Leopardul negru ca abanosul, Diablo, fusese salvat dintr-o gradina zoologica din Europa, unde fusese abuzat, si adus intr-un adapost din Africa de Sud. Era foarte periculos si nimeni nu se putea apropia de el. Ingrijitorii sai au acceptat ultimul lucru pe care si l-ar fi putut imagina, chiar daca nu credeau ca ar avea vreo sansa de reusita: propunerea ca Anna Breytenbach, un medium capabil sa comunice cu animalele, sa vina sa-l vada pe Diablo. Anna si-a dedicat intreaga viata pentru ceea ce numeste ”comunicare intre specii”. Ea le transmite animalelor mesaje detaliate, prin al treilea ochi, exprimate sub forma de imagini si ganduri, si primeste inapoi mesaje la fel de clare.

Absolut toti cei implicati in aceasta poveste erau foarte sceptici in privinta posibilitatii comunicarii reale cu animalele. Ingrijitorul, cel care infiintase, impreuna cu sotia sa, parcul in care salvau animale aflate in pericol sau rau tratate la zoo, marturisea sincer ca fusese dintotdeauna obisnuit sa dreseze animalele, sa le dea ordine, iar ele sa se supuna si sa execute ce le cerea, dar nu-si putea inchipui ca ar fi posibil sa stabileasca o comunicare efectiva cu ele.

Anna nu stia nimic despre Diablo, atunci cand fusese chemata sa-l vada. Dupa ce a stabilit contactul cu animalul, Diablo, care ranjea amenintator coltii la oricine se apropia, s-a linistit brusc. Anna le-a transmis ingrijitorilor ca leopardul nu voia sa interactioneze cu oamenii, din cauza traumelor pe care acestia i le provocasera, in trecut. Mediumul a spus ca animalul este extrem de puternic, nu numai fizic, precum se putea vedea, cu o forta care le inspira respect oamenilor, ci si psihic avea intelepciune, o personalitate marcanta, pe care ea le simtea la nivel energetic si despre care spunea ca nu fusesera apreciate pana atunci. Leopardul avea nevoie sa se simta respectat, nu pentru ceva anume, ci pur si simplu, ca fiinta.

Anna a mai transmis ca animalului nu-i placea numele pe care i-l alesesera oamenii, Diablo, deoarece nu-i placea asocierea acestuia cu intunericul, cu diabolicul, si voia sa i se spuna altfel. Cand l-a intrebat despre trecutul sau, leopardul i-a comunicat Annei ingrijorarea sa pentru doi pui, alaturi de care traise anterior. Ingrijitoarea a ramas profund impresionata, afland informatiile transmise de Anna. A confirmat ca leopardul avusese ca tovarasi, intr-o cusca invecinata, doi pui, la fosta gradina zoo. Ea uitase cu desavarsire despre acestia si isi amintise, cu uimire, ascultand-o pe Anna, care transmitea ceea ce-i comunicase mental animalul. Erau lucruri pe care Anna efectiv nu avea de unde sa le fi stiut.

diablo

Comunicarea ei cu leopardul a continuat, dezvaluind ca animalul se simtea bine in noua sa casa, astfel incat Diablo s-a aratat dornic sa iasa din cusca, sa exploreze mai mult, prin curiozitatea sa naturala, sa-si extinda arealul in care traia. Dorinta i s-a indeplinit chiar in acea dupa-amiaza, iar leopardului i s-a permis sa iasa din cusca si sa se plimbe liber prin imprejurimi.

In cele 6 luni, de cand Diablo fusese adus in acel adapost, nu iesise niciodata din cusca. I s-a dat un nume nou: Spirit. Ingrijitorul, fost politist, povesteste cum l-a privit pe leopard in ochi, adresandu-i-se cu noul sau nume, Spirit, si cum i-a spus ca acei doi pui erau bine si in siguranta. Atunci, animalul a scos un sunet, ca si cum ar fi raspuns. Foarte surprins, ingrijitorul l-a intrebat daca intelegea ceea ce-i spunea, iar animalul a confirmat repetand acel sunet. Ingrijitorul a continuat acest dialog, iar leopardul i-a raspuns la fel, de 19 ori la rand.

Era prima oara, de cand il adusesera pe leopard, cand omul, obisnuit sa imbratiseze leii, se simtea relaxat in prezenta lui si il simtea relaxat in prezenta sa. A simtit ca Spirit il intelegea si acel moment a fost intens si incredibil. Anna a revenit putin mai tarziu si l-a intrebat pe Spirit cum se simtise in timpul comunicarii cu ingrijitorul sau. Auzind raspunsul leopardului, transmis de Anna, omului i-au dat lacrimile.

Spirit ”spunea” ca fusese prima oara cand cineva i se adresase direct, cu respect si admiratie pentru fiinta sa autentica, nu pentru ceea ce parea a fi, iar asta il surprinsese. Se simtea foarte eliberat, ca si cum i se luase o povara de pe umeri, fiindca simtea ca putea fi el insusi, fara sa se astepte altceva de la sine. Animalul multumea pentru asta si raspundea multumirilor cu multumiri.

Anna l-a intrebat pe ingrijitor daca dorea sa-i mai transmita ceva animalului. Coplesit, impresionat, cu lacrimi in ochi, fostul politist devenise incapabil sa mai spuna ceva. ”Vorbim despre asta mai tarziu. E incredibil! E coplesitor!”, murmura omul, neputandu-si stapani lacrimile. ”Sunt doua animale, doua personalitati complet diferite”, a declarat el, ulterior. Diablo era un leopard plin de furie, care se enerva din orice, era suparat ca se afla acolo, ura oamenii, ii ura pe ingrijitorii sai, fiindca il adusesera acolo si putea ucide intr-o fractiune de secunda. Spirit este un leopard relaxat, care sta in tihna in varful copacului din adapostul sau. Atitudinea sa este: ”Acum ma recunosti, recunosti ceea ce sunt?”

Leopardul cel negru comunica, le raspunde ingrijitorilor sai. Fostul politist, devenit ingrijitor pasionat de animale, spune ca Spirit i-a schimbat complet viata, fiindca datorita lui a invatat sa comunice cu leii, cu leoaicele, avand o senzatie si un sentiment uluitoare, atunci cand animalele ii raspund. Omul a invatat sa le intrebe ce nu este in regula, atunci cand le simte nefericite, animalele ii raspund, iar el se bucura sa stie, sa poata reactiona, sa rezolve problema si sa le poata efectiv ajuta. Fiindca treaba lui e sa le ingrijeasca, dorindu-si ca ele sa fie fericite.

Acesta este primul film documentar despre arta comunicarii cu animalele, realizat in anul 2012. Va doresc vizionare placuta, mie m-au dat lacrimile si am fost extrem de impresionata de povestea leopardului Diablo, care s-a transformat in Spirit.

Cei care mi-au citit cartea cunosc deja povestile si ”comunicarea” mea cu animalele, cu gorila de la zoo, de pilda. E mereu uimitor cum omul, la fel ca animalul, are mereu doua optiuni si numai doua: sa ramana la fel sau sa se transforme, din Diablo in Spirit. Sa renunte la ranile si traumele sale, sa se deschida si sa se implice, in loc sa ramana plin de furie si agresivitate. Din pacate, de multe ori omul nu este capabil sa aprecieze si sa pretuiasca noi circumstante sau persoane, tinde sa asocieze cu usurinta ceea ce a trait cu ceea ce traieste, astfel incat prefera sa se inchida si mai mult in sine, sa se incranceneze si sa se incapataneze mai mult, sa nu coopereze, sa manifeste rezistenta si sa nu se schimbe. Nu este suficient ca doar mediul, relatiile sa se schimbe, daca omul refuza sa se deschida si sa se transforme el insusi. Indiferent de mediul inconjurator, de circumstante si de orice alte fiinte, cata vreme omul va reactiona la fel, va trai la fel.

Copyright Logo Livia Bonarov

Preluare continut de pe acest site.
Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: