E timp de murit

Au murit cativa in preajma. De restul, auzi la stiri. Daca vrei sa stii. Daca nu, nu stii. Ca inainte. Ca inainte sa fi fost fortat cumva sa stii. Ce iti pasa ca mureau cativa de viroza sau gripa? Sau batrana aceea pe care nu ai mai vazut-o in ultimul timp iesind sa duca gunoiul? S-a mai asternut un pic de liniste. Ca praful. Nu e amuzant, nu? Nu e galagie, nu e agitatie. Inainte e… De murit, se moare in liniste.

Ma uitam la “Mandrie si prejudecata”. Ce peisaje, cata verdeata… Oare cum traiau oamenii, cu mandrie si prejudecata, in frumusetile alea de peisaje? Nu era plin de capuse in iarba aia inalta? Sunt atatea pericole… De te miri ca exista viata. In atatea forme de viata.

Unele specii au disparut. Altele sunt pe cale de disparitie. Unele apar… Si mai sunt unele… In vara asta, era o zi calda, soarele stralucea in apa Dunarii, mergeam tacuti, unul langa altul. Am vazut un fluture alb. Cat traiesc fluturii? l-am intrebat. Putin, o zi, pana la cateva zile, mi-a raspuns. Si ce fac intr-un timp atat de scurt? am continuat. Pai, fac tot ce trebuie. Le e de ajuns, m-a asigurat. Dar petrec mai mult timp sub forma de omida, nu? am insistat. Da, mi-a raspuns.

Cica ruleaza filmul ala “Nu e timp de murit”, la care acuma poti intra numai cu certificat verde. Ei, pe naiba nu e timp de murit. Mereu e…

covid

Culmea a fost cand aerul nu-mi ajungea nici pentru nevoile fiziologice. Ma gandeam ca m-as incadra la certificat maro. Ma bufnea rasul si ma sufocam mai tare. Nu e aer de ras sau de plans, ar putea fi urmatorul titlu de film. De vazut pe baza de certificat maro. Aveam plamanii si ficatul avariate. Recuperarea dureaza. Fiecare zi inseamna un pic mai mult aer. Ma simt ca si cum as renaste, la propriu.

In liniste, simteam doar aerul, exterior, interior. Pana se reface organismul, e posibil sa ramana omul in anticorpul gol. Si da, se moare, e mereu timp de murit. Dar fluturii au destul timp sa traiasca inainte sa moara. Si inainte de a deveni fluturi au avut chiar mai mult…

Dupa parerea oamenilor. Caci, ce stiu ei ce inseamna, de fapt, mult sau putin? In comparatie cu ce? Oamenii, ar spune Micul Print, cauta retete si sfaturi. Ei protejeaza omida de fluture. Oamenii au uitat cu desavarsire sa zboare. Le place coconul. Ei traiesc vidul omizilor. Impreuna. De aia se cheama co-vid, pentru ca e un vid comun, impartasit. Oamenii se lupta, se agita si se zbat sa fie ca inainte. Dar fluturele nu se mai face omida. Ramane doar vidul. Cel impartasit cu religiozitate, cu ratiune, cu certificat, cu simt civic. E o conspiratie a vidului. Se cheama covid.

Ecuatia lui Dumnezeu. Observatorul determina realitatea fizica solida.

Oamenii de stiinta au realizat un studiu prin care observatorii au generat structuri spatio-temporale. Rezultatele pot ajuta la intelegerea Ecuatiei lui Dumnezeu, care incearca sa unifice mecanica cuantica si relativitatea generala.

Exista realitate fizica independenta de noi?

Exista realitate obiectiva? Sau structura a tot, inclusiv a timpului si a spatiului, este creata de perceptiile celor care o observa? Aceste intrebari reprezinta fundamentul unei lucrari publicate in Journal of Cosmology and Astroparticle Psysics.

Printre autori se numara Robert Lanza, expert in celule stem si medicina regenerativa, renumit pentru teoria biocentrismului, conform careia constiinta este forta care anima existenta universului. Lanza crede ca lumea fizica pe care o percepem nu este ceva separat de noi, ci mai degraba ceva creat de mintile noastre, pe masura ce o observam. Prin acesta prisma biocentrica, timpul si spatiul sunt un produs secundar al “vartejului de informatii” din capul nostru, din care mintea noastra impleteste o experienta coerenta.

Noua lucrare, ai carei co-autori sunt Dmitriy Podolskiy si Andrei Barvinsky, teoreticieni in domeniul gravitatiei cuantice si al cosmologiei cuantice, demonstreaza cum observatorii influenteaza structura realitatii. Lanza si colegii sai sustin ca observatorii pot influenta drastic “comportamentul cantitatilor observabile”, atat la scala microscopica, cat si la scala spatio-temporala masiva.

De fapt, “o schimbare profunda in perspectiva noastra zilnica obisnuita” este necesara, spunea Lanza intr-un interviu pentru Big Think. Lumea nu e ceva format in afara noastra, care pur si simplu exista in si prin sine. “Observatorii definesc, in mod categoric, insasi structura realitatii fizice”, a afirmat Lanza.

Cum pot observatorii sa creeze realitatea?

Lanza sustine ca o retea de observatori este necesara si “inerenta structurii realitatii”. El explica faptul ca observatorii – eu, tu si oricine altcineva – traiesc intr-un univers gravitational cuantic si vin cu “un model cognitiv global acceptat” asupra realitatii, prin schimb de informatii despre proprietatile spatio-temporale. “Deoarece, de indata ce masori ceva”, scrie Lanza, “unda de probabilitate de a masura aceeasi valoare a deja probatei cantitati fizice devine ‘localizata’ sau pur si simplu ‘colapseaza’.” Astfel ajunge realitatea sa fie consistenta pentru noi toti. Cand continui sa masori cantitatea iar si iar, stiind rezultatul primei masuratori, vei vedea ca rezultatul va fi acelasi. Unda de probabilitate colapseaza.

“La fel, cand inveti de la cineva despre rezultatele masuratorilor lor ale cantitatii fizice, masuratorile tale si ale celorlati observatori se influenteaza reciproc – inghetand realitatea la acel consens”, a adaugat Lanza, explicand mai departe faptul ca “un consens al unor opinii diferite in privinta structurii realitatii ii defineste acesteia insasi forma, dand contur spumei cuantice de dedesubt.”

In termeni cuantici, un observator influenteaza realitatea prin decoerenta. Decoerenta cuantica este mecanismul prin care lumea particulelor cuantice se transforma in realitatea solida pe care o vedem si o palpam, in urma interactiunii cu gravitatia. Decoerenta explica cadrul si modul de dezvoltare al fizicii clasice, in urma colapsului functiei de unda, ca pe o aproximare acceptabila. Decoerenta apare cand un sistem interactioneaza cu mediul lui intr-un mod termodinamic ireversibil. Ca urmare, diferitele elemente din superpozitia cuantica a functiei de unda a sistemului si a mediului nu mai pot interactiona. Astfel, prin decoerenta, un sistem pierde informatie in interactiune cu mediul sau, evoluand catre un tot unitar. Decoerenta se refera la faptul ca starile cuantice nu produc doar o singura realitate macroscopica.

Decoerenta furnizeaza cadrul pentru colapsul undelor de probabilitate, “localizate, in cea mai mare proportie, in vecinatatea modelului cognitiv pe care observatorul il construieste in mintea sa, de-a lungul vietii sale”, a spus Lanza. “Observatorul este prima cauza, forta vitala care colapseaza nu numai in prezent, ci in cascada de evenimente spatio-temporale pe care le numim trecut. Stephen Hawking avea dreptate cand spunea ‘Trecutul, ca si viitorul, este nedefinit si exista doar ca un spectru de posibilitati.’”

and-god-said

Universul este o simulare?

Ar putea o entitate cu inteligenta artificiala, fara constiinta, sa viseze lumea noastra? Lanza crede ca biologia joaca un rol important, precum explica in cartea sa “Marea schema biocentrica: cum viata creeaza realitatea”, pe care a scris-o impreuna cu fizicianul Matej Pavsic.

Daca un robot ar putea fi conceput sa fie observator, Lanza considera ca o entitate vie si constienta, avand capacitate de memorie, este necesara pentru a stabili sageata timpului. “Un observator fara creier nu experimenteaza timpul si/sau decoerenta in niciun grad de libertate”, scrie Lanza. Acesta duce la relatiile cauza-efect pe care le observam in jur. Lanza crede ca “noi putem spune, cu certitudine, doar faptul ca un observator constient colapseaza, intr-adevar, functia undei cuantice.”

Ecuatia lui Dumnezeu

Un alt aspect important al studiului este ca rezolva “incompatibilitatea exasperanta dintre mecanica cuanica si relativitatea generala”, o dificultate chiar si pentru Albert Einstein. Cele doua teorii au fost unificate prin teoria stringurilor.

Incongruenta aparenta dintre aceste doua explicatii ale lumii noastre fizice – mecanica cuantica privind la niveluri subatomice si moleculare; iar relativitatea generala privind la interactiunile dintre structuri cosmice masive, precum galaxiile, si gaurile negre – dispare de indata ce proprietatile observatorului sunt luate in calcul. Daca toate acestea par speculative, Lanza spune ca ideile lor sunt in prezent testate folosind simulari computerizate si vor fi curand testate si experimental.

Sursa: bigthink.com

De ce se dezdragostesc oamenii? Care e cheia iubirii? De ce iubesti un om si nu poti iubi altul?

Sadhguru: Experienta ta in iubire e ca ai simtit o anumita dulceata a emotiei in interiorul tau. Nu stim cine stimuleaza asta in tine, dar in esenta se intampla in interiorul tau. Poate ca acel ceva ce se petrecea in interiorul tau era atat de exuberant incat vedea asta peste tot. Cand erai indragostit, credeai ca infloresc florile pentru tine, ca pasarile canta pentru tine, ca norii se misca pentru tine. Nu vreau sa distrug tot romantismul, dar, in mod fundamental, asta se intampla in interiorul tau.

E minunat ca experimentezi o asemenea dulceata a emotiei, stimulata de cineva. Folosesti cealalta persoana ca pe o cheie care sa deschida o experienta in interiorul tau. Dar de ce folosesti o cheie cand nu exista nici incuietoare, nici usa, niciun fel de bariera? Faza e ca tu esti o masina cu motor care porneste automat. Daca aveai o masina Ambassador, acum 25 de ani, trebuia s-o parchezi mereu in panta, pentru ca era nevoie de doi oameni s-o impinga, dimineata, ca sa porneasca. Acum, toate masinile pornesc singure. Unele pot fi pornite chiar si de la distanta. N-ai vrea sa-ti upgradezi propria tehnologie astfel incat sa pornesti si tu singur? Daca te trezesti dimineata, ar trebui sa dai pe dinafara de bucurie, iubire si exuberanta, singur. Nu ai nevoie de nimeni sa te stimuleze.

E foarte important sa fii o masina care porneste automat. Altfel, dupa ceva vreme, vei incerca sa extragi fericirea de la cealalta persoana. Atunci devin aceste relatii de “iubire” deranjante si oribile. Sunt doua cai de a intra intr-o relatie. Una este deoarece vrei sa extragi ceva de la cineva. Cealalta este pentru ca vrei sa impartasesti ceva cu cineva.

Daca tu cauti sa impartasesti, viata ta va fi buna. Daca tu cauti sa extragi, cand se inchide robinetul, iti va fi groaznic si urat. Ai vazut oameni care credeau ca sunt iubitori absoluti, cat de groaznic a devenit pentru multi dintre ei. Nu pentru ca ar fi ceva in neregula cu ei. Ci doar pentru ca incepi pe picior gresit, gandind: “Persoana asta e sursa bucuriei mele”. Indiferent ca e de bucurie sau de suferinta, sursa e in interiorul tau. Tu esti cel ce decide. Daca esti un om vesel, oamenii vor vrea sa fie cu tine. Daca esti nefericit, te vor suporta o vreme.

Sadhguru-peacock

Sadhguru, cum sa vad in oameni aceeasi minune pe care o vad in dansul paunului?

E o intreaga cultura in dezvoltare in lume, in care oamenii ajung sa spuna: “Iubesc intreaga umanitate dar nu pot sa suport fiinta asta umana, care sta aici.” Problema cu fiintele umane e ca le intalnesti peste tot. Sunt in casa ta, la locul tau de munca, sunt pretutindeni. Nu danseaza asa, undeva, departe. Daca doar dansau, asa, departe, le-ai fi iubit la fel (ca pe pauni). Problema e ca trebui sa muncesti cu fiintele umane, sa traiesti cu ele si sa te descurci cu ele zilnic.

E usor sa vezi minune in lucruri cu care nu trebuie sa impartasesti nimic. De exemplu, e foarte usor sa-l iubesti pe Dumnezeu, pentru ca nu vine niciodata sa stea la masa cu tine. E usor sa iubesti o pasare salbatica dansatoare, care e frumoasa tocmai pentru ca nu cere nimic de la tine. Nu se prea gandeste la tine pentru ca nu ai nimic sa-i oferi. Nu trebuie sa faci nimic. Te poti doar bucura de lucruri de la mare distanta. De asta oamenii sunt acum plini de relatii “de iubire” care se desfasoara pe Facebook, TikTok si Instagram, pentru ca nu trebuie sa-i intalnesti, nu trebuie sa impartasesti nimic cu ei sau sa astepti ca ei sa iasa de la baie. Daca nu-ti place, poti sa inchizi pagina si sa stergi contul. Dar tine paunul acasa la tine trei zile si apoi sa vedem cat de mult iti place. Va face caca peste tot si va scoate zgomote teribile noaptea.

Fiintele umane sunt o specie foarte dificila. Iar asta te include si pe tine. Discutam despre cum sa nu facem discriminari de rasa, religie, casta, credinta si sex. Va spun, nici macar nu trageti linie intre specii. Pentru ca, daca spui: “Iubesc maimutele, dar nu pot sa suport oamenii”, asta ce inseamna? Ca nu iti place evolutia. E in regula, macar te poti bucura de pasari. Nu-i nimic gresit in a aprecia si a iubi dansul unui paun. Trebuie sa-l iubesti chiar si cand nu danseaza.

E usor sa iubesti atunci cand exista distanta. Distanta e ceva minunat. Moartea e ceva fantastic. Mortii sunt mereu iubiti de toti. In clipa in care mor, devin brusc demni de a fi venerati. De ce nu i-ai venerat cand erau in viata? Cand traiau, te luptai cu ei. In clipa in care mor, ii venerezi, ti-e dor de ei si ii iubesti. Hai sa privim asta cu atentie. Problema ta e ca tu ai o caracteristica bine definita a personalitatii tale. Tu cauti ceva care nu calca pe persoana ta. Insa nu toate fiintele umane iti respecta granitele. Le incalca inevitabil. Unele din ignoranta sau unele intentionat – ca mine. In clipa in care cineva iti incalca granitele, simti ca acea persoana reprezinta o problema. Acum, paunul e in afara hotarelor tale, asa ca arata foarte frumos. Daca ti-ar calca hotarul, l-ai considera si pe el o mare pacoste.

Ce este important e sa creezi un pic de distanta intre tine si propria ta personalitate, atunci vei vedea ca te vei bucura chiar si de tine insuti. Si, de indata ce te bucuri de aceasta persoana, vei vedea ca toata lumea e minunata. Te poti bucura de oricine, pentru ca acum vezi oamenii asa cum sunt, fara o rama in care acestia trebuie sa se incadreze.

Nu-i nimic că mi-ai infectat copilul, frate, bine că eşti vaccinat, că altfel îţi rupeam capul!

Nu e un scenariu, e real. Zilele trecute, aflu despre doi cunoscuți. Categorie de vârstă sub 30 și peste 40. Vaccinați. Schemă completă. Posesori de certificat verde. S-au dus la o petrecere în weekend, înainte de începerea restricțiilor, care oricum nu îi includ. Petrecerea a fost cu multe persoane.

El a început să se simtă cam rău după aceea. Ea, nimic. Nici până azi, ea, nimic. Își face el testul. Pozitiv. Insistă să își facă și ea, dar de ce, nu am nimic… Și ea pozitivă.

Au frecvent de-a face şi cu nevaccinați. Păi care, cine, cum și când în situația asta? Deci ăștia vaccinați și cu certificat verde, care au acces peste tot, se pot plimba pozitivi nestingheriți și ceilalți, restricționați, sunt considerați periculoși? Adevărul nu e în statutul de vaccinat sau nevaccinat, nici în ilegalitatea crasă a discriminării pe bază de certificat verde, folosit pentru a justifica „ştiinţific” segregarea oamenilor. Adevărul îl spune testul.

Vorbeam cu cineva despre restricții. Zic: Oricum testarea e cea mai relevantă, indiferent de vaccin. Unii chiar nu se pot vaccina din motive de sănătate. Sau alţii au trecut deja prin boală. Dacă se testează, se pot duce oriunde, cinema etc. La care cealaltă persoană spune: Ba să stea acasă, că sunt bune restricțiile astea la ceva. Dacă se duc la mall și la cinema, iaca, se pot îmbolnăvi chiar de la vaccinați.

Acuma vaccinaţii de mai sus au şi ei mame, unchi, bunici… Pot avea contact cu oameni cu comorbidităţi. Un alt amic spunea că i-ar rupe capul unui nevaccinat care i-ar infecta copilul, care nu are încă vârsta necesară pentru vaccinare. Şi nu e un analfabet. Îmi e un bun prieten şi coleg. Acuma, na, contează diferenţa că eşti vax sau eşti nevax dacă una bucată amic vaccinat le-ar rupe capul celorlalte două bucăţi de amici vaccinaţi (nu nevaccinaţi), dacă ăştia i-ar infecta lui copilaşul prea mic pentru a fi vaccinat? Sau dacă ăştia sunt vaccinaţi, le-ar spune: „Nu-i nimic că mi-ai infectat copilul, frate, bine că eşti vaccinat, că altfel îţi rupeam capul?!”

Cum îi protejează vaccinaţii pe bieţii defavorizaţi, un slogan de top pro vaccinist? Cu ce este mai bun un vaccinat comparativ cu unul trecut prin boală? E mai tare în propagandă? Anticorpii lui sunt mai cu moţ, mai longevivi sau au mai multă grijă de bunica?

Întrebarea e ce se întâmplă când nu mai ai pe cine să dai vina? Când își dau leapșa vaccinații între ei? A, da, o băgăm pe aia cu forma ușoară. De parcă poate fi dovedit științific, cu exactitate, că aceeași persoană, dacă nu era vaccinată, făcea o formă mai gravă? E imposibil să dovedești asta. E imposibil să reduci natura, din pix, la niște statistici parţiale. Poţi, în schimb, să reduci, din pix, efectele adverse. Acelaşi organism uman, în momente diferite, poate avea reacţii diferite la un virus, în funcţie de o configuraţie internă în permanentă schimbare, pe care nici măcar nişte analize nu o pot constata decât într-o ipostază. Poţi avea rezultate foarte diferite la analize, în aceleaşi condiţii, în zile consecutive, la laboratoare diferite.

Singura concluzie logică validă este că nu pe bază de certificat verde, ci exclusiv pe bază de test ar trebui permis accesul public în malluri, instituții etc. Sau că acest certificat verde ar trebui să se bazeze numai pe teste sau pe imunitate dovedită tot prin teste (nu contează cum a fost obţinută).

Dar vine următoarea concluzie, și mai și: testul poate fi irelevant în primele zile de la infectare. Vaccinaţi, nevaccinaţi, pot fi contagioşi. Oricine poate fi, fără să ştie măcar, fără să poată bănui şi fără să poată afla, deloc în caz asimptomatic netestat, sau prea târziu, la câteva zile de la infectare, când există deja simptome. E o mare sincopă de câteva zile între infectare şi posibilitatea de a depista infectarea, prin care natura face mişto de noi şi de „ştiinţa” noastră.

A, da, imunitatea… Asta umblă teleleu şi nu stă locului. Cică ar fi mai bună după boală decât după vaccin. Acuma, zic şi io, ca duduile de la guvernare: dacă tot mori, măcar să mori pentru sănătatea ta, cu o imunitate beton! Că e grele cu imunitatea, mai ceva ca la parlamentari. Că nu se ştie cât durează, fiindcă aşa vrea muşchiul lor de anticorpi, să nu poată nimeni să ştie exact cât durează imunitatea, aşa că tot trebuie să te testezi ca să afli. Şi când fuse, fuse şi se duse, ce te faci, nenicule? Eşti vaccinat şi fără imunitate, adică ai rămas în C-ul gol (C de la certificat).

Aşa că, ce ne facem, medicilor, profesorilor, care sunteţi voi oameni de ştiinţă? Care vă bateţi cap în cap şi noi facem galerie mai ceva ca la meciurile Steaua cu Dinamo? Care vă şi ne faceţi/facem analfabeţi, proşti, tâmpiţi, cretini şi idioţi unii pe alţii? Başca iresponsabili, din ciclul „Ba pe-a mă-tii!” Ce facem, îl obligăm pe dom’ profesor, dom’ inginer şi mai ales dom’ doctor să se vaccineze? Adică dom’ doctor care nu e de acord cu alt dom’ doctor, pe baza aceleiaşi ştiinţe, fir’ar neuronul sănătos să fie, e fan înrăit Olivia Steer, e analfabet, masochist şi nu-i pasă de alţii, da? Şi dom’ profesor care i-a predat carte la şcoală e la fel. Nu sunt surse credibile. Nişte proşti… Să trăiţi… bine!

Aşa că, ce ne facem, fetelor? Stăm cu vaccinul în poşetă? Ajungem să ne vaccinăm dimineaţa, la cafea? Iubire, ţi-am pus la pachet sandvişul şi doza?! O să ajungem să ne întrebăm: „Tu de care vaccinat sau nevaccinat eşti? De ziua a 7-a?” sau „Dacă vrei să ne vedem, trebuie să-mi trimiţi dovada ultimei vaccinări, dar să nu fie mai veche de 4… hai maxim 6 luni, treacă de la mine!”

Sau dovada incontestabilă a unui bun simţ aproape corporatist, corelat corespunzător cu răspundere şi respect civic şi logică plină de afecţiune (ăsta e specimenul căutat acum, culmea evoluţiei Homo Sapiens): „Am contact cu persoane în vârstă şi cu comorbidităţi. Doooh, locuiesc pe Terra. Mă testez la fiecare 5 zile, ceea ce sper că faci şi tu, în mod responsabil şi pentru că îţi pasă de ceilalţi, aceasta fiind perioada medie de depistare post infectare. Drumurile noastre, poate, se vor întâlni după a 2-a testare de 5 zile, baby. Sper că se va adapta şi testosteronul de 3 zile la acest nou ciclu. Te pup! Pa, pa!”

Ce ne facem, că spun unii că ale naibii tulpini cică se diversifică tocmai de la rezistenţă, forţă şi cadenţă?! Alea date de vaccin. Adică fost-ai, lele, cât ai fost, dar ce te faci deja de pe la doza …şpe încolo? Anticorpii răsar zglobii, tulpinile cresc, vine, vine primăvara… Alt rapel, alt cercel, alt parafat… Saluta-te-aş în cot cu test din 5 în 5 zile!

covid michelangelo

Așa că, ultima concluzie, pe cale de consecință, în încercarea super mega ultra responsabilă de a preveni viața, este: sing Hallelujah (cântă Aleluia). Sunt niște versuri foarte mișto, care spun așa: „Love is not a victory march, it’s a cold and it’a broken Hallelujah”. (Iubirea nu este un marș de victorie, e un rece și îndurerat Aleluia)

Ştiți ce înseamnă Aleluia (Hallelujah)? E numele propriu al lui Dumnezeu în ebraică. Înseamnă „Lăudați pe Dumnezeu (Jah)” sau „Slavă Domnului”. Jah, prescurtat de la Jahwe, sau Yah (YHWH) sunt derivate din verbul „hyh”, care înseamnă „a fi”. Deci numele lui Dumnezeu se traduce literalmente prin ASTA ESTE.

Iar Amin înseamnă „Adevărat” sau „Așa este”, termenul fiind derivat din „aman”, care se traduce prin „a fi ferm” și/sau „a avea credință”. A fi ferm și a avea credință în ce, mai exact? Einstein a încercat să explice… Să se explice, mai degrabă, pentru ce era și totodată nu era „credincios”, cel puțin greșit înțeles în sens complet laic (și nu balalaic, cum îmi place mie să spun: calea către Dumnezeu nu e laică, e balalaică). „Mă interesează ce gândește Dumnezeu, restul sunt detalii”, spunea el.

Ce înseamnă a avea credință în Dumnezeu? Înseamnă a avea încredere că ASTA ESTE. Adică, na, indiferent că tu crezi sau nu (în Dumnezeu sau în orice ar însemna asta), ASTA ESTE. Aleluia şi Amin. Asta este şi Așa este.

Sadhguru dezvaluie cheia iubirii adevarate

Intrebare: E ca la un buton, in zilele noastre, ajungi sa cunosti pe cineva, te indragostesti si apoi spui “Nu, asta nu-i persoana potrivita”, apoi te indragostesti de altcineva. Deci, ce este, mai exact, iubirea adevarata? Iubirea adevarata se poate intampla, realmente, de doua, de trei ori? As vrea tare mult sa inteleg asta.

Raspuns: Vedeti, e ceva ce se cheama iubire si ceva ce se cheama relatie, da? Relatia se intampla intre doi oameni. Relatia e altceva, e o tranzactie de un anumit fel. Ce nivel de relatie? Din nefericire, in zilele noastre, daca soptesti cuvantul relatie, oamenii se gandesc doar la relatii fizice. Dar nu e asa. Daca ai un frate sau o sora, ai o relatie cu ei si nu e o relatie fizica. Ai parinti, ai o relatie cu ei, ai prieteni, ai o relatie cu ei. Cu toti oamenii astia care iti vorbesc si cu care vorbesti, ai o relatie. Deci nu-i nevoie sa fortezi cuvantul relatie sa se limiteze numai la relatii fizice. Dar, din pacate, numai asa este folosit de generatia asta. Nu era folosit asa cand eram noi mici, dar, azi, o relatie inseamna ca oamenii cred ca ai o aventura cu cineva.

Asadar, o relatie e altceva, pentru ca implica doi sau trei sau zece oameni. Acum, voi toti (auditoriul) aveti un fel de relatie, aici. Acesta este un grup de oameni care au o relatie, o familie e un grup de oameni care au o relatie, da? Deci asta e o treaba tranzactionala. Tranzactiile pot merge bine sau pot merge rau, precum stiti. Orice tranzactie, oricat ar fi de bine ingrijita, uneori merge prost. Alteori merge de minune, deoarece in tranzactii sunt implicate doua persoane diferite sau zece persoane diferite. Chiar daca tranzactia e doar intre doua persoane, restul lumii, intr-un fel, participa la acea tranzactie. De multe ori, relatiile umane nu sunt distruse din cauza celor doua persoane, ci din cauza celei de-a treia, de-a patra, de altundeva, care va face altceva. Astfel de lucruri se intampla.

sadhguru the key to true love

Dar, acum, vorbind despre iubire, sa separam iubirea de relatie. Iubirea este ceea ce se intampla in interiorul tau. Relatia e ceva ce faci in exterior (in lume). Ce faci, in lume, e mereu supus unor diferite forte. Indiferent ce tranzactie facem, in lume, este supusa diferitelor realitati. De indata ce te-ai implicat in lume, ceva merge bine, ceva nu merge bine, fiindca e o gramada de management. Oamenii cred ca relatiile sunt numai despre iubire. Nu, o relatie e o ditamai managementul. Daca nu te ocupi de acest management, relatia va muri. Daca nu te vei ocupa de managementul ei, relatia se va rupe. Insa iubirea este ceea ce se intampla in interiorul tau.

Iubirea nu este supusa fortelor exterioare. Dar, din nefericire, in ziua de azi, oamenii permit asta. Desi, de fapt, ce se intampla in interiorul tau, dulceata emotiei tale, n-ar trebui sa fie determinate (influentate, conditionate) de altcineva, nu-i asa? Ce se intampla in interiorul tau ar trebui sa fie determinat de tine. Nu poti determina nimic din ceea ce se petrece in lume. Ai un anumit rol, dar sunt mult prea multi oameni avand si ei un rol acolo. Daca sunt doi oameni, cealalta persoana are un rol de 50%. Deci, cum se vor purta, ce se va intampla, situatii, o gramada de lucruri sunt aici. Insa ceea ce se intampla in interiorul tau trebuie sa se intample asa cum vrei tu.

 Asadar, ceea ce numesti tu iubire e ceva ce se intampla in interiorul tau. Insa, din pacate, oamenii ti-au spus: “Iubirea este in aer”. Asta inseamna ca e un aer poluat, trebuie sa fie in Delhi. Pana si Delhi are aer curat zilele astea, asa mi s-a zis. N-am mai fost acolo de ceva vreme. Deci, iubirea nu-i in aer, e in interiorul tau. Emotiile tale s-au transformat in ceva dulce, dintr-un motiv sau altul. Asa ca acum folosesti un stimul extern, folosesti cealalta persoana ca pe o cheie care sa-ti transforme emotiile in ceva dulce. As vrea sa va dau o cheie care sa va transforme emotiile in ceva dulce, pe cont propriu, fara ajutorul nimanui. Va intereseaza? Da? Ca sa va puteti mentine emotiile dulci, mereu, si cheia sa fie in mainile voastre.

De indata ce-i dai cheia altcuiva, va urma doar anxietate: “Ce se va intampla? Ce va fi? Ce va urma?” Majoritatea idilelor sunt asa. Doar in primele cateva zile este bucurie, apoi urmeaza doar anxietate. Un dezastru total, nu-i asa? Depinde de cata intelepciune (constiinta) au (persoanele implicate). Dar, in primul rand, ceea ce se intampla in interiorul tau trebuie sa fie determinat de tine. Ceea ce se intampla in jurul tau, in lume, nu-i niciodata determinat 100% de tine. Asta trebuie inteles. Nu poti niciodata, dar absolut niciodata, sa determini ceea ce se intampla in jurul tau, de unul singur. Chiar daca sunt doar doua persoane, nu poti sa determini nici atunci, pentru ca persoana cealalta va actiona in stilul ei. Daca are cineva cheia pentru asta, nu tu, uneori va deschide, alteori va inchide si va arunca cheia. Si atunci spui: “Iubirea e un dezastru!”

Iubirea nu este un dezastru. Relatiile pot deveni dezastre mereu, din pacate, dar lucrurile nu trebuie vazute astfel. Ci, pur si simplu, relatiile umane nu merg. Nu neaparat intre un barbat si o femeie, intre cutare si cutare, chiar si intre frati nu vor merge relatiile, intre surori, intre parinti si copii, intre prieteni. Nu-i asa? In atatea feluri nu merge o relatie. Dar acum, cand ai conceptia asta nerealista ca altcineva ar trebui sa creeze dulceata emotiei in interiorul tau, cu siguranta vei tortura acea persoana. Cu siguranta, persoana respectiva nu va mai fi maine dimineata. Deci, asta trebuie inteles: iubirea este privilegiul tau. Tu trebuie sa fii iubitor. Ce conteaza? Cine-i aici, cine nu-i aici, ce conteaza? E vital ca emotiile tale sa fie dulci, pentru inflorirea individului care esti. Daca vrei sa-ti sporeasca inteligenta, capabilitatea, daca vrei sa functionezi in cel mai eficient mod in lume, emotiile tale ar trebui sa fie mereu dulci.

Cum mi-a demonstrat pisica Elsa că inteligența bate instinctul

Pisica Elsa, mi-a spus veterinarul, e parțial de rasă, ceea ce se poate constata și prin nivelul de inteligență. Io n-am priceput. Adică, ce, nu sunt toate pisicile la fel?

– Păi, dvs știți ce aveți aici?
– O… pisică?
– Da, dar nu orice pisică. E corcită cu Main Coon. (later edit: norvegiană de pădure, că nu s-a făcut cât canapeaua)
– Cu… ce? Tre’ să-mi scrieți pe litere, ca să caut pe google…
– Doamnă, nu ați observat că pisica dvs e mai cuminte?
– Depinde ce înțelegeți dvs prin cuminte…
– Depinde ce înțelegeți dvs prin obraznică… Sare de colo colo, mușcă, strică prin casă?
– Aaa, nuu… Cum așa? Își dă seama dacă mușcă, știe cât să strângă din dinți, să nu ne rănească, nu e isterică, nu sare pe perdele, nu miaună compulsiv…
– Vedeți? Asta vreau să zic. Astea sunt semne de inteligență, mai ales la un pui de pisică, de câteva luni (3), astfel de comportamente țin de inteligență, nu doar de instincte, nu credeți?

Adevărul e că nu știu. Și e dificil să crezi ce nu știi. În caz că nu ești martorul lui Iehova…

Până afli, tot ce poți avea e credință sau încredere (“faith” le denumește pe amândouă în engleză). Credință sau încredere oarbă, nu pentru că ești fericit sărac cu duhul, ci pentru că ești, efectiv, orb. Așa mergi, în fiecare clipă, ca un orb, prin viață. Fiecare clipă e un pariu pe nevăzute (blind, ca la poker).

Nu am știut dacă o fi bine să crești și să ții o pisică în apartament, dacă nu e cumva egoist, dacă nu privezi bietul animal sălbatic de aventuri și de viața liberă. Busted (mit demontat).

Cineva m-a întrebat pentru ce nu am luat o pisică de pe stradă, să fac un bine, în loc să iau o pisică de prin vecini. Busted.

Nu am intenționat sau dorit să-mi iau pisică. Aveam chiar niște prejudecăți legate de asta, despre femei singure și pisici. Și, cum sunt singură în perioada asta, un tip chiar m-a apostrofat: da’ bine că-ți iei pisică, în loc să-ți iei bărbat! Numai că eu nu mi-am luat pisică în loc de bărbat. Busted.

Pisica Elsa

Veterinarul mi-a zis că Elsei, fiind parțial de rasă, îi convine în apartament. Am testat, nu am crezut. Am dus-o afară, am zis să-i ofer aventură, dar ea abia aștepta să se întoarcă acasă, unde are ritualul ei simplu și liniștit de joacă și de viață. “Ei îi trebuie confort și comoditate, e mai sensibilă, e ideală viața de apartament pentru ea, are nevoie de puțină iubire și de multă liniște. E o pisică inteligentă și liniștită.” Așa mi-a zis veterinarul. N-am crezut, am cercetat. Busted. (Oare se poate deduce de aici că liniștea are legătură cu… inteligența?)

De acum doi ani, parcă mi se năzărea o pisică mică și cu ceva roșcat pe blană. Habar nu aveam de ce. Nicăieri nu am recunoscut o astfel de pisică. Mi-am zis că, dacă va fi cazul, o voi recunoaște imediat. Dacă nu e doar o năzărire, dacă e pisica pe care s-o adopt. Așa mi s-a năzărit și dinainte de a fi făcut copchila. Nu mă întrebați de ce. Citiți articolul anterior: Oda lu’ da’ de ce, dacă sunteți curioși.

Am auzit că vecinii au pui de pisică și am fost curioasă să-i văd, împreună cu fiică-mea. Culmea e că voiam să elimin o nouă posibilitate de a descoperi acea pisică, cu ceva roșcat pe blană. Încercam să mă conving că pisica respectivă doar mi se năzărise, mai ales că eu nu voiam, pentru mine, și nu simțeam nicio nevoie să cresc și să “am” o pisică.

Când Dharma, fiică-mea, a văzut pisica asta, la modul eye contact (contact vizual), s-a întors zâmbind către mine și a zis: “Asta e, mami”. Iar eu m-am uitat în ochii pisicii, apoi i-am recunoscut blana (de tip calico, în trei culori distincte, alb, negru și portocaliu), și i-am răspuns copilei: “Da, într-adevăr, asta e, mami.”

Elsa a fost crescută alături de mama, de surorile și de frații ei, alăptată până la 2 luni și jumătate, ca la carte, apoi a primit cea mai bună alimentație, tot ca la carte. Când ne-am dus noi s-o vedem, și vecinii ne îndemnau fix pe ea să o luăm, mi s-a părut o barbarie să o despart de mamă și de surori și frați, ba chiar și de vecina, care o tot mângâia.

Mai târziu, am văzut și aflat că:

Elsa nu o mai recunoștea pe vecina și chiar fugea de dânsa, disperată, la mine în brațe. Vecina mi-a povestit că mama nu mai tratează puii ca pe pui, de îndată ce au crescut suficient, astfel încât pe Elsa am luat-o fix la timp. Ulterior, mama și puii rămași au început să se bată și să își împartă teritoriul. Asta se numește adaptare la evoluție.

Pentru că mama Elsei a rămas din nou gravidă, vecinii l-au chemat pe tata, cu rugămintea să o facă… pierdută pe undeva… Tata a refuzat. Vecinii au dus-o pe mama Elsei la veterinar, unde i s-au făcut avort și sterilizare. Elsa nu era favorita lor, poate pentru că are o pată pe nas, care pare că “strică” perfecțiunea, simetria, armonia. În plus, ea era colorată, iar vecinilor le plăceau mai mult celelalte pisici, aproape albe. Elsa mai era total diferită prin ceva: ochii ei erau altfel decât îi aveau mama, surorile și frații ei. Are niște ochi nu doar “rimelați” (cum a zis veterinarul), ci vii, curioși, cu o privire activă, nu pasivă.

Deci Elsa ar fi aterizat prima direct în stradă (later edit: între timp, una dintre surorile ei, lăsată să hoinărească pe stradă, a murit. Era frumoasă, cu blana ca de zapadă. Pe ea o văzusem prima, uimită ce frumoasă era, şi, în acelaşi timp, vecina îmi spunea că nu dă pisica respectivă, iar Dharma mă striga să mi-o arate pe Elsa). Nouă ne plac cel mai mult chiar chestiile pe care altcineva le-ar putea considera defecte. Pata de pe nas o face pe Elsa să fie Elsa, așa cum e, pătată pe nas. Pata ei de pe nas, blana ei colorată ni se par adorabile. Asa ca s-a făcut bine ce s-a făcut. Busted.

Iar azi, legat de instinct și de inteligență, de siguranță și de fetișuri… (apropo de „fetişuri”, Elsei îi place să fure sitele de la chiuvete, să se joace cu ele prin toată casa şi să le ascundă te miri pe unde). Busted.

Pisica Elsa a venit lângă mine și a început să mă muște de coaste. Alooo, tanti pisica, ce faci? Ea doar mă privea cu ochii ei mari și frumoși, de parcă sunt dați cu rimel, vorba veterinarului. Și iar mă mușca…

Am reacționat instinctiv. Lasă-mă, măi, pisică, du-te de aici, ce te-a apucat? Ea, nimic… Mă opresc o clipă să gândesc. Fiindcă, altfel, dacă reacționez instinctiv, în continuare, ajung să mă enervez. Degeaba îi repet „Nu” pisicii. Uneori pare că pricepe. Alteori, ca acum, nu, deloc. Dacă reacționez instinctiv și mă enervez, pot ajunge să țip, să devin agresivă. Total inutil.

Mi-am amintit că veterinarul zicea că pisica Elsa e inteligentă (later edit: între timp, pisica Elsa a învăţat să „pupe”, în loc să muşte din instinct, când îi spunem „nu”; a învăţat să coreleze cauză-efect, observând, astfel încât se caţără şi apasă cu lăbuţa pe clapeta care trage apa la toaletă, pentru că îi place). Hai să gândesc, să încerc să înțeleg, mi-am spus. Pentru ce face ea asta? De ce mă mușcă? Parcă spusese veterinarul că nu mușcă aiurea. Dar nici nu mușcă tare, tot așa, are autocontrol. Atunci, ce vrea? Dar dacă încearcă să comunice, să-mi transmită ceva? Ce ar putea să vrea? Poate că îmi arată ce vrea, așa cum poate. Trebuie să fie simplu. Doar noi, oamenii, ne pricepem de minune să complicăm.

Și atunci, brusc, mi-am dat seama. Draga de tine, Elsa, nu am blană, așa-i? Ha, ha!

E foarte cald. Stau în casă cât mai sumar îmbrăcată. Elsa e încă mică. M-a considerat drept noua ei mamă, după ce și-a pierdut mama, care azi ar lua-o la bătaie pentru teritoriu și mâncare. Nici ea nu a avut încotro, nici eu, așa ne-am pomenit relaționând.

Știți sau sigur ați văzut pisicile, oricât de mari ar fi ca vârstă, cum fac “pâinici”? Cum apasă alternativ cu lăbuțele, ca la un masaj? Așa apăsau pieptul mamei, când sugeau, ca să curgă laptele. Le rămâne toată viața acest gest de calmare, de liniștire, antistres. E ca un fetiș sau ca o ancoră de siguranță. Le amintește de momentele când se simțeau în maximă siguranță și iubire și trăiau maximă plăcere. Așa că pisicile fac un ritual din această ancoră. Sunt un bun exemplu. Dacă tot ne amintim, măcar de ne-am aminti momente minunate, pentru a ne încărca, în prezent, de energia lor pozitivă, de bucuria lor.

Am vrut să verific dacă Elsa mă mușcă ușor pentru a-mi atrage atenția că nu am blană. De obicei, am ceva pe mine, o haină, simte o bucată de material, ceva ce poate smotoci, ca pe blana mamei ei, ca și cum ar suge de la mama ei, în timp ce face pâinici. E ritualul ei de dinainte de somn, de a adormi. Mi-am dat seama că Elsa mâncase și, probabil, voia să doarmă. Mi-am pus o haină pe mine. Elsa a început imediat să smotocească haina de pe mine, în zona coastelor, ca și cum ar fi supt de la mama ei, să facă pâinici, să toarcă, și apoi a adormit liniștită. Poate chiar fericită. Am alăptat copchilu’, ha, ha. I-am înțeles nevoile. Da, a reușit să mi le comunice, să transmită. Da, e deștept copilul. Da, e mișto să stabilești o conexiune, o comunicare, să înțelegi altă ființă.

Omul trebuie să învețe să-și depășească instinctul prin inteligență. Pisica Elsa mi-a arătat azi cum inteligența bate instinctul. Animalul funcționează pe pilot automat, copilul e fericit sărac cu duhul, iar omul adult trebuie să se deștepte…

Sunt clipe, în zile de vacanță, care fac să pară toată viața o vacanță, când stau așa, ca într-o meditație vie, ca într-o meditație care nu are nevoie de numele și de eticheta de meditație, și singurul efort, singura muncă e să realizez că iubesc, cum se extinde iubirea și îmbrățișează tot ce există, dizolvându-mă total în această senzație. Înainte de fetișul ăsta, mușc ușor universul de coaste, ca să-i dau de înțeles că nu are blană…

Oda lu’ da’ de ce

Care n-a auzit oda asta repetat? Neplacut, sacaitor, potential terifiant? Si, de regula, de la cine? Nu stiu daca s-a facut un studiu, dar cred ca femeile ar castiga detasat. Da’ de ce? Chiar asa… Da’ de ce?

Despre oameni si pisici

……………………………………………………………………………………

Vedeti punctele astea? Le-a facut pisica Elsa. S-a tolanit pe tastatura in timp ce scriam ce cititi voi aici. A mai adaugat si niste calcule complicate, dar le-am sters. Iar pe pisica am luat-o frumusel si am dat-o la o parte de pe tastatura. N-am intrebat-o: “Da’ de ce?”

Intelegeti?! N-am intrebat pisica da’ de ce s-a asezat fix acolo, da’ de ce acum, da’ de ce asa, da de’ ce imi raneste sentimentele fiindca fix acum si asa s-a pus acolo, fiindca ma traumatizeaza cu incapatanarea de a se muta, mai ales ca eu am muncit toata ziua, am facut cutare si cutare, iar dintre astea o cutare proportie o priveste si pe ea, o include, deci am muncit si pentru ea, am muncit si nopti, am muncit si zile, ca sa aiba ea mancare, ca sa aiba ea laptop pe care sa se suie cu labutele, ca sa toarca ea acum fara sa se sinchiseasca…

Sesizati, va suna ceva cunoscut? N-am inceput sa-mi dau ochii peste cap, n-am inceput sa oftez, sa scrasnesc, sa folosesc un ton plangacios, apoi unul agresiv, nu m-am enervat, nu am tipat, nu am plans, nu m-am plans, nu am chemat barbatul sa fugareasca pisica, nu am sunat o prietena, nu i-am tinut prelegeri pisicii despre cum trebuie sa se poarte. Nu m-am considerat nedreptatita, nu am inceput sa suspectez ca pisica o face dinadins, ca sa ma scoata pe mine, biata si nevinovata, din sarite, nu m-am simtit victima pisicii, nu am simtit ca pisica vrea sa profite de mine sau sa-mi manance zilele, etc samd continuati voi ca lista asta poate merge la infinit si duce la dracu’ in praznic.

Nu. Pentru ca sunt adult. Nu mai sunt un copil care activeaza inconstient si haotic mecanisme de supravietuire si de defensiva. Nu ma mai simt amenintata de ceea ce nu-mi convine, de parca lumea ar complota impotriva mea. Nu ma mai simt victima nimanui. Nu ma mai simt frustrata. Ma simt propria masura, pentru ca omul asta cica ar fi: masura tuturor lucrurilor. Macar realizez sau sunt foarte dornica sa realizez cum imi joaca feste propria imaginatie, propria minte si tiparele propriilor obisnuinte.

Imi plac jocurile, mi-au placut mereu. Einstein spunea ca Dumnezeu nu joaca zaruri. Desi toata Creatia asta e jocul Lui. Daca asa o fi, rezulta pe cale de consecinta ca nici pisica Elsa nu s-a asezat intamplator pe tastatura mea. Da’ de ce s-a asezat? Habar n-am. Ar putea fi multe cauze, insa, incepand sa ma gandesc la ele pierd prezentul, pierd clipa. Pisica topaie pe tastatura, in timp ce tu lucrezi, si poate apasa in orice clipa butonul de shut down inainte sa salvezi… Ce mai conteaza cauzele? Ca in pilda despre care am scris: Cine a tras sageata?

Despre injuraturi

Am inceput sa scriu acest articol avand doua chestii in cap: pe mama si injuratura mea preferata. Injuratura mea preferata este: Christosul ma-tii! Unii oameni ma judeca pentru aceasta injuratura, cand ajung in punctul in care o emit cu placere. Nu are rost sa le amintesc ca nu sunt cu nimic mai buni, dimpotriva. Fiindca incerc sa ma las de sportul asta, al judecatii, al comparatiei, si inca ma antrenez, precum vedeti. Dar cred cu tarie ca e foarte necesar un Christos al ma-tii!

Pentru fiecare femeie si mama e necesar un Christos, mai ales cand ea incepe cu “Da’ de ce?!” Pentru copilul si barbatul fiecarei mame e necesar un Christos, mai ales daca el incepe sa se planga de sistem, de nedreptati, de politica, de guvern, de planeta, de Dumnezeu… E necesar Christos ca macar sa dam vina pe El, cand nu mai ramane nimeni altcineva acolo. Sau macar sa-L chemam pe El cand totul pare absurd, cand nu stim ce sa facem sau e mai simplu si comod sa ne vaicarim in loc sa facem ceva, ce putem.

Am o veste pentru femei si mame: sa te plangi de viata ta, de munca ta, de barbati, de copii, de orice, nu e deloc feminin & sexy! Am o veste pentru barbati: sa te plangi de sistem, de guvern, de sef, de femei si mame, de orice, nu e deloc viril & sexy! E mai simplu & sexy sa accepti realitatea si sa inveti sa te descurci.

Asa ca de-aia e absolut necesar Christos, ca sa ne aminteasca da’ de ce: “Faca-se Voia Ta… In numele Tatalui si-al Fiului si-al Sfantului Duh”. Ete d’aia s-a intamplat ce s-a intamplat si tot de-aia intrebi tu da’ de ce s-a intamplat. A fost odata ca niciodata, ca daca nu era, nu se povestea.

Despre femei si mame

Si apara-ne, si pazeste-ne, Christosul mamicutei noastre! Apara-ne si pazeste-ne de femei si mame pe care le-am bate mai ceva decat cel mai alcoolic biet barbat. Care a devenit alcoolic inclusiv d’aia, din cauza de “da’ de ce?”, ca apoi sa fie intrebat “da’ de ce e alcoolic?” Apara-ne de “Oda lui da’ de ce” si de urmarile ei. Ajuta-ne sa ramanem imuni, detasati nu spiritual, ci mai ceva, direct nesimtiti sau nesimtitori, ca paraplegicii. Si nu ne duce, Doamne, in ispita, si ne pazeste pe noi de cel viclean care ne indeamna sa auzim si sa reactionam la “Oda lui da’ de ce”.

Femei, femei… Minunate femei… Cine va pune, dragilor, sa munciti pana va spetiti? Sa va frustrati ca niste copilite care habar n-au mecanisme de descurcat in viata, doar pentru ca nu va stiti masura sau refuzati sa aveti vreo masura? Ca apoi sa dati lovitura fatala: da’ de ce? Da’ de ce e viata crunta, Dumnezeu nemernic, da’ de ce sunt barbatii ticalosi, copiii enervanti, da’ de ce nu mai puteti, da’ de ce tre’ sa faceti atatea, da’ de ce…?! “Oda lu’ da’ de ce” le apartine oamenilor imaturi. Functioneaza pe cateva butoane, asa ca, desi pagubele pe care aceasta oda le poate crea pot ajunge chiar catastrofale, reset-ul ar trebui sa fie simplu.

Despre barbati si adictii

Zicea un psiholog ca omul care e dispus sa accepte, sa-si inteleaga propria conditie, sa lucreze cu sine si sa invete mecanisme diferite de comportament poate sa-si vindece chiar si tulburari de personalitate! Si zicea omul din propria experienta cu clientii! Dar, pana cand nu esti dispus sa accepti ca ai o problema, ci o eviti, cam cum crezi ca vei putea scapa de ea? Cum crezi ca poti sa scapi de toate problemele pe care ti le aduce orice adictie, orice comportament compulsiv, daca tu negi ca ai suferi de acea adictie, negi ca ai avea vreo compulsie? Bei de spargi, ai o gramada de belele din cauza asta, si ca sa fie cercul vicios complet, ai vrea o viata fericita, dar negi, respingi si chiar te superi daca auzi ca nu o ai fiindca esti alcoolic.

„Micul Print” – Antoine de Saint-Exupéry

Un tip povestea, ilar, cum se imbatase si confundase caloriferul cu wc-ul. “Betiv nenorocit, asta esti, ba! Esti un betiv nenorocit”, urla ea, dimineata, la el. El nu a inceput sa-i cante: “Nu mai urla, se aude din bloc, am inteles ideea, ai risipit iubirea pe un dobitoc, iesi naibii din casa, eu asta astept, iubito, esti libera sa-ti cauti fraierul perfect”. Nu, el a ras si a zis: “Da! Asa e, asta sunt io! Sunt un betiv nenorocit, ai dreptate! Scuze.” Asta nu inseamna ca a si facut ceva in acest sens. A ramas doar la nivelul acesta, un prim nivel absolut necesar: a admite, a recunoaste, a realiza. Pentru atingerea unui scop mai e absolut necesar si nivelul urmator, de a invata si apoi de a actiona. Din momentul in care realizezi ceva si iti doresti ceva, e necesara actiunea si, oricate esecuri ai intampina, daca scopul este unul important pentru tine si realizabil, merita sa continui. Cat? Omul este masura tuturor lucrurilor.

Despre Christosul ma-tii

Aceasta este ultima parte si are toata legatura cu femeile si cu mamele. O femeie adulta, matura, constienta (se poarta acum termenul “asumata”) va sti care ii este masura, din propria experienta. Stie ca e un exemplu prin ceea ce face, prin comportamentul ei, si pentru copii. Nu vrea sa aiba fete care sa ajunga femei care se spetesc si se plang. Nu vrea sa aiba baieti care ajung barbati tolaniti pe canapea, care le cer sotiilor inca o bere, in timp ce ele dau cu aspiratorul.

O astfel de femeie constienta nu va ajunge sa se planga ca ea se speteste si barbatul sta tolanit si, eventual, ii cere sa-i mai aduca o bere. Chiar si cu un astfel de barbat se poate descurca! Mai ales daca se poate descurca excelent si fara el, nuuu? Se poate descurca adaptandu-se la propria ei masura, nu la masura lui sau a altuia. Tu, cand iti iei haine, pantofi, le iei dupa masura altuia sau a ta? La fel, si viata ta e dupa masura ta, nu a altuia.

O femeie bine crescuta (adulta, matura nu numai fizic, ci si psihic, si emotional) va sti cand sa se opreasca si cat sa faca. Nu va fi masochista. Nu va merge singura, de bunavoie si nesilita de nimeni, pana la epuizare. Va avea discernamant. Isi va asuma masura in care va face sau nu va face lucrurile. Atat e destul, asta e musai, asta se amana, asta nu e treaba mea, pentru asta cer sprijin. Va sti cel putin intuitiv ca iubirea e o autostrada cu doua sensuri si ca nu poti iubi fara sa te iubesti.

Exista o reciprocitate dulce intre aceste doua sensuri ale iubirii. Daca iubesti, pui umarul si nu te astepti sa fie totul in functie de tine si pentru placul tau, iar femeia si copiii sunt niste fiinte pe care le iubesti practic, nu niste accesorii. Daca iubesti, nu te vei epuiza facand ceva pentru altul, ca apoi sa-l faci pe ala sa se simta de tot rahatul pentru ca tii sa sa il si anunti cat esti de epuizata dupa tot ce ai facut pentru el. Nu faci asta cu femeia ta, cu barbatul tau, cu copilul tau. Nu faci asta cu nimeni. Cu atat mai mult nu vrei s-o (mai) faci daca a facut-o ma-ta cu tine. Sau tac’tu, desi putin probabil, mai probabil e ca tac’tu credea, pe atunci, ca daca bea nu mai aude.

Invoci si te rogi la Christosul ma-tii ca macar tie sa-ti dea mintea de pe urma. Inveti sa faci atat cat este necesar. Inveti ce inseamna “necesar”. Repeti pe silabe: ne-ce-sar! Atata! Inveti sa faci cu placere atata cat e necesar, ca daca faci fortat, chinuit, ca si cum ai fi maltratat, n-ai cum sa te simti bine si nici rezultatul chinului tau nu va ferici pe nimeni.

Daca tu ai o adictie cu munca, daca iti place “muncim, nu gandim”, daca atunci cand ramai fara obiectul muncii, ramai fara nimica… Esti la fel de dependent/a ca si un alcoolic, ca un drogat. Nu te poti astepta la lucruri bune in viata ta fara echilibru. Orice dezechilibru produce niste consecinte.

Da’ de ce nu renunti tu la munca fara cap? Da’ de ce nu inveti tu sa te relaxezi? Da’ de ce crezi tu ca stii ceea ce trebuie si acest “trebuie” trebuie sa ti-l impui si tie, si celor dragi, si oricui poti? Da’ de ce dupa ce faci ceva sau dupa ce faci prea mult reprosezi, te victimizezi? Da’ de ce nu ceri ajutor? Da’ de ce nu faci atat cat poti? Da’ de ce te enervezi? Da’ de ce nu te calmezi? Da’ de ce nu stii sa te bucuri de viata si esti mereu trist/a, suparat/a, nervos/nervoasa, frustrat/a? Da’ de ce nu poti sa faci nimic neconditionat, nici macar pentru cei pe care spui ca-i iubesti? Da’ de ce tre’ sa faci mult si prost in loc de putin si bine (neconditionat)? Da’ de ce numesti tu masochismul si sadismul asta “iubire”? Da’ de ce crezi ca asa ar trebui sa se chinuie toti? Da’ de ce nu iti intelegi barbatul/femeia, copilul, colaboratorii/superiorii/subalternii, prietenii, rudele etc samd ca sunt nefericiti cu tiparul asta? Da’ de ce nu vrei sa intelegi ca tu, in primul rand, nu poti fi fericit/a cu tiparul asta? Da’ de ce nu incepi sa devii constient/a ca e doar o chestiune de maturizare? Da’ de ce refuzi sa cresti, sa inveti si sa actionezi intelept? Da’ de ce crezi ca le stii tu pe toate?

Ooo, daaa…

Da’ de ce? Ooo, daaa… “Oda lui da’ de ce” are cea mai simpla rezolvare posibila: exemplul cu care am inceput, cu pisica. Ziua in care vei incepe sa-l inlocuiesti pe “Da’ de ce?” cu “Si ce?” este prima zi a restului vietii tale senine, cu bucurie. Ceea ce-ti doresc!

P.S. Intre timp, cat am terminat eu de scris, pisica Elsa a adormit bustean, cu capul pe mana mea, cu o labuta pe mousepad si cu alta, plus juma’ de coada, in borcanul de serbet de trandafiri, uitat deschis. Nu stiu de ce. Nu stiu nici de ce eticheta serbetului ma duce cu gandul la trandafirul Micului Print si la… la… la… La vie en rose. 🙂