Am o surpriza pentru voi: povestea de viata a unui tanar roman care a facut cunoscuta frumusetea tarii noastre peste hotare.

Auras Mihaiu a castigat premiul Romania National Award la cea mai mare competitie foto din lume, Sony World Photography Awards 2015, cu fotografia “Alesul oilor”. Il cunosc personal pe tanarul fotograf si consider povestea lui de viata un model inspirational si motivational pentru noi toti.

alesul oilor

Fotografia castigatoare: „Alesul oilor”

Auras s-a nascut pe 29 august 1991, la Nehoiu. A avut o copilarie frumoasa pe meleagurile buzoiene, care ii sunt foarte dragi. Nu neaparat o copilarie fericita. Cand Auras era in clasa a X-a si sora sa in clasa a VIII-a, parintii lor divortau, in urma certurilor frecvente din cauza lipsei banilor.

Copiii au ramas in grija tatalui, iar mama lor a plecat sa munceasca in alta tara, spre a-i putea sprijini financiar. Auras a intrat la Facultatea de Marketing de la Brasov, pe locurile cu plata. Ca student, avea de platit taxa pentru studii si chirie. A urmat un singur semestru si apoi s-a intors acasa, din cauza lipsei banilor. Primea des reprosuri de la tatal sau pentru ca-si abandonase studiile.

Tatal, ramas fara slujba, s-a mutat la bunici, iar Auras a ramas singur, cu sora sa, de care avea grija. In tot acest timp, tanarul a depus munca de voluntariat pentru un ONG, vreme de 6 ani, castigand bani putini, ca freelancer. A invatat in permanenta lucruri noi, pe cont propriu, din pura pasiune. Asa a invatat sa fotografieze.

Astazi, la 23 de ani, locuieste si se intretine singur. Nu isi permite sa renunte, deocamdata, la jobul actual, chiar daca nu este prea bine platit, deoarece vrea sa-si ajute mama, care are nevoie de o interventie chirurgicala.

poza preferataFotografia lui preferata, in care a surprins o ipostaza a copilariei

Va prezint, in continuare, interviul pe care mi l-a acordat tanarul fotograf.

– Om drag si frumos, iti multumesc pentru ca esti dispus sa-ti deschizi sufletul. Cand te-am cunoscut, acum cativa ani, erai un baiat timid, dar plin de disponibilitate si energie, desi pareai retras si introvertit. Azi, esti vizibil schimbat, ai crescut la propriu si la figurat. Ce varsta aveai atunci si ce varsta ai acum? Cum te simteai, in interior, acum cativa ani, si cum te simti acum?

– Timid sunt si acum, dar nu ca atunci, acum sunt si mai plin de energie. Atunci aveam 17 ani si acum am 23. Atunci, ma simteam ca un copil intrat intr-o lume mare, pe care trebuia sa o descopar, iar acum simt ca am descoperit o parte destul de semnificativa din lumea cea „noua”.

– Aproape nimeni nu stia povestea ta personala si greutatile prin care treceai. Noi doi am colaborat la proiecte care insemnau alocare de timp, energie si munca voluntara, gratuita, spre beneficiul altora. Singura noastra rasplata era bucuria. Cum de iti permiteai sa depui orice fel de munca voluntara, in conditiile in care situatia ta financiara era foarte dificila? Ce te motiva sa faci asta, in loc sa cauti castigul?

– Sa stii ca multi ma intrebau daca primesc bani pentru ce fac, dar faceam din placere, imi place sa ajut si „boala” asta a mea ma face sa ma multumesc cu un zambet si cu satisfactia ca lucrul ala este facut de mine. Si acum mai fac asta.

– Te-am cunoscut la o reuniune a celor care ofereau acelasi tip de munca voluntara si neremunerata, prestata doar din pasiune, cu singura rasplata a bucuriei. Facusesi sacrificii ca sa poti ajunge si participa la acea reuniune. Am aflat ca, pentru a te alatura acelor oameni, printre care ma numaram si eu, iti vandusesi bicicleta. Ce te-a indemnat sa faci asta?

– Uitasem de asta, dar sa stii ca a meritat, am cunoscut oameni extraordinari, care imi sunt prieteni buni, si in fiecare an ma duc cu drag sa ii revad!

– Mi-amintesc ca am “tras” un pic de tine ca sa aflu povestea vanzarii bicicletei si povestea ta de viata, care nu era deloc roz, pe atunci. Spune-mi, te rog, cum era viata ta pe vremea aceea si care erau dificultatile, de ordin interior si exterior, cu care te confruntai?

– In perioada aceea, treceam prin niste momente cam urate pentru un adolescent, cu parintii separati. Principalele dificultati au fost de ordin interior, pentru ca la inceput ma consumam si nu imi era bine deloc. Ajunsesem sa ma satur, sa imi doresc sa scap din calvarul ala si sa nu mai ajung sa traiesc asa in veci.

– Cum a fost copilaria ta, cum a fost relatia ta cu parintii?

– O copilarie frumoasa, nu precum cele din ziua de azi, in fata calculatorului. Nu prea eram deschis cu parintii, mai ales cu tata. Imi era frica sa ma bag in vorba cu el, vorbea urat si nu ne incuraja deloc. Se mandrea cu noi abia cand realizam ceva, de fapt mai mult se lauda. O copilarie fericita, din punctul meu de vedere, este linistita, cu parinti prieteni, nu sa stai de frica in casa. Sa fii incurajat mereu, sa primesti sfaturi, nu amenintari, sa nu auzi niciodata „eu te-am facut, eu te omor!” sau sa iti juri mereu sa scapi mai repede si sa nu te mai intorci.

– Cum ati resimtit, voi, copiii, tu si sora ta, despartirea parintilor?

– Noi nu am suferit din cauza ca s-au despartit, am fost aproape fericiti ca se terminase calvarul. Am ramas cu tata. Nu prea vorbeam cu el. E aiurea sa vii de la scoala si sa iti doresti sa te duci in alta parte, nu acasa.

– Desi te confruntai cu mari dificultati, nu te-am auzit niciodata plangandu-te, nici macar cerand ajutorul cuiva. Mereu te-ai bazat pe tine insuti, in primul rand. Stiu ca ai invatat foarte mult, pe cont propriu. Cum s-a nascut pasiunea fotografiei?

– Imi placea sa fac poze cu telefonul, atunci a inceput totul. Apoi, cand mi-am cumparat un aparat foto compact, m-am jucat cu el destul si am invatat singur multe chestii. Asa s-a aprins dorinta mea de a vrea mai mult si mama m-a ajutat sa imi iau aparatul actual.

– In ce an ai reusit sa obtii camera foto dorita? Cum ai evoluat de la acel moment pana azi, cand ai castigat premiul de la competitia Sony World Photography Awards 2015?

– In 2011 am primit aparatul, iar de atunci am tot fotografiat, cel mai mult mi-au placut peisajele, am incercat mai multe genuri, ca toti tinerii care dau de un DSLR si fotografiaza tot ce apuca. Incet, incet, am progresat, am participat la mai multe concursuri, nu le mai tin minte pe toate, dar primul pe care il tin minte si nu am cum sa il uit este cel prin care am castigat laptop-ul. Trebuia sa fac un filmulet si fara aparat n-as fi putut. Apoi, m-am imprietenit cu mai multi fotografi, am facut schimb de experienta, am plecat in tabere foto. Am primit si critici, si sfaturi, si asa am ajuns, fara cursuri de specialitate, sa reusesc sa realizez fotografii.

Lacul Siriu in plina toamna„Lacul Siriu in plina toamna”

– Care este povestea fotografiei “Alesul oilor”, cea care ti-a adus marele premiu? Cand ai facut aceasta fotografie?

– E o poveste frumoasa, zic eu. Eram la un workshop cu Sorin Onisor, plecaseram toti sa fotografiem rasaritul. Pentru fotografi, e foarte important sa surprinda rasaritul si apusul, sunt cele mai frumoase momente ale zilei, si pentru acestea ne trezim cu noaptea in cap, stam in frig. Dupa ce am fotografiat apusul, intr-un loc superb, de nu iti venea sa mai pleci, Sorin ne-a chemat dupa un deal, sa vedem ceva frumos. Cand am ajuns acolo, parca am intrat in alta lume, la stana. Totul era cald, abia rasarise soarele. Ne-am postat in locul de unde am fotografiat si ne uitam ca la spectacol. Mi-a placut mult.

– Ce simti si/sau gandesti cand fotografiezi? Cum iti alegi cadrele, momentele?

– Cand fotografiez, incerc sa traiesc momentul si sa nu fiu atent doar la aparat, sa  admir peisajul, apoi vine totul. Nu prea aleg, totul vine pe moment.

– Cat anume din fotografiile tale cuprinde o imagine si cat anume te contine pe tine si starile tale?

– Cred ca proportiile sunt egale.

– Cum te-ai simtit la aflarea vestii castigarii concursului? Ce schimbare au produs in tine premiul castigat, renumele de care te bucuri acum?

– Cand am primit email-ul, nu prea imi venea sa cred, am zis ca e doar o faza nationala mai mica si nu e cine stie ce. Dar, pe masura ce treceau zilele si imi dadeam seama cat de serioasa era treaba, nu imi venea sa cred. Acum, sunt mai motivat sa fac ce imi place si sa promovez zona (Nehoiu) mai mult.

– Cu ce te ocupi astazi, Auras?

– Lucrez ca fotograf de produs, designer, ma ocup de mai multe pagini de facebook din Nehoiu si incerc sa imi termin site-ul si blogul. 

– Azi, ti-ai mai vinde bicicleta?

– N-as mai vinde-o, pentru ca la vara vreau sa merg pe Transfagarasan si am nevoie de ea. 🙂

– Ce sfaturi ai pentru cei care isi propun sau isi doresc ceva de la viata, sa si-o imbunatateasca, sa atinga un scop?

– Sa munceasca mult, sa isi urmeze visul si sa nu se lase batuti.

– In ce relatii esti astazi cu parintii tai?

– Parintii m-au ajutat cum au putut. L-am iertat pe tata. Mama m-a ajutat mult si vreau sa ma revansez fata de ea, dar si pe el vreau sa-l ajut. Vreau sa-l ajut, de pilda, sa faca o gradina frumoasa, cu multe fructe, la bunici.

– Mama ta a plecat din tara din cauza lipsei banilor. Majoritatea romanilor, mai ales tinerii, sunt foarte atrasi astazi de promisiunile traiului prin alte tari. Te-ai gandit sa pleci din Romania? Unde locuiesti acum?

– Acum locuiesc in Nehoiu si nici nu o sa plec din Nehoiu. Daca plec, probabil nu as mai reveni niciodata si nu vreau sa las locurile astea frumoase sa se degradeze si eu sa nu fac nimic. Cred ca nu e asa greu sa te descurci oriunde, daca vrei. Depinde si ce vrei sa faci, ce stii.

Lacul Siriu la apus„Lacul Siriu la apus”

Il puteti gasi pe Auras Mihaiu si lumea surprinsa in fotografiile sale, aici:

http://auras.mihaiu.ro/

https://www.facebook.com/Leytto.photography

Nota: fotografiile din acest articol mi-au fost puse la dispozitie de Auras Mihaiu, ii apartin si nu pot fi reproduse fara acordul sau.

Copyright Logo Livia Bonarov

Preluare continut de pe acest site.
Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Comments on: "Povestea romanului care a castigat premiul Sony World Photography" (1)

  1. chirico77 said:

    Reblogged this on chirico and commented:
    Mi se pare ca in stanga ar fi si niste capre de la domnul Grebla.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: