Archive for the ‘Psihologie’ Category

Un geniu dezvaluie algoritmul fericirii

Am dat peste o poveste de viata foarte diferita de a mea, si totusi concluziile “matematice” sunt atat de asemanatoare, de parca as citi randuri din cartea mea, scrisa cu alte vorbe, ale altcuiva. Dedic acest articol, cat si urmatoarele pe care le voi scrie, despre Mo Gawdat si povestea lui, tuturor celor care au decis sa nu mai fie indragostiti de suferinta lor. Aceasta este intrebarea decisiva: “Esti indragostit de suferinta ta?”, din cadrul metodei detaliate in cartea mea, numita “La ce esti dispus sa renunti ca sa fii fericit?” In aceasta perioada de sarbatori, cei interesati o pot comanda la pret redus.

In calitate de director general la Google, Mo Gawdat este expert in rezolvarea problemelor. E considerat un geniu in crearea algoritmilor. In ciuda succesului sau profesional, in viata particulara si in practica sa personala, acest om a fost profund nefericit. A decis sa caute ecuatia fericirii si a scris cartea “Solve for happy”.

Diviziunea X a companiei Google se ocupa de masini care s-ar putea conduce singure, de o retea de baloane care ar permite accesul la internet oriunde pe glob si de alte astfel de inventii. Genii sunt angajate sa lucreze la aceasta diviziune. Iar Mo Gawdat o conduce.

In ciuda mintii sale geniale, a veniturilor sale constante si impresionante, Mo a traversat lungi perioade de cumplita nefericire, la 20 de ani, la 30 de ani. In urma cu 10 ani, Mo avea o cariera stralucita si o familie fericita. In toti acesti ani, a studiat toate cartile si toate ideile pe care le-a gasit si pe care le-a considerat valoroase despre ceea ce numeste el algoritmul fericirii. Aceasta ecuatie e cat se poate de simpla si se bazeaza pe doua elemente: realitate si asteptari. Dupa ce a inceput sa aplice aceasta ecuatie in practica, in viata sa, a inceput sa fie fericit in mod neconditionat.

Apoi, fiul sau, Ali, de 21 de ani, a murit din cauza unei banale erori medicale, a unei proceduri din cadrul unei operatii simple. In urma acestei tragedii si a cruntei sale disperari, Mo a scris cartea si si-a reevaluat ecuatia fericirii, care functioneaza chiar si in cele mai dificile circumstante de viata.

“Teoria mea e ca m-am nascut fericit si, cu cat m-am implicat mai mult in viata, cu atat mai nefericit am devenit”, a declarat Mo pentru publicatia The Independent. “Eram foarte nefericit, ma plangeam de orice si incercam mereu sa controlez cat mai mult lumea. Imi cumparam masini, cheltuiam bani si incercam in toate felurile sa umplu golul din sufletul meu, dar pur si simplu nu functiona.”

A jucat la bursa in Dubai si spune ca a castigat “o tona de bani”, avea o casa imensa, o masina luxoasa, s-a casatorit cu iubita lui din liceu, Nibet, au avut doi copii si, cu toate acestea, Mo tot nu era fericit. Nimic nu era de ajuns. A divortat intre timp, dar o numeste pe fosta sotie “cel mai bun prieten din lume”.

Desi fusese mereu un cititor pasionat, Mo era totodata si un inginer foarte pramatic, astfel incat ii venea greu sa puna direct in aplicare solutiile despre care citea. Cand a inteles asta, a inceput sa caute propria sa formula de fericire. O formula prin care sa defineasca principiile general valabile, pe care sa le adapteze apoi la viata sa. A durat sapte ani si jumatate, timp in care primul pas a fost sa-si defineasca problemele. Apoi, a folosit informatiile acumulate si a cautat propria cale de a pune in practica solutiile, in contextul vietii sale.

Mai intai, a inceput sa adune date despre sine. Toate datele despre ceea ce parea ca-l poate face fericit, de la o simpla ceasca de cafea, la amabilitatea cu care te trateaza superiorii, pana la zambetul copiilor tai. A cautat ce aveau toate acestea in comun. “Singurul lucru care este comun in intersectia acestor momente, simplu spus, este ca suntem fericiti atunci cand viata pare sa mearga asa cum vrem noi”, explica geniul de la Google.

Apoi, a rezultat in mintea sa ecuatia fericirii, care suna asa:

mo gawdat

“Depresia si problemele de sanatate mintala depasesc competentele mele”, marturiseste Mo. “Trebuie sa recunoastem ca sanatatea mintala este cat se poate de reala. Nu o gandesc ca pe un defect: e doar o conexiune diferita. Daca iei un fragment de cod scris pentru iPhone si il pui intr-un Android nu va functiona.”

Cat despre formula sa, Mo Gawdat concluzioneaza astfel: “Daca te simti bine fiind nefericit, eu nu pot sa fac nimic pentru tine. Tu trebuie sa alegi.”

Sursa: www.independent.co.uk

copyright-logo-livia-bonarov2017

Preluare continut de pe acest site. Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

 

Nick Vujicic – „Iubirea vindeca sufletul”

Nascut fara maini si fara picioare, Nick Vujicic este astazi unul dintre cei mai intens motivationali oameni din lume. Iata a doua parte a discursului sau de la TedX, numit „Overcoming hopelesness” („Cum sa depasim lipsa de speranta”).

vujicic-viata-e-despre-a-fi

„Stiu cum e sa te simti distrus. Uitati-va la mine. Azi, tot n-am maini si picioare, dar totul s-a schimbat. Totul. In ce ma priveste, am cautat speranta si fericire si nu le-am putut vedea multi ani de zile. De fapt, daca marginea asta a mesei reprezinta speranta mea, adevarul ma incurajeaza sa devin tot ce pot fi. (Nick se taraste pana la capatul mesei) Insa apar in mintea noastra minciuni, in fiecare zi, si oameni care ne descurajeaza.

Cunoasteti genul ala de oameni, care fac parte din viata voastra si care, indiferent cat de buna sau rea va e ziua, va doboara? Indiferent cat de rea va este ziua, ei v-o pot face si mai rea. Stiti la ce ma refer…

Ganditi-va la cele mai mari trei motive de descurajare din viata voastra. Ele nu sunt cele mai mari descurajari ale voastre. Voi sunteti. Mie mi-ar putea lua doar cateva secunde ca sa va spun ceva care sa va descurajeze, dar voi ati putea sa nu uitati niciodata vorbele mele.

Am intalnit foarte multe femei de 40-50 de ani care inca isi aminteau ce le spusese tatal lor si ce n-ar fi vrut sa auda niciodata. Cuvintele sunt puternice. Atunci cand auzi cuvinte (precum au auzit acele femei), mintea ta incepe sa creasca impreuna cu minciunile respective. „Nick, nu esti destul de bun. Nick, renunta. Nick, nu-ti vei gasi niciodata o slujba.”, „N-o sa te casatoresti, nici macar n-ai putea sa-ti tii sotia de mana”, „Ce fel de tata o sa fii daca nu poti nici macar sa-ti ridici copiii in brate, atunci cand plang?” Esti singur. Sigur, parintii tai te imbratiseaza. Dar imbratisarile lor nu te pot vindeca. Renunta… Las-o balta… Pur si simplu, renunta…

Cand aveam 8 ani, m-am gandit sa ma sinucid. De ce? Fiindca nu aveam speranta. Credeam ca sunt fara speranta. Azi, puteti vedea ca exista speranta pentru mine. Care este cuvantul care defineste a crede in ceva ce nu vedem? Credinta (incredere).

Cuvintele pot face foarte multe. Imbratisarile pot face mult mai mult decat cuvintele, insa atunci cand imbratisarile nu pot face nimic, atunci nu mai ramane decat credinta. Vorbele si imbratisarile nu erau de ajuns, iar credinta n-aveam deloc. Asa ca am incercat sa renunt. La 10 ani, am incercat sa ma inec acasa, in 15 cm de apa. I-am spus tatalui meu ca voiam doar sa ma relaxez dar, de fapt, voiam sa-mi pun capat zilelor. Ma saturasem. Fusese destul. Da?

Primele doua dati, m-am rostogolit. Incercam sa testez cat aer puteam tine in plamani inainte sa-i dau drumul. Iar a treia oara… In mintea mea, stiam ca voiam sa scap, din cauza vorbelor altora, din cauza ca aveam sa fiu o povara pentru parintii mei si nu aveam nicio speranta. Mi-am dat seama, in clipa aceea, ca daca merg pana la capat si ma sinucid, i-as impovara si mai mult pe parintii mei.

Totusi, exista ceva mai lipsit de speranta si mai impovarator decat sa ai un copil fara membre. Ce anume? Sa ai un copil fara membre care renunta. Asa ca, atunci cand mi i-am imaginat pe mama, pe tatal si pe fratele meu plangand la mormantul meu, in cazul in care continuam pana la capat, acel gand m-a salvat.

Daca parintii mei nu mi-ar fi spus niciodata ca era frumos, asa cum eram, daca parintii mei nu mi-ar fi spus niciodata ca eram special si ca eram iubit, n-as mai fi fost astazi aici. De aceea incurajez fiecare parinte, care vrea sa faca tot ce poate, sa-si incurajeze copiii. Mai ales in Vest, unde copiii pun anuntul „Nu deranjati” pe usa. Sunt sigur ca multe conversatii din lume, dintre un parinte si copilul lui, suna cam asa: „Cum a fost la scoala?” „Bine.” „Ce ai invatat?” „Nimic.” „Ti-ai facut temele?” „Nu.” Si asta e toata conversatia din intreaga zi.

Iar atunci cand incerci sa le spui copiilor tai ca sunt frumosi, vor raspunde: „Bineinteles ca sunt frumos, doar sunt fiul tau, sunt fiica ta, fireste c-o sa spui asta.” Si au dreptate. Absolut fiecare fiinta umana este valoroasa si valoarea mea nu este determinata de felul in care arat sau de slujba pe care o am, de unde vin, unde m-am nascut sau cati bani am, toate astea nu inseamna nimic.

Multi adolescenti se tachineaza unul pe altul in privinta aspectului fizic, iar eu le spun: „Crezi ca sunt destul de cool (aratos, smecher) incat sa fiu prietenul tau?” Iar ei imi raspund: „Da, sigur.” Le zic: „Dar eu nu am maini si picioare”, iar ei spun: „Nu conteaza.” Eu zic: „Serios? Deci nu conteaza ca n-am maini si picioare?” Ei spun ca nu, nu conteaza. Atunci le zic: „Pai, daca nu conteaza, in cazul asta de ce ne omoram unii pe altii prin vorbele noastre, daca chiar nu conteaza?” De ce ne uitam in oglinda si vedem uratenie in loc de valoare?

Vreau sa va intreb astazi, ce vreti, ce cautati? Daca v-as da un miliard de dolari, ati fi fericiti? Daca voi mi-ati da mie un miliard de dolari, as fi foarte fericit. Dar daca, dupa aceea, in aceeasi noapte, ar muri mama mea, as mai fi fericit? Nu. N-as mai fi fericit nici daca as avea toti banii din lume. Corect? Fiindca banii nu pot vindeca sufletul.

Foarte multi tineri cauta iubirea, fiindca iubirea vindeca sufletul, iubirea intregeste sufletul. Nu sexul de dinaintea casatoriei. Eu am fost virgin inainte sa ma insor. Da, am o sotie superba si asteptam primul nostru copil. Si n-am nevoie de maini ca sa-mi tin sotia de mana (s-o ating). Vreau sa-i ating doar inima.

Cum o sa-mi imbratisez copilul? Vin atat de multi copii la mine, e minunat. Isi pun mainile la spate si ma imbratiseaza cu gatul. Am realizat ca, in viata asta, chiar si cele mai rele aspecte pot fi transformate in ceva bun. Ba chiar in ceva deosebit.

Foarte multi tineri cauta iubire, asa ca fac una, alta, fac sex inainte sa se casatoreasca. Pentru mine, sexul in afara casatoriei e ca un ceas Gucci de 5 dolari. Sexul in cadrul casatoriei, sa faci sex cu o persoana care te iubeste, care ti s-a dedicat printr-un angajament, pentru tot restul vietii tale, sa fii parinte pentru copiii tai, asta inseamna iubire. Poti sa te culci cu cate persoane vrei, dar nu vei sti niciodata sigur daca acestea te iubesc.

Iubirea este un angajament pe viata. Exista alegeri in viata. Iar noi avem dorinte. Vreau sa va intreb: voi ce va doriti, (ce urmariti, ce cautati)? Daca pot sa ma imbat, de ce nu, frate?! Ca doar n-am decat o viata! Foarte bine, daca asta credeti. In ce ma priveste, sunt un om avid. Nu vreau sa traiesc cativa ani. Vreau sa traiesc miliarde de ani. Si stiu ca, in fiecare zi, alegerile mele afecteaza viata mea actuala, viata altora si viata mea eterna.”

Nick Vujicic – „Transforma peretii in usi”

Nascut fara maini si fara picioare, Nick Vujicic este astazi unul dintre cei mai intens motivationali oameni din lume. Iata prima parte a discursului sau de la TedX, numit „Overcoming hopelesness” („Cum sa depasim lipsa de speranta”).

miracol-vujicic

„Ma numesc Nick Vujicic, m-am nascut in Australia in 1982, m-am mutat din Australia in California in anul 2006. Cat despre povestea vietii mele… sunt recunoscator ca oamenii mi-au cunoscut viata intr-o anumita masura, macar din videoclipuri de pe Youtube sau din poze cu un tip zambitor si fara membre.

Oamenii ma intreaba mereu: „Ce ti s-a intamplat si cum ai depasit toate prin cate ai trecut?” Esenta mesajului pe care il transmit este: “Transforma peretii in usi”. Cand vorbesc pentru corporatii, mesajul pe care imi place sa-l folosesc este: “Transforma obstacolele in oportunitati.”

Ma bucur sa va impartasesc si voua acest mesaj. Stiu ca un miliard de oameni sufera azi de foame. Stiu ca un milion de oameni se vor sinucide anul acesta. Asta inseamna cate un om la fiecare 40 de secunde. Stiu ca in ziua de azi exista 120 de milioane de sclavi si am cunoscut sclavi sexuali, am vazut varful piramidei afacerilor si am cunoscut miliardarii. Am cunoscut bancherii si orfanii.

Cu totii cautam ceva. Cautam speranta. Speranta pe care nu o poti avea doar fiindca te-ai nascut cu speranta. Nu, noi ne nastem cu durere. Ne nastem si traim cu dificultati.

Cat despre viata noastra… Parintii mei m-au invatat mereu ca, chiar daca nu stim pentru ce m-am nascut astfel, avem de ales. Sa fim maniosi pentru ce nu avem sau sa fim recunoscatori pentru ce avem. Puterea acestei alegeri a fost primul lucru cu care a trebuit sa ma confrunt, pentru a lua o decizie in ce ma priveste, mai ales in primii ani de scoala.

Multi copii ma necajeau. Si am devenit omul care a vorbit la 5 congrese, a intalnit 7 presedinti din intreaga lume. Asa ca, oriunde merg, vorbesc despre valoarea vietii, vorbesc despre mesajele de descurajare din sistemele scolare ale diferitelor natiuni.

Iubirea este cea mai importanta. Cand simtim ca nu avem suficienta iubire si nici destula speranta, incepem sa ne pierdem forta vitala. Eu, in copilarie, aveam un mare perete, o mare opreliste. Eram inconjurat de patru pereti si de un plafon scazut de sansa. Am fost eliberat in atatea feluri si mai ales am supravietuit, zi dupa zi, datorita parintilor mei, care ma iubeau, ma incurajau si imi spuneau ca eram frumos asa cum eram si ca nu trebuia sa ma necajeasca ce spuneau altii despre mine.

Am fost chiar primul copil cu nevoi speciale, integrat intr-un sistem de invatamant din Australia, si am primit premiul “Tanarul Anului” in 1990. Lumea e un loc plin de durere, lumea are nevoie de speranta si de iubire. Fara speranta, ceea ce simtim este: “Ce caut eu aici?”

Conexiunea cu ceilalti vindeca suferinta, adictiile, si ne imunizeaza emotional

Relatiile umane mai stranse ne pot imuniza impotriva disconfortului emotional?

Recent a fost lansata o noua perspectiva interesanta asupra adictiilor. Johann Harri, autorul cartii ”Chasing the scream” (”Pe urmele strigatului”), a atras atentia publicului din lumea intreaga prin discursul tau de la Ted, numit ”Everything you know about addiction is wrong” (”Tot ce stiti despre dependenta este gresit”), pe care l-a incheiat cu aceasta afirmatie impresionanta:

”Opusul adictiilor nu este abtinerea. Opusul adictiilor este conexiunea.” (Johann Harri)

Aceleasi pareri le sustin din ce in ce mai multi experti, printre care se numara si specialistul in adictii, Dr.Gabor Maté, care considera trauma si golul emotional ca fiind principala cauza a dependentei. Acest gol emotional, care se refera la o lipsa sau la o pierdere, este o stare emotionala asemanatoare absentei conexiunii, despre care vorbeste Johann Harri.

Rezonanta limbica

Teoria lui Harri poate fi verificata printr-un studiu neurostiintific despre conexiunea oamenilor. Publicat in 2000, studiul ”A general theory of love” (”O teorie generala despre iubire”) a rezultat din colaborarea a trei profesori de psihiatrie de la Universitatea California din San Francisco. Studiul demonstreaza ca oamenii au nevoie de conexiuni sociale pentru o dezvoltare optima a creierului si ca bebelusii crescuti intr-un mediu plin de dragoste sunt psihologic si neurologic ”imunizati” prin iubire. Cand viata omului matur devine dificila, reteaua neurala dezvoltata in urma unei copilarii pline de iubire ii confera adultului un curaj emotional sporit. La polul opus, in cazul celor care au crescut intr-un mediu in care iubirea era instabila sau absenta, e redusa probabilitatea ca ei sa fie curajosi atunci cand se confrunta cu disconfortul emotional.

Ce legatura are asta cu adictia? Gabor Maté a constatat ca dependentii cu care lucreaza sufera, intr-o proportie extrem de mare, din cauza traumelor din copilarie, iar traumele acestea reprezinta exact opusul dezvoltarii intr-un mediu stabil, sigur si plin de iubire. Maté declara ca persoanele dependente, in proportie covarsitoare, manifesta o capacitate redusa de gestionare a disconfortului emotional si, in consecinta, un risc sporit de adictie.

“Oamenii au nevoie de conexiune sociala.”

Cum diminueaza trauma abilitatea noastra de conectare

E bine cunoscut faptul ca trauma produce o ruptura in reteaua neurala sanatoasa, atat in cazul creierului aflat in dezvoltare, cat si in cazul creierului matur. Mai mult, oamenii care au suferit traume, in special copiii, pot ramane, in adancul lor, cu senzatia ca lumea nu mai reprezinta un mediu sigur sau ca oamenii nu mai pot fi de incredere. Aceasta subrezire (sau anihilare) a increderii ca familia, comunitatea si societatea ne vor mentine in siguranta, provoaca izolarea, ducand astfel la lipsa conexiunii. Johann Harri sugereaza ca opusul adictiei este conexiunea. Oamenii care consuma compulsiv droguri fac asta tocmai pentru a evita durerea traumelor din trecut si pentru a inlocui lipsa conexiunii din viata lor.

Solutii sociale pentru adictie

La nivel social, solutia pentru problema adictiei este simpla si destul de usor de implementat. Daca o persoana s-a nascut intr-un mediu lipsit de iubire si de siguranta din partea familiei sau daca din cauza altor traume s-a izolat si sufera de adictie, e necesar ca acea persoana sa fie asigurata ca este pretuita de societatea in care traieste, chiar daca nu se simte apreciata de propria familie. Portugalia a demonstrat asta, reusind o diminuare in proportie de 50% a adictiilor, prin programe special menite sa recladeasca conexiunea dintre dependent si comunitatea din care acesta face parte.

“Conexiunea umana este cruciala ca prima etapa de eliminare a traumei.”

Solutii individuale pentru adictie

“Nu intreba care este motivul adictiei, ci care este motivul durerii.” (Gabor Maté)

Reluarea legaturilor este esentiala pe termen lung, dar conexiunea umana este cruciala ca prima etapa de eliminare a traumei. Cand cineva decide sa se confrunte, in sfarsit, si sa simta durerea pe care poate o evita de ani de zile sau chiar decenii, nu poate face singur primul pas.

“E necesar sa treci prin acea durere, dar trebuie sa ai un sprijin.” (Gabor Maté)

Acest sprijin inseamna, in mod esential, ca acesti oameni sa beneficieze de grija si sustinere, extrem de importante pentru a crea acea structura neurala ce determina curajul emotional in copilarie. Astfel incepem sa inlocuim ceea ce lipseste si, datorita descoperirilor din neuroplasticitate, azi stim ca putem invata un caine batran sa faca lucruri noi, reconfigurarea retelei neuronale fiind posibila la maturitate. Desi este esential ca dependentii sa se simta sprijiniti ca, in sfarsit, sa se confrunte si sa simta durerea pe care incearca s-o evite, acest proces este, in final, unul interior, care trebuie asumat individual.

nu-incerca-sa-fugi-de-durere

Radacinile vindecarii

In copilarie, parintii au grija de noi pana cand suntem in stare sa avem singuri grija de noi insine. Oricum, e cert ca parintii nu vor putea sa aiba grija de noi toata viata. Probabil ca e la fel de cert, la nivel emotional, ca tocmai datorita faptului ca parintii ne iubesc atat de mult, invatam sa avem grija de noi insine. (Invatam sa avem grija de noi, tocmai ca persoanele care ne iubesc si pe care le iubim sa nu sufere din cauza noastra). Programele implementate in Portugalia au demonstrat ca dependentii se simt foarte bine atunci cand sunt apreciati de comunitatea lor. Portughezii au creat tipare limbice pozitive prin aprecierea de care au beneficiat dependentii, astfel incat acestia au inceput sa invete sa se pretuiasca pe ei insisi, in mod constient sau inconstient. Cand oamenii ii ofera sprijin afectiv unui dependent, care doreste sa se confrunte cu durerea pe care o poarta, il iubesc si au grija de el pana cand acesta invata sa se iubeasca pe sine. Avand in vedere asta, poate ca reteaua neurala care determina curajul emotional, dezvoltata prin reflexia iubirii altuia, odata complet dezvoltata, poate fi numita, simplu, iubire de sine.

Sursa: upliftconnect.com/opposite-addiction-connection

Cum poti sa-ti setezi si sa-ti resetezi creierul

E o zicala in neurostiinta: “Neuronii care functioneaza impreuna sunt conectati.” Asta inseamna ca, pe masura ce rulezi un neurocircuit in creier, acel circuit devine mai puternic. De aceea se spune ca “practica duce la desavarsire”. Cu cat practici mai mult pianul sau vorbesti intr-o limba, cu atat circuitul neuronal respectiv devine mai puternic.

Oamenii de stiinta stiu asta, dar cercetatorii din zilele noastre au descoperit o noua fateta a adevarului: ca sa inveti ceva, mai important chiar si decat practica noii abilitati e faptul de a dezvata sau de a rupe vechile tale conexiuni neuronale. Asta se cheama “curatare sinaptica”.

Imagineaza-ti cum creierul tau e ca o gradina, doar ca, in loc sa cresti legaturi de patrunjel, cresti legaturi sinaptice intre neuroni. Aceste conexiuni sunt traversate de neurotransmitatori, precum dopamina si serotonina. Celulele gliale sunt gradinarii creierului, ele sporesc viteza semnalelor dintre anumiti neuroni. Alte celule gliale arunca gunoiul, frunzele moarte, curata buruienile si indeparteaza daunatorii. Celulele microgliale sunt gradinarii care se ocupa de curatenia creierului, curata legaturile sinaptice. Intrebarea este: de unde stiu aceste celule ce sa curete, ce conexiuni anume?

Cercetatorii sunt abia la inceputurile dezvaluirii acestui mister, dar ceea ce stiu cu siguranta este ca legaturile sinaptice folosite cel mai rar sunt marcate de o proteina, C1q. Cand celulele microgliale detecteaza acest marcaj, se conecteaza la proteina respectiva si distrug (sau curata) sinapsa. In felul acesta, creierul creeaza spatiu fizic ca noi sa putem construi legaturi noi, mai puternice, ca sa putem invata mai mult.

Creierul se curata singur in somn

Te-ai simtit vreodata ca si cum ti s-ar “umple” creierul, de regula atunci cand inveti ceva nou, cand incepi o noua munca sau ai un nou hobby? Afla ca e chiar posibil sa ai creierul plin in cazurile astea. Cand invatam multe lucruri noi, creierul nostru creeaza conexiuni, dar acestea sunt ad-hoc, spontane si ineficiente. Creierul trebuie sa curete multe astfel de conexiuni instantanee, sa le sorteze si sa le indeparteze ca sa poata construi circuite neuronale eficiente, puternice si bine directionate. Asta se intampla in timpul somnului.

Cand dormim, celulele creierului descresc cu pana la 60%, ca sa faca loc gradinarilor, celulelor gliale, sa vina si sa arunce gunoiul. Asa se curata sinapsele. Te-ai trezit vreodata dupa un somn bun, simtind ca gandesti clar si rapid? Iata motivul. E ca si cum ti s-ar defragmenta creierul, in timpul noptii, asa cum se defragmenteaza un computer.

Din acelasi motiv, cate o scurta atipeala e foarte benefica pentru abilitatile cognitive. Un somn de 10-20 de minute le ofera gradinarilor microgliali sansa sa vina si sa curete o parte din conexiunile nefolosite si sa creeze spatiu, pentru a creste noi conexiuni.

Sa gandesti cu un creier privat de somn e ca si cum ti-ai croi drum printr-o jungla deasa cu o pusca. N-are rost, merge greu, este epuizant. Sa gandesti cu un creier bine odihnit e ca si cum ai topai fericit prin parc, cararile sunt clare si se conecteaza una cu alta in locuri bine definite, toti copacii sunt la locul lor, iar tu poti privi linistit si vezi departe, inaintea ta. E revigorant.

brain-button

Legaturile sinaptice pe care nu le folosim sunt marcate pentru reciclare. Cele pe care le folosim sunt cultivate, ingrijite, oxigenate. De pilda, o legatura sinaptica spontana se creeaza atunci cand ne atrage atentia o persoana, dar ne-o indepartam din minte, ca sa pastram si sa consolidam relatia pe care o avem in prezent. In acest caz, legatura sinaptica instantanee se estompeaza si se sterge rapid. Ne redirectionam atentia, plecata cu sorcova, inapoi la treburile noastre. In caz contrar, daca preferam si cultivam noua conexiune, se va estompa si se va sterge treptat vechea legatura sinaptica, care ne intretine relatia actuala, si astfel se va destrama legatura careia nu-i mai acordam atentie.

Asa ca ai grija ce gandesti! Daca petreci prea mult timp citind teorii despre cum se va sfarsi “Game of Thrones” si acorzi mai putina atentie jobului tau, ghici ce sinapse vor fi cultivate, dezvoltate mai puternic, si ce sinapse vor fi reciclate? Daca te certi cu cineva la munca si iti dedici timpul ca sa te gandesti cum sa fii chit cu persoana respectiva, in loc sa te gandesti la proiectele tale, vei dezvolta un erou sinaptic razbunator, in loc sa dezvolti in tine un erou creator.

La ce acordam atentie, asta se dezvolta si se intareste in creierul nostru. Pur si simplu, la propriu, ne modelam mintea, ca niste mestesugari, prin atentia pe care o acordam. Nu degeaba se spune ca suntem prezenti acolo unde este prezenta atentia noastra. Tot din acelasi motiv se mai spune ca ochii care nu se vad se uita sau ca orice invat are si un dezvat. Asa functioneaza creierul: prin legaturi sinaptice intarite de rutine, de obiceiurile cele mai frecvente. De aceea se spune ca noi si realitatea noastra devenim ceea ce gandim si ca ne putem alege gandurile, schimbandu-ne astfel pe noi insine, starile noastre si realitatea noastra. Obiceiurile pe care le intretinem ne devin stil de viata, doar ca nu intotdeauna suntem constienti ca suntem dotati cu un buton de la care putem reseta totul.

Sigur ca-i greu, chiar imposibil, sa controlam ce ni se intampla pe parcursul unei zile, insa avem controlul asupra starilor noastre. Putem controla cat de mult permitem sa ne afecteze ceva si ne putem construi astfel, in mod constient, propriile legaturi sinaptice. In loc sa ne concentram pe lucruri care ne tin pe loc sau care ne trag inapoi, ne putem concentra pe lucruri care ne pot transforma in fiinte umane mai bune, care ne pot imbunatati starile, realitatea in care traim si chiar viata. In loc sa ne imaginam scenarii, care e foarte posibil sa nu se intample niciodata, putem medita. Ne putem curata mintea. O putem aduce in prezent, in mod constient. Ne putem folosi energia mentala mai eficient si concentrat, acordand constient atentia noastra lucrurilor care chiar conteaza, in mod benefic, pentru noi. Prin atentia pe care o acordam, ne stabilim prioritatile.

E ca un joc de strategie de pe computer. Trebuie sa-ti folosesti mintea inteligent, sa fii istet. Sa rezisti tentatiei lucrurilor care iti dauneaza, asta inseamna sa fii inteligent. Sa stii si sa fii constient la ce acorzi atentie si cum iti stabilesti prioritatile, cum iti obtii si cum iti gestionezi resursele. Asta inseamna sa fii istet. Ca sa stergi ceva din mintea ta, pur si simplu nu te mai gandi la acel lucru. Chiar daca iti amintesti sau ceva iti reaminteste, muta-ti atentia si concentreaza-te pe altceva. Continua sa faci asta, in mod constient, ca un exerctiu practic, precum gimnastica zilnica, iar legatura sinaptica, care intretine gandul persistent, va fi marcata, mai devreme sau mai tarziu, pentru reciclare. Vestea buna e ca atentia poate fi usor atrasa, dar si distrasa.

Sursa: www.lifecoachcode.com

O lectie despre iertare

Fiindca tot urmeaza sa inceapa scoala, va spun o poveste despre un profesor si o buna metoda educationala. Dascalul le-a dat ca tema elevilor sai ca fiecare sa ia o cutie, sa-si treaca numele pe ea, s-o poarte pretutindeni si sa puna in cutia aceea cate un fruct pentru fiecare persoana care l-a necajit, l-a enervat, l-a infuriat. Fiecarui fruct sa ii puna o eticheta cu numele  fiecarei persoane pe care nu o poate ierta.

Elevii au fost incantati de idee si s-au apucat sa adune o gramada de fructe in cutia lor, fiecare etichetat cu numele unei persoane care ii suparase. Isi aminteau si nu puteau ierta anumiti oameni, inca din copilarie. Aproape zilnic, mai adaugau cate un fruct. Se gasea tot timpul cineva care sa-i supere. Cutia fiecaruia a inceput sa devina din ce in ce mai grea. Fructele, adunate gramada, au inceput sa se strice, sa mucegaiasca, sa putrezeasca. Putregaiul fiecarui fruct se raspandea repede si la celelalte fructe. Pana cand cutia fiecarui elev a devenit insuportabila si imposibil de carat.

a nu ierta

Elevii nu mai erau deloc incantati de cutia lor si tot ce-si mai doreau era sa scape de povara. Povara neiertarii e mult mai grea decat eliberarea iertarii. Prin fiecare om pe care il iertam, ne facem noua insine un mai mare bine, in primul rand, decat persoanei respective.  Lasa-ti povara putrezita jos, omule! Nu pentru ca merita altul, ci pentru ca meriti tu!

Discernamantul in amor

„Te-ai simtit ranit, tradat, dezamagit de persoana iubita si, in ciuda durerii, tot vezi ce poate fi mai bun in acel om. Stii ca este mai mult decat ti-a aratat, fiindca e ca si cum i-ai “vedea” sufletul, in frumusetea sa magnifica, si esti convins ca omul respectiv isi poate manifesta aceasta frumusete in lume. Te dedici si iti iei angajamentul sa fii singura persoana care sa lupte pentru acest suflet, sa ramana langa el, sa nu-l abandoneze niciodata, desi continua sa te raneasca prin inconstienta sa.

Asa ca incerci sa porti o conversatie constienta cu omul iubit, sa-l confrunti cu problemele sale de maturizare, sa-l ajuti sa evolueze, dar el nu (te) intelege. Se simte criticat si atacat. Nu ajungi nicaieri in incercarea de a-l ajuta sa-si observe inconstienta si sa-si cunoasca sufletul. Omul pe care-l iubesti lanseaza un contraatac asupra ta, pentru ca se simte judecat, chiar daca i-ai vorbit cat se poate de bland.

Dar tu stii ca sufletul acelui om e acolo, in interiorul sau! De aceea incerci iar sa vindeci relatia. Si iar incerci, si tot incerci. Iti rogi partenerul sa mearga la terapie cu tine, dar refuza. Sau accepta, dar nu e dispus sa depuna eforturi prea mari. Te pomenesti ca muncesti tot singur, in cadrul terapiei, si incerci sa-i strecori cateva chestii in conversatiile voastre. Dar persoana iubita tot nu pricepe ce vrei sa-i comunici. Te simti frustrat, pe buna dreptate.

Dar tu pretuiesti relatia si te simti dator sa ramai langa persoana iubita. Deci, continui sa-ti deschizi inima. Continui sa renunti la tine. Continui sa-i acorzi beneficiul indoielii, sperand ca poate, la un moment dat, ceva se va schimba. Dar omul continua sa te raneasca, fara sa-si asume partea lui de responsabilitate. Da vina pe tine. E orb la ce face si nimic din ce faci tu nu-l determina sa-si deschida ochii. Simti cum ti se frange inima si incepi sa te intrebi daca el se va schimba vreodata.

protejeza-ti inima

Hai sa-ti spun ceva ce poate nu vrei sa stii. Adevarul este ca aceasta persoana nu este capabila sa-ti ofere ce ai nevoie. E posibil sa vrea, dar pur si simplu nu-i in stare s-o faca. Nu-i destul de matura, din punct de vedere spiritual, ca sa-si vada si sa-si schimbe ceea ce refuza sa constientizeze. Nu inseamna ca nu vrea sa te iubeasca. Nu inseamna ca nu meriti iubire profunda, autentica, neconditionata, respect si tandrete. Inseamna doar ca omul acesta nu stie cum sa iubeasca profund si cu adevarat pe nimeni, nici macar pe sine. Cand vine vorba despre iubire neconditionata, e ca si cum ar fi la gradinita. Face tot ce poate, dar asta nu-i suficient ca sa te intalneasca in inima.

Ai tot dreptul sa suferi si sa plangi in urma acestui adevar. Ai tot dreptul sa te simti dezamagit, furios, ranit, tradat, folosit. Ai nevoie sa-ti permiti sa simti toate aceste emotii dureroase, in loc sa continui sa rezisti, in speranta ca persoana iubita se va schimba. Poate ca va trai o revelatie a inimii, va experimenta un miracol si va avea o noua realizare de sine in aceasta viata. Poate ca o trauma sau o boala ii vor forta inima sa se deschida si o vor invata sa iubeasca. Dar tu nu-ti irosi viata, simtindu-te frustrat si cu inima franta, in timp ce astepti ceva ce poate nu se va intampla niciodata. Poate persoana pe care o iubesti va avea o revelatie intr-o buna zi. Daca se va intampla asta, va puteti renegocia relatia si puteti sarbatori! Nu renunta niciodata sa crezi in miracole. Insa e mult mai probabil ca omul iubit sa moara asa cum este si sa nu obtii niciodata ce-ti doresti de la el.

Ce-ar fi daca te-ai opri, pur si simplu? Inceteaza sa astepti un miracol care are putine sanse sa apara. Inceteaza sa incerci sa determini persoana pe care o iubesti sa se schimbe. Precum imi spunea maestrul meu spiritual “Ceea ce vezi in omul asta e real. Dar el nu va realiza asta nici in sapte vieti!”

Iubeste omul respectiv asa cum este, ca pe un copil de gradinita la nivel spiritual, si pastreaza distanta daca este necesar. Evita tentatia de a continua sa te deschizi, ca sa primesti si mai multa suferinta. Ai grija de inima ta fragila. Intelege ca persoana iubita chiar nu-ti poate da ceea ce ai nevoie si ca meriti sa primesti ceea ce ai nevoie. Te rog, du-te si cauta omul care-i destul de matur ca sa-ti poata oferi ce ai nevoie. Inima ta tanjeste sa fie iubita de cineva care stie sa iubeasca la fel ca tine. Omul pe care il iubesti acum nu poate. Insa altul poate.”

Dr. Lissa Rankin

%d blogeri au apreciat asta: