Posts tagged ‘iubire’

Un copil defineste iubirea

Ma cheama fiica-mea de 3 ani, Dharma:
– Te rog, mami, vino langa mine, hai sa ne jucam impreuna, sa facem forme din plastilina.
– Bine, vin. Dar nu ti-e foame, nu vrei sa mananci?
– Nu mi-e foame, vreau doar putin fistic.
– Bine, ma duc sa-ti aduc. Dar daca iti curat fistic, nu mai pot sa fac forme din plastilina cu tine.
– Nu-i nimic, mami. Tu imi dai fistic si eu iti fac o inimioara rosie de plastilina. Te iubesc, mami! Tu faci pentru mine si eu fac pentru tine.

child love

Anunțuri

14 grame

„Cum se face ca doi oameni care au gusturi si hobby-uri si valori comune, care au chiar si un copil frumos si sanatos, care nu au probleme financiare sau de sanatate, sa nu mai vrea sa stea impreuna? Cum se face ca flacara care i-a adus impreuna sa se fi stins si sa lase in urma nimic? Tacere, gol, tristete?

Primul lucru care mi-a aparut in minte a fost raspunsul pe care mi l-am dat eu insami in circumstante aparent diferite, pe un subiect aparent complet diferit. Ajunsesem la un nivel critic al greutatii corporale si la un nivel la fel de critic al respectului de sine, al sanatatii si bucuriei de a trai. Si m-am intrebat, in mod firesc, cum ajunsesem oare aici. Ce anume a facut ca, intr-un interval relativ scurt, de numai 5-6 ani, sa trec de la bucuria unui trup sanatos, mobil si armonios, la povara zecilor de kilograme in plus?

Povara, atat la propriu, cat si la figurat, deopotriva. Iar simplitatea raspunsului m-a lovit cu puterea unei locomotive in miscare: cate 14 de grame pe zi – atat arata calculul sumar pe care l-am facut, impartind numarul de zile care trecusera la numarul kilogramelor in plus.

Primul reflex a fost, in mod evident, sa refac calculul, pentru ca numai 14 de grame zilnic nu pot cauza atata rau, nu-i asa? 14 grame reprezinta greutatea unei lingurite de cafea ceva mai pline, greutatea unui ruj mai mititel, si numai a zecea parte din greutatea unei piersici coapte. Prin comparatie cu cantitatea zilnica de mancare ingerata – adica undeva intre 500 si 850 de grame, fara a tine cont de apa bauta, 14 grame este infim.

Apoi m-am deprimat foarte foarte tare, pentru ca am realizat ca nu facusem nici macar efortul ilar, minimal, de a tine cele 14 grame departe de mine. Nu de alta, dar mi-ar fi fost de ajuns sa fiu atenta, de trei ori pe zi, la ce anume am de gand sa mananc, ca sa nu mai fie nevoie de masuri drastice sau sa ajung in situatia dramatica in care ajunsesem.

Apoi mi-a trecut prin cap faptul ca oglinda nu iti arata niciodata diferente atat de mici, de la o zi la alta. Si te obisnuiesti cu o imagine extrem de asemanatoare in exercitiul zilnic de contemplare in oglinda, si doar te poti mira din cand in cand ca nu te mai incap cum trebuie hainele, pentru ca, nu-i asa, nu iti explici fenomenul…

Ma intorc acum la ce spuneam initial – cum ajung doi oameni care s-au iubit, au enorm de multe valori in comun, au si un copil impreuna, sa se desparta? Cum?

creation of adam

Iar raspunsul nu mai pare asa de greu de dat, pentru ca in economia vietii de zi cu zi, acesti doi oameni, ca si mine de altfel, au uitat putin cate putin de sine si de celalalt, si au adaugat, zi de zi, cele 14 grame de izolare intre sufletele lor. 14 grame de distanta sau inflexibilitate sau comoditate sau egoism, sau greseala. In fiecare zi, pana cand cele 14 grame zilnice au format un zid de dupa care vocea celuilalt nu mai ajungea la suflet, de dupa care ochii celuilalt nu mai razbeau, de dupa care mana celuilalt nu ii mai atingea.

Poate ca de aceea spun marii psihologi ca reteta unei relatii de durata este aceea a vesnicului contact cu celalalt, a vesnicului dialog, atingeri, cautari a celuilalt. A discutiei clarificatoare, atunci cand lucrurile nu par a merge bine, a cerutului de iertare atunci cand gresesti, a straduintei de a nu repeta lucrurile care il ranesc pe celalalt, a bunatatii cu care ierti, uiti si o iei de la capat. In fiecare zi. Doar 14 grame.”

(un text scris de Aurelia Dinu)

Ce este iubirea?

Pare a fi o boala fara leac, asa cum a fost mereu descrisa in arta. Pentru unii, remediul pare a fi sa vrea s-o primeasca, pentru altii sa vrea s-o dea, dar pare ca nimeni n-o are, de fapt, ca s-o dea, si nimeni nu pare s-o poata pastra.

Dr.David Hamilton, in “The Physics of Healing”, ne reaminteste ca suntem… goi. Daca ne privim corpul la microscop, gasim celule inauntru. In interiorul celulelor e ADN, in ADN sunt atomi, iar in atomi nu prea mai e nimic. Sunt protoni, electroni, neutroni, intr-adevar, dar si enorm de mult spatiu gol, in proportie de 99.9999999%. Daca un proton ar avea dimensiunea unui mar, cel mai apropiat electron ar fi cat un graunte de sare si s-ar afla la o distanta de vreo 2 km.

Particulele, in sine, spune Dr.Hamilton, apar din ceea ce se numeste Camp Cuantic. Ni le putem imagina ca pe niste valuri de energie. Particulele sunt niste vibratii energetice, la propriu. Iar aceasta perspectiva ne ajuta sa ne imaginam materia si corpul nostru ca fiind ceva in permanenta schimbare, nu ceva static si permanent.

Si atunci, daca materia este 99.9999999% goala de continut, cine pe cine atinge? 0.0000001% atinge alt 0.0000001%, format din protoni, electroni si neutroni? Un ADN atinge alt ADN? Un atom atinge un alt atom? Iar aceasta atingere creeaza senzatii, trairi, emotii? Cum poate fi posibil si inteligibil asa ceva?

Ce simt cand ma atinge cineva? Oare ne punem vreodata intrebarea daca chiar simtim, realmente? Daca ar fi studiat creierul, cu siguranta s-ar putea constata diferente in activitatea cerebrala atunci cand ne atinge o persoana iubita sau un strain. Si atunci, atingerea este diferita, omul sau perceptia noastra asupra omului respectiv? Daca ne-ar atinge un strain, iar noi am avea ochii inchisi si n-am sti cine ne atinge, si ni s-ar spune ca ne atinge persoana iubita, n-am putea distinge fizic, material, atingerea, iar creierul nostru ar inregistra aceeasi activitate cerebrala ca si atunci cand ne-ar atinge realmente persoana iubita.

Ceea ce inseamna ca activitatea cerebrala nu depinde de materie, ci de imaginatie. Gandurile noastre impodobesc sau despodobesc un om, gandurile noastre ne leaga sau ne dezleaga de el. Nu rupem legaturi cu oameni. Rupem legaturi cu gandul care ne leaga de ei. Materia nu are nicio vina. E doar un stimul si atat, tot un stimul al imaginatiei noastre. Am putea concluziona ca 99.9999999% din tot acest univers fizic, pe care-l percepem material, exista, de fapt, doar in imaginatia noastra.

Ce este iubirea? Ce se petrece cand simtim celebrii “fluturasi” in stomac? E o senzatie biochimica. Cand ne atingem, cand ne sarutam, cand facem sex? E o senzatie biochimica. Cand mancam o ciocolata primim acelasi impuls. Ne hranim creierul cu endorfine, cu dopamina. Cand asteptam, infrigurati, telefonul dorit, atentia dorita, vorbele dorite, ce se petrece in corpul nostru? Infuzie de adrenalina, pe de o parte. Frica si anxietate, pe de alta parte, ca am putea sa nu le primim. Fricile sunt doar povesti pe care ni le spunem singuri. Oamenii de stiinta au declarat ca iubirea, asa cum o concepem noi in viata de zi cu zi, in relatiile noastre, din punct de vedere biologic, chimic si neurologic nu are mai mult decat valoarea unei ciocolate.

Asa se naste iluzia separarii. Din neincredere, din frica. S-a intamplat sa nu primim ce voiam, ce aveam nevoie. Ce fel de nevoie? Fizica sau imaginara. Si atunci, mintea s-a infasurat si a ridicat un zid in fata inimii, ca inima sa se inchida, sa nu mai simta, sa nu mai vrea, protejandu-ne si separandu-ne de stimulii exteriori. Care sunt o pura iluzie, o pura inventie, un fals raspuns la niste nevoi imaginare.

Pare trist, nu-i asa? Atata arta ar putea fi redusa la eticheta unei ciocolate. Atatea trairi, atatea simtiri, atata dor, atat de mult devine atat de putin. Si totul are loc in creierul nostru, nici macar in realitate.

Oamenii de stiinta au descoperit ca lipsa conexiunii ar putea fi cauza tuturor adictiilor. Legaturile sanatoase includ relatii, conexiunile cu familia, cu comunitatea si cu sine insusi. Calea vindecarii de adictii consta in conexiune autentica. “Daca nu ne putem conecta astfel, ne conectam cu orice altceva putem gasi. Cu huruitul rotii unei rulete sau cu acul unei seringi” (prof.Peter Cohen)

Adictiile de orice fel, pana la relatii asa-numite toxice din punct de vedere psihologic, sunt doar efecte ale lipsei de conexiune. Pare a fi vorba despre o conexiune materiala, dar asa sa fie, oare? Ar trebui sa primim sau sa oferim aceasta conexiune?

De cate ori nu ati avut prin preajma un om dispus sa va aline suferinta cauzata de despartirea de o persoana iubita si nu v-a folosit prea mult, fiindca nu putea inlocui acea persoana intru totul? Fiindca nu era acea persoana? De cate ori nu v-a spus colegul de munca sau un membru al familiei sau un prieten ca atitudinea lui, pe care o interpretati ca fiind suparare sau indiferenta la adresa voastra, nu are, de fapt, nicio legatura cu persoana voastra? Cine este acel “eu” care cerne si discerne iubirea? E simplu si cutremurator, totodata. Acel “eu” e materia cenusie care zace inchisa in capul fiecaruia dintre noi.

Orice trauma, orice abuz, orice suferinta pot fi demontate cu usurinta, la nivel cerebral, si raportate la realitate, mai ales la realitatea prezenta, cand efectul lor persista doar prin legatura pe care gandurile noastre o intretin cu evenimentele respective. Pentru ce alegem anumiti parteneri, anumiti prieteni, anumite comunitati? Care e acel “eu” care le alege, le limiteaza, le delimiteaza si pe noi odata cu ele? E simplu, acel “eu” pare a fi nevoia noastra, dar de fapt e imaginatia noastra. Orice stimul exterior nu are nicio putere asupra noastra daca nu si-ar baga coada imaginatia. Orice stimul exterior inseamna o proportie de 0.0000001% concret si 99.9999999% imaginar.

Si atunci, ce este iubirea? Un cumul de senzatii biochimice, neurologice, care se petrec, ca o piesa de teatru, in creierul nostru, in imaginatia noastra, care traiesc si mor odata cu noi? Ar fi absurd ca iubirea sa moara. Ar fi trist si absurd ca ea sa fie doar un gand, o senzatie, un stimul biochimic. Nu, iubirea trebuie sa fie mult mai mult de atat. Iubirea este si atat. Nu este “ceva”, nu este un “eu” sau un “el”, este energia in care vibreaza si exista totul. O energie poate mai putin lirica, dar cat se poate de reala si de concreta.

La nivel fizic, material, suntem niste animale cu nevoi fizice si materiale. La nivel neurologic, cerebral, suntem niste roboti cuantici, cu nevoi imaginare, care percep si transforma realitatea dupa chipul si asemanarea imaginatiei lor. La nivel energetic, suntem iubire. Si atunci, va intreb, cum ar putea cineva sa ofere sau sa primeasca iubire? E imposibil. Fiindca suntem iubire, intru totul. Dar, ca sa realizam aceasta realitate simpla, concreta, e necesar sa ne ridicam mai presus de statutul de animal si de nevoile sale fizice si materiale, mai presus de statutul de robot cuantic si de nevoile sale imaginare. Iubirea e ca aerul. Nu-l vedem, desi exista si ne mentine in viata.

How deep is your love?

Cat de profunda este iubirea ta? Pana unde merge? De ce anume depinde ea? Va provoc la o clipa de meditatie. Sa reflectam putin la asta: cat de profunda este iubirea noastra?

Prima iluzie

Cu siguranta, niciun om nu poate fi fericit atunci cand simte ca nu (mai) iubeste. Geo Bogza spunea: “Orice om pe care nu pot sa-l iubesc este pentru mine un izvor de adanca tristete. Orice om pe care l-am iubit si nu pot sa-l mai iubesc inseamna pentru mine un pas spre moarte. Atunci cand n-am sa mai pot iubi pe nimeni, am sa mor. Voi, cei care stiti ca meritati dragostea mea, aveti grija sa nu ma ucideti.”

Suna liric, dar, vai, doar atat. Exprima un egoism si un egocentrism crancene, iluzia unei separari voite de iubire, anuntata cu surle si trambite, ca sa se auda pana in fund la taxatoare. Ca in bancul ala: “O sa vezi, o sa beau gaz, o sa mor si o sa-ti para rau.” Depinde cum preferati, liric sau amuzant, totuna. Nu degeaba se spune ca a nu ierta pe cineva e ca si cum ai bea otrava, in speranta ca va muri celalalt. Ce inseamna “voi, cei care stiti ca meritati dragostea mea”? Doar unele fiinte o merita? Iubirea trebuie meritata? E un dar care se fura, se castiga, pentru care „trebuie” ceva, o lupta, un turnir? Nu e un dar care se ofera?

A doua iluzie

Iubirea mea depinde doar de mine, nu de altii, chiar in pofida celorlalti. Asta n-a inteles Geo Bogza. Ca nu-l omoara nimeni. Omul singur are impresia ca „omoara” in el iubirea, simtind totodata cum ucide si o parte din sine, pe buna dreptate. Dar insasi ideea aceasta este o iluzie. Iubirea nu moare niciodata, orice ai face tu, orice ar face altul. Asta e problema, de fapt. Ca a naibii iubire nu moare! E eterna si iti poti da seama cu usurinta, chiar daca mintea nu poate intelege, ca iubirea a existat dintotdeauna si va exista intotdeauna.

Iubirea exista de dinainte sa aparem noi si va exista si dupa noi. Noi fiintam in si prin iubire si e chiar caraghioasa opozitia noastra. Avem parerea falsa ca am putea opri iubirea, ca am putea-o ucide, ca o anulam prin neiertare, furie, ura. E doar un balci omenesc al desertaciunilor tragi-comice. Iubirea continua sa existe in toate acestea, netulburata. Fara ea, nimic din toate astea n-ar exista. “Daca dragoste nu e, nimic nu e.” (Marin Preda, “Cel mai iubit dintre pamanteni”)

existenta-iubire

Nichita Stanescu spunea, in “Gand 6”: “Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi pana la urma sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile si  adversitatile noastre. Ma-ntreb: noi, la capatul vietii noastre, ce-am lasa in afara? Banuiesc ca putem lasa niste sentimente. Mai putin de ura, intrucatva de patemi dar… de dragoste mai ales.”

Liric, artistic, o noua imagine plastica a unui singur adevar, exprimat trunchiat. Poate cea mai mare iluzie a omului este ca are impresia falsa ca el decide daca iubeste sau nu. De parca el ar decide viata si moartea. Din iubire ne-am nascut. Pe atat de paradoxal, precum ar fi, de pilda, sa ne nastem dintr-un viol. Iubirea nu are o contradictie, asa cum ni s-ar putea parea. Se spune ca intunericul este doar absenta luminii. E tot o zicala lirica. Iubirea nu are oponent, ea este totul si nimic nu exista in afara ei. Mistificarea apare atunci cand noi avem impresia putintei de a transforma iubirea. In furie. In ura. In conflict. In viol. In despartire. Dar toate sunt tot iubire. Orice i-ai face, in orice vorbe ai exprima-o, in orice stari ai transpune-o, ea ramane neschimbata.

Vine o zi cand ne oprim si contemplam acest adevar minunat si simplu. Iar in ziua aceea avem sansa sa simtim o eliberare mai profunda ca niciodata, de cand ne-am nascut. Usurarea de a renunta la iluziile mentale pe care le purtam, ca pe o povara, care ne faceau sa nu puteam vedea padurea din cauza copacilor.

Adevarul eliberator

“E vorba, desigur, de dragostea divina, dar a noastra, cea profana, are oare vreo limita care s-o impiedice sa atinga granita divinului?” (Marin Preda, “Cel mai iubit dintre pamanteni”)

How deep is your love? Va provoc sa va ganditi un pic, cu sinceritate:

V-ati mai iubi copilul daca l-ati vedea handicapat, bolnav, urat, prost, daca n-ar invata, daca n-ar face ce credeti voi ca trebuie, daca n-ar reusi in viata, daca n-ar fi pe placul vostru, daca ar refuza sa va ajute, daca ar fi somer, singur, sarac, inadaptat, daca altii ar rade de el, daca ar refuza sa fie precum va asteptati sau vreti voi?

V-ati mai iubi parintii daca v-ar abandona, daca nu i-ar preocupa nevoile voastre, ce simtiti, cine sunteti, daca ar avea doar asteptari egoiste de la voi, daca permanent v-ar certa sau nu i-ati putea multumi nicicum si nu le-ati putea fi pe plac?

V-ati mai iubi partenerii de viata daca nu le-ar pasa de voi, daca n-ar contribui sa faceti echipa impreuna, daca n-ar raspunde iubirii cu iubire, daca v-ar lasa balta la greu si v-ar fi alaturi numai la bine, daca v-ar trada, v-ar insela asteptarile, nu v-ar aprecia, v-ar dezamagi, v-ar parasi?

Ati mai iubi oamenii daca n-ar fi de acord cu voi, daca v-ar marginaliza, barfi, invidia, daca v-ar vrea raul, daca v-ar face rau, daca vi s-ar opune, v-ar discredita, daca v-ar dauna in cel mai mic fel intereselor personale?

V-ati mai iubi pe voi daca n-ati reusit sa fiti ceea ce v-ati dori? V-ati mai iubi daca ati crede ca altii nu va iubesc sau ca nu meritati iubire? V-ati mai iubi dupa toate greselile si esecurile pe care le-ati avut? Sau daca n-ati vedea in oglinda ceea ce v-ar placea? Daca n-ati obtine ceea ce ati vrea?

Ati putea iubi ceva ce nu va place? Aceasta este intrebarea care le rezuma pe toate celelalte. Ca ne place sau nu, iubirea exista si nu dispare. Precum spunea chimistul si filosoful Antoine Lavoisier: “In natura nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma.”

Cine e alchimistul care transforma? Iubirea in nepasare, furie, ura, in viol, omor si separare? Cel care experimenteaza astfel consecintele separarii sale mentale iluzorii de iubire. Cel care crede ca iubirea e sinonima cu placerea sa. Cel nascut nu doar din placere, ci si din durere. Ecce Homo!

Povestea vietii unei flori albe

Azi o sa va spun o poveste. Va rog, dupa ce o cititi, sa va ganditi cu multa iubire la voi, la toti cei dragi voua si la noi toti, care impartasim aceasta existenta comuna pe planeta asta albastra. Va rog sa va asigurati ca va manifestati iubirea, nu doar prin gand, ci prin vorba si, mai ales, prin fapta. Sa va asigurati ca se transmite, ca ajunge la destinatie. La ce bun un mail, un colet neexpediat? La ce bun un gand neexprimat? La ce foloseste o intentie buna nematerializata? La ce bun daca murim fara sa simta ceilalti ca i-am iubit, fara sa ajunga la ei si sa-i atinga? Suntem carne si oase ca sa ne atingem, ca sa simtim reciproc atingerea, ca sa materializam ceea ce este imaterial.

Trimiteti iubirea voastra si asigurati-va ca ajunge la destinatie. Mai departe, cei care o primesc sunt liberi sa faca ce vor cu ea. Si nu uitati ca banii sunt un simbol si nu unul al iubirii. Niciodata, banii nu vor contine iubire in sine. Banii nu pot cumpara iubire si nici timp. Banii sunt doar un mijloc pentru siguranta, hrana, adapost si nevoi primare. Iubirea e mai pretentioasa de atat. Iubirea e o nevoie superioara celor primitive, dar fara de care nu putem trai. Putem supravietui destul de mult fara hrana, fara adapost, fara siguranta, dar nu fara iubire, indiferent ca ne dam seama sau nu. Iubirea implica prezenta si responsabilitate. Iubirea cere implicare si efort. Iubirea cere tot ceea ce esti, nu numai efortul tau, nu numai mainile tale, nu numai creierul tau, ci tot ce simti si tot ce faci. Iubirea iti cere sa-i predai ranile si esecurile tale, ca sa le transforme in opere de arta.

Poate cel mai mare regret al unui om, inainte de moarte, este acela de a nu-si fi manifestat concret iubirea, de fiecare data cand a avut ocazia. Abia atunci, la final, realizam pe deplin constient ca scuzele si justificarile chiar nu folosesc la nimic si nicidecum nu fac pe nimeni sa se simta mai bine. Abia la final ne dam seama ca a fost o minciuna ca n-am avut timp sa ne manifestam iubirea. Abia la final ne dam seama ce inseamna sa nu mai avem realmente timp.

tuberose

Era o vreme cand eu si el eram foarte indragostiti. Cu multa inocenta si cu vise de copii, cu filosofii de adulti care refuzau sa accepte ca au crescut. El mi-a trimis muzica si eu am chiuit de bucurie. Eu i-am trimis o tuberoza. Eram departe unul de celalalt. Voiam atat de mult ca floarea sa ajunga vie la el, sa-i simta parfumul. Am tinut-o in mainile mele, am sarutat-o si am impachetat-o cu multa grija. Pachetelul a ajuns rapid la destinatie. Avem atatea cai de comunicare disponibile, trebuie doar sa vrem sa le folosim, ca sa realizam conexiunea.

Floarea a ajuns vie in mainile lui. Acum o mangaia el, amprentele lui se imprimau nevazute peste amprentele mele. Sarutul meu ramasese pe floare. Parfumul ei a izbucnit, viu, triumfator, puternic, din micul pachet modest. Ajunsese la el. Ajunsese la destinatie. Floarea isi facuse “datoria”, sa ramana vie cat sa-si transmita parfumul si mesajul de iubire.

E tot ce-mi doresc si mie, sa fiu precum acea floare. Si sa va spun voua ca degeaba el mi-ar fi trimis bani sau eu lui. Banii nu ar fi putut cumpara selectia unica de muzica pe care el o pregatise, cu iubire, special pentru mine. Banii puteau cumpara zeci, sute, mii de tuberoze din orice piata din orasul lui sau din lumea intreaga, dar nu acea tuberoza unica, pe care eu o tinusem in maini si pe care o sarutasem, care se pastrase vie pentru el, ca sa ajunga la el, s-o simta si sa-l imbete cu parfumul ei.

Doar iubirea care ajunge la destinatie este conexiunea care da cel mai profund sens si cea mai bogata implinire vietii noastre trecatoare, de fiinte separate. Va rog, cat sunteti si suntem in viata, haideti sa ne amintim sa pastram mereu conexiunea asta vie! Sa facem iubirea reala!

Nu poti iubi cu mintea

”Singura functie a mintii este de a diviza la nesfarsit. Rolul inimii este de a vedea ceea ce uneste, lucru de care mintea nu este deloc capabila. Mintea nu poate sa inteleaga ceea ce se afla dincolo de cuvinte; ea poate sa inteleaga numai ceea ce este corect din punct de vedere lingvistic, ceea ce este corect din punct de vedere logic. Ea nu este preocupata de existenta, de viata, de realitate. Mintea este, ea insasi, o fictiune. Poti trai si fara minte. Insa nu poti trai fara inima. Si cu cat existenta ta este mai profunda, cu atat este si inima ta mai implicata.” (Osho)

Ce mintea desparte, iubirea uneste. Acolo unde mintea vede diferente, iubirea vede asemanari. Frica exista doar in minte. Iadul e gandul pe care il crezi. Mintea a creat tot ce concepem ca fiind realitate, dar exista ceva mai presus de minte si de aceasta realitate. Iubirea transcende mintea.

expansionExpansion, sculptura de Paige Bradley

Daca gandesti “durere” doare? Daca gandesti “iubire” iubesti? Nu. Mintea nu simte. Corpul simte, creierul traduce emotiile, dar toate acestea sunt niste iluzii chimice. In stare narcotica sau de anestezie, corpul nu mai simte, creierul nu mai reactioneaza. In somn, nu mai simti. Dincolo de simturi, emotii si creier, exista perceptii de alta natura.

Dincolo de minte, exista o realitate a constiintei pe care mintea nu o poate intelege.  E starea necreata de a fi, este iubirea pura si neconditionata. Nu are nicio noima, nu-i dependenta de nimic si de nimeni. Iubirea nu creeaza, ci distruge toata creatia mintii. Destrama toate iluziile. Iluzia celorlalti, iluzia de sine, iluzia separarii. Pentru minte, e similara cu nebunia. Pentru ca nu o poate intelege, pentru ca nu are nimic logic sau rational.

Nu putem iubi decat  abandonandu-ne iubirii pana cand devenim una cu ea. Nu putem iubi decat nebuneste si fara minte. Orice altceva nu valoreaza nici cat un oftat si nu are decat intensitatea unui sughit.

 

Cum am trait un nou miracol

Azi am trait un miracol si va impartasesc din nou experienta viselor care se pot implini. Iubirea a batut din nou toate recordurile, toate piedicile, a reusit ceea ce parea imposibil. Am asistat la ceea ce in niciun caz nu poate fi numit noroc, am fost martor la modul in care se manifesta divinitatea. Spontan, uluitor, absolut coplesitor.

In urma cu putina vreme, am aflat despre vizita maestrului meu spiritual intr-o tara straina. Imi doream tare mult sa pot participa, sa pot impartasi clipe nepretuite alaturi de oameni uniti in spirit, inima si gand. Dar costurile unui asemenea drum erau mult mai mari decat mi-as fi putut permite. De fapt, multi au fost de parere ca nici macar n-ar merita asemenea costuri pentru atat de putin timp.

Dar ce este timpul? Time is money? (Timpul inseamna bani?) Cred ca Einstein n-ar fi de acord. Timpul cel mai pretios nu se masoara in bani, ci tocmai in absenta timpului. Cele mai valoroase clipe sunt cele care nu sunt cuantificabile in timp, ci in traire.

Am abandonat ideea de a merge. Parea imposibil. Acum doua zile, o intamplare a facut sa-mi reaminteasca acest eveniment. Mi s-a aprins dorul, cu o iubire greu de descris in cuvinte. Le-am scris prietenilor din tara straina, rugandu-i sa ma ajute cu orice informatii utile. Chiar in aceste zile simteam cum curg nestingherita, fara griji sau planuri. Mi-am spus ca as fi dispusa sa renunt la orice ca sa merg, asa cum am mai facut, mi-as da ultimul ban, fara sa gandesc sau sa regret, m-as arunca din nou in gol, cu capul inainte, fara sa stiu daca o sa zbor sau o sa cad.

Omul langa care vreau sa fiu e un non-conformist si il iubesc inclusiv pentru asta. E un model desavarsit de naturalete. Joaca fotbal, se bucura, indeamna oamenii sa nu mai ia lucrurile atat de in serios si ne asigura ca spiritualitatea nu inseamna sa castigam vreun loc in rai, ci doar o noua stare de constiinta. Una dintre intalnirile sale cu oamenii a fost complet surprinzatoare pentru ceea ce se astepta publicul de la un maestru spiritual. Asteptau vorbe de duh, citate din carti, poate predici, reguli. El batea darabana pe genunchi. Nimeni nu pricepea ce se intampla. I-au adus microfonul mai aproape si atunci zeci de mii de oameni au inteles ce facea. Canta melodia celor de la Beatles “With a little help from my friends”, batand ritmul pe genunchi, invitandu-i pe toti sa cante impreuna cu el. “What would you think if I sang out of tune/ Would you stand up and walk out on me?” (Ce ai zice daca as canta o melodie/ Te-ai ridica si m-ai parasi?)

Fara sa intrevad nicio posibilitate de a merge unde ma chema dorul, mi-am trait ziua curgand liber, de la sine. La un moment dat, m-am oprit intre drumurile zilei, am facut o scurta pauza si am cantat: “With a little help from my friends”, “All you need is love” si “My sweet Lord”. Am cantat si in masina, cu geamurile deschise, le-am oferit oamenilor zambetul meu pana la urechi si ei mi-au raspuns. O batrana mi-a oferit un boboc perfect de trandafir, cu tot dragul, fiindca ma vazuse oprindu-ma sa-i miros cu evlavie petuniile din gradina. I l-am dus cu grija fiica-mii si i-am aratat cum sa-i simta si sa-i mangaie petalele catifelate. Dharma a luat bobocul, l-a mirosit, apoi l-a oferit si jucariilor ei sa-l miroasa, ratoiului Titi, apoi a intins bobocul de trandafir mobilelor, sa-l miroasa, dusumelei, peretilor, apoi din nou mie, apoi narilor ei. O priveam zambind, ma privea zambind, iar timpul statea in loc, rapus de cateva petale nepretuite, cu miros divin. Ce este nepretuit? Ceva ce n-are pret…

Seara, tarziu, preturile de la avion si de la cazare erau altele. O cautare in joaca, pe net, mi-a scos in fata solutii mai ieftine, dar tot prea scumpe. Un prieten din tara cea straina m-a sunat si m-am bucurat cand mi-a spus ca puteam sta la el. Desi locuia mult prea departe, ma bucuram fie si sa dorm doar cateva ore pe noapte si eram dispusa sa petrec majoritatea timpului pe drumuri. Nu, nu merita, m-a asigurat el, si apoi repede, repede, mi-a rezervat cazare in localitatea unde voiam sa ajung. In acelasi timp, un alt prieten imi rezerva biletul de avion…

Nu-mi venea sa cred ca e real ce traiesc, ca e posibil. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut, dimineata nu mi-as fi putut imagina ca seara voi avea rezervare la avion si cazare. La fel cum am primit sprijin, o donatie miraculoasa, ca sa-mi public cartea. Stiti care-i culmea culmilor? Prietenii mei mi-au rezervat ultimul loc din avion si ultima camera de la pensiune! Cateva minute si acele variante instabile, cu preturi variabile, ar fi disparut din nou in neantul infinitelor posibilitati. Sincronizarea a fost totul. A doua zi ar fi fost prea tarziu pentru acel avion si pentru acel loc de cazare. Le-am zis prietenilor mei ca au realizat un miracol, la care am participat cu totii. Si ca voi povesti despre acest miracol, le voi spune oamenilor sa creada in minuni, la fel cum credeam in povestile din copilarie, fiindca ele exista si sunt posibile.

boatFemeia care a facut donatia datorita careia cartea mea a ajuns sa fie publicata mi-a spus niste vorbe simple si de neuitat si vi le spun si eu voua. Mi-a spus ca oamenii ar trebui sa-si urmeze visele, fiindca fiecare vis merita sa fie implinit. Prietenul care a facut posibila calatoria mea mi-a spus, cu o simplitate debordanta: “Bucuria ta e bucuria mea.”  In seara asta, am vazut in el modelul simplu al celei mai profunde lectii de spiritualitate: bucuria de a oferi neconditionat. Cred ca e un mod de a ne simti vii si de a simti ca impartasim ceea ce suntem impreuna cu altii. Cred ca e ceea ce ne ridica la cel mai inalt nivel al umanitatii noastre: bucuria de a (ne) oferi neconditionat.

Il ascultam pe amicul meu la telefon. Imi povestea despre oamenii de pe acele meleaguri. Buni, rai, ca peste tot. Dar ce este rautatea? E otrava care il otraveste pe cel care o contine. Dar ce inseamna o natie, apartenenta? “Sunt mandru ca sunt roman oriunde m-as duce”, mi-a zis el. “Cum as putea sa reneg asta? Ar fi ca si cum mi-as renega parintii, stramosii…” Da, sunt toate in noi. Noi suntem in toate. Negri, albi, buni, rai. Toti avem nevoie si tanjim doar dupa iubire neconditionata. Tuturor ne e dor de acasa.

Imi fac datoria sa ma bucur si sa impartasesc aceasta bucurie, ca bucuria mea sa fie si bucuria altora, a tuturor celor care au participat la ea si au facut-o posibila, si a voastra, ca sa aflati ca totul este posibil. Imi fac datoria sa fiu martor si instrument prin care sa va spun ca visele se pot implini, minunile exista si nu tin de noroc, ci de spontaneitatea divina din noi si din jurul nostru. Catalina, Dan, Cristi, va multumesc din inima pentru cel mai de pret dar: darul fara de pret, pilda de a oferi bucurie neconditionata, nepretuita. Imi fac datoria de a da darul acesta mai departe, de a-l imprastia atat cat pot, la toti cei dispusi sa-l primeasca si sa-l dea mai departe. Miracolul e in noi, in fiecare dintre noi, si il traim impreuna, prin fiecare dintre noi. “With a little help from my friends”, cum spune cantecul. 🙂

„Adevarat zic voua ca oricine va zice acestui munte: Ridica-te si te arunca in mare, si nu se va indoi in inima lui, ci va crede ca ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.” „De aceea va zic voua: Toate cate cereti, rugandu-va, sa credeti ca le-ati primit si le veti avea.” „Adevarat, adevarat zic voua: Fiul nu poate sa faca nimic de la Sine, daca nu va vedea pe Tatal facand; caci cele ce face Acela, acestea le face si Fiul intocmai.” „Adevarat zic voua: De nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in imparatia cerurilor.” (din Evanghelii)Copyright Logo Livia Bonarov 2016

Preluare continut de pe acest site.
Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

%d blogeri au apreciat asta: