De ce traim tot ce traim

Un om era macinat la gandul iadului si raiului. Exista cu adevarat? Ce sunt, daca exista? Atunci, a avut un vis, in care Dumnezeu il invita sa le vada. I-a deschis o usa si a vazut o camera in care se afla o masa rotunda. Pe masa era o oala mare, plina cu mancare. Masa era inconjurata de multi oameni, slabi si trasi la fata. Fiecare avea legata de mana o lingura cu o coada foarte lunga. Din cauza asta, niciunul nu putea sa-si duca lingura la gura singur ca sa manance. Fiecare incerca si se chinuia cumplit, niciunul nu reusea si toti erau nemancati si infometati. Omul s-a infiorat la vederea chinului lor. Dumnezeu a inchis usa si i-a spus: ”Acum ai vazut Iadul.” Apoi, i-a deschis alta usa. A doua camera era absolut la fel ca prima. Aceeasi masa rotunda in mijloc, pe care se afla o oala identica, plina cu mancare, aceeasi gramada de oameni in jurul mesei, fiecare avand legata de mana o lingura cu manerul foarte lung. Dar oamenii acestia erau veseli si bine hraniti. Vorbeau, radeau, se bucurau. Fiecare il hranea pe celalalt, acolo unde lingura sa ajungea la gura altuia. Dumnezeu a inchis usa si i-a spus omului: ”Acum ai vazut Raiul.”

Toate religiile si toate caile spirituale ne povatuiesc sa fim altruisti. Tot ce urmeaza sa cititi e, intr-un fel sau altul, despre iubire, porneste de la iubire si se termina la iubire. Se spune ca dar din dar se face Raiul. Se mai spune si ca pasarea pe limba ei piere. Se spune ca nu ce primesti, ce dai reprezinta karma ta. Ce dai ti se intoarce, intr-un fel sau altul. Parintele Arsenie Boca spunea ca ”A fi fericit inseamna a-l face fericit pe celalalt.” Dar cat de des uitam asta, in timp ce avem impresia ca suntem oameni buni si altruisti. Ba chiar unii oameni cred ca nu au ce sa dea, ca nu pot da ceva sau nu au ce sa dea mai mult. Nici macar propriilor copii, unii oameni nu prea le mai ofera altceva decat bani si cred ca asta e destul. La fel si partenerilor de viata. Dar iata alta poveste, povestea unui intelept sihastru:

Un intelept traia izolat in chilia lui, departe, intr-o pestera din munti. Intr-o noapte, un hot a ajuns pe acele meleaguri indepartate si a intrat in chilie, cu gandul sa fure ceva. Intrand, a vazut ca nu era nimic de furat acolo, chilia era goala. Cand sa plece, in usa s-a ivit inteleptul. Intelegand ce cauta acel om in pestera sa, inteleptul i-a spus ca nu-l poate lasa sa plece cu mana goala. S-a dezbracat si i-a oferit hotului hainele sale, spre marea mirare a acestuia. Omul le-a luat si a plecat. Singur si gol, inteleptul a zambit si a spus: ”Ce pacat ca acel om s-a multumit doar cu hainele mele. Imi pare atat de rau ca doar atat i-am putut oferi! Mi-as fi dorit sa-i pot da mai mult, cum ar fi luna asta minunata de pe cer.”

heart

Cel care primeste, va fi nevoit sa dea, la un moment dat. Iar cel care da, va primi. E cat se poate de logic, daca stam sa ne gandim putin. Pamantul ne ofera toate cele necesare pentru traiul nostru. Dar noi nu mai traim doar la acest nivel. Fiindca e prea dificil pentru noi sa facem efortul de a ne asigura chiar si hrana. Asa ca muncesc altii si noi o putem cumpara. Si chiar daca efortul nostru de a munci ceva, orice, chiar si pentru banii de hrana, este adesea mult mai mic decat acela de a munci pamantul, tot ne plangem si nu ne convine. Ne ducem cu sila la serviciu. Acolo uitam sa ne punem in slujba altora, muncim doar pentru noi, cu ochii pe ceas, ca sa obtinem niste bani. Pe care ii cheltuim aiurea, pentru tot felul de false nevoi, pentru tot felul de placeri care nu ne sunt deloc necesare, care ne dau senzatia ca viata ar fi mai frumoasa. Sau macar suportabila. Apoi, ne taram din nou la serviciu, cu aceeasi sila.

Poate ar fi bine sa ne amintim, cand ne taram la serviciu, cu sila, ce inseamna efortul de a sapa pamantul, de pilda. Nu ne ajunge niciodata doar sa mancam si sa ne imbracam. Vrem mereu mai mult. Tot ce facem e pentru mai mult. Asa ca mereu va exista cel putin un troc. De asta s-au inventat banii. Care nici macar nu exista, atatia cati credem ca sunt. Anul trecut, s-a calculat ca omenirea datorează 200.000.000.000.000 de dolari (doua sute de mii de miliarde). Catre cine? Catre Pamant? Catre Soare? Catre Luna? Catre planeta Jupiter? Catre Univers? Catre Dumnezeu?

Nu, catre banci. E vorba despre niste bani inexistenti, de fapt. Fiindca banii, dupa ce erau doar niste hartii, pe care bancile aveau monopolul de a le tipari dupa voie, la xerox, au devenit niste cifre. O realitate digitala, cum ati scrie acum intr-un fisier, pe computer, 200 de mii de miliarde. Exista banii astia? Fireste ca nu exista in mod real. Daca trebuie, se mai imprima niste hartii, dar a devenit mai ieftin ca existenta banilor sa fie in depozite digitale, in conturi computerizate, aflate sub controlul bancilor. Ca la jocurile de pe computer. Ca la pokerul virtual. Ni se acorda niste bani pentru niste credite pe care abia daca le putem plati toata viata, pe care urmeza sa le plateasca si urmasii nostri, toate astea ca noi sa cumparam cat mai mult. Iar acest mai mult reprezinta fix diferenta dintre cele necesare supravietuirii si unui trai sanatos si diverse placeri. Invinuim sefii, sistemul si politicienii fiindca nu ne dau mai mult, dar refuzam sa vedem ca suntem sclavii acestui mai mult. Mai mult pentru placere.

Mai sunt cazurile oamenilor care nu vor sau nu pot sa munceasca si ceilalti sau sistemul sunt siliti sa-i intretina. Siliti, nu de draga inima, ca de placere nici nu poate fi vorba. Mai sunt cazurile celor care muncesc si chiar primesc putin, mai putin decat le poate asigura supravietuirea. Sistemul le ofera cateva firimituri in plus. Acesti oameni nu sunt victimele sistemului, ci ale celorlalti oameni, care hranesc sistemul. Acesti oameni nu au ce sa puna pe masa, in timp ce noi, ceilalti, nu ne mai saturam de mai mult, pentru diverse placeri. Acelor oameni, bogatii si sistemul le ofera, chipurile, filantropie. Aiurea. Le ofera oasele ramase de la ospatul lor si al nostru. Le ofera ceva fara de care sistemul nu si-ar motiva existenta. Si le mai ofera o punga de faina pentru un vot. Se folosesc de ei, asa cum toti ne folosim unii de altii, in loc sa ne iubim si sa ne punem unii in serviciul altora.

Fiindca toti asteptam ceva de la altcineva. Sa ne dea, sa poata in locul nostru. Din nefericire, nu vedem cat ne costa asta, nu vedem ca e vorba despre un cost care depaseste banii. Stresul, sanatatea noastra, zilele noastre, chiar viata ni le sacrificam pentru a ne putea cumpara cat mai multe placeri. Nicidecum nu e vina sistemului. Putem oricand sa nu-l mai alimentam, dar suntem benevol dependenti de el, fiindca vrem prea mult ca sa ne putem oferi singuri ceea ce vrem. Si sa ne si ajunga. Singuri nu ne putem oferi decat atat cat efectiv avem nevoie si nu ne multumim cu atat. Nevoile noastre sunt depasite cu mult de placeri. Cel putin cu 200 de mii de miliarde de dolari…

dollarToti suntem UNUL si credem in Dumnezeu

Bucuria noastra devine placerea pentru care cheltuim banii pentru care muncim. Bucuria noastra nu este nicidecum serviciul pe care avem ocazia sa-l facem pentru altii. Apoi, ne plangem. De sefi, de sistem, de politicieni, de parazitii din sistem. Pai, cine ii hraneste? Noi ii hranim, in fiecare clipa. Ei nu fac decat sa ne arate concret cum ii hranim, prin tot ceea ce aflam ca fac. Prin placerile noastre hranim parazitii, la fel cum hranim viermii intestinali prin dulciuri. Daca am adopta un trai mai auster, mai lipsit de placeri inutile, daca am gasi alte bucurii autentice in viata, care sunt gratuite si care tin mai mult de interiorul, decat de exteriorul nostru, atunci ni s-ar parea, in prima faza, ca traiul nostru ar fi mai amar. Dar amar e tot ce trebuie ca viermii intestinali sa moara sau sa se autoelimine. Cand te obisnuiesti cu gustul amar, nu mai pare la fel de amar. Iar dulcele devine prea diabetic si nesanatos de dulce, in exces.

Pe ce dam banii, aia hranim. Dam banii la supermarket, ca sa cumparam mai ieftin, mai multe? Atunci hranim un lant care exploateaza oameni ca sa furnizeze produse industriale, majoritatea nesanatoase, la preturi aparent mici, dar cu adaosuri foarte mari. Nu hranim producatorii mici, care muncesc mult mai mult pentru produse sanatoase, oamenii care ajung adesea sa dea faliment din cauza ca nu pot concura cu preturile industriale. Ne imprumutam la banci pentru a ne permite sa cumparam si mai multe? Hranim bancile cu dobanda cu tot. Iar bancile hranesc sistemul politic. Sistemul politic ne promite ca ne da, dar ne ia, de fapt, mult mai mult decat ne da. Iar o parte din acest circuit ajunge in buzunarele coruptiei.

De ce? Poate veti spune ca nu exista moralitate, ca nu exista iubire. Dar si acei oameni vor tot la fel ca si noi: MAI MULT. Ei doar ne arata acelasi lucru: ca NU muncesc in serviciul nostru, ca vor MAI MULT pentru ei, ca nu ne iubesc. Asta e problema cu iubirea. Toata lumea vrea sa primeasca, dar nimeni nu vrea sa dea. Apoi, toata lumea se plange de toata lumea si de sistem. Pe care toata lumea il prefera si il hraneste, fiindca, altfel, efortul ar fi mult mai mare, pentru fiecare, sa munceasca pentru sine, pentru a-si acoperi nevoile, si ar trebui sa renunte la multe placeri. Si fiecare vrea numai pentru el, cu cat mai putin efort, ba chiar gratis, daca se poate. Omul a uitat, se pare, ca singur a trebuit sa cada si sa se loveasca si sa se ridice iar, sa faca efortul de a incorda singur si nesilit de nimeni 300 de muschi simultan ca sa reuseasca sa se ridice si sa stea in picioare, dupa ce a mers de-a busilea. Omul a uitat ca nimeni altcineva nu poate inlocui efortul sau de a sta singur si drept in picioare. Si ca niciun om handicapat nu e deloc fericit sa poata asta doar sustinut.

Asa ca ni se pare ca nu ne mai ramane nimic sa oferim dupa ce dam tot ce avem. Nimic mai fals. Ne ramane chiar foarte mult, practic ne ramane tot ce este tocmai cel mai important. De asta nici macar nu-i nevoie sa dam tot ce avem, cand putem da altceva: ce suntem. Putem oferi timpul nostru, cel mai pretios dar. Putem oferi atentia si grija noastra, singura forma prin care altcineva conteaza pentru noi. Putem oferi prezenta si implicarea noastra, singura forma de a arata ca ne pasa. Putem renunta la noi insine pentru altcineva, singura forma de a ne manifesta iubirea.

Putem face toate astea fara sa asteptam nimic in schimb. Fiindca nu e treaba noastra cum vom primi inapoi ce am dat. Treaba noastra e doar sa ne bucuram din toata inima ca putem da. Cum si de la cine vom primi, asta ramane o surpriza placuta. Fiindca nu e deloc musai sa primim inapoi, tot atunci, de la persoana careia i-am dat ceva. Nimic nu ramane neplatit in contabilitatea aceasta existentiala, numai ca nu credem si nu suntem constienti de asta. Care e rostul tuturor acestora? E simplu. E povestea altui intelept sihastru.

Un om a mers sa viziteze un mare intelept, caruia ii mersese vestea. Acesta traia singur, in chilia lui. Cand a intrat, vizitatorul a fost surprins sa vada ca inteleptul nu avea decat o rogojina si o lampa. L-a intrebat: ”Unde-i mobila ta? N-ai mobila?” Zambind, inteleptul l-a intrebat: ”Dar mobila ta unde-i? Tu n-ai mobila?” Omul i-a raspuns: ”Ba da, dar n-o port cu mine. Eu sunt aici doar un vizitator.” Inteleptul a zambit iar si i-a spus: ”Pai, si eu sunt la fel.”

Copyright Logo Livia Bonarov 2016

Preluare continut de pe acest site.
Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Comments on: "De ce traim tot ce traim" (9)

  1. 🙂 Multumesc din suflet pentru aceste scrieri ce mi-au inseninat fruntea ondulata si pierduta intre atat de multe ganduri…

    Apreciază

  2. Ai zis/scris foarte bine!

    Apreciază

  3. Esenta la final,Mare,Mare Adevar…multumesc!

    Apreciază

  4. Livia, ai scris ceea ce nicaieri nu credeam ca voi gasi. Exact zilele acestea meditam si eu asupra Lacomiei noastre si ma gandeam sa scriu despre asta.
    Dar vad ca deja ai scris tu. Iti multumesc mult pentru postari!

    Apreciază

  5. […] Livia Un om era macinat la gandul iadului si raiului. Exista cu adevarat? Ce sunt, daca exista? Atunci, a […]

    Apreciază

  6. Pentru mine sinteti unul dintre ghizii mei spirituali si tineam sa va mulțumesc!💐

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: