Azi am trait un miracol si va impartasesc din nou experienta viselor care se pot implini. Iubirea a batut din nou toate recordurile, toate piedicile, a reusit ceea ce parea imposibil. Am asistat la ceea ce in niciun caz nu poate fi numit noroc, am fost martor la modul in care se manifesta divinitatea. Spontan, uluitor, absolut coplesitor.

In urma cu putina vreme, am aflat despre vizita maestrului meu spiritual intr-o tara straina. Imi doream tare mult sa pot participa, sa pot impartasi clipe nepretuite alaturi de oameni uniti in spirit, inima si gand. Dar costurile unui asemenea drum erau mult mai mari decat mi-as fi putut permite. De fapt, multi au fost de parere ca nici macar n-ar merita asemenea costuri pentru atat de putin timp.

Dar ce este timpul? Time is money? (Timpul inseamna bani?) Cred ca Einstein n-ar fi de acord. Timpul cel mai pretios nu se masoara in bani, ci tocmai in absenta timpului. Cele mai valoroase clipe sunt cele care nu sunt cuantificabile in timp, ci in traire.

Am abandonat ideea de a merge. Parea imposibil. Acum doua zile, o intamplare a facut sa-mi reaminteasca acest eveniment. Mi s-a aprins dorul, cu o iubire greu de descris in cuvinte. Le-am scris prietenilor din tara straina, rugandu-i sa ma ajute cu orice informatii utile. Chiar in aceste zile simteam cum curg nestingherita, fara griji sau planuri. Mi-am spus ca as fi dispusa sa renunt la orice ca sa merg, asa cum am mai facut, mi-as da ultimul ban, fara sa gandesc sau sa regret, m-as arunca din nou in gol, cu capul inainte, fara sa stiu daca o sa zbor sau o sa cad.

Omul langa care vreau sa fiu e un non-conformist si il iubesc inclusiv pentru asta. E un model desavarsit de naturalete. Joaca fotbal, se bucura, indeamna oamenii sa nu mai ia lucrurile atat de in serios si ne asigura ca spiritualitatea nu inseamna sa castigam vreun loc in rai, ci doar o noua stare de constiinta. Una dintre intalnirile sale cu oamenii a fost complet surprinzatoare pentru ceea ce se astepta publicul de la un maestru spiritual. Asteptau vorbe de duh, citate din carti, poate predici, reguli. El batea darabana pe genunchi. Nimeni nu pricepea ce se intampla. I-au adus microfonul mai aproape si atunci zeci de mii de oameni au inteles ce facea. Canta melodia celor de la Beatles “With a little help from my friends”, batand ritmul pe genunchi, invitandu-i pe toti sa cante impreuna cu el. “What would you think if I sang out of tune/ Would you stand up and walk out on me?” (Ce ai zice daca as canta o melodie/ Te-ai ridica si m-ai parasi?)

Fara sa intrevad nicio posibilitate de a merge unde ma chema dorul, mi-am trait ziua curgand liber, de la sine. La un moment dat, m-am oprit intre drumurile zilei, am facut o scurta pauza si am cantat: “With a little help from my friends”, “All you need is love” si “My sweet Lord”. Am cantat si in masina, cu geamurile deschise, le-am oferit oamenilor zambetul meu pana la urechi si ei mi-au raspuns. O batrana mi-a oferit un boboc perfect de trandafir, cu tot dragul, fiindca ma vazuse oprindu-ma sa-i miros cu evlavie petuniile din gradina. I l-am dus cu grija fiica-mii si i-am aratat cum sa-i simta si sa-i mangaie petalele catifelate. Dharma a luat bobocul, l-a mirosit, apoi l-a oferit si jucariilor ei sa-l miroasa, ratoiului Titi, apoi a intins bobocul de trandafir mobilelor, sa-l miroasa, dusumelei, peretilor, apoi din nou mie, apoi narilor ei. O priveam zambind, ma privea zambind, iar timpul statea in loc, rapus de cateva petale nepretuite, cu miros divin. Ce este nepretuit? Ceva ce n-are pret…

Seara, tarziu, preturile de la avion si de la cazare erau altele. O cautare in joaca, pe net, mi-a scos in fata solutii mai ieftine, dar tot prea scumpe. Un prieten din tara cea straina m-a sunat si m-am bucurat cand mi-a spus ca puteam sta la el. Desi locuia mult prea departe, ma bucuram fie si sa dorm doar cateva ore pe noapte si eram dispusa sa petrec majoritatea timpului pe drumuri. Nu, nu merita, m-a asigurat el, si apoi repede, repede, mi-a rezervat cazare in localitatea unde voiam sa ajung. In acelasi timp, un alt prieten imi rezerva biletul de avion…

Nu-mi venea sa cred ca e real ce traiesc, ca e posibil. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut, dimineata nu mi-as fi putut imagina ca seara voi avea rezervare la avion si cazare. La fel cum am primit sprijin, o donatie miraculoasa, ca sa-mi public cartea. Stiti care-i culmea culmilor? Prietenii mei mi-au rezervat ultimul loc din avion si ultima camera de la pensiune! Cateva minute si acele variante instabile, cu preturi variabile, ar fi disparut din nou in neantul infinitelor posibilitati. Sincronizarea a fost totul. A doua zi ar fi fost prea tarziu pentru acel avion si pentru acel loc de cazare. Le-am zis prietenilor mei ca au realizat un miracol, la care am participat cu totii. Si ca voi povesti despre acest miracol, le voi spune oamenilor sa creada in minuni, la fel cum credeam in povestile din copilarie, fiindca ele exista si sunt posibile.

boatFemeia care a facut donatia datorita careia cartea mea a ajuns sa fie publicata mi-a spus niste vorbe simple si de neuitat si vi le spun si eu voua. Mi-a spus ca oamenii ar trebui sa-si urmeze visele, fiindca fiecare vis merita sa fie implinit. Prietenul care a facut posibila calatoria mea mi-a spus, cu o simplitate debordanta: “Bucuria ta e bucuria mea.”  In seara asta, am vazut in el modelul simplu al celei mai profunde lectii de spiritualitate: bucuria de a oferi neconditionat. Cred ca e un mod de a ne simti vii si de a simti ca impartasim ceea ce suntem impreuna cu altii. Cred ca e ceea ce ne ridica la cel mai inalt nivel al umanitatii noastre: bucuria de a (ne) oferi neconditionat.

Il ascultam pe amicul meu la telefon. Imi povestea despre oamenii de pe acele meleaguri. Buni, rai, ca peste tot. Dar ce este rautatea? E otrava care il otraveste pe cel care o contine. Dar ce inseamna o natie, apartenenta? “Sunt mandru ca sunt roman oriunde m-as duce”, mi-a zis el. “Cum as putea sa reneg asta? Ar fi ca si cum mi-as renega parintii, stramosii…” Da, sunt toate in noi. Noi suntem in toate. Negri, albi, buni, rai. Toti avem nevoie si tanjim doar dupa iubire neconditionata. Tuturor ne e dor de acasa.

Imi fac datoria sa ma bucur si sa impartasesc aceasta bucurie, ca bucuria mea sa fie si bucuria altora, a tuturor celor care au participat la ea si au facut-o posibila, si a voastra, ca sa aflati ca totul este posibil. Imi fac datoria sa fiu martor si instrument prin care sa va spun ca visele se pot implini, minunile exista si nu tin de noroc, ci de spontaneitatea divina din noi si din jurul nostru. Catalina, Dan, Cristi, va multumesc din inima pentru cel mai de pret dar: darul fara de pret, pilda de a oferi bucurie neconditionata, nepretuita. Imi fac datoria de a da darul acesta mai departe, de a-l imprastia atat cat pot, la toti cei dispusi sa-l primeasca si sa-l dea mai departe. Miracolul e in noi, in fiecare dintre noi, si il traim impreuna, prin fiecare dintre noi. “With a little help from my friends”, cum spune cantecul.🙂

„Adevarat zic voua ca oricine va zice acestui munte: Ridica-te si te arunca in mare, si nu se va indoi in inima lui, ci va crede ca ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.” „De aceea va zic voua: Toate cate cereti, rugandu-va, sa credeti ca le-ati primit si le veti avea.” „Adevarat, adevarat zic voua: Fiul nu poate sa faca nimic de la Sine, daca nu va vedea pe Tatal facand; caci cele ce face Acela, acestea le face si Fiul intocmai.” „Adevarat zic voua: De nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in imparatia cerurilor.” (din Evanghelii)Copyright Logo Livia Bonarov 2016

Preluare continut de pe acest site.
Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Comments on: "Cum am trait un nou miracol" (4)

  1. Buricea Cornelia said:

    Pentru ca esti o minune ai fost încununată cu o alta minune!
    Aveam nevoie de aceste cuvinte sa ies din starea proasta in care eram inainte de a te citi! Iti multumesc ca ma încurajezi din nou prin scrierile tale ! Sa ne împărtășești cum a fost sa iti trăiești visul pe viu ! Mi-e atat de bine dupa ce citesc despre cum se simt oamenii împliniți ! Mulțumesc prietenilor tai pentru ca facut posibil acest lucru ! :*

    Apreciază

    • Toti suntem minuni. Starile proaste apar cand uitam asta, cand ne indepartam de starea naturala de a fi, de copilul inocent, curios si mirat din noi. E firesc, desi paradoxal, sa ni se para greu sa pastram starea aceasta cat mai mult. Eu iti multumesc pentru ca impartasim toate acestea impreuna.

      Apreciază

  2. Livia, e, cumva, vorba de Sadhguru (non-conformist, joaca fotbal, pasiunea motocicletelor, etc)?? Sunt uimita de cele ce scrii, am trait aceeasi senzatie de „Alice in Tara Minunilor” in 2002, cand am luat primul program cu el, si, din nou, in 2005, cand m-am vindecat „miraculos” de debilitantele mele dureri de disc trimestriale – cum spui tu, mi-ar fi fost mai usor sa imaginez o excursie pe Marte, decat sa apuc sa-l cunosc; cred ca chemarea inimii mele ne-a adus impreuna, sau, poate, am simtit chemarea, pt ca trebuia sa il caut cu sufletul. La fel, am scris despre minunile intamplate, pt ca nu as fi vrut sa fie pierdute. Daca e el sau altul, ma bucur enorm pt tine, pt ca stiu exact ceea ce simti.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: