Privim lumea, in care se intampla atatea. Noua ni se intampla atatea. Si nu intelegem pentru ce. Ce am facut? Ce am gresit? De ce eu, de ce noi, de ce cutare, de ce nu cutare? Iar raspunsurile sunt mereu incomplete, uneori imposibile, inaccesibile.

Pentru ce ne intrebam toate astea? Pentru ca nevoia de a intelege ascunde nevoia de control, de siguranta. Atunci cand nu putem afla raspunsuri, ne putem intreba pentru ce ne intrebam, fiindca raspunsul poate sa se afle exact acolo, in propria noastra intrebare. Vrem sa intelegem pentru a sti ce avem de facut, cum sa reactionam la ceea ce ni se intampla si la ceea ce observam in jur. Tipurile de reactii pe care le-am invatat sunt adesea inutile sau chiar mai nocive decat insasi problema cu care ne confruntam. Si atunci ne intrebam care e cauza, ca sa stim cu ce avem de-a face si ce putem face.

Ni se intampla lucruri rele si observam lucruri rele in lume. Ne intrebam pentru ce se intampla toate acestea. Dar, vai, toate raspunsurile disponibile, rationale, logice, inteligibile, sunt total nesatisfacatoare. Ramanem doar cu propria perceptie si nimic mai mult. Tot ce vedem e tot ce avem, nimic mai mult. Percepem ceva rau si in acea stare de perceptie ne simtim rau. Cam asta e toata scofala din toata povestea despre atractia Universului.

Pai, da, dar uite, vad un om care omoara un om, cum poate fi asta bine? Vad ca am probleme de sanatate, cum poate fi asta bine? Vad ca mi-e copilul nefericit, cum poate fi asta bine? Vad ca n-am bani destui, cum poate fi asta bine? Vad ca nu sunt atatea si atatea asa cum cred eu ca ar trebui sa fie, cum consider eu normal sa fie, cum cred eu ca ar trebui sa fie, ca sa-mi fie mie bine, cum poate fi asta bine?

Cand te privesti pe tine si lumea doar prin punctul tau de vedere si a ceea ce consideri tu a fi bine si normal, traiesti prin prisma perceptiei unui standard propriu. Al tau si numai al tau. Unii se intersecteaza cu anumite aspecte ale acestui standard si ti-l confirma, altii nu. E ca si cum ai vrea sa se dea ora exacta a lumii de la tine, nu de la Greenwich. Acest standard devine punctul tau de reper si la el raportezi tot ce exista. Practic, compari totul in functie de acest standard. Si esti nefericit cand iti da cu virgula.

Vestea proasta e ca mereu iti va da cu virgula. Niciodata, dar niciodata standardul propriu nu iti va aduce liniste si multumire. Precum spunea Gaur Gopal Das: “Cu cat ducem mai mult o viata a lui EU, cu atat EU va fi mai frustrat. Pentru ca oamenii nu exista pe lume ca sa va indeplineasca asteptarile.”

„Cand viata ti se destrama, poti fie sa te dezvolti personal, fie sa dezvolti o tumora…” (Lissa Rankin, medic care nu s-a putut vindeca prin remediile medicale pe care le invatase). Ce inseamna sa te dezvolti personal? Inseamna sa dezvolti perceptia si gandirea acelui EU, care te face din ce in ce mai frustrat. S-o duci pana la nivelul la care conditionarea care te poate frustra nu te mai poate afecta. Iar acest nivel, la cel mai inalt nivel, este sa renunti la EU, la gandirea care nu poate intelege totul, la perceptia care separa si limiteaza totul si chiar si la nevoia de a intelege. Ca sa fii fericit, sarac cu duhul.

De unde putem sti ca un om care omoara alt om face un rau? De unde stim ca n-a omorat un nou posibil Hitler, de exemplu? Nu putem sti. N-are rost sa ne gandim la ceva ce nu putem sti cu siguranta. Niciodata nu ne va putea lamuri stiinta. Tot ceea ce observam ne impinge catre schimbarea perceptiei, pana la a fi capabili sa admitem macar atata lucru intelept, inceputul si sfarsitul filosofiei: “Stiu ca nu stiu nimic” (Socrate).

Ce sa fac atunci cand nu stiu nimic? Cum sa inteleg ce nu pot sa inteleg? Simplu, nu inteleg si nici nu ma mai straduiesc sa inteleg. Nu e productiv. Las asa. Accept ca, indiferent ca-mi convine sau nu, ca inteleg sau nu, se intampla. Fac tot ce pot si atat. Pot avea revelatia ca, atata timp cat voi depinde de standardul meu despre mine si despre lume, nu voi putea fi niciodata fericit, nici macar linistit si impacat. Sa renunt la standardul meu e ca si cum as muri. Ca si cum o parte din mine ar muri. E ca si cum mor in si pentru lume, odata cu standardul meu, si in acelasi timp realizez ca mi s-a oferit sansa de a intelege, totusi, ceva. Ca linistea, impacarea si fericirea mea nu depind de standardul meu propriu si de raportarea a tot ce exista la el, ci de starea mea interioara, dincolo si in pofida oricaror conditionari.

“In lume exista o singura boala: anemia spirituala” (dr.Julian Johnson) Care sunt simptomele acestei boli? Ca ne confundam identitatea. Cine suntem, cine esti, cine sunt? Fiecare se crede si se poarta precum Dumnezeu in lume. E ca si cum am juca un joc virtual, pe computer, si ne-am supara si frustra ca nu-i asa cum am vrea. Jocul ne place, dar nu ne plac regulile si conditionarile lui. Nu putem face tot ce am vrea, in joc, fiindca nu l-am creat si programat noi. Nu putem intelege cine l-a creat si programat.

Cea mai importanta si dificila intrebare este: “Cine esti?” Ti se spune ca esti Dumnezeu, dar habai n-ai ce ar putea insemna asta. Ti se spune ca esti nimic, dar habar n-ai ce inseamna asta. Cine esti TU, cel de la care vrei sa se dea ora exacta? Nimic in lumea asta si Dumnezeu dincolo de ea.

Si lumea? Cum ramane cu ea? Cum o sa fie ea fara mine? Bine mersi, asa cum a fost dintotdeauna si cum va fi mereu. Lumea continua la fel dupa ce moare fizic un om, lumea se descurca la fel in lipsa gandirii mele si a standardului meu de comparatie despre cum ar trebui sa fie si nu este.

Cam asta e tot ce putem intelege despre ce nu putem intelege. Ni se ofera sansa sa intelegem, totusi, ceva. Ca lumea se lasa asa. E numai si numai problema mea cum ma percep pe mine si pe ea. Rolul dezvoltarii personale e sa te dezvolti pana cand nu mai e si nu mai ramane nimic personal. Nimic pentru lume si totul, care o include, dincolo de ea.

copyright-logo-livia-bonarov2017

Preluare continut de pe acest site. Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: