Dupa ce am facut facultatea de filosofie si masterul, mi-am cautat job. Meseria mea era de profesor. Am dat examen la mine in oras. Era un singur post. Desi, la nivel national, am intrat la master pe primele 12 locuri, cu o concurenta acerba, local am pierdut concursul. Il cunosteam pe cel care il castigase. Subiectele fusesera grele, iar omul respectiv luase 10. Eram aproape sigura ca nu putea obtine nota asta in mod cinstit. N-ar fi fost prima oara cand sa realizez ca in viata asta nu se joaca dupa reguli.

M-am straduit sa invat si eu sa nu joc dupa reguli. Ca in jungla, pentru supravietuire. E frustrant sa pierzi mereu, jucand cinstit. Mi-am gasit alt job, intr-o institutie publica. Cu pile. Mi-a lipsit satisfactia. Puteam obtine acel job in mod cinstit, fara probleme. Dar nu l-as fi putut obtine niciodata doar pe baza meritului, daca in concurs erau prioritari cei cu pile. Un coleg nu si-a recuperat spaga data in perioada cat a lucrat. Incercase s-o recupereze folosind aceleasi tehnici, invatate de la sefi si sistem. A incercat sa fure. A fost dat afara.

Invatasem la greu, munceam cinstit si deseori nu-mi ajungeau banii nici pentru autobuz. Ma simteam umilita. Nu-mi permiteam nimic. Ajunsesem la trei joburi simultan. Ma prabuseam de oboseala. Totul era simplu si se rezolva rapid daca aveai pile si daca dadeai spaga. Totul imi repugna. Cumetria asta era in total dezacord cu principiile morale pe care le invatasem la facultate. Mi-era sila de tot si de toate, nu vedeam nicio sansa si nicio scapare.

Un cunoscut mi-a oferit o… oportunitate. Voia sa ma ajute. Vazuse in mine potential. M-a invitat sa ader la PSD. Omul era destept si foarte descurcaret. Tot in PSD era o prietena a mamei. O femeie pe care o respectam foarte mult, un om inteligent si muncitor. M-am dus de curiozitate. Am fost primita ca o printesa. Pretuiau foarte mult oamenii cu studii, oamenii cu potential. In cadrul aceleiasi societati, aceluiasi sistem, aici eram foarte apreciata pentru ceea ce eram. In rest, orice as fi facut, oricat as fi muncit si m-as fi dedicat, nu insemnam nimic si nu aveam nicio perspectiva.

politica-platon

Nu votasem si n-as fi votat niciodata PSD. Mi se parea o ironie crunta a sortii ce traiam. Voiam doar sa invat pe ce lume traiesc si cum ma pot adapta mai bine. Erau trei categorii sociale in cadrul partidului. Prima si cea mai importanta categorie era formata de baronii locali si beizadelele lor. Ei aveau afacerile si banii. In functie de ei se trageau sforile. Ocupau cele mai inalte pozitii in partid, dar nu aveau functii social-administrative. A doua categorie o formau acolitii, multumiti cu firimiturile. Acestia erau oamenii simpli, fara mari pretentii intelectuale, care voiau siguranta si un trai mai caldut, bucurosi sa primeasca orice avantaj. Firimiturile acelea insemnau destul de mult, erau un bonus de care n-ar fi avut parte altfel decat din interiorul partidului.

Firimituristii cei mai activi si dedicati erau sustinuti intens, li se finantau studiile, li se “construiau” CV-uri care sa dea bine, spre a fi propulsati in functii social-administrative. Prin care acestia aveau sa-si manifeste devotiunea pentru partidul care ii crescuse. Pe principiul promovat din interior: „Nu musti mana care te-a hranit.” Iar devotiunea insemna sa actioneze intotdeauna in beneficiul baronilor. Ba chiar sa fie dispusi sa se sacrifice pentru ei. Multi firimituristi, odata ajunsi in functii social-administrative, incercau sa devina, la randul lor, baroni. Si mai era categoria oamenilor inteligenti si educati, cu studii superioare. Acestia erau folositi tactic, erau bagati la inaintare. Pe ei se baza imaginea partidului. Iar partidul ii atragea, le oferea pozitii de prestigiu, dar musai incerca sa-i „cumpere”, sa-i aiba cu ceva la mana, spre a fi nevoiti, chiar prin santaj, sa apere si sa sustina interesele partidului chiar si atunci cand intrau in conflict cu principiile lor morale.

Nici nu intrasem bine pe usa lor, ca mi s-a oferit o sansa uriasa. Sa devin vicepresedinte la tineret si sa fiu instruita la Bucuresti, la cel mai inalt nivel. Voiau sa devin responsabil cu imaginea unui parlamentar. Urma sa fiu instruita de persoana care se ocupa de imaginea lui Adrian Nastase, care urma sa candideze la presedintie.

Eram naucita. Unii apropiati ma felicitau si considerau ca m-am “scos”. Eram ingrozita. Priveam oamenii simpli, care se multumeau cu firimiturile. Venea un om ca mine, din exterior, care din prima zi le lua fata. Erau obisnuiti, isi rodeau multumiti osul. Stiau ca partidul are nevoie de oameni integri ca sa prospere si mai mult si ca sa le fie si lor bine.

Am refuzat sa ader. Am vrut sa vad, mai intai, ce se intampla acolo, in interior. I-am anuntat ca nu sunt dispusa sa platesc nicio contributie. Au ras. M-au asigurat ca nu-i nevoie. Ca voi avea numai de castigat, nu de platit. Tinerii se bucurau. Aveau un loc in care puteau organiza petreceri, beneficiau de protocol. Erau ajutati in toate problemele lor sociale. Prin partid, orice se putea rezolva. Parea taramul tuturor posibilitatilor.

Va urma…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: