lucru.

Sa te fereasca Dumnezeu, omule, sa te iei de un nesimtit, sa incerci sa-l corectezi, sa incerci sa-l aduci pe calea cea buna, cu vorba cea buna sau aspra, in orice fel ti-ai imagina, sa incerci sa-i transmiti sau sa-l faci sa inteleaga cum e in pielea ta, de om lezat. Nu faci decat sa-i dai nesimtitului sansa sa devina dublu de nesimtit, agresivo-defensiv, sa devii tu cosul de gunoi spre care il indrumi. Sansele tale sunt de 00,01 la 99,99 ca nesimtitul sa devina altceva decat este: nesimtit. Singura diferenta e ca el nu se concepe asa sau chiar adora sa fie astfel. Si tu vrei sa-i iei asta. Ca sa-ti fie tie bine si sa nu fii tu lezat. Cam cat de egoist suna asta? Si mai vrei sa-ti si multumeasca, plin de recunostinta, fiindca l-ai trezit la realitate, la empatie, la conexiune, la coexistenta, la compasiune.

Aiurea, omule! Chiar esti nebun, utopic? Tu ai impresia ca vrei sa-l salvezi, iar el are impresia ca vrei sa-l omori, fiindca nu-l lasi sa fie asa cum este. Chiar nu vezi ca nesimtitul are rolul lui existential perfect? Chiar nu vezi cum te pune la incercare, cum te provoaca? Dovedeste si arata tu ca esti mai bun decat el, taci si fa tu ce nu poate face si ce nu vrea el. Si chiar daca nici acest exemplu, aparent de martir, nu-i va fi de folos, iti va fi tie de tot folosul. O sa-ti dai seama ca nu esti deloc un martir, nu esti un om care se sacrifica, esti doar un om care se simte bine fiind astfel si nu altfel.

E atat de simplu, aparent. In practica este, fireste, mult mai greu. Atentia trebuie mutata pe cat de bine te simti tu nefiind nesimtit decat pe cat de nesimtit poate fi nesimtitul. Daca ti se pare mai usor sa fii nesimtit, ia incearca sa fii, sa vezi cat de usor iti e tie sa te suporti dupa aia, poate asa capeti compasiune pentru bietii nesimtiti, in rolul lor existential atat de dificil, ingrat si perfect regizat de un Dumnezeu ghidus si pus pe joaca si experimente.

Rolul nesimtitului e sa te provoace mereu sa devii si tu ca el, sa fii nesimtit spunandu-i lui ca-i nesimtit. Fiindca n-ai niciun drept in ce-l priveste pe altul, cu exceptia cazurilor cand asta ti-e jobul, sa mentii ordinea, sa tragi la raspundere, sa pedepsesti neregulile. Si nici atunci n-ai dreptul sa jignesti. Adevarat, adevarat va spun, cine judeca va fi judecat.

Cineva mi-a povestit cum tinerii nu arunca gunoiul la cos nici macar atunci cand vin la biserica. Le-a atras mereu atentia si i-a tot admonestat. Am intrebat: ce te deranjeaza cel mai tare? Faptul ca nu au ei respect sau faptul ca trebuie sa strangi tu dupa ei? Si una, si alta, mi-a raspuns omul. Pai, nu mai bine te ocupi de a doua parte, cea care tine de tine? Am aflat ca, ulterior, tinerii au avut mustrari de constiinta. Au promis ca vor respecta regulile de buna cuviinta. Omul, bucuros, i-a indemnat calduros sa mai pofteasca pe la biserica, dar doar cu conditia sa apeleze cu incredere la cosul de gunoi. Pai, cum asa? Si Iisus tot asta le-ar fi zis, oare? Ca nu-i mai primeste decat conditionat? Si daca se hotarau ca din aceasta pricina sa nu mai calce pe la biserica, ar fi fost un beneficiu mai mare adus omenirii, ma intreb?

Mi-a fost dat sa aud un om care declara, cu sinceritate, ca are atatia nervi adunati in sine, incat abia asteapta sa dea peste vreun nesimtit, ca sa se racoreasca, sa-i raspunda cel putin la fel, ba chiar sa-l ia la bataie! Din spirit civic si in numele deplinului bun simt, desigur…

O prietena e tare atenta sa stranga mereu gunoiul, inclusiv de pe urma nesimtitilor. Avea obiceiul sa le atraga atentia tinerilor sa nu mai fie asa nepasatori cu ce-i in jurul lor. A primit niste replici de i-au tiuit urechile. Si-a promis ca o sa taca. Dar n-a putut. A rugat-o pe o adolescenta sa utilizeze cosul de gunoi. Si-a auzit niste vorbe mai rele decat din partea unei turme de masculi crescuti in grajd. Asa de tare i-au tiuit urechile, asa de tare a durut-o ca acea fetiscana era in stare sa scoata asemenea vorbe pe gura, incat s-a lecuit sa incerce sa mai educe tineretul din ziua de azi.

N-au decat sa fie liberi oamenii, sa creasca si sa se inmulteasca, sa fie al lor Pamantul pana il distrug sau se autodistrug. As spune: scapa cine poate, dar oricum nu scapa nimeni.

„Cand se-nteteste briza aripa-i se infioara
Si, reinviat o clipa de-un nevazut indemn,
Iti pare ca zbura-va din nou, ultima oara,
Spre-un cimitir mai sobru si mai demn.”

(„Albatrosul ucis” – Nicolae Labis)

Iata cum arata, mai nou, moartea albatrosului:

La doi ani si ceva, ce-i repet cel mai des fiica-mii este: nu existi numai tu, nu-i totul numai pentru si despre tine, ai grija si de ceilalti, sa le fie si lor bine, nu numai tie. Nu ma vor impresiona niciodata lacrimile ei de egoism. Orice alt copil ar putea fi copilul meu. E copilul altei mame. Toti suntem capabili sa simtim durere. Iar cine o seamana, cu siguranta o va culege. Adevarat, adevarat va zic voua: ce semanam, aia culegem.

Semnat:

Un om patit si vesnic potential nesimtit.

copyright-logo-livia-bonarov2017

Preluare continut de pe acest site. Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

 

 

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: