Cum treci peste toate, cum depasesti obstacole, cum treci peste esecuri, peste suferinte, peste relatii dureroase, peste oameni cu care nu reusesti sa te intelegi? La fel cum treci peste o piatra din drumul tau.

O piatra e o piatra, da? O piatra nu e buna sau rea, ea doar exista, acolo unde este. Poti nici sa n-o observi sau poti sa te impiedici de ea. Daca te controlai mai mult si priveai mai atent in jos, ca sa eviti orice, inclusiv piatra, poate pierdeai o imagine frumoasa, o pasare in zbor, de pilda.

Odata ce ai dat peste ea, lucrurile nu mai pot fi derulate inapoi. Evenimentul s-a produs. Acum nu mai esti doar tu. Esti tu si este si piatra. Si atunci, ce faci? Te enervezi pe piatra? Te apuca mania ca ti s-a pus in drum? Ii dai un picior, riscand sa te lovesti? Doar stii ca pe tine te-ar putea durea, nu pe piatra. Pe ea ai putea, cel mult, s-o faci faramite. Pentru ca poti. Insa tot n-o va durea.

Te opresti din drum? Te acuzi ca n-ai acordat mai multa atentie? Cauti „vinovatul” care a pus-o acolo? Eventual, ca sa arunci cu piatra in el? Incerci sa vorbesti cu piatra, sa negociezi sa se dea din drumul tau? Toate astea sunt lipsite de sens, n-au niciun rost. La fel ca piatra, multi oameni par “impietriti”, multe situatii din viata noastra par “impietrite”.

piatra

Alegerea iti apartine. Poti chiar sa te amuzi. Poti chiar sa te bucuri. Poate mintea iti ratacea prea mult si piatra te-a adus la realitate, aici si acum. Existenta pietrei s-a intersectat cu existenta ta dintr-un motiv pe care numai tu si piatra il puteti sti. Iar ea nu il poate gandi si exprima. Ea doar exista. Doar tu poti sa iti imaginezi care a fost rostul intersectiei voastre. Si ai mari sanse, chiar si asa, sa te inseli. In primul rand, fiindca esti mult prea sigur ca stii ce este piatra si ce reprezinta existenta ei.

La fel, pe acelasi principiu, sunt toate intamplarile din viata noastra. Toate obstacolele, greutatile, tristetile, durerile, nereusitele, toate relatiile dificile sau esuate. Toata lipsa de intelegere, de comunicare, toate blocajele de gandire sau de actiune.

Ego-ul se ataseaza de piatra. Nu-i respecta existenta, in sine. O leaga cumva de sine, ca si cum i-ar apartine. Iar piatra nu are cum sa-i apartina nimanui. Legatura ei cu tine nu poate fi decat o intersectie a existentei ei cu existenta ta. Doar mintea ta poate incarca aceasta intersectie cu un sens, ii poate atasa un motiv, iar acest motiv depinde intru totul de perceptia ta, de mintea ta, din acel moment, deci poate nici macar sa nu aiba legatura cu piatra sau cu realitatea.

Linistea intervine atunci cand nu mai incercam sa intelegem totul, sa traducem realitatea in termenii pe care ii poate cuprinde, explica si exprima mintea noastra. Piatra pur si simplu exista si atat! Daca ne-am vedea de treaba noastra, tratand totul, in viata noastra precum acea piatra, am dobandi linistea si seninatatea.

Atasamentele s-ar rupe, cum se destrama visele si iluziile. Mintea ar intra in repaos. Nu s-ar mai stradui atat, n-ar mai depune atatea eforturi, incercand sa faca piatra dupa chipul si asemanarea ei. I-ar permite pietrei sa fie asa cum este, diferita, fara sa fie nevoie s-o inteleaga, s-o judece, s-o eticheteze.

Ba mai mult, putem chiar intelege ca rostul pietrei e s-o luam si s-o azvarlim in capul cui nu ne place. Unii o pot chiar lua acasa, ca amintire. Deci, putem trata piatra si intersectia ei cu noi dupa cum alegem, iar asta depinde de starea noastra si de gandirea noastra. Iar starea noastra si gandirea noastra n-au legatura decat cu noi, nu cu piatra, asta trebuie sa intelegem despre viata, despre realitate, despre relatiile noastre cu tot ce ni se intampla si cu ceilalti.

E o absurditate si o pierdere inutila de vreme sa incerci sa transformi piatra in altceva decat este, sa vrei sa dai timpul inapoi, inainte de a fi dat peste ea, ca s-o poti ocoli, ca sa nu mai stii, sa nu mai devii constient de existenta ei, sa vrei s-o tot eviti sau sa vrei sa dai timpul inainte, cand nu te va mai durea piciorul care s-a impiedicat de ea. Nici n-o poti schimba, n-o poti influenta, ruga, implora. Nu vei primi niciun raspuns. Nu e nimic de inteles acolo.

La fel este in toate. Ceea ce credem noi ca intelegem e chiar amuzant de subiectiv si n-are uneori absolut nicio legatura cu realitatea. Habar n-avem ce zace in alt om, asa ca il judecam dupa chipul si asemanarea noastra. Vrem sa-l schimbam. Vrem sa ne acopere anumite nevoi. Vrem ca realitatea sa fie dupa chipul si asemanarea noastra. Vrem s-o schimbam. Vrem sa ne acopere anumite nevoi.

Altfel, putem fi dispusi sa aruncam cu piatra. In altii, in realitate. Iar piatra chiar n-are nicio vina. Cum nici ceilalti si nici realitatea nu au. Poate ca, daca ar avea gura, piatra ar spune ca s-a saturat sa tot fie aruncata de colo, colo. Poate ti-ar spune ca are si ea problemele ei existentiale, poate ti-ar spune ca s-a simtit nesigura si s-a temut cand s-a pomenit zburand prin aer, poate te-ar intreba daca nu stii vreun psiholog care s-o vindece de despartirea ei de munte.

Insa, toate astea nu le vom sti niciodata, fiindca pietrele, in mod decent, pentru unii, sau poate frustrant, pentru altii, tac. Si isi vad de existenta lor.

Copyright Logo Livia Bonarov

Preluare continut de pe acest site.
Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: