Adevarul este foarte des confundat cu dreptatea. Dreptatea nu poate fi decat un adevar partial si nicio dreptate nu justifica un confict. Adevarul nu poate fi decat universal valabil si nu poate duce decat catre o sursa de asemanari si nu de diferente. Adevarul universal nu poate duce decat catre pace si armonie, nicidecum catre conflict. Doar separarea fiecaruia de acest adevar universal, prin prisma dreptatii individuale limitate, poate duce la conflict.

Avem tendinta de a gandi conectand in mod necesar adevarul, realitatea si dreptatea. Dar aceasta legatura cauzala este foarte relativa. Dreptatea nu reprezinta decat un standard rational al unui individ sau al unei comunitati. Prin prisma dreptatii, a acestui standard, a acestei perspective egotice, fiecare interpreteaza realitatea dupa bunul plac. Dreptatea depinde de minte, adevarul depinde de constiinta. Numai prin perspectiva dreptatii exista vina si vinovati. Prin perspectiva adevarului, nu exista decat responsabilitate. Mintea se orienteaza fie dupa dreptate egotica, fie dupa adaptare la adevar. De cele mai multe ori, e mult mai simplu sa gasesti vina si vinovati decat sa-ti asumi responsabilitatea.

adevar

Haideti sa vedem cat de “adevarat” este ce a nascocit mintea umana:

Matematica. Cine poate demonstra ca 1+2=3? Nimeni! Acest “adevar” nu reprezinta decat un concept rational, care nu exista in realitate. Este creat de mintea umana, este o conventie mentala, stabilita axiomatic.

Logica. Foarte putine deductii logice se bazeaza pe informatii complete, reale, cunoscute, verificate. Majoritatea “adevarurilor” din mintea noastra nu sunt decat credinte irationale, din care provin peste 90% din suferinte. Liberul arbitru se bazeaza pe logica, in general. Pe deductii, pe baza carora luam decizii si facem alegeri. Ne bazam, de fapt, pe premise necunoscute si de multe ori chiar gresite, eronat anticipate. Nu putem cunoaste totul ca sa facem deductii logice corecte. Logica este un instrument mental excelent, dar cea mai buna utilizare a ei este tocmai impotriva unor tipare de gandire. Pentru o gandire cat mai simpla, bazata pe un confort mental al necunoscutului. Unii il numesc credinta, altii incredere.

Stiinta. Toate stiintele se bazeaza pe deductii logice experimentale. Asocierile acestora au un potential urias de eroare, fiindca pot porni de la prezumptii gresite si de la relatii cauza-efect eronate, insuficient cercetate.

Cunoasterea. Nu poate fi regasit ceva fals in realitate. Orice este fals nu se poate regasi decat la nivel mental. False nu sunt decat credintele bazate pe insuficiente informatii verificate, pe insuficienta experienta, asadar pe insuficienta cunoastere. Oamenii care sustineau ca pamantul este plat in pofida celor care sustineau ca este rotund nu aveau suficiente informatii, destula cunoastere. In lipsa cunoasterii, credintele pot impinge oamenii la conflicte, razboi, crima.

Credinta si religia. “Crede si nu cerceta” sau “Stiu ca nu stiu nimic?” O credinta imuabila trebuie aleasa cu grija, pe baze solide, in ciuda lipsei de informatii, in imposibilitatea cunoasterii experimentale. Crede si nu cerceta faptul ca stii ca nu stii nimic. Cu alte cuvinte, mintea ramane deschisa sa accepte ceea ce nici macar nu-si poate imagina sau concepe. Atat ar fi suficient pentru o religie, ca sa nu se transforme intr-un set de credinte false, in numele carora oamenii sunt capabili sa ucida. In cazul in care religia nu serveste unei moralitati absolute, ea functioneaza doar pe baza unei minti inchise, blocate, dispusa sa accepte doar o parte limitata din adevarul universal.

Spiritualitatea. Conceptul adevarului universal nu poate exista, in mod necesar, decat daca include tot ce exista, in mod armonios. Capacitatea mintii umane poate imbratisa tot ce exista, intr-un astfel de concept, ridicandu-se deasupra dualitatii. O minte evoluata se judeca pe sine, mai intai. Se pune la indoiala si se evalueaza prin prisma constiintei, a moralitatii si a responsabilitatii. Daca mintea este limitata, nu mai vede si nu mai analizeaza decat o portiune limitata din existenta, din tot ce este. Adevarul universal se oglindeste in tot ce exista si tot ce exista se oglindeste inapoi in el. Astfel, doi oameni care se contrazic au amandoi, in mod necesar, dreptate. Diferenta o fac doar perceptia si ratiunea, intre cei doi. Ei nu pot pica de acord in privinta adevarului decat prin prisma adevarului universal, care ii include pe amandoi, chiar daca fiecare este in contradictie cu celalalt. Doar prin prisma adevarului individual trunchiat este posibila contradictia.

Concluzie:
Un om se duce sa asiste la o judecata. Judecatorul era vestit pentru intelepciunea cu care judeca pricinile si cu care impartea dreptatea. Judecatorul l-a ascultat pe intaiul impricinat, s-a gandit, apoi i-a spus:
– Ai dreptate.
L-a ascultat si pe al doilea impricinat, s-a gandit, apoi i-a spus:
– Si tu ai dreptate.
Omul care venise sa asiste la judecata, a izbucnit:
– Domnule judecator, dar nu se poate sa aiba amandoi dreptate!
Judecatorul i-a raspuns:
– Si tu ai dreptate!

Daca aveti situatii sau cazuri pe care vreti sa le discutam, in privinta dreptatii, va rog sa adaugati un comentariu la acest articol.

Copyright Logo Livia Bonarov 2016

Preluare continut de pe acest site.
Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

 

Comments on: "Cine credeti ca are dreptate?" (1)

  1. Reblogged this on radupopescublog.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: