Am trait o intamplare care s-a transformat intr-o lectie de oameni mici pentru oameni mari.

Fiica-mea, care are un an si opt luni, se duce mereu bucuroasa catre alti copii, cu bratele deschise. Adesea ei sunt surprinsi, se sperie sau nu-i inteleg manifestarea si se feresc. Ii vorbesc copilei, care nu insista, vazand-o cum isi coboara umerii si bratele, unindu-si mainile, ii mangai nedumerirea si dezamagirea tacuta.

Intamplarea s-a petrecut in parc. Un baietel s-a apropiat pasnic, vrand sa se joace si el cu masinuta ei. Pana acum, n-o deranja prea tare sa-si imparta jucariile si ceda destul de usor, dar atunci cand voia sa se joace si ea cu jucariile altor copii, majoritatea isi aparau proprietatea si refuzau s-o imparta, ba chiar ii intorceau spatele.

De data asta, si-a manifestat ea puternic instinctul de proprietate. S-a suparat cand baietelul a vrut sa puna mana pe jucaria ei. A tras-o catre ea. Cand am incercat, cu blandete, sa-i ofer si baietelului masinuta, fiica-mea s-a protapit in fata mea si a inceput sa protesteze, incruntata. Cand am repetat gestul, a inceput sa urle, disperata. Eu si mama baietelului stateam pe jos, in fata copiilor, amandoua calme, zambitoare. Le vorbeam si ii rugam sa colaboreze.

Fiica-mea a vazut ca plansul nu rezolva situatia si ca protestul ei nu capata sustinere. Atunci a atacat direct problema. S-a suit ostentativ pe masinuta, si-a trantit fundul foarte hotarat, s-a uitat de sus la baietel, cu mainile bine infipte pe manerele jucariei, apoi s-a intors spre mine, privindu-ma ferm, ca sa-si faca foarte clara pozitia. Eu si mama baietelului am izbucnit in hohote de ras. Radeam in asa hal, incat copiii nostri s-au oprit o clipa, uitandu-se mirati la noi.

Am dat-o pe fiica-mea jos de pe masinuta, continuand sa-i vorbesc si s-o rog sa imparta jucaria cu baietelul. El incepuse sa se sperie, fiindca fiecarei tentative de a se apropia si de a pune mana pe jucaria fiica-mii ii urmau urlete din partea ei. A urmat o scena foarte amuzanta. Doua mame stateau pe iarba, in fata copiilor lor. Copiii stateau pe cate o parte a unei masinute de jucarie, niciunul neindraznind sa o mai atinga. Si amandoi urlau de parca muriseram noi, mamele lor. Iar noi, mamele lor, muream de ras.🙂

Dupa scena asta, am vazut o sclipire ciudata in ochii fiica-mii, un alt soi de hotarare. Brusc, a plecat furtunos de langa masinuta si de langa mine. Ma privea de parca voia sa-mi demonstreze ceva. N-a mai plans, a intors spatele, stiind foarte bine ca ii lasa cale libera baietelului, si n-a mai interesat-o deloc masinuta.

S-a dus in viteza spre alti copii. Putin mai incolo, o fetita, cu multi ani mai mare decat ea, batea o minge multicolora. Fiica-mea s-a dus catre ea si a intins mainile. Fetita s-a ferit si n-a stat sa fie atinsa nici ea, nici mingea ei. Parintii fetitei au intervenit imediat, au inceput sa-si roage insistent si bland copila sa imparta mingea, sa se joace cu fata mai mica.

Fetita ranjea sarcastic si continua sa fuga. “Mingea e oricum sparta, te rog, nu o necaji pe cea mica! Hai, joaca-te putin si cu ea!”, o ruga tatal atat de cald si din suflet, de ti se inmuia inima. Copila ne privea, pe parintii ei, pe fiica-mea si pe mine, razand fara o vorba, cu o satisfactie salbatica in ochi.

A lasat-o pe fiica-mea sa se apropie, apoi a zbughit-o in asa fel incat cea mica sa nu apuce sa atinga mingea, in ultima clipa, in cel mai frustrant mod. Atunci fiica-mea, care se tot invartise dupa cealalta copila, tot intinzand bratele spre ea si spre minge, s-a oprit brusc si n-a mai reactionat. S-a lasat jos, pe vine, si-a pus mainile la ochi si a inceput sa hohoteasca atat de sfasietor, incat ne-am albit instantaneu si eu, si parintii fetitei. Ba chiar si ceilalti adulti din preajma noastra, inclusiv mama baietelului care se juca bucuros cu masinuta fiica-mii.

girl crying

M-au trecut fiori, ca un curent electric. Asistam linistita la o faza dificila pentru mine. Mama baietelului murmura: “Dar ea i-a dat altui copil masinuta… Normal ca-i necajita si nu intelege. Noi am indemnat-o sa imparta, e tare nedrept!”

Parintii fetitei erau foarte afectati si isi cereau nenumarate scuze. “De ce, Doamne, de ce o fi asa? Noi nu am invatat-o sa fie asa, noi nu eram asa, noi imparteam jucariile cand eram mici si ne bucuram sa ne jucam cu totii.” Fetitei ii facea placere scena. Mama ei, cu maxilarul inclestat si aproape cu lacrimi in ochi, s-a ridicat si s-a indreptat spre ea, in timp ce copila continua sa fuga, implorand-o sa nu necajeasca alt copil.

Am apreciat faptul ca parintii fetitei n-au devenit agresivi, n-au tipat la ea si nici nu i-au spus vorbe de genul: „esti rea”. M-am lasat in genunchi langa fiica-mea, care hohotea tremurand. Am mangaiat-o si i-am spus ca asa sunt unii copii, dar nu sunt toti. Ca ne putem juca oricum, cu orice, ne putem juca amandoua sau cu alti copii, fetita aceea e ok, noi suntem ok, putem s-o lasam sa se joace singura, daca asa doreste.

Dupa o vreme, care mi s-a parut o vesnicie, de parca timpul statuse in loc, fiica-mea s-a oprit brusc din plans si s-a ridicat in picioare. M-a luat de mana si am mers impreuna sa ne dam in leagane, pe tobogan. Doar ca nu mai radea, ca de obicei. Am simtit ca-si consuma supararea dandu-se repetat pe tobogan, pana a obosit. Apoi, s-a apropiat din nou de alti copii si de alte mame.

Vazusera scena anterioara si au primit-o pe fiica-mea cu bratele deschise. Au lasat-o sa se joace cu orice dorea. Ea era suparata, in continuare. Dupa o vreme, cand am decis sa plecam din parc, fiica-mea a urlat iar cand am desprins-o de jucariile straine. N-a consolat-o deloc ca reintrase in drepturile asupra propriei masinute. Parea ca jucaria ei n-o mai interesa deloc.

Nu mai voia sa ma tina de mana, voia sa mearga singura. I-am lasat spatiu. Mi se pare normal sa se supere atunci cand lucrurile nu pot fi numai asa cum vrea ea. Mi se pare normal, totodata, sa invete ca lucrurile nu pot fi mereu cum vrea ea. Mi se pare normal sa-i permit sa se supere si sa-i treaca, in ritmul ei.

Se oprea des si atingea pamantul si copacii cu mainile. Apoi, a inceput sa faca miscarile pe care le cunosc prea bine de la Tai Chi. Instructorul ne spusese razand ca asa se elibereaza copiii de tensiuni si toti ne amintiseram ca faceam la fel, in copilarie. Fiica-mea nu mai parea suparata, dar tot nu voia sa-mi dea mana si sa paseasca alaturi de mine.

Pana cand m-a vazut oprindu-ma sa adulmec niste flori de caprifoi, care arata ca niste palme deschise si intinse. Imi place tare mult, din copilarie, sa miros Mana Maicii Domnului. Fiica-mea a venit imediat langa mine si a inceput sa ma imite. Mi-a zambit, si-a pus mainile in jurul gatului meu si m-a sarutat pe obraz.

lonicera_japonica

Miroseam amandoua florile si zambeam amandoua. N-a vrut sa plecam prea curand de langa tufa aceea. Mangaia frunzele si florile, ma mangaia pe mine. Un barbat mi-a vorbit de la geam, trezindu-ma din starea de reverie. “Va rog, luati cateva flori, eu am grija de ele. Ma supar si nu las lumea sa le rupa, dar pe dvs va rog mult de tot sa luati cateva.” I-am multumit si l-am asigurat ca nu-i nevoie, fiica-mea fiind invatata sa nu rupa flori, ci sa le mangaie.

Omul a insistat atat de mult si repetat, incat parea un sacrilegiu sa nu-i respect sacrificiul. Am rupt un mic manunchi si i l-am dat fiica-mii, in timp ce plecam de sub balconul lui, multumindu-i. Evit sa fac vreo religie din vreun obicei, ca sa nu se transforme intr-un exces. Asa ca nu m-a deranjat sa rup flori, chiar daca prefer sa n-o fac, de obicei. Ba chiar m-a bucurat sa-i fac omului o bucurie, paradoxala pentru amandoi.

Fiica-mea a continuat sa faca singura cativa pasi, uitandu-se foarte atent la florile rupte, din mana ei. Brusc, le-a aruncat, a fugit chiuind spre mine si m-a luat de mana, bucuroasa. Totul parea deja uitat si ne-am indreptat impreuna, linistite, acasa.

Copyright Logo Livia Bonarov 2016

Preluare continut de pe acest site.
Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Comments on: "Despre copii, instinct de proprietate, a imparti si a impartasi" (2)

  1. Copiii sunt extraordinari ! Ei inteleg foarte multe, doar ca nu pot sa o spuna. Cred ca aveti o fiica minunata, felicitari !

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: