Posts tagged ‘buddha’

Lista de dorinte

Iata o contradictie interesanta dintre perspectiva spirituala si perspectiva sociala a zilelor noastre. Societatea ne indeamna, din ce in ce mai mult, catre lupta de a deveni altceva decat suntem, catre lupta de a avea mai mult, de a obtine ce ne dorim si de a schimba orice nu ne place, de a deveni mereu mai buni, mai performanti, adesea fie si doar pentru a ne simti acceptati. Prin prisma spirituala, toate acestea par niste biete iluzii, himere dupa care omul alearga in van, irosindu-si astfel potentialul si chiar viata.

In toate religiile si orientarile spirituale, exista indemnul catre recunostinta pentru viata noastra, ca dar, in sine. E cat se poate de logic acest indemn si ne aminteste totodata faptul ca suntem parte dintr-un intreg, nu e niciunul dintre noi centrul Universului si niciunul nu detine putere sau control totale. Viata noastra nu ne apartine si nu noi am creat-o, nu ne-am facut-o cadou. Nu detinem controlul asupra ei, asa cum avem deseori impresia sau cum ne-am dori. Nu avem puterea sa schimbam multe componente si aspecte ale vietii noastre sau ale vietii altora, chiar daca am vrea si am depune toate eforturile.

Da, dar n-ar fi bine sa vrem mai mult? Chiar daca nici macar nu stim unde ne va duce asta?! De ce mai traim, atunci, ar putea spune unii oameni, daca nu pentru a ne dori sa experimentam alta varianta de trai, decat cea prin care deja trecem, una mai buna, mai satisfacatoare? De ce mai traim, daca nu pentru atingerea unor scopuri, pentru implinirea unor dorinte? Ce-i rau in faptul de a vrea ceva mai bun?

Nu-i nimic rau si nu-i nici macar vorba despre bine sau despre rau. “Faca-se voia Ta” reprezinta constientizarea ca suntem o parte dintr-un intreg, ca niciunul dintre noi nu este Dumnezeu, ci doar o parte din spectacolul vietii. Rostul smereniei si al recunostintei este evitarea suferintei. Se stie ca de la acest scop a pornit Buddha. Tot el spunea ca durerea este inevitabila in viata, dar suferinta este optionala. Pentru ca, atunci cand nu obtii ce-ti doresti, suferi. Una e sa te doara piciorul, pentru ca s-a rupt, alta e sa suferi ca n-ai fost atent, sa te macini cu intrebari de genul: “Cum s-a putut intampla asta? De ce nu se vindeca mai repede?”, sa dai vina pe tine, pe altul, pe viata. Una e sa te doara pierderea unei fiinte dragi, alta e sa suferi din cauza ca nu i-ai putut prelungi viata sau nu o poti recupera. Una e sa te doara trupul de la munca si alta e sa suferi ca aceasta munca nu iti e suficienta pentru tot ce ti-ai dori sa traiesti.

Pentru unii, a se multumi cu ceea ce sunt si ceea ce au e sinonim cu suferinta, paradoxal, desi scopul este tocmai evitarea suferintei. Oamenii continua sa sufere ca nu sunt ceea ce si-ar dori sa fie, ca nu au ce si-ar dori, iar aceasta suferinta le-a devenit religie. Sa incerci sa le spui ca nu e necesar sa sufere pentru toate acestea e ca si cum le-ai “fura” iluzia ca se poate mai mult, mai bine, candva, poate niciodata in aceasta viata. Li se pare chiar logic sa continue sa sufere astfel intreaga viata, in speranta iluzorie a ceva mai mult, mai bun. In tot acest timp, le scapa mereu tot ceea ce poate fi bun in ceea ce ei considera rau. Si, astfel, le scapa insasi esenta. Fiindca despre asta e vorba in viata. Nu despre mai multi ani, ci despre mai multe clipe traite constient, cu intelepciune, recunostinta, bucurie. E bine sa avem un scop, dar nu si sa fim dependenti de rezultate si asteptari. Scopul poate ca depinde de noi, dar nu intotdeauna depinde de noi si realizarea lui.

Poate va aparea acel ceva mai mult, mai bun, poate nu. Daca apare, cu atat mai bine. Dar daca nu este posibil, e logica suferinta continua? Stresul psihic, tensiunea fizica, nelinistea, toate acestea ne ajuta cumva sa ne implinim viata, sa ducem un trai mai bun? Acceptarea este privita de catre societatea de astazi ca o forma de ignoranta, de limitare. Societatea ne indeamna mereu sa vrem mai mult, sa ne agitam pentru mai mult. Sa devenim si mai consumisti. Omului a ajuns sa i se para logic sa se agite pentru scopul de a fi linistit.

O alta iluzie este prosperitatea pe aceasta cale. Totul are un pret si implica niste resurse. Poate ar fi bine sa ne punem mai des intrebarea daca scopul merita mijloacele. De exemplu, nu ne vindem direct ficatul, dar il punem la bataie, indirect, pentru a obtine ceva mai multi bani, nu-i asa? Apoi, cheltuim acei bani pentru a incerca sa ne reparam ficatul. Se spune „Less is more” (Putin e mai mult). Poate n-ar fi rau sa incepem sa ne simtim bine cu mai putin. Pentru ca mai mult ne costa mai mult.

Scopul, in cele din urma, face diferenta. Unii oameni isi doresc sa afle cine sunt si ce este viata. Altii isi doresc sa experimenteze, sa agoniseasca pe cat posibil, in aceasta perioada limitata a vietii. Pe unii ii intereseaza inclusiv moartea si ce se intampla dupa aceea. Pe altii ii intereseaza doar sa consume tot ce le poate oferi viata.

Daca vei obtine ceva mai bun sau ceea ce-ti doreai, fiind multumit cu ceea ce esti si ceea ce ai, nu poate fi decat benefic si astfel nu vei suferi. Dar daca vei obtine sau nu, suferind mereu dupa dorinta de altceva, atunci nu destinul este de vina pentru ceea ce traiesti, ci atitudinea ta fata de destin este cauza propriei suferinte. Sa fii multumit cu ceea ce esti si cu ceea ce ai, acolo unde esti, poate fi sursa unei impliniri minunate, superioare oricaror alte scopuri lumesti, materiale.

Deci, ce-ti doresti, omule? Care este scopul tau in viata? E foarte bine ca vrei mai mult, dar in ce scop? Cu ce pret, prin ce resurse? Si ce te face sa crezi ca daca nu esti multumit cu ce ai acum, vei fi multumit dupa ce vei obtine ce iti doresti? Acum, la anul… si la multi ani!

Reclame

Karma, Dharma, Annata, Sunyata

Mic ghid practic de intelegere si realizare a naturii spirituale neconditionate.

Sunyata inseamna, in sanscrita, vid, abis, nimic. In filosofia buddhista, vidul reprezinta realitatea ultima, cea autentica. Sunyata nu este o negatie a existentei ci, mai degraba, nediferentierea, non-separarea de sursa din care provin toate entitatile, diferentele si dualitatile aparente. Sunyata porneste de la  Annata, de la absenta oricarui “sine” in cele 5 skandas, elemente care constituie existenta fizica si mentala a oricarui individ. Aceste 5 elemente sunt:

  1. Rupa (materia, corpul, forma manifesta a celor 4 elemente – pamant, aer, foc si apa);
  2. Vedana (emotiile, sentimentele);
  3. Samjna (perceptiile senzoriale);
  4. Samskara/sankhara (ganduri, proiectii mentale);
  5. Vijnana (constiinta asupra celor trei skandas anterioare: Vedana, Samjna si Samskara).

Toate fiintele sunt supuse schimbarii constante, deoarece elementele constiintei (emotiile, perceptiile si proiectiile mentale) nu raman niciodata aceleasi si se schimba mereu.

Annata, lipsa de sine, nu inseamna nicidecum o stare abstracta de goliciune interioara. Inseamna sa realizezi ca toate cele 5 elemente nu au consistenta, substanta, sunt iluzorii ca spuma marii. Nu te  definesc, nu sunt esenta ta, identitatea ta. Annata nu inseamna sa nu simti, sa nu gandesti, ci doar sa nu te identifici cu toate acestea.

Sunyata, “starea” de nimic, nu-i accesibila decat dupa parasirea taramului constiintei, care este al cincilea element. Vidul este frecventa originara, care depaseste materia, mintea si constiinta. O slaba asemanare este alunecarea in somn, in “nimic”. Filosofia Pali considera vidul ca fiind:

  1. Un abandon de sine prin meditatie;
  2. Un atribut al lucrurilor;
  3. O eliberare de constiinta.

Unii oameni mediteaza pentru a se relaxa si a se detensiona, pentru a-si echilibra emotiile. Dar pentru toate astea e suficient un somn bun. Daca esti iritat sau nervos, iti poate fi de folos o simpla gustare, care-ti creste un pic glicemia. Unii oameni mediteaza sau se roaga pentru scopuri care au mai mult de-a face cu fiziologia si/sau recompensa conditionata decat cu natura spirituala neconditionata. Cei care mediteaza pentru a atinge “iluminarea”, “desavarsirea spirituala” sau “realizarea de sine” si nu reusesc sa aiba rezultate, nu reusesc, de fapt, sa renunte intru totul la atasamentul de materie, gand, constiinta si sine. La etapa eliberarii de constiinta nu se poate ajunge decat prin intermediul constiintei, evident, paradoxal, dar totodata logic.

Mai intai, traim experienta. Necunoscutul ramane necunoscut pana cand il cunosti, si il cunosti atunci cand il experimentezi direct, practic. Nu putem cunoaste ceva decat dupa ce am experimentat acel ceva, nu dinainte, nu doar teoretic, mental, rational. Avem nevoie de primul element, cel material, pentru a experimenta. Apoi, intervin celelalte elemente:  emotiile si perceptiile (placere, durere), gandurile (comparatiile, dualitatea bine-rau), iar la final avem constiinta experientei respective. Daca n-ar fi suferinta, am tot vrea experiente si viata eterna. Destul de greu se plictiseste omul de diverse placeri. Absorbit de primele elemente, ar uita cu totul si prea putin l-ar interesa cine este, cu adevarat, in afara contextului acestei existente limitate. Prin aceasta prisma, moartea nu-i decat un ”exercitiu” firesc de (re)amintire ca identitatea noastra nu-i in cele 5 skandas.

Constiinta, asadar, nu depinde nici de realitate, nici de experienta. Le poate denatura cu usurinta. Constiinta depinde de perceptii, emotii si ganduri. Intelegerea “matematica” a acestui lucru si a cercului vicios de placere-suferinta (din ciclul karmic) ne duce catre urmatoarea etapa, in care nu mai simtim aviditatea si nici macar nevoia de a mai experimenta. Fiindca nu exista placere fara suferinta. E ca si cum am deveni calugari fara a ne calugari. E ca si cum am renunta la anumite obiceiuri nu fiindca ne fac rau si nici pentru ca nu ne-ar mai produce placere, ci pur si simplu fiindca ne-am saturat si nu mai avem nevoie de ele. Le putem retrai oricand, ne sunt accesibile, in continuare, nu este nicidecum vorba despre reprimare, ci despre atingerea lipsei de nevoi, despre detasare. Nevoile devin optionale si nu ne mai stapanesc, inceteaza sa ne mai fie un scop, in sine.

Abia cand constiinta atinge cel mai inalt nivel al sau poate fi eliberata, prin renuntare la sine, si plonjezi in nimic, in vid, in asa-zisul abis. Multora, simplul gand la abis, la un salt in gol, la renuntare la sine, le poate da fiori reci, precum atingerea mortii. Desi ne place sa dormim. Diferenta e ca, atunci cand ne culcam, credem in sansele noastre de trezire. Ce nu realizam e ca la fel este si moartea. Calugarul Ananda l-a intrebat pe Buddha ce inseamna teoria ca lumea e goala, ca realitate ultima. Buddha a raspuns: “Golita de un sine sau de orice altceva mentine un sine. Asta inseamna, Ananda, ca lumea e goala.”

E ca moartea unui sine fals, ca moartea unui corp care nu ti-a apartinut niciodata, a unei minti pe care ai folosit-o o vreme, ca trezirea dintr-un vis, ca volatilizarea unei constiinte al carei termen de valabilitate a expirat. Iata de ce toti au dreptate. Si cei care cred in existenta unui Dumnezeu creator, si ateii, si nihilistii. Cand termenul de valabilitate expira, esti pe cont propriu si te priveste ce urmeaza, nu mai esti asigurat, ci silit sa-ti asumi responsabilitatea. Si, uneori, nu poti face nimic sau nu-ti ramane nimic de facut…

Nimicul (Vidul) este atributul Dharmei. Termenul sanscrit Dharma este aproape imposibil de tradus in alte limbi, datorita complexitatii sale. Dharma inseamna legea Creatiei, calea Adevarului, voia lui Dumnezeu. Vidul, ca atribut al Dharmei, inseamna eliberarea si renuntarea la orice forma de “eu”, “al meu”, la “sine” si la orice atasament. Inseamna eliberarea de cele 5 elemente: eliberare de material, de forma, de emotie, de gand, de proiectie mentala si, in cele din urma, de constiinta.

Realizarea de sine, tocmai prin renuntarea la “sine”, este  imposibil de redat in cuvinte, care depind de limbaj si de gandire. Ce poti spune despre… nimic? E ceva ce nu se poate defini, nu se poate transmite, “imprumuta”. Nu este o stare de constiinta, ci tocmai o “stare” de trezire care survine abia dupa renuntarea totala si eliberarea de constiinta. Singura asemanare palida care poate descrie cat de cat aceasta “stare” este contemplarea.

Poate ati trait vreodata un moment cand ati simtit ca va pierdeti, contempland ceva anume, poate o floare, cu privirea atintita in “gol”. Privirea si atentia erau initial pe floare, apoi acea privire in “gol” nu mai era nici macar pe floare, nu mai era pe “nimic”, se imprastia intr-o contemplare generalizata, care nu mai era concentrata pe ceva anume. Pe masura ce uiti de tine, de tot ce este in jur, constiinta se concentreaza intr-un singur punct, asupra unui singur lucru. Apoi, daca ramane acolo un timp, stabila, constiinta incepe sa se elibereze, pana dispare, se imprastie ca un fum, si ramane doar contemplarea, vida de orice continut, in care nu mai exista nici observator, nici obiect observat, nici macar observatia, in sine.

Contemplarea incepe prin observatie, prin atentie focalizata, care se transforma in participare. Porneste de la a fi observator constient si a observa atent. Apoi, observatorul si obiectul observat se contopesc prin actul observatiei. Prin contemplare, observatorul devine una cu obiectul observat, in final. Nu mai exista nici observator, nici observat, nici actul observatiei. Aceasta este contemplarea: a fi, a deveni una cu tot ce exista. Cum? Devenind “tu” nimic… Renuntand la “sine”, contopindu-te.

E ca la fabricarea sapunului: uleiurile vegetale nu se saponifica decat in prezenta sodei caustice. La final, dupa saponificare, nu mai exista nici uleiuri, nici soda. Daca proportiile sunt corecte, uleiurile si soda se “anuleaza” reciproc, dispare natura lor chimica initiala si se transforma in altceva, in sapun. Asa apare insasi viata. Ovulul si spermatozoidul se unesc si dispar ca identitati separate, in contopire. Asa apare o noua fiinta. Asa se naste insasi existenta.

Cata vreme exista perceptia unui observator, a obiectului observat sau a procesului observatiei, inseamna ca inca exista constiinta prezenta si activa, care n-a renuntat la “sine”, nu s-a “eliberat”. Mai simplu spus, e similar uitarii. E frumos si “gol” ca atunci cand uiti de toate, uiti de tine, ascultand o melodie, privind un rasarit de soare, acesta este primul pas al constiintei pe calea contemplarii. Pe calea pe care mintea se “anesteziaza”, inceteaza sa creeze, fiindca mintea asta face, ruleaza la infinit, ca un aparat pe care l-ai pornit si ai uitat sa-l mai opresti. Contemplarea elibereaza mintea si, la final, elibereaza constiinta de orice sine si de experienta oricarui sine.

Tot ceea ce gandim, vorbim, scriem, toate sunt concepte mentale. Karma, Dharma, Annata, Sunyata, toate nu sunt decat concepte care nu valoreaza nimic fara a fi experimentate direct. E ca si cum ti-ar descrie cineva gustul unei mancari pe care n-ai incercat-o niciodata. E imposibil sa intelegi “gustul” la nivel teoretic, mental, e necesar sa-l experimentezi pe cont propriu. De aceea “iluminarea”, eliberarea, nu sunt si nu pot fi transmisibile.

Calea poate fi ghidata, ce-i drept, dar realizarea de sine prin eliberarea de sine si plonjarea in nimic, in realitatea ultima, originara, autentica, e un proces absolut individual. Un maestru spiritual autentic este ca un diapazon: nu canta in locul tau, iti da doar tonul la care sa te acordezi, ca sa atingi aceeasi frecventa. Un ton dispare imediat si-l uiti, pana reusesti sa te acordezi la el. Iar dupa ce ai reusit, pana si reusita dispare. Un ton nu ramane “viu” si permanent decat daca este repetat si mentinut ca frecventa. E o frecventa care depaseste tot cunoscutul, tot ce inseamna minte, tot ce inseamna constiinta si existenta, e frecventa din care a izvorat totul, ca o emanatie, ca proiectia unui vis imaginar.

reality-projection

Desi noi percepem lumea ca fiind “plina”, ea este, de fapt, goala. Obiectele concrete pe care le percepem noi sunt “goale”, de fapt. Materia este doar o forma de energie condensata. Perceptiile noastre sunt extrem de limitate si inselatoare. Percepem atat cat suntem echipati sa putem, fizic vorbind. “Realitatea” unui film este in imaginile care se deruleaza pe ecran, intr-o bucata de pelicula, intr-un dvd? Aceleasi imagini se derulau de pe un suport de informatie pe banda, acum de pe un suport digital. Aceeasi muzica o auzeam de pe o caseta cu banda magnetica, iar acum de pe un cd cu format digital. Aceeasi informatie poate fi transmisa in forme diferite.

Sutra Inimii spune:

Forma e vida, vidul e forma,
Vidul nu este separat de forma, forma nu este separata de vid,
Tot ceea ce-i forma e vid, tot ceea ce-i vid e forma.

Sutra Diamantului ilustreaza natura Sunyatei:

Ca un strop de roua sau ca o bula plutind intr-un fluviu,
Ca un fulger de lumina intr-un nor trecator,
Ca o lampa ce palpaie, ca o iluzie, ca o fantoma sau ca un vis,
Asa este perceputa intreaga existenta conditionata.

Reducerea la absurd demonstreaza lipsa de substantialitate a lumii perceptibile. Toate fenomenele experimentabile (Dharme) sunt “goale” de continut. Asta nu inseamna ca ele nu exista, ca nu sunt experiente reale, ci doar ca sunt independente de substanta imuabila, de sursa eterna. Dar cum sa fie posibil asa ceva? Profesorul Andrew Truscott, de la Research School of Physics and Engineering, declara ca „La nivel cuantic, realitatea nu exista daca nu este observata direct”. Deci, in lipsa observatorului, nu exista obiectul observat. In lipsa observatiei, nu exista realitate. In absenta constiintei, nu exista nimic. Acest nimic cuprinde totul, ca pura potentialitate.

Este sau nu este reala reflexia lunii in apa? E adevarata sau falsa? Exista luna, concret, in acea reflexie? Ce se intampla daca vrei sa atingi luna reflectata in apa?

Reflexia, desi iluzorie, nu exista fara obiectul reflectat. Dar realitatea ultima e a obiectului reflectat, nu a reflexiei. Insa, fara reflexie, putem sa nu avem nici cel mai mic habar despre existenta obiectului reflectat. Iata lumea, “realitatea”. Iata-te pe tine, pe mine, pe noi, aceiasi, aceeasi fiinta, aceeasi non-existenta, aceeasi unica reflexie. Bucuria ta e bucuria mea, tristetea ta e tristetea mea. In natura, nimic nu traieste pentru sine. Raurile nu-si beau propria apa. Copacii nu-si mananca propriile fructe. Soarele nu straluceste pentru el insusi. Parfumul florilor e pentru ceilalti. Legea naturii e sa traim unii pentru altii. Viata ta e si a mea si viceversa. Ma priveste tot ce te priveste si pe tine. Nu-i nimic strain de mine, din tot ce exista. Fiindca acest “eu”, care scrie vorbele acestea, si acest “tu”, care citesti, sunt una. Nu sunt nimic din ceea ce par. Sunt doar o reflexie.

Buddhismul nu a pornit de la teoria vidului originar, aceasta a fost inteleasa si dezvoltata mai tarziu, pe baza invaturilor lui Buddha. Aceste invataturi se referau la Dharma, la calea de mijloc si la non-reactie, non-participare. “Nimicul” despre care a vorbit preponderent Buddha nu era Sunyata, sursa a tot ce exista. Buddha s-a referit mai mult la “nimicul” reactiei noastre fata de tot ce exista, ca fiind calea spre eliberare de atasamente, modul prin care se poate transforma Karma in Dharma. Karma inseamna un ciclu perpetuu de actiuni care aduc consecinte, placere si durere. Ce semeni, aia culegi. Ca sa iesi din acest ciclu de conditionari, e necesar sa nu le mai alimentezi, dar fara sa te opui lor. Sa te lasi purtat prin ele, pana cand le depasesti. Pana cand, in contemplare, ele inceteaza sa existe. Cand nu le acordam atentie si nici nu le opunem rezistenta, nu ne luptam contra lor, conditionarile nu ne mai afecteaza in niciun fel.

Iisus a parut mai putin pragmatic decat Buddha, fiindca vorbea mai mult despre iubire neconditionata. Desi invataturile lui Iisus par mai accesibile, el vorbea direct despre tinta finala, despre realizarea suprema de sine, care se atinge absolut la fel si pe aceeasi cale, tot prin renuntarea la sine. Iubirea neconditionata suna frumos, ca idee, in teorie, dar este o realizare interioara extrem de dificil de atins in practica. Iubirea neconditionata este, adesea, foarte gresit interpretata. Ea nu te vrea prost. Nu vrea sa renunti la tine pentru altul. Pentru ea, nu exista eu sau tu. Nu exista nici macar eu si tu, fiindca nu exista diferentieri si nici separare. Iubirea neconditionata inseamna sa iubesti natura spirituala neconditionata, a ta si a tot ce exista. Aceasta este eliberarea. In fata iubirii neconditionate nu poate sta niciun obstacol. Ea nu depinde nici de forma, nici de materie, nici de gand, nici de constiinta. E mai presus de orice forma de sine. Iubirea neconditionata inseamna identificarea cu sursa si nu cu nimicul reflexiei ei. Inseamna sa te conectezi si sa te raportezi la sursa, nu la bietele ei proiectii. Toate proiectiile, toate formele sunt goale de continut, nimic din sursa lor nu exista realmente in ele. Iata nimicul!

Nimicul pare dificil de inteles chiar si pentru cei mai avansati discipoli. Unii inteleg, in mod eronat, ca nimicul, non-reactia, inseamna sa nu mai faci nimic, sa nu mai vrei nimic. Nimic mai gresit. Chiar si a nu face nimic are consecinte. Un discipol l-a intrebat pe un maestru spiritual daca puteam scapa de karma dormind. Sa dormim cat mai mult, ca sa reactionam cat mai putin. O intrebare ilara, fiindca orice actiune are o consecinta. Chiar si actiunea de a nu actiona. E tot o actiune. Pare ca nu exista scapare.

Dar, cand te urci intr-un avion, ce poti face, ca reactie proprie, pentru deplasarea acestuia, implicit a ta, catre destinatie? Nimic! Cel mult poti sa nu impiedici bunul mers al avionului, sa nu deranjezi prin prezenta ta, prin sinele tau, prin actiunile tale. In rest, in timp ce nu faci nimic ca avionul sa zboare cu tine si cu ceilalti pasageri, te poti ocupa linistit de ce-ti ramane de facut in acele conditii. In acea conditionare voita, pe care ai acceptat-o, ca sa zbori spre destinatie in avion. Iata, pe foarte scurt, cum functioneaza Karma si cum o poti transforma in Dharma.

Nicio religie nu se apropie nici macar de desavarsirea moralitatii, ca frecventa superioara a constiintei. Moralitatea inseamna responsabilitate. Responsabilitatea inseamna constiinta. Dar religiile nu indeamna omul catre realizarea de sine, catre intelepciune si constiinta, decat prin prisma cultului demodatului liber arbitru – pe care recentele studii si descoperiri stiintifice l-au demontat, in fosta sa acceptiune -, prin intermediul fricii de suferinta si de pedeapsa, prin promisiunea unei recompense si prin renuntarea la sine pentru a venera cultul respectiv, mai presus chiar si de Dumnezeul pe care il propovaduieste sub diferite nume.

Cum ar putea, vreodata, o inalta moralitate, intelepciunea, o constiinta profunda si iubirea neconditionata sa provoace sau sa intretina conflicte, razboaie, pedepse? Nu, Dumnezeul religiilor este Dumnezeul unei minti care subjuga minti, e o forma de sclavie mentala, de adoratie hipnotica, de uitare de sine nu pentru realizarea de sine, in beneficiul tuturor, ci pentru castigul unei minoritati, in deficitul altora. Moralitatea nu are nevoie de niciun fel de religie. Nici intelepciunea. Nici vorba, constiinta. Religiile sunt la fel ca politica, niste instrumente de manipulare, din ciclul “tara te vrea prost”, ca sa fii obedient, ca sa poti fi exploatat, ca sa fii sclav si chiar sa multumesti si sa fii recunoscator pentru sclavia ta, in loc sa-ti doresti eliberarea. Oamenii sunt slabi doar pentru ca nu-si cunosc puterea si le-o cedeaza altora, la pachet cu responsabilitatea. Oamenii pot fi manipulati numai atunci cand se identifica prin nevoile lor, prin cele 5 skandas.

Iisus n-a fost aproape deloc inteles, invataturile sale au fost transformate in povesti de adormit copiii, intr-o religie, adica exact ce nu a dorit sau intentionat el. Iisus a pornit prin a se impotrivi insasi ideii de religie si dezvoltarii unui cult separat, prin institutii. Buddhismul a fost mult prea putin inteles. Multi au inteles ca pe Buddha l-a interesat, in primul rand, cum poate sa scape omul de suferinta. Dar daca omul scapa de suferinta, scapa si de placere. Nu exista placere fara suferinta, asta nu vrea omul sa priceapa. Insa nici macar non-reactia si detasarea de atasamente nu sunt deloc suficiente pentru atingerea frecventei de eliberare din ciclul karmic. Depasirea Karmei si eliberarea de conditionari nu se poate realiza decat prin Dharma, al carei atribut este vidul. Nu se poate ajunge la Dharma decat prin renuntare la sine si prin trancenderea constiintei.

Este cat se poate de logic pana la un punct. Este inteligibil chiar si rational, mental. Libertatea nu poate fi decat neconditionata. Asadar, eliberarea nu poate depinde decat de… nimic! Iar acest nimic este chiar sursa, Sunyata, esenta din care deriva toate proiectiile, toate formele conditionate de existenta.

Intelepciunea este o frecventa superioara a mintii. Atunci cand, dupa atingerea intelepciunii, constiinta ajunge sa functioneze a priori, adica nu mai are nevoie de experienta pentru a cunoaste si a intelege, poate accesa calea spre iluminare, spre Sunyata. Sunyata nu inseamna ca nimic nu exista. Inseamna ca realitatea ultima, autentica, originara, nu este continuta in realitatea perceputa. Sau este continuta la nivel de “nimic”. La fel cum un prajitor de paine nu exista in componentele sale, nu exista decat sub forma de potentialitate in metal si in plastic.

Hinduismul a sustinut ca nu exista nimic fara Atman, fara un suflet. Buddhismul a sustinut ca acest suflet nu trebuie confundat cu un “sine”.  Sinele se identifica usor cu cele 5 skandas (elemente), cu materia, cu gandurile si cu propria constiinta. Sufletul nu are nicio treaba  cu nimic din toate acestea. Asta inseamna Sunyata. Ca sursa este proiectata si nu continuta in realitatea experimentala, in existenta conditionata. La fel cum luna este proiectata si nu continuta in imaginea sa reflectata in apa.

Furia lui Isus

Daca vi se pare ca recunoasteti mânia in altii, contemplati-va si veti constata ca ea nu lipseste nici din interiorul vostru. Daca vi se pare ca recunoasteti un ego exagerat in alte persoane, interiorizati-va si veti constata ca adevaratul lui sediu se afla in voi. Tot ceea ce exista in interior se proiecteaza in exterior, asupra celorlalti, la fel ca lumina unui proiector. Cei din jur devin atunci un fel de ecran pe care va proiectati propriul film.

Mânia voastra este autentica, caci va apartine personal, si tot ceea ce va apartine este autentic. De aceea, gasiti sursa din care s-a nascut mânia, din care a provenit ea. Inchideti ochii si interiorizati-va; inainte de a pierde sansa, cautati sursa. Veti ajunge cu uimire intr-un spatiu vid.

Mânia nu provine niciodata din centrul fiintei, ci numai din ego, iar egoul este o entitate falsa. Cu cat va veti scufunda mai adanc in ea, cu atat veti intelege mai bine ca ea nu provine din centru, ci de la periferia fiintei. Ea nu are cum sa provina din centru, caci acesta este o stare de vid absolut. Mânia se naste din ego, care este o entitate falsa, creata de societate. Ea este ceva relativ, o identitate asumata. Cineva te insulta, te simti ranit, si astfel apare mânia.

Voi sunteti mânia. De-a lungul timpului ati reprimat atata mânie, incat acum va este imposibil sa mai fiti altfel decat mâniosi. Singura diferenta este ca in anumite momente va simtiti mai mâniosi decat in altele.

Intreaga voastra fiinta este otravita prin reprimare. Atunci cand mancati, sunteti mâniosi, iar hrana are un alt gust atunci cand este mancata intr-o stare de mânie. E minunat sa privesti pe cineva care mananca fara a fi deloc mânios. Chiar daca mananca un aliment pe baza de carne, el o face intr-o maniera non-violenta. Altii pretind ca sunt vegetarieni, mananca numai legume si fructe, dar o fac intr-o stare de mânie, asa ca nu cunosc non-violenta.

Simplul act al alimentatiei este suficient pentru a manifesta mânia reprimata. Acest lucru este vizibil din felul in care muscati din alimentele voastre, ca si cum v-ar fi dusmani de moarte. Cand faceti dragoste, priviti felul in care actionati: miscarile voastre sunt aceleasi ca intr-un act de agresiune. Priviti-va fata! Plasati o oglinda in apropiere, ca sa vedeti felul in care arata fata voastra in asemenea momente! Toate grimasele furiei si agresiunii apar identice in timpul actului sexual.

Atunci cand mancati, voi va manifestati mânia. Este suficient sa priviti o persoana care mananca pentru a va convinge de acest lucru. Atunci cand faceti dragoste, la fel. Mânia a patruns atat de adanc in voi incat pana si iubirea voastra – aceasta activitate care se afla la antipodul mâniei – pana si ea este otravita. Pana si alimentatia, aceasta activitate atat de neutra din punct de vedere emotional, va este otravita. Cand deschideti o usa, sunteti mâniosi, cand cititi o carte, sunteti mâniosi, cand va incaltati, sunteti mâniosi, cand va strangeti mainile, la fel, pentru ca voi sunteti mânia personificata.

Daca doriti sa cunoasteti mânia numai pentru a scapa de ea, acest lucru se poate dovedi extrem de dificil, caci dorinta de a scapa de mânie creeaza o diviziune. Voi porniti de la premisa ca mânia este ceva rau, deci lipsa ei trebuie sa fie ceva bun, la fel cum sexualitatea este ceva rau, iar abstinenta ceva bun, sau cum lacomia este ceva rau, iar lipsa ei ceva bun… Daca porniti de la asemenea distinctii, va va fi foarte greu sa cunoasteti in profunzime aceste manifestari. De aceea, chiar daca vi se pare ca le-ati transcens, nu ati facut in realitate decat sa le reprimati. Este suficient un act simplu, de o spontaneitate autentica, pentru a fi transportati pe loc intr-o alta dimensiune.

Atunci cand sunt false, chiar si emotiile pozitive, precum iubirea, devin urate. Invers, atunci cand sunt autentice, chiar si emotiile negative devin frumoase. Chiar si mânia poate fi frumoasa atunci cand este constientizata cu intreaga fiinta, cand fiecare fibra a corpului vibreaza pe frecventa ei.

Priviti mânia copiilor mici si veti intelege intreaga frumusete a acestei emotii. Copiii se infurie cu intreaga lor fiinta. Fata lor devine rosie, dar ochii le stralucesc de pasiune. Par sa aiba o putere atat de mare incat ai zice ca vor distruge intreaga lume! Ce se intampla cu copiii atunci cand se înfurie? Dupa numai cateva minute sau chiar secunde, ei sunt din nou fericiti, alergand si dansand in jurul casei. Voua de ce nu vi se intampla acest lucru? Pentru ca oscilati intre doi poli la fel de falsi! Nu exista nimic autentic in voi.

Mânia nu reprezinta un fenomen de durata. Insasi natura ei o face sa nu dureze prea mult. Daca este reala, mânia nu poate dura mai mult de cateva minute, iar atata vreme cat exista in aceasta stare autentica, este o emotie frumoasa. Ea nu poate rani pe nimeni. Nimic din ceea ce este real si spontan nu poate rani pe altcineva.

Numai minciuna poate rani. Daca cineva se poate mânia spontan, valul de energie va trece in mod natural in cateva momente, dupa care el se va relaxa, cazand in extrema opusa. El devine infinit de iubitor. La antipozi se situeaza cei care nu reusesc sa isi depaseasca momentul, reinnoindu-l mereu si mereu.

Mânia si tristetea sunt unul si acelasi lucru. Tristetea este o mânie pasiva; mânia este o tristete activa. Tristetea se manifesta cu usurinta si vi se pare mai naturala decat mânia, dar asta numai pentru ca voi intrati mult mai usor in rezonanta cu pasivitatea. Este foarte greu ca un om trist sa se enerveze; daca se va enerva, tristetea lui va disparea. Este foarte greu ca un om mânios sa se intristeze; daca se va intrista, mânia lui va disparea.

Daca sunteti furios pe cineva si incepeti sa va manifestati mânia, este limpede ca nici celalalt nu va ramane calm si nemiscat precum Gautama Buddha. Daca il veti insulta, isi va iesi din fire si va proceda si el la fel. Mânia atrage dupa sine mânie, la care se adauga de multe ori violenta si razbunarea. Si astfel, veti fi atras intr-un cerc vicios.

love

Mânia nu este lipsita de frumusete, la fel ca si sexul. Toate lucrurile frumoase pot fi insa uneori urate. Depinde numai de dumneavoastra. Daca le condamnati, ele vor deveni urate. Daca le transformati, ele vor deveni divine. Transformata, mânia devine compasiune, caci energia care sta la baza celor doua emotii este aceeasi.

Un buddha este intotdeauna plin de compasiune; de unde provine compasiunea lui? Este vorba de aceeasi energie care la alti oameni se manifesta sub forma mâniei. La sfinti, ea se manifesta sub forma compasiunii. De unde se naste iubirea? Un buddha este plin de iubire; Isus a fost plin de iubire. Energia lor este aceeasi cu energia care la alti oameni se manifesta sub forma sexualitatii.

De aceea, nu uitati: ori de cate ori condamnati un fenomen natural, acesta devine otravitor. Mai devreme sau mai tarziu, el va va distruge, va va impinge catre sinucidere, in schimb, daca il veti transforma, el va deveni divin. Pentru aceasta, trebuie insa, mai intai, sa fie transformat.

In viziunea mea, cei mai urati oameni din lume sunt asa-numitii „non-violenti”. Ei nu sunt oameni buni, caci ascund in interior un vulcan. Este imposibil sa te simti bine in preajma lor, caci au in aura o vibratie periculoasa. Oricine o poate simti, este aproape tangibila.

Mânia pura este frumoasa pentru ca nu-i lipseste totalitatea. Asta s-a intamplat cu Isus. Atunci cand a intrat in marele templu si i-a vazut pe camatari si tarabele lor in curtea interioara, el s-a infuriat. A devenit mânios. Era aceeasi energie pe care o manifesta de obicei sub forma iubirii si a compasiunii. Cu mainile goale, i-a aruncat afara din templu pe camatari si pe negustori si le-a rasturnat tarabele. Trebuie sa fi fost extrem de mânios, caci felul in care a procedat, de unul singur, nu era deloc un lucru usor.

Mânia lui trebuie sa fi fost cu adevarat pura! Indienii nu i-au iertat nici pana astazi aceasta atitudine. Ei nu sunt convinsi ca lisus nu a fost un iluminat, din cauza acestui unic incident. Oamenii sunt plini de prejudecati, de idei personale, in loc sa vada realitatea, omul iluminat in cazul de fata, ei vin cu cliseele lor limitate si constata ca acesta nu se incadreaza in ele. Deci, nu a fost un iluminat. De altfel, niciun iluminat nu se va incadra vreodata in cliseele si prejudecatile voastre. Acest lucru este imposibil.

(Osho)

%d blogeri au apreciat asta: