Iubire fara cauza si efect

Iubirea a framantat mereu omul. Iubirea este subiectul central al artelor, al religiilor. Iubirea este considerata totuna cu Dumnezeu, cu Creatorul, cu divinitatea, cu orice este mai presus de om si neinteles, aparent inaccesibil acestuia, prin propria gandire si simtire.

Cum ai putea recunoaste ceva ce nu stii ca esti, ceva ce nu stii si nu crezi ca este in tine? Daca am arata o inima umana unui om care habar nu are ce-i asta, unui analfabet care nu stie biologie sau anatomie, credeti ca ar recunoaste acest organ ca fiind unul la fel cu acela care ii bate in piept si il mentine in viata? Cum am putea sa recunoastem iubirea in lume, in exterior, daca nu o regasim mai intai in interiorul nostru, in noi insine?

Haideti s-o cautam. Pe unde o fi? Intr-un ventricul, intr-un gand, intr-o sinapsa, intr-un concept? Sa fie doar o idee, o notiune frumoasa si inaccesibila? Un vis despre o alta lume, mai buna, care nu e aici, acum? Sa nu fie, oare, iubirea contemporana cu noi?

Cu cat gandim mai mult despre iubire, cu atat ne putem da cu usurinta seama ca iubirea nu poate fi gandita. Nu poate fi teoretizata. Iubirea doar se traieste si se practica. Toata lumea vrea iubire neconditionata dar nimeni nu se inghesuie s-o dea. Dar daca am primi gratuit o diploma de muzician, ne-ar face asta, oare, capabili sa cantam?

Iubirea ta nu te va schimba decat pe tine, in primul rand, iar asta e tot ce conteaza pentru tine. Nu e deloc musai sa aiba vreun efect asupra altuia si nici sa schimbe ceva in lume. Dimpotriva! Iubirea neconditionata accepta lumea asa cum este, nu vrea si nici nu incearca s-o schimbe. Daca ar iubi lumea conditionat, in functie de lume, daca ar iubi lumea doar daca lumea ar fi asa si pe dincolo, iubirea nu ar mai fi neconditionata. S-ar contrazice singura. S-ar desfiinta singura, s-ar autoanula de parca s-ar lepada de Dumnezeu. Nu exista nimic in afara iubirii si nu exista nimic ce iubirea n-ar putea iubi.

Iubesc pentru ca…? Sau iubesc cu toate ca…?

Iubirea neconditionata este mai presus de cauza si de efect. Este pura, este libera. Iubirea neconditionata nu are nevoie de o cauza si nu o intereseaza niciun efect. E cea mai puternica si blanda forta. Nu exista nicio putere mai mare decat ea, fiindca orice alta putere este conditionata si, asadar dependenta de ceva, pe cand iubirea neconditionata este complet independenta.

Daca iubirea nu e fara asteptari, atunci mereu vom depinde de ceva si mereu ne va lipsi ceva. Iubirea neconditionata este sinonima cu libertatea deplina. Cum sa facem cate un pas in directia iubirii neconditionate? Un pas mic pentru om si un salt urias pentru omenirea dintr-insul?

Prin practica de zi cu zi. Sa ne amintim si sa ne repetam zi de zi:
Nimeni nu ti-e dator cu nimic!
Nimeni.
Nu ti-e dator.
Cu nimic.
E atat de simplu…

balloon heart

Renunta la iluzia ca ești sau ca trebuie sa fii o persoana importanta, care e musai sa conteze in ochii si in viata celor din jur. Renunta si la iluzia ca trebuie sa te victimizezi, in caz ca nu contezi.

Nimeni nu e dator sa te iubeasca. Nimeni nu ti-e dator sa-ti fie fidel doar pentru ca tu ești fidel. Nimeni nu e dator sa te ajute sau sa-ti fie alaturi in clipe grele.

Nimeni nu e dator sa-ti ofere ceva, sa-ti fie prieten, sa se comporte sincer si onest cu tine. Nimeni nu ti-e dator sa te inteleaga. Sa te compatimeasca sau sa te linisteasca. Sa te asculte. Sau sa rada la glumele tale.

Nimeni nu ti-e dator sa umple golul din tine si din viata ta. Nimeni nu e dator sa-ti impartaseasca ideile sau sa fie de acord cu tine. Nimeni nu e dator sa-ti fie pe plac. Sau sa te faca sa te simti bine. Nimeni nu e dator sa te faca sa te simti mai bine decat te simti singur. Sau sa te faca sa te simti mai putin singur.

Nimeni nu e dator sa te angajeze pentru ca esti un bun muncitor. Nimeni nu e dator sa te aprecieze. Sau sa-ti dea ce crezi tu ca meriti.

Nimeni nu e dator sa te creasca, sa aiba grija de tine, sa-ti ofere o viata indestulata si lipsita de griji. Nimeni nu e dator sa te apere si sa te fereasca. Nimeni nu e dator sa fie sau sa faca asa cum crezi tu ca ar trebui sau ca ar fi mai bine.

Nimeni nu e dator sa-ti intoarca aceleasi sentimente. Nimeni nu e dator se poarte cu tine asa cum te porti tu. Nimeni nu e dator sa fie ca tine. Nimeni nu ti-e tie dator sa fie dupa chipul si asemanarea ta.

Ne-am inteles?
Nimeni.
Nu ti-e dator.
Cu nimic.
Niciodata.
Deloc.
In niciun fel.

Doar asa ne trezim si deschidem ochii sa vedem cata bunatate este in lume, cand nu mai ingropam totul prin asteptari egoiste, prin „vreau” sau „imi esti dator sa…”?

Doar asa ne vom reaminti sa pretuim lucrurile simple si marunte pe care incepem cu usurinta sa le ignoram.
O vorba buna.
Un sprijin.
Un zambet.

Respecta alegerea celuilalt.
Nu mai incerca sa anticipezi sau sa controlezi totul.
Nu-ti place, pleaca, dar nu pata viața altuia.
Nimeni nu ti-e dator cu nimic.
Acesta este primul pas.
Mergi mai departe fara asteptari.
Nu mai lupta impotriva tuturor.
A disparut nedreptatea si a ramas doar multumirea.
Simti usurinta si simplitate.
Acum nu mai porți povara care te tragea mereu in jos.
Acum esti un om liber.
Esti liber sa asculți in liniste.
Esti liber pur si simplu sa fii.

Sursa: inspirat si adaptat dupa un articol postat pe ortodoxia.me, de Dmitri Gorelik.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: