Archive for the ‘The time is now’ Category

Sunetul poate produce lumina

 

“Toate premiile Nobel ii sunt datorate sonoluminiscentei.” (Kirk McDonald)

Sonoluminiscenta (SL) sau cum sunetul poate produce lumina. Sonoluminiscenta este o emisie slaba de lumina, care insoteste fenomenul de formare a bulelor de gaze (cavitatie) dintr-un lichid supus actiunii ultrasunetelor. Sonoluminiscenta inca reprezinta un mister pentru oamenii de stiinta. A fost descoperita in 1933, putand fi studiata abia in 1990 de Felipe Gaitan, la Centrul National de Acustica Fizica din Mississippi.

Pentru sonoluminiscenta e nevoie de un sunet cu o anumita frecventa, care trece prin apa. Ultrasunetele sunt molecule care oscileaza inainte si inapoi, creand zone de presiune mai mica sau mai mare. Cand sunetul trece prin apa, apa poate fi “despartita”, astfel incat zonele de mica presiune sa creeze o mica bula de vapori de apa, printr-un proces numit cavitatie.

Bulele de cavitatie nu sunt precum bulele obisnuite, pe care le stim. Bulele obisnuite apar in urma eliberarii gazului in apa, ca atunci cand expiram. Cavitatia creeaza bule in urma presiunii scazute care “rupe” apa, forteaza o cavitate in apa. Unele molecule se evapora rapid intr-o bula, deci nu este vorba despre vacuum , insa aceste bule au o presiune cu mult scazuta a aerului comparativ cu bulele obisnuite, de gaz. Asa ca bulele acestea colapseaza. Peretii acestor bule imping in interior, micsorand din ce in ce mai mult bula, astfel incat presiunea incepe sa creasca rapid.

Sunt cateva moduri prin care bulele care colapseaza in propriul interior ar putea produce caldura. O varianta ar fi aceea prin care presiunea sporeste, la fel si temperatura, pana la cateva mii de grade. Dar e la fel de posibil sa nu fie vorba doar despre presiunea sporita. Gazul din interiorul bulei s-ar putea transforma rapid in lichid, care ar putea, de asemenea, sa elibereze multa caldura. In orice caz, colapsarea ne ajuta sa intelegem de ce vedem o scanteie de lumina, desi fizicienii au venit cu cateva posibile explicatii diferite pentru ceea ce se intampla.

Pe masura ce bula se incalzeste, incep sa aiba loc diferite reactii chimice. Majoritatea moleculelor reactioneaza unele cu altele. Aceste reactii chimice pot elibera o mica explozie de energie. De exemplu, la temperaturi destul de ridicate, vaporii de apa se disociaza, ceea ce inseamna ca energia e absorbita pe masura ce molecula este despartita in hidrogen si hidroxid. Apoi, cand aceste parti se combina din nou, ele elibereaza acea energie. Lumina observata in urma fenomenului de sonoluminiscenta ar putea fi aceasta energie eliberata.

O alta posibilitate e legata de celelalte substante din interiorul bulei. Daca, sa zicem, argonul (gaz nobil) e dizolvat in apa de mare, atunci s-ar putea gasi argon in interiorul bulei. Iar argonul este foarte stabil. Nu reactioneaza deloc. Asadar, pe masura ce bula incepe sa colapseze, totul va reactiona, cu exceptia argonului. Argonul s-ar putea incalzi din ce in ce mai tare, iar o parte din energia sa termica s-ar putea transforma in lumina.

Exista dovezi care sustin aceasta idee. Cand oamenii de stiinta au incercat sa creeze bule de cavitatie in apa care continea o cantitate mai mare de argon dizolvat, lumina a devenit mai stralucitoare si a durat mai mult. O alta varianta ar fi ca bula are destula energie care sa provoace despartirea unor electroni de atomii lor. Astfel, bula ajunge sa aiba electroni incarcati negativ, separati de moleculele incarcate pozitiv, iar asta inseamna plasma. Atunci cand particulele incarcate vibreaza, ele elibereaza radiatii, precum lumina. Deci e posibil ca gazul din interiorul bulei sa se transforme rapid in plasma, eliberand lumina, apoi sa se transforme inapoi in gaz. Iar procesul plasmei, care redevine gaz, ar putea determina energia sa se elibereze in forma luminii.

Exista numeroase explicatii posibile pentru modul in care o bula care colapseaza produce caldura si, mai mult, produce chiar lumina. Scanteia luminoasa dureaza extrem de putin, cam zece miliardimi dintr-o secunda, si e dificil sa putem afla exact ce se petrece intr-o fractiune atat de mica de timp.

cavitatie sonoluminiscenta

Cercetatorii pot crea sonoluminiscenta in laborator spre a studia cum produc bulele colapsante lumina si de ce sunt atat de fierbinti. Fiindca bulele acestea sunt aproape la fel de calde ca suprafata soarelui!

Fenomenul sonoluminiscentei consta in modul prin care ultrasunetele leviteaza in apa si creeaza o bula de 1 micron, vizibila ochiului liber in culoarea albastru electric. Experimentele de la UCLA, pe baza metodelor lui Gaitan, au dovedit ca sonoluminiscenta unei singure bule produce flash-uri de lumina care sunt sincronizate cu oscilatiile campului sonor. Lumina are un spectru de culori care indica faptul ca bula se ridica la o temperatura de cel putin 23.000 grade Kelvin. Regiunile care emit lumina, din bula, seamana cu o stea in miniatura. Lumina vizibila a soarelui apare ca fiind galbena, ceea ce indica o temperatura de aproximativ 6000K. Centrul soarelui este mult mai fierbinte, de aproape 10 la puterea 7 K.

Temperatura bulei nu este “vizibila”, deoarece lumina emisa din regiunile mai joase este absorbita inainte sa atinga suprafata. Regiunea cea mai joasa, care absoarbe lumina, este descrisa ca fiind compacta, “solida”, neagra, “groasa” optic. Doar emisia de lumina din halou (regiunea de sus, inconjurata si “umbrita” de lumina) si emisia de lumina de la suprafata regiunii joase pot fi vizibile.

Fred Seeley si studentii sai au realizat un experiment prin care sa verifice daca bula sonoluminiscenta n-ar putea fi mai stralucitoare, emitand mai multa lumina. Raspunsul ar putea fi in vibratiile armonice. Acestea sunt vibratii care insotesc vibratia fundamentala de acelasi tip, care se produc cu o frecventa egala cu un multiplu intreg al frecventei vibratiei fundamentale. Cand echipa s-a uitat la vibratiile armonice (unde acustice secundare), care traversau vasul de apa fara bule, au descoperit un raspuns vibrational slab. Seeley a spus ca atunci cand apare bula, structura vibrationala devine mai bogata, iar frecventele unor vibratii sunt aproape la fel de puternice ca frecventa vibratiei fundamentale. De aici s-a dedus ca aceste vibratii armonice sunt generate de socul colapsului bulei. Peretele bulei colapseaza cu viteza sunetului, pana cand apa isi atinge “nucleul” interior si nu mai are unde sa se duca. Vibratiile armonice generate de  soc ar putea interfera, limitand lumina emisa, a spus Seeley. Echipa sa incearca sa controleze vibratiile armonice distructive spre a obtine o bula mai luminoasa.

geneza

In natura, crevetele calugarita (Mantis Shrimp) poate produce acelasi fenomen de sonoluminiscenta, prin clestii sai extrem de puternici, cu care isi ataca si isi ucide prada. Unele specii de Mantis sunt capabile chiar sa sparga acvariul cu o singura lovitura de clesti. Aceste creaturi sunt solitare si agresive, ies foarte rar din ascunzisul lor pentru a se hrani si au un comportament uimitor de complex. Au dezvoltat modele fluorescente pe corp pentru a comunica, sunt capabile de socializare, invatare si reamintire, de ingrijire biparentala, pot forma relatii monogame de pana la 20 de ani, in care impart acelasi adapost si functioneaza ca pereche cu activitati coordonate, ambele sexe avand grija de oua.

Crevetele Mantis are cei mai complecsi ochi din lumea animala. Poate percepe atat lumina polarizata, cat si viziunea hiperspectrala a culorilor. Ochii se afla pe membre mobile, se misca constant si independent unul de celalalt si permit analiza seriala si paralela a stimulilor vizuali. Crevetele calugarita poate vedea cu trei parti diferite ale aceluiasi ochi, adica poseda vedere trinoculara si tridimensionala.

Clestii crevetelui Mantis au o viteza de 23m/s, aproape ca un glonte de calibru 22. Lovitura naucitor de rapida genereaza bule de cavitatie in apa. Implozia acestor bule produce un impact dublu asupra prazii, aproape imediat dupa lovitura cu o forta de 1500 newtoni. Daca lovitura rateaza prada, unda de soc o poate ucide sau buimaci. Lovitura clestilor crevetelui calugarita produce fenomenul de sonoluminiscenta.

Surse:

SciShow

http://aetherforce.com

https://acoustics-research.physics.ucla.edu

http://aquapedia.ro

 

Anunțuri

Cum sa salvam planeta

Un speech inspirational al lui George Carlin. Un deliciu de logica pura, de gandire de bun simt, autentica, fara masti, servit intr-un mod spumos si haios.

„Ai oameni de-astia in jurul tau? Acum e plin de-alde astia peste tot! De oameni care se framanta toata ziua, in fiece clipa, ingrijorati de ORICE! Ingrijorati de aer, ingrijorati de apa, ingrijorati de pamant. Ingrijorati de insecticide, pesticide, aditivi alimentari, carcinogeni, ingrijorati de gazul radon, ingrijorati de azbest. Ingrijorati de salvarea speciilor pe cale de disparitie.

Permiteti-mi sa va vorbesc despre speciile pe cale de disparitie, da? Salvarea speciilor pe cale de disparitie nu e decat o alta tentativa aroganta a oamenilor de a controla natura! Bagaciosi aroganti! Asta ne-a bagat in bucluc dintotdeauna. Intelege careva treaba asta? Sa te bagi peste natura! Peste 90%, mult peste 90% din speciile care au trait vreodata pe planeta asta au disparut. Pa! S-au dus.

Nu le-am omorat noi pe toate. Pur si simplu, au disparut. Asta face natura! Speciile dispar si in zilele noastre, cam 25 pe zi, indiferent de comportamentul nostru. Indiferent cum ne purtam noi pe planeta asta, 25 de specii, care erau azi, nu vor mai fi maine. Lasati-le sa se duca in pace! Lasati natura in pace! N-am facut destule?!

Suntem prea plini de sine. Ne acordam atata importanta! Toata lumea vrea sa salveze ceva in zilele noastre. Salvati copacii, salvati albinele, salvati balenele, salvati melcii aia… Si cea mai mare aroganta dintre toate: salvati planeta! Poftim?! Oamenii astia afurisiti fac misto de mine? Sa salvam planeta? Noi inca nu stim nici macar cum sa avem grija de noi insine. N-am invatat sa avem grija unii de altii, dar vrem sa salvam afurisita de planeta?

george carlin

Am inceput sa ma satur de rahatul asta. Sunt satul. Satul! M-am saturat de afurisita de Zi a Pamantului! M-am saturat de ecologistii astia care se cred moral superiori, de liberalii astia albi, burghezi, care cred ca singura problema din tara asta e ca nu sunt destule piste pentru biciclete. Sunt satul de oameni care incearca sa faca lumea sigura pentru Volvo-urile lor. Ecologistii nu dau doi bani pe planeta. Nu le pasa de planeta. Pentru nimic in lume. Stiti ce-i intereseaza? Un loc curat in care sa traiasca. Propriul lor habitat. Isi fac griji ca, intr-o buna zi, ar putea fi afectati in mod personal. Propriul interes egoist, limitat si neiluminat, nu ma impresioneaza.

In plus, nu-i nimic in neregula cu planeta. Nimic! Planeta e bine mersi. Oamenii sunt in neregula. Iata diferenta! Planeta e in regula. In comparatie cu oamenii, planeta se descurca de minune. E aici de 4.5 miliarde de ani. Noi de cat timp suntem aici? De vreo 100.000 de ani? Poate 200.000? Si ne-am apucat de industrie doar de vreo 200 de ani si un pic. 200 de ani comparativ cu 4.5 miliarde de ani. Si putem fie si sa concepem gandul ca am putea fi cumva o amenintare?! Ca am putea pune cumva in pericol mingiuta asta frumoasa, verde-albastra, care se invarte in jurul soarelui?

Planeta a trecut prin chestii mult mai grave decat noi. A trecut prin tot felul de chestii mult mai rele decat noi. A trecut prin cutremure, eruptii vulcanice, miscari tectonice, deplasari continentale, eruptii solare, pete solare, furtuni magnetice, inversarea magnetica a polilor, sute de mii de ani de bombardament al cometelor, asteroizilor si meteoritilor, potopuri planetare, valuri de maree, incendii planetare, eroziune, radiatii cosmice, epoci de gheata recurente… Si noi credem ca niste pungi de plastic si niste doze de aluminiu vor face o diferenta majora? Planeta… Planeta nu se duce nicaieri. Noi ne ducem.

Noi plecam. Faceti-va bagajele, prieteni! Noi ne ducem. Si nici macar n-o sa lasam prea multe urme. Multumescu-Ti, Doamne, pentru asta! Poate o sa ramana in urma noastra un pic de polistiren. Poate. Un pic. De polistiren. Planeta va fi tot aici cand noi vom fi de mult dusi. O noua mutatie esuata, atata tot. O alta eroare biologica, cu durata predeterminata. O fundatura evolutionista. Planeta ne va scutura ca pe o adunatura de purici iritanti. Ca pe o pacoste de suprafata.

Vreti sa stiti ce face planeta? Intrebati-i pe aia din Pompei, care sunt incremeniti asa cum i-a prins eruptia vulcanica: “Ce face planeta?” Daca vreti sa stiti cat de bine ii merge planetei, intrebati-i pe aia din orasul Mexico sau din Armenia sau din alte sute de locuri, in care sunt ingropati sub mii de tone de daramaturi provocate de cutremur, intrebati-i daca saptamana asta se simt ca fiind o amenintare la adresa planetei. Sau pe oamenii aia din Kilowaia, Hawaii, care si-au construit casele langa un vulcan activ si apoi se intrebau de ce aveau lava in sufragerie.

Planeta va fi aici mult, mult, mult timp dupa ce noi nu vom mai fi si se va vindeca singura, se va curata singura, fiindca ea asta face. E un sistem care se autoregleaza. Aerul si apa isi vor reveni, pamantul se va reinnoi si, daca e adevarat ca plasticul nu-i degradabil, ei bine, planeta va incorpora plasticul intr-o noua paradigma: Pamantul plus plastic! Planeta Pamant nu ne impartaseste prejudecatile despre plastic. Plasticul provine din Planeta Pamant. Planeta considera plasticul, probabil, ca pe unul dintre copiii sai. Asta ar putea fi singurul motiv pentru care ne-o fi permis si noua sa scoatem plasticul din ea, de la inceput. O fi vrut sa aiba plastic. Nu stia cum sa-l faca, avea nevoie de noi. Asta ar putea fi si raspunsul la stravechea intrebare filosofica: “De ce suntem aici?” “Pentru plastic! Prostilor!”

Asadar! Deci plasticul exista, ne-am terminat treaba, acum putem fi eliminati. Cred ca procesul asta deja a inceput, ce ziceti? Cred, ca sa fiu sincer, ca planeta probabil ne considera o amenintare blanda. Ceva cu care te descurci. Si sunt sigur ca planeta se va apara ca un mare organism, ca o colonie de albine sau de furnici care se aduna in defensiva. Sunt sigur ca-i va veni vreo idee planetei. Ce ai face daca ai fi o planeta care incearca sa se apere impotriva unei specii pisaloage si deranjante? “Sa vedem… Ce ar putea sa… Hmmm… Virusi! Virusii ar putea fi solutia. Astia par vulnerabili la virusi. Iar virusii sunt smecheri, mereu sufera mutatii si formeaza tulpini noi de fiecare data cand scot astia un vaccin. Poate ca acest prim virus ar putea fi cel care sa le compromita sistemul imunitar acestor creaturi. Poate ca ar putea aparea un virus uman de imunodeficienta, care sa-i faca vulnerabili la tot felul de alte boli si infectii. Si poate ar putea fi raspandit pe cale sexuala, ca sa le mai taie oleaca pofta de a se angaja in actul reproducerii.”

Na, asta e o nota poetica. Si e un inceput. Pot sa visez si eu, nu-i asa? Vedeti ca eu nu ma framant pentru chestiile mici: albine, copaci, balene, melci. Cred ca noi suntem parte dintr-o intelepciune mult mai mare decat va fi vreodata puterea noastra de intelegere. Dintr-un ordin mai inalt. Numiti-l cum vreti. Stiti cum ii spun eu? Marele Electron. Nu pedepseste, nu recompenseaza, nu judeca deloc. Doar este. Si asa suntem si noi. Pentru un scurt rastimp.

Va multumesc ca ati fost aici, alaturi de mine, in acest scurt rastimp! Va multumesc!”

Un copil defineste iubirea

Ma cheama fiica-mea de 3 ani, Dharma:
– Te rog, mami, vino langa mine, hai sa ne jucam impreuna, sa facem forme din plastilina.
– Bine, vin. Dar nu ti-e foame, nu vrei sa mananci?
– Nu mi-e foame, vreau doar putin fistic.
– Bine, ma duc sa-ti aduc. Dar daca iti curat fistic, nu mai pot sa fac forme din plastilina cu tine.
– Nu-i nimic, mami. Tu imi dai fistic si eu iti fac o inimioara rosie de plastilina. Te iubesc, mami! Tu faci pentru mine si eu fac pentru tine.

child love

Pa, infectii urinare!

„Vad la TV reclame pentru infectii urinare. Anul trecut am fost la o sesiune de comunicari stiintifice ale Academiei Romane unde, printre altele, un mare specialist roman a prezentat solutii inovatoare in cazul infectiilor urinare. Dar… Specialistul punea recurenta infectiilor pe seama modificarilor anatomice ale tractului urinar! Erau vreo zece academicieni pe acolo.

urinary-tract-infection

Give piss a chance! 🙂

Ce nu stia specialistul si eu am aflat din intamplare, studiind o brosura americana de biochimie, e ca bacteriilor patogene din tractul urinar le trebuie nichel pentru ca ureaza (enzima care catalizeaza descompunerea ureei) sa le produca hrana. Adica, fara nichel, pa, infectii urinare! De unde nichel?! Pai, de pe tacamuri, in contactul cu alimentele si dintii, de pe gablonzurile purtate si, in special, din vase de gatit moderne! Aveti infectii urinare recurente? Gatiti in vase emailate, mancati cu linguri de portelan sau lemn, taiati mancarea cu cutite de ceramica sau otel-carbon.” (Adrian-Marius Radu)

Ucigasul tacut al relatiilor si al casniciilor

Adaptare dupa un articol de Derek Harvey, scriitor, speaker, muzician, compozitor, regizor, pastor.

Am fost intrebati, la un seminar, care este ucigasul tacut al casniciei. Care este principala cauza a divorturilor? Ma credeam expert in casnicie, urmasem cursuri, asa ca am ridicat imediat mana si am raspuns: “Sexul, banii si comunicarea!” Apoi am zambit satisfacut catre sotia mea. Fusese prea usoara intrebarea.

“Gresit!”, a raspuns seminaristul. “Acestea sunt simptomele adevaratei probleme.”

Ups. Cam jenant… Nu numai ca mi se daduse o lectie usturatoare la orgoliu, dar ceea ce a urmat mi-a schimbat viata. Aveam sa primesc cel mai bun sfat marital pe care tanarul plin de mandrie, care eram, l-ar fi putut obtine.

“Casniciile sfarsesc prin divort dintr-un singur motiv: asteptarile nesatisfacute.” Acesta este ucigasul casniciei.

mr-and-mrs-smith

Creierul meu tanar n-a realizat, pe atunci, revelatia. Nici nu-mi mai amintesc prea bine ce a urmat, ce s-a mai discutat. Eram prea ocupat sa ma gandesc la toate asteptarile neimplinite pe care le acumulasem deja dupa o luna de casnicie.

Au trecut sase ani de la acel seminar. Am vazut cata durere si cata frustrare se aduna in urma asteptarilor nerealizate, nu doar in casnicie, ci in toate relatiile. E ca o otrava letala, care ne invenineaza inima si ne distruge relatiile.

A avea asteptari care nu se materializeaza nu este o problema doar in casnicie si in relatii. E o problema de viata!

“Asteptarea e mama tuturor frustrarilor.” (Antonio Banderas)

Nu conteaza daca esti singur, casatorit, lucrezi sau esti somer, daca esti tanar sau batran. Sa ai asteptari neimplinite e fatal pentru oricine. Nimeni nu-i imun.

Care este solutia?

Imi place matematica, asa ca iata ecuatia pe care am gasit-o:

Asteptare minus Observare = Frustrare

Iata explicatia, in urmatoarele doua situatii ipotetice:

Asteptarea
Cand ajung acasa, in sfarsit, dupa o zi lunga si grea de munca, ma astept ca sotia sa aiba cina pregatita, sa fie masa pusa si sa mancam impreuna, ca o familie. Sotia sa poarte un sort fara pete, fiindca arata foarte bine asa, iar parul sa-i stea perfect. Fiica noastra, de 1 an si 4 luni, sa stea cuminte in scaunul ei cel inalt si sa manance cu tacamurile, nimerind gura de fiecare data, ca sa nu faca mizerie. Dupa ce terminam de mancat, toti odata, iesim la plimbare si, in timpul acesta, valetul (da, ati citit bine, valetul!) curata bucataria si pregateste casa pentru activitatile de seara.

Observarea
Am ajuns acasa cu jumatate de ora intarziere, iar la cina nici macar nu se gandise nimeni, cu atat mai putin se apucase careva s-o pregatesca. Din cauza asta, fiica-mea urla din toti rarunchii: “Vleau! Rog! Papa!” Am cautat-o pe nevasta-mea si am gasit-o lucrand la un proiect care, din punct de vedere tehnic, nu avea cum sa se mai incadreze in termenul de predare. Cand am intrebat-o ce avem de mancare la cina, mi-a aruncat o privire pe care numai o mama care munceste de acasa, fiind ultra obosita si lucrand peste programul obisnuit de munca, ti-o poate azvarli.

Iau copilul in brate si ma duc la bucatarie, unde gasesc o abundenta de lipsa de mancare. La cata pricepere de bucatar am, pun ochii pe branza si pe paine si exclam, bucuros, ca pot face sandvisuri. Asez copila in scaunul ei cel inalt, in urletele ei furioase de protest. Insfac borcanelul cu piure de mar, s-o mai potolesc. A mers, pe moment. Ma apuc sa fac sandvisuri. Mananca toata lumea. Bucataria ramane un dezastru in urma.

Sufrageria e plina de jucarii imprastiate, care abia asteapta sa-i scranteasca glezna cuiva. Ma prabusesc pe canapea, langa nevasta-mea, ferindu-ne sa ne privim in ochi si fiecare evita sa se ofere voluntar sa curete bucataria. Si tot asa… As mai putea povesti, dar cred ca ati prins ideea.

Frustarea = Diferenta dintre Asteptare si Observare

Cam asta-i diferenta dintre modul in care arata asteptarile noastre si modul in care este viata. Viata este ceea ce vedem, ceea ce observam, nu ceea ce am vrea noi, ce ne-am astepta sa fie. Avem adesea asteptari nerealiste, care nu se indeplinesc, si la fel de des devenim frustrati din cauza asta. Insa nu-i musai sa fie asa.

Solutia e simpla: Observati inainte de a avea asteptari. Punct. Atat. Observarea sa preceada asteptarea. Cu alte cuvinte, traiti viata asa cum este, in loc sa va impotriviti.

Unii ar putea trage concluzia ca ar fi bine sa nu mai avem asteptari deloc. N-as merge chiar asa departe. Cred ca-i bine sa avem asteptari sanatoase, realiste, verbalizate, comunicate. Ele reprezinta un scop. Insa, atunci cand te confrunti cu o situatie care nu-ti indeplineste asteptarile, lasa observarea sa preia conducerea. Renunta la asteptari, pe moment, si confrunta-te cu realitatea imediata, asa cum este.

Te-ai saturat sa fii frustrat(a)? Atunci lasa deoparte asteptarile tale nesatisfacute si confrunta-te direct cu realitatea. Abia dupa aceea, eventual, poti purta o discutie cu persoana sau persoanele implicate despre ce te-ai fi asteptat si despre motivele pentru care n-a iesit asa cum te-ai fi asteptat. Eventual… Fiindca nu-i nimeni dator sa implineasca asteptarile nimanui.

Sursa: http://www.inspiremore.com

Intarirea sistemului imunitar si nervos

Empatia sta la baza constientizarii conexiunii dintre toate fiintele. Animalele sunt capabile de empatie. Plantele sunt capabile de empatie. Copacii comunica si se sustin reciproc prin reteaua radacinilor lor. Creierul este dotat cu neuroni-oglinda, prin care copiaza si imita ceea ce observa la altul. Empatia reprezinta mai mult, inseamna a sti, prin experienta, sau a-ti imagina cum este in locul altuia sau pur si simplu a-ti pasa. Un amic spunea amuzat o gluma cinica: bogatii mai degraba dau de pomana la cersetori decat la filosofi. Pentru ca se tem ca ar putea deveni saraci, precum cersetorii, dar nu se tem daca ar putea deveni filosofi.

Conexiunea dintre regi si cersetori, conexiunea a tot ce exista e oricum vie, doar ca nu suntem mereu constienti de ea. Empatia ne aduce mai aproape de aceasta constientizare. Dulce-amar, vesel-trist, dar empatia nu se manifesta neaparat ca o forma de iubire, cat mai ales ca o forma de teama de a nu pati ce a patit altul.

Ce legatura au toate acestea cu sistemul imunitar si nervos? Si ele functioneaza tot pe baza de conexiune, intre ele si intre ele si tot ce exista. Dificultatile le intaresc. Ce nu te omoara te face mai puternic. Problema e ca oamenii nu vor sa fie puternici si nici sa afle de ce sunt capabili. Isi cauta mereu zona de confort si o imprejmuiesc cat pot de bine. Oamenilor le plac povestile cu eroi dar nu le place sa fie eroi. Doar schimbarea, noutatea si greutatile pot intari sistemul nostru imunitar si sistemul nervos. De cate ori n-am putea spune ca nu ne simtim capabili sa trecem prin ce trecem? Si de cate ori trecem, pana la urma?

Dostoievski spunea ca omul se poate adapta la orice, dar nu ne intrebati cum. Viktor Frankl, supravietuitor a patru lagare naziste, mentiona acest citat in cartea lui. M-am gandit adeseori ca inimaginabilul poate deveni posibil. Cand un amic imi povestea ca s-a intamplat sa n-aiba efectiv ce manca de Craciun, mi s-a infiorat carnea pe mine. Flamand si singur, a iesit pe strada si a vazut luminite, oameni veseli, familii pregatindu-se de sarbatoare, prin ochiurile de geam. La fel ca in povestea “Fetita cu chibrituri”. In sinea sa se dadea o batalie mentala intre plans si furie si atunci l-a intrebat, din adancul sufletului, pe Dumnezeu, ca un racnet interior al omului ingenuncheat in fata vietii: “De ce, Doamne? De ce mi se intampla toate astea mie? Cu ce am gresit?” Primul sau gand-raspuns a fost: “Ca sa vezi cum e si ca sa-i poti intelege pe cei care traiesc asta.”

Omul respectiv si-a revenit din acea situatie, a gasit serviciu, e bine. Dar de fiecare data cand se aseaza la masa, mai intai isi impreuneaza palmele si spune o rugaciune: “Binecuvanteaza, Doamne, mancarea aceasta si mainile care au muncit pentru ea. Multumesc. Amin.”  Omul acesta a asistat la fapte greu de descris in cuvinte, care multora dintre noi li se pot parea desprinse din filme. A vazut copii calcati de tancuri, a vazut copile violate si schingiuite, a vazut orori inimaginabile.

Da, toate acestea, rau inspre mai rau, pana la tot raul, toate acestea sunt posibile si le poate trai oricare dintre noi. Se stie legatura dintre un sistem nervos sanatos si un sistem imunitar sanatos. Am avut ocazia sa verific practic aceasta de nenumarate ori. Un sistem nervos stabil, echilibrat, motivat si hranit de un sentiment de multumire si de acceptare, este cea mai puternica armura a omului complet vulnerabil si ii asigura functionarea impecabila, in mod natural, sistemului imunitar.

Cand aproape am plans de bucurie pentru o mancare calda sau pentru un dus cald, cand am experimentat numai un pic din ceea ce poate insemna lipsa de confort existential, pe toate planurile, am inteles ca vorba aceea, ca Dumnezeu nu ne da mai mult decat putem sa ducem si ne intareste, e cat se poate de adevarata. Unii oameni, nemultumiti si frustrati, nici nu banuiesc ca nemultumitului i se poate lua darul. Oamenii sunt capabili, mai degraba, de compromisuri hidoase, decat de asumarea demna a corvoadelor existentiale, care inseamna parasirea zonei lor de confort.

Va asigur ca parasirea zonei de confort inseamna sanatate curata. Inseamna sa descoperi cine esti si ce poti, inseamna calire a sistemului nervos si totodata a celui imunitar. Se petrece un lucru extraordinar cu sistemul imunitar in conditii precare. Devine mai puternic, in mod natural. Oameni care au supravietuit in conditii extreme pot confirma acest lucru, precum fara indoiala o poate confirma si stiinta. Nu exista nicio pastila si niciun medicament pentru asta. E doar un proces natural.

adn

Un preot i-a raspuns unei femei deznadajduite, care plangea amarnic, un lucru cat se poate de intelept si de sanatos. I-a spus ca n-are decat sa planga, asta nu va schimba cu nimic situatia ei si nici lumea nu se va opri din loc la lacrimile ei. Lumea nu se opreste in loc la necazurile nimanui, fiindca acelea reprezinta insasi binecuvantarea fiecaruia, sansa de a afla cine este si ce poate, de a-si parasi zona de confort si de a deveni un individ mult mai puternic.

Calirea otelului se face prin foc. Calirea omului se face prin necazuri. Problema societatii moderne e ca majoritatea necazurilor pe care le-ar marturisi oamenii sunt fictive, nu sunt pe atat de reale pe cat ni le imaginam. Doar mintea noastra le ridica la rang de necazuri sau nenorociri si refuza sa vada in spatele lor binecuvantarea si sansa la o empatie mai profunda, la o constientizare mai adanca a conexiunii noastre cu tot ce exista.

Asadar, pentru un sistem nervos sanatos si echilibrat si pentru un sistem imunitar puternic, acceptati cu bucurie provocarile vietii si treceti senini si cu drag prin ele. Cu iubire si nu cu frica, fiindca frica oricum nu ajuta la nimic si nu va imbunatateste cu nimic calitatea vietii. Iesiti cu incredere din zona de confort si nenumarate vor fi beneficiile. Bolile si necazurile nu reprezinta decat fortarea omului de a iesi dintr-o situatie care nu-i mai serveste si nu-i mai e de folos ca sa evolueze. Legea naturii nu este zona de confort. Aceasta notiune le e complet straina plantelor si animalelor. Copacul indura demn vant, ploi si soare si nici macar nu face fructe pentru beneficiul sau, personal. Cati oameni sunt demni precum copacii, in fata vietii?

Cati oameni inteleg bucuria de a se darui? Cati oameni inteleg empatia ca pe o conexiune si nu ca pe o teama de a nu pati ceva rau, precum poate pati altul? Cati oameni au drag de a impartasi aceasta existenta cu tot si cu toate? Cat ne pasa de noi si cat ne pasa de toti? O celula singura moare, daca nu e sustinuta de intregul organism. Iar daca nu sustine organismul, de asemenea moare. Moare oricum, insa prin existenta ei efemera poate face o diferenta pentru ea, in primul rand, cat si pentru organism. Il poate servi sau i se poate opune, cu malignitate.

Pentru stiinta nu este o noutate ca un virus poate trai in simbioza cu un organism. Desi ni se inoculeaa mereu teama ca n-ar trebui sa permitem o astfel de infratire, ca nu e posibila, ca ne va dauna si poate chiar ne va ucide. Dar sportivii ne-au demonstrat contrariul: in lupte, box, in artele martiale e un fapt cunoscut ca nu castiga cel mai puternic, care loveste cel mai aprig, castiga cel care poate indura cele mai multe lovituri. In final, nu va castiga si nu va fi mai puternic cel care va incerca sa se protejeze, fiindca acela nu se poate cali, ci acela care va depasi tot ceea ce nu poate preveni. Sistemul imunitar este un sistem combativ si, daca iese la lupta, e setat sa lupte si sa distruga intrusii pana la autodistrugere. Iar noi habar n-avem ca acelasi sistem imunitar, pe care il provocam sa lupte, nu intamplator, in perfecta lui constructie naturala, permite accesul unor organisme, si nu intamplator nu reactioneaza. E doar setat pe principiul: ce nu te omoara te intareste.

Daca ne-am trata creierul la fel cum ne tratam sistemul imunitar, ne-am feri de cunostinte. Precum in mitul biblic al marului si al tentatiei cunoasterii. Daca ne-am feri creierul de cunoastere, cum ne ferim sistemul imunitar de provocari, am orbecai fara sa stim pe ce lume suntem si ce trebuie sa facem ca sa ne adaptam la aceasta lume. Exista cunoastere neuronala si exista cunoastere imunitara. Iar ambele se dezvolta ca o necesitate fireasca de adaptare.

Doar ce am avut ocazia sa asist la diagnosticarea unui om care mananca alimente preparate la cuptorul cu microunde. Omul era perfect sanatos si nu inregistra niciun efect al alimentatiei nesanatoase. Ne plangem ca alimentele sunt nesanatoase, ca sunt procesate, ca ne imbolnavesc. Si uitam cel mai important lucru. Arsenie Boca, un vizionar, spunea ca o cruce peste mancarea otravita ii poate anihila efectele nocive. Pare absurd, dar oare este? Cum e posibil ca omul acela sa fie perfect sanatos? Cunoscandu-l, explicatia e simpla: omul acela e un om multumit. Munceste cu drag. Traieste senin si cu zambetul pe buze. Adevarat va spun, sistemul nostru nervos si sistemul nostru imunitar sunt facute sa reziste la orice. Intrebarea este: ne bucuram de acest adevar sau ne infricosam? Acolo unde e teama, acolo e zona de confort. Se poate oricum, dar nu ne intrebati cum. Fiecare afla asta singur, pe pielea lui.

copyright-logo-livia-bonarov2017

Preluare continut de pe acest site. Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Mistificari spirituale. Partea 6. Cum sa calmezi mintea

Grea treaba, nu-i asa? Imposibila, ar spune unii. Mi-a picat sub ochi un filmulet postat de HuffPost si distribuit de Tao&Zen, in care cica un maestru buddhist ne invata cum sa ne antrenam mintea-maimuta, cum s-o calmam si cum sa meditam. Nenea zice ca-i usor, la fel de usor cum respiram. Oare!?

Omuletul, asa-zis maestru, pretinde ca putem medita oriunde si oricand, fie si 2-3 secunde. Cand ne bem cafeaua, cand ne plimbam, cand suntem intr-o discutie sau sedinta. Cica multi oameni inteleg gresit meditatia. Ei cred ca meditatia inseamna sa ne concentram si sa nu ne gandim la nimic. Si ca acesta e un efort amuzant. Fiindca nu ne putem bloca gandurile si emotiile, ba chiar avem nevoie de ele. Problema e alta, zice neica „maestrul”, problema e daca-ti asculti mintea-maimuta sau nu. Ce inseamna minte-maimuta? Inseamna ca mintea trancaneste tot timpul si ne ofera pareri. Depinde de noi daca o ascultam sau nu, afirma omuletul, si adauga ca, prin meditatie, ne imprietenim cu mintea-maimuta. Cum facem asta? Daca-i dam banana, nu ne ajuta, glumeste el. Metoda corecta este sa-i dai de lucru mintii-maimuta. Prin meditatie. Fiind atent la respiratie, ne indeamna calduros. Ii zici mintii-maimuta: “Buna! Fii atenta la respiratie.” Iar ea cica raspunde: “A, da. Buna idee!” Apoi inspiri si expiri constient. Multe ganduri ruleaza in fundal. Nicio problema, nu le da atentie. Atata vreme cat esti atent la respiratie, totul e in regula, ne asigura „maestrul”. Nu ai nevoie de prea multa concentrare. Doar fii atent la respiratie. Macar la o respiratie, la doua respiratii. Asadar, incheie nenea “maestrul”, putem medita oriunde si oricand.

Vai, ce frumos si simplu suna, nu-i asa? Parca deja te simti un pic mai bine. Ca si cum ai bea niste ceai de coada soricelului cand te doare de crapi maseaua plina cu puroi. Intr-adevar, multi oameni inteleg gresit meditatia, iar nenea „maestru” buddist se numara printre ei. E uimitor, ca sa nu zic revoltator, cati oameni se pretind “maestri” spirituali. Si e uimitor, ca sa nu zic revoltator, cati oameni pun botul la acestia.

“…atunci cand ii intrebam: „Care crezi ca ar putea fi cauza ultima a bolii tale?”, majoritatea pacientilor mei imi dadeau raspunsuri de genul: „Muncesc prea mult si ma simt epuizat”, „Am o casnicie mizerabila care nu ma satisface”, „Imi detest slujba”, „Am nevoie de mai mult timp liber pentru mine”, „Ma simt atat de singur/a incat adorm noaptea plangand”, „Simt ca nu imi indeplinesc menirea in viata”, „Nu il mai simt alaturi pe Dumnezeu”, „Ma detest atat de tare incat nici nu ma pot uita in oglinda”, „Evit sa ma confrunt cu adevarul”, „Nu ma pot ierta pentru ce am facut”, „Traiesc in minciuna si ma simt un impostor”.

La cea de-a doua intrebare: „De ce crezi ca are nevoie corpul tau pentru a se vindeca?”, raspunsurile pacientilor m-au socat de-a dreptul: „Trebuie sa imi dau demisia”, „Trebuie sa divortez”, „Trebuie sa termin romanul pe care il scriu”, „Trebuie sa angajez o bona pentru copil”, „Ma simt prea singur/a, trebuie sa imi fac mai multi prieteni”, „Trebuie sa meditez zilnic”, „Trebuie sa ii spun sotului meu ca am o relatie extraconjugala”, „Trebuie sa ma iert pe mine insumi”, „Trebuie sa ma iubesc pe mine insumi”, „Trebuie sa renunt la acest pesimism, care ma caracterizeaza”… (Dr.Lissa Rankin – “Vindecarea cu ajutorul mintii”, pg.136)

Aceasta fiind realitatea inconfortabila si tragi-comica, sa ne lamurim cat adevar este in “metoda” asa-zisului maestru buddist. Fiindca metoda lui NU are nicio legatura cu meditatia si nu calmeaza mintea-maimuta nici cat o ceapa degerata. La fel cum afirmatiile pozitive sau balariile cu atractia Universului nu ajuta pe nimeni realmente si durabil. Cel mult au efect de a ne simti mai bine pe moment. Deci au tot o valoare de banana data mintii. E tragi-comic sa crezi ca mintea o sa-ti raspunda cu usurinta, cand vrei sa directionezi atentia: “A, da. Buna idee!” Pe naiba! E ca si cum ai vrea sa convingi masina, cand lasi din mana volanul si ea se indreapta spre copac, ca-i preferabila soseaua.

Am vazut oameni deprimati, aproape cu lacrimi in ochi, repetand dureros afirmatii pozitive. Am vazut oameni agitati, anxiosi, frustrati, repetand ca ei trebuie sa fie de vina ca nu atrag ceea ce-si doresc in viata lor si ca negativismul lor trebuie sa fie cauza. Toate astea nu reprezinta decat alte capcane mentale.

puzzle

Haideti sa vedem care sunt mistificarile spirituale din afirmatiile asa-zisului maestru buddist. El se refera la atentie si asta e ok. Unde iti este atentia, acolo esti si tu. Oamenii se identifica atat de puternic cu mintea lor, incat acolo sunt intru totul, in palavrageala ei de maimuta. Sa fim constienti e un lucru bun. Na, ca in loc sa ma preocupe scandalurile mondene din presa, am acordat atentie acestui filmulet. Dar diferenta e infima. In final, nu conteaza daca asculti manele sau muzica clasica. E tot o hranire a mintii. Mintea tot lucreaza. Respiratia constienta calmeaza mintea o clipa. Dar, daca esti chemat la o sedinta, ce te faci? Stati asa, nu pot vorbi, trebuie sa fiu atent la respiratie…

Meditatia ca mod de a trai este ideala. Doar ca nu asa cum explica asa-zisul maestru, tot prin mintea-maimuta a dansului. Meditatia NU are nicio legatura cu ce afirma ‘mnealui. Meditatia necesita concentrare. Fara efort ar fi ideal pentru rezultate. Dar, pana cand reusim, efortul este necesar. Efortul de a aduna mintea, de a o calma, pana cand se obisnuieste sa stea cuminte. Iar asta nu se poate face in timp ce-ti bei cafeaua, in timp ce te plimbi sau participi la o discutie. Scopul meditatiei este patrunderea dincolo de minte si e caraghios sa-ti imaginezi ca poti face asta cu usurinta, in timp ce-ti folosesti mintea la treburi cotidiene.  Ce maestru e ala care iti prezinta un banal exercitiu de respiratie, o simpla tehnica de relaxare, ca fiind “meditatie”?

A trai meditatia inseamna cu totul altceva. Nicidecum sa-i dai mintii banana sau sa te imprietenesti cu ea. N-ai nicio sansa. Prin meditatie autentica te detasezi de corp, de minte. De identificarea cu toate acestea. A trai meditatia inseamna a trai la fel, in lume, doar ca in mod constient. A face tot ce faci intr-un mod detasat. Nu intri in minte si nu te identifici cu ea, doar o folosesti la nevoie. Mintea nu se potoleste decat atunci cand este multumita. Si nu va fi niciodata multumita cu scopurile noastre marunte. Mereu va vrea mai mult sau altceva. Nu o poti potoli decat cu cel mai inalt scop existential posibil: realizarea de sine. Mintea nu se linisteste decat atunci cand nu te mai identifici cu ea. Abia atunci o sa raspunda: “A, da. Tu nu esti eu. Buna idee!”

Daca ne identificam cu corpul, iar acesta doare, si daca ne concentram mintea la altceva decat la identificarea cu corpul, durerea aproape dispare sau n-o mai resimtim la fel de acut. Este un lucru dovedit stiintific si chiar e o tehnica folosita in locul anestezicelor. La fel, cand nu ne mai identificam cu mintea, trancaneala ei dispare. Dar cu ce sa ne concentram la altceva, nu tot cu mintea? Si la ce altceva sa ne concentram, cand mintea e cam tot ce credem ca suntem? Asta e dificultatea.

Trebuie sa ne folosim mintea ca s-o punem in slujba celui mai inalt scop existential. Abia atunci incepe mintea-maimuta sa simta o satisfactie noua. Creierul primeste o recompensa noua. O stare de fericire neconditionata, care incepe prin detasare. De toate scopurile marunte, de toate iluziile pe care ni le dorim si nu le putem controla. De toata falsa noastra identificare cu corpul si cu mintea.

Fireste ca nu ne putem bloca gandurile si emotiile, dar le putem transforma. Iar aceasta transformare nu e posibila doar prin cateva respiratii constiente. Desigur, e o metoda mai buna decat nimic. Dar la fel de bine am putea rade. Sau am putea dansa. Sau am putea mirosi constient o floare, ca si cum am fi una cu ea. E absurd sa credem ca o minte plina de ganduri se va putea potoli doar cu cateva respiratii, fara igiena de a o struni sa se dezobisnuiasca de prostul obicei de a gandi prea mult, de prostul obicei de a ne separa de tot ce exista si de prostul obicei a ne identifica cu ea. Numai atunci mintea se va calma.

Vai, dar cum sa fac asta? Daca-s atenta la respiratie, mi se arde mancarea pe foc! Daca ma gandesc la realizarea de sine, in timp ce conduc masina, intru in copac. Fireste ca da! Nu putem trai in timpul psihologic fara sa ne folosim mintea, fara sa fim atenti la toate astea. Esti acolo unde e atentia ta, de care ai nevoie ca sa functionezi, dar atentia nu trebuie limitata doar la functionarea noastra in timpul psihologic.

Am cunoscut oameni iresponsabili, care vor sa nu participe la tumultul vietii, nu vor sa munceasca, crezand ca asa vor fi mai linistiti. Aiurea. Am cunoscut oameni spirituali, care vor sa devina asceti crezand ca asa vor obtine realizarea de sine, netulburati de tumultul cotidian. Aiurea. Mintea functioneaza la nivel inferior conjugata cu timpul psihologic. Acesta este timpul in care actionam. Mintea functioneaza optim atunci cand o scoatem din timpul psihologic. O folosim, dirijand atentia, la ceea ce facem in timpul psihologic, dar o mentinem focusata in afara timpului psihologic. Concomitent. Iar asta nu o poti realiza prin tehnici de relaxare si de respiratie.

Daca vi se pare dificil, in teorie, haideti sa vedem practic cum putem functiona in timpul psihologic fara sa ne identificam mintea cu el si fara sa ne identificam cu mintea. Priviti copiii mici. Ei nu stiu cum ar putea fi viata, asa ca se multumesc cu ceea ce este si iau ca atare. Priviti animalele. Ele nu stiu ca ar putea gandi, ca ar putea acumula cunostinte despre cum ar putea fi viata lor diferita, asa ca nu se revolta, nu devin depresive, nu vor altceva decat ceea ce le este dat. Asta e felul de mancare, indiferent ca-ti place sau nu, asta avem in meniul karmic. Copiii mici si animalele traiesc si functioneaza in timpul psihologic fara sa stie de existenta lui si fara sa se identifice cu el. „Fericiti cei saraci cu duhul”.

Solutia de a calma mintea e sa traim in lume fara sa-i apartinem. Problema e ca tot ce vrem noi se reduce la lumea asta si atat. Cata vreme ne identificam cu mintea si cu scopuri lumesti, nu putem avea liniste. Niciodata. Toata „averea” noastra se rezuma la a acumula cunostinte, a acumula dorinte si a face eforturi pentru ele, a acumula frustrari. Cum ne detasam, cum traim in lume fara sa-i apartinem? Simplu. Iti joci responsabil rolul care ti s-a alocat. De om, de fiu/fiica, de slujbas, de sot/sotie, de parinte samd. Fara sa te identifici cu acest rol si cu infinitul de ganduri si de dorinte pe care le poti avea in legatura cu acest rol, cu alte variatiuni ale rolului decat cele evidente. Ar fi absurd sa te duci la teatru si sa incepi sa te foiesti si sa comentezi, revoltat, ca nu-ti place si nu-ti convine cum se desfasoara piesa „Hamlet”, ca tu ai fi scris-o altfel. Ramai constient ca esti mai mult decat acest rol. Pe cruce nu scrie fiul/fiica lui…, sotul/sotia lui…, angajatul lui…, parintele lui… Pe cruce scrie o identitate sociala care a incetat sa mai fie. Un trup care a incetat sa functioneze. O minte care nu mai are un creier atasat. Iar noi suntem mult mai mult decat atat.copyright-logo-livia-bonarov2017

Preluare continut de pe acest site. Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

%d blogeri au apreciat asta: