Povestea cartii

Dragii mei dragi, am vesti grozave. Cartea pe care am scris-o, “La ce esti dispus sa renunti ca sa fii fericit?”, va vedea lumina tiparului saptamana viitoare.

fireworks

Prima parte a cartii cuprinde biografia mea, experientele prin care am trecut, boli de care m-am vindecat, ceea ce am invatat in urma perioadelor dificile de viata, din toate punctele de vedere: fizic, psihic, emotional, material. A doua parte detaliaza o metoda prin care putem obtine si pastra fericirea, printr-un simplu exercitiu de sinceritate cu sine. Metoda descrisa in carte a fost o pura inspiratie.

Am decis si mi-am dorit sa tiparesc aceasta carte pe cont propriu, insa fondurile necesare imi depaseau posibilitatile. Prima alegere a fost intre a mentine aceasta decizie sau a renunta la ea.

Am facut tot posibilul pentru ceea ce-mi doream si n-am renuntat sa sper. Cartea se numeste “La ce esti dispus sa renunti ca sa fii fericit?”, nu-i asa?🙂 Veti vedea imediat ca tocmai prin renuntare mi-am atins visul si am reusit ce-mi propusesem.

N-am renuntat, in prima faza, la ce-mi doream si la speranta, dar la ceva tot a trebuit sa renunt. La jena, la retinerea mea dintotdeauna, atunci cand as avea nevoie de sprijinul altora. Am scris cateva randuri, destul de reci si seci, prin care rugam oamenii sa contribuie, sa ma ajute sa tiparesc aceasta carte. N-am primit aproape niciun raspuns. Aveam tendinta sa ma simt dezamagita. Nici macar rudele, apropiatii, prietenii nu-mi raspunsesera.

Am scris a doua oara, ceva mai clar. Au urmat doua-trei raspunsuri. Oamenii imi spuneau ca nu pricepusera ce voiam, mai exact. Cativa s-au oferit cu drag sa contribuie si fiecare contributie a contat, dar mai era mult pana departe, pana la suma necesara. Cel mai mult m-a impresionat fie si simpla intentie de implicare. Unele persoane mi-au oferit sfaturi valoroase, idei, incurajari. Un astfel de mesaj m-a atins si am privit adanc in mine. Mi-am dat seama ca doar imi mascasem retinerea de a apela la sprijinul altora, nu renuntasem complet la ea, ca la o setare invechita si depasita, de care nu mai aveam nicio nevoie.

Asa ca mi-am aplicat metoda din propria carte: mai intai, am renuntat definitiv la orice falsa jena. Am scris al treilea mesaj, simplu, direct, la obiect. M-am manifestat pe mine, asa cum sunt, spunand simplu ce doresc si ce am nevoie. Am renuntat, totodata, la orice tendinta de dezamagire, acceptand, cu recunostinta, ceea ce era, exact asa cum era.

La al treilea mesaj, am primit mai multe raspunsuri, mult mai pline de viata. Cineva mi-a sugerat varianta electronica sau de audio-book a cartii. Am raspuns ca prefer oricand cartea tiparita. Imi amintesc cu mare drag chiar si mirosul cartilor citite, ca o vizual-olfactiva ce sunt. Dar, dupa o clipa de introspectie, am adaugat ca eram gata sa renunt la aceasta varianta daca parea a nu fi menita sa fie. Pana la urma, mai importante erau cartea si mesajul ei, decat chiar si modalitatea prin care sa fie transmise.

La jumatate de ora dupa ce am scris aceste randuri, am primit un mesaj, prin care un om, complet strain pana atunci, imi spunea ca dorea si avea posibilitatea de a ma ajuta la tiparirea cartii, fiindca e frumos sa ne putem implini visele. Omul acesta mi-a marturisit ca apropiatii l-au intrebat de ce a preferat sa contribuie la aparitia unei carti, in loc sa contribuie la un caz social, la cazul unui grav bolnav. Le-a raspuns ca a simtit ca, prin aceasta carte, crede ca poate ajuta mai multi oameni bolnavi…

Vorbele par de prisos, prea putine sau sarace… Ma inclin, ma simt binecuvantata si binecuvantez, si sper si eu ca asa sa fie, ca aceasta carte sa fie de folos!

Nu va pot descrie bucuriile pe care le-am trait prin confirmarile acestea puternice, prin lectiile minunate pe care le-am primit. Intr-adevar, e frumos ca visele sa se implineasca. Aceasta carte s-a nascut ca un al doilea copil si in cele noua zile, in care am scris-o pe nerasuflate, am trait o stare de fericire deplina.

Ba, mai mult. Ma plimbam cu fiica mea si cu o prietena, in parc, povestindu-i prietenei ca minunile ne sunt accesibile, miracolele se intampla si sunt reale, depind numai de noi. In timp ce vorbeam, chiar atunci, omul care s-a oferit sa ma ajute m-a sunat si ne-am auzit prima oara, facand cunostinta. Dupa incheierea conversatiei, prietena mea m-a privit si mi-a spus, bucuroasa, ca tot ceea ce se petrecuse in fata ochilor sai fusese o adevarata inspiratie si pentru ea. “Daca n-as fi auzit cu urechile mele, parca nu mi-ar fi venit sa cred…”, a adaugat.

Deci, totul e posibil. Acesta era dictonul meu existential, inca din copilarie. In pofida tuturor celor care au incercat sa ma convinga de contrariu. Viata mi-a demonstrat, iar si iar, ca totul este posibil si ca depinde numai de noi, de starile, de intentiile si de gandurile noastre.

Sunt emotionata, fericita, si va voi scrie din nou, despre toti oamenii minunati care mi-au oferit sprijinul lor, despre mesajele minunate pe care le-am primit si despre cum visele se pot implini.

 Va multumesc tuturor din inima!

Comments on: "Povestea cartii" (6)

  1. Liliana said:

    Si eu de-abia astept sa am cartea ta!

    Apreciază

  2. Bravo! Odata ce ai lansat cererea , era imposibil ca Universul sa nu-ti raspunda!
    Astept cu bucurie si nerabdare carticica..

    Apreciază

  3. Ramona said:

    Buna, Livia!
    Iti urmaresc blogul cu mare interes si te felicit pentru articolele pe care le scrii!
    Cum putem comanda cartea ta?🙂
    Iti multumesc!
    O zi frumoasa!
    Ramona

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: