Archive for the ‘Haios’ Category

Cum sa salvam planeta

Un speech inspirational al lui George Carlin. Un deliciu de logica pura, de gandire de bun simt, autentica, fara masti, servit intr-un mod spumos si haios.

„Ai oameni de-astia in jurul tau? Acum e plin de-alde astia peste tot! De oameni care se framanta toata ziua, in fiece clipa, ingrijorati de ORICE! Ingrijorati de aer, ingrijorati de apa, ingrijorati de pamant. Ingrijorati de insecticide, pesticide, aditivi alimentari, carcinogeni, ingrijorati de gazul radon, ingrijorati de azbest. Ingrijorati de salvarea speciilor pe cale de disparitie.

Permiteti-mi sa va vorbesc despre speciile pe cale de disparitie, da? Salvarea speciilor pe cale de disparitie nu e decat o alta tentativa aroganta a oamenilor de a controla natura! Bagaciosi aroganti! Asta ne-a bagat in bucluc dintotdeauna. Intelege careva treaba asta? Sa te bagi peste natura! Peste 90%, mult peste 90% din speciile care au trait vreodata pe planeta asta au disparut. Pa! S-au dus.

Nu le-am omorat noi pe toate. Pur si simplu, au disparut. Asta face natura! Speciile dispar si in zilele noastre, cam 25 pe zi, indiferent de comportamentul nostru. Indiferent cum ne purtam noi pe planeta asta, 25 de specii, care erau azi, nu vor mai fi maine. Lasati-le sa se duca in pace! Lasati natura in pace! N-am facut destule?!

Suntem prea plini de sine. Ne acordam atata importanta! Toata lumea vrea sa salveze ceva in zilele noastre. Salvati copacii, salvati albinele, salvati balenele, salvati melcii aia… Si cea mai mare aroganta dintre toate: salvati planeta! Poftim?! Oamenii astia afurisiti fac misto de mine? Sa salvam planeta? Noi inca nu stim nici macar cum sa avem grija de noi insine. N-am invatat sa avem grija unii de altii, dar vrem sa salvam afurisita de planeta?

george carlin

Am inceput sa ma satur de rahatul asta. Sunt satul. Satul! M-am saturat de afurisita de Zi a Pamantului! M-am saturat de ecologistii astia care se cred moral superiori, de liberalii astia albi, burghezi, care cred ca singura problema din tara asta e ca nu sunt destule piste pentru biciclete. Sunt satul de oameni care incearca sa faca lumea sigura pentru Volvo-urile lor. Ecologistii nu dau doi bani pe planeta. Nu le pasa de planeta. Pentru nimic in lume. Stiti ce-i intereseaza? Un loc curat in care sa traiasca. Propriul lor habitat. Isi fac griji ca, intr-o buna zi, ar putea fi afectati in mod personal. Propriul interes egoist, limitat si neiluminat, nu ma impresioneaza.

In plus, nu-i nimic in neregula cu planeta. Nimic! Planeta e bine mersi. Oamenii sunt in neregula. Iata diferenta! Planeta e in regula. In comparatie cu oamenii, planeta se descurca de minune. E aici de 4.5 miliarde de ani. Noi de cat timp suntem aici? De vreo 100.000 de ani? Poate 200.000? Si ne-am apucat de industrie doar de vreo 200 de ani si un pic. 200 de ani comparativ cu 4.5 miliarde de ani. Si putem fie si sa concepem gandul ca am putea fi cumva o amenintare?! Ca am putea pune cumva in pericol mingiuta asta frumoasa, verde-albastra, care se invarte in jurul soarelui?

Planeta a trecut prin chestii mult mai grave decat noi. A trecut prin tot felul de chestii mult mai rele decat noi. A trecut prin cutremure, eruptii vulcanice, miscari tectonice, deplasari continentale, eruptii solare, pete solare, furtuni magnetice, inversarea magnetica a polilor, sute de mii de ani de bombardament al cometelor, asteroizilor si meteoritilor, potopuri planetare, valuri de maree, incendii planetare, eroziune, radiatii cosmice, epoci de gheata recurente… Si noi credem ca niste pungi de plastic si niste doze de aluminiu vor face o diferenta majora? Planeta… Planeta nu se duce nicaieri. Noi ne ducem.

Noi plecam. Faceti-va bagajele, prieteni! Noi ne ducem. Si nici macar n-o sa lasam prea multe urme. Multumescu-Ti, Doamne, pentru asta! Poate o sa ramana in urma noastra un pic de polistiren. Poate. Un pic. De polistiren. Planeta va fi tot aici cand noi vom fi de mult dusi. O noua mutatie esuata, atata tot. O alta eroare biologica, cu durata predeterminata. O fundatura evolutionista. Planeta ne va scutura ca pe o adunatura de purici iritanti. Ca pe o pacoste de suprafata.

Vreti sa stiti ce face planeta? Intrebati-i pe aia din Pompei, care sunt incremeniti asa cum i-a prins eruptia vulcanica: “Ce face planeta?” Daca vreti sa stiti cat de bine ii merge planetei, intrebati-i pe aia din orasul Mexico sau din Armenia sau din alte sute de locuri, in care sunt ingropati sub mii de tone de daramaturi provocate de cutremur, intrebati-i daca saptamana asta se simt ca fiind o amenintare la adresa planetei. Sau pe oamenii aia din Kilowaia, Hawaii, care si-au construit casele langa un vulcan activ si apoi se intrebau de ce aveau lava in sufragerie.

Planeta va fi aici mult, mult, mult timp dupa ce noi nu vom mai fi si se va vindeca singura, se va curata singura, fiindca ea asta face. E un sistem care se autoregleaza. Aerul si apa isi vor reveni, pamantul se va reinnoi si, daca e adevarat ca plasticul nu-i degradabil, ei bine, planeta va incorpora plasticul intr-o noua paradigma: Pamantul plus plastic! Planeta Pamant nu ne impartaseste prejudecatile despre plastic. Plasticul provine din Planeta Pamant. Planeta considera plasticul, probabil, ca pe unul dintre copiii sai. Asta ar putea fi singurul motiv pentru care ne-o fi permis si noua sa scoatem plasticul din ea, de la inceput. O fi vrut sa aiba plastic. Nu stia cum sa-l faca, avea nevoie de noi. Asta ar putea fi si raspunsul la stravechea intrebare filosofica: “De ce suntem aici?” “Pentru plastic! Prostilor!”

Asadar! Deci plasticul exista, ne-am terminat treaba, acum putem fi eliminati. Cred ca procesul asta deja a inceput, ce ziceti? Cred, ca sa fiu sincer, ca planeta probabil ne considera o amenintare blanda. Ceva cu care te descurci. Si sunt sigur ca planeta se va apara ca un mare organism, ca o colonie de albine sau de furnici care se aduna in defensiva. Sunt sigur ca-i va veni vreo idee planetei. Ce ai face daca ai fi o planeta care incearca sa se apere impotriva unei specii pisaloage si deranjante? “Sa vedem… Ce ar putea sa… Hmmm… Virusi! Virusii ar putea fi solutia. Astia par vulnerabili la virusi. Iar virusii sunt smecheri, mereu sufera mutatii si formeaza tulpini noi de fiecare data cand scot astia un vaccin. Poate ca acest prim virus ar putea fi cel care sa le compromita sistemul imunitar acestor creaturi. Poate ca ar putea aparea un virus uman de imunodeficienta, care sa-i faca vulnerabili la tot felul de alte boli si infectii. Si poate ar putea fi raspandit pe cale sexuala, ca sa le mai taie oleaca pofta de a se angaja in actul reproducerii.”

Na, asta e o nota poetica. Si e un inceput. Pot sa visez si eu, nu-i asa? Vedeti ca eu nu ma framant pentru chestiile mici: albine, copaci, balene, melci. Cred ca noi suntem parte dintr-o intelepciune mult mai mare decat va fi vreodata puterea noastra de intelegere. Dintr-un ordin mai inalt. Numiti-l cum vreti. Stiti cum ii spun eu? Marele Electron. Nu pedepseste, nu recompenseaza, nu judeca deloc. Doar este. Si asa suntem si noi. Pentru un scurt rastimp.

Va multumesc ca ati fost aici, alaturi de mine, in acest scurt rastimp! Va multumesc!”

Anunțuri
Imagine

Munca in echipa :)

Testamentul lui Milarepa

Testamentul lui Milarepa, povestit de Lama Surya Das.

Dupa ce Milarepa, un yoghin ascet, maestru al cantului, poet si, zice-se, iluminat, a parasit lumea, discipolii sai au gasit o bucatica de hartie de orez, pe care erau scrise cateva cuvinte. Au recunoscut scrisul maestrului lor. Cuvintele de pe hartia aceea sunau ca un testament. Spuneau ca, sub un bolovan din apropiere, se afla tot aurul adunat de Milarepa in intreaga sa viata.

Cativa discipoli, entuziasmati la aflarea vestii, s-au dus degraba la bolovan si au inceput sa sape. Au gasit, ingropata in pamant, o legatura din carpa zdrentaroasa. Au desfacut nodul cu maini tremurande. In carpa jerpelita erau bulgari de rahat uscat. Langa fecale, au gasit o alta bucatica de hartie, pe care scria: “Daca ati inteles atat de putin invatatura mea, incat chiar ati crezut ca eu am pretuit sau adunat vreodata aur, atunci sunteti mostenitorii de drept ai rahatului meu.”

Scrisoarea era semnata: “The Laughing Vajra, Milarepa” (Diamantul-Fulger care rade, Milarepa. Vajra este un termen sanscrit, care simbolizeaza indestructibilitatea diamantului si puterea fulgerului)

Sursa: Buddhist Humor

copyright-logo-livia-bonarov2017

Preluare continut de pe acest site. Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

 

Politicianul, Iadul si Raiul

Un politician a murit si a ajuns la Poarta Raiului. Sfantul Petru s-a uitat o clipa la el, a cautat in registru si i-a gasit numele.
– Deci, ai fost politician.
– Pai, da, e o problema?
– Nu, nicio problema. Doar ca am adoptat recent un nou sistem de primire pentru cei cu meseria ta si va trebui sa petreci o zi in Iad. Dupa aceea, esti liber sa alegi unde doresti sa-ti petreci eternitatea.
– Cum? Trebuie sa petrec o zi in Iad?
– Astea sunt regulile, i-a raspuns Sf.Petru. A pocnit din degete si politicianul a disparut.
S-a trezit si si-a pus mainile la ochi, stiind ca era in Iad. Precaut, si-a ciulit urechile, sa auda gemete, dar n-a auzit nimic. A simtit un miros in aer. „Ce-o fi asta? Balsam de rufe? Cu iz de iarba verde, proaspat cosita?”
– Deschide ochii! Haide, haide, hopa sus, ca avem doar 24 de ore la dispozitie! a strigat o voce la el.
Speriat, politicianul si-a luat mainile de la ochi si a vazut ca era intr-o camera de hotel. Una care arata chiar foarte bine. Dar, stai, era intr-un apartament de lux, de fapt. Iar in fata lui statea un om imbracat in costum, cu un Martini in mana.

marele-gatsby

– Cine esti? l-a intrebat politicianul.
– Eu sunt Satana, i-a raspuns omul, servindu-l cu Martini si ajutandu-l sa ridice in picioare. Bine ai venit in Iad!
– Dar unde-i durerea, unde-i suferinta? s-a mirat politicianul.
Satana i-a facut cu ochiul.
– Stii, au circulat zvonuri cam proaste despre imaginea noastra, de-a lungul timpului, dar e o poveste lunga. Asta e camera ta. Minibarul e gratuit, ai room service gratuit. Sunt prosoape de rezerva langa jacuzzi si daca ai nevoie de ceva, suni la receptie. Dar ajunge cu toate astea. E o zi frumoasa si poate vrei sa arunci o privire pe afara…
Omul s-a uitat pe fereastra si a observat bogatia imprejurimilor. Soarele stralucea minunat, iar de jos, cativa oameni plini de bucurie ii faceau cu mana de pe un teren de golf.
– E doar unul dintre terenurile din zona. Mai sunt cateva un pic mai incolo, la distanta de doar cateva minute de mers cu masina, langa plaja si port, i-a raspuns Satana la intrebarea nerostita.
Au coborat impreuna cu liftul si au traversat un hol somptuos. Toata lumea aflata acolo ii facea cu mana si ii ura bun venit politicianului, in timp ce Satana semna autografe si glumea cu angajatii. Cand au iesit, politicianul a vazut ca grupul de oameni de pe terenul de golf era format din toti vechii sai prieteni, din oameni pe care-i admirase ani de zile, dar pe care nu apucase sa-i intalneasca niciodata sau sa lucreze cu ei si din oameni a caror munca o admirase, dar murisera inainte sa-si inceapa el cariera. Din mijlocul grupului a aparut sotia lui, toata un zambet, tanara ca la 20 de ani. L-a luat in brate si l-a sarutat pe obraz. Toata lumea s-a bucurat, a aplaudat si l-a felicitat. In timpul asta, a aparut si cel mai mare dusman al sau, care era baiat de mingi.
Politicianul si-a petrecut tot restul zilei afara, pe terenul de golf, la lumina soarelui stralucitor. S-a simtit mai bine ca niciodata, a ras si a glumit, a purtat discutii importante, a pus tara la cale cu prietenii, alaturi de sotia care il privea cu dragoste.
Spre seara, s-au intors la hotel, unde au servit o cina foarte bogata, perfect gatita. In timp ce toata lumea se distra si radea, sotia i-a soptit ceva la ureche. S-au retras in apartamentul de lux si au petrecut toata noaptea facand dragoste ca-n luna de miere. Dupa multe ore pline de pasiune, politicianul a adormit bustean, fericit, adancit in pernele fabricate 100% din bumbac fin, egiptean.
L-a trezit Sf.Petru.
– Ai vazut Iadul. Pun pariu ca nu era ce te asteptai, asa-i?
– Intr-adevar, domnule, a raspuns politicianul.
– Acum poti alege. Iadul, pe care l-ai vazut, sau Raiul, plin de cantece corale, vesminte albe, discutii cu Dumnezeu si asa mai departe…
– Pai, stiu ca suna ciudat, dar daca le pun in balanta, cred ca prefer Iadul, a spus politicianul.
– Nicio problema, noi intelegem pe deplin. Spor la distractie! i-a urat Sf.Petru si a pocnit iar din degete.
Politicianul s-a trezit intr-o bezna totala, intr-o atmosfera plina de miros greu de amoniac, auzind gemete indepartate. Pe masura ce s-a obisnuit cu intunericul, a observat ca singura lumina provenea de la eruptiile de flacari de departe, care iluminau ramasitele chinuite ale oamenilor torturati, arzand intr-un ocean sulfuros. Un fulger brusc de lumina l-a adus pe Satana langa el. Purta acelasi costum ca mai inainte si ranjea, tinand un ciocan de lipit intr-o mana si un colac de sarma ghimpata in alta.
– Ce-i asta? a inceput sa planga politicianul. Unde-i hotelul? Unde-i sotia mea? Unde sunt minibarul, terenul de golf, piscina, restaurantul, bauturile gratuite si lumina soarelui?
– Vezi tu, i-a raspuns Satana, ieri eram in campanie. Azi, ai votat.

Povestea amuzanta a lui Hamid

O poveste amuzanta despre ce semeni, aia culegi. Ii putem raspunde destinului, semanand compasiune. Iata analogia foarte inteleapta, a lui Ishwar Puri, pentru compasiune, in ciuda conditionarilor cu care ne confruntam in viata. Sau ii putem raspunde destinului precum invatatoarea din povestea baietasului Hamid.

ishwar-puri-compasiune

Un baietas, pe nume Hamid, traia intr-un sat din Maroc. Colegii sai de scoala nu-l iubeau deloc din cauza prostiei sale fara margini. Invatatoarea urla tot timpul la el: „O sa ma scoti din minti, Hamid!”

Intr-o zi, mama lui Hamid a venit la scoala sa vada cum evolueaza copilul ei. Invatatoarea i-a spus cinstit ca asa o loaza ca el, ea n-a mai pomenit in toata cariera sa. Notele primite de baiat oscilau constant intre 1 si 2 iar mama, cu durere in suflet, a trebuit sa-si retraga copilul de la scoala. Ba chiar asta a fost si motivul pentru care s-au mutat in alta localitate.

25 de ani mai tarziu, invatatoarea a primit diagnosticul unei boli de inima foarte grave. Toti doctorii au sfatuit-o sa se duca in orasul vecin, unde se afla singurul chirurg din acea zona, capabil de o operatie pe cord deschis. Neavand alta optiune, femeia s-a dus.

Operatia a fost incununata de succes. Femeia a deschis ochii si a vazut, deasupra ei, chipul emotionat si zambitor al tanarului chirurg care o operase. A vrut sa-i spuna cateva cuvinte de multumire, dar a simtit brusc ca nu mai putea respira, s-a invinetit la fata si si-a dat sufletul.

Medicul, innebunit, a cautat sa inteleaga ce se intamplase. Cand s-a intors, l-a vazut pe prietenul nostru Hamid, ajuns om de serviciu la clinica respectiva, care scosese din priza blocul respirator, ca sa-si bage aspiratorul.

P.S. Sa nu-mi spuneti ca v-ati imaginat vreo clipa ca Hamid devenise doctor! 🙂

Povestea iluminarii

Se povesteste ca, intr-o buna zi, la un mare maestru spiritual a venit un cautator. Acesta i-a cerut maestrului sa-i devina discipol, dispus sa faca orice pentru a obtine iluminarea. Maestrul a incuviintat sa-l primeasca sa-i fie discipol si l-a rugat sa plece in treaba lui si sa-i scrie despre evolutia sa, asigurandu-l ca mereu ii va raspunde.

Cautatorul a decis sa se izoleze de lume, s-a refugiat intr-o pestera si a inceput sa traiasca precum un ascet, meditand toata ziua si asteptand sa soseasca marea iluminare.

Dupa o luna, i-a scris maestrului: “Acum am inteles. Totul este o mare iluzie, nimic nu exista cu adevarat din tot ce credem noi ca exista.” Maestrul i-a raspuns fara intarziere, asa cum ii promisese: “Si? Numai atat?”

Dupa inca o luna, discipolul i-a scris maestrului, anuntandu-i evolutia sa: “Acum am inteles. Suntem cu totii unul, nimic nu este realmente separat.” Maestrul i-a raspuns de indata: “Si? Numai atat?”

Descurajat, profund dezamagit ca rezultatele sale nu-l multumeau pe maestru si nu-i erau niciodata suficiente, discipolul a incetat sa-i scrie. A trecut o luna, nimic. Au trecut doua luni, nimic.

In a treia luna, maestrul i-a scris discipolului sau: “Si? Ce mai faci?” Omul i-a raspuns cu promptitudine: “Cui ii pasa?!” Primind mesajul sau, maestrul a zambit si a ridicat recunoscator mainile spre cer, murmurand: “Doamne, iti multumesc. In sfarsit, a inteles…”

(O poveste preluata de la Aurelian Zaheu, caruia ii multumesc fiindca ca o putem impartasi)

light-bulb

Despre facerea omului

Intr-o dimineata, bunul Dumnezeu s-a trezit catranit de tot. Ce soi de Dumnezeu oi mai fi si eu? N-am nici macar un om care sa ma tamaieze sau sa jure pe numele meu si sa mai treaca vremea! M-am saturat sa tot traiesc de unul singur ca o cucuvea batrana!

Scuipa in palme, isi sufleca  manecile, isi pune ochelarii, ia un bulgare de pamant, scuipa deasupra, sa-l faca lut moale, il framanta bine, asa cum se cuvine, plamadeste din el un omulet si-l pune la soare. Dupa 7 zile, il scoate de acolo. Era copt.

Bunul Dumnezeu se uita la el si-l bufneste rasul: sa ma ia dracu’, zise el, daca asta nu e un porc asezat pe labele din spate! Nu-i defel ce am vrut eu sa fac. Am sfeclit-o! Il apuca de pielea gatului si-i arde un picior. Hai, cara-te! Intinde-o! N-ai decat sa faci alti purcelusi acum, al tau e pamantul. Da-i drumu’!

Dar, sa-mi fie cu iertare, nu era defel un porc. Purta o palarie moale, o haina aruncata intr-o doara pe umeri, un pantalon cu dunga si niste papuci cu ciucuri rosii. Si mai avea la cingatoare – diavolul trebuie ca i l-a dat, cu siguranta – un pumnal bine ascutit pe care sta scris: „Te aranjez eu!” Era omul.

Bunul Dumnezeu i-a intins mana sa i-o sarute, dar omul si-a rasucit mustata si a zis: „Hai, mosulica, da-te la o parte, ca vreau sa trec!”

(din cartea „Zorba Grecul” de Nikos Kazantzakis)

creatia

 

%d blogeri au apreciat asta: