Îmi iubesc țara. Îi iubesc pe români, oriunde ar fi. Țara asta e un colț de rai, în care chiria se plătește al naibii de scump și poate tocmai de-aia nu și-o permite oricine.

Poate că suntem niște țărani, niște ciobani și niște Moromeți, niste hoți și niște milogi, poate că scuipăm, ne înjurăm și ne pupăm, poate că nu suntem nici noi ce ne-am dori să fim, poate că tânjim, ștergându-ne mucii pe cușmă, la ce vedem prin gaura cheii, la case mai mari, poate că am fost educați să fim victime și ne dezbărăm cu greu de nărav, poate că e și un lux de anduranță să rămâi român, în țara ta. Poate că da, poate că suntem toate astea…

Dar cert e că mereu producem unele dintre cele mai mari genii ale acestei lumi. Cert e că putem fi recunoscători că nu ne-am născut și nu trăim în Haiti, Guinea Ecuatorială, Zimbabwe, Congo sau Madagascar (unele dintre cele mai sarace țări din lume).

De câte ori am vrut să plec, am înjurat, am strâns din dinți, de câte ori am plâns și mi-am cârpit iar speranța ruptă-n coate… Tot de atâtea ori m-am simțit egoistă că vreau mai mult, mai bine și mai ușor pentru mine și ai mei, că nu pun mai mult osul la treabă aici, unde suntem și unde sunt, că nu mă bucur destul de ceea ce este aici, așa cum este și cum în altă parte nu-i.

crucea-caraimanului

O prietenă, mutată din țară, îmi spunea că, și dacă reușești să trăiești decent aici, în România, tot nu poți cumpăra atmosfera, oamenii, civilizația. Aici, când ieși din casă, dai peste mulți oameni obosiți, nervoși, triști, frustrați, resemnați. Ești silit să asiști la multă deznădejde, încrâncenare, durere, furie, ură, prostie, nepăsare.

O altă prietenă a fost plecată din țară și s-a întors. I-a fost dor și i-au lipsit înjurăturile noastre neaoșe, pasionale, amuzante, într-o civilizație rece și sterilă. Mama ei i-a zis: ”Nu ești bună de nimic. N-ai reușit nimic în viață. Ești un Nimic!” Iar ea i-a răspuns: ”Nici nu știi tu cât am muncit eu pentru Nimicul ăsta!”

Am prieteni care au plecat și sunt mândri că au avut puterea s-o facă, am prieteni care muncesc voluntar, aici, la alegeri, în acțiuni caritabile, ba chiar și pentru Guvern!

Nu-ți place? Bucură-te că poți și că ești liber să faci tu mai mult. Vrei să pleci, pentru un trai mai bun? Bucură-te că poți și că ești liber s-o faci. Aici, la noi, chiria se plătește al naibii de scump si nu rezistă oricine. Acolo, poate o fi mai ușor, dar nu-i la fel. Mulți dintre cei plecați spun că poate fi mai greu.

Haideți la VOT, frați români, rămași la ”vatră”! Haideți să-i facem pe frații noștri să vrea să se întoarcă. Haideți să-i facem să-și amintească lucrurile care contează cel mai mult și pe care și noi am fost de atâtea ori tentați să le dăm uitării, să le desconsiderăm și să le lăsăm în urmă. CINE SUNTEM. UNDE NE-AM NĂSCUT. DE UNDE AM PLECAT.

Când cauți să-ți fie mai ușor, poți să dai chiar de mai greu. Pentru orice există un preț. Atât am putut până acum și atât ne-a dus capul. Toate astea au fost până ieri, dar mâine e o nouă zi. În care, poate vreți să fim mai responsabili decât ieri, poate vreți să ne asumăm propria soartă, fiindcă numai așa poate fiecare să facă o diferență și o schimbare. MÂINE, HAIDEM CU TOȚII LA VOT!

Ce-ți doresc retoric ție, dulce Românie? Să te votăm cu toții! Inclusiv și mai ales pentru cei care nu au încă drept de vot. Care vor deveni fii de Moromete, de Brâncuși, Porumbescu, Enescu, Eminescu, Eliade, Țuțea, Vlaicu, Coandă, Vuia, Saligny, Comăneci, Hagi, Prunariu, Arghezi…

Testament (de Tudor Arghezi)

Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin râpi şi gropi adânci
Suite de bătrânii mei pe brânci
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.

Aşeaz-o cu credinţă căpătâi.
Ea e hrisovul vostru cel dintâi.
Al robilor cu saricile pline
De osemintele vărsate-n mine.

Ca să schimbăm, acum, întâia oară
Sapa-n condei şi brazda-n călimară
Bătrânii au adunat, printre plăvani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Şi leagăne urmaşilor stăpâni.
Şi frământate mii de săptămâni
Le-am prefăcut în versuri şi-n icoane,
Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.
Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
Lăsând întreagă dulcea lui putere.

Am luat ocara, şi torcând uşure
Am pus-o când să-mbie, când să-njure.
Am luat cenuşa morţilor din vatră
Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,
Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
Păzind în piscul datoriei tale.

Durerea noastră surdă şi amară
O grămădii pe-o singură vioară,
Pe care ascultând-o a jucat
Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.
Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Si izbăveşte-ncet pedepsitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptăţirea ramurei obscure
Ieşită la lumină din padure
Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii întregi.

Întinsă leneşă pe canapea,
Domniţa suferă în cartea mea.
Slova de foc şi slova faurită
Împărechiate-n carte se mărită,
Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.
Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
Făr-a cunoaşte că-n adâncul ei
Zace mânia bunilor mei.

Comments on: "Sunt Moromete de România si merg la vot" (1)

  1. Ești un suflet frumos de român! Și eu sunt dintre cei care au plecat, au fost nevoiți să plece, dar s-au întors după o vreme, pentru că nimic nu poate egala casa – Acasă.
    Desigur, nu pot supraviețui numai aici, mai plec din când în când, dar Acasa mea a rămas aici. De aceea te înțeleg.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: