Precum scriam acum ceva vreme, cea mai mare frica e frica de nimic, de a nu fi, de a muri. Frica de pierdere, de nesiguranta, de necunoscut, de singuratate, frica pentru subzistenta, toate decurg de aici, in lant. Intoarsa pe dos, la polul sau opus si de cealalta parte a monedei, e frica de tot, de a fi, de a trai. De fapt, e frica de conexiune, de comunicare, de impartasire, de dizolvare in tot ce exista, de non-singularitate.

Daca oamenii ar crede in conexiunea universala, care exista invizibil si leaga tot ce exista si toate fiintele, nu s-ar mai teme de singuratate, dar s-ar putea teme de dizolvarea lor in acest tot, de pierderea identitatii proprii. Pierzandu-se pe sine, omul poate castiga tot. Insa, pentru asta, oamenii ar trebui sa invete sa comunice. Sa creeze punti de legatura intre ei si tot ce exista.

continents-1056063_960_720

Daca oamenii ar sti sa comunice, nu ar mai avea niciun motiv de teama. Daca ati putea comunica efectiv cu un gandac de bucatarie, daca l-ati putea ruga frumos sa plece si v-ar asculta, daca ati putea stabili o conexiune, nu v-ati mai repezi sa-l omorati. La fel, cu tantarii, cu orice vietate. La fel, cu ceilalti oameni. Conditia ar fi ca omul sa-si transmita coerent si non-agresiv mesajul, prin care sa-i comunice altei fiinte informatii despre sine, iar mesajul sa fie receptionat si luat in considerare cu bunavointa. Nu-i spunem gandacului: “Dispari, creatura scarboasa!” Daca ne-ar intelege, s-ar putea supara de jignire. Daca nu manifestam bunavointa, nici nu ne putem astepta s-o primim. De ce ar renunta cineva la sine, pentru altul, daca acela n-ar fi dispus sa renunte la sine, pentru altul?

Nu putem controla raspunsul altora, dar putem controla mesajul nostru. Cu cat este mai binevoitor, cu atat sansele cresc sa primim un raspuns binevoitor. Comunicarea reprezinta un schimb. Transmiti si primesti raspuns. Daca tipi, poti sa-ti iriti imediat interlocutorul. Daca vorbesti bland, ai sanse mai mari ca el sa se acordeze la acest ton. Practic, e singura sansa, care depinde de tine, ca sa primesti o reactie favorabila.

Daca gandim existenta in termeni de energie si frecventa, precum spunea Tesla, e lesne sa ne dam seama ca primim in functie de ceea ce emitem, in majoritatea cazurilor. Cand nu se intampla asta, ramanem cu ceea ce oferim si macar nu pierdem mai mult. In primul rand, din ceea ce suntem.

Daca un om tipa si altul e calm, depinde care se acordeaza la frecventa celuilalt. Daca omul nervos se calmeaza, el se acordeaza la frecventa omului bland. Imediat, corpul sau raspunde activ. Ii poate scadea tensiunea arteriala, ii scade nivelul de stres, toata uzina din organismul sau se acordeaza noii frecvente. Daca omul calm se enerveaza si isi acordeaza frecventa la celalalt, corpul sau raspunde in consecinta, ii creste tensiunea, organismul primeste semnale de stres si reactioneaza ca la un impuls foarte puternic, similar unuia care ii ameninta viata. Iata explicatia simpla a textului din Biblie care ne indeamna sa nu aruncam cu piatra. E profilactic.🙂

Daca omul calm se enerveaza, contribuie si sporeste acea frecventa, care activeaza cel mai puternic instinct, reactia de tipul “lupta sau fugi”.  Instantaneu, corpul sau reactioneaza ca si cum ar trebui sa-si apere viata, teritoriul. De aceea, cand omul renunta la sine, castiga tot, si de aceea imi place mie sa spun: “mai bine roaga-te sa rezisti”.

Daca omul calm devine nervos, avem doi oameni nervosi, care au impreuna o mai mare putere de a-i influenta pe altii. Se intampla invers daca omul nervos se calmeaza si se acordeaza la frecventa calmului celuilalt. Avem doi oameni calmi, care pot rezista mai bine stresului, nervilor altora sau circumstantelor externe.

Cheia e omul calm. Daca el uita ca enervandu-se trece pe alta frecventa, isi face rau siesi si contribuie la sporirea acestei frecvente, nu va putea ramane detasat. Indiferent de forta frecventei care simte ca-l ataca, el e dator sa-si aminteasca sa ramana detasat, sa continue sa emita netulburat pe frecventa lui. La fel poate reactiona in fata oricaror circumstante ale vietii sale, nu numai in fata altor fiinte.

Ca sa ramai detasat si totodata implicat activ, paradoxal si la mijloc, pe aceasta frecventa neutra, dar absolut vie, e nevoie de practica constienta. E nevoie sa nu uiti cine esti, sa nu uiti ca daca pierzi autocontrolul, iti vei face rau si tie, si altora. E nevoie, deseori, de o forta si de o frecventa superioara singularitatii umane. Ca sa renunti la tine si la instinctul tau defensiv de supravietuire si de putere, e nevoie deseori sa-ti amintesti ca tu nu esti totul, tu doar te poti acorda la frecventa acestui tot.

Dar care ar fi aceasta frecventa? Am putea-o numi Dumnezeu, o putem numi Univers. Sau, mai simplu, natura. Ce face firul de iarba, ce fac florile in fata ploii, furtunii sau uraganului? Raman acolo unde sunt. Nu incearca sa fuga sau sa se salveze. Continua sa existe pana cand nu mai exista. De asta ii este frica omului: de tot si de nimic, de viata si de moarte, de separare si de dizolvare. Cele mai importante frecvente prin care ne acordam existentei, in totalitatea sa, sunt acceptarea si anduranta. Nu opozitia, fiindca ce poate face un gandac in fata unei tornade? Pe cat de mic si insignifiant, gandacul este, totusi, cea mai rezistanta creatura.

Nu uitati pe ce frecventa emiteti si la ce frecventa va acordati. In fata constiintei de sine (autocontrolului), frica dispare. Nu trebuie inlaturata sau inhibata, doar inlocuita cu ceva mai presus de ea. Cu speranta, cu pasiune, cu incredere, cu acceptare si detasare. Toate acestea pastreaza active conexiunea si comunicarea cu toti ceilalti si cu tot ce exista, chiar si atunci cand ceilalti distorsioneaza aceasta frecventa sau incearca sa rupa legatura.

Dumnezeu continua sa emita pe frecventa sa, la fel ca radioul sau televizorul. Cui ii place, se acordeaza, cui nu-i place, schimba postul. Oricum, Dumnezeu transmite pe toate posturile. Numai ca nu pe toate posturile se simt oamenii fericiti cu ei insisi si cu toata lumea.

Copyright Logo Livia Bonarov 2016

Preluare continut de pe acest site.
Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Comments on: "Frica de conexiune si comunicare" (1)

  1. […] Livia Bonarov Precum scriam acum ceva vreme, cea mai mare frica e frica de nimic, de a nu fi, de a muri. Frica de […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: