Cunosc putini oameni care nu-si doresc sa fie propriii stapani si prefera siguranta de care cred ca beneficiaza la un job. Actorul Jim Carrey spunea ca tatal sau a preferat siguranta aceasta, angajandu-se contabil si facand ceea ce nu-i placea, dar intr-o zi a fost concediat si familia sa a fost nevoita sa locuiasca pe unde apuca si uneori sa n-aiba ce manca. Siguranta, asadar, este extrem de nesigura. Jim Carrey concluziona ca mai bine risti sa faci ce-ti place si sa esuezi, decat sa cauti siguranta facand ce nu-ti place. Experienta tatalui sau i-a servit actorului drept model.

Viata va fi mereu o provocare la risc si la depasirea sigurantei. Multi oameni viseaza sa devina propriii lor stapani. O prietena imi povestea ca, inca de la gradinita, cand era intrebata ce doreste sa devina, raspundea invariabil: “Vreau sa-mi fiu propriul sef, sa n-am alt sef.” A reusit, dar tot este coplesita de munca existentiala, in diversele ei forme, si tot are un sef: propriul sau copil.

Paradoxul e ca atunci cand ne suntem propriii stapani nu trebuie sa uitam nicio clipa ca toate abilitatile noastre, castigate pe masura ce ne-am devenit propriii stapani, sunt menite sa le serveasca celorlalti. Cunosc un caz in care un client frustrat i-a amintit unui patron frustrat: „Clientul nostru este stapanul nostru”. Patronul a explodat: „Eu n-am niciun stapan, imi sunt propriul stapan.” Dar un client frustrat devine un client pierdut si mai multi clienti pierduti pot duce la pierderea statutului de a-ti fi propriul stapan.

Tendinta naturala a omului e de a fi liber. A ne fi propriii stapani inseamna a ne simti liberi. Pragmatismul si spiritualitatea se intalnesc in acest punct. Primul paradox e ca libertatea implica 100% responsabilitate. Adica un nivel de maturitate interioara si de constiinta asumate. Putem ramane imaturi pana la moarte daca nu dorim sa transformam constient imaturitatea. Altfel, imaturitatea nu poate fi clintita decat daca primim tot ce ne dorim, ca sa ajungem la lehamitea golului interior si la insatisfactia prea plinului exterior, sau daca ni se intampla o tragedie. In ambele cazuri, castigam sau pierdem, dar tot putem opune rezistenta. Putem mereu sa vrem mai mult sau putem mereu sa ne impietrim. Dar totul are un pret. Totul are replica invizibila a opusului sau.

libertate

Intrebarea pe care ar trebui sa si-o puna omul este: “De ce vreau libertate? Ce vreau sa fac cu ea?” Raspunsul sincer al foarte multor oameni ar fi: “Ca sa hoinaresc liber prin viata, fara alt scop decat cautarea si satisfacerea diverselor placeri. Ca sa nu fiu nevoit sa ma supun nimanui. Ba chiar sa-i pot supune si controla eu pe altii.” Al doilea paradox e ca libertatea unuia implica libertatea tuturor. Acesta este punctul in care oamenii ajung la conflict. Fiindca libertatea omului e menita sa le serveasca si celorlalti, nu numai lui. Intrebarea morala si responsabila ar fi: “Cum mi-as putea folosi libertatea spre a-mi servi mie si celorlalti?”

Al treilea paradox e ca nu poate deveni realmente liber decat acela care a invatat sa se supuna. Adica sa renunte la sine. La ce bun daca am putea stapani si controla toata lumea, daca nu ne-am putea stapani si controla pe noi insine? Ne-am putea distruge pe noi si lumea si, intr-o masura, chiar asta facem si chiar asta se intampla. Un Maestru spiritual i-a intrebat pe discipolii sai: “Spuneti-mi sincer, daca vi s-ar da drumul in lume, sa fiti stapani si liberi, avand puterea sa faceti tot ce doriti, ce ati face?” Discipolii aproape au urlat in cor: “Am vrea sa ‘mancam’ tot, dar absolut tot!” Adica sa consumam, sa avem, sa traim, sa experimentam. Maestrul le-a raspuns zambind: “Pai, nu credeti ca si animalele ar putea spune la fel?”

Cui i-ar placea si cine s-ar simti in siguranta traind langa un astfel de animal? Cand omul nu e constient de sine, nu e nimic altceva decat un animal. Bestia biblica nu reprezinta altceva decat acest animal feroce, egoul care vrea sa consume placeri si sa traiasca doar pentru el insusi. Si caruia nu i-ar ajunge o eternitate pentru asta. Acest animal din noi, pe care nu-l depasim, ne face viata nefericita si mizerabila. Atat in traiul cu noi insine, cat si cu ceilalti. Aceasta bestie e cel mai cumplit stapan pe care il slujim, in timp ce tanjim dupa libertate. Al patrulea paradox e ca poti sa-ti fii propriul stapan in timp ce muncesti pentru altii si ca, de fapt, exact acesta este scopul de a-ti fi propriul stapan: sa-i servesti pe altii.

Suntem UNA cu scopul nostru, cu ceea ce iubim, cu ceea ce vrem. Suntem UNA cu atractia noastra. Acolo ne este atentia si acolo suntem si noi. E jalnic sa-ti devii propriul stapan daca nu esti capabil sa fii un bun stapan, care stie, la randul sau, de stapan. Nu cunosc niciun om care sa-si fi devenit propriul stapan si sa fie fericit fara sa se fi invins, mai intai, pe sine. Fiindca nu-i simplu sa devii stapanul propriei minti. Ca pe o masina, n-o poti convinge sa nu se duca direct in copac si ca e preferabila soseaua. Ca sa te duca la destinatie, daca stii unde vrei sa ajungi. Altfel, fascinatia si atractia mintii lipsite de control te duc direct in copac, in timp ce tu te bucuri smintit ca esti propriul tau stapan.

E nevoie de training serios ca sa-ti devii un bun stapan. E cel mai sanatos si realist scop si e totodata cea mai autentica si profunda cale spirituala. E necesar sa-ti asumi 100% acest scop, sa fii capabil sa i te sacrifici, pe tine, viata ta, siguranta ta, sudoarea ta si orice altceva. E necesar sa ai atat de multa atractie, iubire si pasiune pentru acest scop, incat niciun sacrificiu sa nu fie prea mare, altfel nu vei putea renunta la tine. Iar daca nu renunti la tine, nu poti fi 100% responsabil, iar libertatea si scopul tau nu-i va include si pe ceilalti, spre a le servi.

Ca sa ajungi sa-ti fii cel mai bun stapan e necesar sa-ti infrunti constient, mai intai, poftele, demonii, placerile, sa mori ca ego ca sa ajungi sa castigi controlul asupra ta printr-o atractie mai mare decat sunt dorintele tale, nicidecum prin reprimarea lor. Atractia va fi mereu stapanul omului, fiindca mintea nu poate sta locului, ea trebuie sa fie atrasa de ceva, iar nivelul controlului e in nivelul atractiei. Un nivel inferior de control este frica. Un nivel superior de control este o atractie superioara fricii, prin care poate fi depasita frica. Un nivel inferior de atractie este placerea. Un nivel superior este o atractie mai mare decat placerea, prin care nu mai ai nevoie de placere, fara s-o reprimi.

knowledge-is-power

Restul sunt iluzii. Calea usoara duce mereu in fundaturi. Un scop moral, iubire, daruire, renuntare la sine, munca si perseverenta sunt pietre de moara fara de care nu avem paine pe masa, fara de care nu putem sa existam nici pragmatic, nici spiritual, indiferent ca ne dam sau nu seama. Aceste pietre de moara nu le prea consideram atractii. Mereu va fi mai simplu sa te uiti la cineva facand sport decat sa faci tu insuti. Dorindu-ti, in acelasi timp, sa beneficiezi de sanatatea, de puterea si de fizicul celui care practica. Mereu iti vei gasi scuze sau argumente sa n-o faci. Fiindca e prea greu si fiindca e mai simplu sa-ti spui ca strugurii sunt acri.

Chiar merita compasiune efortul cumplit al oamenilor de a ajunge in toate fundaturile posibile, pana la capat, din dorinta de a fi liberi si iresponsabili, de a controla orice si pe oricine in afara de sine si de a trai usor, satisfacandu-si placerile. E colosal efortul asta, de a hrani bestia nesatula, si are un pret imens, insasi viata, pacea si propria fericire. Ma inclin cu toata compasiunea in fata eforturilor omului de a satisface si de a servi acest monstru furibund si avid, acest rau stapan. Fara o atractie superioara placerilor si fara un scop mai inalt decat tu insuti, a fi liber si a-ti fi propriul stapan sunt vise inutile sau chiar dezastruoase.

In cazul tatalui lui Jim Carrey, cum s-ar putea aplica aceste principii? Daca risca sa faca ce-i placea si nu avea succes, familiei sale i-ar fi lipsit mai mult cele necesare traiului. Cand a pierdut jobul considerat “sigur”, familia sa a fost nevoita sa compenseze lipsurile. Copiii s-au dus sa munceasca orice apucau pentru un banut. Exemplul acestei familii e foarte bun. In primul rand, devenim constienti ca altii sunt nevoiti sa compenseze neputinta noastra. Iar asta ne duce din planul pragmatic catre planul spiritual al intelegerii ca fiecare om e unic si existenta sa influenteaza existenta tuturor. Suntem interconectati si felul in care ne traim viata are impact asupra tuturor.

Devenim maturi si responsabili cand intelegem ca, prin ceea ce suntem, avem datoria de a oferi lumii cel mai bun produs, care sa-i serveasca. Un produs care aduce beneficii si care nu necesita compensari. Pana ajungem acolo, esuam de multe ori, in confruntarea cu sine. Iar ceilalti compenseaza. De cand ne nastem, cineva compenseaza pentru noi. Pana cand suntem capabili sa devenim independenti si sa le fim si noi de folos altora, sa compensam si noi pentru altii. Lumea asta merita recunostinta noastra pentru tot ceea ce ne ofera si pentru modul in care compenseaza pana cand noi devenim capabili sa-i returnam serviciul. Numai ca prea putin ne intereseaza asta. E simplu sa primesti, mai greu sa dai, dar daca tu nu poti, cineva trebuie sa poata si sa compenseze ce tu nu crezi ca poti sau nu vrei sa poti.

Lumea se va impotrivi acestei compensari. Poate ca si familia lui Jim Carrey s-ar fi impotrivit sa ajunga muritoare de foame ca tatal sa faca ce-l pasiona. Insa, tot acolo s-a ajuns. Ce poate face diferenta? In primul rand, sa stii ce te pasioneaza. Asta inseamna ca te cunosti. In al doilea rand, ceea ce te pasioneaza sa fie ceva ce oferi, nu ceva ce consumi. Asta inseamna sa fii matur si responsabil. In al treilea rand, sa dai tot pentru ceea ce te pasioneaza. Asta inseamna sa te cunosti prin prisma renuntarii la sine. Ma indoiesc ca poate esua vreun om sa aiba un trai autosustenabil urmand acesti trei pasi.

Nu poti invata sa-ti fii propriul stapan decat invatand cum sa-ti fii propriul sclav. Sa supui bestia, in loc s-o servesti. Sa domesticesti animalul din tine, in loc sa-l incurajezi. Ingaduinta de sine nu va duce niciodata la un autocontrol sporit si la dezvoltarea puterii personale.

Scopul ultim, in care pragmatismul si spiritualitatea se intalnesc, e sa te cunosti pe tine insuti si sa te oferi lumii, ca pe cel mai upgradat produs posibil care ai putea fi. Mistica hindusa spune ca omul e menit sa devina tot ceea ce tatal sau n-a putut sa fie si tot ceea ce mama sa a visat. Si ca acest rost ii e menit omului, indiferent daca el este sau nu constient, indiferent daca el il accepta sau nu. Jim Carrey a devenit comicul care n-a indraznit tatal sau sa fie si care ii aducea relaxarea si zambetul mamei sale, in pofida tuturor circumstantelor exterioare ale vietii.

Copyright Logo Livia Bonarov 2016

Preluare continut de pe acest site.
Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Comments on: "Cum sa-ti devii propriul stapan" (2)

  1. Superb spus ! La ideile acestea am ajuns și eu de curând, pe o cale proprie și spinoasă.🙂 Dar, văd că se verifică !

    Apreciază

  2. […] Livia Bonarov Cunosc putini oameni care nu-si doresc sa fie propriii stapani si prefera siguranta de care cred ca […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: