Posts tagged ‘alcool’

Dependenta (partea 1)

Va mai amintiti? A fost o vreme in viata fiecaruia dintre noi, cand eram curati, liberi, inocenti, copii. A trecut, a disparut ca un fum, abia daca ne mai amintim cum era. Iar circumstantele acelea sunt pe veci pierdute si nu mai pot fi reconstituite niciodata.

A fost o vreme cand puteam trai fara sex, fara alcool, fara tigari, fara droguri, fara tehnologie, fara jocuri, fara mancat compulsiv, fara nervi compulsivi, fara stres… A fost o vreme cand puteam trai simplu, doar cu necesitatile stricte.

Cum puteam, oare? Ce s-a schimbat? Mai intai, pe atunci nu stiam ca era de ajuns ce aveam. Ulterior, am vrut mai mult. In al doilea rand, pe atunci eram deja dependenti de cel/cea/cei care ne intretineau. Deci ne nastem deja dependenti. Parem sortiti esecului inca de la nastere si asa este deja programat creierul nostru, sa traiasca si sa dezvolte adictii.

Dar ce om se simte liber si/sau fericit fiind dependent de ceva sau de cineva, fie si de parerea cuiva? Niciunul. Fiecare etapa de eliberare aduce o senzatie de putere proprie, de incredere sporita in sine, o recompensa puternica la nivel neurochimic. Calea catre eliberare pare presarata intentionat cu spini si maracini, in care sa sangeram.

Cand eram copii inocenti si dependenti de cei care ne cresteau a devenit cam greu sa fim pe deplin fericiti cu toate conditionarile impuse de acestia. Apoi, a fost greu sa devenim responsabili de noi insine si am transformat aceasta responsabilitate in stres. Iar stresul si anxietatea, teama si neincrederea am incercat sa le pansam si sa le alinam cu alte dependente, ca si cum am lua un distonocalm atunci cand avem o infectie cumplit de dureroasa la o masea.

Nicio dependenta nu functioneaza, nu produce efectul dorit in inlaturarea cauzei care o provoaca si o intretine. Ba, mai mult, dependenta devine o cauza in plus, in sine. Lupta devine din ce in ce mai grea. Omul se adanceste din ce in ce mai mult in sclavia de propriile dependente, pana devine de nerecunoscut, pana uita cine era, cine ar vrea sa fie.

Dependenta este ca un  armistitiu in plin razboi, o clipa de placere, in toiul suferintei, cand taberele aduna cadavrele cateva zile, apoi razboiul se reia. Dependenta nu este pace autentica, nu este liniste, impacare, responsabilitate. Este doar o clipa de respiro, o clipa de placere, care face chinul un pic mai suportabil, pe moment, ca apoi chinul sa devina mult mai mare, inclusiv prin dependenta.

Iar oamenii se mint ca se simt bine. Sau macar mai suportabil. Ca sa devii altceva decat esti e nevoie ca, mai intai, sa admiti cine esti acum. Nu poti scapa de o dependenta fara sa o recunosti si sa ti-o asumi. Nu poti schimba absolut niciun comportament fara sa ti-l asumi mai intai.

Prima noastra dependenta este cea de supravietuire. A doua este cea de siguranta. Iar a treia este cea emotionala. Cat de simple par si cat de mult complica mintea noastra totul.

Vine un moment cand uiti brusc ca te-ai certat cu sotul, care a uitat a duca gunoiul, daca sotul poate fi in pericol. Gunoiul nedus si faptul ca sotul a uitat sa-l duca devin o nimica toata. Ca dovada ca nevoia de supravietuire si apoi cea de siguranta sunt mult mai puternice decat nevoile emotionale. Dusul gunoiului nu mai pare deloc o nevoie existentiala primordiala, nu-i asa? Nu are nicio legatura nici cu supravietuirea, nici cu siguranta.

Vine un moment cand sotul uita brusc de alte femei, de alcool, tigari si de orice, in clipa in care viata lui poate fi pusa in pericol. Cele mai multe dependente sunt false dependente de supravietuire si de siguranta, sunt pure dependente emotionale derivate din nevoi. Nevoi pe care le-am denaturat si cultivat sub forma de placeri diverse.

Creierul nu face diferenta intre a fi nefericit ca n-ai ce sa mananci si a fi nefericit ca nu ai un telefon ultimul tip. Creierului i se pare ca ar fi o diferenta notabila intre a plange intr-o masina ultimul racnet sau a plange intr-un sant sau intr-o caruta.

Va urma…

copyright-logo-livia-bonarov2017

Preluare continut de pe acest site. Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Anunțuri

Conexiunea cu ceilalti vindeca suferinta, adictiile, si ne imunizeaza emotional

Relatiile umane mai stranse ne pot imuniza impotriva disconfortului emotional?

Recent a fost lansata o noua perspectiva interesanta asupra adictiilor. Johann Harri, autorul cartii ”Chasing the scream” (”Pe urmele strigatului”), a atras atentia publicului din lumea intreaga prin discursul tau de la Ted, numit ”Everything you know about addiction is wrong” (”Tot ce stiti despre dependenta este gresit”), pe care l-a incheiat cu aceasta afirmatie impresionanta:

”Opusul adictiilor nu este abtinerea. Opusul adictiilor este conexiunea.” (Johann Harri)

Aceleasi pareri le sustin din ce in ce mai multi experti, printre care se numara si specialistul in adictii, Dr.Gabor Maté, care considera trauma si golul emotional ca fiind principala cauza a dependentei. Acest gol emotional, care se refera la o lipsa sau la o pierdere, este o stare emotionala asemanatoare absentei conexiunii, despre care vorbeste Johann Harri.

Rezonanta limbica

Teoria lui Harri poate fi verificata printr-un studiu neurostiintific despre conexiunea oamenilor. Publicat in 2000, studiul ”A general theory of love” (”O teorie generala despre iubire”) a rezultat din colaborarea a trei profesori de psihiatrie de la Universitatea California din San Francisco. Studiul demonstreaza ca oamenii au nevoie de conexiuni sociale pentru o dezvoltare optima a creierului si ca bebelusii crescuti intr-un mediu plin de dragoste sunt psihologic si neurologic ”imunizati” prin iubire. Cand viata omului matur devine dificila, reteaua neurala dezvoltata in urma unei copilarii pline de iubire ii confera adultului un curaj emotional sporit. La polul opus, in cazul celor care au crescut intr-un mediu in care iubirea era instabila sau absenta, e redusa probabilitatea ca ei sa fie curajosi atunci cand se confrunta cu disconfortul emotional.

Ce legatura are asta cu adictia? Gabor Maté a constatat ca dependentii cu care lucreaza sufera, intr-o proportie extrem de mare, din cauza traumelor din copilarie, iar traumele acestea reprezinta exact opusul dezvoltarii intr-un mediu stabil, sigur si plin de iubire. Maté declara ca persoanele dependente, in proportie covarsitoare, manifesta o capacitate redusa de gestionare a disconfortului emotional si, in consecinta, un risc sporit de adictie.

“Oamenii au nevoie de conexiune sociala.”

Cum diminueaza trauma abilitatea noastra de conectare

E bine cunoscut faptul ca trauma produce o ruptura in reteaua neurala sanatoasa, atat in cazul creierului aflat in dezvoltare, cat si in cazul creierului matur. Mai mult, oamenii care au suferit traume, in special copiii, pot ramane, in adancul lor, cu senzatia ca lumea nu mai reprezinta un mediu sigur sau ca oamenii nu mai pot fi de incredere. Aceasta subrezire (sau anihilare) a increderii ca familia, comunitatea si societatea ne vor mentine in siguranta, provoaca izolarea, ducand astfel la lipsa conexiunii. Johann Harri sugereaza ca opusul adictiei este conexiunea. Oamenii care consuma compulsiv droguri fac asta tocmai pentru a evita durerea traumelor din trecut si pentru a inlocui lipsa conexiunii din viata lor.

Solutii sociale pentru adictie

La nivel social, solutia pentru problema adictiei este simpla si destul de usor de implementat. Daca o persoana s-a nascut intr-un mediu lipsit de iubire si de siguranta din partea familiei sau daca din cauza altor traume s-a izolat si sufera de adictie, e necesar ca acea persoana sa fie asigurata ca este pretuita de societatea in care traieste, chiar daca nu se simte apreciata de propria familie. Portugalia a demonstrat asta, reusind o diminuare in proportie de 50% a adictiilor, prin programe special menite sa recladeasca conexiunea dintre dependent si comunitatea din care acesta face parte.

“Conexiunea umana este cruciala ca prima etapa de eliminare a traumei.”

Solutii individuale pentru adictie

“Nu intreba care este motivul adictiei, ci care este motivul durerii.” (Gabor Maté)

Reluarea legaturilor este esentiala pe termen lung, dar conexiunea umana este cruciala ca prima etapa de eliminare a traumei. Cand cineva decide sa se confrunte, in sfarsit, si sa simta durerea pe care poate o evita de ani de zile sau chiar decenii, nu poate face singur primul pas.

“E necesar sa treci prin acea durere, dar trebuie sa ai un sprijin.” (Gabor Maté)

Acest sprijin inseamna, in mod esential, ca acesti oameni sa beneficieze de grija si sustinere, extrem de importante pentru a crea acea structura neurala ce determina curajul emotional in copilarie. Astfel incepem sa inlocuim ceea ce lipseste si, datorita descoperirilor din neuroplasticitate, azi stim ca putem invata un caine batran sa faca lucruri noi, reconfigurarea retelei neuronale fiind posibila la maturitate. Desi este esential ca dependentii sa se simta sprijiniti ca, in sfarsit, sa se confrunte si sa simta durerea pe care incearca s-o evite, acest proces este, in final, unul interior, care trebuie asumat individual.

nu-incerca-sa-fugi-de-durere

Radacinile vindecarii

In copilarie, parintii au grija de noi pana cand suntem in stare sa avem singuri grija de noi insine. Oricum, e cert ca parintii nu vor putea sa aiba grija de noi toata viata. Probabil ca e la fel de cert, la nivel emotional, ca tocmai datorita faptului ca parintii ne iubesc atat de mult, invatam sa avem grija de noi insine. (Invatam sa avem grija de noi, tocmai ca persoanele care ne iubesc si pe care le iubim sa nu sufere din cauza noastra). Programele implementate in Portugalia au demonstrat ca dependentii se simt foarte bine atunci cand sunt apreciati de comunitatea lor. Portughezii au creat tipare limbice pozitive prin aprecierea de care au beneficiat dependentii, astfel incat acestia au inceput sa invete sa se pretuiasca pe ei insisi, in mod constient sau inconstient. Cand oamenii ii ofera sprijin afectiv unui dependent, care doreste sa se confrunte cu durerea pe care o poarta, il iubesc si au grija de el pana cand acesta invata sa se iubeasca pe sine. Avand in vedere asta, poate ca reteaua neurala care determina curajul emotional, dezvoltata prin reflexia iubirii altuia, odata complet dezvoltata, poate fi numita, simplu, iubire de sine.

Sursa: upliftconnect.com/opposite-addiction-connection

%d blogeri au apreciat asta: