Grea treaba, nu-i asa? Imposibila, ar spune unii. Mi-a picat sub ochi un filmulet postat de HuffPost si distribuit de Tao&Zen, in care cica un maestru buddhist ne invata cum sa ne antrenam mintea-maimuta, cum s-o calmam si cum sa meditam. Nenea zice ca-i usor, la fel de usor cum respiram. Oare!?

Omuletul, asa-zis maestru, pretinde ca putem medita oriunde si oricand, fie si 2-3 secunde. Cand ne bem cafeaua, cand ne plimbam, cand suntem intr-o discutie sau sedinta. Cica multi oameni inteleg gresit meditatia. Ei cred ca meditatia inseamna sa ne concentram si sa nu ne gandim la nimic. Si ca acesta e un efort amuzant. Fiindca nu ne putem bloca gandurile si emotiile, ba chiar avem nevoie de ele. Problema e alta, zice neica „maestrul”, problema e daca-ti asculti mintea-maimuta sau nu. Ce inseamna minte-maimuta? Inseamna ca mintea trancaneste tot timpul si ne ofera pareri. Depinde de noi daca o ascultam sau nu, afirma omuletul, si adauga ca, prin meditatie, ne imprietenim cu mintea-maimuta. Cum facem asta? Daca-i dam banana, nu ne ajuta, glumeste el. Metoda corecta este sa-i dai de lucru mintii-maimuta. Prin meditatie. Fiind atent la respiratie, ne indeamna calduros. Ii zici mintii-maimuta: “Buna! Fii atenta la respiratie.” Iar ea cica raspunde: “A, da. Buna idee!” Apoi inspiri si expiri constient. Multe ganduri ruleaza in fundal. Nicio problema, nu le da atentie. Atata vreme cat esti atent la respiratie, totul e in regula, ne asigura „maestrul”. Nu ai nevoie de prea multa concentrare. Doar fii atent la respiratie. Macar la o respiratie, la doua respiratii. Asadar, incheie nenea “maestrul”, putem medita oriunde si oricand.

Vai, ce frumos si simplu suna, nu-i asa? Parca deja te simti un pic mai bine. Ca si cum ai bea niste ceai de coada soricelului cand te doare de crapi maseaua plina cu puroi. Intr-adevar, multi oameni inteleg gresit meditatia, iar nenea „maestru” buddist se numara printre ei. E uimitor, ca sa nu zic revoltator, cati oameni se pretind “maestri” spirituali. Si e uimitor, ca sa nu zic revoltator, cati oameni pun botul la acestia.

“…atunci cand ii intrebam: „Care crezi ca ar putea fi cauza ultima a bolii tale?”, majoritatea pacientilor mei imi dadeau raspunsuri de genul: „Muncesc prea mult si ma simt epuizat”, „Am o casnicie mizerabila care nu ma satisface”, „Imi detest slujba”, „Am nevoie de mai mult timp liber pentru mine”, „Ma simt atat de singur/a incat adorm noaptea plangand”, „Simt ca nu imi indeplinesc menirea in viata”, „Nu il mai simt alaturi pe Dumnezeu”, „Ma detest atat de tare incat nici nu ma pot uita in oglinda”, „Evit sa ma confrunt cu adevarul”, „Nu ma pot ierta pentru ce am facut”, „Traiesc in minciuna si ma simt un impostor”.

La cea de-a doua intrebare: „De ce crezi ca are nevoie corpul tau pentru a se vindeca?”, raspunsurile pacientilor m-au socat de-a dreptul: „Trebuie sa imi dau demisia”, „Trebuie sa divortez”, „Trebuie sa termin romanul pe care il scriu”, „Trebuie sa angajez o bona pentru copil”, „Ma simt prea singur/a, trebuie sa imi fac mai multi prieteni”, „Trebuie sa meditez zilnic”, „Trebuie sa ii spun sotului meu ca am o relatie extraconjugala”, „Trebuie sa ma iert pe mine insumi”, „Trebuie sa ma iubesc pe mine insumi”, „Trebuie sa renunt la acest pesimism, care ma caracterizeaza”… (Dr.Lissa Rankin – “Vindecarea cu ajutorul mintii”, pg.136)

Aceasta fiind realitatea inconfortabila si tragi-comica, sa ne lamurim cat adevar este in “metoda” asa-zisului maestru buddist. Fiindca metoda lui NU are nicio legatura cu meditatia si nu calmeaza mintea-maimuta nici cat o ceapa degerata. La fel cum afirmatiile pozitive sau balariile cu atractia Universului nu ajuta pe nimeni realmente si durabil. Cel mult au efect de a ne simti mai bine pe moment. Deci au tot o valoare de banana data mintii. E tragi-comic sa crezi ca mintea o sa-ti raspunda cu usurinta, cand vrei sa directionezi atentia: “A, da. Buna idee!” Pe naiba! E ca si cum ai vrea sa convingi masina, cand lasi din mana volanul si ea se indreapta spre copac, ca-i preferabila soseaua.

Am vazut oameni deprimati, aproape cu lacrimi in ochi, repetand dureros afirmatii pozitive. Am vazut oameni agitati, anxiosi, frustrati, repetand ca ei trebuie sa fie de vina ca nu atrag ceea ce-si doresc in viata lor si ca negativismul lor trebuie sa fie cauza. Toate astea nu reprezinta decat alte capcane mentale.

puzzle

Haideti sa vedem care sunt mistificarile spirituale din afirmatiile asa-zisului maestru buddist. El se refera la atentie si asta e ok. Unde iti este atentia, acolo esti si tu. Oamenii se identifica atat de puternic cu mintea lor, incat acolo sunt intru totul, in palavrageala ei de maimuta. Sa fim constienti e un lucru bun. Na, ca in loc sa ma preocupe scandalurile mondene din presa, am acordat atentie acestui filmulet. Dar diferenta e infima. In final, nu conteaza daca asculti manele sau muzica clasica. E tot o hranire a mintii. Mintea tot lucreaza. Respiratia constienta calmeaza mintea o clipa. Dar, daca esti chemat la o sedinta, ce te faci? Stati asa, nu pot vorbi, trebuie sa fiu atent la respiratie…

Meditatia ca mod de a trai este ideala. Doar ca nu asa cum explica asa-zisul maestru, tot prin mintea-maimuta a dansului. Meditatia NU are nicio legatura cu ce afirma ‘mnealui. Meditatia necesita concentrare. Fara efort ar fi ideal pentru rezultate. Dar, pana cand reusim, efortul este necesar. Efortul de a aduna mintea, de a o calma, pana cand se obisnuieste sa stea cuminte. Iar asta nu se poate face in timp ce-ti bei cafeaua, in timp ce te plimbi sau participi la o discutie. Scopul meditatiei este patrunderea dincolo de minte si e caraghios sa-ti imaginezi ca poti face asta cu usurinta, in timp ce-ti folosesti mintea la treburi cotidiene.  Ce maestru e ala care iti prezinta un banal exercitiu de respiratie, o simpla tehnica de relaxare, ca fiind “meditatie”?

A trai meditatia inseamna cu totul altceva. Nicidecum sa-i dai mintii banana sau sa te imprietenesti cu ea. N-ai nicio sansa. Prin meditatie autentica te detasezi de corp, de minte. De identificarea cu toate acestea. A trai meditatia inseamna a trai la fel, in lume, doar ca in mod constient. A face tot ce faci intr-un mod detasat. Nu intri in minte si nu te identifici cu ea, doar o folosesti la nevoie. Mintea nu se potoleste decat atunci cand este multumita. Si nu va fi niciodata multumita cu scopurile noastre marunte. Mereu va vrea mai mult sau altceva. Nu o poti potoli decat cu cel mai inalt scop existential posibil: realizarea de sine. Mintea nu se linisteste decat atunci cand nu te mai identifici cu ea. Abia atunci o sa raspunda: “A, da. Tu nu esti eu. Buna idee!”

Daca ne identificam cu corpul, iar acesta doare, si daca ne concentram mintea la altceva decat la identificarea cu corpul, durerea aproape dispare sau n-o mai resimtim la fel de acut. Este un lucru dovedit stiintific si chiar e o tehnica folosita in locul anestezicelor. La fel, cand nu ne mai identificam cu mintea, trancaneala ei dispare. Dar cu ce sa ne concentram la altceva, nu tot cu mintea? Si la ce altceva sa ne concentram, cand mintea e cam tot ce credem ca suntem? Asta e dificultatea.

Trebuie sa ne folosim mintea ca s-o punem in slujba celui mai inalt scop existential. Abia atunci incepe mintea-maimuta sa simta o satisfactie noua. Creierul primeste o recompensa noua. O stare de fericire neconditionata, care incepe prin detasare. De toate scopurile marunte, de toate iluziile pe care ni le dorim si nu le putem controla. De toata falsa noastra identificare cu corpul si cu mintea.

Fireste ca nu ne putem bloca gandurile si emotiile, dar le putem transforma. Iar aceasta transformare nu e posibila doar prin cateva respiratii constiente. Desigur, e o metoda mai buna decat nimic. Dar la fel de bine am putea rade. Sau am putea dansa. Sau am putea mirosi constient o floare, ca si cum am fi una cu ea. E absurd sa credem ca o minte plina de ganduri se va putea potoli doar cu cateva respiratii, fara igiena de a o struni sa se dezobisnuiasca de prostul obicei de a gandi prea mult, de prostul obicei de a ne separa de tot ce exista si de prostul obicei a ne identifica cu ea. Numai atunci mintea se va calma.

Vai, dar cum sa fac asta? Daca-s atenta la respiratie, mi se arde mancarea pe foc! Daca ma gandesc la realizarea de sine, in timp ce conduc masina, intru in copac. Fireste ca da! Nu putem trai in timpul psihologic fara sa ne folosim mintea, fara sa fim atenti la toate astea. Esti acolo unde e atentia ta, de care ai nevoie ca sa functionezi, dar atentia nu trebuie limitata doar la functionarea noastra in timpul psihologic.

Am cunoscut oameni iresponsabili, care vor sa nu participe la tumultul vietii, nu vor sa munceasca, crezand ca asa vor fi mai linistiti. Aiurea. Am cunoscut oameni spirituali, care vor sa devina asceti crezand ca asa vor obtine realizarea de sine, netulburati de tumultul cotidian. Aiurea. Mintea functioneaza la nivel inferior conjugata cu timpul psihologic. Acesta este timpul in care actionam. Mintea functioneaza optim atunci cand o scoatem din timpul psihologic. O folosim, dirijand atentia, la ceea ce facem in timpul psihologic, dar o mentinem focusata in afara timpului psihologic. Concomitent. Iar asta nu o poti realiza prin tehnici de relaxare si de respiratie.

Daca vi se pare dificil, in teorie, haideti sa vedem practic cum putem functiona in timpul psihologic fara sa ne identificam mintea cu el si fara sa ne identificam cu mintea. Priviti copiii mici. Ei nu stiu cum ar putea fi viata, asa ca se multumesc cu ceea ce este si iau ca atare. Priviti animalele. Ele nu stiu ca ar putea gandi, ca ar putea acumula cunostinte despre cum ar putea fi viata lor diferita, asa ca nu se revolta, nu devin depresive, nu vor altceva decat ceea ce le este dat. Asta e felul de mancare, indiferent ca-ti place sau nu, asta avem in meniul karmic. Copiii mici si animalele traiesc si functioneaza in timpul psihologic fara sa stie de existenta lui si fara sa se identifice cu el. „Fericiti cei saraci cu duhul”.

Solutia de a calma mintea e sa traim in lume fara sa-i apartinem. Problema e ca tot ce vrem noi se reduce la lumea asta si atat. Cata vreme ne identificam cu mintea si cu scopuri lumesti, nu putem avea liniste. Niciodata. Toata „averea” noastra se rezuma la a acumula cunostinte, a acumula dorinte si a face eforturi pentru ele, a acumula frustrari. Cum ne detasam, cum traim in lume fara sa-i apartinem? Simplu. Iti joci responsabil rolul care ti s-a alocat. De om, de fiu/fiica, de slujbas, de sot/sotie, de parinte samd. Fara sa te identifici cu acest rol si cu infinitul de ganduri si de dorinte pe care le poti avea in legatura cu acest rol, cu alte variatiuni ale rolului decat cele evidente. Ar fi absurd sa te duci la teatru si sa incepi sa te foiesti si sa comentezi, revoltat, ca nu-ti place si nu-ti convine cum se desfasoara piesa „Hamlet”, ca tu ai fi scris-o altfel. Ramai constient ca esti mai mult decat acest rol. Pe cruce nu scrie fiul/fiica lui…, sotul/sotia lui…, angajatul lui…, parintele lui… Pe cruce scrie o identitate sociala care a incetat sa mai fie. Un trup care a incetat sa functioneze. O minte care nu mai are un creier atasat. Iar noi suntem mult mai mult decat atat.copyright-logo-livia-bonarov2017

Preluare continut de pe acest site. Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: