Alaptarea

Va recomand din tot sufletul serviciile unor oameni minunati, care mi-au fost alaturi la inceputurile transformarii mele, ca proaspata mama, si la adresa carora am nenumarate multumiri. Voi incepe cu doua Mihaele, adevarate deschizatoare de drumuri in profesiile lor, in Romania.

Astazi va scriu despre Mihaela Drilea, din Brasov, specialista IBCLC (in alaptare). Absolventa de Sociologie si Asistenta Sociala, Mihaela s-a specializat in SUA, la International Board Certified Lactation Consultant. Ea m-a asistat la nastere si in calitate de doula, iar caldura si prezenta ei mi-au fost un sprijin psiho-emotional nepretuit. Cu atat mai mult cu cat eram in stare de soc profund, la aflarea vestii ca era urgenta interventia prin cezariana, in conditiile in care imi dorisem cu ardoare sa nasc natural.

Dharma mi-a fost pusa la san aproape imediat dupa nastere, iar eu aveam lapte. Copilul sugea la sanul meu, in timp ce operatia de cezariana continua. Dupa aceea, insa, au intervenit problemele. Sanii mi s-au umflat ca niste butoaie, erau extrem de durerosi. Am continuat sa alaptez, plangand si muscandu-mi pumnii si pernele, pana cand a ajuns sa-mi curga sange din sani. Durerea imi electrocuta creierul, aveam o senzatie sufocanta de neputinta, uitandu-ma la copil si simtind din toata fiinta mea instinctul si nevoia de a-l alapta. De a-i asigura hrana naturala, dreptul ei innascut, de a nu i-o inlocui in mod artificial.

Si atunci a intervenit Mihaela. Blanda, calma si zambitoare, m-a invatat pas cu pas ce sa fac. La Brasov, apoi telefonic, dupa ce m-am intors la Braila. M-a asistat in alaptare, m-a sfatuit, m-a invatat sa pozitionez corect copilul la san si, cel mai important, mi-a dat incredere. Parea utopic ca durerile cumplite si amenintarea mastitei sa dispara curand, motiv ca frica sa preia controlul. Insa Mihaela a avut dreptate, durerile chiar au disparut foarte rapid, continuand sa-mi alaptez copilul in mod corect, si totul s-a rezolvat de la sine.

breastfeeding

Mihaela este primul consultant din Romania, care lucreaza la o maternitate, pe post de specialist in alaptare si lactatie, in problemele care apar imediat dupa nastere (productie insuficienta de lapte, obstructii de canal, ragade, mastite, abcese, etc.). Nu pot decat sa ma intreb: de ce nu exista cate un astfel de specialist in absolut fiecare maternitate din Romania? Fiindca deunazi am aflat, dintr-o stire, ca un procent foarte mic, de doar 16% dintre proaspetele mame, alapteaza…

Laptele matern este unic in compozitie si asigura toate elementele nutritive copilului pana la varsta de 6 luni si ramane sursa principala nutritiva pana la varsta de 1 an, conform Academiei Americane de Pediatrie. O singura lingurita de lapte matern contine peste 3 milioane de celule care distrug microbii, confera imunitate impotriva bacteriilor si virusilor, agentilor potential nocivi pentru sanatatea bebelusului, al carui sistem imunitar este foarte plapand si in dezvoltare. Laptele matern este unic, productia si formula sa se adapteaza in mod natural la cerintele sugarului, e singurul lapte din lume care contine celule vii, factori de crestere, hormoni, enzime, agenti imunologici, asadar nu poate fi decat specific fiecarei specii si nu se poate inlocui cu niciun alt tip de lapte.

Alaptarea protejeaza si stimuleaza sistemul imunitar atat al mamei, cat si al bebelusului. Pe Dharma am alaptat-o exclusiv pana la peste 7 luni. Acum are un an si aproape o luna si este in continuare alaptata, fiindca adora asta, la fel ca mine. Alaptarea creeaza o legatura emotionala incredibil de puternica intre mama si copil, functioneaza precum o telecomanda intre cele doua creiere, eliberand oxitocina. Iarna trecuta, cand Dharma avea 2 luni, cu restul membrilor familiei foarte rau raciti in jurul nostru si interactionand cu ei, cat si in urma plimbarilor in frigul de afara, si eu, si ea am ramas perfect sanatoase. Si da, cred ca alaptarea ne-a protejat pe amandoua.

Dharma a implinit 1 an si, in mod paradoxal pentru mine, nevoia ei de a sta la san a crescut, in loc sa scada. E tare fericita sa se lipeasca de mine, sa-mi ia mana in mana ei si sa stea cat mai mult asa, la sanul meu. Ba chiar sa revina foarte des la san, dupa ce a terminat de supt, facand pauze dese de la joaca. In timp, comportamentul acesta devine foarte solicitant pentru mama. Pana cand am simtit ca clachez, nestiind cum e mai bine sa reactionez. Din nou, am beneficiat de serviciile minunate oferite de Mihaela Drilea si de colaboratoarele ei, care au infiintat un grup pe Facebook, numit Alo mama 24/24, prin care ofera servicii de info alaptare non-stop, la numarul de telefon 0732566262.

Nu va pot descrie bucuria mea, fiind consiliata de aceste persoane minunate (iti multumesc, draga Miriam!), afland cum ma pot adapta cu blandete si calm la aceste situatii noi si necunoscute pentru mine, la alaptarea copilului de peste 1 an. In urma consilierii si sfaturilor primite, am simtit cum imi recapat linistea si increderea. Acum, Dharma nu mai plange amarnic cand se desprinde de la san, simt cum se adapteaza din ce in ce mai bine la procesul acesta de ”despartire” dureroasa. Copiii alaptati la cerere se manifesta foarte independent si fara frica, in rest, teama lor cea mai mare parand concentrata in dependenta fata de mama, precum mi s-a spus. Intr-adevar, Dharma e tare curajoasa, se catara peste tot, nu se sperie cu usurinta sau chiar deloc, nici macar la zgomote puternice, nici atunci cand ceva o ia prin surprindere, are mereu un zambet dragalas pe buze, in loc de o tresarire din teama.

Va mai asigur ca alaptarea nu m-a impiedicat in niciun fel sa fac ceva. De pilda, sa calatoresc la Bucuresti, unde am urmat un curs la care voiam tare mult sa particip, insotita de bebe in varsta de 5 luni, alaptat exclusiv. Am sofat, am alaptat in pauza de alimentare de la benzinarie, am alaptat in pauzele de la curs, tot ce am avut nevoie a fost o simpla organizare si, evident, sprijinul altor membri disponibili din familie, care au ramas cu bebe cand eu lipseam. Ii multumesc din tot sufletul mamei mele pentru sprijinul ei, prin care mi-a facut posibile visele.

Sa va mai spun ceva. Am vazut, chiar si de la cadre medicale, surprinderea ca mi-am alaptat copilul pana la peste 7 luni, exclusiv, si ca inca o alaptez la peste 1 an. Ba chiar am auzit, nu o data, intrebarea: ” Dar nu-i prea mult? Nu-i nociv?” sau recomandari ca ar fi mai ”sanatos” sa opresc alaptarea. Desi e perfect normal ca un copil sa fie alaptat chiar si pana la 2-3 ani. Nu voi comenta, voi adauga suprinderea medicului pediatru, care o observa pe Dharma dezvoltandu-se armonios, sanatoasa si voioasa, si admiratia aceluiasi medic pentru ”colaceii” Dharmei, pe cand era bebelus: ”Mai rar am ocazia sa vad colacei la copiii din ziua de azi, iar vizitele sa fie doar pentru controlul periodic…”

Alaptarea e un miracol profund al naturii si al naturii umane. Ma simt binecuvantata pentru faptul de a trai acest miracol. De aceea le multumesc din suflet acestor persoane minunate, care m-au ajutat, sustinut, incurajat si consiliat pe parcursul procesului de alaptare.

Pe Mihaela Drilea o puteti gasi pe blogul ei: www.mihaeladrilea.ro. Ofera consultatii la maternitatea Eva, din Brasov, la domiciliu sau telefonic. Organizeaza si participa frecvent la cursurile prenatale, la workshopuri tematice si la diferite evenimente prin care poate fi alaturi de viitoarele sau proaspetele mame, initiindu-le in adaptarea la procesul natural de alaptare.

Va rog sa dati de stire, cu drag, tuturor celor care au nevoie, ca exista si avem si in Romania consultanti specialisti in lactatie si ca alaptarea poate fi nedureroasa si este cea mai implinitoare si folositoare experienta in crearea legaturii psiho-emotionale cu noul-nascut. Pe langa multiplele beneficii, cum ar fi stimularea si intarirea sistemului imunitar, mamele care au alaptat stiu ca privirea din ochii bebelusului lor, in timp ce-l tin la san, este un dar nepretuit si o bucurie de o valoare inegalabila.

Comments on: "Alaptarea" (2)

  1. Ați înnebunit pământul cu alăptatul pana la 10 ani. Mai mame decât toate mamele voi sunteți !

    Apreciază

  2. […] Livia Va recomand din tot sufletul serviciile unor oameni minunati, care mi-au fost alaturi la […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: