Dependenta de virtual se refera la oamenii care vor sa evadeze din realitatea in care se afla. Mijloacele sunt diverse: internet, jocuri, computer sau gadgeturi, practic tot ceea ce anesteziaza constiinta realitatii. Oamenii acestia nu vor sa mai simta. Paradoxal, cu cat nu vor sa simta, cu atat vor avea mai multe motive sa nu vrea sa simta. Ii procupa mai ales dominarea si controlul. Sunt capabili sa-i manipuleze pe altii, mai ales pe cei dragi, in moduri chiar sofisticate, adesea in mod inconstient, pentru a-si apara adictia. Cea mai mare problema a dependentilor e aceea ca ei se considera perfect normali si sunt convinsi ca pot renunta oricand la adictia lor. Nu sunt constienti sau nu vor sa recunoasca faptul ca sufera de o dependenta, la care nu pot renunta si la care revin obsesiv.

Dependentii isi reprima o paleta foarte larga de sentimente si emotii, ajungand sa fie macinati de ele in interior. In exterior, ajung aproape sa nu mai simta sau sa nu mai manifeste nicio emotie, nicio forma de empatie. Cele mai grave si intense sentimente reprimate, cele care ii afecteaza din ce in ce mai mult si le subrezesc sanatatea, sunt furia si vina. In mod inconstient, dependentii incearca sa se calmeze prin adictia lor, insa fireste ca nu reusesc in mod autentic si sanatos, deoarece ei refuza sa se confrunte cu sentimentele lor, ale celorlalti si cu realitatea, in sine. Adictia e doar o perdea in spatele careia isi blocheaza emotiile, ca sa nu-i afecteze. De aceea, dependentii relationeaza destul de dificil. Poarta masti, pretind a fi ceea ce ei chiar si-ar dori sa fie, dar nu reusesc realmente. Isi spun astfel povesti frumoase despre ei insisi.

In timp, toate sentimentele pe care si le reprima nu fac decat sa sporeasca in interiorul lor, pana cand explodeaza, intr-un fel sau altul. O astfel de explozie tarzie ii poate duce pe unii dependenti direct la spitalul de psihiatrie. Mai devreme sau mai tarziu, vor ajunge sa-si piarda controlul din ce in ce mai mult si mai des, ba chiar discernamantul si contactul cu realitatea, pe masura ce evadeaza si fug de ea. Din nefericire, vor rani cel mai mult tocmai persoanele care le sunt cele mai apropiate si mai dragi, carora chiar le pasa de ei.

Exista cazuri reale, cutremuratoare, cand dependentii de computer si-au ucis mamele, rudele apropiate, pentru ca le interzisesera sa se joace, cazuri de tineri care s-au sinucis sau care au murit dupa ce s-au jucat non-stop zeci de ore sau zile in sir. Jocurile pe computer se bazeaza pe componente de competitie, de castig sau recompensa, care stimuleaza functiile de baza ale creierului, instinctul primar si agresivitatea, putand crea astfel dependenta.

Inca din 1980, armatele engleza si americana au inceput sa utilizeze jocuri video violente pentru a desensibiliza soldatii si a-i face mai capabili sa ucida. Cercetarile expunerii la jocurile violente sugereaza o crestere a comportamentului agresiv prin dezvoltarea gandirii si a senzatiilor agresive, scazand comportamentul pro social. Programele TV care contin violenta cresc in acelasi fel agresivitatea si ostilitatea, precum jocurile pe computer.

dependenta de internet

China este prima tara care a declarat dependenta de internet ca fiind o tulburare psihica, considerand-o cea mai grava amenintare pentru sanatatea tinerilor, similara dependentei de heroina. Guvernul chinez a construit peste 400 de centre de reabilitare pentru tratamentul dependentei de internet. Tratamentul dureaza trei luni, de obicei, si inregistreaza o rata de succes de 70%. Filmul documentar „Web Junkie” (Drogatul dependent de internet) este o coproductie americano-israeliana, din 2013, care prezinta viata tinerilor chinezi internati intr-un centru de reabilitare pentru adictia de jocuri online.

In continuare, cititi traducerea acestui documentar tulburator, care ne poate ridica multe semne de intrebare despre cat de sanatoasa este relatia noastra cu lumea virtuala:

Medicul, catre tanarul care nu pricepe ce i se intampla si de ce a fost internat la reabilitare: Se pare ca nu mai reusesti sa percepi ce-i realitatea.
Xi Wang, nickname Hope (nickname – nume de utilizator online), 16 ani: Ce-i realitatea?

Declaratia unui medic de la „Chinese Teenagers Mental Growth Center” (Centrul chinezesc de dezvoltare mentala a tinerilor): Fiecare tanar are propriul terapeut. La fel si parintii. Nu suntem doar un spital, functionam si ca scoala. Functionam in cadrul Spitalului General Militar Beijing.

Wang Yuchao, nickname Nicky, 16 ani, e internat la reabilitare pentru dependenta de jocuri online. Spune ca parintii l-au pacalit ca urma sa mearga la ski in Rusia, ca sa-l interneze. De indata ce a vazut numele institutiei, a stiut unde era adus. Credea ca avea sa stea 1-2 zile la centrul de reabilitare, fiindca el se considera ca fiind normal, apoi a aflat ca urma sa stea minim 3 luni.
Reporter: Cate ore te jucai zilnic?
Nicky: In jur de 10 ore.
Reporter: 10 ore pe zi?
Nicky: Cam asa…
Reporter: Ce te jucai?
Nicky: World of Warcraft. Ei sustin ca sunt prea impulsiv, fiindca ma joc pe computer. Dar eu eram impulsiv dinainte de a ma juca pe computer.

Alt tanar dependent de jocuri: Locul asta ar trebui sa se numeasca Centrul de distrugere mentala a tinerilor. Ne distrug vechile crezuri si ne fabrica altele noi. E ca si cum ne-ar spala creierul.

Declaratiile mamelor tinerilor dependenti:
– A devenit incontrolabil. S-a jucat peste 40 de zile. N-a mancat si n-a dormit peste 40 de zile.
– Uneori imi vine sa scot computerul din priza si sa ascund cablurile.
– De cand a inceput sa foloseasca internetul, s-a indepartat de prietenii sai. Si de rudele sale. Veneau colegii sa-l invite sa iasa si sa se distreze, dar ii refuza.
– M-am temut ca are probleme psihice. Noi nu l-am putut ajuta cu nimic.
– Jocurile i-au afectat mintea. Suferea de insomnii…
– Era nespalat si mirosea urat, dar nu-i pasa. Nu se spala pe fata, pe corp, pe picioare, nimic. Pana si lenjeria intima si sosetele incepusera sa-i miroasa. Foarte dezgustator!

Reabilitatarea e ca la armata. Tinerii sunt obligati sa invete sa-si faca patul, sa se spele, sa se ingrijeasca, urmeaza un program strict, disciplinat, si fac multa miscare. Sunt verificati daca respecta normele de curatenie.

Medicul: Cand te-ai spalat ultima oara pe cap?
Tanar dependent de jocuri online: Nu-mi aduc aminte.

Profesorul Tao Ran, specialist in adictii, directorul Centrului Daxin, din cadrul Spitalului Militar Beijing: Dependenta de internet e o problema grava printre tinerii chinezi. A depasit ca gravitate orice alta problema. Ca psihiatru, treaba mea e sa verific daca e vorba, intr-adevar, despre o boala. Am observat ca tinerii acestia au o inclinatie catre lumea virtuala. Ei considera ca lumea reala nu e la fel de buna precum cea virtuala. Cercetarile noastre au demonstrat ca dependentii petrec peste 6 ore zilnic pe internet, nu in scopul de a invata sau de a munci. Oamenii normali nu-si pot imagina cum folosesc internetul tinerii din centrul nostru. Unii dintre ei sunt atat de dependenti de jocurile online, incat, daca se duc pana la baie, considera ca asta le va afecta performanta. Asa ca isi pun scutece. Sunt la fel ca dependentii de heroina. Dependentii de heroina vor cu disperare drogurile si le cauta in fiecare zi. Tinerii internati aici vor cu disperare si cauta sa se joace online in fiecare zi. Noi numim asta “heroina electronica”.

Discutie telefonica intre Nicky si parintii sai:
Nicky: Vreau acasa. Promit sa nu ma joc mai mult de 4 ore pe zi. N-am promis? Ce mai vreti sa va promit? Lasati-ma sa vin acasa. O sa fiu in regula. Ce pot sa spun ca sa va fac sa aveti incredere in mine? Cine nu gandeste? Lamuriti-ma! Voi vreti asta! Maine o sa ma pupati rece si o sa plangeti! Doctore, pot sa sparg geamul?

Terapie de familie. Nicky si parintii sai.
Nicky: N-am nimic de zis. Nu credeti nimic din ce spun.
Tatal sau: Am avut incredere in tine. Te-am lasat sa te duci acasa la colegul tau oricand voiai. Dar am descoperit ca nu te duceai acolo. Te duceai la un internet café. Mergeai acolo seara si te intorceai dimineata.
Nicky: Pot sa nu ma joc daca vreau.
Tatal sau: E la fel ca heroina. Nu poti sa te controlezi.
Mama sa: Ai idee cat de mult am suferit noi in lunile cand te jucai online? Ai idee cum ma simteam cand auzeam zgomotul de la tastatura ta? Imi vedeam fiul renuntand la studii si devenind dependent de internet. Sunt atatea astfel de cazuri reale la TV si in filme. Cum sa nu ma ingrijorez? Crezi ca nu stiu? Asteptam afara, langa internet café. Ma gandeam “E ca un abis care-mi inghite fiul!” Ma tot uitam la usa aceea inchisa. Dimineata, cativa copii au iesit, dar pe tine nu te-am vazut. Am incercat tot ce-am putut. Am chemat politia, televiziunea. Mi-a fost frica sa nu te ranesc. Sa nu te afecteze. Asa ca m-am prefacut ca nu se intamplase nimic atunci cand ai venit acasa. Tu crezi ca te poti controla. Dar eu am vazut la tine exact opusul. M-ai impins intr-un hau fara fund. N-am gasit nicio solutie mai buna. Daca aveam vreo optiune mai buna, crezi ca te-as fi azvarlit aici?
Tatal sau: Prietenului meu, director adjunct, i-a murit copilul la un internet café.
Mama sa: Acolo a murit, la un internet café…
Tatal sau: Era singurul lui copil.
Medicul: Nicky, inteleg ce simti. Dar simt si frica si durerea prin care trece familia ta. Tu ti-ai dat vreodata seama ce simt ei?
Nicky: Sunt prea comod ca sa le acord vreun pic de atentie.

Dupa stingere, tinerii continua sa citeasca la lumina lanternei si sa stea de vorba. Ii jignesc pe cei care ii au in ingrijire, considera ca psihiatrii le-au spalat creierul parintilor lor, ca este gresita definitia dependentei de virtual, ca standard al medicilor, si ca 80% din populatie ar putea fi diagnosticata ca fiind dependenta, dupa acest standard. Tinerii sunt de parere ca, de fapt, sunt considerati buni doar daca obtin note mari de la scoala, acesta fiind adevaratul standard. Un tanar recunoaste ca el avea note mediocre la scoala, intr-adevar, dar era mai bun decat altii la jocurile online.
– Ma simt grozav cand castig! Macar la asta sunt mai bun decat altii!
– Mie imi place sa traiesc intr-o lume virtuala. Dar sunt fericit si in viata reala. Sunt fericit daca mananc o bomboana.

Ora de curs cu domnul profesor Tao.
Dl Tao: Astazi o sa va vorbesc despre computer. E un instrument? Sau o jucarie? Ce parere aveti?
Primul tanar: Eu cred ca-i mai important ca instrument.
Dl Tao: Dar tu?
Al doilea tanar: Si eu cred la fel.
Dl Tao: Esti de aceeasi parere?
Al doilea tanar: In principiu, e un instrument.
Al treilea tanar: E un instrument.
Dl Tao: Toti considerati computerul un instrument?
Al patrulea tanar: E un instrument.
Al cincilea tanar: Domnule director Tao, am o intrebare. Daca spunem ca-i o jucarie, nu mai putem parasi centrul de reabilitare? (ceilalti tineri rad)
Dl Tao: Poti fi expert la computer. Dar nu esti in stare sa faci nimic altceva. Ganditi-va la asta. Creierul vostru devine inutil. Sa va jucati la computer va solicita foarte putin creierul. Multi dintre voi nici macar nu-si dau seama ca partea sociala a creierului vostru inceteaza sa functioneze. Se opreste. Va e teama sa comunicati cu altii. Cand va e teama, ce faceti? Fugiti, evadati! Depresiile si anxietatile voastre au toate legatura cu adictia voastra de jocuri online.

Declaratia domnului Tao, catre reporter: Tinerii acestia nu au incredere in oameni. Sunt insingurati si introvertiti. Sunt imaturi in interior. Noi invitam si parintii sa urmeze tratamentul. Suntem singurul centru de reabilitare care trateaza nu numai tinerii, ci si pe parintii lor.

Un medic discuta la telefon cu tatal lui Hope: Sigur, va inteleg. Nici eu nu mi-as putea parasi jobul cu usurinta. Inteleg. In fiecare zi imi spun parintii ce joburi complicate au. Nu sunteti singurul. In principiu, va cerem sa locuiti aici. Nu sa veniti doar la cursurile mele, toate cursurile sunt importante. Avem multe tipuri de tratamente. Nu doar tratamente psihiatrice. In calitate de tata, acestea sunt responsabilitatile pe care trebuie sa vi le asumati. Nu puteti sa va abandonati fiul aici si sa va dati deoparte. Intelegeti? E pentru binele lui.

Tinerii dependenti de jocuri online dicuta cu reporterul, in pauza, jucandu-se carti:
– “Dungeon and Fighter” e un joc stupid. E pentru retardati. Cei care joaca “World of Warcraft” au un coeficient de inteligenta (IQ) sporit. El s-a jucat 3 zile non-stop. Eu ma joc “World of Warcraft” si seria “Warcraft”. Cel mai mult m-am jucat… Cate ore sunt in 15 zile? 300 de ore! Asta-i recordul meu.
– Te-ai jucat 300 de ore non-stop?
– Nu, nu chiar non-stop. Cand m-a luat somnul, am atipit putin, dar nu prea mult.
– Si ce-ai facut dupa ce te-ai trezit?
– Am continuat sa ma joc. (ceilalti tineri rad)
– Doar atat? Doar 15 zile? (intreaba alt tanar)
– Sigur, sa te vad pe tine cum te joci 15 zile. Mie mi s-a ars computerul.
– Eu, in timpul vacantei de vara, m-am jucat doua luni intregi.
– Si eu! (ceilalti rad)
– Dar sa te joci non-stop, nu asa…
– Eu am cheltuit peste 8500 de dolari jucandu-ma “Dream to the West”.
– Stiu ca tu esti un luptator.
– Urasc sa merg la scoala. Imi urasc familia.
– Si eu!
– Another day it’s gone… (Fredoneaza inceputul melodiei lui Michael Jackson, numita “You are not alone” – Nu esti singur, primele versuri fiind Another day it’s gone, I’m still all alone – A mai trecut o zi. Eu sunt tot singur. Tanarul continua foarte ironic) Computerul cred ca e un fel de drog. Ne face prea mult rau. Mai ales jocurile online. Le urasc! Centrul de reabilitare e asa de luminos! Vorbele profesorului Tao m-au impresionat profund. (Tanarul rade sarcastic si isteric, ceilalti ii tin isonul)
– (Alt tanar, supraponderal, continua la fel de sarcastic) Au terapeuti, instructori, disciplina militara, vai, cat imi doream toate astea! Dupa ce ies de aici, o sa ma impac cu familia mea, o sa ma duc la scoala si o sa devin un membru prolific al societatii. Daca urmariti acest film si credeti ca aveti probleme, va rog sa veniti la Centrul Psihologic al Spitalului Militar Beijing. Viata este foarte frumoasa aici!
– Dupa ce veniti aici, n-o sa mai vreti sa plecati! (toti tinerii rad)

La vizita parintilor, o discutie intre Hope si tatal sau:
– Hope, cum dormi?
– Asa si asa…
– Nu poti sa adormi?
– Nu. Nu prea am timp sa dorm.
– Cum asa?
– Folosesc timpul asta ca sa reflectez.
– Incerc sa tin legatura cu Centrul de Reabilitare. N-am avut timp sa vin la cursuri. Voi incerca sa vin mai des saptamana viitoare.

In timpul instructiei, tinerii canta: “E obligatoriu sa ascultam ordinele. Trebuie sa ne amintim regulile si regulamentele. Trebuie sa ascultam ordinele si sa nu le incalcam. Ne vom uni ca un batalion de batalie. Disciplina, disciplina! Eu voi pastra mereu disciplina! Tu vei pastra mereu disciplina! Disciplina este esentiala pentru eficienta bataliei. Suntem mandria tarii noastre! Suntem onoarea poporului nostru! Haideti sa impresionam lumea!”

Gao Quance, poreclit Hacker, 15 ani. E auzit spunand “fuck”, asa ca e chemat la instructor.
Instructorul: Ce s-a intamplat? E de bine sau rau?
Hacker: Nu mai vreau sa stau aici.
Instructorul: Nu te-am tratat bine? Spune-mi ce crezi. Da sau nu?
Hacker: Da.
Instructorul: Si atunci de ce esti asa tafnos?
Hacker (ii vine sa planga): Nu vreu sa-i vad.
Instructorul: Pe cine nu vrei sa vezi?
Hacker: Pe parintii mei.
Instructorul: Pe parintii tai? Crezi ca poti face orice doresti aici? Vrei sa fii seful?
Hacker: Nu.
Instructorul: Nu? Serios? Aminteste-ti: “Cand esti la Roma, faci ce fac romanii!” Fiecare loc are regulile lui. Regulile nu sunt facute special pentru tine sau pentru mine.

Dialog intre medic si tatal lui Hacker, la care asista si alti parinti.
Medicul: Ce inseamna depasirea dependentei de internet, in opinia dvs?
Tatal: Sa nu se mai joace in lumea virtuala. Sa munceasca si sa traiasca normal. Astfel de lucruri…
Medicul: A renuntat la scoala?
Tatal: Da, a renuntat.
Medicul: Credeti ca Hacker are probleme de comunicare?
Tatal: Da.
Medicul: Cu cine?
Tatal: Cu mine, in special.
Medicul: Mai ales cu dvs…
Tatal: In trecut, era foarte ascultator. Era foarte destept.
Medicul: Spuneti-mi ce fel de tata sunteti dvs.
Tatal: Sunt foarte dur cu el. Il cert, il bat. A fost o perioada cand eram foarte nervos. Am incercat sa-l injunghii cu un cutit. Am vrut doar sa-l sperii atunci. N-am vrut sa-l injunghii cu adevarat.
Medicul: Lipsa increderii e sursa disperarii. Daca el nu are incredere in dvs, nici n-o sa va respecte. Intelegeti? Alte probleme?
Tatal: Cu el m-am purtat cel mai violent. Noi nu vorbim. Nu comunicam. E mai rau decat daca as vorbi cu un strain.

Declaratia altui tanar dependent de virtual: Am incercat sa sar de doua ori de pe o cladire. Prima oara, ma jucam online si eram pe punctul sa avansez la urmatorul nivel. Era un moment crucial pentru mine. Sa renunt ar fi insemnat ca toate eforturile mele sa fi fost in van. Ma jucasem non-stop timp de 4-5 ore. Era 11 seara. Tata era furios. Mi-a cerut sa inchid imediat computerul. Eram pe punctul sa castig. M-am infuriat foarte tare. Am fugit la fereastra apartamentului. Era cat pe ce sa sar. Tata a urlat la mine: “De ce nu te sinucizi?” Mama plangea si m-a tras inapoi. Eram pe jumatate afara, pe fereastra. Dar inca ma tineam cu mainile. Uneori cred ca nu exista nimic pentru care merita sa traiesti.

Discutie intre tinerii dependenti:
– Dupa ce plecam de aici, daca ma intreaba oamenii unde am fost, o sa le spun ca intr-un centru de reabilitare, ca sa ma vindec de dependenta de internet. La naiba! O sa-mi fie rusine sa le spun unde mi-am petrecut vacanta de vara.
– Ce-ti lipseste cel mai mult?
– Zhao Ye. Asta era nickname-ul ei. E prima mea iubire. O iubire virtuala. Ea ma intelegea. (ceilalti rad) Am cunoscut-o cand jucam “Free Fantasy”. De aia am continuat sa joc jocul ala. Ne cunosteam online de 7 luni, apoi am cautat s-o intalnesc.
– Te-ai culcat cu ea?
– Nu, nu.
– I te-ai daruit prima oara?
– Nu, nu. Incetati. Eu sunt foarte inocent.
– Auzi la el… Hacker e…
– Imi aman prima experienta.
– E foarte usor sa spui “te iubesc” de 1000 de ori. Ctrl+C si Ctrl+V (copy-paste). E usor. Esti prost sa te indragostesti online de cineva.

Domnul director Tao: Era 3 dimineata cand s-a intamplat. Instructorul a verificat camerele si a constatat ca unii disparusera. M-a chemat si mi-a spus ca evadasera. Se catarasera pe perete, nu iesisera pe poarta.

Hacker: Am fugit. Dupa aceea, ne-au prins. Eram 7 insi. Am deschis fereastra si am fugit. Te rog, nu le spune celorlalti.
Dl Tao: Au evadat si au luat un taxi pana la un internet café. I-am gasit 5-6 ore mai tarziu. Nu facusera nimic altceva decat sa se joace online.

In urma acestui eveniment, Hope, capul rautatilor, a fost trimis in camera de izolare timp de 10 zile.
Dl Tao: Tinerii care au evadat sunt mai incapatanati decat ceilalti. Trebuie sa le aplicam un tratament mai puternic. Pe Hope il izolam. Nu va vorbi cu nimeni. Trebuie sa reflecteze singur.

Medicii: Tatal sau a dorit sa-l izolam pe Hope, drept pedeapsa.
Dl Tao: N-ar trebui sa urmam instructiunile parintilor in tratamentul nostru. Tatal sau doreste violenta. Vrea ca instructorii nostri sa-l bata pe fiul sau, sa-l pedepseasca. Asta e marea diferenta dintre noi.
Medicul: Am elaborat un program de terapie prin izolare si auto-reflectie. Sa scrie un jurnal de cel putin 10.000 de cuvinte. Si sa citeasca doar cartile recomandate de terapeutii nostri.

Reporter: Ai invatat ceva aici (la central de reabilitare)?
Hacker: Foarte multe.
Reporter: Ce ai invatat?
Hacker: Cum sa evadez. (rade)
Reporter: Ai vreun prieten in viata reala, caruia sa-i impartasesti secretele tale?
Hacker: Nu.
Reporter: O faci doar online?
Hacker: Da. Cam da.
Reporter: De ce?
Hacker: Realitatea e prea falsa. (rade stingherit, cu gesturi de nervozitate)

Nicky refuza sa manance. E invitat la terapia cu parintii.
Nicky: Ganditi-va. De ce ma joc online? Credeti ca e doar vina mea ca ma joc online? Acasa, simt ca nu exist. Simt ca niciunuia dintre voi nu-i pasa de mine. Pe internet, am prieteni carora le pasa de mine.
Tatal sau: De fiecare data ne certam. Orice iti spunem, te infurie la culme, de fiecare data. Fiul meu imi spunea la telefon: “Du-te si mananca rahat!” I se adreseaza cuiva mai varsta ca el folosind un asemenea limbaj. Eu te-am intretinut timp de 16 ani, tu ai facut vreodata ceva pentru noi?
Nicky: Daca vrei sa mor, o fac imediat. Iti pot da viata mea inapoi. Ai nevoie de ea? (e mangaiat de altcineva si indemnat sa se calmeze). Vrei sa mori? (Nicky se ridica brusc si violent de pe scaun, il rastoarna, e foarte furios si il infrunta pe tatal sau) Vrei sa mori?
Martor: Nu stiu ce s-ar fi petrecut intre tine si fiul tau. Ce s-ar fi intamplat daca erati singuri aici? Ma sperie.
Tatal lui Nicky: Acum ati auzit cu totii ca vrea sa ma omoare. (ii dau lacrimile, apoi incepe sa planga in hohote)
Nicky: Cand ma simt singur, vorbesc cu un ursulet, cu jucaria mea. Sau cu computerul. Nu cred ca prietenii mei online sunt fictivi. Sunt si ei fiinte umane. Sunt alte persoane singure, care se afla la alt computer. Ne pasa unora de altii.

Domnul profesor Tao: Una dintre cele mai mari probleme ale acestor tineri este singuratatea. Singuratatea. Stiati ca ei se simt singuri?
Un parinte: In primul rand, cred ca tinerii din ziua de azi se simt singuri fiindca sunt copii singuri la parinti. In al doilea rand, noi, ca parinti, nu reusim sa ne imprietenim cu propriii nostri copii. Le cerem sa invete din greu.
Dl Tao: Nu le observam deloc stresul, grijile, durerea. Ne pasa doar de studiile lor. Cata vreme invata bine, totul e in regula. De aceea, unde-si cauta ei tovarasi? Pe internet. Lumea virtuala are toate soiurile de extravagante audio-vizuale. Stimulari pe care nu le poti gasi nicaieri, in alta parte. Internetul devine prietenul lor cel mai bun. Este conexiunea care ii leaga intre ei. Ei nu pot experimenta satisfactia si eroismul in viata reala. Absolut toti au emotii de zero grade, nu simt nimic. Zero. Nicio emotie. Nu simt nimic in legatura cu alta persoana. (Nu au empatie). Ei stiu totul despre internet, dar nimic despre sentimentele umane. Iar asta devine un cerc vicios. Se poate transforma din tulburare psihica, in boala psihica.

Se aude trecand un avion.
Reporterul: Cate avioane au trecut pana acum?
Nicky: Asta e al 13-lea. Trebuie sa numeri 100 ca sa-ti pui o dorinta.
Reporterul: Care-i dorinta ta?
Nicky: Sa-l transform pe profesorul Tao in caine.
Reporterul: Si o sa reusesti?
Nicky: Vreau sa incerc. Nu-mi place de el. Nu mi-a placut niciodata.

Tinerii isi spala hainele si discuta intre ei.
– Mi-au spus ca trebuie sa stau aici 4 luni.
– Daca nu se schimba nimic dupa 4 luni?
– Deja nu se schimba nimic. E inutil.
– Eu, dupa ce plec de aici, o sa-mi fac un plan de viata. O sa-mi planific viitorul. Tu ce o sa faci?
– Cand o sa ies, o sa fiu la fel ca atunci cand am venit.
– E posibil?
– Da.
– Prietene, nu vrei sa te schimbi?
– Nu.
– Nu vrei sa faci ceva mai serios?

Medicul discuta cu Hope, iesit din camera de izolare, dupa cele 10 zile:
– 10 zile… Cum te simti?
– Ultimele 3 zile au fost cele mai grele.
– Ai stat singur in camera aceea. Ce progres ai facut?
– Viata mea e mai reala ca inainte. De fapt, imi pare rau… Nu trebuia sa ne ducem la internet café. Noi nu recunoastem, dar jocurile ne atrag prea mult. Nu putem renunta la ele.
– Hope, te-ai gandit la purtarea ta?
– Daca m-am gandit? Lucrez la mine insumi.
– Noi continuam sa te incurajam, iar tu progresezi. Indiferent ce-ti face, el e totusi tatal tau.
– Corect.
– Tatal tau a simtit vreodata ca-l iubesti? Ce crezi?
– Nu prea.
– Cu alte cuvinte, indiferent ce suferinta ti-a provocat tatal tau, nu se compara cu durerea pe care i-ai provocat-o tu. Cred ca felul in care te-ai purtat cu parintii tai si cum i-ai tratat si pe altii a fost foarte urat. Insa acum te-ai schimbat.
– Ma simt foarte suparat. Simt ca nu i-am oferit tatalui meu nimic frumos.
– Nu-i nevoie sa-ti ceri scuze. Du-te la tatal tau. Spune “tata” de 30 de ori.
– Tata, tata… Te iubesc, tata.
– Parinti, imbratisati-va copiii!

Hope este externat. Tatal sau a venit sa-l ia. Vrea sa-l ajute sa care bagajele, dar baiatul vrea sa se descurce singur. De la fereastra, fostii lui colegi striga:
– Hope, vino inapoi! Nu pleca, intoarce-te!
– Prietene, nu vreau sa ma intorc niciodata aici! Ajunge. Cu siguranta nu ma mai intorc aici.

Nicky: Majoritatea dintre noi nu cred ca suntem dependenti de internet. Nu este o boala. E doar un tip de comportament. Iar eu sunt doar o parte din acest comportament. Obisnuiam sa ma joc foarte mult. Imi imbunatatisem abilitatile si eram virtual echipat, apoi am fost inchis aici.

Se estimeaza ca in China exista 618 milioane de utilizatori de internet. Trebuie sa stii ca ti-ai enervat rau parintii daca ei angajeaza pe cineva sa te ucida. Mass media din China dezvaluie masurile extreme pe care le-a luat un tata ingrijorat. Domnul Feng, care era innebunit de faptul ca fiul sau somer, in varsta de 23 de ani, isi petrecea tot timpul jucandu-se online, a decis sa angajeze un asasin virtual, care sa omoare avatarul fiului sau. Dupa ce a fost atacat, in mod repetat, de aceiasi jucatori online, fiul a devenit suspicios si i-a contactat pe agresorii sai virtuali. Astfel, a aflat ca tatal sau platise niste ninja virtuali, care sa-l omoare. Rezultatul a fost dezamagitor pentru domnul Feng. Fiul sau nu numai ca este in continuare somer, ba chiar continua sa se joace online.

 

 

Copyright Logo Livia Bonarov 2016

Preluare continut de pe acest site.
Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Comments on: "Dependenta de virtual. Web Junkie." (1)

  1. […] Livia Dependenta de virtual se refera la oamenii care vor sa evadeze din realitatea in care se afla. […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: