Archive for the ‘Psihologie’ Category

Dalai Lama are antidotul pentru emotiile negative

Emotiile sunt inselatoare, unele pot chiar polua mintea. Dalai Lama s-a alaturat topului psihologilor vestici pentru o misiune care nu implica religia sau spiritualitatea. Scopul este de a ajuta oamenii sa devina mai constienti de sine, mai plini de compasiune. Daca invatam sa depasim emotiile negative, distructive, putem obtine mai mult calm si pace interioara.

“Orice persoana capabila sa te enerveze devine stapanul tau” – Epictet 

Emotiile ne contureaza viata, nu doar gandurile si comportamentul. In cultura vestica, gestionarea emotiilor este asociata cu interactiunea sociala si morala. Spre deosebire de budistii estici, vesticii nu considera emotiile ca pe o cale catre o viata interioara armonioasa. Dar ce se intampla cand vestul se uneste cu estul, prin intermediul lui Dalai Lama?

Stiinta emotiilor

Stiinta vestica a studiat igiena mentala timp de decenii intregi si majoritatea studiilor au creat mai multa separare decat aliniere printre experti. Dalai Lama a creat o “harta a emotiilor pentru dezvoltarea unei minti calme”. El i-a solicitat unui reputat om de stiinta in domeniu, Dr. Paul Ekman, sa realizeze aceasta idee, dar fara a implica partea spirituala. Ekman a pornit de la o baza cu care majoritatea expertilor sunt de acord:

  • Emotiile sunt universale, mimica faciala care denota emotiile este similara in toate civilizatiile
  • Toti experimentam cinci emotii fundamentale: furie, frica, dezgust, tristete si bucurie
  • Exista stimuli, declansatori universali pentru emotii

Furia – ne enervam atunci cand ceva ne blocheaza sau cand consideram ca suntem tratati incorect
Tristetea – este raspunsul la pierdere; ne permite sa luam o pauza si sa le aratam celorlalti ca avem nevoie de sprijin
Dezgustul  – este reactia la ceva toxic, care ne permite sa evitam otravirea, atat fizica, cat si sociala
Frica – teama de pericol ne ajuta sa anticipam amenintarile la siguranta noastra
Bucuria – reprezinta toate sentimentele bune, care apar din experientele cunoscute sau noi

Gandurile sunt private, emotiile sunt publice

Dr. Paul Ekman, profesor de psihologie la UCSF, spune ca putem cunoaste emotiile cuiva, dar nu si gandurile care au provocat emotia. De exemplu, cuiva ii este frica atunci cand este arestat. Ii este teama pentru ca este vinovat sau pentru ca este nevinovat?

Emotiile sunt un raspuns instantaneu al creierului, ele ni se intampla, nu le alegem noi

Cand devin emotiile distructive? Stiinta sustine ca toate emotiile sunt naturale si folositoare; ele devin distructive numai atunci cand sunt exprimate necorespunzator. De exemplu, e normal sa experimentam tristetea cand moare cineva, dar o persoana deprimata este trista intr-un mod necorespunzator. Budismul considera ca emotiile distructive reprezinta obstacole, pe care trebuie sa le depasim spre a fi fericiti. Emotiile constructive ajuta la imbunatatirea unei situatii, pe cand emotiile distructive o inrautatesc.

Atlasul Emotiilor

Atlasul emotiilor este o reprezentare vizuala a rezultatelor stiintifice ale cercetatorilor care au studiat emotiile. Ne ajuta sa devenim mai constienti de emotiile noastre: cum se declanseaza, cum le resimtim si cum putem reactiona.

Dr. Ekman, care a colaborat cu echipa Pixar la realizarea animatiei “Inside Out” (castigatoare de Oscar), despre cele cinci emotii, si-a amintit ca Dalai Lama ii spunea: “Cand voiam sa ajungem in Lumea Noua, aveam nevoie de o harta. Asa ca fa o harta a emotiilor, prin care sa putem ajunge intr-o stare de calmitate.”Emotiile incep cu un factor declansator, care provoaca o reactie. Declansatorul poate consta in circumstante, sentimente, evenimente sau propria noastra perspectiva asupra lumii si asupra tuturor acestora. Acelasi stimul poate declansa reactii diferite. De exemplu, ne putem simti frustrati la munca, dar ne exprimam frustrarea acasa, tipand la membrii familiei. Suprimarea emotiei poate crea o senzatie de castig scurta durata, cum ar fi sa eviti sa te certi, dar devine distructiva daca esti ranit continuand sa tii totul in tine.

“Tot ce incepe cu furie se incheie cu rusine” – Benjamin Franklin

Emotiile nu sunt egale, ele au diferite intensitati si manifestari. Iritarea este o exprimare mai blanda a furiei, in timp ce furia este cea mai intensa versiune a irascibilitatii. Experienta noastra emotionala ne intuneca perceptia unei situatii. Filtram oamenii si evenimentele prin propriile noastre emotii. Iar reactia noastra poate face ca o emotie sa devina distructiva.

Emotiile reprezinta un semnal, ele pot preveni o belea sau te pot baga intr-o belea 

Reactia noastra este ultimul element si cel mai important, pe scara temporala pe care se dezvolta emotia, de la aparitia prin stimul. Desi nu e mereu usor sa ne controlam emotiile, unele reactii sunt mai distructive decat altele. In loc sa reactionam in urma emotiilor, trebuie sa invatam sa le intelegem.

“In trecut, compasiunea reprezenta un semn de slabiciune, iar furia un semn de putere, de forta. Natura umana fundamentala este mult mai plina de compasiune. Acesta este fundamentul autentic al sperantei.” – Dalai Lama

Emotiile distructive, potrivit lui Daniel Goldman, se refera la o emotie care ne instiga sa-i ranim pe altii sau pe noi insine, fizic sau mental. Desi furia, frica paralizanta si depresia sunt cele mai frecvente, aproape orice emotie poate dauna. Dependenta si pofta avida, chiar si urmarirea obsesiva a fericirii, pot deveni distructive.

Emotiile distorsioneaza capacitatea noastra de a gandi limpede si creeaza dificultati in alegerea reactiei potrivite. Dupa ce apare o emotie distructiva, exista o asa-numita “perioada refractara”, in care nu permitem noilor informatii sa patrunda in minte si continuam sa retraim acea emotie.

Timpul si distanta ne ajuta sa obtinem claritate si sa facem alegeri mai bune 

Gandeste-te la colegul care intarzie frecvent la intalnire sau sedinta. Poti sa crezi, sa-ti imaginezi ca te insulta in mod deliberat, intentionat, si sa interpretezi tot ce face ca pe un atac personal. Terapia, tehnicile de linistire a mintii si meditatia ne antreneaza mintea sa scurteze perioada refractara. Astfel, putem invata sa ne reflectam emotiile, in loc sa fim orbiti de ele. Sporind constientizarea de sine, invatam sa facem o pauza inainte de a reactiona, putand astfel sa alegem o reactie constructiva.

Antidotul emotiilor distructive 

Oamenii de stiinta au descoperit ca emotiile negative recurente pot crea daune pe termen lung. Acesta este cazul oamenilor care sufera de ostilitate cinica, un tipar definit de furie puternica si de ganduri frecvente ca nu poti avea incredere in ceilalti. Oamenii care experimenteaza ostilitatea cinica au mari sanse sa se imbolnaveasca de afectiuni cardiovasculare si adesea chiar mor in tinerete.

Antidotul unei emotii distructive este o emotie constructiva

Pentru a ne impotrivi si a alunga furia, ura, teama, trebuie sa cultivam compasiunea, iubirea si rabdarea. Emotiile distructive sunt impulsive, se bazeaza pe motive eronate si ilogice. Emotiile constructive sunt realiste, se bazeaza pe observare impartiala si pe ratiune.

Dalai Lama recomanda sa folosim ratiunea si discernamantul pentru a dezvolta o stare mentala prin care putem depasi emotiile distructive. De exemplu, iubirea, ca antidot pentru furie, trebuie cultivata prin ratiune.

“O minte calma conduce in mod direct la pacea mintii” – Dalai Lama

Rezultatul emotiilor constructive este o minte calma, prin care putem percepe si experimenta viata mult mai realist si activ, viu. Ce distruge o mintea calma? Frica, suspiciunea, ura, furia, aviditatea si o ambitie prea mare. Dalai Lama considera ca “Asa cum invatam despre igiena fizica, pentru o stare buna de sanatate, avem acum nevoie sa invatam despre igiena emotionala.”

Dr. Mark Greenberg, profesor la Universitatea Pennsylvania, ii educa pe copii sa-si gestioneze emotiile distructive, in special furia. Acest program ii ajuta pe copii sa se calmeze, sa descreasca perioada refractara si sa devina mult mai constienti de starile emotionale proprii, cat si ale celorlalti.

Programul ii invata pe copii sa discute despre emotiile lor ca fiind mijloace de a rezolva probleme, de a planifica anticipat, evitand dificultatile, si de a deveni constienti de efectele comportamentului lor asupra altora. Copiii invata sa identifice emotiile si opusul lor. Metoda profesorului Greenberg se bazeaza pe teoria ca emotiile sunt semnale importante, dar trebuie sa fim calmi pentru a ne comporta adecvat.

Sistemul imunitar emotional

Dalai Lama foloseste termenul de igiena emotionala pentru a ne incuraja sa mentinem sub control furia, frustrarea si anxietatea. Emotiile negative ne intuneca mintea si trebuie sa le inlaturam prin igiena mentala. Liderul spiritual considera ca, pe langa gestionarea emotiilor distructive, este cel putin la fel de important sa cultivam emotii pozitive. Desi pot parea inaccesibile in toiul actiunii, emotiile pozitive construiesc o baza buna, ele intaresc “sistemul imunitar emotional”.

Oamenii de stiinta sunt de acord ca, atunci cand cultivam emotii pozitive, creierul nostru se transforma in mod pozitiv. Asa cum invatam standardele igienei fizice, trebuie sa invatam si igiena emotionala. Primul pas este sa devenim mult mai constienti, sa vrem sa ne intelegem emotiile, in loc sa incercam sa scapam de ele.

Igiena emotionala

  1. Recunoasterea emotiilor

Acorda-ti putin timp si fa un pas inapoi pentru a-ti observa emotiile. Ce simti? Ce experimentezi? Sa-ti definesti emotiile este primul pas de a deveni mai constient de ele. Invata sa le deosebesti. Unii oameni confunda furia cu frica. Familiarizeaza-te cu modul prin care se manifesta fiecare emotie.

  1. Descopera stimulii, factorii declansatori (trigger) 

Descopera ce anume iti provoaca emotiile. Recunoaste semnalele sau stimulii care iti pot intuneca judecata. Sunt anumite evenimente, contexte sau persoane care iti declanseaza, de obicei, emotii distructive? Revizuieste evenimentele recente si foloseste Atlasul Emotiilor ca sa reflectezi la reactiile tale. Ce ai descoperit? Ce ar putea fi diferit data viitoare si de ce?

  1. Conecteaza-te cu corpul tau

Limbajul mimicii faciale nu este singura modalitate de a ne comunica emotiile. Analizeaza modul in care emotiile au impact asupra corpului tau. Observa cum ti se modifica respiratia, temperatura corpului, bataile inimii, incordarile musculare, senzitivitatea pielii. Corpul nostru este un conductor emotional grozav, observa starile fizice si propriile reactii. Invata sa previi tensiunile si evita sa-ti influentezi negativ corpul. Poti face asta lasand un pic de timp inainte de a reactiona si nepermitand emotiilor negative sa creeze tipare daunatoare.

  1. Gestioneaza propriile reactii

Analizeaza cum reactionezi de obicei la o situatie specifica. Invata sa iei o mica pauza inainte de a reactiona. Emotiile creeaza, de regula, un impuls rapid de a reactiona. Prin antrenarea mintii, permitem un pic de timp de gandire inainte ca emotiile sa ne influenteze direct comportamentul.

  1. Adapteaza-te si invata

Igiena emotionala necesita invatare pentru a ne percepe, intelege si exprima emotiile adecvat. Abilitatea de a ne gestiona emotiile ne ajuta sa imbunatatim propria stare, interactiunile sociale, cat si sa depasim comportamentele limitative, precum amanarea.

Antrenamentul mintii nu este un demers linear, necesita practica si adaptare permanente. Daca simti furie, invata sa o gestionezi. Trebuie sa dai drumul respectivei emotii ca sa poti actiona cu mai multa abilitate. Practica va imbunatati abilitatea, dar nu te frustra cand intri din nou in modul reactiei excesive. Ai rabdare si fii bland cu tine insuti.

O minte limpede creeaza loc pentru iubire, bunatate, compasiune si fericire. Igiena emotionala reprezinta antidotul pentru emotiile distructive.

Atlasul Emotiilor este un instrument vizual care te ajuta sa te familiarizezi cu emotiile tale. Joaca-te cu aceasta harta. Este interactiva, o poti modifica si adapta pentru a intelege parcursul temporal de la identificarea stimulului si a emotiei, pana la explorarea multiplelor manifestari si a diferitelor posibilitati de reactie.

Atlasul Emotiilor 

Stimul (factor declansator) -> Reactie Emotionala – > Reactie comportamentala

Furie
Stimul Emotii Reactii
N-ai dormit bine (corpul se incordeaza) -> iei o pauza
Un apropiat se infurie pe tine  – > te enervezi – > te certi
Iti amintesti ceva neplacut (te simti atacat) – > il eviti

 

Frica
Stimul Emotii Reactii
Citesti stiri alarmante (inima iti bate foarte tare) -> iti amintesti de ce ti-e apropiat
Un apropiat se infurie pe tine  – > ti se face frica – > iti imaginezi ca pleaca
Iti amintesti de abandon (astepti sa plece persoana) – > alta solutie

 

Dezgust
Stimul Emotii Reactii
Esti indurerat (te retragi) -> intrebi omul de ce este nervos
Un apropiat se infurie pe tine  – > simti dezgust – > minimalizezi ce s-a intamplat
Iti aminteste de nepasare (te simti scarbit) – > il eviti

 

Tristete
Stimul Emotii Reactii
Asculti muzica trista (corpul se simte slabit) -> suni pe cineva iubit
Un apropiat se infurie pe tine  – > te intristezi – > ti-e rusine
Iti aminteste de respingere (te simti golit) – > ignori ce simti

 

Bucurie
Stimul Emotii Reactii
Ai castigat in competitie (te invadeaza adrenalina) -> continui jocul
Un apropiat se infurie pe tine  – > te bucuri – > te simti triumfator
L-ai atins unde il doare (te simti indreptatit) – > sarbatoresti
Reclame

Ce valoare are ceea ce faci cand nimeni nu observa

Adesea, fiecaruia dintre noi i se poate parea ca este omul invizibil. Eforturile sale nu sunt vazute si nici apreciate de cei din jur, mai ales de cei apropiati, de familie. Adesea, putem avea chiar senzatia ca poate nici macar nu conteaza eforturile noastre si nu pot face nicio diferenta. Motiv pentru care putem cadea prada deznadejdii, ne paleste motivatia si poate chiar nu mai avem chef sa mai facem ceva sau ce faceam pana atunci. Devine totul prea monoton, prea plictisitor, aparent chiar inutil, o rutina obositoare si lipsita de bucurie, de placere, catre care nu ne mai trage deloc inima. Cu noi cum ramane? Pentru ce sa mai facem ceea ce facem? Ce valoare are daca nimeni nici macar nu observa, nu apreciaza? Daca nu primim nimic in schimb pentru sacrificiile noastre? Ce rost mai are sa ne chinuim?

Sursa foto: Thinking Art

Nicole Johnson este speaker motivational si autoarea cartii “The invisible woman. When only God sees.” (Femeia invizibila. Cand doar Dumnezeu vede.) Ea a tinut un discurs pe care va invit sa-l cititi, in continuare:

Intram in camera, spuneam ceva si nimeni nu observa. Chiar daca as fi spus “Va rog, inchideti televizorul”, nimic nu se intampla. Asa ca spuneam mai tare. In cele din urma, trebuia sa ma duc si sa inchid eu insami televizorul.

Sotul meu si cu mine eram de vreo trei ore la o petrecere si era timpul sa plecam. Cand m-am uitat, el vorbea cu un coleg de munca, m-am dus langa el, el continua sa discute. Nici macar nu s-a intors spre mine. Atunci am inceput sa-mi dau seama. El nu poate sa ma vada. Sunt invizibila.

Apoi, am inceput sa observ asta din ce in ce mai mult. Imi duceam copilul la scoala si profesorul il intreba: “Jake, cine a venit cu tine?” Iar fiul meu raspundea: “Nimeni”. Desigur, are doar cinci ani, dar chiar asa, eu sunt nimeni?

Intr-o seara, ne-am adunat, un grup de prietene, sa sarbatorim intoarcerea uneia dintre noi din Anglia. Janice facuse o calatorie grozava si tot povestea despre hotelul la care fusese cazata. Stateam acolo, privind femeile din jurul mesei. Ma machiasem in masina, pe drum. Purtam o rochie veche, fiindca era singura curata. Aveam parul nespalat, prins cu o agrafa, si ma simteam destul de prost. Janice s-a intors catre mine si mi-a zis: “Ti-am adus asta”. Era o carte despre marile catedrale din Europa. N-am inteles. Apoi, am vazut ce-mi scrisese: “Cu admiratie pentru maretia a ceea ce construiesti cand nimeni nu vede.”

Nicole Johnson

Nu poti cunoaste numele tuturor celor care au construit marile catedrale. Uitandu-te la lucrarile astea colosale, cauti numele si vezi “Constructor anonim”. E o povestioara despre unul dintre constructori, care sculpta o pasare pe o grinda peste care urma sa vina acoperisul. Cineva l-a intrebat: “De ce petreci asa mult timp pentru ceva ce nu va vedea nimeni, niciodata?” Se spune ca omul ar fi replicat: “Pentru ca vede Dumnezeu.”

Oamenii acestia aveau incredere ca vede Dumnezeu. Si-au daruit intreaga viata construirii unor colosi pe care nu aveau sa-i vada terminati. Veneau zi de zi la munca. Unele catedrale au fost finisate in peste 100 de ani. Mai mult decat o viata de om. Zi dupa zi. Si au facut sacrificii personale fara nimic in schimb. Sa vii la munca, sa construiesti ceva ce nu vei vedea terminat, pentru o constructie pe care nu-ti va aparea nici macar numele. Un scriitor spunea ca ca nu se vor mai construi mari catedrale pentru ca prea putini oameni mai sunt dispusi sa se sacrifice intr-o asemenea masura.

Am inchis cartea si m-am simtit ca si cum Dumnezeu mi-ar fi spus: “Eu te vad. Pentru mine, nu esti invizibila. Niciun sacrificiu nu este prea mic ca eu sa-l observ. Vad fiecare prajitura, fiecare cusatura si zambesc de fiecare data. Vad fiecare lacrima de dezamagire cand lucrurile nu merg asa cum ai vrea. Dar, aminteste-ti, construiesti o mare catedrala. Nu se va termina pe parcursul vietii tale. Si, din pacate, nici nu vei locui in ea. Dar, daca o construiesti bine, voi locui eu acolo.”

Uneori, am resimtit invizibilitatea asta ca pe un chin. Dar nu este o boala care imi anuleaza viata. Este vindecarea de boala egoismului. Este antidotul pentru propria mandrie. E foarte bine ca ei nu observa. E foarte bine ca ei nu stiu. Nu vreau ca fiul meu sa-i spuna colegului, pe care il aduce in vizita: “N-o sa-ti vina sa crezi ce poate face mama. Se trezeste la 4 dimineata si cu o mana face placinta, cu alta curcan, si in timpul asta aranjeaza cearceafurile.” Chiar daca fac toate astea, n-as vrea ca el sa o spuna. Vreau doar ca fiul meu sa vina acasa. Si sa-si aduca prietenii, spunandu-le: “O sa-ti placa la noi.”

E foarte bine sa nu vada. Noi nu muncim pentru ei. Noi muncim pentru Dumnezeu. Noi ne sacrificam pentru Dumnezeu. Ei nu vor observa niciodata daca facem ceva bine sau corect. Sa ne rugam ca munca noastra sa devina un monument pentru un Dumnezeu mai mare decat noi.

14 grame

„Cum se face ca doi oameni care au gusturi si hobby-uri si valori comune, care au chiar si un copil frumos si sanatos, care nu au probleme financiare sau de sanatate, sa nu mai vrea sa stea impreuna? Cum se face ca flacara care i-a adus impreuna sa se fi stins si sa lase in urma nimic? Tacere, gol, tristete?

Primul lucru care mi-a aparut in minte a fost raspunsul pe care mi l-am dat eu insami in circumstante aparent diferite, pe un subiect aparent complet diferit. Ajunsesem la un nivel critic al greutatii corporale si la un nivel la fel de critic al respectului de sine, al sanatatii si bucuriei de a trai. Si m-am intrebat, in mod firesc, cum ajunsesem oare aici. Ce anume a facut ca, intr-un interval relativ scurt, de numai 5-6 ani, sa trec de la bucuria unui trup sanatos, mobil si armonios, la povara zecilor de kilograme in plus?

Povara, atat la propriu, cat si la figurat, deopotriva. Iar simplitatea raspunsului m-a lovit cu puterea unei locomotive in miscare: cate 14 de grame pe zi – atat arata calculul sumar pe care l-am facut, impartind numarul de zile care trecusera la numarul kilogramelor in plus.

Primul reflex a fost, in mod evident, sa refac calculul, pentru ca numai 14 de grame zilnic nu pot cauza atata rau, nu-i asa? 14 grame reprezinta greutatea unei lingurite de cafea ceva mai pline, greutatea unui ruj mai mititel, si numai a zecea parte din greutatea unei piersici coapte. Prin comparatie cu cantitatea zilnica de mancare ingerata – adica undeva intre 500 si 850 de grame, fara a tine cont de apa bauta, 14 grame este infim.

Apoi m-am deprimat foarte foarte tare, pentru ca am realizat ca nu facusem nici macar efortul ilar, minimal, de a tine cele 14 grame departe de mine. Nu de alta, dar mi-ar fi fost de ajuns sa fiu atenta, de trei ori pe zi, la ce anume am de gand sa mananc, ca sa nu mai fie nevoie de masuri drastice sau sa ajung in situatia dramatica in care ajunsesem.

Apoi mi-a trecut prin cap faptul ca oglinda nu iti arata niciodata diferente atat de mici, de la o zi la alta. Si te obisnuiesti cu o imagine extrem de asemanatoare in exercitiul zilnic de contemplare in oglinda, si doar te poti mira din cand in cand ca nu te mai incap cum trebuie hainele, pentru ca, nu-i asa, nu iti explici fenomenul…

Ma intorc acum la ce spuneam initial – cum ajung doi oameni care s-au iubit, au enorm de multe valori in comun, au si un copil impreuna, sa se desparta? Cum?

creation of adam

Iar raspunsul nu mai pare asa de greu de dat, pentru ca in economia vietii de zi cu zi, acesti doi oameni, ca si mine de altfel, au uitat putin cate putin de sine si de celalalt, si au adaugat, zi de zi, cele 14 grame de izolare intre sufletele lor. 14 grame de distanta sau inflexibilitate sau comoditate sau egoism, sau greseala. In fiecare zi, pana cand cele 14 grame zilnice au format un zid de dupa care vocea celuilalt nu mai ajungea la suflet, de dupa care ochii celuilalt nu mai razbeau, de dupa care mana celuilalt nu ii mai atingea.

Poate ca de aceea spun marii psihologi ca reteta unei relatii de durata este aceea a vesnicului contact cu celalalt, a vesnicului dialog, atingeri, cautari a celuilalt. A discutiei clarificatoare, atunci cand lucrurile nu par a merge bine, a cerutului de iertare atunci cand gresesti, a straduintei de a nu repeta lucrurile care il ranesc pe celalalt, a bunatatii cu care ierti, uiti si o iei de la capat. In fiecare zi. Doar 14 grame.”

(un text scris de Aurelia Dinu)

Cum sa-mi gasesc linistea

Daca ti-ai pierdut linistea si n-o poti gasi, cu siguranta ai avut-o si stii ce bine era cu ea. Problema e ca oamenii isi conditioneaza singuri linistea, de aia o pierd si simt ca n-o mai gasesc. Ea e tot acolo, sade bine mersi. Daca imi rezolv cutare problema, voi fi linistit. Daca eu si cei dragi suntem sanatosi, sunt linistit. Daca am bani, sunt linistit. Depinde si de cantitate, desigur… 🙂 Daca, daca, daca… Linistea e coana mare si nu-i place sa fie conditionata de nimic. Dansa e anticamera iubirii.

Aud azi tarasenie de la o prietena. Cum ca si-a pierdut linistea si ii e greu sa si-o recapete. Ce se intamplase? Pai, caz grav, tragedie, catastrofa! Facuse curatenie si intrase barbatul incaltat in casa, se dusese glont la bucatarie fiindca ii era omului sete. Linistea ei s-a dus, insotita de curatenia facuta, in urma unor urme de pantofi. Pai, na iubire! Cum sa iubesti fara liniste? Daca linistea depinde de curatenie si curatenia depinde de descaltatul omului, cum sa ai liniste si cum sa iubesti? Ce iubesti, mai exact? Daca zici ca iubesti linistea, doar ce ai inselat-o. Ai iubit mai mult curatenia. Daca zici ca-ti iubesti barbatul, doar ce l-ai inselat. Fiindca ti-a pasat mai mult de curatenie decat de faptul ca venise insetat de la munca. Daca te iubeai pe tine, nu renuntai la propria-ti liniste.

Linistea e tot acolo, la locul ei. In anticamera iubirii. Senzatia ca-ti pierzi linistea e doar senzatia indepartarii tale de ea. Tu intri in alta stare, care nu-i de liniste, tocmai fiindca iti conditionezi linistea de multe si marunte, de multi „daca…”

Linistea e centrul fiintei noastre. In loc sa graviteze toate in jurul ei si depinzand numai si numai de ea, noi o tratam ca si cum ea ar trebui sa graviteze in jurul tuturor si sa depinda de toate maruntisurile. Linistii nu-i pasa de toate astea. N-avem decat sa credem ca linistea e negociabila, exact aceasta negociere ne va da starile in care traim, care ne sunt mai casa decat locuinta in care stam. “Acasa” e mereu starea in care suntem, pretutindeni. Nu degeaba se spune ca primul pas spre intelepciune e sa nu te nelinistesti, fiindca e oricum inutil.

Cum sa-mi recapat linistea? Nu-i nevoie sa o regasesti, n-ai pierdut-o, ea e tot acolo unde ai lasat-o. Doar alunga gandurile care iti dau alta stare decat cea de liniste si atat. Gandurile si emotiile respective devin casa in care traim. Linistea nu dispare niciodata, noi preferam sa traim in alta stare, in care nu ne simtim bine.

Concret, ce ai rezolvat daca ai iesit din starea de liniste? Faptul e consumat. Curatenia a fost compromisa. Ce rost are sa iesi din starea de liniste? Dai timpul inapoi cumva, e cumva posibil sa nu se intample ceea ce deja s-a intamplat? Nu. Daca e asa importanta curatenia, n-ai decat s-o faci la loc, desi oricum nu-i perena. Se va murdari din nou. Daca nu s-ar intampla acest ciclu de schimbare spontana si totul ar fi peren, insasi existenta noastra pe aceasta planeta nu ar mai fi posibila, atat cat este.

De fiecare data cand parasim starea de liniste, nu reusim decat sa inrautatim mult mai mult situatia din cauza careia iesim din starea de liniste. Adineauri aveam liniste si curatenie, acum am urme de pantofi si sunt suparata pe sot, fiindca ii era sete si s-a grabit, stricandu-mi curatenia si linistea. Nu stia, saracul, ca linistea mea depinde de el, de curatenie,  de faptul ca trebuia sa astepte la usa sa-i dau un pahar de apa, in timp ce se descalta si imi facea mie pe plac.

E tragi-comic faptul ca agitatia, nelinistea si nefericirea nu rezolva niciodata nimic, doar se multiplica. Omul se nelinisteste pentru ca-si conditioneaza singur linistea. In mod paradoxal, ma agit ca sa-mi gasesc linistea.

Te nelinistesti, te imbolnavesti si e mai rau. Te nelinistesti si mai tare, fiindca vrei sa te insanatosesti. Mereu va fi o problema, o cauza pentru care „merita” sa te nelinistesti, nu-i asa? Imi povestea deunazi un om cum a inceput sa aiba probleme cu coloana vertebrala, din cauza ca mergea mereu aplecat, coplesit de griji care il apasau permanent. Care era cauza? Mersul? Grijile? Cauza tuturor problemelor este iesirea din starea de liniste. Sanatatea depinde direct proportional de liniste, nu invers. E un fapt demonstrat stiintific.

Linistea n-are nicio vina si nu pleaca nicaieri. Adevarul e ca ne place teribil sa inventam motive de neliniste. Pentru unii dintre noi, asta a devenit o a doua natura, impotriva naturii, altfel parca nici nu simtim ca existam. Sunt nelinistit, deci exist.

In liniste, simt ca mor. Cum adica sa nu fie toate cum vreau eu, cum gandesc eu, cum cred eu, cum imi place mie? Ce viata mai e si asta? Adevarat va spun: o viata agitata si plina de nefericire.

copyright-logo-livia-bonarov2017

Preluare continut de pe acest site. Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Dependenta (partea 1)

Va mai amintiti? A fost o vreme in viata fiecaruia dintre noi, cand eram curati, liberi, inocenti, copii. A trecut, a disparut ca un fum, abia daca ne mai amintim cum era. Iar circumstantele acelea sunt pe veci pierdute si nu mai pot fi reconstituite niciodata.

A fost o vreme cand puteam trai fara sex, fara alcool, fara tigari, fara droguri, fara tehnologie, fara jocuri, fara mancat compulsiv, fara nervi compulsivi, fara stres… A fost o vreme cand puteam trai simplu, doar cu necesitatile stricte.

Cum puteam, oare? Ce s-a schimbat? Mai intai, pe atunci nu stiam ca era de ajuns ce aveam. Ulterior, am vrut mai mult. In al doilea rand, pe atunci eram deja dependenti de cel/cea/cei care ne intretineau. Deci ne nastem deja dependenti. Parem sortiti esecului inca de la nastere si asa este deja programat creierul nostru, sa traiasca si sa dezvolte adictii.

Dar ce om se simte liber si/sau fericit fiind dependent de ceva sau de cineva, fie si de parerea cuiva? Niciunul. Fiecare etapa de eliberare aduce o senzatie de putere proprie, de incredere sporita in sine, o recompensa puternica la nivel neurochimic. Calea catre eliberare pare presarata intentionat cu spini si maracini, in care sa sangeram.

Cand eram copii inocenti si dependenti de cei care ne cresteau a devenit cam greu sa fim pe deplin fericiti cu toate conditionarile impuse de acestia. Apoi, a fost greu sa devenim responsabili de noi insine si am transformat aceasta responsabilitate in stres. Iar stresul si anxietatea, teama si neincrederea am incercat sa le pansam si sa le alinam cu alte dependente, ca si cum am lua un distonocalm atunci cand avem o infectie cumplit de dureroasa la o masea.

Nicio dependenta nu functioneaza, nu produce efectul dorit in inlaturarea cauzei care o provoaca si o intretine. Ba, mai mult, dependenta devine o cauza in plus, in sine. Lupta devine din ce in ce mai grea. Omul se adanceste din ce in ce mai mult in sclavia de propriile dependente, pana devine de nerecunoscut, pana uita cine era, cine ar vrea sa fie.

Dependenta este ca un  armistitiu in plin razboi, o clipa de placere, in toiul suferintei, cand taberele aduna cadavrele cateva zile, apoi razboiul se reia. Dependenta nu este pace autentica, nu este liniste, impacare, responsabilitate. Este doar o clipa de respiro, o clipa de placere, care face chinul un pic mai suportabil, pe moment, ca apoi chinul sa devina mult mai mare, inclusiv prin dependenta.

Iar oamenii se mint ca se simt bine. Sau macar mai suportabil. Ca sa devii altceva decat esti e nevoie ca, mai intai, sa admiti cine esti acum. Nu poti scapa de o dependenta fara sa o recunosti si sa ti-o asumi. Nu poti schimba absolut niciun comportament fara sa ti-l asumi mai intai.

Prima noastra dependenta este cea de supravietuire. A doua este cea de siguranta. Iar a treia este cea emotionala. Cat de simple par si cat de mult complica mintea noastra totul.

Vine un moment cand uiti brusc ca te-ai certat cu sotul, care a uitat a duca gunoiul, daca sotul poate fi in pericol. Gunoiul nedus si faptul ca sotul a uitat sa-l duca devin o nimica toata. Ca dovada ca nevoia de supravietuire si apoi cea de siguranta sunt mult mai puternice decat nevoile emotionale. Dusul gunoiului nu mai pare deloc o nevoie existentiala primordiala, nu-i asa? Nu are nicio legatura nici cu supravietuirea, nici cu siguranta.

Vine un moment cand sotul uita brusc de alte femei, de alcool, tigari si de orice, in clipa in care viata lui poate fi pusa in pericol. Cele mai multe dependente sunt false dependente de supravietuire si de siguranta, sunt pure dependente emotionale derivate din nevoi. Nevoi pe care le-am denaturat si cultivat sub forma de placeri diverse.

Creierul nu face diferenta intre a fi nefericit ca n-ai ce sa mananci si a fi nefericit ca nu ai un telefon ultimul tip. Creierului i se pare ca ar fi o diferenta notabila intre a plange intr-o masina ultimul racnet sau a plange intr-un sant sau intr-o caruta.

Va urma…

copyright-logo-livia-bonarov2017

Preluare continut de pe acest site. Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Un geniu dezvaluie algoritmul fericirii

Am dat peste o poveste de viata foarte diferita de a mea, si totusi concluziile “matematice” sunt atat de asemanatoare, de parca as citi randuri din cartea mea, scrisa cu alte vorbe, ale altcuiva. Dedic acest articol, cat si urmatoarele pe care le voi scrie, despre Mo Gawdat si povestea lui, tuturor celor care au decis sa nu mai fie indragostiti de suferinta lor. Aceasta este intrebarea decisiva: “Esti indragostit de suferinta ta?”, din cadrul metodei detaliate in cartea mea, numita “La ce esti dispus sa renunti ca sa fii fericit?”

In calitate de director general la Google, Mo Gawdat este expert in rezolvarea problemelor. E considerat un geniu in crearea algoritmilor. In ciuda succesului sau profesional, in viata particulara si in practica sa personala, acest om a fost profund nefericit. A decis sa caute ecuatia fericirii si a scris cartea “Solve for happy”.

Diviziunea X a companiei Google se ocupa de masini care s-ar putea conduce singure, de o retea de baloane care ar permite accesul la internet oriunde pe glob si de alte astfel de inventii. Genii sunt angajate sa lucreze la aceasta diviziune. Iar Mo Gawdat o conduce.

In ciuda mintii sale geniale, a veniturilor sale constante si impresionante, Mo a traversat lungi perioade de cumplita nefericire, la 20 de ani, la 30 de ani. In urma cu 10 ani, Mo avea o cariera stralucita si o familie fericita. In toti acesti ani, a studiat toate cartile si toate ideile pe care le-a gasit si pe care le-a considerat valoroase despre ceea ce numeste el algoritmul fericirii. Aceasta ecuatie e cat se poate de simpla si se bazeaza pe doua elemente: realitate si asteptari. Dupa ce a inceput sa aplice aceasta ecuatie in practica, in viata sa, a inceput sa fie fericit in mod neconditionat.

Apoi, fiul sau, Ali, de 21 de ani, a murit din cauza unei banale erori medicale, a unei proceduri din cadrul unei operatii simple. In urma acestei tragedii si a cruntei sale disperari, Mo a scris cartea si si-a reevaluat ecuatia fericirii, care functioneaza chiar si in cele mai dificile circumstante de viata.

“Teoria mea e ca m-am nascut fericit si, cu cat m-am implicat mai mult in viata, cu atat mai nefericit am devenit”, a declarat Mo pentru publicatia The Independent. “Eram foarte nefericit, ma plangeam de orice si incercam mereu sa controlez cat mai mult lumea. Imi cumparam masini, cheltuiam bani si incercam in toate felurile sa umplu golul din sufletul meu, dar pur si simplu nu functiona.”

A jucat la bursa in Dubai si spune ca a castigat “o tona de bani”, avea o casa imensa, o masina luxoasa, s-a casatorit cu iubita lui din liceu, Nibet, au avut doi copii si, cu toate acestea, Mo tot nu era fericit. Nimic nu era de ajuns. A divortat intre timp, dar o numeste pe fosta sotie “cel mai bun prieten din lume”.

Desi fusese mereu un cititor pasionat, Mo era totodata si un inginer foarte pramatic, astfel incat ii venea greu sa puna direct in aplicare solutiile despre care citea. Cand a inteles asta, a inceput sa caute propria sa formula de fericire. O formula prin care sa defineasca principiile general valabile, pe care sa le adapteze apoi la viata sa. A durat sapte ani si jumatate, timp in care primul pas a fost sa-si defineasca problemele. Apoi, a folosit informatiile acumulate si a cautat propria cale de a pune in practica solutiile, in contextul vietii sale.

Mai intai, a inceput sa adune date despre sine. Toate datele despre ceea ce parea ca-l poate face fericit, de la o simpla ceasca de cafea, la amabilitatea cu care te trateaza superiorii, pana la zambetul copiilor tai. A cautat ce aveau toate acestea in comun. “Singurul lucru care este comun in intersectia acestor momente, simplu spus, este ca suntem fericiti atunci cand viata pare sa mearga asa cum vrem noi”, explica geniul de la Google.

Apoi, a rezultat in mintea sa ecuatia fericirii, care suna asa:

mo gawdat

“Depresia si problemele de sanatate mintala depasesc competentele mele”, marturiseste Mo. “Trebuie sa recunoastem ca sanatatea mintala este cat se poate de reala. Nu o gandesc ca pe un defect: e doar o conexiune diferita. Daca iei un fragment de cod scris pentru iPhone si il pui intr-un Android nu va functiona.”

Cat despre formula sa, Mo Gawdat concluzioneaza astfel: “Daca te simti bine fiind nefericit, eu nu pot sa fac nimic pentru tine. Tu trebuie sa alegi.”

Sursa: www.independent.co.uk

copyright-logo-livia-bonarov2017

Preluare continut de pe acest site. Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

 

Nick Vujicic – „Iubirea vindeca sufletul”

Nascut fara maini si fara picioare, Nick Vujicic este astazi unul dintre cei mai intens motivationali oameni din lume. Iata a doua parte a discursului sau de la TedX, numit „Overcoming hopelesness” („Cum sa depasim lipsa de speranta”).

vujicic-viata-e-despre-a-fi

„Stiu cum e sa te simti distrus. Uitati-va la mine. Azi, tot n-am maini si picioare, dar totul s-a schimbat. Totul. In ce ma priveste, am cautat speranta si fericire si nu le-am putut vedea multi ani de zile. De fapt, daca marginea asta a mesei reprezinta speranta mea, adevarul ma incurajeaza sa devin tot ce pot fi. (Nick se taraste pana la capatul mesei) Insa apar in mintea noastra minciuni, in fiecare zi, si oameni care ne descurajeaza.

Cunoasteti genul ala de oameni, care fac parte din viata voastra si care, indiferent cat de buna sau rea va e ziua, va doboara? Indiferent cat de rea va este ziua, ei v-o pot face si mai rea. Stiti la ce ma refer…

Ganditi-va la cele mai mari trei motive de descurajare din viata voastra. Ele nu sunt cele mai mari descurajari ale voastre. Voi sunteti. Mie mi-ar putea lua doar cateva secunde ca sa va spun ceva care sa va descurajeze, dar voi ati putea sa nu uitati niciodata vorbele mele.

Am intalnit foarte multe femei de 40-50 de ani care inca isi aminteau ce le spusese tatal lor si ce n-ar fi vrut sa auda niciodata. Cuvintele sunt puternice. Atunci cand auzi cuvinte (precum au auzit acele femei), mintea ta incepe sa creasca impreuna cu minciunile respective. „Nick, nu esti destul de bun. Nick, renunta. Nick, nu-ti vei gasi niciodata o slujba.”, „N-o sa te casatoresti, nici macar n-ai putea sa-ti tii sotia de mana”, „Ce fel de tata o sa fii daca nu poti nici macar sa-ti ridici copiii in brate, atunci cand plang?” Esti singur. Sigur, parintii tai te imbratiseaza. Dar imbratisarile lor nu te pot vindeca. Renunta… Las-o balta… Pur si simplu, renunta…

Cand aveam 8 ani, m-am gandit sa ma sinucid. De ce? Fiindca nu aveam speranta. Credeam ca sunt fara speranta. Azi, puteti vedea ca exista speranta pentru mine. Care este cuvantul care defineste a crede in ceva ce nu vedem? Credinta (incredere).

Cuvintele pot face foarte multe. Imbratisarile pot face mult mai mult decat cuvintele, insa atunci cand imbratisarile nu pot face nimic, atunci nu mai ramane decat credinta. Vorbele si imbratisarile nu erau de ajuns, iar credinta n-aveam deloc. Asa ca am incercat sa renunt. La 10 ani, am incercat sa ma inec acasa, in 15 cm de apa. I-am spus tatalui meu ca voiam doar sa ma relaxez dar, de fapt, voiam sa-mi pun capat zilelor. Ma saturasem. Fusese destul. Da?

Primele doua dati, m-am rostogolit. Incercam sa testez cat aer puteam tine in plamani inainte sa-i dau drumul. Iar a treia oara… In mintea mea, stiam ca voiam sa scap, din cauza vorbelor altora, din cauza ca aveam sa fiu o povara pentru parintii mei si nu aveam nicio speranta. Mi-am dat seama, in clipa aceea, ca daca merg pana la capat si ma sinucid, i-as impovara si mai mult pe parintii mei.

Totusi, exista ceva mai lipsit de speranta si mai impovarator decat sa ai un copil fara membre. Ce anume? Sa ai un copil fara membre care renunta. Asa ca, atunci cand mi i-am imaginat pe mama, pe tatal si pe fratele meu plangand la mormantul meu, in cazul in care continuam pana la capat, acel gand m-a salvat.

Daca parintii mei nu mi-ar fi spus niciodata ca eram frumos, asa cum eram, daca parintii mei nu mi-ar fi spus niciodata ca eram special si ca eram iubit, n-as mai fi fost astazi aici. De aceea incurajez fiecare parinte, care vrea sa faca tot ce poate, sa-si incurajeze copiii. Mai ales in Vest, unde copiii pun anuntul „Nu deranjati” pe usa. Sunt sigur ca multe conversatii din lume, dintre un parinte si copilul lui, suna cam asa: „Cum a fost la scoala?” „Bine.” „Ce ai invatat?” „Nimic.” „Ti-ai facut temele?” „Nu.” Si asta e toata conversatia din intreaga zi.

Iar atunci cand incerci sa le spui copiilor tai ca sunt frumosi, vor raspunde: „Bineinteles ca sunt frumos, doar sunt fiul tau, sunt fiica ta, fireste c-o sa spui asta.” Si au dreptate. Absolut fiecare fiinta umana este valoroasa si valoarea mea nu este determinata de felul in care arat sau de slujba pe care o am, de unde vin, unde m-am nascut sau cati bani am, toate astea nu inseamna nimic.

Multi adolescenti se tachineaza unul pe altul in privinta aspectului fizic, iar eu le spun: „Crezi ca sunt destul de cool (aratos, smecher) incat sa fiu prietenul tau?” Iar ei imi raspund: „Da, sigur.” Le zic: „Dar eu nu am maini si picioare”, iar ei spun: „Nu conteaza.” Eu zic: „Serios? Deci nu conteaza ca n-am maini si picioare?” Ei spun ca nu, nu conteaza. Atunci le zic: „Pai, daca nu conteaza, in cazul asta de ce ne omoram unii pe altii prin vorbele noastre, daca chiar nu conteaza?” De ce ne uitam in oglinda si vedem uratenie in loc de valoare?

Vreau sa va intreb astazi, ce vreti, ce cautati? Daca v-as da un miliard de dolari, ati fi fericiti? Daca voi mi-ati da mie un miliard de dolari, as fi foarte fericit. Dar daca, dupa aceea, in aceeasi noapte, ar muri mama mea, as mai fi fericit? Nu. N-as mai fi fericit nici daca as avea toti banii din lume. Corect? Fiindca banii nu pot vindeca sufletul.

Foarte multi tineri cauta iubirea, fiindca iubirea vindeca sufletul, iubirea intregeste sufletul. Nu sexul de dinaintea casatoriei. Eu am fost virgin inainte sa ma insor. Da, am o sotie superba si asteptam primul nostru copil. Si n-am nevoie de maini ca sa-mi tin sotia de mana (s-o ating). Vreau sa-i ating doar inima.

Cum o sa-mi imbratisez copilul? Vin atat de multi copii la mine, e minunat. Isi pun mainile la spate si ma imbratiseaza cu gatul. Am realizat ca, in viata asta, chiar si cele mai rele aspecte pot fi transformate in ceva bun. Ba chiar in ceva deosebit.

Foarte multi tineri cauta iubire, asa ca fac una, alta, fac sex inainte sa se casatoreasca. Pentru mine, sexul in afara casatoriei e ca un ceas Gucci de 5 dolari. Sexul in cadrul casatoriei, sa faci sex cu o persoana care te iubeste, care ti s-a dedicat printr-un angajament, pentru tot restul vietii tale, sa fii parinte pentru copiii tai, asta inseamna iubire. Poti sa te culci cu cate persoane vrei, dar nu vei sti niciodata sigur daca acestea te iubesc.

Iubirea este un angajament pe viata. Exista alegeri in viata. Iar noi avem dorinte. Vreau sa va intreb: voi ce va doriti, (ce urmariti, ce cautati)? Daca pot sa ma imbat, de ce nu, frate?! Ca doar n-am decat o viata! Foarte bine, daca asta credeti. In ce ma priveste, sunt un om avid. Nu vreau sa traiesc cativa ani. Vreau sa traiesc miliarde de ani. Si stiu ca, in fiecare zi, alegerile mele afecteaza viata mea actuala, viata altora si viata mea eterna.”

%d blogeri au apreciat asta: