A trai nu este un compromis

Ieri a murit o ruda. Moartea nu e obisnuita sa bata la usa. Vine cand vrea. Tot ce se naste ii revine. Oare cati oameni or fi murit in aceeasi clipa? Oare cati s-or fi nascut? Oare ce o fi gandit omul acela cand s-a trezit? Cu siguranta nu s-a gandit ca isi traieste ultima zi, ultimele ore… Daca ar fi stiut, ce ar fi facut?

Anul trecut, batrana a primit vizita ginerelui sau, venit de foarte departe, de pe alt continent. Acesta i-a oferit soacrei, in dar, o pereche de cercei eleganti din aur. Nu se puteau intelege decat din gesturi si priviri, fiind de nationalitati diferite. Batrana a primit bucuroasa darul. Apoi, a gesticulat ceva de neinteles. Facea un semn rotund in jurul gatului. In primele clipe, nimeni n-a priceput ce dorea. Am crezut c-o durea ceva, c-o strangea ceva de gat. Dar ea arata ca ar fi mers si un colier, asortat la perechea de cercei.

Batrana banuia ca nu mai avea mult de trait. Isi facuse un monument funerar, pe care l-a inaugurat personal. Mereu punea bani deoparte, sa fie… Mereu incerca sa economiseasca, sa fie… Sa fie de ajuns. De ajuns pentru ce?

Cat si ce simtim reprezinta, poate, singura avere pe care o acumulam. Singura care conteaza. Si singura moneda de schimb e cum ii atingem pe ceilalti. N-are niciun rost sa economisim sau sa irosim. Energia curge, totul se transforma. E sortita esecului pana si tentativa vreunui compromis. Compromisul de a trai este opus sensului de a trai. Compromisul e pretul de platit in schimbul a ceva, e un troc, pe cand bucuria de a trai este gratis, nepretuita si menita sa fie neconditionata.

Am purtat azi o discutie foarte interesanta despre compromis, in preajma si in conjunctura decesului rudei. Toti apropiatii ma stiu ca fiind foarte incapatanata si intransigenta numai cand aud cuvantul compromis. Fostul meu sot a fost foarte dezamagit de refuzul meu categoric de a face vreun compromis, motiv care a contribuit la semnarea actelor de divort. Mi s-a trantit adesea in nas ca mai ales o femeie ar trebui sa fie dispusa la compromisuri. Inca n-am aflat de ce, dar fostul meu sot m-a asigurat ca e fericit cu noua lui sotie, o femeie care cunoaste arta compromisului. Eu nu o cunosc si nici nu vreau s-o invat, dar ma bucur foarte mult pentru ei doi.

Toti oamenii care spuneau ca-mi vor binele ma sfatuiau sa invat sa fac compromisuri. Dar mie mi-a placut mult de tot un aforism, care mi-a devenit un fel de ”religie”, de cand l-am citit candva, prin clasa a VII-a: ”Toti va vor binele. Nu vi-l lasati luat.” (Stanislaw Jerzy Lec)

Intuitia mi-a soptit mereu sa nu fac niciun compromis cu mine si cu altii. Pare imposibil. Dar, in discutia de azi, am inteles si m-am inteles mai bine. Cineva imi repeta, a cata oara auzeam asta, ca in viata, in iubire, in relatii, e necesar compromisul. N-am mai sarit sa combat, ca in atatea alte dati. Am pus o intrebare clasica de dezvoltare personala, un model de comunicare NLP-ist: ”Ce intelegi TU prin compromis?” Raspunsul a venit imediat: ”Sa lasi de la tine…” Si atunci, mi s-a luminat mintea si am zambit cu mare iubire, cu mare drag de om si de oameni. Am replicat: ”Pai, sa lasi de la tine nu inseamna musai compromis. Compromisul are un pret atasat. Sa lasi de la tine poate insemna altceva, ceva nepretuit: toleranta. E o mare diferenta intre compromis si toleranta.”

Practic, sunt doi poli opusi. Eu cred ca in viata, in iubire, in relatii, e nevoie de toleranta, nicidecum de compromis. Omul celalalt s-a luminat asemenea. Gasiseram, stabiliseram si simtiseram conexiunea, acea stare care ne leaga si nu ne dezleaga. Care ne aduna si nu ne desparte. Compromisul cere conditionat, toleranta ofera neconditionat. Viata ar trebui sa fie o bucurie neconditionata, nu un compromis conditionat. Bucuria fiecaruia vine din ceea ce ofera, nu din ceea ce primeste.

immortal

Mi-amintesc cum radea batrana care a murit… Amintirea rasului ei mi-o pastreaza vie in memorie. Cu cateva zile in urma, fusese un pic racita. Alaltaieri, isi revenise si se simtea chiar bine. Ieri, s-a trezit, la fel ca-n orice alta zi. A facut ce facea de obicei. A mancat, apoi a jucat table. Omul cu care a jucat imi spune: ”M-am enervat un pic. Pentru ca fura, ca de obicei…” Cat de mult vor oamenii sa castige! Ceva, orice, cate compromisuri pot face pentru asta… L-am privit pe omul respectiv, el plansese, eu plansesem. Ne-am zambit. Apoi am inceput, pur si simplu, sa radem…

Acum e liniste deplina. Mi-amintesc cum urla televizorul batranei, exasperant si amuzant, inclusiv pentru trecatorii de pe strada: ”Te vreau langa mine… Te vreau langa mine… Te vreau… Te vreau…”

Vine o zi cand ne expira vrerea. Cand nu mai avem nimic de castigat sau de pierdut. Cand pe economia zilelor noastre o ajunge inflatia mortii. Vine o zi cand contabilitatea isi incheie socotelile. Fara preaviz. Vine o zi cand plecam pe nepusa masa. Batrana a mancat, a castigat la table si s-a dus sa se culce. Si nu s-a mai trezit.

Dupa ce agitatia se potoleste, dupa ce pune medicul parafa, dupa ce se actualizeaza starea civila, dupa ce se plange, se mananca si se bea, se asterne linistea. Si mai ramane doar amintirea.

E o scena memorabila in filmul ”Shall we dance?” (Dansam?). Dialogul se refera la nevoia oamenilor de a se casatori, de se alatura, de a nu fi singuri, dar cred ca poate fi extins la tot ce inseamna relatie interumana, la tot ce inseamna a trai, aici si acum, impreuna:

”- Toate promisiunile pe care le facem si le incalcam, de ce crezi ca oamenii se casatoresc?
– Din pasiune.
– Nu.
– Interesant, as fi zis ca esti genul romantic. Atunci, de ce?
– Avem nevoie de un martor al vietii noastre. Sunt miliarde de oameni pe planeta, ce inseamna viata unui om? Viata ta nu va trece neobservata fiindca eu iti voi fi martor.”

In rest… Are vreo valoare compromisul de a trai? Pretul sau castigul? In rest sunt doar statistici. Pe care le puteti consulta aici, de curiozitate. Cica suntem peste 7.4 miliarde de suflete umane pe planeta asta. Aici, acum, impreuna, laolalta. Cica azi s-au trimis peste 220 de miliarde de mailuri. Cica azi au murit de foame peste 30.000 de oameni, iar peste 1,6 miliarde de oameni sunt supraponderali. Cica aproape 300 de miliarde de MWh de energie solara am primit azi, gratis, pe pamant. Si cica mai sunt 13.815 zile ramase pana la epuizarea rezervelor de petrol, primite gratis de la planeta si exploatate contra cost. Asta, da, compromis! Asa se scrie istoria. Prin compromisuri. Viata n-are nicio legatura…

Copyright Logo Livia Bonarov 2016

Preluare continut de pe acest site.
Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Comments on: "A trai nu este un compromis" (2)

  1. Elena Butnaru said:

    Multumesc!

    Apreciază

  2. […] Livia Ieri a murit o ruda. Moartea nu e obisnuita sa bata la usa. Vine cand vrea. Tot ce se naste ii […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: