Nu mai fac fata!

Am un amic poznas care, daca ii zici ca nu mai faci fata, o sa-ti raspunda ca n-ai decat sa faci… spate. Iar daca il intrebi ce sa faci, iti raspunde razand: matreata! 🙂

Cineva mi-a scris prin ce necazuri trece si cum nu le mai poate face fata. Este un caz practic, util pentru noi toti.

Problema: Persoana imi marturiseste cum are probleme in toate privintele. Nu mai are job, sanatatea e subreda, se framanta si nu mai doarme bine, o apuca depresia, doar ce si-a inmormantat o ruda, se simte obosita, vlaguita, depasita de situatie, simte ca nu mai face fata vietii. Zice ca are prea multe probleme si prea putine bucurii. Nu stie ce sa faca, totusi zice ca stie ca trebuie sa gandeasca pozitiv si sa traiasca in prezent. A tinut post, s-a spovedit, se impartaseste si se simte chiauna. Marturiseste ca i-e dor de sine, de persoana voiasa care ar putea fi, dar mintea parca ii ruleaza numai ganduri negative.

nu-mai-fac-fata

Raspuns: Cu cat dai mai multa atentie problemelor si necazurilor, cu atat mai mari si coplesitoare iti vor parea. Daca oricum esti nevoit sa treci prin ele, poti sa-ti muti atentia si sa-ti duci gandurile in alta directie, la motivele de bucurie care iti raman. La recunostinta, efectiv te poti hrani din recunostinta ta pentru oricat de putin si pentru oricat de grea ar fi viata, fie si pentru ca o ai poti fi recunoscator. Sa te bucuri, depinde de tine. Iar daca tu nu vrei sa te bucuri, cine sa se bucure pentru tine si in locul tau? Cu cat te agiti si te framanti mai mult, cu atat o sa ti se para viata mai grea. In loc de asta, ai putea sa incerci sa nu-ti doresti ca viata sa fie altfel decat este si sa lucrezi cu tine s-o accepti exact asa cum e. Atunci, imediat bucuria si recunostinta rasar. De tine depinde cum te simti.

Problema: Omul imi raspunde ca si-a amintit o zicala frumoasa: „Fa rai din ce ai”. Dar continua sa se planga de lipsa timpului personal, de toate cate trebuie sa le faca, de viata agitata, de felul in care ne luam cu valtoarea vietii. Cum sa nu ne apuce depresia si insomnia daca nu avem timp si pentru sufletul nostru?, ma intreaba.  Apoi, se consoleaza la gandul ca-i o veste buna ce a citit ca-i rezerva horoscopul pentru acest an.

Raspuns: Cand sa avem grija de sufletul nostru? Exact in timp ce facem chiar ce descrii. In timp ce traim, tot timpul. Suferim din cauza ca avem impresia ca viata ar trebui sa fie un timp separat pentru ceva si un timp separat pentru altceva. Pentru ca nu traim ce vrem noi, cand si cum vrem noi. In timp ce te ocupi de toate cate le-ai zis, sufletul tau e bine merci, n-are absolut nicio problema. Daca ai face toate cate le faci zilnic cu liniste si bucurie, intr-o stare de acceptare, n-ai mai resimti stres, tensiune, care vin din faptul ca ti se pare greu sa faci toate astea si ai vrea altceva. Insomnia si depresia nu ne apuca fiindca nu avem timp pentru sufletul nostru, ci tocmai invers, fiindca vrem sa traim altceva decat traim. Pentru sufletul nostru nu exista aceasta diferenta, el nu se simte mai bine sau mai rau in timp ce muncim pe rupte sau stam in pat. Mereu se poate si mai rau si, stii cum se spune, nemultumitului i se ia darul. E grea viata? In comparatie cu… ce? Daca horoscopul te poate bucura, e alegerea ta ca speranta sa-ti fie stimulata astfel. Mai bine nu mai astepta sa te bucuri, mai bine fa-o pur si simplu, acceptand ceea ce traiesti, exact asa cum este.

Problema: Omul imi repeta ca a uitat sa traiasca in prezent. Isi aminteste ca, atunci cand eram copii, stiam sa facem asta, sa ne bucuram de tot. Spune ca, din nefericire, ne pierdem darul asta. Ne grabim si asta ne face sa nu mai traim in prezent.

Raspuns: Intreb omul ce intelege prin a trai in prezent… Spre exemplu, cum poate fi un calugar fericit? Fiindca traieste in prezent? Ca doar nu se „bucura” de toate cele lumesti, nu? Ba nici macar nu le vrea. Iar de muncit, un calugar munceste cat nici nu ne imaginam. Si in exterior, ca noi toti, dar mai ales in interior. E o munca sa-ti mentii corpul nemiscat si mintea concentrata in ruga, timp de ore intregi. Si atunci, cum de creierul unui calugar a inregistrat cel mai mare scor de fericire, in mod stiintific dovedit? Cum de Iisus i-a binecuvantat pe cei care il omorau? E o pilda simpla asta. Sa traiesti exact ceea ce este, asa cum este. Sa te bucuri de ceea ce este si sa fii recunoscator. Daca Dumnezeu inseamna ceva pentru tine, nu poti sa te pui cu ceea ce El ti-a menit. Impotrivirea mentala nu face decat sa-ti aduca suferinta. Cu gandul la Dumnezeu, omul poate indura orice, cu acceptare, recunostinta si bucurie. Despre asta e vorba. Ori facem asta, ori ne chinuim mereu. Ceea ce facem e oricum la fel, diferenta e doar in ceea ce simtim. Iar iluzia mentala e in gandurile noastre cum ca viata ar trebui sa fie altfel si abia atunci ne-am simti mai bine.

Problema: Omul ma intreaba cum sa gestioneze mania pe care o simte in interior si pe care a invatat din copilarie sa si-o reprime. A invatat ca iesirile manioase si starile de furie nu sunt bune si ca ii pot rani pe cei de langa noi. Iesirile furioase si le manifesta doar acasa, unde se simte in siguranta. La job si le reprima, din teama de a nu-si rani colegii. Cand s-a intamplat ca o colega sa-l agreseze verbal, omul nu a ripostat din prima, dar colega a continuat, si atunci a facut-o cu ou si cu otet, primind apoi mustrari. Desi fusese atacat verbal, omul simte ca n-a fost bine nici daca a rabufnit. Iar daca si-a cerut scuze ulterior, colega n-a facut-o.  Omul spune ca avea nevoie sa-si ceara scuze, pentru propria liniste. Marturiseste ca isi doreste sa fie el insusi, fara masti. Considera ca oamenii sunt apreciati daca sunt autentici, dar adauga ca tot are cineva de suferit astfel. Ma intreaba cum sa faca sa-i fie bine si sa nu sufere nici ceilalti.

Raspuns: Fii sincer cu tine si intreaba-te care iti sunt motivele de furie, de manie. Ia-le pe rand, analizeaza-le pe rand. Precum spui, unele motive sunt din cauza nedreptatii, asa cum o percepi tu. Deci, din nou, avem o diferenta intre cum crezi tu ca ai merita sau ar trebui sa fii tratat si cum se intampla asta in realitate. Fireste ca prin izbucnirile noastre ii ranim pe cei din jur. La fel cum si ei ne ranesc prin izbucnirile lor. Fiecare se poarta si reactioneaza inconstient in acest caz si isi manifesta, practic, niste neputinte. Fie intretinem acest cerc vicios, fie el se rupe si se opreste la cineva. Acel cineva care opreste cercul vicios nu o face musai pentru ceilalti, cat mai ales pentru sine, pentru propria liniste. Astfel, au toti de castigat. Acel cineva trebuie sa aiba puterea sa se ridice mai presus de sine. Adica sa nu mai ia nimic personal. E o pilda foarte frumoasa, in care un maestru spiritual e intrebat ce beneficii reale si palpabile poate aduce practica spirituala. Iar el raspunde: iata un beneficiu. Atunci cand esti insultat, iti poti ridica spiritul la un nivel la care insulta nu te mai poate ajunge si atinge. In caz contrar, nu faci decat sa ramai la acelasi nivel de cerc vicios, plin de suferinta si frustrari, la fel cu cel care te insulta. Si acel om are frustrari personale, unele chiar neavand absolut nicio legatura cu tine, din cauza carora se manifesta astfel. Cineva, asadar, ar trebui sa fie capabil sa se ridice mai presus de propriile frustrari, mai presus de dreptate personala, sa aiba atata drag de liniste, iubire pentru sine si pentru ceilalti. Omul singur nu poate face asta. Numai gandul la ceva superior si mai presus de sine, la Dumnezeu, il poate ajuta. E ca si cum ti-ai spune: daca Dumnezeu vrea asta, accept cu bucurie. Cum se poarta altul il priveste si il defineste pe el, cum reactionezi tu te priveste si te defineste pe tine. Daca nu poti din prima, nu-i nimic. Obisnuieste-te cu gandul ca n-o sa poti nici din a doua, nici din a treia incercare. Dar o sa reusesti intr-o zi, daca iti doresti asta. Intr-o zi, n-o sa mai gandesti viata ca fiind atat de mult despre tine. Cand o sa renunti la atasamentul de propriul punct de vedere si o sa il abandonezi pentru a face loc sa existe Dumnezeu mai mult in tine, nimic nu te va mai putea atinge si vei putea suporta orice cu bucurie si cu seninatate. Ca sa fii autentic si fara masti, accepta ceea ce simti, nu reprima, dar invata sa redirectionezi, sa transformi. Daca inca simti furie, manifest-o, dar nu la adresa altora, ci impersonal. Poti s-o transformi in lacrimi de neputinta, te vei simti mult mai bine, vei simti descarcare, usurare. Poti sa te rogi. Poti sa dai cu pumnul in pereti. Poti sa alergi pana la epuizare. Aminteste-ti ca, atunci cand suntem epuizati, nu mai avem putere sa replicam. Parca nici nu ne mai poate atinge nimic. La fel, cand suntem indragostiti. Simtim ca plutim si nimic rau nu ne poate atinge. Desi totul decurge la fel, in exterior, iar ceilalti sunt la fel.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: