In vacuumul cuantic, nimeni nu te poate auzi urland, declara fizicienii. Cu alte cuvinte, precum ar spune misticii, lui Dumnezeu nu-i pasa! In niciun caz in modul prin care avem noi tendinta sa-l concepem pe Dumnezeu sau potrivit asteptarilor noastre de la dansul. „Teoria evolutiei speciilor si Big Bang-ul sunt adevarate, iar Dumnezeu nu este un magician cu o bagheta”, a declarat papa Francisc in timpul unui discurs sustinut la Academia Pontificala de Stiinte.

Conform mecanicii cuantice, vacuumul nu este deloc gol, asa cum am fi inclinati sa credem. E plin cu energie si cu particule care “clipesc” in si in afara existentei, intr-un timp extrem de scurt. Vacuumul e plin de semnale ciudate, cunoscute drept fluctuatii cuantice.

Timp de decenii intregi, oamenii de stiinta au avut doar dovezi indirecte ale existentei si manifestarii acestor fluctuatii. In 2015, cercetatorii au reusit, in sfarsit, sa le detecteze in mod direct. De curand, aceeasi echipa de cercetatori a mers si mai departe, reusind sa manipuleze vacuumul, in sine, pentru a constata schimbarile acestor semnale in vid.

Cel mai mare impediment din mecanica cuantica, cu care s-au confruntat oamenii straduindu-se s-o inteleaga, a fost faptul ca de fiecare data cand incercau sa observe si sa masoare un sistem cuantic, il distrugeau imediat tocmai prin interferenta cu el. Omul trebuie sa gaseasca o cale de a nu interactiona cu sistemul cuantic, ca sa poata intelege ce se petrece in el.

Mai intai, sa intelegem ce inseamna vacuum. Este un spatiu complet vid de materie, cu cea mai joasa energie posibila. Acolo nu exista particule si nimic care poate interfera cu fizica pura. Unul dintre principiile fundamentale ale fizicii, principiul incertitudinii al lui Heisenberg, afirma limita cunoasterii noastre asupra particulelor cuantice. Vacuumul nu este gol, are propria sa energie ciudata si exista in el perechi de particule si antiparticule, care apar si dispar la “intamplare”.

Aceste particule sunt mai “virtuale” decat materia fizica, de aceea nu pot fi detectate, in mod obisnuit. Desi sunt invizibile, la fel ca aproape tot ce tine de lumea cuantica, aceste particule influenteaza in mod subtil lumea reala. Fluctuatiile cuantice produc la “intamplare” campuri electrice fluctuante, care pot influenta electronii. Datorita acestei influente cauzale asupra electronilor si fost descoperita existenta fluctuatiilor cuantice, demonstrata de oamenii de stiinta inca din anii ’40. Timp de decenii intregi, asta e tot ce au reusit fizicienii.

In anul 2015, o echipa condusa de Alfred Leitenstorfer, de la Universitatea Konstanz din Germania, a detectat in mod direct fluctuatiile cuantice, observandu-le influenta asupra unei unde luminoase. Rezultatele cercetarii au fost publicate in revista “Science”.

In acest punct, stiinta si spiritualitatea se intalnesc si se contopesc in mod miraculos. Daca privesti direct Sursa Cuantica, interactionezi direct cu ea si, astfel, o “distrugi”. Ea capata imediat amprenta ta si nu mai este “substanta” initiala pe care voiai s-o cunosti. Prin interactiune directa cu sursa, ea se modifica dupa “chipul si asemanarea” ta. Nu-i mai poti cunoaste esenta de origine si nu-ti mai ramane decat s-o experimentezi sub forma de efect, prin tine insuti, in loc de cauza primordiala. Esenta ei ramane un mister.

La fel cum vorbesc fizicienii despre sursa cuantica, vorbesc misticii despre Dumnezeu. Ei spun ca nu poti ajunge singur la Dumnezeu, ca ai nevoie de un ghid ca sa distingi adevarul de iluzie, pe parcurs. Pentru ca Dumnezeu, ca Sursa, este mult prea usor si des confundat cu o alta sursa, prin care se reflecta: mintea creatoare. Iata ca fizicienii le dau dreptate misticilor. Nu poti studia direct Sursa Cuantica, prin interactiune directa. Misticii folosesc pilda frumoasa a lunii. Este sau nu reala luna reflectata in apa? Si da, si nu, dar poti sa atingi luna direct prin reflexia sa? Daca incerci asta, in loc sa te ridici la stele, poti ajunge direct pe fundul marii. Luna reflectata in apa este doar o imagine a lunii reale, din spatiu. Luna reala, materiala, este diferita de povestile care le plac oamenilor despre ea. Astronautii au avut sansa sa experimenteze direct acest lucru. Iar Luna a fost destul de “neprietenoasa”, arida si deloc lirica. Frumoasa si artistica reflexie a lunii in apa ii da omului sansa sa mearga pe firul cauzalitatii, pornind de la o iluzie, catre adevar “palpabil”, direct experimentabil.

Cercetatorii germani au folosit un impuls laser, de extrem de scurta durata, in vacuum. Impulsul a durat a milioana miliarda parte dintr-o secunda. Astfel, au reusit sa observe modificari subtile in polarizarea luminii si au dedus ca acestea au fost cauzate, in mod direct, de fluctuatiile cuantice. Oamenii de stiinta inca dezbat pe marginea acestei cauzalitati, dar germanii au dus experimentul la urmatorul nivel. Au presat vacuumul, cum ai stoarce o lamaie, si au observat modificari ciudate in fluctuatiile cuantice, ca rezultat.

De regula, cand fizicienii cauta sa observe efectele fluctuatiilor cuantice asupra unei particule luminoase, ar trebui ca, mai intai, sa detecteze particula si chiar s-o amplifice pentru a constata efectul. Insa asta ar distruge si elimina “semnatura cuantica” de pe fotonul respectiv, adica exact ce a facut echipa de cercetatori in cadrul experimentului din 2015.

De data aceasta, oamenii de stiinta au studiat lumina in functie de timp si de spatiu, nu in functie de modificarile fluctuatiilor cuantice, rezultate in urma absorbtiei si amplificarii fotonilor de lumina. Poate ca suna ciudat, dar spatiul si timpul se comporta la fel in vacuum, astfel incat il poti examina pe unul pentru a afla mai multe despre celalalt.

Atunci cand au presat vacuumul, cum ai strange un balon, actionand asupra spatiului, fizicienii au observat ca fluctuatiile cuantice s-au redistribuit in interiorul acestuia. In anumite zone, fluctuatiile au devenit mai zgomotoase decat nivelul sunetului din vacuumul initial, iar in alte zone au devenit mai tacute.

quantum-mechanics

Leitenstorfer compara aceasta cu un blocaj de trafic. Cand apare un blocaj de masini, acesta este format de masinile adunate din spate, in timp ce in fata, dupa “nod”, densitatea masinilor descreste din nou. E similar unui torus, strangulat la mijloc. Acelasi lucru se petrece si in vacuum. Cand vacuumul este “strangulat” intr-un loc, distributia fluctuatiilor cuantice se modifica, iar aceste fluctuatii isi sporesc sau isi incetinesc viteza, ca rezultat. Acelasi lucru, constatat prin actiunea asupra spatiului, este valabil si prin actiunea asupra timpului.

In urma experimentului recent s-a mai constatat ceva ciudat. Fluctuatiile din anumite zone scad sub nivelul sunetului anterior de fond, adica mai jos decat starea initiala a spatiului vid. Pentru oamenii de stiinta, acesta este “un fenomen uimitor”. In termeni mistici, acest fenomen uluitor ar putea fi explicatia “binelui” si a “raului”, ca fluctuatii energetice de la vibratia initiala, “neutra”, a Sursei Cuantice. In functie de “presiunile” vietii, omul vibreaza pe unde mai inalte sau mai joase. Omul, ca instrument cuantic, transforma prin sine frecventa Sursei, dintr-un “vid” aparent aleatoriu. In mod paradoxal, omul care vrea sa cunoasca Sursa si modul in care a fost creat “vidul”, cat si comportamentul intrinsec aparent aleatoriu al acestuia, nu reuseste sa vada padurea din cauza copacilor. De indata ce “atinge” Sursa, ea se “distruge” si se comporta la fel ca omul. Iar “presiunile” vietii seamana teribil cu fluctuatiile aparent “aleatorii” din interiorul campului cuantic.

Comunicatul de presa oficial ofera urmatoarele explicatii despre noile descoperiri: “Datorita noii tehnici de masurare, care nici nu absoarbe fotonii, ca sa-i masoare, nici nu-i amplifica, putem detecta in mod direct sunetul electromagnetic de fundal al vacuumului si totodata deviatiile controlate de la starea initiala, create de cercetatori.”

In prezent, echipa germana de fizicieni continua testele, pentru a verifica acuratetea noii tehnici descoperite si tot ce pot afla folosind-o. Chiar daca rezultatele lor de pana acum sunt impresionante, e totusi posibil ca ei sa fi descoperit o tehnica de masurare care poate ca nu influenteaza starea cuantica initiala, dar nici nu ne va spune mai mult despre sistemul cuantic. Urmatoarea etapa a experimentelor stiintifice va fi asupra “starii cuantice a luminii”, adica asupra comportamentului invizibil al luminii la nivel cuantic, pe care oamenii de stiinta abia de acum incolo incearca sa-l inteleaga.

Sursa: www.sciencealert.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: