Uneori, visez cum ar arata lumea pe care noi am putea-o crea…

Uneori, visez cum ar fi lumea daca ne-am “certa” care dintre noi este mai frumos, mai bun, mai drept, mai intelept.

Uneori, visez cum ar fi lumea daca ne-am “lupta” care sa se ofere primul voluntar, care sa ofere primul un dar, care sa fie mai implicat, mai constient, mai prezent.

Uneori, visez cum ar fi lumea daca singura “dreptate”, care ar merita stradania, ar fi care sa se incline primul in fata altuia, care sa se aplece mai curand pana la pamant, care sa-si plece primul capul, cu blandete si franchete.

Uneori, visez cum ar fi lumea daca singura forma de “competitie”, de “intrecere”, ar fi care sa manifeste mai multa recunostinta, care sa spuna primul “iarta-ma”, “iti multumesc”, „te iubesc”, care sa renunte primul la sine, spre a le fi celorlalti bine.

Uneori, visez cum ar fi lumea daca ne-am ridica vocea doar pentru a canta o melodie sau pentru chiote de bucurie.

Uneori, visez cum ar fi lumea daca singurele “razboaie” ar fi cu noi insine, iar singurul “castig” ar fi acela de imbratisare si acceptare.

Uneori, visez cum ar fi lumea daca n-ar mai exista orfelinate, scoli, inchisori, tribunale, spitale, cum ar fi daca ne-am apartine doar unii altora, traind impreuna, creand o lume mai buna.

Uneori, visez cum ar fi lumea daca ne-am deschide ochii pentru culorile de afara si din noi si daca i-am inchide doar pentru o adiere, o respiratie sau o meditatie.

Uneori, visez cum ar fi lumea daca cele mai frumoase si scumpe haine pe care le-am purta ar fi zambetul, gandul si cuvantul.

Uneori, visez cum ar fi lumea daca singura noastra “proprietate”, daca tot ce am avea de “impartit”, ar fi eterul si cerul.

Uneori, visez cum ar fi lumea daca “libertate” ar insemna, in primul rand, libertatea altuia.

Uneori, visez cum ar fi lumea daca “educatia” ar insemna sa invatam pretuirea pentru tot ce este, asa cum este.

Uneori, visez cum ar fi lumea daca singurul “efort” ar fi bucuria ca suntem, noi si tot ce este, exact asa cum este.

Uneori, visez cum ar fi lumea daca realitatea am vedea-o fiecare prin ochii altuia.

Uneori, visez cum ar fi lumea daca singura noastra “frica” ar fi doar sa ignoram sau sa cream vreo rana altcuiva.

Uneori, visez cum ar fi lumea daca am visa, cu ochii larg deschisi, mult mai adesea.

Uneori, visez cum ar fi lumea daca singurul “adevar” in care am crede si pe care l-am urma ar fi iubirea.

Uneori, visez cum ar arata lumea pe care noi am putea-o crea…

Si, uneori, tot ce conteaza e chiar visul acesta.

dream 

Copyright Logo Livia Bonarov

Preluare continut de pe acest site.
Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Comments on: "Uneori, visez cum ar arata lumea pe care noi am putea-o crea…" (1)

  1. frumoase vise, depinde de noi ca ele sa devina realitate….

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: