Posts tagged ‘cancer’

Realitatea in care tu nu mai esti. Ne simteam vii, mai stii? (in memoria Deliei-Simona Popa – Hranatate)

“Delia Popa, inca nu mi se adapteaza mintea la realitatea in care tu nu mai esti.” Asta scriam aseara, la o ora tarzie, pe facebook, cand vestea care mi-a picat sub ochi, ca Delia nu mai este, mi-a risipit tot somnul.

Dar sa nu uitam sa radem. Mai ales de dragul ei. E memorabila zicerea de mai jos. Iar ei chiar i-au placut condimentele!

7 octombrie 2012. Atunci am “cunoscut-o”, fara s-o cunosc, de fapt. La Targul Raw Generation. Trecusera 4 ani de la cancerul meu (melanom malign) si 2 de la cancerul ei de san. La Targul ala, pana si tata, mare impatimit al ciorbei de burta, s-a mirat cat poate fi de buna replica… raw vegana. Si a consumat-o cu placere. La Targul ala, am fost invitata sa vorbesc despre cancer, despre nutritie. Si m-am pomenit si auzit vorbind. Nici pana azi nu am ascultat inregistrarea si habar n-am ce am spus. Am simtit ca ma conectez cu oamenii adunati acolo, ca depasesc orice inhibitie legata de postura mea, de gesturi, am abandonat controlul, am vorbit liber si habar n-am ce am zis, dar m-am simtit bine. Cu multi oameni prezenti acolo, fara sa-i stiu, m-am intalnit ulterior, in coincidente interesante. Acolo era si Delia… Dar nu ne-am cunoscut atunci. Doar mi-a zis ca a ascultat cu placere si ca isi dorea si ea sa vorbeasca asa in fata oamenilor, sa-si depaseasca temerile, sa se simta dezinvolt si in largul ei. Avea o timiditate de copil. Si un hal de razvratire asemenea. Al unui copil in plin tantrum. Ha, ha. 🙂

Era in zodia Leu si se purta uneori ca o pisicuta dragalasa, iar alteori ca o leoaica scoasa din barlog. Stiu, draga Delia, ca ti-ar fi placut sa citesti asta. Din nou, draga Delia, habar n-am ce zic aici, scriu pentru mine si pentru tine, auzi, de acolo de unde esti? Ma auzi, din nou?

In scurta vreme ne-am reintalnit si cunoscut. La un eveniment organizat de cea care avea sa fie nasa fiicei mele, Dharma, draga superwoman Olivia Pamfil, la sediul Biobunatati. Era o prezentare de parfumuri naturale. Culmea, azi fac eu parfumuri naturale. Delia parea timida si am intrat in vorba cu ea, s-o incurajez. Insa, in spatele aparentei timiditati si stinghereli, zacea un vulcan care abia astepta sa erupa. Delia era o forta nebanuita. Delia contrazicea cu o nonsalanta absolut adorabila aproape toate impresiile pe care ti le puteai face despre ea, la prima vedere, fara sa “sapi” mai adanc.

De atunci, ne-am intalnit prin Bucuresti, ne-am imprietenit, ne-am vizitat, am purtat lungi discutii apropiate. Delia inca se zbatea intre doua “lumi”. Una a rasfatului, a traiului pe picior mare, a banilor si a tot ce pot ei cumpara, a imaginii, a aparentelor, a dependentelor. Alta, a onestitatii, a simplitatii, a apropierii de natura, a minimalismului, a libertatii, a responsabilitatii. Una de puf si alta de duh. Una aparent dulce si alta aparent amara. Dar Delia era curioasa ca un copil care intreaba in stanga si in dreapta unde e Dumnezeu si cum il poate gasi, sa-i ceara o jucarie de plus, o rochie cu decolteu adanc si niste stiletto, o rugaciune si o cupa pe care sa o bea pana la fund, asezonata cu niste patrunjel verde si o gluma buna sau orice motiv de ras.

Delia a fost singurul copil la parinti. Foarte iubit si pare-se, rasfatat. Inima ei a pastrat ceva din inocenta copilariei mereu. Cu atat mai mult a suferit atunci cand a avortat.

Delia, dupa primul cancer

Copilasii ei, cum ii placea sa-i alinte: Leia si Leo

Delia era director de banca atunci cand s-a imbolnavit de cancer. A renuntat la job. Si-a schimbat radical viata si toate preocuparile. A inceput sa caute, sa studieze fervent. Sa incerce sa inteleaga, sa scoata un rost, un sens, o cauza din toate astea. Uneori, Delia parea rupta de lumea asta. Parca ar fi coborat dintr-un salon de pension de mare clasa, plin de rafinament si eleganta. Parerile ei despre lume, despre principii si standarde, pareau, de asemenea, rupte din cartile de povesti cu printi si printese sau din codul bunelor maniere practicate in casele regale. Am mai cunoscut astfel de femei, fiindca tendintele astea e clar ca nu imi sunt straine.

Femei de portelan imi place sa le spun. Fiindca zici ca sunt gata sa se sparga. Fiindca lumea din capul lor, chit ca o fi una mai buna, nu e deloc reala. Fiindca par atat de frumoase, sensibile, gingase, vulnerabile. Dar sub aceasta aparenta, zac niste forte imense. Zace o monstruoasa putere, care ar face de rusine si pe Jason Momoa, si pe Zeus. Zace o salbaticie de o frumusete rupta de orice standarde, rigori, de orice reguli si chiar de lume. Zace o natura neimblanzita care isi cere drepturile, asa cum natura darama si cotropeste, pana la urma, orice biet salon de pension.

Pe atunci, in 2012, l-am cunoscut si pe partenerul ei de viata. Parea un om tare ok. Asa parea si partenerul meu de viata. Ne-am amuzat pe chestia asta. Delia s-a revoltat. Mult, des. Am incercat si eu, ca sa nu stric bunatate de genealogie, de arbore ginecologic, cum glumeste tata. Ai naibii barbati! Pai, de ce sa-i iubesti? Ca nu merita! Ha, ha! :)))

Asta a fost poate singura drama din viata Deliei. Traita intr-un mod dureros de repetitiv. Iubirea… Unde cauti tu, unde cauti tu, iubirea? Nu vezi ca-i aici?! Pe unde n-ai cautat-o, fata frumoasa si draga? Pe unde ma duceam, tu fusesei deja. Pe la Tai Chi, pe la Yoga, peste tot… A cautat-o pana la Dalai Lama si inapoi. A cautat-o pana in panzele albe din Vama si inapoi. Acum o cauta dincolo de viata si de moarte, in sufletul ei, in singurul loc in care n-a cautat-o destul.

Mai stii cand ne simteam vii?

Mai stii cand fumam? Cand hohoteam de ras? Cand ne luam la misto? Cand ne faceam nebune? Cand ciocneam si ne strambam? Mai stii cand ne simteam vii? 🙂

Mai stii cand ziceai vorbe de-astea, de „duh”? 🙂 Mai stii ce chefuri am tras prin Vama… Mai stii cand tu erai “sefa”, noi veneam dupa tine, in masini, iar tu ai ratacit drumul spre autostrada? Mai stii cat am ras… Ce misto a fost! Rochia aia a ta lunga, de voal turcoaz, pe care o cautasei atata, ce fel flutura pe malul marii… Sirena, iti spuneau barbatii inca nebauti sau abia treziti din betie. Unii nu mai stiau cum te chema a doua zi. Tu radeai. Eu ma miram cat tupeu puteai sa ai, sa te unduiesti ca o caprioara in fata lupilor hamesiti. Apoi, cam faceai mofturi, ce-i drept. Ca lumea e rea si lupii sunt naspa, ca sunt hamesiti…

De cate ori am privit… De cate ori am tacut?! De cate ori am zambit amar? Si nu doar in cazul tau, draga mea draga prietena, poate nici n-ai stiut vreodata cat de mult am tinut la tine. Si la alte fiinte, atatea altele, unele publice, altele doar din preajma mea. La Maria Holtzhauer, pe care o admirai atat. Si o admir si eu. Dar greu mi-a fost si imi e sa tac… Olivia Steer, se aude pana in Rai, oare? Ca e lumea rea? Ca e greu sa te dedai lupilor hamesiti, ba sa le mai si fluturi apetisant prin fata? Si nu, nu ma refer sa le fluturi trupul. Cat, mai ales, gandurile. Ceea ce crezi ca esti tu, dar doar in gandurile tale. Lumea „ta”, asa cum crezi tu ca ar trebui sa fie, din gandurile tale. Tu si ceilalti, asa cum crezi tu ca ar trebui sa fiti, dar care exista doar in gandurile tale…

Mai bine, tacem. Mai bine incetam sa ne mai identificam cu propriile noastre ganduri si cu lumea imaginara din ele, in care nu exista sau nu ar trebui sa existe lupi. Nu te feresc nici mantrele, nici asanele, nici raw veganismul, ortodoxismul, nici NMG-ul, nimica. Fiindca nu despre asta e vorba, nu despre asta e viata, nu despre asta e karma. Nici Dharma… (mai stii, mi-a zis mama, cand a venit Delia s-o vada pe Dharma, avea cateva luni, cand a auzit ca vii la curs, la Bucuresti?)

Ce naiba, doamnelor? Lupii musca. Fiindca asta e natura lor. Asa i-a lasat Dumnezeu. N-au nimic personal cu nimeni. Ce o fi asa de greu de inteles si de acceptat? Imi repet mie, mereu, si va zic si voua, fetelor, dragilor, printeselor, zeite de jad sau de ce mai vreti si va place voua sa fiti, manipulatoare de Muladhara si de glande pineale, ha ha… 🙂 (Delia, cred ca tu razi prima acum, copios…)

Delia a insistat pana a reusit implantul mamar pe care i-l refuza corpul. Cel putin cateva chestii importante, Delia le-a sustinut, apoi le-a contrazis. Din pacate, nu in sensul in care m-as fi bucurat eu. Cauza bolii, de pilda. A zis ca noi suntem cauza, apoi ca nu suntem noi. Carnea, de pilda. Mai intai, raw veganism, apoi a sustinut ca e musai sa mancam carne, daca vrem sa fim sanatosi. Asta chiar e o eroare, dar am tacut, fata frumoasa!

Era in 2017, cand cancerul tau revenise. Mai agresiv. Si mi-am zis ca poate chiar ai nevoie de carne. Niciodata nu poti sa stii tot adevarul, depinde de la caz la caz. Dupa ce ziceai ca erai zen, cand reusise implantul, au urmat problemele la coloana. Operatii, mult chin pentru un biet corp fragil si deja atat de incercat. Familia Deliei merita toata lauda si le multumesc, si ma inclin, cu groaza si cu admiratie, pentru eforturile colosale depuse pentru copila lor. Au fost prin Germania si pe la cele mai bune clinici, au incercat tot ce a putut fi mai bun, din punct de vedere medical, pentru Delia. Iar ea le-a rasplatit eforturile tuturor celor care s-au zbatut sau s-au rugat pentru ea, cu iubire, ridicandu-se, ca Lazar, din nou, pe doua picioare.

A treia moarte

„Candva, chiar in ziua de an nou, pe 1 ianuarie 2017, i-am marturisit lui Dumnezeu ca mi-as dori sa traiesc ceva ce uitasem si nu mai stiam cum se simte: Iubirea! 

A trecut timpul, iar la inceputul lui 2017, in ianuarie, mi-am dorit sa inchei experienta mea cu boala si sa experimentez altceva, respectiv iubirea. Mi-am spus ca fiind un an nou, un an „1” – ce inseamna un nou ciclu de 9 ani karmici, ar fi cazul sa pun punct relatiei cu boala. Asta i-am cerut lui Dumnezeu! Peste cateva zile, nu m-am mai putut ridica din pat. M-au internat si a urmat soc dupa soc: vestea ca mi-a revenit boala, transfuzia de sange, biopsia pe os facuta fara anestezie si in final…. examinarea RMN, in urma careia aflu ca exista un risc de fractura pe coloana vertebrala si, implicit, de paralizie si ca trebuie sa ajung de urgenta la neurochirurg, pentru a afla daca e caz de operatie.

Cand am ajuns acasa, dupa toate acestea, eram o epava!

Am murit a treia oara! Timp de 2 saptamani am refuzat sa ma misc! Stateam in nemiscare, crezand astfel ca voi preveni fractura. Mintea imi spunea ca la orice pas, ma voi prabusi, oasele mi se vor dezintegra, iar eu voi ramane ca o molusca, un morman de piele. Asadar, fiecare pas era un chin. Plangeam mult, chiar si in somn.

Renasterea

In 2017 am trait apogeul suferintei si al durerii, de orice fel imaginabil ar fi aceasta, trupeasca si sufleteasca totodata. Dupa asta, desi imi propusesem sa nu mai am dureri vreodata, am constatat ca eu continuam sa sufar. Si chiar daca suferinta fizica nu mai exista, in interior eu eram tot cu frica, durere, plans.

Asta m-a purtat cu gandul la perioada cand vroiam sa ma las de fumat si cand singura mea dilema era: „Cum voi mai vorbi, comunica, scrie, gandi, trai – fara tigara”. Fumam deja de 20 de ani, practic din adolescenta, iar eu nu stiam sa exist fara tigara.

La fel e si cu suferinta! Atat de mult ne-am obisnuit cu ea, incat nu stim sa existam in absenta ei! Te-ai gandit vreodata la asta? Mediteaza, te rog, asupra situatiilor negative pe care le-ai hranit, constient sau inconstient, voit sau nevoit, cu gandurile tale, cu faptele tale, cu intreaga ta fiinta.

Insa, la inceputul lui 2017, credinta ca nu exista boala incurabila si ca oricine se poate vindeca, mi-a fost puternic zdruncinata, odata cu revenirea cancerului si extinderea sa la coloana vertebrala. Dupa atatia ani de schimbari, vindecari, iertari, tratamente, practici, constientizari etc si totusi cancerul sa revina? Cu atata violenta, cu atata forta, atat de grav.

Sufletul meu nu a putut sa duca si da, am avut momente in care am ridicat cu furie ochii spre cer si l-am intrebat pe Dumnezeu : „De ce? De ce eu? De ce mie? De ce Tu Taci?”

Delia, stii, mi-as fi aprins o tigara acum. Zambesc, dar am lacrimi incoltite. Delia, draga, sa stii ca nu-mi mai aprind nenorocita aia de tigara. Sa stii ca o las nefumata. Si pe ea, si pe toate celelalte. La naiba, ma auzi? Na, ca pot! De dragul tau. Pentru ca onorez viata. Pentru ca iti onorez moartea. Inclusiv in cinstea ta, femeie!

Zapacita de leoaica s-a suit din nou la volan, apoi pe tocuri. Avea planuri, da. Sa lupte pentru legalizarea marijuanei in scop terapeutic. Sa se mute la tara.

Delia era un om caruia ii placea sa daruiasca si sa se daruiasca. Orice avea… Orice putea… Cand n-a avut ce, si-a daruit temerile, neputinta. Ceea ce consider absolut minunat la Delia este ca, in ciuda a orice, ea a vrut sa iubeasca. Niciodata nu a abandonat tendinta ei catre iubire. Asta ma face sa cred ca va obtine ce si-a dorit, cu siguranta. Partial, a si obtinut. Numai ca nu in forma dorita de ea. Dar rugaciunile i-au fost ascultate.

Pe 8 decembrie 2018, Delia inca se voia luptatoare…

„When you know who you are… Love loves it all, ‘cause love has no fight.” („Atunci cand stii cine esti… Iubirea iubeste tot, pentru ca iubirea nu practica lupta”, versuri din cantecul „Hypnosis” – Hipnoza, din animatia „The Prophet” – Profetul, dupa cartea cu acelasi nume, de Khalil Gibran). Delia, stii ca mie nu imi place cuvantul „lupta”. Stii ca eu nu le (mai) am cu lupta, cu victoria, cu de-astea… Si mai stii ca am vorbit aici ca atunci cand m-ai ascultat tu prima oara si ti-a placut. Fara masti. Fara control. Fara lacrimi. Fara rasete. Poate doar un zambet, acolo, cu niste lacrimi impaienjenite. Dar sa fie de folos! Sa nu fie in van! Sa auda cine are urechi de auzit.

Delia, stelele care cad, nu pier. Stelele care cad, doar se duc pe un alt cer.

Pe 31 decembrie, la cumpana dintre ani, Delia era la spital, i se facea transfuzie de sange.

I-am scris, mi-a raspuns, ca de obicei, alintandu-ma, cum imi spunea ea: Livioara, draga…

Reclame

Un nou tratament non-invaziv pentru cancer si alte boli

Un nou tratament pentru cancer foloseste frecventele rezonante pentru a distruge diferite tipuri de celule maligne

In discursul tinut pentru TedX, “Distrugerea cancerului prin frecvente rezonante”, profesorul si directorul de muzica de la Colegiul Skidmore, Anthony Holland, povesteste audientei ca a avut un vis. Acest vis este previziunea unui viitor in care copiii nu vor mai suferi in urma efectelor medicamentelor toxice anticancerigene sau in urma tratamentelor cu radiatii, iar astazi profesorul si echipa sa cred ca au gasit solutia.

Multi poate ca au auzit despre oameni capabili sa sparga paharele cu sunetul vocii lor. Acest lucru uimitor, explica Holland, se datoreaza fenomenului numit frecventa rezonanta. Cand cineva atinge un pahar, el emite o frecventa rezonanta naturala. Pentru a produce spargerea, omul trebuie sa acordeze frecventa rezonanta a paharului cu vibratia vocii sale, mai sus si mai tare, pana cand, in sfarsit, paharul se sparge.

Luand in considerare acest fenomen, Holland si o echipa de cercetatori s-au intrebat daca ar putea induce acelasi efect intr-un microorganism viu sau intr-o celula. S-au intersectat cu munca unui cercetator chinez, Dr. Mae-Wan Ho, bazata pe ipoteza ca o celula vie manifesta aceleasi proprietati precum cristalele lichide. Pornind de la aceeasi ipoteza, Holland si echipa sa si-au pus intrebarea daca n-ar putea sa influenteze o celula trimitandu-i un semnal electric specific, similar tehnologiei LCD.

Dupa ce au cautat in baza de date patentata un aparat care ar putea face asa ceva, au gasit un aparat terapeutic inventat de un medic din New Mexico, Dr. James Bare. Aparatul foloseste o antena de plasma care pulseaza si se opreste alternativ, ceea ce, explica Holland, e important, fiindca un flux constant de electricitate ar produce prea multa caldura si astfel ar distruge celula.

In urmatoarele 15 luni, Holland si echipa sa au cautat frecventa exacta care ar distruge direct un microorganism viu. Numarul magic a aparut, in cele din urma, sub forma a doua impulsuri, unul de frecventa inalta si unul de joasa frecventa. Cel de frecventa inalta trebuie sa fie, in mod exact, de 11 ori mai inalt decat frecventa joasa, ceea ce in muzica se numeste a 11-a armonie. La aceasta a 11-a armonie, microorgnismele incep sa “explodeze”, la fel cum se sparg paharele de cristal.

Dupa ce a facut teste cu prima echipa de cercetatori, pana cand au devenit eficienti in aceasta procedura, Holland a inceput sa lucreze cu o echipa de cercetatori din domeniul cancerului, descoperind ca aceste celule, de tip malign, sunt vulnerabile in special la frecvente cuprinse intre 100.000-300.000 de hertzi.

Ulterior, au trecut la celule afectate de leucemie si au reusit sa le distruga inainte ca acestea sa se poata reproduce. Insa, precum explica Holland in discursul sau, aveau nevoie de rezultate mai bune pentru ca acest tratament sa poata deveni o solutie viabila in cazul pacientilor suferinzi de cancer.

Tehnologia campului electric de impulsuri oscilatorii (OPEF) distruge celulele maligne

In cadrul experimentelor repetate si controlate, frecventele, cunoscute ca tehnologie a campului electric de impulsuri oscilatorii (OPEF), au distrus, in medie, intre 25-40% din celulele cu leucemie, ajungand pana la un procent de 60%, in unele cazuri. Mai mult, interventia chiar a incetinit rata de raspandire a celulelor maligne cu pana la 65%. Rezultatele au fost o dubla revelatie.

Echipa de cercetare a inregistrat succes si atunci cand au atacat celulele maligne ovariene. Recent, au testat tratamentul impotriva unui organism extrem de letal, MRSA, care este rezistent la majoritatea antibioticelor. Mii de oameni mor anual din cauza MRSA, explica Holland, iar medicamentele folosite in mod uzual impotriva acestui agent patogen se stie ca au efecte secundare toxice. Incredibil, dar terapia cu frecvente a eliminat rezistenta la antibiotice, iar cercetatorii au reusit sa introduca o cantitate mica de antibiotic, care a ucis microorganismul.

Holland spera ca, intr-o buna zi, acest tratament sa inlocuiasca tratamentele toxice conventionale, actualmente disponibile pentru pacienti. La finalul discursului sustinut pentru TedX, el descrie viziunea sa despre clinicile care vor trata cancerul in viitor:

“Cred ca viitoarele spitale care vor trata cancerul la copii vor arata diferit. Vor fi locuri in care copiii se vor aduna si-si vor face noi prieteni, probabil nici macar stiind ca sunt bolnavi. Vor desena, vor colora carti si se vor juca, nestiind ca, in tot acest timp, deasupra lor, o plasma frumoasa si albastra emana campuri pulsatorii vindecatoare, distrugandu-le celulele maligne, fara durere, non-toxic, pe rand, celula cu celula. Va multumesc.”

healingPovestea primului cercetator care a reusit sa identifice si sa vindece cancerul

In 1920, Royal Rife a fost primul om care a identificat virusul cancerului uman, folosind cel mai puternic microscop din lume. Dupa ce a identificat si izolat virusul, el a decis sa-l cultive pe carne sarata de porc. La vremea aceea, era o foarte buna metoda de a cultiva un virus. Apoi, Rife a luat cultura si a injectat-o in 400 de soareci, care, precum va imaginati, au dezvoltat rapid cancer in toate cele 400 de cazuri. La urmatorul pas al lui Rife, lucrurile au luat o intorsatura interesanta. El a descoperit ulterior ca o frecventa de energie electromagnetica poate determina celulele maligne sa se diminueze complet atunci cand sunt introduse in acest camp energetic. In urma acestei mari descoperiri, Rife a creat un aparat care putea fi acordat sa emita frecventa care putea distruge cancerul. Astfel, el a reusit, inca de pe atunci, sa trateze cancerul atat la soareci, cat si la oameni, punandu-i in apropierea aparatului.

Pe data de 20 noiembrie 1931, 44 de autoritati medicale, dintre cele mai respectate in lumea intreaga, au organizat un banchet, numit “Sfarsitul tuturor bolilor”, in cinstea lui Royal Rife, pe proprietatea Dr. Milbank Johnson, din Pasadena.

In 1934, aparatul atragea din ce in ce mai multa atentie. Universitatea Southern California a intrunit o comisie medicala speciala de cercetare, care sa studieze atent acest aparat si rezultatele sale. 16 pacienti, bolnavi de cancer in stadiu terminal, au fost adusi de la Spitalul Pasadena County in laboratorul lui Rife, din San Diego, pentru a fi tratati. Comisia era alcatuita din medici si patologi, desemnati sa examineze pacientii, in cazul in care acestia ar mai fi fost in viata dupa 90 de zile. Cele 3 luni de tratament au trecut si comisia a declarat ca 14 din cei 16 pacienti fusesera complet vindecati de cancer. Ceilalti doi pacienti au fost expusi la aparat timp de inca 4 saptamani, dupa ce au fost facute cateva ajustari de frecventa. Ambii au fost vindecati dupa acele 4 saptamani. Uimitoarele rezultate au reprezentat o mare surpriza pentru multe persoane, cata vreme nimeni nu stia la ce sa se astepte de la o metoda de tratament bazata pe frecvente.

Interesant este faptul ca, in anul 1934, chiar in seara in care urma sa aiba loc conferinta de presa in cadrul careia Dr. Milbank Johnson avea sa faca publice rezultatele cercetarilor lui Rife, Johnson a fost otravit in mod letal, iar notitele si hartiile sale s-au “pierdut”. In aceeasi perioada, unei tentative esuate a companiilor farmaceutice de a cumpara aparatul lui Rife i-a urmat o incendiere premeditata, care a distrus laboratoarele cercetatorului. Ca si cand toate acestea n-ar fi fost de ajuns, Dr. Nemes, care avea un duplicat al muncii lui Rife, a fost ucis, in mod misterios, intr-un incendiu, si toate materialele sale despre cercetari au fost distruse. A urmat ca Laboratoarele Burnett, care validasera toata munca de cercetare a lui Rife, sa fie distruse, de asemenea, intr-un incendiu.

Aparatul incepuse sa primeasca atentia presei, prin 1939, si aproape toti distinsii doctori si oameni de stiinta, care cunosteau indeaproape rezultatele sale, au inceput sa nege ca-l cunoscusera vreodata pe Rife sau ca vazusera rezultatele aparatului sau, in urma acestor evenimente. Aceasta completa rasturnare de situatie era cauzata de presiunea companiilor producatoare de medicamente, amenintate de potentialul aparatului. Pare aproape cert ca industria farma sa fi avut legatura cu toate acestea. In ce-l priveste pe Rife, in anul 1971 a murit in urma unei doze “accidentale” letale de Valium si alcool, la spitalul Grossmont.

Aparatele lui Royal Rife exista in zilele noastre si sunt folosite in anumite practici medicale, dar nu sunt aprobate de FDA (Food and Drugs Administration), care le confisca atunci cand le gaseste. Aceste aparate sunt adesea vandute sub numele de “aparate pentru uz veterinar”.

Sursa: www.collective-evolution.com

Onco-Nutritia

Onco-Nutritia este rezultata pe baza Cursurilor de Medicina Integrativa tinute la UMF, sursele informatiilor adunate in acest articol fiind Prof.Dr.Docent John G.Ionescu, specialist in biochimie si imunologie, director stiintific si fondator al “Clinicii Speciale Neukirchen”, de langa München, membru al Academiei Europene de Alergologie si Imunologie Clinica, al Societatii Germane de Toxicologie, al Academiei Americane de Medicina AntiAging, profesor de biochimie clinica la Capital University of Integrative Medicine din Washington, profesor asociat de medicina integrativa si gerontologie la Universitatea „Carol Davila“ din Bucuresti, profesor de medicina nutritionala la Donau University din Krems, Austria.; Adrian-Marius Radu, nutritionist, fito-terapeut; Livia Bonarov, autoarea blogului „Nu Exista Boli”.

Onco-Nutritia nu inlocuieste controlul, sfatul si recomandarile medicului. Alegerea si urmarea tratamentelor alternative reprezinta in totalitate responsabilitatea fiecaruia.

onco nutritia

Prima etapa a tratamentului alternativ de Onco-Nutritie dureaza 3 luni. In aceste 3 luni, se tine cura naturala de la punctul 1, o cura pe baza de sucuri, timp de 3 zile, cu pauza de 7 zile. Efectul este de citostatice, dar fara efecte adverse. In saptamana dintre curele cu suc, timp de 3 zile, se iau suplimentele medicamentoase de la punctul 2. In restul zilelor, cu exceptia zilelor de cura cu sucuri, se iau toate suplimentele de la punctul 3. Se respecta restul recomandarilor de regim alimentar si nu numai. Dupa prima etapa de 3 luni, tratamentul se readapteaza in functie de evolutie.

1. Cura naturala cu efect de citostatice, 3 zile cu pauza de o saptamana:

Timp de 3 zile se beau 2 litri, pe zi, din urmatoarele variante de suc:
-1 litru suc de grapefruit cu 2 lingurite pudra de scortisoara de Ceylon, la care se adauga 2cm ghimbir pisat; actiunea e ca o cura de citostatice dar fara efectele negative. Atentie! Daca faceti citostatice, inlocuiti grapefruit cu morcov.
-1 litru suc de morcovi cu 2 lingurite pudra de curcuma (turmeric).
In caz de sete, se mai consuma doar un pic de apa alcalina si nimic altceva. Se tine cura timp de 3 zile, apoi pauza 7 zile. Dupa o saptamana, se repeta postul cu suc de 3 zile. Folositi, preferabil, storcatoare prin presare la rece, care pastreaza mult mai mult din aportul nutritiv al sucurilor decat majoritatea storcatoarelor din comert.

2. Suplimente medicamentoase, 3 zile pe saptamana:

-Acetazolamida: caps 250mg, de 3 ori/zi;
-Omeprazol: tb 10mg, de 3 ori/zi;
-Metformin: comprimate 500mg, de 3 ori /zi;

Acetazolamida + Omeprazol + Metformin se piseaza si se amesteca bine cu o lingurita de miere. Zaharul din miere le va duce direct in celulele tumorale. O celula maligna are de 50-100 de ori mai multi receptori pentru zahar. Cele trei medicamente pisate nu se iau in fiecare zi, ci doar 3 zile/saptamana, si nu in zilele in care se tine cura naturala cu efect de citostatice. Blocheaza hranirea celulei tumorale cu orice carbohidrat disponibil, blocheaza utilizarea zaharului de catre celule dar si protectia celulei tumorale cu bariera de protoni. Se amesteca cu miere de mana, ca sa fie inghitita imediat de celula canceroasa, cu prioritate. Se pacaleste astfel protectia celulei tumorale.

3. Suplimente zilnice:

-Coenzima Q10 in ulei de catina de la Hofigal, minim 300mg/zi;
-Vitamina D3 simpla, uleioasa, fara alti adjuvanti, precum calciul, 10 000 UI/zi;
-Seleniu organic: 6 capsule/zi. Seleniu simplu, fara zinc, fara alte vitamine sau metale. Zincul hraneste celula maligna;
-Vitamina C cat mai multa, preferabil intravenos, nu oral. In cazuri grave de cancer, in Germania se administreaza cate 8g de vitamina C intravenos, de 3 ori pe zi;
GABA (aminoacid): 3tb/zi;
-BCAA (sunt aminoacizi cu catena ramnificata): 10g/zi. Se gasesc la magazinele pentru sportivi, dar e foarte important sa nu contina glutamina;
Lizina: 2g/zi;
-Redigest Plus: cate 3 tab. inainte de fiecare masa. Ajuta si la curatarea rinichilor;
Ulei de Negrilica (Nigella Sativa sau chimen negru), intern, minim 30ml/zi;
Spirulina cate 2-3g/zi;
Capsule cu ulei de usturoi 3/zi;
-Extract de ceai verde, 500mg/zi;
Sofran, 0.5g/zi. Se mesteca si se tine in gura pana se absoarbe;
Acetil Resveratrol: 3caps/zi;
Mumio 5g/zi. Se dizolva 5g in 150ml de apa plata si se beau cate 50 ml inainte de fiecare masa;
-50 ml din suc de iarba de grau, preferabil proaspat stors, din iarba de grau proaspata sau din pudra bio din iarba de grau.

Regim alimentar:

-Nu se consuma deloc zahar si nimic dulce. Nu se consuma oua si nici carne. S-a descoperit in tumorile maligne o cantitate mare de metionina, un aminoacid care se regaseste cel mai mult in carnea de peste si de pasare, desi e prezenta in tot ce inseamna proteina animala. Nu se consuma fructe de mare, contin purine si pirine.
Tahini (pasta de susan) cu patrunjel si/sau rosii.
Nuci si seminte de toate felurile, obligatoriu hidratate, inmuiate peste noapte, in apa filtrata, apoi spalate bine, altfel sunt toxice: nuci, migdale, floarea soarelui, canepa, in, susan, etc. Nu seminte de dovleac, deoarece contin zinc.
-Avocado. Contine grasimi bune.
Unt de cocos, zilnic. Se mananca in special dimineata.
-Urda. Nu branzeturi, acestea contin cazeinat de calciu. Urda e zer, adica albumino-proteina.
-Soia si naut, in diverse retete. Atentie sa nu fie modificate genetic! Se poate face humus delicios, care ofera satietate.
-Salata de rucola (papadie), singura verdeata permisa, alaturi de patrunjel.
-Napi, topinambur (nap salbatic).
-Ciuperci pleurotus, ghebe, agaricus, ganoderma, shiitake, maitake, reishi. Ciupercile nu se consuma in exces, ci in cantitati moderate, din cauza fierului.
-Varza, conopida si broccoli. Zilnic, obligatoriu 150g.
-Muraturi zilnic. Se poate face mancarica de castraveti murati.
-Dovlecei.
-Gulii.
-Morcovi.
-Castraveti.
-Ardei gras galben si/sau rosu.
-Rosii.
-Citrice, exceptand mandarinele si portocalele.
-Afine, mure, catina. Afinele trebuie mancate zilnic, o cana, cu exceptia zilelor cu sucuri.
Miere de mana. Doar cu cele 3 medicamente! Doar 2 lingurite/zi!
-Ghimbir. Cat mai mult. Se poate consuma gingerata, din apa filtrata, lamaie si ghimbir proaspete.
-Ridiche neagra.
-Ceapa, usturoi. Sa nu fie verzi, acestea contin fier.
-Piper, boia.
-Ardei iuti.
-Obligatoriu curcuma (turmeric) 2 lingurite pe zi si scortisoara de Ceylon.
-Doar ceaiurile: verde si de papadie (din toata planta).
Apa filtrata, alcalinizata/ionizata.

Doar alimentele de pe aceasta lista sunt permise! Fara paine, mamaliga! Fara fainoase! Fara produse care contin amidon! Fara cereale, fara plante germinate, fara fulgi de drojdie inactiva, fara produse apicole precum laptisorul de matca, polenul, pastura. Acestea contin factori de crestere si multiplicare celulara. Fara iaurt si fara niciun fel de lactate cu exceptia urdei. Fara alte suplimente, detoxifiante, de pilda Zeolit sau tarate de Psyllium. Acestea anuleaza absorbtia suplimentelor. Fara sfecla rosie! Contine atat zaharuri cat si fier si e complet interzisa. Celulele maligne folosesc fier, zinc, nichel pentru metabolismul lor.

Ceea ce se gaseste pe lista se poate gati la cuptor sau la aburi, se pot face supe sau borsuri. Pentru gatitul la aburi se recomanda vasele suprapuse din inox, nu aparatele din plastic.

Peste 40% dintre bolnavii de cancer mor in urma cașexiei. Celulele tumorale devin „destepte” si trec in fazele III si IV: se hranesc cu glutamina si arginina si apare cașexia. Aceasta este prevenita de suplimentele GABA si BCAA.

Alte recomandari importante:

Auto-drenaj limfatic. Se umfla complet 4-6 baloane normale ca marime, zilnic. Limfa e pusa in miscare de diafragma. Suedezii au „standardizat” cate 10 baloane de umflat zilnic, ca drenaj limfatic pentru bolnavii de cancer. Umflarea baloanelor are efectul exersarii respiratiei profunde, la fel ca in yoga. In Suedia, au masurat cu substanta de contrast viteza de circulatie a limfei, inainte si dupa umflarea baloanelor. Au constatat ca viteza limfei creste de 15 ori! Drenajul limfatic este extrem de important. Celulele tumorale moarte lizeaza in limfa, iar daca limfa nu circula se blocheaza cisternele chiliene;
-„Vindecarea” psihicului, a emotiilor, schimbarea gandirii, o constientizare mai profunda a naturii noastre spirituale;
-Miscare zilnica moderata. Mers pe jos 5 km la pas obisnuit, nici grabit, nici prea lent;
-Colono-hidroterapie;
-Clisme anale cu bicarbonat, facute dimineata, dupa mersul la toaleta. Sunt preferabile administrarii interne a bicarbonatului. Se dizolva 50g de bicarbonat (musai fara aluminiu) intr-un litru de apa calda. Se face clisma timp de 6 zile consecutiv, apoi 7 zile de pauza. Atentie! Nerecomandat in cazurile de cancer de piele! In aceste cazuri, se poate aplica local tinctura de iod si canabinol.
-Toate produsele de ingrijire personala si din casa, toate produsele care vin in contact cu pielea sa fie naturale sau bio, fiindca 70% din ce ajunge in contact cu pielea intra direct in sange;
Apa filtrata, care se poate alcaliniza/ioniza acasa. Se poate testa nivelul alcalin al apei folosind benzile de masurare a pH-ului. “Pentru apa, cel mai important lucru e gandul inainte de a o bea.” (Adrian-Marius Radu)

Retete ieftine de alcalinizare/ionizare a apei acasa:

-Cu bicarbonat de sodiu alimentar fara aluminiu. Bicarbonatul de sodiu e foarte alcalin. Dizolvat in apa, o alcalinizeaza. In 230-250ml apa filtrata (cam un pahar obisnuit) se dizolva aproximativ 600mg de bicarbonat de sodiu fara aluminiu (cam un varf de cutit). Se amesteca bine cu o lingurita si se consuma imediat. Nerecomandabil consum in exces. Nrecomandabil celor care trebuie sa urmeze o dieta saraca in sare sau sodiu, deoarece bicarbonatul contine mult sodiu. Nerecomandat hipertensivilor, deoarece creste brusc tensiunea.
-Cu lamaie. Lamaia ajuta la alcalinizarea apei. Se umple un vas cu 1,8 litri de apa filtrata. Se taie o lamaie in opt bucati si se pune in apa, fara stoarcere. Se acopera vasul si se lasa peste noapte, intre 8-12 ore, la temperatura camerei. Se bea un pahar mare, dimineata, cu un sfert de ora inainte de micul dejun. Alta varianta: la jumatate de litru de apa filtrata se adauga sucul de la jumatate de lamaie stoarsa.
-Picaturi alcaline. Contin minerale alcaline, sunt concentrate, retetele difera in functie de produs, se gasesc la magazinele naturiste. Dintre minerale, cea mai intens alcalinizanta e turmalina.

Aceste recomandari sunt pentru toate tipurile de cancer. In New York, la clinica Mayo, dr. Katy Bruckner-Boieriu, care a facut parte din echipa de medici care l-au ingrijit pe Steve Jobs, trateaza cu succes cancerul la san cu sofran. In cazuri grave de cancer, in ultimele stadii, se recomanda doar cura de 3 zile cu sucuri si auto-drenajul limfatic.

Va invit sa-l urmariti pe Prof.Dr.John G.Ionescu, in cadrul emisiunii TV „Istoria Medicinei”:

De ce esueaza chimioterapia?

Trei studii au explicat de ce chimioterapia, un tratament conventional pentru cancer, este de obicei un esec total in ceea ce priveste indepartarea definitiva a acestei boli, relateaza Foodmatters.tv.  Bazandu-se pe numeroasele evaluari ale modului in care celulele canceroase se multiplica si se raspandesc, oamenii de stiinta au confirmat faptul ca tumorile canceroase isi genereaza propriile celule stem, care contribuie la dezvoltarea unor tumori noi, dupa ce au fost eliminate celulele anterioare.

Ce demonstreaza studiile

Intr-unul dintre studii, cercetatorul Luis Parada, de la Centrul Medical Southwestern din cadrul Universitatii Texas din Dallas, alaturi de colegii sai, a decis sa analizeze modul in care noile tumori sunt capabile sa se dezvolte, dupa ce celulele canceroase anterioare au fost eliminate prin chimioterapie. Parada si echipa sa au identificat si au etichetat in mod genetic celulele canceroase din tumorile cerebrale ale soarecilor, inainte ca acestora sa li se trateze tumorile prin sedinte conventionale de chimioterapie.

Oamenii de stiinta au descoperit ca, desi chimioterapia a avut initial succes in multe din cazurile analizate, eliminand si oprind dezvoltarea si raspandirea temporara a cancerului, in cele din urma, tratamentul a esuat in ceea ce priveste impiedicarea formarii de noi tumori. De vina au fost celulele stem canceroase, care au rezistat in organism mult timp dupa sedintele de chimioterapie si care au determinat dezvoltarea unor noi tumori, mai tarziu, in procesul de evolutie a bolii.

Un al doilea studiu a avut rezultate similare, folosindu-se tumori ale pielii, in timp ce o a treia analiza a confirmat ambele studii anterioare, prin intermediul unei cercetari asupra polipilor intestinali. Pe scurt, e ca si cum tumorile canceroase poseda o abilitate inerenta de a-si produce propriile celule stem, care pot circula prin tot corpul si se pot transforma in tumori. Iar tratamentele traditionale ale cancerului nu pot face nimic pentru a opri acest proces.

chemotherapy

Expertii in cancer, care gandesc in perspectiva, sugereaza abandonarea chimioterapiei, radiatiilor si a interventiilor chirurgicale

Cercetatorii de la Centrul de Cancer al Universitatii Michigan par sa fie de acord cu aceste concluzii si sugereaza o abordare complet noua in ceea ce priveste tratarea cancerului. Cercetatorii din domeniul cancerului progresiv cred ca “acum este momentul sa se faca altceva in ceea ce priveste abordarea tratamentului bolii.” “Terapiile traditionale, cum ar fi interventiile chirurgicale, chimioterapia si radiatiile NU distrug toate celulele specifice care determina dezvoltarea cancerului”, spun specialistii de la Centrul pentru Cancer.

“In loc sa incercam sa ucidem toate celulele dintr-o tumora cu ajutorul chimioterapiei sau radiatiei, ar fi mult mai eficient sa se foloseasca tratamente care sa actioneze direct asupra asa-numitelor celule stem canceroase. Daca celulele stem ar fi eliminate, atunci cancerul nu s-ar mai putea dezvolta si nici nu s-ar mai raspandi inspre alte zone ale corpului.”

In plus, chimioterapia are numeroase efecte adverse si slabeste considerabil organismul, care nu mai are putere sa combata noile celule canceroase, care se transforma in tumori, provenite din celulele stem din tumorile maligne anterioare.

Terapiile alternative de tratare a cancerului, precum terapia Gerson (www.gerson.org) si terapia cu antineoplastoni a doctorului Stanislaw Burzynski (www.burzynskiclinic.com), trateaza deja cu succes diferite tipuri de cancer. Insa, din cauza problemelor de cenzura medicala, aceste tratamente inca nu sunt acceptate la scara larga si sunt considerate a fi chiar “frauduloase” de agentiile de reglementare mondiale.

Surse: financiarul.ro, catalinluca.blogspot.ro

Despre alimentatie, carne si suflet

Inca aud ecoul vorbelor tatalui meu, vorbe pe care mereu mi le repeta in copilarie si adolescenta: “simtul echilibrului”. Calea de mijloc, precum ar spune Buddha. Nicio forma de exces nu poate reprezenta calea. Azi voi scrie despre alimentatie.

Nu am niciun merit ca sunt vegetariana, asa m-am nascut. Niciodata nu mi-a placut carnea, nu mi-au placut gustul si mirosul ei. Deci, in cazul meu, n-a prea fost o optiune. M-am simtit diferita si neinteleasa si m-am bucurat cand a aparut moda raw-vegana, fiindca am aflat ca exista si alti oameni, care sustin altceva decat aceia care pareau diferiti de mine. Sustin ca nu este sanatos consumul de carne, cu dovezi stiintifice.

Am avut de multe ori tendinta sa-mi arog superioritatea regimului meu alimentar, poate si in urma faptului ca m-am simtit exclusa sau chiar pedepsita pentru preferintele mele culinare. Insa nicio astfel de justificare nu este justificata, intemeiata. Mi-am amintit ca n-am niciun merit pentru asta. Puteam, la fel de bine, sa ma nasc o carnivora inraita, sa-mi placa sa consum carne si sa nu-mi convina ca unii zic ca n-ar fi sanatos, fiindca aceasta informatie ar porni o adevarata contradictie in mine.

Stiu prea bine, vegetariana fiind, ca nu-i sanatos sa fumezi, fumatoare fiind. N-am niciun drept, asadar, sa judec preferintele culinare ale cuiva, cata vreme un nefumator m-ar putea judeca si categorisi pe mine. Sau cata vreme am facut parte sau pot face parte din toate categoriile: au existat perioade in viata mea cand am fost carnivora, fumatoare si in toate felurile. Asa ca m-am mirat cel mai tare, de nenumarate ori, de masochismul paradoxal cu care m-am hranit adesea.

Ieri, s-a intamplat sa vorbesc cu o femeie care mi-a spus ca tine post. Am auzit-o spunand: “asta avem voie, asta nu avem voie, sambata e dezlegare la peste”. Viata multor oameni este guvernata de “Asa trebuie, asa nu. Asta trebuie sa fac, asta nu. Asta am voie, asta nu.” Daca ar fi intrebati care este motivul, n-ar prea sti sa-l spuna, venind din ei insisi. Ar fi tot fiindca “Asa trebuie, dar nu stim de ce. Ca sa (ne) fie bine.” “Binele”, pe care il urmaresc unii oameni, are de multe ori la baza o pura frica irationala. De o autoritate, de boala, de pacat, de neizbavire spirituala. Adica, in mod paradoxal, exact inversul motivelor pentru care ceea ce fac sa izvorasca, in mod natural, din ceea ce simt si sunt: din iubire, grija si responsabilitate constienta pentru fiinta lor si a altora.

“Binele” care rezulta de aici e ca oamenii se impart in categorii. Iar asta numai “bine” nu este. Si unii, si altii, se pot simti regi sau paria in categoriile lor. Categoria, in sine, este “raul”. Toti oamenii sunt raw-vegani. Nu cred ca exista niciun carnivor care sa nu consume uneori un mar crud, o felie de pepene, o rosie cruda, o salata. Toti suntem raw-vegani, doar ca unii dintre noi mai consuma si altceva, de pilda carne.

food art

Regimul alimentar nu poate rezolva totul. O banana e raw vegana, dar contine foarte mult zahar. Zaharul hraneste celulele canceroase. Cunosc raw vegani sau vegetariani obezi. E clar ca alimentatia lor nu este una echilibrata, ca ceva este in neregula. Un raw vegan, pionier in Romania in acest trend, a recunoscut intr-un interviu public ca acest regim alimentar nu i-a rezolvat problemele, framantarile interioare, depresia. Cunosc oameni care si-au impus sau au adoptat un regim alimentar drastic, raw vegan, si au avut ulterior probleme de sanatate. Cunosc carnivori mult mai pasnici si mai buni la suflet decat unii oameni care postesc sau au adoptat un regim din care au exclus carnea.

Hipocrate a avut dreptate ca suntem ceea ce mancam, dar nu doar la nivel fizic, corporal, ci si la nivel psihic sau spiritual. Daca trufia, orgoliul de a nu consuma carne, inclusiv prin reprimare, se transforma intr-o categorie din care ii excludem pe alti oameni si ii judecam, insusi acest fapt nu ne serveste prea mult in directia evolutiei pe care o dorim. Fiindca ne hranim orgoliul si trufia si ne hranim apoi cu ele.

Poate fi de mirare ca unii oameni salveaza animale sau militeaza pentru un tratament bland al animalelor, in timp ce servesc animale sacrificate in farfurie. Face parte din paradoxul naturii umane. Omul este si el un animal, care consuma animale. Omul este capabil sa omoare oameni. Diferenta e ca animalele fac asta din instinct si din stricta necesitate, pe cand omul o face din placere si chiar in exces. Vechi civilizatii aveau obiceiul sa se roage inaintea sacrificarii unui animal pe care urmau sa-l consume. Ma indoiesc ca vreun raw vegan ar refuza sa consume carne daca n-ar avea posibilitatea de a consuma absolut nimic altceva, ca sa supravietuiasca. Exact ca in filmul “Life of Pi”.

Am avut sansa de a afla cateva detalii din culisele bolii si tratamentului lui Steve Jobs. Un ilustru medic, care a facut parte din echipa care l-a tratat, nu putea pricepe ce anume fusese gresit, de ce au esuat sa-l salveze. Un om, care s-a  vindecat de cancer de colon in stadiul IV, l-a lamurit pe medicul respectiv. Dieta raw vegana, pe baza de suplimente, precum spirulina si chlorella, poate avea doua taisuri. Pe de o parte, ajuta enorm organismul, pe de alta parte, poate dauna, in anumite cazuri. Fiindca aceste alge, care ar putea eradica foametea planetara, fiind alimente atat de complete si considerate superalimente, pe buna dreptate, contin, printre altele, fier si metale. Iar fierul si metalele hranesc celulele si tumorile cancerigene.

Corpul isi face treaba lui, pe baza programarii noastre. Pe baza hranei pe care i-o furnizam. Dar corpul este influentat si de programarile noastre mentale, de bagajul nostru de emotii interioare. Gandurile si emotiile reprezinta tot o forma de hrana, mai subtila, dar extrem de importanta si mult prea des ignorata. Nu putem vorbi despre vindecare sau despre evolutie spirituala fara sa luam in considerare hrana, sub toate aspectele ei.

Un raw vegan poate ca are grija de hrana sa alimentara, dar daca ii judeca si ii categoriseste pe carnivori, nu are grija de hrana sa mentala si sufleteasca. Pana la urma, oricat de sanatos, minunat, frumos, tonifiat, am avea grija sa fie corpul nostru, el tot moare intr-un final, dintr-o cauza sau alta. Si atunci, ce am facut? Ne-am preocupat excesiv de ceva ce nu ne apartine decat temporar si care ne va parasi. Am ignorat hrana mentala si spirituala.

Unii oameni au grija in exces de hrana lor mentala. Aduna si consuma informatii, digera biblioteci si universitati, nu se satura de cunoastere. E tot o forma de exces. In final, cea mai spilcuita si nobila minte tot ne va parasi. Si nici nu se poate spune ca ne ajuta intotdeauna in aceasta viata, ca ne asigura pacea, fericirea. Hrana trupului si hrana mintii nu vor fi niciodata suficiente, in lipsa hranei spirituale.

De aceea, va intreb azi, in zi de post: cu ce va hraniti sufletul? Cu iubire sau cu furie, ura, resentimente? Cu iertare sau cu razbunare si regret? Cu compasiune sau cu judecati, etichete si categorii? Cu blandete si bunatate sau cu frica, nervi, reprimari si agresivitate?

Dear cancer, thank you! Dear people, please, live your life!

They gave me four months to live. Shortly, harshly, irrevocably. They told me to kiss goodbye the thought of ever having children. They told me with breath haltingly detachment that, if, by some absurd chance, “fate” cast its lucky dice and offered me the necessary days for bringing a child into this world, it still wouldn’t be wise to selfishly and at any cost want to deliver a child that would ultimately end up motherless.

Can you believe that the doctor was having visible difficulties keeping his laughter in check, while telling me these things, and I was bulging my eyes out, going into shock, tears flowing freely, without me even realizing it? Some people can be so cynical…

When I caustically retorted: “You’re already seeing me as a waling corpse, aren’t you? This must be an amusing image…”, he tried “consoling” me in an attempt to justify his grin that he realized didn’t go unnoticed, making efforts to look serious, lowering his gaze and assuring me that it just wasn’t possible for him to be wrong and that he had delivered what I had asked for, the truth, and that he was, already, highly accustomed to breaking such news to people.

He tried to “redignify” my hurt feelings through ridiculous attempts of flattery at my wanting to hear the cold, harsh truth, while falsely kept chuntering: “Should you know how many people would rather hear pretty lies, and then, not knowing what hit them. Poor them, they hope to live, but they keep dying inside without even realizing it. You on the other hand, I admire you! Too few have the courage to even wish to know the truth. I apologize, I couldn’t lie to you, because you asked me to be honest. I’m sorry I have no other news to give you, although I would have liked things to be different.”

I was already crying my heart out, surprised that I couldn’t refrain myself, my hand clasped in his.
– Are you certain there is no hope? None whatsoever?
– I would be lying to you. I truly don’t believe there is any. It is one of the most severe forms of cancer, the fast killing malignant melanoma. You can’t negotiate with it, you can’t patch it to make it feel better, operate on, or drag it out for a few years. It is extremely aggressive.
– How much time do I have left?
– Four months, maybe six, to make you feel better, although I doubt it…

I felt I had no knowledge or information that I could base my choices on. After all, these choices were practically inexistent. I would have stooped to anything. I would have preferred a different doctor’s “authority”, someone trustworthy, but I found no such person. None of them seemed to hold any type of universal truth. I didn’t need to be stripped of my last shred of dignity, as I saw it, to be already regarded as a corpse, a “minus one” on the social register. I had no need for pity or compassion, I felt nothing but a stringent need to understand what was happening to me. My brain felt numb, in a state of shock.

“Coincidence” had brought the operating doctor on my path. He was from a different county. I had surgery and got discharged all in one day. Before surgery, during the preoperative evaluation, I showed the doctor the “beauty mark” like the one he was about to excise, the one that I feared most. I had always feared that particular strange “beauty mark”.

The irony! The doctor stared, became very anxious and called some colleagues who were shown the object of my fear. I was convinced it had to be something bad, but the doctors seemed “joyful”, excited, gesturing and fussing as if they had witnessed something spectacular. “It’s crystal clear! This is the way these bozos are normally acting! They consider people guinea pigs”, I said to myself. “Obviously, it must be bad…”

It was only afterwards that I found what all that joy was about:
– Hey, colleague, have you seen anything like this before? Amazing!
– What is it? What is wrong with me? I asked desperately, almost fainting.
– You have a third, undeveloped nipple. From birth. It’s amazing…

Wonderful. Now I felt like in that SF film, “Total Recall” (where a three-breasted alien appears). My biggest fear had always been an illusion. An amusing one at that. Oh, the pointlessness! Oh, the burden of knowing nothing on the matter! It could truly turn you into a guinea pig, at the discretion of others.

Just before the intervention, when he looked into my eyes, I distinctly felt the doctor, who was about to operate on me, softening up, even though he was a well-known, experienced surgeon. It was as if he was looking at his own child. He sighed, shook it off and got to work. He assured me he had done everything he could, almost as if apologizing for not being God. Then, he discharged me. He let me go home. He told me to wait for the results of the biopsy, and afterwards we would decide on the course of action. “Doc, should I have this test done? The so-and-so marker?”. That particular test was very expensive. The doctor, obviously uneasy at looking into my eyes, gave me the impression of wanting to put an end to any discussion as soon as possible and get me out of his sight. “Yes, take it, if you really wish…”

I didn’t really have anyone to give me a piece of advise after receiving the results of the biopsy. I was on my own. An acquaintance, who is a hematologist, told me:
– You’re going to live.
– Oh, well! You’re just saying that to encourage me. There’s no way of you knowing that.
– I mean it. From my experience, those people who get this type of news and start crying and wailing, get scared and believe they have no chances, they kick the bucket the fastest. People with your attitude: “Okay, so what is there left to do now?”, although they’re scared or they cry, they get to live.

Initially, I kept searching for medical solutions. It’s a sickly ingrained configuration of our brains that makes us believe we are safer this way, when, in reality, the only security can be found solely within ourselves, as in where the “problems” originated.

I began gathering information. I went to Hungary, because you still couldn’t get a PET-CT scan in Romania. I was glad and grateful for science. I had finally found a detailed evaluation procedure, which could tell what was happening inside my body. I had a strange feeling, at that thought, of needing machinery to gain access to my body.

The nurse there grew very fond of me. After the medical procedure, I told her I would return in three months’ time to repeat the test, because I wanted to know everything, to be sure, to check if everything was alright, to know what decisions I had to make further. She squeezed my hand, sneaked a furtive glance to her left and to her right, made sure no one was listening and whispered: “Nooo! Under no circumstances should you do that, I beg you! You know, I don’t want to alarm you, but even this analysis can be dangerous. They say that it can be done every three months, but you know what I say, and I ask of you? You are young, I’ve seen so many cases… Please, go home. Forget about tests. Just live your life!”

Do you think that I could listen to her and hear God speaking to me through others, as Neale Donald Walsh says? “Be serious, lady”, I’d think to myself, “you may care about me, but I love myself more”. I plucked her sleeve and poked and pried:
– Does that mean I’m okay? That I don’t need any more tests? What do you mean go home and just live? And why doesn’t anyone say this test may be dangerous?
– Shhhh…, the nurse hushed frightened. Look, the truth is we can’t say that, but you have to know that there is a downside in everything, whatsoever. Believe me, I’ve seen many ill people; I know you want guarantees, but they don’t exist. It doesn’t mean you’re fine, but what I’m trying to tell you is to not turn yourself over solely to the doctors. I’ve seen the way patients end up, and do you know what they all say in the end? That they would’ve liked to not live their last days in such a way. That if they’d known that it would end, anyway, at least they would’ve spent this time at home with their loved ones, not on the rack. That is what I’m trying to say. I don’t know how long you’ve got, but no matter what that time is, go home, live it close to your family, that’s your only chance. And, maybe, who knows, you’ll be fine? Stop searching for guarantees, because they aren’t real. All you can do is believe that you’ll be okay and be hopeful.

Bonus: a smile and a hug. With all the care in the world. Blessed woman!

The oncologists suggested that, if I was refusing “preemptive” chemotherapy, I should at least be administered Interferon, “preemptively”, or accept the “preemptive” excision of the sentinel node, the nearest to the cancerous area. I immutably refused. The PET-CT scan results did not show any metastases. “Preemptively”, I was recommended to get lung x-rays and ultrasounds every three months. I said no to those as well. What the hell was I supposed to prevent, when everything had already happened?!

I turned the page. Let’s go to church, have the priests exorcise me, tell me something, foresee my future. I went to a priest who was famous for being a diviner. I felt both humble and humiliated. I was willing to stoop to anything, if only I could save my skin.

On hearing that I have cancer, the priest, similar to the doctor, laughed. Meanwhile, I was crying. I conviced myself that it must have been a sign of a wisdom that kept eluding me, due to my inferiority – to hell with that lack of confidence. “But, isn’t it true that we all go, sooner or later? What’s the big deal?!”. “It might not be, father”, I said to myself, “maybe not to you. But it is for me. Maybe you have a guaranteed, reserved spot, up front, but I’m scared, and I don’t feel ready for that. I want time to ready myself, at least like the samurai do.”

The priest interrogated me, asking me details about my life. Then, he frowned and “thundered” the verdict: I was to cover my head with a veil! Yes, and go to church every Sunday, penitently, for the entire sermon. Pray I don’t know how many times in I don’t know how many ways. But the most important thing was that I had to cook for my man! I swear that’s what he told me. It was mandatory that I prepared food for him, ask him what he preferred and make it every day, and even more, learn devoutness, set the table and clean it after him. “You shall not return to me if you fail to do this, do you hear me? I won’t receive you!”

Dear reader, I don’t know if you believe me or not, but I got out of there even more dazed and shocked then when I had arrived. I was literally stammering. I couldn’t even begin to tell my family what I had gone through and recount for them the solution. I felt rejected, an outcast, a pariah, whose place in heaven had been receded. I felt like a “sinner”, dirty, unworthy and hopeless. I started thinking. “I can do this! I have to be able to do this, if it’ll help. But what if it doesn’t help, and I go through this for nothing, just like with chemo?”

Then, I swear to you, I started laughing, hysterically and uncontrollably. I couldn’t breathe at how hard I was laughing. I laughed by myself, like a lunatic, till tears came from my eyes. “Girl, you’re screwed! It’s clear. At least the priest helped me with one thing. I’d rather accept the idea of dying. I’m tired of looking for answers. And I won’t do what he says in a million years. I’d rather die on my own terms. Father, dearest, I couldn’t even fathom… oh God, I’m dying here! Me, wearing a veil? God forbid, indeed! Going to church every Sunday, for the whole service? Oh, father, I’ve tried this before. Haven’t you seen that in your visions? That my grandmother and great-grandmother would drag me to church all day long and staying for the whole service so they’d get all the gossip? I’ve tried it before, father, with no result. Every time I’d fall dead asleep. If anyone starts singing in my ear and forces me to sit still, I go out like a candlelight. I might go to hell for it, father, I’ll be damned, but wherever you make me sit, I’ll sleep christianly. Obviously, it’s a no deal! And cook for my man, daily? Ask him what he likes, set the table and clean it? That’s not me. I don’t want to live as someone else. Should I polish his shoes, too? What else should I be doing, father? That’s it, I’m better off dead.” And still I was laughing my head off.

The only solution that soothed my soul and fit like a glove was meditation. I truly believed in that, and I could actually find my peace. Then, I found a few other things that I believed in: psychotherapy and wheatgrass juice. In the end, I did exactly what the PET-CT nurse had told me to, without even realizing – it came naturally. I had no one to “rely upon”, as all my dear ones were in shock, and seemed to close off, guarding themselves from the pain of my loss, even though I was still there, in flesh and blood and needing their affection like the air that I breathed. It’s a natural mental mechanism that gets triggered under these circumstances, in both involved parties.

I felt lonelier than ever. I felt like I had nothing more to lose. And that is how I started to simply live. I felt more human than ever. My body truly became my best friend without needing machines and tests to tell me what was happening on the inside. My mind couldn’t handle the multitude of thoughts invoking my paralyzing fear anymore. I squashed them like unpleasant insects. “Come what may, so, let’s do what we can with what we have.”

I felt freer than ever. I wanted to laugh both at my former little worries and my major concerns and griefs. I smiled seeing people fussing about, as I had until not long ago. I had learned how to run my own mile. “The Green Mile” is the title of an excellent movie.

Just like Socrates, I began to learn. And by doing that, I started living the joy of discovery. Every day mattered. Each new piece of information. Almost everything I had known on life before proved itself to be false. I felt happy even for the chance of having discovered that. I literally felt that I was growing richer by the day, as each new piece of information became an invaluable treasure that pulled me out of the darkness I had been groping into for such a long time. I was grateful for each day, I smiled much more often and more sincerely. Fear had vanished into thin air.

Socrates had been my true love, my role model, since I had studied philosophy. It wasn’t until then, when I was feeling it on my own skin, that I understood what he had meant by “I know that I know nothing”. The paradox of the mind. It wasn’t until then that I felt and understood why others had thought him crazy, when having received the death penalty, before drinking hemlock, his last wish had been to learn to play the flute. When asked what for, since he was to die regardlessly, Socrates answered, cheerfully, in his inimitable way: “Because this is the perfect moment, if not now, then when?”

Years have passed since then. This all happened in 2008. In 2014, I became a mother. The priests screwed up their noses at the baptism, and asked us, the parents, if any one of us was a Buddhist, after seeing the name Dharma. A friend of mine experienced a similar happening, because she had the guts to name her baby boy Dante. Oh, the inferno and the tragedy!

The real tragedy is that since then, I have seen people dying of cancer, all around me. Strong people, as straight and strong as fir trees. They expired, melted under our eyes, in a matter of a few months. I know who got through it alive didn’t take the “battle” approach with what was transpiring, but consciously or instinctively practiced an acceptance of reality, as it was presented and an acceptance of what they were feeling, letting it flow, manifest without resistance and hostility. And this practice, together with renouncing fear and self-preservation, has brought them to another level of consciousness. Einstein was right, saying that no problem can be solved from the same level of consciousness that created it.

Throughout the following years up until present days, I’ve been closely monitoring all these cases. I’ve analyzed myself and continued learning. I’ve seen how I’m capable of self-manipulation, sabotage, inducing certain so-called “illnesses” unto myself. How one thought is enough to make the “illness” appear or vanish. I began to develop a conscious relationship with my body, and I’ve seen it respond. As I was practicing the thought-control strategy and kept seeing visible, unquestionable results, I gathered there was no philosophy involved – no “miracle”. And what if what we were taught to call “illness” is, in reality, healing? Even if it ends in death? Yes, what if? Don’t they say that man is “delivered” to where there is “no pain or suffering”? I, for one, would rather go without a veil on my head.

But, what if everything we’ve ever learned about illness and death is false? How about not taking for granted all the information we’ve been configured with? But what if…? Why…? Think, people, thinking is free! At least try to see that there is something else than all we have ever thought existed. We might be failing to see the wood for the trees. Or, it might be because of the veil on our eyes.

– excerpt from the book „What will you forsake for happiness?” written by Livia Bonarov –

cover1

cover2Copyright Logo Livia Bonarov 2016

Preluare continut de pe acest site.
Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Compatibilitate si cancer

V-am mai povestit despre Mark Gungor, pastorul haios, plin de viata si pasiune, care a salvat multe casnicii. Axioma sa, in privinta relatiilor, a casniciilor, o axioma care poate fi extinsa la tot ce inseamna viata fiecaruia, separat, si viata impreuna, este: „Iata un adevar pe care multi nu vor sa-l recunoasca: culegi ceea ce semeni. Ai o casnicie de rahat? E din cauza ca faci lucruri de rahat. Punct.”

O alta axioma de-a sa, despre compatibilitate: „Sunteti un cuplu compatibil? Compatibil provine din cuvantul latin ”compati”, care inseamna ”sa suferi alaturi de cineva”. Daca nu doresti sa suferi alaturi de cineva pana cand moartea va va desparti, atunci nu sunteti compatibili.”

Iar concluzia sa haioasa este: „Viata e grea. Adevarul e ca, prin ceea ce face, sotia te-ar putea enerva pana in ziua in care mori. Vestea buna e ca mori.”

mark debbieMark si Debbie Gungor. Sursa foto: Facebook

Mark Gungor este casatorit de 36 de ani cu iubita sa din liceu, Debbie, au doi copii si cinci nepoti. Nu o data, pastorul cel glumet s-a pozat, luandu-se in deradere, in timp ce-si astepta rabdator sotia sa iasa de la shopping. Nu o data ne-a aratat cum ii place sa-si surprinda in mod placut nevasta si sa castige trofeul nepretuit al zambetului ei. In ultima vreme, Mark Gungor a traversat una dintre cele mai grele perioade din viata sa, iar marturisirea lui este o adevarata lectie de viata pentru noi toti:

”Cu peste doi ani in urma, Debbie a mea a fost diagnosticata cu cancer mamar, stadiul 4, care este, in esenta, o sentinta la moarte. Curand, oasele ei au fost complet acoperite de tumori, mai multe decat se puteau numara. Era sfasiata de dureri permanente si ba intra, ba iesea din spital. N-au gasit nimic care sa-i trateze cancerul. In cele din urma, i-au dat o pastila chimio orala, dar si aceea la jumatate de doza, fiindca era foarte slabita. Ne-au spus ca mai avea de trait 24 de luni, in cel mai bun caz.

Au fost zile cand nu stiam daca ea va supravietui peste noapte, atat era de slabita. Asistentele veneau acasa la noi s-o ingrijeasca si noi ne pregateam pentru ce putea fi mai rau.

In toiul tuturor acestora, am continuat sa ne punem increderea in Dumnezeu. Stiam ca, indiferent daca traim sau murim, noi ii apartinem lui Dumnezeu. Dar ne-am rugat fervent la Dumnezeu sa intervina. Multi dintre voi mi-ati urmarit postarile, v-ati rugat impreuna cu noi si pentru noi, in tot acest timp.

Chiar cand parea ca acest cancer isi va spune ultimul cuvant, in mod inexplicabil, ea a inceput sa se simta mai bine. Fara nicio modificare in schema de tratament. Fara sa-i fi crescut acea jumatate de doza. Fara niciun tratament miraculos. Pur si simplu a inceput sa se simta mai bine.

A continuat (si continua) sa faca tot ce-i sta in putinta pentru o stare buna de sanatate, dar momentul acela a fost uimitor de urmarit. Rezultatele ei la teste au continuat sa se imbunatateasca la fiecare vizita la medic.

Dupa luni de zile, in care am auzit comentariile medicilor, de genul: ”Wow”, ”Uimitor”, ”Incredibil” si ”Socant”, saptamana aceasta, oncologul ei a spus, in sfarsit: ”Cancerul tau a intrat in remisie”.

Suntem atat de recunoscatori lui Dumnezeu pentru binecuvantarea pe care ne-a aratat-o prin aceasta incercare cumplita si pretuim toate rugaciunile care i le-ati oferit ei. Tot ce pot sa fac e sa sper ca vom continua sa traim vieti care sa merite aceasta blanda binecuvantare.

”Va reveni cancerul?” Doar Dumnezeu stie. Precum am mai spus: realitatea e ca noi toti vom muri. Insa nu conteaza ce ne rezerva viitorul, nu exista nicio indoiala ca Dumnezeu ne-a daruit o mare victorie si pentru asta vom fi mereu recunoscatori.”

%d blogeri au apreciat asta: