Cauza, bat-o vina…

“Foarte multe probleme ale oamenilor au legatura cu o trauma din viata lor.” (Dr.Gabor Mate)

“Inainte sa ne intrebam cum ne confruntam cu ceva, trebuie sa intelegem cu ce anume ne confruntam.”, spune dr.Mate. Cauza oricarei dependente e o trauma, al carei simptom este comportamentul adictiv. “Din pacate, profesia medicala si sistemul legal, in foarte mare masura, nu inteleg adictia. De aceea tratamentele noastre si solutiile legale tind sa nu fie de ajutor, ba chiar adesea tind sa fie daunatoare.”

Da, domnule doctor, intr-adevar, apa e uda si e insasi cauza profunda a umezelii, iar trauma chiar se intampla (shit happens). Si singurul om care poate face o diferenta in viata sa este chiar omul care a trait trauma. Trauma a trecut, dar daca omul continua sa-i traiasca efectele, asta il priveste intru totul si e numai responsabilitatea lui, care nu poate fi substituita de nicio reteta, de niciun medicament sau pastila miraculoasa, de niciun medic si de nicio carja sociala. Face parte din procesul de evolutie, dezvoltare personala, maturizare. Cand cazi, nu prea te ajuta sa dai vina pe trotuar, ca-i tare si nu-i moale, asa-i?

Ce ne facem, domnule doctor, daca creierul uman nu prea face diferenta intre diferite traume si le percepe aproape la fel (de tragic)? Unde-i pastila aia buna la orice, pe care s-o folosim mereu, dar care sa nu ne dea dependenta? Unde-i lumea perfecta, unde-i societatea aia ideala, unde-i viata aia corecta (politically correct) care sa nu ne provoace niciun fel de traume? Ca suntem sensibili… Atat se paradoxal de sensibili, incat daca nu ne-ar mai muri nimeni drag, ne-am pomeni cu alta problema si cu alta posibila trauma.

Un om poate sa fie traumatizat ca nu are telefon de ultimul tip, altul ca nu are ce sa manance, unul ca are job, altul ca n-are, unul ca are familie, altul ca n-are… Desigur, poate veti spune, dar trauma e ceva mai mult decat ceva ce nu ne convine, e un soc existential. Insa creierul nostru poate sa umfle aproape orice nu-i convine la nivel de soc existential. La fel cum poate sa dezumfle orice soc existential la un simplu fapt de viata. La o intamplare, care nu depinde de noi, pe care nu o putem controla si nici preveni. Precum decesul subit al cuiva drag. Ca doar stim si intelegem prea bine ca noi, oamenii, asta facem: traim si murim, fara termen de garantie si fara preaviz.

Ce este trauma?

Am cunoscut un om abandonat de parinti si adoptat. A aflat, in mod socant, in scoala primara, ca fusese adoptat. De atunci, s-a simtit “stigmatizat” de aceasta trauma a abandonului. Pana intr-o zi, cand a inceput sa-si caute familia de origine, si-a cunoscut fratii, multi la numar, si a aflat conditiile lor de trai si de dezvoltare. Din acea zi a inceput sa se simta binecuvantat pentru ca fusese adoptat, iar fratii il asigurau ca fusese cel mai norocos dintre ei toti.

Dar cum ramane cu un copil abandonat, care nu gaseste niciun avantaj in aceasta conditie? Pai, are incotro? Ce poate face decat sa-si accepte conditia si sa lucreze de aici, mai departe, daca asta e materialul clientului? Unui om precum Nick Vujicic, nascut fara maini si fara picioare, ce i-ar fi ramas de facut? Sa sufere mereu din cauza conditiei sale de viata? Sa se gandeasca mereu ca e nedrept faptul ca s-a nascut astfel, in loc sa se gandeasca la felul in care poate trai o viata implinita, satisfacatoare, cu sens, in aceste conditii? Sa incerce sa se vindece, sa se „repare”?

clock heal

Trauma, ca oferta de viata

Poate ca nu putem evita trauma, dar cu siguranta putem evita sa-i traim efectele la nesfarsit, perpetuandu-le, pentru tot restul vietii. Pana cand insasi viata noastra va fi devenit un vesnic efect, o vesnica reactie. “Posibilitatile sunt numeroase odata ce decidem sa actionam si nu sa reactionam.” (George Bernard Shaw)

Primul pas este ca omul sa-si recunoasca si sa-si accepte problema sau trauma, in loc sa i se opuna, in locul negarii, cosmetizarii, bagarii sub pres. Al doilea pas este sa incerce sa-si inteleaga problema sau trauma (fiindca aceasta ii apartine, face parte din sine insusi, chit ca omului ii convine sau nu). Al treilea pas este sa-si asume responsabilitatea in privinta problemei sau traumei respective (cum traiesc cu asta?). Iar ultimul pas este sa inceapa sa gandeasca diferit pentru a actiona diferit. Daca omul intelege, dar nu face nimic, doar intelegerea nu-i va fi de niciun folos. Calitatea vietii sale nu se poate schimba decat prin propria actiune.

O trauma nu se vindeca. Niciodata. Aceasta abordare, in sine, poate fi complet eronata. O trauma poate doar sa nu mai produca efecte. Daca te-a ranit Gigel, n-o sa dreaga asta Ionel. Abordarea aceasta de tip compensatoriu impiedica tocmai dezvoltarea personala pe care o propune trauma, ca oferta de viata.

Un genunchi rupt nu mai poate fi niciodata la fel ca inainte de a fi rupt. Important este ca ruptura sa nu produca efecte care sa persiste, afectand bunul mers, pentru tot restul vietii. Dar, chiar si in cazul acesta, omului nu-i ramane decat sa se adapteze la aceasta oferta de viata, fie ea si potential traumatizanta. Ce nu putem schimba in exteriorul nostru, putem transforma in interior. Aceasta abordare depinde 100% de omul insusi si reprezinta responsabilitatea sa in totalitate. De aceasta abordare depinde calitatea propriei sale vieti, ba chiar si calitatea vietilor pe care le intersecteaza si asupra carora produce efecte.

O trauma poate produce efecte in lant si ne priveste, colateral, pe toti, chiar daca nu suntem pe deplin constienti de asta. Fiecare om atins, colateral, de efectele traumei altuia, este responsabil, la randul sau, de a se adapta astfel incat sa nu dea leapsa mai departe. Nicio trauma, de niciun fel, nu poate reprezenta o scuza sau o justificare pentru un comportament care sa reprezinte o sustragere de la responsabilitatea de sine si pentru ceilalti.

Reclame

Comments on: "Trauma, ca oferta de viata, si vindecarea" (1)

  1. Intr-adevar, cei mai multi oameni au traume din copilarie, societatea fiind disfunctionala si implicit tolerand, acceptand , perpetuand trauma, disfunctionalitatea, abuzul/violenta sub orice forma, pentru ca numai fiintele defecte pot fi traumatizate in continuare (daca nu reusesc sa si identifice tiparele, traumele si nu se auto-vindeca sau macar reduc/stopeaza daunele infinite) pentru a fi tinute pe veci in lanturile propriei minti, repetand la infinit acelasi pattern…Mai grav e ca aceste fiinte defecte fac sex cu alte fiinte la fel de defecte si aduc pe lume alte fiinte defecte, perpetuand lantul slabiciunilor, lanturile, la infinit….

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: