O poveste reala, o experienta traita. O lectie de viata care merita impartasita.

„In acest articol vei afla care a fost calatoria unui copil de 16 ani care a reusit sa castige de 2 ori salariul mediu pe economie si care au fost bazele acestui succes. Timp citire: 3 minute si 12 secunde. 

Acum 2 ani, impreuna cu un prieten detineam cea mai mare comunitate de web design din Romania. Era un simplu blog unde postam regulat articole si tutoriale despre cum sa devii un web designer si cum sa traiesti din asta. Aveam cateva mii de abonati care citeau articolele si imi trimiteau mailuri cu tot felul de intrebari si propuneri.

Unul dintre cititori imi lasa comentarii la tot ce postam. Cred ca era cel mai activ membru. Facea fiecare tutorial, fiecare mini-curs, tot ce postam, el devora. Acest copil se numea Claudiu, avea 16 ani, era plin de entuziasm si dorinta de invatare.

Intr-o zi, Claudiu mi-a trimis un mail, nu mai stiu exact ce mi-a cerut in acel mail dar m-a convins sa ii dau adresa mea de Skype. Primeam zilnic zeci de mailuri cu tot felul de intrebari si propuneri, nu obisnuiam sa dau datele mele personale asa usor. El m-a convins! Am vazut un potential in abilitatile sale. In vremea aceea eram si freelancer. Aveam proiecte la care lucram pentru clienti din strainatate dar si din Romania.

Dupa ce i-am dat adresa de Skype, au inceput sa curga intrebarile si a reusit sa fie foarte subtil astfel incat sa ma convinga sa ii dau propiecte. Mi-a zis: „Daniel, da-mi sa fac proiecte, vreau sa invat! Lucrez pe gratis!” Eram in perioada in care aveam mai multe proiecte decat puteam duce. Tot timpul am incercat sa fiu foarte serios si sa livrez la timp proiectele. Era o provocare sa ii dau un proiect altcuiva pe care nu il cunosteam aproape deloc. In ciuda faptului ca am simtit un risc, intuitia mi-a sugerat sa ii dau o sansa acestui copil.

Nu mai tin minte exact care era proiectul pe care i l-am dat, dar stiu ca a reusit sa il faca la timp. Nu l-a facut foarte bine, era clar incepator dar atunci am vazut ca are un gram de seriozitate in el. Au mai urmat 2 proiecte, pe care la fel, mi le-a livrat inainte de deadline. Dar care erau mult mai bune fata de cele precedente. Am zis: „Foarte tare! Baiatul asta invata foarte repede si e serios! Hai sa ii dau ceva mult peste ceea ce a facut pana acum, o provocare!”. I-am dat un proiect care implica niste tehnologii mai grele.

Claudiu, nu cunostea limba engleza, nu detinea notiuni de programare si nu era la un liceu de informatica.

I-am zis: „Uite… pana acum ai muncit pe gratis, dar acum iti dau un proiect mai greu. Daca il faci pana la deadline o sa iti dau $100. Daca nu, nu o sa iti dau nimic.” Sincer, nu credeam ca o sa il faca. Acest baiat avea doua calitati: harnic si serios. Pentru a face acel proiect era nevoie de anumite tehnologii care se gaseau numai in limba engleza.

Era ca un orb care incerca sa faca portretul unui om, pe bani. Am riscat si i-am dat proiectul.

Mai erau cateva ore pana la deadline. Eram in perioada de frecat menta pe Facebook. Cand ma asteptam mai putin, primesc un mesaj pe Skype. Era Claudiu, imi pune arhiva. O descarc. Ma uit. Era proiectul! Proiect era bun, functional! WTF??? Nu-mi venea sa cred… Intru in cod, verific… INCREDIBIL!

-Ba, merge! Cum ai reusit?
-Nu mai stiu…
-Pai cum, ba?
-Nu mai stiu…. mi-am batut capul, n-am dormit aproape deloc zilele astea, dar l-am facut.

Era genial! Eram uimit ca a reusit sa faca proiectul. Din acel moment am inceput sa ii dau proiecte pe bani.

Aparuse o problema. El mai are un frate geaman si imparteau acelasi calculator  cu monitor de tip „butoi” (CTR) vechi si plin de praf. Era acel tip de calculator pe care majoritatea dintre noi l-am inlocuit de multi ani cu laptopuri, tablete si alte chestii mult mai performante.

Problema consta in faptul ca el isi dorea sa munceasca dar nu avea resurse materiale. Fratele lui se juca, iar el putea lucra doar cand prindea calculatorul liber. Cand aveam nevoie de el, aproape de fiecare data zicea: „E frate-miu la PC, nu pot sa te ajut.”

Pfai…  Am zis: „Gata! Trebuie sa schimb ceva!” Claudiu provine dintr-o familie simpla cu foarte putine posibiliati materiale, familia tipic romaneasca. Eram constient ca parintii lui nu o sa ii cumpere un calculator nou, pentru ca nu aveau posibilitati sau poate existau alte prioritati. Oricum, Claudiu nu avea mari sanse sa avanseze daca nu aparea un alt calculator mai performant care sa fie doar al lui.

I-am zis ca daca reuseste sa realizeze 3 proiecte, o sa ii trimit acasa un calculator nou, cumparat de pe Emag. Un calculator doar al lui. Au trecut cateva saptamani si a reusit. I-am trimis de pe Emag un calculator nou, in valoare de 2400 lei, cu speranta ca va avea mai mult timp si va putea sa lucreze linistit, fara ca fratele lui sa il mai deranjeze.

Asta a fost a doua oara cand am riscat in speranta ca se va schimba ceva si el va putea da mai mult randament. Nu-l vazusem niciodata, nu avea nicio poza pe Internet, habar nu aveam cum arata. Putea sa ia PC-ul si sa nu mai aud nimic de el. Dar nu a facut asta. A continuat sa lucreze si sa se dezvolte.

De atunci si pana astazi am realizat multe proiecte, iar Claudiu a fost si este omul de baza in echipa noastra, Stylish Themes. Sunt constient ca fara ajutorul, dedicatia, seriozitatea si munca lui, Stylish Themes poate nu ajungea la acest nivel.

Astazi, acest baiat Claudiu abia a implint 18 ani. A ajuns sa castige aproximativ de 2x salariul mediu pe economie. Pe langa ca este un baiat foarte serios si muncitor, este familist si din banutii lui isi ajuta fratele geaman cu cadouri si bani de buzunar si in fiecare luna pune 800 lei pe masa familiei. Este la liceu in clasa a XII-a, 6-7 ore le petrece la scoala si inca 8 muncind la calculator. Greu de crezut, nu?

Practic e omul de baza in 2 familii. Familia care l-a crescut si i-a daruit o educatie si familia Stylish Themes.

De 2 ani, de cand il cunosc, nu am reusit sa ies cu el la un suc. Spre rusinea mea. Dar pana la urma s-a hotarat si el sa isi arate indentitatea.

Experienta pe care am avut-o cu Claudiu m-a ajutat sa invat cum sa imi ascult intuitia si sa am incredere mai mare in oameni. A fost prima experienta de a fi antreprenor adevarat. Am invatat cum sa deleg sarcini, cum sa fac astfel incat sa fie totul bine – pentru client, pentru el si pentru mine. Mi s-a confirmat ca riscul calculat e foarte important in Antreprenoriat si ca investitia in oamenii (si in tine) poate ca e cea mai buna investitie pe care o poti face vreodata. 

Claudiu m-a invatat involuntar cateva lectii foarte importante. Si mi-a adus aminte de alte lectii invatate in copilarie pe care, din pacate, le-am uitat. FAMILIA, MUNCA si SERIOZITATEA sunt lucruri esentiale in viata daca vrei sa ai parte de succes!”

Multumiri autorului. Sursa: danielses.ro.

Reclame

Fiecare ar trebui sa aiba grija de sanatate, sa aiba grija ce consuma, ce foloseste, dar cu atat mai importante sunt toate acestea pentru o femeie insarcinata.

Evident ca principala recomandare pentru o femeie insarcinata, cat si pentru una care alapteaza, este sa foloseasca numai si numai produse naturale, sa constientizeze riscul chimicalelor din produsele uzuale, sa aleaga cosmetice naturale, produse de ingrijire corporala si de curatenie casnica naturale.

Insa, majoritatea produselor naturale contin uleiuri esentiale, care pot prezenta riscuri in sarcina. Totodata, e bine de stiut ca exista si multiple beneficii ale unor uleiuri esentiale, care sunt recomandate chiar in perioada aceasta. Totusi, in primele trei luni de sarcina ar fi bine sa evitati orice produse pe baza de uleiuri esentiale.

gravida

In retetele produselor cosmetice si de ingrijire naturale, uleiurile esentiale sunt folosite cu moderatie, in cantitati mici, ca ingrediente. Uleiuri esentiale benefice in perioada sarcinii, cu conditia sa nu fie folosite in exces: avocado, eucalipt, germeni de grau, grapefruit, lavanda, lemn de santal, lemn de trandafir, mandarin, musetel. Aromoterapia cu uleiurile permise in timpul sarcinii este benefica.

Principalele uleiuri esentiale de evitat in perioada sarcinii sunt cele care simuleaza hormonii, precum uleiul de fenicul si anason si cele care pot stimula travaliul, precum uleiul de busuioc, cedru, scortisoara, isop, iasomie, ienupar, de cuisoare, patrunjel, menta, rosmarin, cimbru, maghiran dulce, smirna, cimbru.

Uleiuri esentiale de evitat in primele 5 luni de sarcina: rozmarin, chiparos, smirna, cedru.

Uleiuri esentiale de folosit cu precautie sau de evitat in perioada sarcinii: anason, brad, angelica, busuioc, camfor, scortisoara, cimbru, cuisoare, fenicul, ghimbir, hrean, iasomie, ienupar, isop, menta, lamaie, lemn de cedru, lemongrass, migdale, obligeana, oregano, pelin, pin, piper negru, rozmarin, salvie, scortisoara, smirna, tei, urzica.

De la inceputul anului, am fost bombardata cu vesti triste. Prietena mea, Delia Popa, fondatoare Hranatate, a murit dupa o lunga perioada de zbatere interioara si exterioara, cu reveniri spectaculoase si caderi abrupte. Am avut impresia ca s-a asternut linistea peste un chin infernal. Apoi, am aflat ca tanara, frumoasa reportera alaturi de care am realizat interviul pentru Digi TV, Oana Cristina Marineata-Ungureanu, ne-a parasit brusc. Avea putin peste 30 de ani. Era de o frumusete parca nepamanteana, de o blandete si voiosie ireale, avea o viata implinita, se casatorise de curand si parea un inger care le serveste oamenilor drept model ca viata poate fi minunata, pictata in culori vii, de curcubeu.

15590564_10154862355467070_1927210753046114648_n

In Parcul Moghioros, eu langa bicicleta, intr-un moment de respiro si privit cerul, alaturi de Oana Cristina, entuziasmata si recunoscatoare pentru munca sa, in timpul filmarilor pentru emisiunea „Tinerete fara batranete” (2012)

Peste toate s-a asternut negrul de doliu. Trei luni din acest an si alte decese de oameni apropiati, cunostinte, s-au perindat. Pana de foarte curand, cand a murit cel care mi-a fost ca un unchi, desi nu eram rude. Un om care a supravietuit unui cancer teribil, caruia medicii nu i-au dat nicio sansa la viata. Iar el, in incapatanarea lui formidabila, nici macar nu a facut ceva spre a se salva, dimpotriva. Nu a mancat sanatos, nu i-a pasat de nimic, si a trait vreo 13 ani asa, dupa chimioterapia careia a fost singurul pacient, din intreg grupul, care i-a rezistat. Ultimele sale cuvinte au fost: „Acum ma simt mai bine.” Am auzit ca il cauta plangand cei doi dulai de pripas pe care ii obisnuia sa-i hraneasca.

Am privit corpul mort si infiorator de rece la atingere. Pe buze, aproape schitat un zambet. Oamenii indoliati, in lacrimi. Fiica indurerata, plangandu-si tatal si modelul de viata. Tatal meu, vizavi, plangandu-si prietenul, care i-a fost ca un frate. Si in glasul preotului, nuantat in cantec, a urlat in mine intrebarea: ce este omul?

Mi-am amintit si de o veste miracol. Despre un baiat, care si-a pierdut si el tatal, de curand. In viata, nu i-a urmat exemplul. Nu a baut, nu a mintit, nu a inselat. Si-a luat zborul pe forte proprii, chiar daca modeste. A iubit si a cautat iubirea. I-a aparut intr-o forma fragila, plapanda, intr-o fata subtirateca, cu care s-a casatorit. Iar iubirea lor a rodit. Dar nasterea prematura a amenintat cu colti cruzi si nemilosi sa ii ia baiatului atat sotia, cat si copilul. Nimeni nu i-a stiut durerea. Nu a spus nimanui, nici mamei sale, prin ce trecea. A ramas acolo, la capatai, avand doar iubire si mainile goale. Iar iubirea a (re)nascut miracolul. Sotia a trait, copilasul a supravietuit si ii pretuieste, ingrijeste si iubeste ca pe daruri sfinte de la viata si de la Dumnezeu.

Ce este omul? Aceasta existenta perena, careia nu-i stim termenul de valabilitate, acest cumul de emotii, simtiri, ganduri si framantari, acest animal care se reproduce, acest semizeu care se joaca, acest zeu care se cauta pe sine? La fel ca in frageda copilarie, mi-am amintit clipa cand corpul e coborat in mormant, in glasul sfasietor al preotului, care il insoteste, rupand bucati din durerea celor apropiati, ramasi neconsolati, cu un gol pe care nimeni si nimic nu-l pot umple niciodata. Viata nu este despre a trece peste, nu este despre a ignora, ci despre a trai pe deplin constient toate acestea. Atunci, copil fiind, ca si acum, ma insotea senzatia pregnanta ca Omul nu mai era acolo, in acel corp parasit de spirit. Plangem la capataiul unui vehicul care a purtat sufletul prin experienta umana.

Omul nu poate fi nici cumulul gandurilor sale. Omul nu este nici macar ceea ce infaptuieste. Ca intr-un scenariu, pe alocuri aparent absurd si scris de mana hazardului, Omul este iubire, dar cat de putin o realizeaza, cat de putin o traieste, o simte, o manifesta in actiune. Iubirea nu se supara. Aplauda intriga iscusita a tuturor rolurilor. Vehiculul care este corpul, scenariul intrigii, care este mintea creatoare, nu sunt decat instrumente prin care, in rastimpul, aproape cat un oftat, al vietii umane, singurul scop este eliberarea reala a sufletului si ridicarea sa la constiinta identitatii sale adevarate. Omul nu este si nu poate fi decat iubire. Precum spunea Mircea Eliade: “Daca adevarul nu se afla prin dragoste, oriunde s-ar afla el, nu ma intereseaza.”

Mi-am amintit vorbele lui Omraam Mikhaël Aïvanhov:

“Adevarata iubire este o stare de constiinta. Dragostea este o forta care ne dilata (si aceasta dilatare se regaseste in miscarile respiratiei), care ne leaga de toate fiintele, de tot universul. Pentru a atinge inima universului trebuie sa vibrezi la aceeasi lungime de unda cu el, adica sa daruiesti aceeasi dragoste dezinteresata. Adevarata iubire este adevarata cunoastere, fiindca adevarata iubire nu este nimic altceva decat o fuziune.”

Acelasi Aïvanhov, la fel ca Lazarev, insista ca omul interesat de propria evolutie spirituala, sa se lepede de parintii sai si de caile lor, daca acestia nu traiesc in spiritul moralitatii si al caii lui Dumnezeu. Omul este cautator de adevar, de identitate, de origine, de Tata. Pana cand realizeaza ca Tatal si Fiul sunt Unul.

Inainte de parasirea corpului sau fizic, Iisus a stat alaturi de apostolii sai, la Cina cea de Taina, apoi le-a spus:

„Sa nu vi se tulbure inima. Manifestati credinta in Dumnezeu, manifestati credinta si in mine.” (Ioan 13:36;14:1) „Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin mine” (Ioan 14:6)

„Doamne, arata-ni-l pe Tatal si ne este de ajuns.” „De atata timp sunt cu voi si totusi, Filip, n-ai ajuns sa ma cunosti? Cine m-a vazut pe mine l-a vazut si pe Tatal”. „Inca putin timp si lumea nu ma va mai vedea, dar voi ma veti vedea, pentru ca eu traiesc si voi veti trai” (Ioan 14:19).

„Cine are poruncile mele si le respecta, acela ma iubeste, iar cel care ma iubeste va fi iubit de Tatal meu; si eu il voi iubi si ma voi arata clar lui”. „Doamne, cum de vrei sa te arati clar noua si nu lumii? „Daca cineva ma iubeste, va respecta cuvantul meu si Tatal meu il va iubi . . . Cine nu ma iubeste nu respecta cuvintele mele” (Ioan 14:21-24).

„Va las pacea, va dau pacea mea. . . . Sa nu vi se tulbure inima si nici sa nu vi se stranga de teama” (Ioan 14:26, 27). „Vine conducatorul lumii. El n-are nicio putere asupra mea” (Ioan 14:30). „Asa cum mi-a dat Tatal porunca sa fac, asa fac”. (Ioan 14:31).

Gata, stati asa ca m-am “trezit”, m-a palit asa o iluminare, ca soarele de afara. Incapatanatul asta de soare nu m-a lasat sa dorm, a tinut mortis sa ma ilumineze. Ca sa ma duc la lucru, nu degeaba. Astia cu iluminarea, treceti, frate, la treaba, nu mai dormiti. Universul va necesita, fie forta cu voi.

Cand n-am putut sa ma trezesc, mi-am zis ca o fi avand forta greieri la motor. Am cautat unu’ de-ala bunu’, care stie ce nu stiu io, sa dreaga forta. Sunt prea altruist ca sa le stiu io pe toate, mai tre’ sa-i las si pe altii sa traiasca si sa castige o paine pentru forta si familia lor.

Cand am putut, s-a trezit cuviincios si corespunzator cetateanul, si-a deschis crestineste computerul si s-a conectat la lume. Acolo il asteapta de aseara, de cand a inchis computerul, o jungla mult mai complicata decat aia amazoniana, in care se omoara animalele intre ele pe sleau si fara perdea. Reclame la tigai, oportunitati de joburi, sfaturi cum sa mananci si cum sa faci sex, povesti despre aia care au putut si cum sa faci ca ei si despre aia care n-au putut si cum sa nu faci ca ei, spiritualitate la minut, bullshit psihologic si motivational, fie pozele HD si internetul rapid, ca viata e oricum pe fast forward si mai nou poti sa mori si in rate.

Dar cum sa poata cetateanul sa traiasca pana moare? Ca el e numai unul, fie forta cu el, si pentru toate nevoile din viata lui i-ar trebui macar vreo cateva clone. Cum sa se teleghideze, cum sa se programeze? Ce sa faca mai intai? Sa se spele cu pasta de dinti din 1000 de plante, sa se clateasca cu apa de gura, sa se spele cu sampon din 999 de plante, sa se dea cu balsam de par, cu spuma, cu gel, cu deodorant, cu parfum, cu aftershave. Deja iese de la baie obosit. Si mai trebuie sa-si bea apa, ceaiul ayurvedic, sa manance micul dejun ayurvedic, sa faca exercitiile de tonifiere, sa-si calce haina, sa se imbrace, sa-si stearga pantofii de praful de ieri, sa se incalte, sa-si ia telefonul, portofelul, cardurile, cheile, traista noastra cea de toata zilele si sa plece. Iese pe usa aproape transpirat si se bazeaza pe deodorantul din 1234 de plante. Naspa pentru cei cu adictii, ca ei trebuie sa tina minte si sa care mai mult. O sticla, un pachet de tutun, o poza, un gand, o idee, o teorie…

Dar gata, s-a trezit cetateanul, l-a palit iluminarea si acum pleaca la munca, prin jungla de masini, oameni si semafoare, prin jungla stirilor din mass media, cu jungla internetului, facuta mica in buzunar. In timpul asta, jaguarii se intind in jungla amazoniana si se culca pe cealalta ureche. Au vanat aseara si au burta plina. Sau nu, si le chioraie matele. Ca asa e lumea, nedreapta, tre’ sa moara unu’ ca sa traiasca altu’, fie forta cu amandoi. Ai si tu niste animal print, poate chiar de jaguar, ori la chiloti si sosete, ori la ma-ta mare pe patura aia groasa si pufoasa de pe pat. Altii au Jaguar sigla de la masina, sunt mai smecheri.

jaguar car

Si in timp ce tu te duci ca sclavul la munca, in jungla urbana, te gandesti ce liberi tre’ sa fie jaguarii in jungla amazoniana. Tu nu stii cum e acolo, ca n-ai fost. Dar libertatea suna bine, oriunde si oricum. Asa a zis unu’ de-ala bunu’, care stie ce tu nu stii. Fiindca el a fost, ca e mai smecher, iar tu n-ai fost, ca nu puteai sa-ti iei liber de la serviciu si nici n-ajungea salariul. A zis ba ca jungla amazoniana e un paradis, ba ca e un iad. Pai, cum vine asta, mai nene, halal lamurire! Libertatea asta ori e laie, ori balaie?!

Cati nu si-au uscat gatul cantand despre libertate. Cata poezie, cata emotie, cata nevoie, cata neputinta. Sa fie libertate, a zis Omul! Si soarele a aparut, sa-l ilumineze, ca sa se duca la munca. La fel a aparut si Hitler, la un moment dat, si a zis ca munca te elibereaza. Pai, libertate e asta? Uite, dom’le cat conflict este in lume, peste tot. Conflict cu mine, de cand ma trezeste soarele asta incapatanat, conflict la munca, conflict pe strada, in tramvai si in metrou, conflict cu familia, razboaie in lume. Na, fiecare vrea sa fie liber si urla toti ceilalti ca si ei vor sa fie cel putin la fel de liberi!

Ce-ar fi sa ma fac patron? Nu am nevoie de sclavi? Nu sunt sclav la stat? Unde si cum, mai exact, in lume, nu am nevoie de altii si ei de mine? Pai, daca tot m-a palit iluminarea, ce ar fi sa gandesc si io ca Buddha? Treaba e asta, libertate e asta? Sa-mi fie numai mie bine si altora nu? Sa fiu numa’ io liber, pe baza sclaviei altora? Asta chiar ma poate face sa ma simt bine?

Pai, de ce sa nu pot io sa fiu liber? Cine ma impiedica? Soarele, care ma trezeste? Pai, ce, nu pot io sa las balta tot, sa-mi iau rucsacul si sa plec in lumea larga? Nu pot io sa-i las pe astia mici, care oracaie si trag de mine, plini de rahat la cur si cu foamea in gat, ca sa fiu liber? Nu pot io s-o las pe mama, cu un picior in groapa? Nu gaseste tara alt sclav, in locul meu? Ce, io nu pot sa ma transform intr-un jaguar amazonian? Ia te uita ce bine suna asta! Fie forta cu mine!

Dar chiar vreau? Sa renunt io la minune de computer, de pe care citesc chiar acum articolul asta, la bunatate de televizor, la bunaciune de masina, la produsele mele din 1000 de plante, la mancarurile mele ayurvedice, la supermarketul meu, cel de toate zilele, de unde imi iau toate astea, la toalele mele, la chilotii aia cu imprint de jaguar, la jungla internautica, la adictiile mele? Ce dracu’ sa caut io in jungla amazoniana? Pot io sa traiesc precum jaguarii? Sa vanez cu manutele mele, sa halesc, sa ma scarpin de muste si sa ma intorc pe partea cealalta? Sau sa ma culc cu burta goala? Pot eu sa nu ma plictisesc fara jungla mea urbana si internautica? Cum dracu’ imi mai fac io meditatia eliberatoare, cand imi urla matele de foame?

Si atunci ma opresc o clipa, privesc si gandesc. Hmmm, pasta mea de dinti din 1000 de plante, apa de gura, samponul si deodorantul, parfumul, hainele, incaltarile, cheile, cardurile, telefonul, usa de la intrare, peretii astia, masina, soseaua, toate sunt facute de oameni ca mine. Oameni care muncesc, castiga un ban din care traiesc, ei si familiile lor, si fac lucruri pentru ei si pentru ceilalti, ca sa traim impreuna in jungla urbana si internautica. Daca-i paleste simtul libertatii pe toti taranii, daca da iluminarea peste ei si nu se gasesc alti neiluminati sa le tina locul, jungla urbana si internautica se transforma in jungla amazoniana. Si abia atunci iti dai seama ca e mai usor sa tastezi la computer decat sa iti rupi oasele sau sa vanezi.

Iti dai seama ca exista sclavii diferite, unul mai sclav ca altul. Ca daca nu ar fi alti sclavi, n-ai avea ce sa mananci, cu ce sa te imbraci si asa mai departe. Si poti servi si tu pentru ei, cum servesc si ei pentru tine. Si, brusc, asta nu mai seamana a sclavie. Iti dai seama ca este exact cum se numeste: serviciu! Serviciu pentru tine si pentru altii. Ca sa functioneze toata jungla asta urbana.

Albinele se organizeaza in jurul matcii, jaguarul traieste pe cont propriu. Este un animal solitar, traieste si vaneaza singur, cu exceptia perioadelor de imperechere, cand devine foarte agresiv protejandu-si familia temporara. Pe jaguar nu-l intereseaza nimic altceva decat supravietuirea. Traieste doar pentru a manca si a se reproduce. Nu omoara nimeni in locul lui, ca el sa se hraneasca si sa traiasca. Nu-i aduce nimeni un pahar cu apa cand e bolnav sau pe patul de moarte. Mancare gratis poate primi doar la zoo. Cand devine sclav. In rest, omoara si moare. Daca dai cautare pe google la cuvantul “jaguar”, nici macar primele rezultate, ci primele zece pagini cel putin sunt despre o masina, nu despre animalul dupa care s-a numit masina.

jaguar 1

Nu e inutil ce faci. Poate sa nu fie obositor sau plictisitor. Serviciul are o singura libertate, cea mai mare: starea ta. Cum faci acel serviciu. Fa-l asa cum ai vrea sa iti intoarca si altul serviciul sau.  A doua libertate, dupa starea ta, e nevoia ta. Cu cat nevoia ta e mica, cu atat libertatea e mai mare. Restul e bullshit psihologic si motivational, intr-o jungla pe fast forward, in care mancam, ne reproducem si murim. Si mai citim cate un articol de-asta, intre timp, cand si daca avem timp, fiindca viata e la fel si merge mai departe, pe fast forward, cu sau fara articole de-astea.

Dar daca avem totusi timp sa mai si citim si nu trebuie sa vanam ca sa ne hranim, atunci cred ca suntem destul de norocosi, mai norocosi decat o imesa parte de oameni cu care impartim planeta, care nu-si permit luxul asta. Mai exista si o parte de oameni cu care impartim planeta, cea mai mica parte, de la care se da ora exacta pentru trezirea celorlalti. Ca la jaguarii de la zoo. Dar ora cea mai exacta o da, in continuare, soarele. Pentru noi toti, pentru jaguarii liberi sau captivi, negresit si fara sa se planga ca nu-i convine treaba asta.

Iubirea e ca aerul. Nu-l vedem, desi exista si ne tine in viata.

Indragostitul este fericit doar pentru ca este indragostit.

Iubirea ta te ajuta, te vindeca, te rasplateste.

Cel ce asteapta iubire in schimb e ca inecatul intr-o mare cu apa dulce.

Nimeni nu poate fi implinit de iubirea altuia.

Iubirea nu consta in unimea dintre doua persoane, doua inimi, doua suflete. Iubirea exista cu sau fara noi. O realizam numai atunci cand ne daruim intregului.

In iubire nu exista dreptate, exista doar adevar.

Mintea nu poate pricepe iubirea. Corpul nu poate pricepe iubirea. Fiindca iubirea este o stare de constiinta mai presus de simturi si de minte.

Nu poti deveni constient de iubire fara a deveni mai intai constient de tine si de tot ce exista.

Constiinta poate fi elevata la o iubire mai presus de identitate separata. Insa asta nu e posibil fara un trai moral, fara virtute, responsabilitate si altruism.

Iubirea nu poate fi redusa la un obiect. Ea este spirit universal, e sursa din care emana totul.

E greu de imaginat si de crezut cate orori sunt pe lume si cum toate decurg din iubire. Asta daca le privesti de la nivel terestru. De la nivelul iubirii, ororile nu mai arata la fel.

E imposibil sa iubesti cu adevarat si sa fii trist. Tristetea ascunde insusi dorul de iubire.

Omul sufera, de fapt, doar pentru ca se simte incapabil sa iubeasca neconditionat.

Nu stii ce este iubirea pana cand nu sadesti samanta unui copac la umbra caruia nu vei sta nicioata.

Se spune ca iubirea nu este un mars de victorie, suna mai mult a aleluia. In limba ebraica, aleluia inseamna: laudati-l pe cel ce face sa devina.

Leul care mananca o caprioara o face din stricta necesitate, nu din placere. Iubirea nu are nimic de-a face cu placerea. Caprioara isi implineste rolul existential. Devine parte din leu.

Se spune ca exista un defect, o fisura in toate. Tocmai pentru ca pe acolo poate patrunde lumina. Lumina este un simbol pentru constiinta care, realizand limitarea egoului, se poate elibera din inchisoarea lui iluzorie.

Daca nu realizezi ca tot ceea ce faci este din iubire pentru tine si pentru ceilalti, poate ceilalti vor avea de castigat, dar tu vei avea de pierdut.

Durerea nu este decat dorul de completitudine, de iubirea toata, de a te simti liber si intreg. Nimeni nu-i poate da nimanui iubire. Te poti simti complet numai atunci cand iti ridici constiinta la ceva mai presus de tine. Pana atunci, omul ramane un rege cersetor.

Iubirea nu este o inclinatie catre ceva ce-ti place, nu este o nevoie pe care altcineva o poate satisface.

Nu poti iubi cu niciun organ, cu creierul sau inima. Iubirea este o stare de constiinta.

Nu poti ajunge la iubire, la Dumnezeu, dincolo de mintea ta si de toata putinta sa, pana cand nu le negi si fara sa le experimentezi. Aici e o astfel de scoala de trezit sufletul. Poti sa negi iubirea, dar ea tot exista. Poti sa negi soarele, dar el tot te va incalzi. Poti sa crezi ca iubirea doare, cand ea te vindeca. Pana cand nu-l negi pe Dumnezeul plasmuit de tine, pana cand nu realizezi ca nu exista Dumnezeu care sa te scape de ceea ce esti, care sa iti rezolve problemele, sa implineasca tot ce-ti doresti si sa iti dea iubirea toata, nu il poti accesa pe Dumnezeu asa cum este.

Iubirea nu iti cere niciodata nimic, ea doar ti se ofera si ti se arata prin tot ceea ce faci.

La ce bun ca ai un diamant, daca il folosesti ca pe o piatra. Asa e si cu iubirea.

Soarele nu i-a cerut niciodata pamantului recunostinta sau multumire pentru lumina si caldura pe care i le ofera. Copacii fac fructe pentru ceilalti. Florile infloresc pentru ceilalti. Nimic nu exista in natura pentru sine, ci ca o rotita servind un sistem perfect. Prin ceea ce e menit sa fie, se manifesta fiecare forma de existenta. Impotrivirea omului e o negare de sine. Rostul de a fi este de a te contopi in tot ce exista. Din contopire apare tot ce exista, spre a se intoarce in contopire.

Singurul scop al vietii umane este cautarea iubirii.

Cand cauti iubirea, te cauti pe tine si cauti, totodata, lumea toata.

Iubirea este raspunsul la intrebarea cine esti, de unde vii si unde te duci.

Iubirea este singura care poate vindeca omul de boala grea a egoului.

Cand uiti de tine, iti amintesti totul.

Ca sa experimentezi iubirea toata, trebuie sa te lepezi, mai intai, de tine.

Adesea, fiecaruia dintre noi i se poate parea ca este omul invizibil. Eforturile sale nu sunt vazute si nici apreciate de cei din jur, mai ales de cei apropiati, de familie. Adesea, putem avea chiar senzatia ca poate nici macar nu conteaza eforturile noastre si nu pot face nicio diferenta. Motiv pentru care putem cadea prada deznadejdii, ne paleste motivatia si poate chiar nu mai avem chef sa mai facem ceva sau ce faceam pana atunci. Devine totul prea monoton, prea plictisitor, aparent chiar inutil, o rutina obositoare si lipsita de bucurie, de placere, catre care nu ne mai trage deloc inima. Cu noi cum ramane? Pentru ce sa mai facem ceea ce facem? Ce valoare are daca nimeni nici macar nu observa, nu apreciaza? Daca nu primim nimic in schimb pentru sacrificiile noastre? Ce rost mai are sa ne chinuim?

Sursa foto: Thinking Art

Nicole Johnson este speaker motivational si autoarea cartii “The invisible woman. When only God sees.” (Femeia invizibila. Cand doar Dumnezeu vede.) Ea a tinut un discurs pe care va invit sa-l cititi, in continuare:

Intram in camera, spuneam ceva si nimeni nu observa. Chiar daca as fi spus “Va rog, inchideti televizorul”, nimic nu se intampla. Asa ca spuneam mai tare. In cele din urma, trebuia sa ma duc si sa inchid eu insami televizorul.

Sotul meu si cu mine eram de vreo trei ore la o petrecere si era timpul sa plecam. Cand m-am uitat, el vorbea cu un coleg de munca, m-am dus langa el, el continua sa discute. Nici macar nu s-a intors spre mine. Atunci am inceput sa-mi dau seama. El nu poate sa ma vada. Sunt invizibila.

Apoi, am inceput sa observ asta din ce in ce mai mult. Imi duceam copilul la scoala si profesorul il intreba: “Jake, cine a venit cu tine?” Iar fiul meu raspundea: “Nimeni”. Desigur, are doar cinci ani, dar chiar asa, eu sunt nimeni?

Intr-o seara, ne-am adunat, un grup de prietene, sa sarbatorim intoarcerea uneia dintre noi din Anglia. Janice facuse o calatorie grozava si tot povestea despre hotelul la care fusese cazata. Stateam acolo, privind femeile din jurul mesei. Ma machiasem in masina, pe drum. Purtam o rochie veche, fiindca era singura curata. Aveam parul nespalat, prins cu o agrafa, si ma simteam destul de prost. Janice s-a intors catre mine si mi-a zis: “Ti-am adus asta”. Era o carte despre marile catedrale din Europa. N-am inteles. Apoi, am vazut ce-mi scrisese: “Cu admiratie pentru maretia a ceea ce construiesti cand nimeni nu vede.”

Nicole Johnson

Nu poti cunoaste numele tuturor celor care au construit marile catedrale. Uitandu-te la lucrarile astea colosale, cauti numele si vezi “Constructor anonim”. E o povestioara despre unul dintre constructori, care sculpta o pasare pe o grinda peste care urma sa vina acoperisul. Cineva l-a intrebat: “De ce petreci asa mult timp pentru ceva ce nu va vedea nimeni, niciodata?” Se spune ca omul ar fi replicat: “Pentru ca vede Dumnezeu.”

Oamenii acestia aveau incredere ca vede Dumnezeu. Si-au daruit intreaga viata construirii unor colosi pe care nu aveau sa-i vada terminati. Veneau zi de zi la munca. Unele catedrale au fost finisate in peste 100 de ani. Mai mult decat o viata de om. Zi dupa zi. Si au facut sacrificii personale fara nimic in schimb. Sa vii la munca, sa construiesti ceva ce nu vei vedea terminat, pentru o constructie pe care nu-ti va aparea nici macar numele. Un scriitor spunea ca ca nu se vor mai construi mari catedrale pentru ca prea putini oameni mai sunt dispusi sa se sacrifice intr-o asemenea masura.

Am inchis cartea si m-am simtit ca si cum Dumnezeu mi-ar fi spus: “Eu te vad. Pentru mine, nu esti invizibila. Niciun sacrificiu nu este prea mic ca eu sa-l observ. Vad fiecare prajitura, fiecare cusatura si zambesc de fiecare data. Vad fiecare lacrima de dezamagire cand lucrurile nu merg asa cum ai vrea. Dar, aminteste-ti, construiesti o mare catedrala. Nu se va termina pe parcursul vietii tale. Si, din pacate, nici nu vei locui in ea. Dar, daca o construiesti bine, voi locui eu acolo.”

Uneori, am resimtit invizibilitatea asta ca pe un chin. Dar nu este o boala care imi anuleaza viata. Este vindecarea de boala egoismului. Este antidotul pentru propria mandrie. E foarte bine ca ei nu observa. E foarte bine ca ei nu stiu. Nu vreau ca fiul meu sa-i spuna colegului, pe care il aduce in vizita: “N-o sa-ti vina sa crezi ce poate face mama. Se trezeste la 4 dimineata si cu o mana face placinta, cu alta curcan, si in timpul asta aranjeaza cearceafurile.” Chiar daca fac toate astea, n-as vrea ca el sa o spuna. Vreau doar ca fiul meu sa vina acasa. Si sa-si aduca prietenii, spunandu-le: “O sa-ti placa la noi.”

E foarte bine sa nu vada. Noi nu muncim pentru ei. Noi muncim pentru Dumnezeu. Noi ne sacrificam pentru Dumnezeu. Ei nu vor observa niciodata daca facem ceva bine sau corect. Sa ne rugam ca munca noastra sa devina un monument pentru un Dumnezeu mai mare decat noi.

Multi oameni cred ca un sfant, fie si mort, are puteri. Ca pot beneficia si ei de acele puteri. Lucru care este partial adevarat. Un sfant mort nu mai este decat un corp, o carcasa parasita de sufletul care l-a locuit. Un sfant mort nu mai are nicio putere. Corpul e doar un instrument, un vehicul. O masina fara energie nu are nicio putere. Putere are partial mintea, dar cea mai mare putere o are sufletul.

Minunile manifestate de un corp mort sunt cel mult consecinte ale mintii si ale sufletului care au trait in acel trup, reminiscente. Oamenii pot experimenta stari puternice de placebo, bazate pe credinta lor, in preajma moastelor. Dar asta nu e “stiinta” exacta. E doar miracolul credintei. Precum spunea Iisus: “Credinta ta te-a mantuit.” E doar manifestarea puterii mintii si nu este exacta, poate fi iluzorie. Puterea adevarata, eliberatoare, salvatoare, mantuitoare e doar aceea a sufletului.

Dar de ce, totusi, un sfant sau un maestru, un guru, nu ne poate eleva spiritual, nu ne poate transforma si nici salva? Daca e un sfant adevarat, el poate, categoric. Fie si simpla lui prezenta are o influenta energetica. Sa stai in preajma unui sfant viu te transforma, nici nu se poate altfel. Dar ceea ce iti da sfantul trece prin tine, lasa o impresie, si pleaca. Daca nu cultivi samanta primita, ea nu da rod. In acelasi fel isi lasa lumea impresiile asupra mintii noastre. Doar ca de acestea ne atasam, le oprim, le cultivam, le intretinem sub forma de dorinte.

Ne elevam, ne rafinam, ne sporim dorintele lumesti in urma impresiilor lumesti. La fel ne putem eleva spiritual in urma impresiilor lasate de contactul cu un sfant. Lumea e la indemana oriunde, sfintii nu, ei sunt rari. Avem mai multe sanse de a primi impresii lumesti, care se imprima si ne seteaza, ca pe niste roboti, fara discernamant, fara control, decat sansele de a intalni un sfant care ne poate scapa de aceasta pacoste, principala cauza a oricarei nefericiri. Daca suntem atat de norocosi incat sa auzim despre un sfant adevarat si chiar sa-l intalnim, e culmea risipei sa nu profitam de samanta pe care el o poate sadi in noi. Sa nu hranim amprenta divinului si sa continuam sa rodim impresiile false ale mintii si ale lumii, aducatoare de suferinta.

Cele doua tipuri de impresii se autoanuleaza. Omul fie are atentia intoarsa spre exterior, fie spre interior. Atentia nu poate fi totala in ambele locuri la un om obisnuit, care are o minte lipsita de controlul sufletului. O astfel de minte se manifesta haotic, tiranic, inrobeste prin simturi, prin dorinte care se cer satisfacute, prin suferinta dorintelor neimplinite. O astfel de minte nu serveste cel mai inalt scop existential al omului, atingerea stadiului de sfant. Realizarea desavarsita. Experienta directa, practica, a ceea ce suntem cu adevarat sau realitatea ultima, singura realitate autentica.

Niciun sfant nu ii vrea “binele” omului cu forta. Niciun Guru nu obliga pe nimeni la nimic. Mantuirea pentru care vin si se intrupeaza sfintii pe lume nu are nicio legatura cu ceea ce cred unii oamenii ca i-ar salva. Majoritatea oamenilor vor sa se apropie de sfinti pentru a-si rezolva dorintele lor lumesti. Asta este o abordare complet prost inteleasa. Pe sfinti nu-i intereseaza lumea, ci iesirea sufletului din ea. Nu-i intereseaza atat de mult bolile, necazurile, cat incetarea acestora prin eliberarea si mantuirea sufletului. Ei sunt mereu focusati pe scopul primordial, pe ceea ce este cel mai important, pe calea in acea directie.

Baba Gurinder Singh Ji

Pe sfinti nu-i intereseaza cum sa ne simtim mai bine si placut in aceasta lume, beneficiind de sanatate si vigoare, ca sa alergam mai cu spor dupa dorintele lumesti. Nu-i intereseaza corpul decat ca vehicul menit sa duca la destinatie. Pentru ei, corpul nu este un vas de croaziera de placere.

Pe sfinti ii intereseaza un singur lucru, s-au nascut si traiesc pentru un singur lucru: manifestarea divinitatii in tot ce ating, in tot ce fac. Ei nu traiesc pentru sine, pentru placerile lor, ci pentru altii. Ei sunt lipsiti de dorinte personale si nu au nicio placere de a trai in aceasta lume. Desigur, se bucura sa fie de folos. Niciun sfant nu va lua cu el niciun suflet cu forta. Fiecare suflet e responsabil de sine si are aceeasi putere, ca si a sfantului, de a se trezi, de a dobandi control asupra mintii si de a folosi trupul si mintea spre a se elibera. Trebuie doar sa accepte ghidarea sfantului, sa-l “imite”, incetul cu incetul, ca sa-si reaminteasca propria putere, propria identitate.

Majoritatea sufletelor sunt prinse in Maya (iluzie). Mintea a acaparat controlul, ignora constiinta sufletului si foloseste corpul pana la epuizarea acestuia. Apoi, mintea ascunde impresiile acumulate, si o ia de la capat in alt corp. Poarta astfel sufletul prin toate stadiile existentei, experimentand toata Creatia.

Paramahansa Yogananda, cel care  a raspandit yoga indiana in vest, povestea cum fusese refuzat de maestrul sau, cand ii ceruse initierea, in mod repetat. Maestrul i-a zambit, cu iubire. L-a asigurat ca un bec fara filament destul de puternic, ca o minte neantrenata, nu poate duce un curent electric de mare voltaj. Tocmai pentru ca-l iubea si stia ca nu era inca pregatit sa duca darul ce ii apartinea, maestrul nu il initia.

Un alt maestru a fost intrebat de ce nu le spune discipolilor care le este karma din toate vietile, fiindca atunci ar intelege mai usor ce traiesc le-ar fi mai usor sa stie ce au de facut. Guru le-a raspuns ca nu ar putea suporta raspunsul. Mintea nepregatita sa suporte adevarul ar claca, ar innebuni, intr-o incercare disperata de defensiva a iluziei egoului. Mintea trebuie antrenata si obisnuita treptat cu adevarul pentru a fi pregatita sa se supuna si sa serveasca sufletului. Pana atunci, mintea isi apara propria existenta iluzorie. Un maestru spiritual spunea ca mintea e, de fapt, ceea ce numesc preotii Satan.

The Great Master

Ishwar Puri, initiat de Great Master, povestea o intamplare reala, la care a avut sansa sa asiste. Erau la o intrunire, Great Master, cativa discipoli si un alt Maestru Sufi, un mistic musulman. Maestrul Sufi l-a intrebat pe Great Master de ce nu li se arata asa cum este El, de fapt, in adevarata sa forma. Great Master l-a privit o clipa si Maestrul Sufi a cazut de pe scaun. Great Master l-a intrebat pe Maestrul Sufi ce s-a intamplat. Acesta a raspuns ca privirea pe care i-a aruncat-o a fost atat de plina de lumina, ca n-a putut suporta. A simtit ca-l loveste si a cazut. Atunci, sfantul i-a raspuns: “Aceasta a fost lumina unui singur fir din barba mea. Si tu imi spui sa-mi arat fata acestor oameni? Tu n-ai putut suporta nici atat, si esti Maestru Sufi.” De aceea, sfintii exista si actioneaza incognito, sub acoperire, adesea anonimi, in corp uman, precum noi toti. Ca sa ne putem imprieteni, sa experimentam iubirea pentru Dumnezeu in forma de om.

%d blogeri au apreciat asta: