Dumnezeu n-avea tigari

“Înainte de Zarianka părintele Ioan Florenski fu repartizat la Ciornâi Potok, lagărul pentru criminali de drept comun de lângă Obi. Preotul nimeri în ţarcul fiarelor: asasini, violatori, cuţitari, hoţi, complotişti, delincvenţi, contrabandişti, escroci, trişori, paricizi, psihopaţi, pungaşi, canibali.

Când a fost împins în baracă, un tip care arăta ca un camion, i-a zis:
− Popo, tu vei dormi lângă hârdău.

Baraca, iar în ea erau peste o sută de deţinuţi, tăcută ca un cimitir, se prefăcu că nu aude. Pricepu că el e starostele şi nu avea niciun rost să nu i se supună. Acesta era, cum avea să afle mai târziu, Grişa Piterski, celebrul hoţ în lege şi asasin notoriu. El avea o cabină separată din scânduri în capătul barăcii.

Abia îşi puse bocceaua pe patul cel mai de jos dintr-un corp de patru priciuri, că „mahărul” se apropie de el şi îi spuse:
− Am o propunere: să facem schimb de ţoale. Ce zici?
Şi-i dezbrăcă aproape cu sila rasa de preot încă bună, pe care Grişa o îmbrăcă în rumoarea veselă a celorlalţi.
− Să-mi spuneţi „sfinţia voastră”, se adresă el înveselit camarazilor săi, coborând mâna peste creştetele unora dintre ciracii din preajmă, ca să-i „binecuvânteze”.

Într-o după-amiază de duminică, deţinuţii se plictiseau. Grişa Piterski s-a apropiat de preot şi i-a zis oţărât:
− Popo, stai şi molfăi cu ochii închişi toată ziua, semn că te rogi în draci. Văd că vrei să ajungi în rai fără noi. Şi m-am gândit: n-ai putea să-l rogi pe Dumnezeul acesta al tău să ne trimită nişte ţigări, că noi murim dacă nu fumăm. N-am tras fum în mine de patru luni de zile. Iar aista, Dumnezeu, cum îi zici, ne lasă să murim.

Părintele Ioan ştia şi el: râul Obi era îngheţat şi de mai multe luni de zile niciun vapor nu ajunsese până la ei. Pe cel cu ţigări îl surprinse iarna pe drum.
− Roagă-te pentru ce ţi-am spus, insistă barosanul. Nu fi egoist şi te ruga doar pentru tine, pentru ca să-ţi pregătească Dumnezeu un loc în rai, care, vezi, să nu mai fie lângă hârdău ca aici.
Părintele Ioan le propuse pe un ton calm, ca la Bezbojenka:
− Să ne rugăm cu toţii…
− Nu! Fă-o fără noi, i-a spus Grişa, şi se îndreptă către cabina sa din fundul barăcii.

Clericul se aşeză în genunchi şi începu să se roage:
− Sunt mic, Doamne, şi păcătos. N-am îndrăznit niciodată se te rog ceva pentru mine, nevrednicul. Doamne, trimite-le nefericiţilor acestora ţigările „Belomor-kanal”, ca să nu se creadă uitaţi de tine. Doamne, îndrăznesc să cred că aceşti năpăstuiţi, trăgând în piept fumul de ţigară, îşi vor aminti de tine. Ştiu că vina mea e de neiertat, pentru că fumatul e un păcat, iar eu te rog să-i ajuţi pe aceşti oameni să păcătuiască. Dar chinul lor este fără margini şi numai tu poţi să mai scazi din el…

Se rugă neîntrerupt vreo 4-5 ore, nu departe de hârdău, în genunchi ca la biserică. Dar în curând şmecherii uitară de el, fiecare căutându-şi de ale sale. Într-un târziu, Grişa Piterski ieşi din cabină, veni lângă el şi-l scuipă cu dispreţ. A fost ca un semnal. Caracuda a sărit de pe paturile de scânduri şi a procedat la fel. El nu le acordă nicio atenţie, se ştergea de flegme şi se ruga mai departe. Asta-l enervă şi mai mult pe Piterski, care se mai apropie o dată şi-l lovi cu pumnul peste ceafă.
− Paraziţi ce sunteţi! Amăgiţi poporul.
Imediat tăbărâră asupra lui şi alţi pezevenchi, lovindu-l cu pumnii şi picioarele ca la fasole. El căzu la pământ, în timp ce se mai ruga pentru ei:
− Doamne, ajută-i pe aceşti nefericiţi. Trimite-le ţigări…

Dar Dumnezeu nu avea ţigări. Şi loviturile nu conteneau. Doar că acum erau ceva mai vesele. Apoi îl lăsară zăcând într-o baltă de sânge. După aproximativ o oră, când uitară de mult de preot, întemniţaţii au auzit trăgându-se zăvorul exterior şi uşa grea de fier deschizându-se larg. Şi vocea unui caraliu, care-i anunţă:
− Bucuraţi-vă, derbedeilor! S-a dezgheţat Obiul şi vaporul cu ţigări a ajuns, în sfârşit, şi la voi…
Şi a pus un sac de ţigări – porţia lor pe ultimele patru luni – lângă uşă… Deţinuţii s-au repezit ca animalele, hămesiţi să tragă în piept un fum de ţigară, aproape devorând sacul.

La un moment dat, o voce ca un muget cutremură baraca. Era Grişa Piterski:
− Opriţi! Nimeni nu se atinge de ţigări. Pune-le la loc! îi dădu el unuia dintre camarazii săi peste mână.
Şi după ce fumătorii au adus supuşi pachetele cu ţigări, aruncându-le înapoi în sac, aşteptând ca Grişa să le împartă ca de obicei, hoţul în lege le zise:
− Ţigările acestea nu sunt ale noastre. Aceste ţigări sunt ale lui. Şi arătă spre ghemotocul de carne şi sânge care zăcea lângă hârdău.
− El le-a cerut. Lui i s-au dat. El să le împartă. El să ne dea, dacă va mai voi.

Mahărul a ridicat sacul cu ţigări şi l-a aşezat lângă preot. Apoi s-a dezbrăcat şi de rasă:
− Dă-mi zdrenţele mele, părinte! Am omorât la viaţa mea patru indivizi: un activist de partid care mă înjurase de mamă, un miliţian care trăsese în mine şi nu mă nimerise, un hoţ care a prădat un orfelinat din Tobolsk şi un ţârcovnic care vindea icoane scoase dintr-o mănăstire, şi de la nimeni nu mi-am cerut iertare. Acum vreau să te rog să mă ierţi, popo!
A zis şi s-a aşezat în genunchi, adăugând în şoaptă:
− Aş vrea să te rog să ne dai câte o ţigară. Din ale tale. Că-s ale tale. Că n-am fumat de patru luni de zile, şi noi murim dacă nu fumăm.

Părintele Ioan s-a ridicat cu greu în picioare, şi-a şters faţa de sânge, a făcut semnul crucii deasupra sacului cu putoare şi a îngânat cu greu:
− Domnului să-i mulţumim. El s-a milostivit de noi.
Şi încet a împins sacul către Piterski. Acela a zis:
− Atenţie, e porţia noastră pentru ultimele patru luni de zile. Fiecare să se apropie şi să-şi ia ceea ce i se cuvine.
Niciodată părintele Ioan nu s-a simţit mai bogat. Cel de Sus îi trimisese acest sac de ţigări ca un semn că nu l-a părăsit. Când deţinuţii prinseră să-şi aprindă ţigările, fumul ieşea prin crăpăturile de la uşi şi pe geamuri înălţându-se drept spre cer, ca un fum de jertfă.   Apoi la ora cinei au fost duşi în sala de mese: la coaja lor de pâine cleioasă şi la apa chioară numită ciorbă.

Părintele Ioan se aplecă deasupra gamelei sale: se auzea cum de durerea fizică ce nu-i trecuse încă lacrimile îi picurau – pic! pic! – în lichidul acela leşios. Aici răsună iar vocea lui Piterski:
− Hei, popo! Fă-ţi datoria: blagosloveşte-ne haleala.
Abia atunci părintele Ioan observă că nimeni nu se atinsese de mâncare: toţi aşteptau rugăciunea lui. S-a ridicat greoi în picioare:
− Doamne, blagosloveşte mâncarea şi băutura robilor tăi…

Deşi durerea îi chinuia toată fiinţa, o bucurie tăinuită îl învălui. Imediat toţi acei delincvenţi se aruncară să-şi soarbă apa chioară din gamele. Acele animale veşnic flămânde aveau să recunoască mai apoi că a fost pentru prima dată, de când se aflau în lagăr, când se ridicară de la mese sătui, deşi fuseseră serviţi cu aceeaşi hrană de fiecare zi.”

(Nicolae Dabija – “Ţigările lui Dumnezeu”, fragment din cartea “Tema pentru acasa”)

Reclame

Intr-un supermarket, o femeie merge pe urmele unui bunic si ale nepotului acestuia, un copil de cativa ani, foarte obraznic. Aproape la fiecare pas, baietelul urla ca vrea dulciuri, jucarii si tot soiul de lucruri. Batranul vorbeste cu voce joasa, controlata:
– Usor, Mihaita, nu mai dureaza mult, usurel, baiete…
Nepotul izbucneste iar in plans si femeia il aude din nou pe bunic soptind calm:
– E in regula, Mihaita. Nu mai dureaza decat cateva minute si iesim de aici. Rezista, baiete…
Ajunsi la casele de marcat, copilul incepe sa scoata lucrurile din carucior, sa le imprastie si sa le tranteasca pe jos. Bunicul sopteste iar, controlandu-si tonul vocii:
– Mihaita, Mihaita, linisteste-te, dragule, te rog nu te supara si nu face scandal. Ajungem acasa in cinci minute. Calmeaza-te, baiete.
Foarte impresionata, femeia iese din supermarket si-l vede pe bunic asezand cu grija cumparaturile si pe nepot in masina. Nu se poate abtine si i se adreseaza batranului:
– Nu e treaba mea, dar sa stiti ca ati fost uimitor in magazin. Nu stiu cum reusiti. Tot timpul v-ati pastrat controlul si calmul si, indiferent cata galagie a facut copilul, mereu intrerupandu-va, i-ati repetat mereu, cu rabdare, ca totul este in regula. Mihaita e foarte norocos ca-i sunteti bunic.
– Multumesc, a raspuns batranul, dar pe ticalosul asta mic il cheama George. Eu sunt Mihaita.

Pentru ca merit…

Acum, cand urmeaza debut de sarbatori cu foiala, sclipicios si zgomotos, cand traficul devine proba de nervi, cand incep reclamele, marketingul, cand nemultumirile politice continua sa tina primele pagini ale jurnalelor, cand pretindem ca am fost cuminti si asteaptam Mosii, cand oamenii cumsecade se organizeaza pentru a-i ajuta pe cei neajutorati, abandonati, singuri, orfani sau batrani, ma gandeam la ceea ce meritam.

Cati dintre noi nu s-au intrebat macar o data: pentru ce merit ceea ce traiesc? Sau de ce n-as merita mai mult? Iar atunci cand simtim asa, poate ca nu ne dam seama ca manifestam, de fapt, o nemultumire conjugata cu o pretentie. Merit niste parinti care sa…, merit un partener de viata care sa…, merit un copil care sa…, merit un job care sa…, merit colegi, prieteni care sa…, merit un guvern, o tara care sa…, pentru ca merit.

Mi-a picat sub ochi postarea unei prietene, un articol numit “Nu exista nu poti, exista nu vrei” . Oare chiar asa sa fie? Nu vrem sa ne fie mai bine? Ne multumim cu putin desi meritam mai mult? Sau ne luptam mereu pentru ceea ce consideram ca meritam din partea noastra, a celor apropiati, a colegilor de munca, a comunitatii, a tarii, a planetei, a universului?

Mama a crescut într-un bordei, într-o familie de ţigani, într-un sat sărac şi uitat de lume care nu este nici acum electrificat complet. Bunicii nu aveau încălţări şi bunicul nu a avut niciodată o curea pentru pantaloni. Mama avea de mers 6 kilometri până la şcoală, iar iernile din Budrea sunt dure şi cu multă zăpadă.

Primul drum asfaltat la Budrea a fost făcut când mama trecuse de 70 de ani. Nu a lipsit niciodată de la şcoală. Mama are 1.38 pe vârfuri. Are o energie înfricoşătoare pentru mine şi acum, la 80 de ani, iar eu sunt văzut de marea majoritate a celor din jur ca fiind hiperactiv. Mama nu crede în văicăreală. Nu acceptă scuze. A avut o viaţă grea, dar nu am auzit-o să se plângă vreodată cuiva. Am văzut-o plângând scurt şi pe ascuns în momentele când tata, un alcoolic şi cu explozii rasiste, părea că o să reuşească să o frângă. Când îi fura banii pentru băutură, după un scandal oribil cu ameninţări cu moartea atât a ei, cât şi a mea – fiul „ţigăncii“, când nu a ştiut pentru o zi cum se va descurca să reziste în viaţa ei. E ziua ei astăzi, aşa că am sunat-o. Mama îmi reaminteşte că noi, românii, o ducem mai bine decât am dus-o vreodată. Că văicăreala nu ajută la nimic. Că plânsul de milă e patetic şi nu rezolvă problemele pe care le ai. Că victoriile pe termen scurt, la fel ca înfrângerile, sunt doar o parte a unui proces. Crede cu pasiune în Dumnezeu, dar într-un Dumnezeu deloc moale sau grijuliu.

Fiul meu, pe la 5 ani, m-a prins într-unul dintre foarte rarele mele momente de cădere. M-a întrebat ce am. I-am spus că e ceva complicat, dar o să-mi treacă. Mi-a spus calm că mamaia ştie ea pe un nene mare în cer care mă poate ajuta şi că ar trebui să încerc să îl conving. Mama crede în România. Este convinsă că o să avem şi o clasă politică normală curând şi că, dacă ne vom strădui îndeajuns, o să fim ajutaţi şi de nenea ăla mare din cer.

Eu nu cred în liderus maximus. Am oricum o problemă cu autoritatea, aşa că ar fi şi cam greu.”

Apropo de liderus maximus, stiti cum se spune: esti ateu pana cand incepe sa se prabuseasca avionul in care te afli. Nu, fireste, ne spunem, eu nu merit asta. Poate vecinul, aflat in acelasi avion, merita. Nu stiu. Dar eu cu siguranta nu merit. Eu merit mai mult, mai bine. Poate vecinul nu merita mai mult din partea mea. Dar eu cu siguranta merit mai mult din partea lui. De ce? Pentru ca asa cred, pentru ca asta e parerea mea, pentru ca am impresia ca stiu ce este drept, care este adevarul suprem, cine suntem si ce meritam toti, unul de la altul. Cam asta e ecuatia. Inlocuiti-l pe vecin, in aceleasi propozitii, cu orice om, orice fiinta, orice situatie.

La inceput a fost vaicareala. Apoi, rugaciunea. Doamne, fa o minune! Doamne, rezolva! Doamne, da-mi!

Dar daca e deja aici si se intampla ceea ce ne este dat? Avem un pariu simplu de tot. Daca exista ceea ce numim Dumnezeu, forta divina, Creator etc, atunci cam cat de ipocriti suntem in clipa cand ne rugam “Faca-se voia Ta” si apoi cerem sa se faca voia noastra, fiindca nu ne convine voia deja existenta a tot ce exista, a tot ce ne inconjoara? Oare nu uitam zilnic si mult prea des ca nu suntem centrul universului, ci doar o parte componenta? Smerenia inseamna ca trebuie sa inveti sa fii discipol inainte sa devii maestru. Daca nu exista liderus maximus, daca nu credem in ceva mai presus decat noi, atunci cine ne impiedica sa obtinem tot ce consideram ca meritam? Nu reusim, in ciuda a cat suntem de buni si a cat meritam? Pai atunci nu e clar ca exista ceva mai presus decat noi? Ca doar n-am creat noi universul de care ne plangem ca nu-i destul de bun pentru noi. Poate ca nu am trecut de faza discipolului, dar avem deja pretentiile de a putea ceea ce poate doar un maestru. Dar un maestru nu si-ar folosi putinta pentru ce am folosi-o noi, daca am fi in locul lui si am putea ce poate el, si tocmai de aceea nici nu suntem maestri, ci inca discipoli. De exemplu, in clipa cand judecam un om, pentru simplul fapt ca il judecam, nu suntem mai buni decat el. Si trecem inapoi la coada vacii.

Cine credem noi ca suntem sa ne arogam dreptul, sa avem pretentia sa ne judecam viata? Poate sa apara intrebarea: atunci pentru ce sa mai depun efort daca oricum nu conteaza? Pentru ce sa-mi mai pese? La final, tot nu voi obtine tot ce vreau. Niciodata in totalitate. Pentru ca viata are un termen de garantie si e limitata din multe puncte de vedere. La final, murim. Conteaza ceea ce facem cat traim, in acest timp limitat? Da, conteaza. Orice efort conteaza. Poate ca nu atat pentru scopurile pe care vrem sa le atingem, pentru rezultatele pe care ni le dorim, pentru calitatea vietii noastre exterioare, asa cum ne-am dori-o. Dar conteaza, cu siguranta, pentru starea noastra interioara, pentru calitatea vietii noastre interioare si pentru ceilalti. Si astfel se imbunatateste inclusiv viata exterioara, chiar daca tot nu e asa cum am vrea noi.

Conteaza gandurile, intentiile, dar mai ales faptele. Virtutea unui om si calitatea sa umana nu constau in calitatea vietii sale, dimpotriva. Constau in felul demn in care continua sa actioneze, mai presus de sine, pentru binele comun, in ciuda vicisitudinilor vietii sale.

Reprezentantul unui Maestru spiritual autentic a vorbit, de curand, despre iubire. Iubirea este actiune, a spus el. Iubirea este motivul pentru care te trezesti, desi nu vrei, te dai jos din pat, desi nu ai chef. As adauga: iubirea este motivul pentru care muncesti, desi nu-ti place, iti faci datoria fata de tot ce te inconjoara si fata de toti cei din jurul tau, desi ai putea gandi ca meriti ceva mai bun, desi poate iti vine uneori sa fugi, desi primesti ceea ce crezi ca nu meriti. Stiti cum se spune: ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa primesti. Si atunci, ce te faci? Ce faci cu ceea ce ti-ai dorit? Iti duci nemultumirea la un nivel mai inalt, ca sa fii si mai nefericit? Sau iti duci constiinta la un nivel mai inalt, ca sa fii fericit?

In concluzie, se pare ca regula jocului acestei vieti este sa iubim, chiar si impotriva vointei noastre. Dar doar atunci cand nu ne mai impotrivim iubirii, abia atunci facem tot ceea ce facem cu drag, fara sa mai conteze cheful nostru. Omul care nu se mai impotriveste iubirii face rai din ce are, cu recunostinta, si abia atunci poate fi fericit. Toate tentativele imaginare ale omului de a fugi de propriul destin, toate gandurile sale cum ca ar merita un alt destin mai bun, cu tot ce implica asta (rude, oameni, comunitate, loc, situatii) nu reprezinta decat o sursa de nefericire.

Cheful omului este temnita sa. Iar omul devine sclavul propriului chef si se plange ca este nefericit, totodata. In sinea sa, omul gandeste ca aceasta creatie nu este destul de buna pentru el. Adesea, realitatea i se pare prea greu de suportat si atunci incearca sa evadeze, macar in imaginatia sa, intr-o lume mai buna. Bea, consuma droguri, consuma ce-i place, isi hraneste cheful, dar fuge astfel doar de sine. Fiindca sursa nefericirii si a fericirii este in sine. Fericirea nu se vinde si nu se cumpara, nu ni se da, fericirea si-o face omul, cu mana lui, oriunde, oricand, in ciuda a orice. Fericirea e o stare care depinde doar de omul insusi, de nimeni si de nimic altceva. Precum imi place mie sa spun, de curand: „Noua mea religie este ca nu-mi mai permit sa nu-mi convina ceva. Pentru ca merit fericirea.”

Sa radem la psihiatru

La un interviu pentru angajare:
– Domnule, vad ca ati fost secretar la cabinetul unui psihiatru. De ce nu ati ramas acolo?
– Nu am avut de ales. Orice faceam, domnul psihiatru imi punea cate un diagnostic.
– Cum asa?
– Daca intarziam, imi spunea ca sunt ostil, daca ajungeam mai devreme, ca sunt anxios, iar daca ajungeam exact la timp, ca sunt obsesiv. Daca se intampla sa fiu trist, imi spunea ca sunt depresiv, daca eram vesel si prietenos, ca sunt maniacal. Daca dimineata eram trist, iar la sfarsitul programului vesel, imi zicea ca sunt bipolar. Atunci cand s-a intamplat sa nu prea vorbesc, fiindca ma durea o masea, mi-a spus ca sunt schizoid sau ipohondric. Cand era nervos, daca il intrebam ce anume nu-i place din activitatea mea si daca are de gand sa ma concedieze, imi spunea ca sunt banuitor si paranoic. In final, a considerat ca am personalitati multiple, iar dumnealui nu-si permite sa plateasca decat una, asa ca m-a concediat.

Cei trei ninja ai imunitatii si alte remedii naturiste alternative pentru sezonul rece

Reteta pentru copii si adulti, zilnic, dimineata, din septembrie pana in martie, pentru sustinerea sistemului imunitar. Remediu ayurvedic de Dr.John Douillard. Copiii de pana in 10 ani cate 1 cps, adulti si copii de peste 10 ani 2 cps.

  • 1 capsula (cps) 500mg de Vitamina D3
  • 1 cps 500mg de turmeric (curcuma) cu piperina (din piper negru)
  • 1 cps Ashwagandha

Vitamina D3 fara alti adjuvanti. Atentie, pe cat posibil, la excipienti, vegetarienii sa verifice daca tabletele sunt cu stearat de magneziu vegetal (specificat), iar capsulele cu gelatina vegetala. Preferabil D3 din sursa organica.

Turmeric cu piperina se gaseste in mai multe variante, la farmaciile sau drogheriile cu produse naturiste. Se poate prepara si acasa, proportia corecta este 16 parti turmeric si 1 parte piper negru. Actiune antiinflamatoare, antivirala, antibacteriana.

Ashwagandha se poate lua sub forma de capsule, mai comod si mai scump, sau pudra eco, care se poate consuma amestecata cu un pic de ceai, sirop, apa cu miere etc. In privinta acestei plante minunate, parerile sunt foarte impartite. Indienii o folosesc inclusiv la copii mici, de peste 1-2 ani. In general, se recomanda sa o consume copiii de peste 6-8 ani, dar unii medici sunt de parere ca abia peste 10 sau chiar 16 ani e un supliment sigur. Este responsabilitatea fiecaruia sa se informeze si sa administreze sau nu ashwagandha copiilor.

Antibiotic natural

Biosept (5ml) cu Biomicin (uz intern, 1 pic)
Miere Manuka
Argint coloidal

Dezinfectant pentru caile respiratorii

Extract de carpen

Cortizon natural

Ceai si extract de lemn dulce

Antiseptic, antibacterian, regenerant

Tinctura de propolis fara alcool
Bitter suedez, seara

Nutraceutice

Frutdep Immuno, maxim o cura pe luna

Tuse

  • Coughend, supliment alimentar natural din plante ayurvedice
  • Cataplasme caldute cu branza de vaci, mamaliga sau seminte de in. 2 linguri de seminte de in se fierb pana se fac gel. Se aplica pe piept, caldut, la temperatura corpului, in niciun caz fierbinte. Se acopera cu o carpa sau un plastic. De 3-5 ori pe zi, 20 min.

Durere de gat

Cartof crud ras pe razatoarea mica, facut colier, pus la gat, de 3-4 ori zi/noapte, 1-2 ore.

Muci

  • Inhalatie Dr.Laza

Se fierb 5-6 litri apa. Cand apa clocoteste, se adauga 1 ceapa mare, intreaga, curatata, 1 pumn de sare grunjoasa neiodata, 1 mana de flori de musetel, se acopera cu capac si se continua fierberea fix 2 min. Se opreste focul, se adauga 10 pic ulei esential de menta sau 5 ulei esential de eucalipt. Se face inhalatie timp de 10 minute, complet acoperit cu un cearceaf, seara sau de maxim 2 ori pe zi. Nu se iese din casa dupa inhalatie.

  • Inhalatie la baie. In apa de baie, in cada, se adauga ceai de cimbrisor si/sau ulei Hapciu
  • Aerosoli cu aparat. Cu Respisun si/sau ulei Hapciu
  • Mirosit hrean proaspat, preparat la borcan (desfunda nasul)

Curatat, intretinut si igienizat nasul:

  • Verificat umiditatea camerei, cu higrometru, sa fie intre 40-50, daca nu, dezumidificator sau umidificator
  • Mentinuta umiditatea narilor cu badijonari cu ulei de susan
  • Curatat nasul cu 5ml de ser, pompat rapid cu seringa in fiecare nara, sau cu solutie salina, exemplu Nazomer, cate 2 pufuri in fiecare nara de 3 ori pe zi, usor capul pe spate, sa inghita, sa se duca pe gat, 1-2 minute dupa nu se sufla nasul, sa dizolve secretiile

Cateva reguli pentru sustinerea sistemului imunitar:

  • Fara fainoase, lactate, zahar, carne, alimente care produc sau favorizeaza mucusul si inflamatia (in perioada critica)
  • Drenaj limfatic (miscare, plimbare 3 ore pe zi, umflat baloane – un drenaj limfatic complet inseamna minim 5 baloane umflate)
  • Cat mai multa Vitamina C naturala, din ghimbirata (limonada cu ghimbir). Ghimbirul are efect antiinflamator puternic
  • Culcare devreme, la ora 20.00.

„Dacă vă veţi asculta în permanenţă mintea, nu veţi cunoaşte niciodată satisfacţia. Dacă nu vă ascultaţi mintea, puteţi atinge starea de satisfacţie chiar în momentul prezent. Puteţi alege oricând între suferinţa provocată de minte şi fericirea care apare atunci când mintea tace. Reţineţi: mintea nu poate cunoaşte altceva decât suferinţa, căci dorinţele ei nu se opresc niciodată.

Am un prieten foarte bogat. S-a născut însă în familia unui om sărac. Pe vremea când era sărac, eram prieteni buni. A fost apoi adoptat de una dintre cele mai bogate familii din India, care nu avea copii. Peste noapte, el a devenit cel mai bogat om din India. În mod normal, ar fi trebuit să se bucure. Un om obişnuit nu ar fi putut dobândi o asemenea avere nici dacă ar fi muncit câteva sute de vieţi. El a obţinut totul fără nici un efort, dar nu reuşea să se bucure. Îşi dorea mai mult.

Banii nu îi erau de ajuns. Dorea să devină şi un mare conducător. Avea banii necesari, de aceea s-a angajat în alegeri şi a devenit membru al parlamentului. Dar nici acum nu s-a putut opri. Şi-a propus să ajungă ministru. Datorită sforilor trase, a reuşit să fie numit ministru adjunct, dar această poziţie nu l-a mulţumit. Mi-a spus:
– Vreau să ajung ministru plin.
– Crezi că o dată ajuns, vei fi satisfăcut? L-am întrebat.
– Da, cred.
– Acum crezi, i-am spus eu, dar o dată ajuns ministru nu vei mai fi satisfăcut.

A ajuns într-adevăr ministru plin. La scurt timp, mi-a spus:
– Ai avut dreptate. Din clipa când am devenit ministru, m-am gândit că, după atâtea eforturi, aş merita postul de prim-ministru. Nu mă mai desparte decât o singură treaptă de acest post. Din păcate, sunt extrem de tensionat, mi-am pierdut somnul, nu mă mai pot bucura de nimic. Chiar şi atunci când mănânc mă gândesc la politică. Chiar şi atunci când fac dragoste cu soţia mea mă gândesc la postul de prim-ministru. Situaţia este pe punctul de a scăpa de sub control. Ajută-mă să îmi regăsesc pacea interioară.

– Chiar dacă ai deveni prim-ministru, i-am spus eu, mintea îţi va sugera să candidezi pentru funcţia de preşedinte al ţării. Dacă nu faci decât să îţi asculţi mintea, nu vei cunoaşte niciodată pacea. Dacă doreşti să te bucuri de liniştea interioară, renunţă să îţi mai asculţi mintea, inclusive la toate realizările pe care le-ai atins ascultând-o. Pe vremea când erai doar un om sărac, erai fericit. Nu aveai nici un fel de posesiuni, dar aveai o aură atât de frumoasă. Nu spun să renunţi şi la bani, dar nu-i lăsa să îţi domine mintea. În acest fel, oriunde te-ai afla, vei fi fericit.

Dacă vă lăsaţi dominaţi de minte, chiar şi în Paradis veţi gândi: “Acesta este Paradisul? Trebuie să existe ceva mai mult!”…

(Sursă: Cartea despre ego/OSHO.- Braşov: Mix, 2004, pp. 113-115. Via Loredana Mocescu)

  1. Sunetul poate modifica ADN-ul

In 2011, biofizicianul rus Pjotr Garjajev a facut experimente de modificare a ADN-ului folosind doar frecvente de sunet si lumina. A reusit sa transforme cu succes embrioni de broasca in embrioni de salamandra, transmitand tiparele de informatie ADN prin intermediul frecventelor.

  1. Sunetul poate face materia sa leviteze

In 2015, un dispozitiv construit de o echipa din Spania si UK a reusit sa faca mici obiecte sa leviteze si le-a putut manipula in aer. Teoretic, daca sunetul ar fi amplificat mai mult, obiecte mult mai mari ar putea fi ridicate si mutate in aer.

  1. Sunetul poate fierbe apa

Peter Davey, inventator si saxofonist, a creat un aparat care fierbe apa in cateva secunde, folosind doar undele sonore. Peter isi numeste aparatul “boiler sonic”. Modul in care functioneaza aparatul i-a cam pus in incurcatura pe experti.

  1. Sunetul poate crea lumina

Sonoluminiscenta reprezinta emisia unor scurte impulsuri luminoase in urma imploziei bulelor create in lichid, sub influenta sunetului. Procesul produce, de asemenea, si o cantitate semnificativa de energie.

  1. Sunetul are o viteza mai mare decat lumina

In 2007, oamenii de stiinta au demonstrat, in mod experimental, ca pulsatiile sonore pot calatori la viteze mai mari decat viteza luminii. Experimentele au mai descoperit ca viteza undelor sonore poate deveni infinita.

  1. Sunetul poate ucide virusurile

Cercetari stiintifice din 2008 au reusit sa determine matematic  frecventele la care virusurile pot fi dezactivate. Acesta este efectul unei caracteristici intrinseci a oricarui obiect si a oricarei forme de viata materiala, numit “frecventa rezonanta”. Materia vibreaza, in mod natural, pe diferite frecvente, in functie de forma sa de existenta.  Principiul frecventei rezonante este cunoscut prin celebrul exemplu al paharului care se sparge la o anumita intensitate a sunetului. Pentru a sparge un pahar cu forta sunetului, e nevoie sa se determine frecventa paharului, in functie de duritatea materialului de sticla din care este facut, si sa se ia in calcul umiditatea atmosferei, natura suportului pe care este asezat paharul si distanta fata de sursa sonora emitenta.

  1. Sunetul poate deveni medicina neinvaziva a viitorului

Pe principiul frecventei rezonante au fost concepute aparate de terapie alternativa. Acestea sunt neinvazive si nu au efecte adverse. Functioneaza pe baza frecventelor organelor si chiar pe diferite frecvente psihice. Acordeaza, ca un diapazon, frecventele dereglate. Mai multe despre primul cercetator care a reusit sa identifice si sa vindece cancerul prin frecventele rezonante puteti citi aici.

%d blogeri au apreciat asta: