Speech-ul magistral al lui Charlie Chaplin, de la finalul filmului „Marele dictator”, în care interpretează comic rolul lui Hitler.

„Îmi pare rău, dar nu vreau sa fiu împărat. Asta nu-i treaba mea. Nu vreau să conduc sau să cuceresc pe nimeni. Mi-ar plăcea să ajut pe toată lumea, daca ar fi posibil: evrei, non-evrei, negri, albi. Noi toți vrem să ne ajutăm unul pe altul. Așa sunt ființele umane.

Vrem să trăim fiecare prin fericirea celuilalt, nu prin suferința lui. Nu vrem să urâm și să ne disprețuim unul pe altul. În lumea asta e loc pentru fiecare, iar bunul pământ e bogat și ne poate hrăni pe toți. Modul de viață poate fi liber și frumos, dar noi am rătăcit calea. Aviditatea a otrăvit sufletele oamenilor, a împresurat lumea cu ură, ne-a dus militărește către suferință și vărsare de sânge. Am sporit viteza, dar i-am devenit prizonieri. Mașinăria care oferă abundență ne-a lăsat să tânjim.

Cunoașterea ne-a făcut cinici, inteligența, duri și lipsiți de inimă. Gândim prea mult și simțim prea puțin. Avem mai multă nevoie de umanitate decât de mașinării. Avem mai multă nevoie de bunătate și de blândețe decât de inteligență. Fără aceste calități, viața ar fi aspră și totul ar fi pierdut. Avionul și radio-ul ne-au adus mai aproape, împreună. Însăși natura acestor invenții strigă după bunătatea din oameni, urlă după frăție universală, după unitatea noastră, a tuturor. Chiar acum vocea mea ajunge la milioane de oameni din întreaga lume, la milioane de oameni disperați, la femei și la copii, la victimele unui sistem care îi determină pe oameni să tortureze și să întemnițeze alți oameni nevinovați. Celor care mă puteți auzi, vă spun, nu disperați.

Suferința care s-a abătut acum asupra noastră nu-i decât manifestarea efemeră a avidității, amăraciunea oamenilor care se tem de calea progresului uman. Ura oamenilor va trece, dictatorii vor muri, iar puterea pe care au luat-o de la oameni se va întoarce la oameni. Câtă vreme oamenii mor, libertatea nu va muri niciodată! Soldați! Nu vă supuneți unor brute, unor oameni care vă desconsideră, care vă înlănțuie, care vă controlează viața, vă spun ce să faceți, ce să gândiți și ce să simțiți! Care vă instruiesc, vă spun ce să mâncați, vă tratează ca pe niște vite, vă folosesc pe post de carne de tun.

Nu vă dați pe mâna acestor oameni, care nu mai sunt naturali, sunt oameni-mașinărie, cu minți de mașinărie și cu inimi de mașinărie! Voi nu sunteți mașinării, nu sunteți vite, sunteți oameni! Purtați iubirea umanității în inimile voastre! Voi nu urâți! Doar cei cărora le lipsește iubirea urăsc, cei neiubiți și cei care nu mai sunt naturali. Soldați! Nu luptați pentru sclavie! Luptați pentru libertate! În capitolul al șaptelea al Evangheliei după Sfântul Luca, scrie că împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul omului, nu al unui singur om, nu al unei grupări de oameni, ci în toți oamenii! În voi! Voi, oamenii, aveți putere, puterea de a crea mașinării, puterea de a crea fericire! Voi, oamenii, aveți puterea de a vă face viața frumoasă și liberă, de a transforma această viață într-o minunată aventură. Atunci, în numele democrației, haideți să folosim această putere. Haideți să ne unim cu toții.

Haideți să luptăm pentru o lume nouă, pentru o lume decentă, în care să li se dea oamenilor șansa să muncească, în care să li se dea tinerilor șansa la viitor și bătrânilor siguranța. Promițând toate acestea, brutele s-au ridicat la putere. Dar mint! Nu-și țin promisiunea. Niciodata nu și-o vor ține! Dictatorii se eliberează pe ei inșisi, dar îi transformă pe oameni în sclavi. Haideți să luptăm acum ca să îndeplinim acea promisiune. Haideți să luptăm ca să eliberăm lumea! Să eliminăm granițele dintre națiuni! Să eliminăm aviditatea, ura și intoleranța!

Haideți să luptăm pentru o lume rațională, o lume în care știința și progresul vor conduce către fericirea tuturor oamenilor. Soldați, in numele democrației, haideți să ne unim cu toții!”

the-greatest-speech-ever-made

Un speech magistral, precum spuneam, pe alocuri genial, adică de bun simț (common sense, cum se spune), dar, vai, utopic. Tot un Hitler deghizat îl ține. Lumea asta nu poate fi salvată fără vrerea și acordul ei. Iisus n-a putut ”salva” pe nimeni, nu fără participarea și dorința omului respectiv. Așa de tare vrea lumea asta să fie salvată, încât l-a omorât pe Iisus și l-ar omorî din nou, iar și iar, oricând, pentru că ar fi periculos pentru ea. Un Mesia, un maestru spiritual autentic îi dărâmă lumii acesteia iluziile, atât de dragi și iubite, îi anuleză atât zona de confort, cât și prețul suferinței.

Un Iisus îl poate ajuta să se elibereze numai pe acela care chiar vrea asta, cu orice preț, sătul de celălalt preț, mult mai mare, prețul suferinței și al sudorii, cu care își plătește mult prea scump chiria respirațiilor în această lume. Dar, pentru asta, omul trebuie să vrea, să fie dispus să renunțe la iluzii, plătite scump cât nu merită, și să plătească, în schimb, prețul renunțării la minciuni confortabile, care îl fac să mai suporte încă o zi, cu gândul c-o să vină o zi când va fi mai bine. Încercând, între timp, să se simtă mai bine, prin plăceri efemere, iar ziua aceea întârzie să vină. Ba chiar nu vine niciodată. Când își atinge un scop, omul pare fericit preț de o secundă, apoi începe să alerge după alt scop, încă neatins. Și tot așa, ziua fericirii depline, a eliberării, nu vine. Vine moartea înaintea ei.

Și, în tot acest timp, omul uită că împărăția cerurilor chiar este în el însuși și nu în afara sa. Că nu depinde decât de el să pășească înăuntru. Că asta e singura ”luptă” pașnică. În rest, sunt toate utopii. Oamenii nu vor să se unească, vor să fie în competiție, le place competiția, le dă o falsă miză pentru care au impresia că merită să trăiască și să depună efort. Dacă le iei miza, câștigul, pare că le iei tot. Abia când pierdem tot, începem să ne câștigăm pe noi înșine, dar chiar și atunci tot ne opunem. Vrem tot ce această lume ne poate da, uitând că suntem doar niște musafiri aici. Vrem lumea asta și nu împărăția cerurilor. Vrem durere și suspin. Totul se plătește în lumea asta. ”Toți vă vor binele. Nu vi-l lăsați luat.”

Discursul acesta magistral e extrem de util și tonic în avanpremiera alegerilor. Dar, vai, e absolut inutil. Fiindcă nu există alegere. Alegem între cine și cine? Alegem, oare, vreodată, conducătorii pe care chiar îi vrem? Nicidecum, niciodată. Alegerea noastră e limitată la niște oameni înscriși pe niște liste, care n-au ajuns acolo întâmplător. E ca și cum am alege între o moarte prin spânzurare și una prin înec. Halal alegere!

Nu, lumea asta-i ca o școală de corecție, nu-i menită să fie salvată. E ca și cum ai spune că trebuie upgradată clasa a III-a, cu forța, la nivel academic. E imposibil. Doar omul singur se poate salva pe sine. De lumea asta, făcându-și bine temele și trecând clasa. Se va găsi mereu cineva, poposit în această lume și neavând habar ce caută aici, să vrea s-o schimbe, s-o cucerească, s-o facă a lui, s-o domine sau s-o salveze. Genial spus: ”Câtă vreme oamenii mor, libertatea nu va muri niciodată!”

Cunosc oameni care vor să schimbe lumea, s-o facă mai bună, dar trec orbi pe lângă un cerșetor în zdrențe. Cunosc oameni care salvează niște animale și pe altele le mănâncă în farfurie. Cunosc vânători milostivi, care au exersat uciderea rapidă, ca să nu sufere bietul animal. Hitler era vegetarian și iubea animalele. Hitler va vrea mereu o luptă pentru un scop nobil, care îi servește, în primul rând, lui. Cel puțin zonei lui de confort și confortului său mental, unei false senzații de a fi mai bun, mai deștept, superior, util, șef sau călăuză. Hitler vrea o lume utopică, în care oameni buni să se sfâșie pentru cauze bune. Devenind, astfel, oameni răi pentru o cauză bună. Iisus sau un Mesia n-ar fi niciodată de acord cu așa ceva. Mai degrabă s-ar lăsa omorâți cu seninătate. Niciun sistem social, nici măcar democrația nu ar însemna nimic pentru ei. Fiindcă libertatea și fericirea autentice nu există și nu sunt de găsit nicăieri în exterior, în această lume. Sunt doar în interior, în împărăția cerurilor din fiecare dintre noi.

Prețul biletului de intrare e doar lepădarea de promisiunile chioare nu numai ale politicienilor, ci de toate promisiunile chioare ale acestei lumi. La fel ca politicienii, lumea asta nu-și va îndeplini niciodată promisiunile. Fiindcă nu poate să-ți dea împărăția cerurilor. Deja o ai, e în tine, numai de tine depinde dacă vrei să pășești în ea sau mai aștepți. Poate, totuși, câștigi la loto între timp. Sau moare mătușa Tamara. Sau intră vărul Fănel pe listele electorale și e ales, caz în care nu te vor mai deranja atât de tare politica și sistemul social.

E cel mai ușor să uiți. Pentru un milion de euro și pentru tot ce promit ei a cumpăra, câți n-ar uita și de împărăția cerurilor, și de ei, și cum îi cheamă, și de familia lor, și de pace pe pământ. Iar filantropia ar arăta cam așa: un sărac și un bogat se rugau fierbinte. Săracul: ”Te rog, dă-mi Doamne 10 dolari, să-mi hrănesc familia și să am ce mânca.” Bogatul: ”Te rog, dă-mi Doamne 1 milion de dolari!”. După o vreme de rugăciune în tandem, bogatul îi spune săracului: ”Ia de la mine 10 dolari și taci, lasă-l pe Dumnezeu să se concentreze!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: