Archive for the ‘The time is now’ Category

El+Ea=Iubire?

„Noi trăim unii cu alții, dar nu știm ce înseamnă să trăiești în cuplu. Putem trăi ani de zile împreună fără să aflăm acest lucru. Priviți pretutindeni în lume: oamenii trăiesc împreună, nimeni nu trăiește singur: soții cu soțiile, soțiile cu soții, părinții cu copiii, copiii cu prietenii. Toți trăiesc alături de alți oameni. Viața nu există decât în asociere, dar știți voi ce înseamnă asocierea? Trăiești alături de o soție timp de 40 de ani și poate că nu ai trăit împreună cu ea nici măcar o clipă. Chiar și când faci dragoste cu ea te gândești la alte lucruri. Nu ești prezent, iar dragostea devine un act mecanic.

Mulla Nasruddin s-a dus la film cu soția. Erau căsătoriți de 20 de ani. Filmul la care s-au dus era de dragoste. La plecare, soția i-a spus lui Mulla: „Nasruddin, tu nu faci niciodată dragoste cu mine așa cum au făcut actorii ăia. De ce?” Nasruddin i-a răspuns: „Ești nebună? Știi cu cât au fost plătiți actorii ăia să facă asemenea lucruri?”

Oamenii trăiesc alături unii de alții, dar nu se iubesc. Nu iubiți decât atunci când puteți obține anumite beneficii de pe urma iubirii voastre. Cum poți iubi pe cineva dacă aștepți să obții ceva de pe urma lui? Iubirea devine o marfă. Ea nu mai este o relație, o tovărășie, o celebrare. Nu sunteți fericiți atunci când sunteți alături de celalalt; cel mult vă tolerați.

Soția lui Mulla Nasruddin se afla pe patul de moarte. Doctorul i-a spus lui Mulla: „Nasruddin, trebuie să fiu sincer cu tine; în asemenea clipe, cel mai bine este să fii sincer. Soția ta nu mai poate fi salvată. Boala a avansat prea mult, așa că trebuie să fii pregătit. Încearcă să nu suferi, acceptă fatalitatea. Acesta este destinul tău. Soția ta va muri”. Nasruddin a răspuns: „Nu-ți face probleme, doctore. Dacă am suferit alături de ea atâția ani, mai pot îndura câteva ore!”

Noi, cel mult, ne tolerăm unii pe alții. Iar atunci când gândești în termeni de toleranță, viața în cuplu devine suferință. Așa se explică de ce spunea Jean-Paul Sartre că celalalt înseamnă iadul… căci alături de el nu faci decât să suferi, ești dominat. Celalalt îți face probleme, iar tu îți pierzi libertatea și fericirea. Viața în cuplu devine o rutină, ceva ce trebuie suportat. Dacă doar vă tolerați reciproc, cum puteți cunoaște frumusețea vieții împreună? Este imposibil.

Căsnicia înseamnă celebrarea vieții în cuplu. Ea nu se reduce la un certificat. Niciun oficiu de stare civilă nu vă poate da o căsnicie, niciun preot nu vă poate face acest dar. Căsnicia înseamnă o revoluție uriașă în planul ființei, o imensă transformare a modului de viață, care nu se poate petrece decât dacă celebrați statul împreună, dacă celalalt nu mai e pur și simplu celalalt, dacă tu nu mai ești pur și simplu tu. Cei doi nu mai sunt doi, între ei a apărut o punte, au devenit unul. Din punct de vedere fizic rămân doi, dar în ceea ce privește ființa lor interioară, au devenit unul. Poate că sunt cei doi poli ai existenței, dar existența lor este una singură. A apărut puntea.

Foarte rar se întâmplă să dai de o căsnicie adevărată. Oamenii trăiesc împreună pentru că e mai convenabil. Acesta este principalul motiv pentru care se unesc. Să trăiești singur nu-i deloc rentabil. Cheltuiești mai mult. De aceea se căsătoresc majoritatea oamenilor. Motivele lor sunt negative.

Un bărbat urma să se căsătorească. Un prieten l-a întrebat: „Ai fost întotdeauna împotriva căsătoriei. Cum se face că ți-ai schimbat părerea?” Omul a răspuns: „Se apropie iarna și se pare că va fi una foarte friguroasă. Costurile cu încălzirea mă depășesc, iar o nevastă mi se pare mai ieftină”.

Aceasta este logica. Trăiți unul cu altul deoarece este mai confortabil, mai convenabil, mai ieftin. Să trăiești singur e într-adevăr greu. O nevastă îți poate rezolva atât de multe lucruri. Îți poate face menajul, îți poate găti, poate fi o slujnică, o îngrijitoare – atât de multe. Ea reprezintă cea mai ieftină mână de lucru din lume. Face atâtea lucruri fără să fie plătită deloc. Căsnicia este o formă de exploatare, nu un act de comuniune. De aceea, ea nu duce în mod normal la fericire. N-are cum. Cum s-ar putea naște nectarul florii din rădăcinile exploatării?

Mai există și așa-zișii voștri sfinți, care afirmă că sunteți nefericiți deoarece trăiți în familie, în lumea exterioară. Ei spun: „Renunțați la toate, părăsiți totul”. Logica lor pare justă, dar nu pentru că e într-adevăr așa, ci pentru că n-ați cunoscut comuniunea. Dacă ați cunoaște fericirea prin comuniune, i-ați lua în râs pe sfinți. Cine a cunoscut fericirea prin comuniune, cine a cunoscut adevărata căsnicie, a cunoscut iubirea, care este cea mai directă cale către divinitate. Voi însă nu cunoașteți comuniunea și trăiți împreună fără a ști ce înseamnă acest lucru; trăiți în acest fel timp de 70-80 de ani, fără a ști ce este viața. Rătăciți fără a prinde rădăcini în solul fertil al vieții. Treceți de la un moment la altul fără să savurați vreunul.

Știința de a-ți trăi viața nu vi se dăruiește la naștere; ea nu este ereditară. Viața apare odată cu nașterea, dar înțelepciunea, experiența, extazul trebuie învățate. De aceea insist eu atât de mult pe meditație. Savoarea vieții trebuie învățată. Trebuie să creșteți, să vă maturizați pentru a o putea trăi. Viața nu poate fi cunoscută decât la maturitate. Dar voi trăiți și muriți ca niște copii. Nu creșteți niciodată. Nu ajungeți la maturitate.

Ce este maturitatea? A fi copt din punct de vedere sexual nu înseamnă a fi matur. Întrebați-i pe psihologi: aceștia afirmă că dezvoltarea mentală a adultului se oprește pe la 13-14 ani. Corpul fizic continuă să crească, dar mintea își oprește creșterea la vârsta de 13-14 ani. Nu-i de mirare că vă comportați atât de prostește, că viața voastră e doar un lung șir de năzbâtii! O minte care nu a crescut nu poate face decât prostii.

O minte imatură va arunca întotdeauna responsabilitatea pe ceilalți. Vă simțiți nefericiți și sunteți convinși că sunteți așa din cauza că cei alături de care trăiți vă fac viața un iad. „Celălalt este iadul”. După părerea mea, această afirmație a lui Sartre este foarte imatură. Pentru un om matur, celălalt poate deveni la fel de bine și raiul. De fapt, el este ceea ce sunteți voi, căci el nu este decât oglinda în care vă priviți. Când spun maturitate, mă refer la o anumită integritate interioară. Aceasta nu va apărea decât atunci când veți înceta să-i mai faceți pe alții responsabili pentru suferințele voastre, când veți începe să înțelegeți că voi sunteți singurii responsabili pentru ele. Acesta este primul pas spre maturitate: eu sunt responsabil; orice s-ar întâmpla, eu sunt vinovat.

Dacă vă simțiți trist, puneți-vă întrebarea: „A cui este vina?” Dacă acceptați că este vina voastră, mai devreme sau mai târziu veți înceta să mai faceți foarte multe lucruri pe care le faceți la ora actuală. În fond, aceasta este esența străvechii teorii a karmei. Voi sunteți singurii responsabili. Încetați să mai spuneți că societatea este responsabilă, că părinții voștri sunt de vină, că situația economică v-a adus în această stare; nu mai aruncați responsabilitatea asupra altora. Voi sunteți singurii responsabili. La început, vi se va părea o povară, căci nu veți mai putea arunca vina pe altcineva. Dar trebuie să v-o asumați…

Cineva l-a întrebat pe Mulla Nasruddin: „De ce ești atât de trist?” Mulla a răspuns: „Soția mea a insistat să nu mai joc cărți și alte jocuri de noroc, să nu mai fumez și să nu mai beau. Am renunțat la toate aceste lucruri”. La care omul a răspuns: „Soția ta trebuie să fie foarte fericită acum”. Nasruddin: „Tocmai asta e problema. Acum nu mai are de ce să se plângă, așa că e foarte nefericită. Acum nu mă mai poate face responsabil pe mine pentru nefericirea ei. Credeam că dacă o să renunț la toate aceste lucruri o s-o văd mai fericită, dar a devenit mai nefericită ca oricând”.

Dacă ați continua să aruncați responsabilitatea asupra altora și toți ar face ceea ce le spuneți să facă, mai devreme sau mai târziu v-ați sinucide, căci n-ați mai avea asupra cui să aruncați vina. De aceea, e bine să vă păstrați câteva defecte. Asta îi ajută pe ceilalți să fie fericiți. Dacă ar exista un soț perfect pe lume, soția lui l-ar părăsi. Cum poți domina un soț perfect? De aceea, chiar dacă nu vreți, faceți câteva greșeli pentru ca soția voastră să vă poată domina și astfel să fie fericită! Dacă există undeva un soț perfect, sigura soluție este divorțul. Găsiți un bărbat perfect și veți fi automat împotriva lui, căci nu-l mai puteți condamna, nu-i mai puteți atribui nicio greșeală.

Mințile noastre adoră să se plângă și să arunce responsabilitatea asupra celorlalți, căci în acest fel se simt bine, nu se mai simt responsabile. Dar această eliberare este foarte costisitoare. Ea nu este reală, dimpotrivă, povara devine din ce în ce mai mare, fără ca noi să ne dăm seama.

Oamenii trăiesc fără să știe ce este viața. Ei nu ajung la maturitate, nu se integrează, nu sunt centrați. Ei nu trăiesc decât la periferie. Dacă periferia voastră se întâlnește cu periferia altora, ciocnirile sunt inevitabile. Pe de altă parte, dacă sunteți tot timpul preocupați de greșelile altora, nu puteți trăi decât la periferie. Dacă veți realiza că „eu sunt singurul responsabil pentru existența mea; eu sunt cauza care a generat acest lucru”, atunci conștiința voastră trece brusc de la periferie în centru. Abia acum începeți să deveniți centrul existenței voastre. De acum înainte veți putea face foarte multe lucruri. Dacă nu vă place un lucru, puteți renunța la el; dacă vă place un lucru, îl puteți adopta. Dacă vi se pare ceva adevărat, îl puteți urma; dacă simțiți că nu este adevărat, îl puteți evita, căci acum sunteți centrat și înrădăcinat în sinele vostru.

Amintiți-vă întotdeauna că atunci când sunteți alături de cineva ar putea fi pentru ultima dată. Nu vă pierdeți timpul cu prostii; nu creați conflicte și certuri pentru motive minore. Când moartea se apropie, nimic nu mai contează. Dacă cineva face sau spune ceva care vă enervează, amintiți-vă de moarte. Gândiți-vă că acest om este pe punctul de a muri. Ce mai contează atunci cuvintele sau faptele lui? Poate că nici n-a avut intenția să vă enerveze; poate că este doar interpretarea voastră. Din 100 de cazuri, 99 țin mai degrabă de interpretarea personală.

Și nu uitați: când vă aflați alături de cineva, nu este vorba de cel pe care îl știați dinainte, căci totul se schimbă. Nu poți intra în același râu de două ori și nu poți întâlni aceeași persoană de două ori. Vă puteți întâlni cu tatăl, mama, frații, prietenii voștri, dar ei nu mai sunt aceiași; s-au schimbat. Nimic nu rămâne la fel. Și voi v-ați schimbat, nu mai sunteți aceiași… Dacă veți ține minte aceste două aspecte, iubirea va înflori mai ușor în voi. Când vă întâlniți cu cineva, faceți-o de parcă ar fi prima oară. Faceți-o însă și ca și cum ar fi pentru ultima oară. Căci chiar așa stau lucrurile. Daca veți avea această perspectivă, acest mic moment al întâlnirii va căpăta o semnificație incredibil de profundă.

Când energia corpului crește, energia sexuală se transformă și își schimbă calitatea. Nevoia de sex devine din ce în ce mai mică, iar nevoia de iubire din ce în ce mai mare. Când este orientată în jos, energia se transformă în sex, iar când merge în sus, în iubire. Dar nu trebuie să așteptați să se manifeste. Iubiți din ce în ce mai mult oamenii. Fiți un risipitor cu iubirea voastră. Iubiți-vă prietenii, iubiți chiar străinii. Iubiți copacii și pietrele. Important este să iubiți. Dacă vă așezați pe o piatră și trăiți un sentiment de iubire față de ea, veți constata că piatra vă va răspunde. Veți simți aproape imediat acest lucru. Piatra nu mai este o simplă piatră. Atingeți un copac cu iubire și veți constata că el vă va răspunde cu aceeași monedă. Copacul vă va iubi și el. Iubiți tot ce faceți. Chiar și când mâncați, mâncați plini de iubire; mestecați hrana cu iubire. Când faceți un duș, simțiți apa care cade pe trupul vostru și răspundeți-i cu iubire și recunoștință – căci sacrul este pretutindeni și totul este sacru. Când veți înțelege că totul este sacru, nu veți mai tânji după iubire, căci aceasta se va revărsa asupra voastră de pretutindeni.

Atunci când iubești, ești plin de bucurie. Când nu poți iubi, n-ai cum să fii fericit. Bucuria este o funcție a iubirii, o umbră a acesteia. Ea urmează pretutindeni iubirea. De aceea, deschideți-vă din ce în ce mai mult față de iubire și veți deveni din ce în ce mai fericiți. Nu va trebui să vă intereseze dacă iubirea vă este returnată; acest lucru nu are importanță. Fericirea urmează pretutindeni iubirea. Valoarea iubirii este intrinsecă. Ea nu depinde de răspunsul celuilalt, ci vă aparține în întregime. Nu contează ce și pe cine iubiți: poate fi un câine, o pisică, o piatră, un copac. Așezați-vă lângă o stâncă cu o atitudine plină de iubire. Gândiți-vă la piatră. Mângâiați-o și așezați-vă pe ea. Simțiți-vă una cu ea și dintr-o dată veți simți un val de energie dublată de o bucurie imensă. Poate că nu piatra v-a răspuns la iubire – sau poate că a făcut-o; acest lucru nu are importanță. Cert este că iubirea voastră a generat acest val de fericire. Cine iubește este fericit. Dacă înțelegeți acest secret, puteți fi fericit întreaga zi. Dacă sunteți plini de iubire timp de 24 de ore, fără să mai depindeți de un obiect al iubirii, veți deveni din ce în ce mai independent, căci veți putea iubi fără ca cineva să fie de față. Veți putea iubi chiar și golul din jurul vostru. Dacă sunteți singur în cameră, o veți umple cu iubirea voastră. Dacă vă aflați într-o închisoare, o veți putea transforma într-un templu. Din clipa în care o veți umple cu iubire, ea nu va mai fi o închisoare. Invers, un templu poate deveni o închisoare dacă nu este umplut cu iubire.

Gelozia este foarte complicată. Conține multe ingrediente. Lașitatea este unul dintre ele, egoismul este altul. Dorința de monopolizare nu este iubire ci doar posesivitate, o tendință de a fi competitiv și o frică adânc înrădăcinată de a nu fi inferior… Multe lucruri sunt incluse în gelozie. Iubești o persoană – sau cel puțin crezi că o iubești… Dacă într-adevăr iubești, gelozia este cu neputință. Dacă vezi că persoana respectivă iubește pe altcineva, vei fi fericit: iubești persoana și aceasta este fericită cu altcineva: tot ce vrei tu este ca ea să fie fericită. Nu te vei simți gelos/geloasă, ci din contră, recunoscător persoanei care o face fericită pe persoana iubită de tine…

Aceasta este iubirea autentică – o specie rară. Pentru cei mai mulți, a iubi înseamnă a poseda acea persoană. Tu „iubești” o persoană și asta înseamnă că acea persoană nu trebuie să iubească pe nimeni altcineva. Dacă o face, te insultă, îți arată că ești inferior, că există oameni mai buni, mai de iubit decât tine. Asta îți rănește ego-ul, îți rănește posesivitatea, îți rănește dorința de monopolizare. În esență, este lașitate, pentru că nu încerci să înfrunți realitatea sincer, direct. Problema nu este că omul iubit de tine iubește pe altcineva, ci dacă tu iubești într-adevăr acea persoană. Dacă o iubești, nimic nu contează.

Iubirea dă libertate. Iubirea permite ca orice simte un om că vrea să facă, să poată face. Dacă iubești o persoană, nu interferezi cu intimitatea ei. Nu-i încalci ființa. Nu vrei ca ea să-ți dea socoteală unde a fost. Nu este bine așa. Este viața ei, te-ai îndrăgostit de o persoană și așa este ea. Nu-i încalci intimitatea. Nu-i deschizi scrisorile, nu te uiți prin buzunarele ei, în jurnalul ei, în agenda cu numere de telefon. Nu încerci să cauți indicii. Toate acestea sunt lucruri urâte. Trebuie să accepți realitatea. Dacă nu o faci, ești laș. Și, pentru a-ți ascunde lașitatea, faci caz de gelozie. În realitate, nu ai probleme, doar ideile tale îți aduc necazuri. Nu pot concepe ca, dacă două persoane într-adevăr se iubesc, să se certe vreodată pentru orice motiv, să încerce să se impună, să încerce să-l oprească pe celalalt din ceea ce vrea să facă.

Cerința de bază a iubirii este: îl accept pe celălalt așa cum e el. Când iubești, nu încerci să schimbi persoana conform ideii tale despre ea. Nu încerci s-o ajustezi pe ici, pe colo, pentru a o aduce la mărimea adecvată – așa cum se face peste tot în lume, de altfel. Oamenii care cred că se iubesc se hărțuiesc reciproc încontinuu, încearcă să creeze din celălalt imaginea pe care o visează. Ei vor ca celălalt să fie o marionetă iar sforile să fie în mâinile lor. Și același lucru îl face și celălalt cu tine. Astfel va exista un conflict permanent, mizerie și durere.

Și atunci ne minunăm: de ce au scris poeții așa de multe lucruri frumoase despre iubire? – fiindcă nimic nu pare să se întâmple în realitate! Iubirea există doar în poezii. Adevărul e că majoritatea poeților nu au iubit vreodată. Ei sunt îndrăgostiți de ideea de iubire și creează povești frumoase. Sau poate că au iubit, dar au eșuat, astfel încât, pentru a se consola, creează situația opusă în poeziile lor. Este ca o compensație. În viață au ratat, așa că transpun în scris fantezia pe care ar fi vrut să o trăiască aievea, pentru a uita urâțenia vieții lor. Deci, fie poeții nu au iubit niciodată și nu au cunoscut agonia iubirii, fie au cunoscut agonia ei și au vrut să cunoască și extazul.

Lașitatea este cea care te torturează. Pur și simplu, înfruntă realitatea. Dacă iubești un om, atunci nu există condiții. Dacă nu-l iubești, atunci cine ești tu să pui condiții? Dacă-l iubești, îl iubești așa cum este, dacă nu-l iubești, nu este nicio problemă – el este nimeni pentru tine, deci ce condiții să-i pui? Poate face orice vrea să facă. Dar trebuie să-ți analizezi sentimentele în mod sincer. Iar întâlnirea directă cu propriile tale sentimente îți va arăta calea. Încearcă doar să vezi ce simți într-adevăr pentru celalalt și gelozia va dispărea. În majoritatea cazurilor, odată cu gelozia, dispare și iubirea. Dar ăsta e un lucru bun, fiindcă ce sens are să ai parte de o iubire plină de gelozie, care de fapt nu este iubire? Dar dacă gelozia dispare și iubirea rămâne, atunci ai ceva consistent, care merită trăit.”

(Osho – ”Farmacie pentru suflet”)

Reclame

Moartea alba

I se spune moartea alba. E considerat unul dintre cele mai puternice droguri, tocmai pentru efectul sau instantaneu. De la placere imediata, la obisnuinta si apoi la dependenta nu e decat un pas. Dupa carne, ocupa primul loc in scurtarea vietii. Gustul placut si inselator incurajeaza consumul si favorizeaza, astfel, incipienta si evolutia multor afectiuni. Placerea se plateste scump. Cu pretul sanatatii.

Despre zaharul alb, rafinat, se spune ca are un efect asupra creierului similar cu heroina si cocaina. De aceea, multi nutritionisti il numesc moartea alba. Este un pseudoaliment placut la gust, dar cu aproape zero valoare nutritiva. Contine 99.8% zaharoza, acesta fiind aproape singurul sau compus. Sfecla de zahar contine peste 50 de compusi cu valoare nutritiva. Asadar, zaharul rafinat este un aliment “mort”. Nu hraneste, dar ingrasa. Si provoaca un lant de dezechilibre in organism.

100 grame de                    zahar alb              miere                melasa
contin:                                  (mg)                     (mg)                     (mg)

Calciu                                      0                            5                         684
Fosfor                                      0                            6                          84
Fier                                         0.1                         0.5                       16.1
Potasiu                                    3                            51                      2927
Sodiu                                       1                             5                         96
Vit. B1                                      0                           urme                  0.4
Vit. B2                                      0                            0.4                     0.19
Vit. B3                                      0                            0.3                       2

Chiar daca este prezentat ca fiind un aliment natural, prin procesul de rafinare, zaharul devine “mort”, lipsit de enzime vii si de nutrienti. I se adauga multi aditivi sintetici si astfel zaharul nu mai are aproape nicio legatura cu sfecla sau cu trestia de zahar, din care provine. In urma procesului de rafinare, zaharul ramane fara vitamine si minerale, acestea fiind extrase din corpul nostru spre a-l putea metaboliza.

Zaharul nu numai ca nu ne aduce niciun beneficiu, ne saraceste de magneziu, calciu, vitamina B, enzime. “Moartea alba” ajunge foarte repede in sange, a carui compozitie o modifica. Glicemia crescuta ne da o stare de energizare psihica si fizica. O stare de scurta durata. Creierul primeste un strop de placere, noi o falsa senzatie de energie, dar organele au de suferit, unul dupa altul. Pancreasul e nevoit sa secrete mai multa insulina, spre a reduce glicemia crescuta. Starea energica si euforica dureaza maxim 10-15 minute, dupa care se instaleaza o stare de oboseala, epuizare. Ficatul e nevoit sa transfere in sange o parte din rezervele sale de glucide. Organismul este nevoit sa consume din rezervele sale de calciu si de magneziu pentru a neutraliza zaharul. Starile de suis si coboras afecteaza sistemul nervos, cat si metabolismul.

Zaharul este numit, pe buna dreptate, moartea alba, deoarece contribuie masiv la scaderea imunitatii. Practic, zaharul ne “mananca” pe noi, nu noi pe el. Ne consuma resurse vitale de nutrienti, vitamine si minerale.

Pentru copii, dulciurile pe baza de zahar au un efect comparabil cu primele tigari fumate, despre care un fumator credea ca nu-i vor deveni obicei. Copiii sunt atat de atrasi de gustul dulce si de recompensa imediata a placerii, incat vor vrea si vor insista sa faca un obicei din consumul dulciurilor. Un stimul puternic si repetat afecteaza sensibilitatea perceptiei. Un mar nu va mai parea prea dulce si nici nu va mai fi la fel de atragator pentru copii, daca incep sa se invete cu dulciurile. Poate ca un mar nu va fi niciodata dulce precum o bomboana plina de zahar, dar marul e foarte sanatos, pe cand bomboana nu.

Va amintiti povestea lui Hansel si Gretel? Cum ii ademenea vrajitoarea din padure pe copii? Avea o casa de zahar, tapetata cu dulciuri. Cum ii ingrasa vrajitoarea pe copii, inainte sa-i manance? Le servea o gramada de dulciuri. Cum erau copiii? Fericiti, fara sa stie ca-i astepta moartea. Ce putem hrani masiv cu zahar? Celulele canceroase.

De ce sa folosim parfumuri naturale?

Povestile parfumurilor

Cuvantul „parfum” provine din limba latina, „per fumus”  insemnand „prin fum”. Legendele povestesc ca zeii i-au invatat secretele parfumurilor pe muritori. Primele parfumuri au fost create in urma cu peste 4000 de ani, in Mesopotamia si in India. Uleiurile aromate erau folosite in antichitate pentru alungarea spiritelor rele si pentru venerarea zeilor. Egiptenii le foloseau la ceremoniile funerare. Mirul este pomenit in Biblie si a devenit ritualic folosit ulterior.

Primii parfumieri au fost grecii, iar primul parfum modern a fost creat in 1370, pentru Regina Elisabeta a Ungariei. Acest parfum avea rol terapeutic, antireumatic, datorita rozmarinului, cat si afrodisiac, fiind menit s-o ajute pe regina sa-si cucereasca viitorul sot, pe Principele Poloniei (ceea ce a si reusit).

In epoca renascentista, Venetia si Florenta au devenit capitalele parfumurilor, reprezentate mai ales de renumita familie De Medici. In Franta, la curtea regala, parfumurile erau folosite excesiv pentru a masca lipsa igienei. Se spune ca Napoleon consuma foarte mult parfum si iubea iasomia, iar iubita sa, Josepine adora moscul. Zeci de la ani de la moartea Josephinei, mirosul de mosc inca dainuia in budoarul sau.

Regina I a Angliei nu suporta mirosurile neplacute si locurile publice in care isi facea aparitia erau parfumate de fiecare data in prealabil, la cererea sa. Parfumurile incepusera sa fie folosite in exces de doamnele din inalta societate, cu scopul seductiei, astfel incat Parlamentul a dat o lege, in anul 1770, prin care erau condamnate femeile care se parfumau prea mult.

Ce este parfumul?

Care este diferenta dintre diverse solutii parfumante pe care le folosim? Apa de colonie contine sub 7% esente parfumante, apa de toaleta contine intre 5-10%, apa de parfum intre 10-20%, iar parfumurile contin peste 20%, pana la 35%, esente parfumante.

Care este diferenta dintre parfumurile conventionale si cele naturale? In mod miraculos, acelasi parfum natural va mirosi diferit pe pielea fiecaruia, in functie de pH-ul ei, interactionand cu chimia acesteia. Mai mult, mirosul unui parfum natural depinde si de starea noastra de spirit. Parfumurile naturale au rol aromoterapeutic, influenteaza simturile si mintea. Durata de valabilitate a unui parfum natural este de minim doi ani, dar intensitatea sa se accentueaza in timp, pe masura ce esentele continua sa se macereze.

De ce sa folosim parfumuri naturale:

  • Nu contin substante chimice periculoase pentru sanatate sau conservanti toxici;
  • Nu contin alcool metilic, care este toxic;
  • Contin doar ingrediente naturale, din surse vegetale, iar aroma este data de uleiuri esentiale si extracte naturale;
  • Contin alcool din cereale, etilic, care actioneaza ca un excelent conservant si nu este toxic;
  • Sunt vegane, nu contin ingrediente animale;
  • Riscul efectelor secundare, precum migrene, alergii, sunt diminuate enorm;
  • Nu sunt agresive si iritant de persistente precum cele conventionale;
  • Accentueaza mirosul pielii, in loc sa-l acopere, pun in valoare si evidentiaza amprenta personala;
  • Nu-i deranjeaza pe ceilalti, nu le muta nasul si nu le lasa o amintire neplacuta;
  • Parfumurile naturale impartasesc o poveste, induc si transmit o stare;
  • Rolul si actiunea lor nu este doar de parfumare, aduc beneficiile uleiurilor esentiale continute in reteta, care au efect holistic, asupra trupului, mintii si spiritului.

Parfumuri naturale Dharma

Parfumuri 100% naturale by Livia Bonarov

Notele unui parfum:

  • Notele de varf dureaza cel mai putin, in jur de 1-2 ore. Reprezinta primul impact olfactiv si au o aroma puternica. Exemple: eucalipt, lemongrass, neroli, portocala, menta, lamaie, salvie, verbina, coriandru.
  • Notele de mijloc dureaza in jur de 2-4 ore. Exemple: melissa, geranium, lavanda, ylang-ylang, fenicul, palmarosa, rozmarin, tea-tree (arbore de ceai).
  • Notele de baza sunt cele mai persistente, dureaza peste 4 ore. Exemple: benzoina, iasomie, tamaie, patchouli, lemn de santal, vetiver, vanilie.

Ce se recomanda:

  • Parfumul se impregneaza cel mai bine dimineata, dupa dus, pe pielea bine hidratata;
  • Parfumul lichid se pulverizeaza direct de la o distanta de 10-15 cm sau se pulverizeaza in aer si trecem prin el, ca printr-un „fum”;
  • Se aplica pe zonele cele mai intens vascularizate: in spatele lobilor urechilor, la incheieturile mainilor, in interiorul coatelor, intre sani, in spatele genunchilor;
  • Aroma unui parfum natural se evalueaza abia dupa aproximativ 5-10 minute de la aplicare;
  • Nu se freaca pielea dupa pulverizare, pentru ca se distrug moleculele aromatice imbinate cu alcool. Abia dupa ce se evapora alcoolul, se miroase parfumul aplicat pe piele. Testarea unui parfum se face intotdeauna la incheietura mainii.

Precautii:

  • Atentie, verificati parfumul pe o mica portiune de piele, spre a preveni o posibila reactie alergica la uleiurile esentiale din reteta, chiar daca sunt absolut naturale sau bio.
  • Femeile insarcinate sau cele care alapteaza nu trebuie sa foloseasca niciun fel de parfum, nici macar natural.

Trauma, ca oferta de viata, si vindecarea

Cauza, bat-o vina…

“Foarte multe probleme ale oamenilor au legatura cu o trauma din viata lor.” (Dr.Gabor Mate)

“Inainte sa ne intrebam cum ne confruntam cu ceva, trebuie sa intelegem cu ce anume ne confruntam.”, spune dr.Mate. Cauza oricarei dependente e o trauma, al carei simptom este comportamentul adictiv. “Din pacate, profesia medicala si sistemul legal, in foarte mare masura, nu inteleg adictia. De aceea tratamentele noastre si solutiile legale tind sa nu fie de ajutor, ba chiar adesea tind sa fie daunatoare.”

Da, domnule doctor, intr-adevar, apa e uda si e insasi cauza profunda a umezelii, iar trauma chiar se intampla (shit happens). Si singurul om care poate face o diferenta in viata sa este chiar omul care a trait trauma. Trauma a trecut, dar daca omul continua sa-i traiasca efectele, asta il priveste intru totul si e numai responsabilitatea lui, care nu poate fi substituita de nicio reteta, de niciun medicament sau pastila miraculoasa, de niciun medic si de nicio carja sociala. Face parte din procesul de evolutie, dezvoltare personala, maturizare. Cand cazi, nu prea te ajuta sa dai vina pe trotuar, ca-i tare si nu-i moale, asa-i?

Ce ne facem, domnule doctor, daca creierul uman nu prea face diferenta intre diferite traume si le percepe aproape la fel (de tragic)? Unde-i pastila aia buna la orice, pe care s-o folosim mereu, dar care sa nu ne dea dependenta? Unde-i lumea perfecta, unde-i societatea aia ideala, unde-i viata aia corecta (politically correct) care sa nu ne provoace niciun fel de traume? Ca suntem sensibili… Atat se paradoxal de sensibili, incat daca nu ne-ar mai muri nimeni drag, ne-am pomeni cu alta problema si cu alta posibila trauma.

Un om poate sa fie traumatizat ca nu are telefon de ultimul tip, altul ca nu are ce sa manance, unul ca are job, altul ca n-are, unul ca are familie, altul ca n-are… Desigur, poate veti spune, dar trauma e ceva mai mult decat ceva ce nu ne convine, e un soc existential. Insa creierul nostru poate sa umfle aproape orice nu-i convine la nivel de soc existential. La fel cum poate sa dezumfle orice soc existential la un simplu fapt de viata. La o intamplare, care nu depinde de noi, pe care nu o putem controla si nici preveni. Precum decesul subit al cuiva drag. Ca doar stim si intelegem prea bine ca noi, oamenii, asta facem: traim si murim, fara termen de garantie si fara preaviz.

Ce este trauma?

Am cunoscut un om abandonat de parinti si adoptat. A aflat, in mod socant, in scoala primara, ca fusese adoptat. De atunci, s-a simtit “stigmatizat” de aceasta trauma a abandonului. Pana intr-o zi, cand a inceput sa-si caute familia de origine, si-a cunoscut fratii, multi la numar, si a aflat conditiile lor de trai si de dezvoltare. Din acea zi a inceput sa se simta binecuvantat pentru ca fusese adoptat, iar fratii il asigurau ca fusese cel mai norocos dintre ei toti.

Dar cum ramane cu un copil abandonat, care nu gaseste niciun avantaj in aceasta conditie? Pai, are incotro? Ce poate face decat sa-si accepte conditia si sa lucreze de aici, mai departe, daca asta e materialul clientului? Unui om precum Nick Vujicic, nascut fara maini si fara picioare, ce i-ar fi ramas de facut? Sa sufere mereu din cauza conditiei sale de viata? Sa se gandeasca mereu ca e nedrept faptul ca s-a nascut astfel, in loc sa se gandeasca la felul in care poate trai o viata implinita, satisfacatoare, cu sens, in aceste conditii? Sa incerce sa se vindece, sa se „repare”?

clock heal

Trauma, ca oferta de viata

Poate ca nu putem evita trauma, dar cu siguranta putem evita sa-i traim efectele la nesfarsit, perpetuandu-le, pentru tot restul vietii. Pana cand insasi viata noastra va fi devenit un vesnic efect, o vesnica reactie. “Posibilitatile sunt numeroase odata ce decidem sa actionam si nu sa reactionam.” (George Bernard Shaw)

Primul pas este ca omul sa-si recunoasca si sa-si accepte problema sau trauma, in loc sa i se opuna, in locul negarii, cosmetizarii, bagarii sub pres. Al doilea pas este sa incerce sa-si inteleaga problema sau trauma (fiindca aceasta ii apartine, face parte din sine insusi, chit ca omului ii convine sau nu). Al treilea pas este sa-si asume responsabilitatea in privinta problemei sau traumei respective (cum traiesc cu asta?). Iar ultimul pas este sa inceapa sa gandeasca diferit pentru a actiona diferit. Daca omul intelege, dar nu face nimic, doar intelegerea nu-i va fi de niciun folos. Calitatea vietii sale nu se poate schimba decat prin propria actiune.

O trauma nu se vindeca. Niciodata. Aceasta abordare, in sine, poate fi complet eronata. O trauma poate doar sa nu mai produca efecte. Daca te-a ranit Gigel, n-o sa dreaga asta Ionel. Abordarea aceasta de tip compensatoriu impiedica tocmai dezvoltarea personala pe care o propune trauma, ca oferta de viata.

Un genunchi rupt nu mai poate fi niciodata la fel ca inainte de a fi rupt. Important este ca ruptura sa nu produca efecte care sa persiste, afectand bunul mers, pentru tot restul vietii. Dar, chiar si in cazul acesta, omului nu-i ramane decat sa se adapteze la aceasta oferta de viata, fie ea si potential traumatizanta. Ce nu putem schimba in exteriorul nostru, putem transforma in interior. Aceasta abordare depinde 100% de omul insusi si reprezinta responsabilitatea sa in totalitate. De aceasta abordare depinde calitatea propriei sale vieti, ba chiar si calitatea vietilor pe care le intersecteaza si asupra carora produce efecte.

O trauma poate produce efecte in lant si ne priveste, colateral, pe toti, chiar daca nu suntem pe deplin constienti de asta. Fiecare om atins, colateral, de efectele traumei altuia, este responsabil, la randul sau, de a se adapta astfel incat sa nu dea leapsa mai departe. Nicio trauma, de niciun fel, nu poate reprezenta o scuza sau o justificare pentru un comportament care sa reprezinte o sustragere de la responsabilitatea de sine si pentru ceilalti.

Iubire fara cauza si efect

Iubirea a framantat mereu omul. Iubirea este subiectul central al artelor, al religiilor. Iubirea este considerata totuna cu Dumnezeu, cu Creatorul, cu divinitatea, cu orice este mai presus de om si neinteles, aparent inaccesibil acestuia, prin propria gandire si simtire.

Cum ai putea recunoaste ceva ce nu stii ca esti, ceva ce nu stii si nu crezi ca este in tine? Daca am arata o inima umana unui om care habar nu are ce-i asta, unui analfabet care nu stie biologie sau anatomie, credeti ca ar recunoaste acest organ ca fiind unul la fel cu acela care ii bate in piept si il mentine in viata? Cum am putea sa recunoastem iubirea in lume, in exterior, daca nu o regasim mai intai in interiorul nostru, in noi insine?

Haideti s-o cautam. Pe unde o fi? Intr-un ventricul, intr-un gand, intr-o sinapsa, intr-un concept? Sa fie doar o idee, o notiune frumoasa si inaccesibila? Un vis despre o alta lume, mai buna, care nu e aici, acum? Sa nu fie, oare, iubirea contemporana cu noi?

Cu cat gandim mai mult despre iubire, cu atat ne putem da cu usurinta seama ca iubirea nu poate fi gandita. Nu poate fi teoretizata. Iubirea doar se traieste si se practica. Toata lumea vrea iubire neconditionata dar nimeni nu se inghesuie s-o dea. Dar daca am primi gratuit o diploma de muzician, ne-ar face asta, oare, capabili sa cantam?

Iubirea ta nu te va schimba decat pe tine, in primul rand, iar asta e tot ce conteaza pentru tine. Nu e deloc musai sa aiba vreun efect asupra altuia si nici sa schimbe ceva in lume. Dimpotriva! Iubirea neconditionata accepta lumea asa cum este, nu vrea si nici nu incearca s-o schimbe. Daca ar iubi lumea conditionat, in functie de lume, daca ar iubi lumea doar daca lumea ar fi asa si pe dincolo, iubirea nu ar mai fi neconditionata. S-ar contrazice singura. S-ar desfiinta singura, s-ar autoanula de parca s-ar lepada de Dumnezeu. Nu exista nimic in afara iubirii si nu exista nimic ce iubirea n-ar putea iubi.

Iubesc pentru ca…? Sau iubesc cu toate ca…?

Iubirea neconditionata este mai presus de cauza si de efect. Este pura, este libera. Iubirea neconditionata nu are nevoie de o cauza si nu o intereseaza niciun efect. E cea mai puternica si blanda forta. Nu exista nicio putere mai mare decat ea, fiindca orice alta putere este conditionata si, asadar dependenta de ceva, pe cand iubirea neconditionata este complet independenta.

Daca iubirea nu e fara asteptari, atunci mereu vom depinde de ceva si mereu ne va lipsi ceva. Iubirea neconditionata este sinonima cu libertatea deplina. Cum sa facem cate un pas in directia iubirii neconditionate? Un pas mic pentru om si un salt urias pentru omenirea dintr-insul?

Prin practica de zi cu zi. Sa ne amintim si sa ne repetam zi de zi:
Nimeni nu ti-e dator cu nimic!
Nimeni.
Nu ti-e dator.
Cu nimic.
E atat de simplu…

balloon heart

Renunta la iluzia ca ești sau ca trebuie sa fii o persoana importanta, care e musai sa conteze in ochii si in viata celor din jur. Renunta si la iluzia ca trebuie sa te victimizezi, in caz ca nu contezi.

Nimeni nu e dator sa te iubeasca. Nimeni nu ti-e dator sa-ti fie fidel doar pentru ca tu ești fidel. Nimeni nu e dator sa te ajute sau sa-ti fie alaturi in clipe grele.

Nimeni nu e dator sa-ti ofere ceva, sa-ti fie prieten, sa se comporte sincer si onest cu tine. Nimeni nu ti-e dator sa te inteleaga. Sa te compatimeasca sau sa te linisteasca. Sa te asculte. Sau sa rada la glumele tale.

Nimeni nu ti-e dator sa umple golul din tine si din viata ta. Nimeni nu e dator sa-ti impartaseasca ideile sau sa fie de acord cu tine. Nimeni nu e dator sa-ti fie pe plac. Sau sa te faca sa te simti bine. Nimeni nu e dator sa te faca sa te simti mai bine decat te simti singur. Sau sa te faca sa te simti mai putin singur.

Nimeni nu e dator sa te angajeze pentru ca esti un bun muncitor. Nimeni nu e dator sa te aprecieze. Sau sa-ti dea ce crezi tu ca meriti.

Nimeni nu e dator sa te creasca, sa aiba grija de tine, sa-ti ofere o viata indestulata si lipsita de griji. Nimeni nu e dator sa te apere si sa te fereasca. Nimeni nu e dator sa fie sau sa faca asa cum crezi tu ca ar trebui sau ca ar fi mai bine.

Nimeni nu e dator sa-ti intoarca aceleasi sentimente. Nimeni nu e dator se poarte cu tine asa cum te porti tu. Nimeni nu e dator sa fie ca tine. Nimeni nu ti-e tie dator sa fie dupa chipul si asemanarea ta.

Ne-am inteles?
Nimeni.
Nu ti-e dator.
Cu nimic.
Niciodata.
Deloc.
In niciun fel.

Doar asa ne trezim si deschidem ochii sa vedem cata bunatate este in lume, cand nu mai ingropam totul prin asteptari egoiste, prin „vreau” sau „imi esti dator sa…”?

Doar asa ne vom reaminti sa pretuim lucrurile simple si marunte pe care incepem cu usurinta sa le ignoram.
O vorba buna.
Un sprijin.
Un zambet.

Respecta alegerea celuilalt.
Nu mai incerca sa anticipezi sau sa controlezi totul.
Nu-ti place, pleaca, dar nu pata viața altuia.
Nimeni nu ti-e dator cu nimic.
Acesta este primul pas.
Mergi mai departe fara asteptari.
Nu mai lupta impotriva tuturor.
A disparut nedreptatea si a ramas doar multumirea.
Simti usurinta si simplitate.
Acum nu mai porți povara care te tragea mereu in jos.
Acum esti un om liber.
Esti liber sa asculți in liniste.
Esti liber pur si simplu sa fii.

Sursa: inspirat si adaptat dupa un articol postat pe ortodoxia.me, de Dmitri Gorelik.

Medicamente noi la farmacii

Perle din colectia unor farmacisti:

Tinctura de pompolis aveti? = Tinctura de propolis
Bilobau aveti? = Bilobil
Extravilan aveti? = Extraveral
Mototol de 50mg aveti? = Metoprolol
Supozitoare Viorel = Supozitoare Voltaren
O cutie de vârcolac = Dulcolax
Calciu fosforescent aveti? = Calciu efervescent
Zgarda pentru tantari aveti? = Bratara contra insectelor
Faringo Hot Dreams = Faringo Hot Drink
Picaturile alea cu vișine = Visine
Striptis cu miere si lamaie = Strepsils cu miere si lamaie.
Sapunele de bagat in fund aveti? = Supozitoare
Calciu 3D = Calciu cu vitamina D3
Test de fidelitate = Test de sarcină
Aspirina buşită = Aspirina tamponată
Sexoralet aveți? = Hexoraletten
Electromicina =  Eritromicina

Sursa: Dan Bara (facebook)

facebook pills

La farmacie…
– Aveți ”AntiGrăsimin”?
– Nu.
– Dar ”CelulitoDisparin”?
– Nu.
– Dar ”AutoGreutinPierduto”?
– Nu. Cred că aveți nevoie de ”MaiPuținMâncărim”, ”MaiMultMișcăFundulin” sau ”StaiDeparteDeFrigiderin”.

ADN-ul este direct influentat de emotii

Doua studii stiintifice au dovedit faptul ca emotiile noastre au directa legatura si influenteaza intreg mediul inconjurator.

ADN uman, izolat intr-un recipient etans, a fost plasat langa un om, subiect al experimentului. Persoanele care au participat la test au fost intens antrenate sa manifeste anumite emotii. In prezenta emotiilor pozitive, spiralele ADN-ului se relaxau. In cazul emotiilor negative, ADN-ul se contracta. Oamenii de stiinta au tras concluzia ca “emotia umana produce efecte care sfideaza legile conventionale ale fizicii.”

adn

Intr-un alt experiment conex, cercetatorii au observat efectul ADN-ului asupra lumii noastre fizice. Fotoni de lumina, care alcatuiesc mediul inconjurator, au fost observati in interiorul unui vacuum. Pozitiile lor naturale erau complet aleatorii. Apoi a fost introdus ADN uman in vacuum. Fotonii s-au aranjat cu precizie dupa modelul geometriei ADN-ului. Oamenii de stiinta care au asistat la acest experiment au descris comportamentul fotonilor ca fiind “surprinzator si neasteptat”, adaugand “Suntem obligati sa acceptam posibilitatea unui nou camp energetic.”

Rezultatele acestor experimente dovedesc faptul ca emotiile noastre au influenta asupra propriului ADN, iar ADN-ul nostru influenteaza intreg mediul inconjurator. Emotiile noastre transforma lumea din jur la propriu, la nivel fizic. ADN-ul este un cod programat pentru materializare concreta, fizica.

%d blogeri au apreciat asta: