„Cea mai mare greseala in tratamentul bolilor este aceea ca exista medici pentru corp si medici pentru suflet, desi acestea doua nu pot fi separate.”

Principalul obiectiv al Dlui. Dr. Rajan Sankaran în cadrul acestui seminar este acela de a arăta prin exemple și studii clinice care este potențialul medicinei homeopate și ce efect au remediile ei în viața oricărui om.

Invitația de a participa la acest seminar se adresează unei audiențe largi. Astfel, în sală vor fi prezenți:
1 – medici de diverse specialități;
2 – farmaciști;
3 – persoane care cunosc deja homeopatia;
4 – persoane care vor să afle de la un profesionist în domeniu ce este homeopatia și cum funcționează ea.

Întâlnirea cu homeopatia nu înseamnă renunțarea la medicina alopată, ci unirea resurselor și metodelor de care dispun cele două abordări.

Dr. Rajan Sankaran dorește ca acest eveniment să ofere ocazia celor două ramuri medicale să se cunoască și să se completeze și mai mult ca până acum, mai ales că homeopatia a câștigat în ultimii ani din ce în ce mai mult încrederea românilor, deopotrivă pacienți sau specialiști.

Pe parcursul celor 2 ore, medicii și farmaciștii vor primi informații despre noi metode de tratament homeopatice, care pot fi aplicate în paralel cu metodele alopate aplicate în orice afecțiune pe care deja o tratează.
O informare corectă va aduce plusvaloare actului medical, iar pacientul iese câștigat din această uniune.

De asemenea, Dr. Rajan Sankaran îi invită să asiste la această discuție și pe cei care nu sunt specialiști, dar se află în căutarea și păstrarea sănătății.
Părinți și copii, tineri și vârstici, bolnavi sau sănătoși, cu toții dorim să ne păstrăm sănătatea fizică și mentală pentru a ne bucura din plin de viață.

Participanții care au cunoscut sau aplicat deja medicina homeopată vor vedea o abordare mai profundă a interviului homeopatic și ce beneficii aduce aceasta găsirii unui remediu cât mai potrivit stării pacientului.

Persoanele care nu cunosc acest domeniu, vor afla ce presupune medicina homeopată, pe ce principiu funcționează și ce beneficii le poate aduce aceasta.

Ultimele 30 de minute ale seminarului vor fi destinate sesiunii de întrebări și răspunsuri.

potentialul homeopatiei

Înscrieți-vă acum la acest seminar și veți descoperi prin intermediul studiilor de caz prezentate de dr. Rajan Sankaran care este potențialul medicinei homeopate, nu doar în tratarea bolii, ci a Omului ca întreg.

Numărul maxim de participanți la acest eveniment este de 300 de persoane, locurile fiind rezervate în ordinea completării formularului de înscriere de mai jos. Garantarea locului la eveniment se face exclusiv după achitarea integrală a taxei de participare.

  • Preţ: 190 RON până la 20 septembrie, 230 RON după 20 septembrie
  • Data: vin, Oct 16, 2015
  • Ora: 18:00 – 20:00
  • Locaţia: RIN Grand Hotel Vitan – Sala Paris
  • Adresa: București, Str. Vitan-Bârzești Nr.7D, Sector 4

Persoană de contact:
Dr. Gentiana Giubuc
Tel: 0754420819
E-mail: gentiana@theothersong.com
Din 2012, Dr. Gentiana Giubuc este reprezentant pentru Romania al Academiei de Homeopatie Avansata “The Other Song” din Mumbai India.

Completati formularul de inscriere aici: http://theothersong.ro/event/potentialul-homeopatiei/

Comments on: "Seminar „Potentialul homeopatiei”" (2)

  1. Medicina alopata nu poate cunoaște niciodată homeopatia deoarece punctele ei de vedere sunt reductioniste, și privește ”intregul” doar ca fiind o însumate de piese, iar atenția îi este distrasă de o piesa din puzzle, iar medicina homeopata prevestește întregul dpdv holistic, ca fiind intreg. Foarte greu va înțelege un om, îndoctrinat cu un sistem de gandire, alt sistem de gandire. Ca și cum 4 orbi sunt puși sa descrie un elefant, fiecare studiind o parte din el dar nici unul nu poate vedea elefantul ca întreg.

    Apreciază

    • (fiind o însumare de piese)..(homeopata priveste întregul). .. corectați va rog erorile în mesajul de mai sus. Cu scuzele de rigoare, scriu de pe telefon cu autocorect

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: