Atitudinea noastra fata de planeta pe care traim denota, in modul cel mai evident cu putinta, imaturitatea noastra. La fel ne purtam cu noi insine, cu toti ceilalti. Maturitatea inseamna responsabilitate de sine. “Responsabilitatea” noastra de sine este sa dam vina pe oricine si pe orice pentru tot ce nu ne convine si sa ne asteptam sau sa depunem eforturi considerabile, sa luptam, sa manipulam sau sa distrugem, pentru ca tot ce exista si toti ceilalti sa se adapteze la vrerea noastra. Suntem doar niste copii care refuza sa se maturizeze, fiindca refuza sa se adapteze.

maturitate

In ultima zi a creaţiei, Dumnezeu a spus: “Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra” (Geneza 1:26). Si Omul ce a facut? A uitat cu desavarsire dupa chipul si asemanarea Cui a fost creat si vrea sa fie totul dupa chipul si asemanarea sa. Mai precis, a ego-ului sau. Fiindca UN singur OM nu e Dumnezeu. Tot ce exista este Dumnezeu.

O picatura din ocean NU e oceanul. Niciodata OCEANUL nu se va reduce la o picatura. Picatura, in sine, se defineste pe sine in functie de “totul” la care tinde sa adere, cu care sa se contopeasca. O picatura poate fi o lacrima. Sau un strop de roua. Sau o picatura dintr-un pahar. Care poate face paharul sa para plin sau gol. Poate fi o picatura dintr-o balta. Sau dintr-un rau. Sau dintr-o mare. Sau dintr-un ocean. Sau din fiecare, rand, pe rand, curgand…

Dar ce poate sa faca, ce poate sa creeze o simpla picatura de apa? TOTUL. O singura picatura de apa poate reflecta orice. Totul. In sine si prin sine.

Insa, cata vreme picatura se va crede, ea insasi, oceanul tot, nu va realiza cine este si nici ce poate. Va pluti in inconstienta. Nu va putea constientiza nici macar diferenta dintre balta, rau, mare si ocean. Va rataci, aparent fara apartenenta. Singura, separata, delimitata. Va suferi inutil, poate din cauza diferentelor pe care le va constata la alte picaturi, poate din cauza ca nu are maretia oceanului, poate tocmai de dorul oceanului…

Poate se va simti nedreptatita ca e o picatura de pe un fir de iarba, in loc sa fie o picatura de pe o floare de lotus. Fara sa realizeze ca toate picaturile sunt la fel. Fara sa realizeze ca toate apartin oceanului si sunt facute dupa chipul si asemanarea lui. Si toate acestea numai din cauza ca picatura refuza responsabilitatea de sine, constiinta de sine, refuza sa se vada si sa se adapteze. Refuza sa se contopeasca.

In locul vietii vesnice, in ocean, picatura vrea viata vesnica… singura. Desi e trista cand se simte singura. Singura, doar se va evapora. Apoi, prin circuitul apei in natura, va reveni, pur si simplu, in ocean. Si o va lua de la capat…

Pana cand se va maturiza. Si se va maturiza atunci cand se va adapta. Cand isi va vedea chipul si asemanarea cu toate celelalte picaturi. Si modul UNIC in care ea, singura, poate reflecta intreg oceanul. Dar, pentru asta, e nevoie sa se adapteze, in loc sa se delimiteze.

Copyright Logo Livia Bonarov

Preluare continut de pe acest site.
Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: