Durerea

Oare am devenit atat de comozi, de lasi, de speriosi si de panselute ca nu mai suntem capabili sa induram durerea? A suporta o durere naturala nu mi se pare deloc a fi vreo forma de masochism, ci un proces firesc, in urma caruia iesim mai puternici. E un proces sincer, de confuntare cu sine. Mai sincer decat sunt panaceele in spatele carora ne ascundem de durere, ca si cum am da cu deodorant peste transpiratie.

Durerea intareste, desensibilizeaza. Durerea e suportabila, psihic, fizic, de indata ce ne propunem s-o acceptam constient. Durerea contine o cantitate impresionanta de adevar despre sine. Durerea e un proces natural de adaptare. Unul necesar.

M-am simtit, de fiecare data, un copil in fata durerii mele de orice fel. Un copil destul de neajutorat. Si atunci cand am depasit impulsul de a fugi de ea, de a ma ascunde, de a o face sa dispara, durerea m-a invatat sa plang, sa ma iau in brate, sa-mi permit sa ma simt un copil, neajutorat, vulnerabil, care invata. Cand a lipsit lumina bucuriei, a deplinei acceptari, a renuntarilor necesare, pe calea pe care oricum suntem, intr-un fel sau altul, siliti sa mergem catre noi insine, durerea mi-a aratat adevarul. M-a indrumat, cu necesitate stringenta, catre iubirea de sine si de tot ce exista. Mai puternic decat orice altceva.

Nu am auzit ca vreun copil sa invete sa mearga fara durere. Inevitabil cade. Si plange. Invata. Si o ia de la capat. Durerea este, pe scurt, o lectie. O evitam, revine sub aceeasi forma sau alta. Cu cat ne-o asumam mai repede si mai constient, cu atat slabeste si dispare. Doar ca pretul lectiei si totodata castigul ei este acela ca devenim alti oameni. Cel mai adesea, preferam toata durerea noastra, a celorlalti si a lumii, in loc sa ne transformam.

fragile

Confruntarea constienta

Orice durere posibila are reversul desensibilizarii. Omul se poate adapta la orice. Treptat, evident. Cu blandete, preferabil. Simpla constientizare a ce am spus pana acum e deja o arma puternica in fata durerii. Pana la urma, creierul ne face sa simtim durerea. Dar creierul poate fi “adormit”. Cunosc un om care si-a tratat dureri infernale de masea stand in cada, cu apa curgand, simtind stropii prelingandu-se pe corpul sau, ascultand atent picaturile de apa. Dr.Mircea Ioan Popa, medic neurochirurg, ne povestea cum a vazut la japonezi anestezie naturala, prin Theta Healing, aplicata pacientilor care urmau sa fie operati.

A trece dincolo de durere, astfel, e o experienta profunda, in sine, catre cunoasterea de sine. Dar nu e deloc suficient sa rezistam, daca nu intelegem nimic din experienta respectiva. Daca refuzam sa devenim alti oameni. Desensibilizarea la durere fara asumarea lectiei sale si fara transformarea interioara devine o forma de masochism. Nu-i cu nimic mai buna decat dependenta de medicamente, de pilda.

Desensibilizarea este confruntarea directa cu sursa durerii, a fricii. E singura practica, cred, care da rezultate, de exemplu, in cazul fobiilor. In cazul claustrofobiei, in cazul fricilor sau repulsiei instinctive, incontrolabile, de gandaci, de taratoare, de cate si mai cate. In primul rand, omul trebuie sa sape adanc in sine, sa descopere sursa profunda, interioara, a fricii, a fobiei, a durerii sale, dincolo de stimulul exterior care i-o provoaca.

Dialogul cu sine chiar da rezultate, fara alta terapie. Intotdeauna e ceva mai adanc, care se ascunde in noi, mascat de ceea ce ne influenteaza direct, din exterior. Frica sau repulsia de gandaci poate ascunde o frica de mizerie, de contaminare, iar in spatele acestora sunt alte si alte programe mentale inconstiente, de care nu avem habar, in mod constient. Cand ne confruntam direct cu un anumit stimul concret si ne e frica, intram pe pilot automat, instinctiv, deci devenim limitati in actiunile noastre, creierul nostru nu mai alege constient cum sa reactionam.

Rezistenta la stimuli

Va amintiti povestea cutiei Pandorei? Numai nenorociri inauntru si firava speranta. Atat. Exact asa se petrec lucrurile. Numai increderea in noi si in tot ce exista si ne inconjoara ne poate fi de folos.

O pilda buddhista povesteste ca unui om, condamnat la moarte, i s-a mai dat o sansa. Era gratiat daca reusea sa parcurga un traseu, cu o oala plina ochi de ulei, in maini, din care sa nu verse niciun strop, inconjurat de cele mai atragatoare femei, care incercau sa-l distraga. Omul a parcus traseul in cea mai mare viteza, pe care i-o permitea grija de a nu varsa niciun strop de ulei, si nici gand sa fie distras de ceva din exterior, oricate tentatii ar fi fost. Fiindca era vorba de viata lui. Creierul ne impinge la actiune in functie de miza care e in joc. De fiecare data.

Asa ca, daca ne propunem puternic, constient, cu determinare, o anumita miza, un anume scop, creierul ne va ajuta sa ne concentram spre a obtine ceea ce dorim. Iata desensibilizarea! La stimulii (cauzele exterioare) si, totodata, la ceea ce simtim noi in urma contactului cu acestia. O cauza exterioara poate fi o asa-zisa boala, de pilda, sau o fobie. Pai, nu-i mai simplu sa dam vina pe Gigel? Fiindca am luat gripa de la el? Sau pe noi, ca nu ne-am spalat pe maini de 738 de ori pe zi? Sau pe soarta, ca ni s-a intamplat asta fix noua? Sau pe gandaci, ca exista? Sau pe constructorii de lifturi, ca nu le-au facut cat o sala de bal? Nu-i mai simplu sa existe o pastila care sa ne faca “nesimtiti”? Adica sa nu mai simtim, sa nu ne mai doara, sa dispara?

Ne-simtirea si drama

In procesul de desensibilizare, e necesar sa observam ca nu prea stim sa traim fara griji, stres, frici si tot acest tacam. Ca nu putem suporta durerea. Ca ne e frica de consecinte, mereu ne e frica de “ceea ce urmeaza”. Din ridicolul motiv ca nu stim ce urmeaza. Dar cine spune ca ceea ce urmeaza trebuie sa fie neplacut? Daca ne temem, asa va fi. Daca ne bucuram anticipat, ori va fi motiv de bucurie, ori ne vom descurca noi cumva. Cu blandete. Curajosi. Increzatori.

Cunosc un om, despre care i-am auzit pe unii spunand ca ar fi nesimtit. De ce oare?, m-am intrebat. Eu nu constatatasem nicio abatere de la buna cuviinta la acest om. Apoi, mi-am dat seama ca efectiv ii scotea din sarite pe altii, fara nicio vina, pentru simplul fapt ca era impasibil la aproape toata paleta de “drama” omeneasca. Impasibil, dar nu lipsit de empatie si de sprijin pentru altii. Omul isi traia viata, zi dupa zi, cu incredere, cu bucurii simple, cu speranta reinnoita, in acceptare. Nu in resemnare. Nu in nesimtire. Iar oamenii il judecau pentru asta. Cum sa nu-si faca griji pentru ziua de maine? Cum sa nu se agite la cutare eveniment? Cum sa nu se panicheze pentru copilul sau? Caci da, nu se panica. Iar copilul sau era vesel si sanatos, zburda liber, era inventiv si cuminte.

Cunosc angajatori pentru care angajatul nu este considerat eficient daca nu se agita aproape mereu, daca nu se da de ceasul mortii in fata problemelor. E ca si cum ar fi “nesimtit”, neimplicat, ca si cum nu i-ar pasa, chiar daca omul si-ar face treaba impecabil.

Pasiunea a devenit o drama. Nu mai e o simtire interioara, nu mai are nicio valoare daca nu e manifestata zgomotos, spectaculos.

Traim intr-o societate extrem de obisnuita cu drama, incat oricine decide sa iasa din aceasta drama risca sa fie marginalizat, sa fie considerat nesimtit. Sau aberant de diferit. Drama pare atat de vie, desi e falsa, drama pare ca ne face sa simtim ca traim, ca ne da un sens, drama pare atat de interesanta, scandalizeaza, emotioneaza, vinde. Linistea si desensibilizarea n-au nicio sansa sa concureze, nu sunt deloc interesante.

Daca te culci (pe-o ureche), mananci ceva dulce, iei o pastila, te droghezi, te uiti la TV, te joci compulsiv la computer, incerci sa uiti si sa te sustragi, daca iti spui ca n-ai nimic altceva de facut, te „anesteziezi”, dar nu rezolvi nimic astfel. Doar amani confruntarea cu sine si propria transformare. Unii oameni vor sa ramana copii, lipsiti de griji si responsabilitati, altii vor sa ramana adolescenti, sa se distreze mereu, rar auzi un om sa spuna ca vrea sa imbatraneasca, sa fie batran. In schimb, toata lumea vrea sa traiasca mult, vesnic, daca s-ar putea. La nivel de copil sau de adolescent, asta e problema. Copil care nu vrea sa cada, sa se loveasca, ca sa invete sa mearga. Adolescent care nu vrea sa invete, vrea doar sa chefuiasca, sa se amuze, sa se simta bine.

Societatii noastre ii lipsesc oamenii maturi si intelepti („batrani”). La aniversari, ne uram tinerete vesnica, chiar daca e irealist, fiindca omului nu-i place sa-i urezi sa imbatraneasca. Batranetea e o pacoste. Pare un soi de invitatie la o intelepciune care nu-si mai permite anumite placeri. Batranetea fizica ne confrunta cu tot ce n-am transformat in noi, ne arata consecintele amanarilor, batranetea intra intr-un conflict direct cu adolescentul si copilul, daca s-a tot evitat etapa maturitatii. Batranetea e o desensibilizare fortata de la copilarie si adolescenta. Batranetea e o desensibilizare fortata de la… viata!

Omul prea bun, prea sensibil

Sunt foarte multi oameni care sufera groaznic din cauza sensibilitatii lor. Din cauza prea bunatatii lor. Oameni care ajung sa se victimizeze din aceste motive. Insa, din pacate, aceastea sunt doar niste notiuni goale, create si sortate de mintea noastra, in functie de setarile ei. Esti prea bun si suferi ca prostul? E doar in mintea ta asta. Desensibilizeaza-te. Nu te obliga nimeni sa fii asa, sa fii irealist, de exemplu. Esti prea sensibil si doare ca naiba? Desensibilizeaza-te, daca nu cumva te adori in postura asta, de sensibil suferind. Tare ne place sa ne condamnam la suferinta pentru asa-zisele cauze nobile absurde, din creierul nostru. Doar ca sa ne servim o imagine despre sine care ne place sau ne face mai suportabila viata. Insa aceasta imagine e doar o iluzie, o minciuna.

Imi plac versurile urmatoare, din melodia “Tacerea din ochi”, a trupei “Taxi”: “Am crezut ca e de ajuns sa spun/ Si ca e de ajuns sa cred ca sunt un om bun/ Dar de la oameni buni aflase/ Ce-i rau in toata viata ei.”

Desensibilizeaza-te blocand constient gandurile care iti vin inconstient. Repeta-ti ceva care sa persiste. Repetitia e mama invataurii, nu-i asa? Repeta-ti ceva care sa contracareze gandurile care se opun, pana cand acestea vor disparea ca un fum. Repeta-ti ca poti. Repeta-ti ca vei iesi cu bine din ceea ce traiesti. Repeta-ti ca totul e bine si spre binele tau. Repeta-ti ca ai incredere in tine. Ca iti esti drag. Cat iti esti de drag. Cat esti de minunat si ce minunat vei reusi! Altfel, vei repeta doar durerea, iar si iar, in atatea si atatea forme.

Desensibilizarea

Desensibilizeaza-te de falsa iubire de sine, de propriii copii, de cei dragi. In spatele acestei “sensibilitati” exacerbate, numite in mod cat se poate de fals “iubire”, nu sta decat o grosolana bariera de a te impiedica tocmai pe tine si pe cei dragi sa traiti. Sa traiti ceva. Sa treceti prin experiente. Toata atentia si preocuparea sunt doar sa evitati, sa preintampinati, sa preveniti, sa va feriti de necunoscut, sa pastrati, sa controlati. Permite-ti sa suferi, sa te doara, permite-le celor dragi sa sufere, sa-i doara, sa te paraseasca, sa moara, sa fie sau sa nu fie asa si pe dincolo, sa nu fie langa tine, sa nu poata diverse. Permite-ti sa afli cine esti tu, cel care permite toate acestea sa fie. Vei descoperi, cu uimire, un alt om, care poate. Acel om despre care cel care esti acum ar spune ca nu poate. Sau ca ar fi nesimtit. Despre care si altii ar spune ca… Nu-i asa?🙂

Desensibilizeaza-te de tine si de lume si abia dupa aceea vei incepe sa simti, cu adevarat, iubirea autentica. Bucuria. Foarte multi oameni nici nu pot concepe asa ceva. Ei percep doar o lipsa. O frica. O nesiguranta. O vina. O lipsa de control. Pamantul care le fuge de sub picioare. Dar chiar nu va apuca rasul, dandu-va seama ca tocmai acestea nu sunt si nu pot fi iubire? Nici de sine si nici pentru ceilalti?

Diferenta majora dintre desensibilizare si nesimtire este aceea dintre a-ti pasa si a nu-ti pasa. Dar corpul nu este imun prin amortire. Creierul “anesteziat”, care nu simte, nu este imun. Imunitatea autentica este sa simti, sa accepti, sa te adaptezi si sa te transformi. Ce nu te omoara, te intareste. Insa unii prefera sa traiasca in slabiciune si lasitate.

Desensibilizarea este atunci cand ii permiti, de pilda, unui om foarte drag, sa sufere, sa experimenteze ce doreste, sa moara, continuand sa-l iubesti, indiferent ca esti sau nu, fizic, langa el. Desensibilizarea nu inseamna deloc, dar deloc, lipsa empatiei, dimpotriva. Studiile au aratat ca bolnavii terminali de cancer sufereau inclusiv pentru faptul ca cei dragi nu stiau sa le fie alaturi in clipele cumplite de la final. Cei dragi se sustrageau, se fereau de suferinta muribundului, la care ar fi fost martori, implicit se fereau de suferinta lor. Chiar daca suferinta lor ar fi fost insignifianta, comparativ cu aceea a omului aflat in pragul mortii. Cum sa fie asta iubire? Asta e ne-simtire, nu desensibilizare. E lipsa de empatie. Iubirea inseamna implicare, nu sustragere. Actiune, nu evitare. Iubirea inseamna sa fii alaturi de alt om, atat cat iti permite, si sa-l ajuti cu tot ce poti, atat cat iti permite.

Chirurgul trebuie sa fie desensibilizat ca sa poata taia in carne vie, sa poata opera, spre a ajuta un om. Altfel, n-ar putea. Ar plange langa omul suferind sau i s-ar face rau la vederea sangelui. Asta nu inseamna sa nu simta nimic, sa nu-i pese de omul respectiv, aici e cheia. In asta consta toata diferenta majora.

Amanarea nu-ti va folosi, oricum, la nimic. Odata si-odata tot nu vei mai avea scapare, tot te vei confrunta cu tot ce incerci sa eviti. Desensibilizeaza-te permitandu-ti sa treci efectiv prin ceea ce ai vrea cu disperare sa eviti. Cauta calea sa treci direct prin ceea ce ai vrea sa nu traiesti, sa nu simti. Mereu o vei gasi in tine. Si nu-ti face griji ca, dupa aceea, unii oameni te vor considera, poate, “nesimtit”. Sau nebun. Ei nu si-au permis (inca) sa se confrunte lucid si responsabil cu sine. Dupa ce o vor face, la randul lor, va veti da binete ca si cum ati fi frati. Pana atunci, permite-ti sa te desensibilizezi, in timp ce le permiti celorlalti sa fie asa cum sunt. Gandaci, serpi, lifturi, boli. Oameni si soareci.🙂

Copyright Logo Livia Bonarov

Preluare continut de pe acest site.
Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Comments on: "Durerea si desensibilizarea" (6)

  1. Articolul este super

    Apreciază

  2. Cat adevar!

    Apreciază

  3. Câtă nevoie aveam să citesc articolul ăsta acum! Multumesc!🙂

    Apreciază

  4. Ce pot sa mai spun,aveti dreptate chiar daca imi este greu sa recunosc…va multumesc.

    Apreciază

  5. Minunat articol!!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: