Va rog, traiti-va viata…

– fragment din cartea „La ce ești dispus să renunți ca să fii fericit?”

Mi-au dat patru luni. Scurt, inflexibil, nenegociabil. Mi-au zis să-mi iau gândul de la copii. Dacă, prin absurdul zarurilor aruncate de „soartă”, aş fi reuşit performanţa de a trăi ca să aduc pe lume un copil, mi-au zis, cu o indiferenţă care îmi tăia respiraţia, că n-ar fi înţelept să vreau, în mod egoist, să fac un copil pe care să-l las fără mamă.

Credeţi-mă că pe un medic îl buşea un râs pe care şi-l abţinea vizibil de greu, în timp ce îmi spunea astfel de lucruri, iar eu mijeam ochii cât cepele, în stare de şoc, şi lacrimile începuseră să-mi curgă necontrolat, fără ca măcar să le simt. Cât de cinici pot fi unii oameni…

A încercat să mă „consoleze”, să-şi justifice starea care simţise că nu-mi scăpase, când i-am spus tăios: „Deja mă priviţi ca pe un cadavru ambulant, nu-i aşa? O fi amuzantă imaginea asta, probabil…”, făcând eforturi de a părea serios, privind în pământ, luându-mi mâna şi asigurându-mă că nu era posibil să se înşele şi că îmi livrase ce îi cerusem, adevărul, şi că deja era foarte obişnuit să dea astfel de veşti oamenilor.

A încercat să-mi „redea” demnitatea umană prin nişte tentative ridicole de a mă flata că preferasem să aud adevărul brut, crud, văicărindu-se ipocrit:
– Dacă aţi şti câţi oameni preferă să audă minciuni frumoase, şi apoi nici nu ştiu ce li se întâmplă. Speră să trăiască, săracii, dar mor fără ca măcar să-şi dea seama. Dar pe dvs. vă admir. Puţini au puterea să vrea să ştie adevărul. Să mă scuzaţi, n-am putut să vă mint, fiindcă mi-aţi cerut să fiu sincer. Îmi pare rău că n-am alte veşti să vă dau, mi-ar fi plăcut să vă pot spune altceva.

Deja plângeam în hohote, mirată că nu mă puteam abţine deloc, cu mâna în mâna lui, a medicului.
– Sunteţi sigur că nu există nicio speranţă? Absolut niciuna?
– V-aş minţi. Chiar nu cred că există. E una dintre formele de cancer care ucide cel mai rapid, nu poţi negocia cu el, să mai cârpeşti, să mai operezi, să îl mai duci pe picioare, s-o mai lungeşti măcar câţiva ani. E extrem de agresiv.
– Cât timp mai am?
– Patru luni, hai, poate şase, ca să vă fac să vă simţiţi mai bine, deşi nu cred…

voltaire

Am beneficiat din plin de liber arbitru. Deşi nu simţeam că am niciun fel de cunoştinţe, de informaţii pe care să-mi fi putut baza alegerile. Alegeri care, oricum, nu prea erau. Eram dispusă să fac orice. Aş fi preferat „autoritatea” unui medic, cineva care să-mi inspire încredere, dar n-am găsit aşa ceva. Nu mi se părea deloc că ar deţine vreunul vreun adevăr universal. N-aveam nevoie să fiu descărnată şi de ultima demnitate umană, aşa cum o percepeam eu, aceea de a nu fi privită deja ca un cadavru, ca un „minus unul” la evidenţa socială. N-aveam nevoie de milă, de compasiune, de nimic altceva, n-aveam decât o imperioasă nevoie de a înţelege ce mi se întâmpla. Îmi simţeam creierul amorţit, în stare de şoc.

Îmi alesesem singură medicul care să mă opereze, mai precis mi l-a oferit „întâmplarea”. Era din alt judeţ. În aceeaşi zi, m-am operat şi m-am întors acasă. I-am arătat medicului, la examenul de dinaintea operaţiei, o altă „aluniţă” decât cea pe care urma să o extirpe, de care mă temeam cel mai mult. Dintotdeauna mă temusem fix de „aluniţa” aceea ciudată.

Câtă ironie! Medicul a căscat ochii, a devenit agitat şi şi-a chemat nişte colegi, cărora le-a arătat motivul fricii mele. Eram convinsă că trebuia să fie ceva grav, dar medicii păreau „fericiţi”, entuziasmaţi, dădeau din mâini şi se agitau ca şi cum văzuseră ceva grozav. „E clar, aşa se poartă nebunii ăştia, privesc un om ca pe un cobai”, mi-am spus. „E clar, e grav…”

Apoi, am aflat ce era cu veselia aia pe capul lor:
– Colega, ai mai văzut aşa ceva? Uimitor!
– Ce este, ce am? am întrebat disperată, aproape să leşin.
– Aveţi un al treilea mamelon nedezvoltat. E din naştere. Uimitor, colega…

Minunat, acum mă simţeam SF, ca-n filmul „Total Recall” (unde apare o extraterestră cu trei sâni). Frica mea cea mai mare şi ascunsă fusese mereu o himeră. Ba chiar una ilară. Câtă inutilitate! Ce înseamnă să nu ştii nimic… Chiar poate însemna să fii cobai, să fii la discreţia altora.

Am simţit că medicul care urma să mă opereze, chiar înainte de intervenţie, când s-a uitat în ochii mei, s-a înmuiat, am simţit clar asta, şi era ditamai chirurgul, cu experienţă. Parcă şi-ar fi privit propriul copil. A oftat, s-a scuturat şi s-a apucat de treabă. M-a asigurat că făcuse tot ce putuse, de parcă şi-ar fi cerut scuze că nu era Dumnezeu. Apoi, m-a lăsat în pace să mă duc acasă. A zis să aştept rezultatul biopsiei şi mai vedem noi după aia ce este de făcut. „Dom’ doctor, să fac analiza asta?Markerul cutare?” Costa mult analiza cu pricina. Medicul parcă nu ştia cum să scape de mine, să nu mă mai privească în ochi. „Da, faceţi-o, dacă vreţi…”

N-a prea avut cine să mă sfătuiască după ce am primit rezultatul biopsiei. Eram pe cont propriu. O cunoştinţă, medic hematolog, mi-a zis:
– Tu o să trăieşti.
– Ei, na, zici şi tu aşa, să mă încurajezi. N-ai de unde să ştii asta.
– Vorbesc serios. Din experienţa mea, oamenii care află o astfel de veste şi încep să se plângă, să se văicărească, li se face frică şi cred că n-au şanse, ăia se duc cel mai repede. Cei care au atitudinea ta: „Bun, şi acum ce rămâne de făcut?”, chit că şi lor le e frică sau plâng, ăia scapă.

Am căutat tot soluţii medicale, iniţial. E o setare păcătoasă, acolo, în mintea noastră, care ne face să credem că aşa suntem mai în siguranţă, când, de fapt, singura siguranţă nu se află nicăieri altundeva decât în noi înşine, adică de acolo de unde au început şi „problemele”.

Am început să mă informez. Am fost în Ungaria, la noi încă nu se făcea PET-CT. Eram bucuroasă, recunoscătoare ştiinţei. În sfârşit, o analiză minuţioasă, care îmi putea spune ce se petrecea în corpul meu. Ce ciudat sentiment am avut, la gândul ăsta, deci aveam nevoie de nişte aparate ca să am acces la corpul meu.

Asistenta de acolo s-a ataşat tare mult de mine. După procedura medicală, i-am zis că revin în trei luni să repet analiza, fiindcă voiam să ştiu tot, să fiu sigură, să verific dacă era totul în regulă, ca să ştiu ce decizii urma să iau mai departe. M-a strâns de mână, a privit pe furiş în stânga şi în dreapta, s-a asigurat că n-o aude nimeni şi mi-a şoptit: „Nuuu! În niciun caz să nu faceţi asta, vă rog eu mult! Ştiţi, nu vreau să vă sperii, dar chiar şi analiza asta poate fi periculoasă. Aşa zic ei, că poate fi făcută o dată la trei luni, dar eu ştiţi ce v-aş zice şi ce v-aş ruga? Sunteţi tânără, am văzut atâtea cazuri… Vă rog, duceţi-vă acasă. Uitaţi de analize. Pur şi simplu, trăiţi-vă viaţa!”

Credeţi că puteam s-o ascult, să aud cum îmi vorbeşte Dumnezeu prin ceilalţi, precum spune Neale Donald Walsch? „Fii serioasă, cucoană”, îmi spuneam, „poate că ţii tu la mine, dar eu ţin la pielea mea mai mult.” Am tras-o de mânecă şi am iscodit-o:
– Asta înseamnă că sunt bine? Că nu mai am nevoie de alte analize? Cum adică să mă duc acasă şi să trăiesc, pur şi simplu? Şi de ce nu spune nimeni că analiza asta poate fi periculoasă?
– Şşş…, s-a speriat asistenta. Uitaţi care e adevărul. Nu putem să spunem aşa ceva, dar un pericol trebuie să ştiţi că există în orice, în absolut orice. Credeţi-mă, am văzut mulţi bolnavi, vă cred că vă doriţi asigurări, dar ele nu există. Nu înseamnă că sunteţi bine, ce vă sfătuiesc eu e să nu vă daţi pe mâna medicilor. Am văzut în ce hal ajung pacienţii şi ştiţi ce spun toţi, la final? Că şi-ar fi dorit să nu îşi trăiască aşa ultimele luni din viaţă. Că, dacă ar fi ştiut că oricum se termină, măcar ar fi trăit timpul ăsta acasă, lângă cei dragi, nu în chinuri. Asta încerc să vă spun. Nu ştiu cât mai aveţi de trăit, dar oricât aţi mai avea, uitaţi totul, duceţi-vă acasă, trăiţi-vă timpul ăsta lângă familie. E singura şansă. Şi, poate, veţi fi bine, cine ştie? Nu mai căutaţi asigurări, că nu există. Tot ce puteţi este să credeţi că veţi fi bine şi să speraţi.

Bonus: un zâmbet şi o îmbrăţişare. Cu tot dragul. Binecuvântată femeie!

Medicii oncologi mi-au sugerat, dacă refuzam chimioterapia „preventivă”, ca măcar Interferon „preventiv” să primesc sau extirparea „preventivă” a ganglionului santinelă, cel mai apropiat de zona afectată de cancer. Am refuzat categoric. Rezultatul de la PET-CT nu indica metastaze. „Preventiv” mi s-au mai recomandat radiografii pulmonare şi ecografii, o dată la trei luni. Am renunţat şi la alea. Ce naibii era să mai previn, că se întâmplaseră toate deja?!

Am întors foaia. Hai să mergem la popi, să mă descânte, să-mi facă ceva, să-mi zică ceva, să-mi prevadă viitorul. M-am dus la un preot căruia îi mersese vestea că era clarvăzător. Mă simţeam umilă şi umilită. Eram gata de orice, numai să-mi scap pielea.

Când a auzit că am cancer, preotul, la fel ca medicul, a râs. În timp ce eu plângeam. Am zis c-o fi vreun semn de înţelepciune, care mie îmi scăpa, la nivelul meu inferior, fir’ar mama ei de lipsă de încredere în sine. „Dar, oare, nu toţi murim odată şi odată? Ce-i aşa mare lucru?!”. „N-o fi, părinte”, mi-am zis, „pentru dumneata n-o fi. Dar pentru mine este. Poate matale ai vreun loc asigurat, în faţă, dar mie mi-e frică şi nu mă simt pregătită pentru asta. Vreau să mă pregătesc, măcar ca samuraii.”

M-a chestionat părintele, mi-a cerut detalii despre viaţa mea. Apoi, s-a încruntat şi a „tunat” verdictul: trebuia să-mi pun basma! Da, da, şi să merg spăşit, în fiecare duminică, să stau la toată slujba. Să mă rog de nu ştiu câte ori, nu mai ştiu cum. Dar cel mai important era să-i fac de mâncare bărbatului! Zău că aşa mi-a spus! Trebuia musai să-i fac de mâncare, să-l întreb ce prefera şi să-i gătesc zilnic, ba mai mult, să învăţ smerenia, să-i pun masa şi s-o strâng după dansul. „N-ai ce să mai cauţi la mine dacă nu faci asta, auzi tu? N-am să te mai primesc!”

Măi, oameni buni, nu ştiu dacă mă credeţi ori ba, dar am ieşit de acolo mai zăpăcită şi mai şocată decât mă dusesem. Dădusem, efectiv, în bâlbâială. Nici nu ştiam cum să le redau celor apropiaţi chestia aia prin care trecusem şi să le zic care era soluţia. Mă simţeam repudiată, proscrisă, paria, de parcă mi se refuzase locul în „rai”. Mă simţeam „păcătoasă”, mizerabilă, nedemnă, fără nicio speranţă. M-am pus pe gândit. „Hai, că pot! Trebuie să pot, dacă asta mă ajută. Dar dacă nu mă ajută şi mă chinui degeaba, ca şi în cazul chimioterapiei?”

Apoi, vă jur, m-a apucat un râs, de nu mă mai puteam opri. Să mor de râs, nu alta. Râdeam cu lacrimi, de una singură, ca nebuna. „Măi, fată, ai încurcat-o! Deci, e clar. Măcar m-a ajutat părintele cu ceva. Mai bine mă împac cu ideea că mor. Am obosit să tot caut soluţii. Iar ce zice el nu pot să fac nici moartă. Prefer să mor în felul meu. Părinte, dragă, nici n-aş putea, aoleu, leşin de râs, io, cu basma? Chiar că ferească Dumnezeu! În fiecare duminică, la biserică, la toată slujba? Văleu, părinte, am mai încercat chestia asta. N-ai văzut matale asta, în clarviziunile alea? Că mă târau bunica şi străbunica la biserică toată ziua, bună ziua, şi stăteau la toate slujbele, ca să afle toate bârfele? Am mai încercat şi altă dată, părinte, fără succes. De fiecare dată adormeam buştean. Dacă îmi cântă careva la ureche şi mă pune să stau înţepenită undeva, adorm de nu mă văd. M-o mânca iadul, părinte, să mor io, dar adorm creştineşte cât îi slujba de lungă, oriunde m-ai pune. Clar, nu merge! Şi să-i fac mâncare, zilnic, bărbatului? Să-l întreb ce-i place, să-i pun în faţă şi să strâng după el? Asta nu-s eu. Nu vreau să trăiesc în calitate de altcineva. Să-i fac şi pantofii? Ce altceva să-i mai fac, părinte? Mai bine mor, aia e.” Şi râdeam în hohote.

Singura soluţie care mi-a mers la inimă şi care mi s-a potrivit a fost să mă apuc să meditez. În asta chiar credeam şi chiar îmi găseam liniştea. Apoi, am mai găsit câteva chestii în care să cred: psihoterapie, iarbă de grâu. Până la urmă, am făcut cum mi-a zis asistenta de la PET-CT, fără ca măcar să intenţionez, s-a întâmplat de la sine. N-aveam pe cine să mă „sprijin”, toţi cei dragi erau şocaţi şi păreau să se închidă, să se ferească ei înşişi de durerea pierderii mele, deşi încă eram acolo, în carne şi oase, şi aveam nevoie ca de aer de afecţiunea lor. E un mecanism psihic normal care se declanşează în astfel de situaţii, de ambele părţi.

Mă simţeam mai singură ca niciodată. Simţeam că nu mai aveam ce pierde. Şi aşa am început să trăiesc, pur şi simplu. M-am simţit mai om ca niciodată. Corpul meu chiar îmi devenise cel mai bun prieten. Fără nevoia de aparate şi analize care să îmi spună ce se petrecea în el. Nu mai rezistam psihic la roiul de gânduri care mă paralizau de frică. Le-am alungat ca pe muşte. „Ce-o fi, o fi, hai să fac tot ce pot cu timpul ăsta.”

Mă simţeam mai liberă ca niciodată. Îmi venea să râd de micile mele preocupări şi de marile mele griji şi supărări de până atunci. Zâmbeam, privind iar cum se agitau oamenii, cum mă agitasem şi eu până mai deunăzi. Învăţam să înot pe culoarul meu. „Culoarul morţii”, aşa se cheamă un film excelent.

Ca Socrate, m-am apucat să învăţ. Şi prin asta am început să trăiesc bucuria descoperirii. Fiecare zi conta. Fiecare nouă informaţie. Aproape tot ce ştiusem eu despre viaţă era eronat. Mă simţeam fericită fie şi numai pentru şansa de a descoperi asta. Simţeam efectiv cum mă îmbogăţeam pe zi ce trecea, cum fiecare nouă informaţie era o comoară de nepreţuit, care mă scotea din bezna în care dormisem şi orbecăisem până atunci. Eram recunoscătoare pentru fiecare zi. Zâmbeam mult mai des şi mai sincer. Frica se evaporase.

Socrate a fost marea mea iubire, modelul meu, că doar am studiat filosofia. Abia atunci, când simţeam la propriu, pe pielea mea, înţelegeam ce voise să spună prin „Ştiu că nu ştiu nimic”. Paradoxul minţii. Abia atunci am simţit şi am înţeles de ce li s-a părut nebun celorlalţi, când a ales, ca ultimă dorinţă, înainte de a bea cucută, fiind condamnat la moarte, să înveţe să cânte la flaut. Când a fost întrebat de ce voia să înveţe asta, la ce-i mai folosea, dacă oricum urma să moară, Socrate a răspuns, vesel, în stilul lui: „Păi, e un moment foarte bun, dacă nu învăţ acum, atunci când?”

De atunci s-au scurs anii. S-a întâmplat totul în 2008. În 2014 am devenit mamă. Preoţii au strâmbat din nas la botez şi ne-au chestionat pe noi, părinţii, dacă e vreunul buddhist, când au văzut numele Dharma. O prietenă a păţit la fel, fiindcă a avut „tupeul” să-i pună băieţelului său numele Dante. Ce mai infern şi câtă tragedie!

Adevărata tragedie e că de atunci am văzut oameni murind de cancer, în apropierea şi în jurul meu. Oameni puternici, verzi ca bradul. S-au dus, s-au topit pe picioare, în doar câteva luni. Aproape toţi cei despre care ştiu că au scăpat cu bine n-au abordat atitudinea de „luptă” cu ceea ce li se întâmpla, ci au practicat, conştient sau instinctiv, acceptarea realităţii, aşa cum era, şi acceptarea a ceea ce simţeau, lăsând să curgă, să se manifeste, fără împotrivire şi rezistenţă. Iar practica aceasta, împreună cu renunţarea la frică, la autoconservare, i-a dus la un alt nivel de conştiinţă. Einstein are dreptate, nicio problemă nu poate fi rezolvată la acelaşi nivel de gândire la care a fost creată.

În anii următori şi în prezent, am observat atent toate aceste cazuri. M-am analizat şi am continuat să învăţ. Am văzut cum sunt în stare să mă automanipulez, să mă sabotez, să-mi induc anumite stări, aşa-zise de „boală”. Cum e de ajuns un gând, ca „boala” să apară sau să se facă nevăzută. Am început să dezvolt o relaţie conştientă cu corpul meu şi am urmărit cum îmi răspundea. Pe măsură ce practicam şi rezultatele erau vizibile, incontestabile, am priceput că nu era nicio filosofie la mijloc, nicio „minune”. Şi dacă ceea ce am fost obişnuiţi să numim „boală” e, de fapt, o vindecare? Chiar dacă se încheie cu o moarte? Da, chiar şi aşa? Nu se zice că „scapă” omul, că se duce unde „nu-i durere şi nici chin”? Eu, una, prefer să mă duc fără basma.

Dar, dacă tot ce am învăţat noi despre boală şi moarte este fals? Ce-ar fi să nu luăm de bune toate informaţiile cu care am fost setaţi? Dar dacă…? De ce…? Gândiţi, oameni buni, e gratis… Măcar încercaţi să vedeţi că există şi altceva decât tot ce credeam noi că există. S-ar prea putea să nu vedem pădurea din cauza copacilor. Sau din cauză că ne-a căzut basmaua pe ochi.

Preluare continut de pe acest site.
Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Copyright Logo Livia Bonarov

Anunțuri

Comments on: "Va rog, traiti-va viata…" (84)

  1. […] articol de excepție relatat de Livia Bonarov. Mulțumim, […]

    Apreciază

  2. La fel am pățit si eu cu basmaua ba si cu haine de schimb ca” cică” ale mele nu erau total corespunzătoare; ne-am „bombănit” bine si am plecat cum am venit.Păcat, eu m-am dus cu inima deschisa spre rugăciune si neaveniții m-au oprit!

    Apreciază

  3. Foarte frumos

    Apreciază

  4. Extraordinara poveste de viata. Felicitări draga doamna pentru atitudine in fata provocărilor vietii. Se spune ca fiecare întâmplare in viata noastră vine sa ne învete ceva. Si ….dv ati învătat sa trăiri frumos si sa invingeti frica!!

    Apreciază

  5. Foarte frumos si adevărat. Sunt medic si sunt perfect de acord cu acest articol. Isus a spus: ” Credința ta te-a vindecat”

    Apreciază

  6. mihaela danescu said:

    Ai dreptate treduie sa reusin sa traim vista in continuare ca si cind nu avem nimic, nu e usor mai ales cind trec 6 luni si trebuie sa te duci din nuou sa faci analizele ……da trebuie sa nu ne gindim vista e frumoasa asa cum e cu bine si relè , mergem inainte cu zimbetu pe fata ce va fi… Cu Dumnezeu inainte😂

    Apreciază

  7. Cred ca Dumnezeu e suveran,,cred ca are ultimul cuvint si ca daca trebuie sa mori poti muri oricind,si oricum .Dumnezeu da si vointa de viata SI voia buna si toate vin de la El ,CEL MAI IMPORTANT E UNDE TE DUCI CIND MORI CU DUMNEZEU SAU CU CEL RAU ,DEPINDE PE CINE AM SLUJIT!

    Apreciază

  8. Buna ziua.am citit postarea va multumesc.trec prin aceeasi poveste zilele acestea.doar ca mie mi au scos ganglionul si de acolo au stabilit ca natura ar fi melanom malign.trebuie sa scot si alunita?mai e nevoie de un oncolog?am rezutatul biopsiei si din ce am vb cu medicul internist urmatorul pas e consultul oncologic si tratamentul de rigoare.multumesc.

    Apreciază

    • raspuns pentru Elena; ; consuma miere cu ghimbir eu asa mam vindecat acum doua luni de cancer ovarian in stadiul trei; acum sint bine chiar daca am trecut prin doua operatii groaznice; desi mam vindecat tun exact asa sau exprimat doctori, eu inca continui sa iau acest remediu; imi este tare frica ca boala sa nu recidiveze, cred ca toata viata am sa consum acest remediu; multa sanatate si daca vrei intra la mine pe facebook georgeta samson;

      Apreciază

  9. Mult adevar spus in aceat articol!mai ales despre chemoterapie, putin se vindeca !multumesc de articol!multa sanatate!

    Apreciază

  10. Calea catre cer este in inima (Iisus Hristos)

    Apreciază

  11. De acord, nu stiinta v-a vindecat pe dvs., si nimic nu-i intamplator…
    Natura insa CINE a creeat-o? Atata PERFECTIUNE…!? ???

    Apreciază

  12. Lacramioara Zaharia said:

    Medicii spun ca am cancer ganglionar.Eu spun ca am avut.Diagnosticat in iulie 2013 ,am urmat 10 luni de citostatice si ma mir ca nu m+au omorat.Am abandonat tratamentul medical care spunea iar PET(al 3 lea in 6 luni,iar citostatice,radioterapie,recoltare de celule stem si eventual transplant de maduva)CERETI SI VI SE VA DA,CAUTATI SI VETI AFLA,BATETI SI VI SE VA DESCHIDE. E uimitor cum a functionat!Am aflat de cercetarile doctorului Hamer care spune ca boala nu este o eroare fara rost a Naturii Este un program biologic de adaptare la realitatesi ca organismul are putere de autovindecare pentru toate bolile.Medicina actuala este buna pana intr+un anumit loc ,sa n+o lasam sa ne devina o capcana!

    Apreciază

  13. …am citit comentariile voastre.. fiecare isi expune parerea sau experienta traita…sunt foarte multe de spus in legatura cu acest subiect…eu mi.am pierdut sora diagnosticata cu aceasta crunta boala…in trei ani de zile a incercat atat medical, spiritual, natural absolut orice cale sa se poata bucura de inca o zi…destinul unui suflet nu il putem schimba…putem doar inbunatati anumite trairi …in ultimile ei luni de viata a inteles scopul ei aici in aceasta viata…in momentul in care a realizat tot ce a simtit s.a stins…fiecare suflet are destinul si povestea lui de viata…nimic in acest univers nu moare…doar ne transformam…evoluam spiritual…

    Apreciază

  14. Mi-a placut foarte mult ideea ta „daca ceea ce am fost obisnuiti sa numim “boala” e, de fapt, o vindecare? ” Sunt perfect de acord cu tine. Boala (indiferent de natura ei) este doar un sistem de alarma, ca ceva trebuie schimbat. Eu as mai numi boala o binecuvantare. Este momentul de trezire, momentul in care a venit timpul sa facem curat in tiparele noastre mentale, sa ne rezivuim modul in care ne privim pe noi, modul in care privim lumea. Iar daca vom invata lectia, boala va disparea pur si simplu. Asa cum s-a intamplat in cazul tau 🙂

    Apreciază

  15. Multumesc pentru inca un articol extraordinar, draga Livia!

    Apreciază

  16. Draga Livia,

    Esti o inspiratie pentru multe persoane. Te admir si rezonez cu tot ce ai scris, inclusiv in comentarii 🙂 Daca te-ai hotari vreodata sa predai vreo disciplina ce include lectii de viata, sunt prima abonata.

    Cu drag,

    Andra

    Apreciază

  17. Marcela Pop said:

    Livia, poti sa ne spui concret ce ai facut, in ce priveste alimentatia, ce supimente ai luat si cum, ti le-a recomandat cineva? In ce priveste medicina germanica, in afara ca ai citi, te-a ajutat vreun practician al acestei medicini, poti sa ne dai detalii, te rugam. Cred ca, ar ajuta multa lume. Multumesc, Marcela

    Apreciază

    • Draga Marcela, in ce priveste alimentatia, n-am mai consumat nimic dulce, nimic pe baza de zahar sau indulcitori. Am trecut pe un regim crudivor, raw-vegan, fara nicio proteina animala. Am inceput sa consum cat mai multe verzaturi. Am consumat superalimente: suc de iarba de grau, spirulina si chlorella. Am consumat multe alimente naturale bogate in antioxidanti, vitamine si minerale. Am baut apa filtrata. Am inceput sa folosesc doar produse naturale, de la tot ce puneam pe piele, la tot ce foloseam in casa. Am renuntat la tot ceea ce simteam ca mi-ar induce frica si m-am concentrat pe tot ceea ce imi putea aduce bucurie. Nu mi-a recomandat nimeni toate astea, am citit, m-am informat si mi-am ales singura remediile. In rest, daca te referi la ce-i mai important, la descoperirea cauzelor profunde, ceea ce am citit m-a ajutat sa ma inteleg, iar la modul practic m-au ajutat psihoterapia, meditatia si hipnoza.

      Apreciază

      • Gabriel Negoescu said:

        Buna Livia,

        Nu pot sa dau unsubscribe. Nu vreau sa primesc toate posturile si comentariile:) poti sa ma ajuti? Multumesc!

        Trimis de pe iPhone-ul meu

        Pe 13 feb. 2015, la 16:55, NU EXISTA BOLI a scris:

        > >

        Apreciază

        • Buna, Gabriel. Vezi ca trebuie sa ai o optiune de „follow comments” la comentariul tau, pe care trebuie s-o debifezi. Ai o optiune de „subscription options” la fiecare mail primit. Debifeaza „Notify me of follow-up comments by email.” daca nu mai vrei sa urmaresti comentariile si debifeaza „Notify me of new posts by email.” daca nu vrei sa fii abonat la blog si sa primesti articolele noi.

          Apreciază

  18. va invit sa cititi urmatorul articol, despre evidentele clare si incontestabile, despre rezultatul unor studii si cercetari stiintifice in domeniul oncologiei si al tratamentelor chimioterapeutice. Draga doamna, chiar v-as ruga sa va cautati singura dovezile dorite. Eu nu incerc sa conving pe nimeni si nici sa demonstrez nimic. Eu am relatat o experienta de viata si propriile mele lectii, propriile mele concluzii. Sunteti libera, precum spuneam, sa experimentati pe cont propriu si sa va convingeti de ce anume doriti. Eu va doresc doar sa nu fie nevoie sa experimentati cancerul. Multa sanatate sa aveti, si decat sa va enervati, asa cum simt din tonul dvs, mai bine parasiti acest blog si vizitati alte surse mai potrivite conceptiilor si parerilor dvs. Numai bine.

    Apreciat de 1 persoană

  19. Gabriel Negoescu said:

    Buna, Livia!

    Nu prea intervin in astfel de discutii. O prietena mi-a transmis un link al postului tau, si pot spune:
    1. Bravo!
    2. Bravo si pentru efortul de a raspunde tuturor! de apreciat efortul.
    3. Sper sa ajungi cat mai curand sa intelegi ca tu de acum traiesti intr-o alta tara si vorbesti o alta limba. Energia pe care o consumi incercand sa vorbesti cuiva despre cum ar trebui sa fie popii sau doctorii o poti folosi pentru altele, pentru cei din noua ta lume:) Ai scris un post clar si detaliat. Este experienta ta unica si personala. A incerca sa te explici este dintr-un alt film. Scriu aceasta pentru ca rar citesc comentarii – raspuns. (pentru ca, in firea omului, prima reactie e sa acuze, sa gaseasca erori, sa dea cu pensula in cruce peste orice desen). Livia, daca ai inteles atatea, stai o secunda in zen-ul tau si lasa-i sa priveasca cerul pe cei ce au inteles din postul tau doar o provocare spre „asa nu” in loc de o invitatie spre „asa da”!
    4. doctorul, preotul, si toti „binevoitorii” – putem empatiza si imagina prin ce trece un suflet, dar nu suntem niciodata in locului lui. am sa spun doar ca am impresia uneori cum ca toti cei care (in acele momente) sunt aiurea poate au fost asa ca sa iti sublinieze tie, nerostit, ca tot ceea ce iti spuneau e… „de ras”. Intelegi? Te-au ajutat, fara ca ei sa stie. Daca spui cuiva ca esti fericit smulgandu-ti parul din cap… nu e credibi. Ingerul tau, ghidul tau, sau cine ti-a dirijat calea i-a facut sa rada in acele momente: ca tu sa nu asociezi nicicand afirmatia lor cu ceva serios. E una dintre posibilitati.
    5. Bravo! Traieste-ti viata!

    Apreciază

  20. Scuze, da eu nu prea am inteles. „Alunita” asta a ta era un mamelon nedezvoltat? adica mai pe romaneste ce ai vazut tu pe piele era de fapt un mini sfarc de la un al treilea san nedezvoltat. adica o anomalie genetica si ei ti l-au extirpat , ti l-au dus la anatomie patologica sa vada daca are transformari maligne sau nu-adica daca ai cancer sau nu. ok. bun. si nu avea nicio transformare. bun. au zis sa faci tratament preventiv ca sa nu se transforme in cancer. acest sfarc se putea transforma in cancer, dar ai fost norocoasa. Asadar, nu era cancer de la inceput. nu era un melanom malign, adica primul doctor a gresit. pai da. era normal sa greseasca deoarece aceasta anomalie genetica( prezenta de 3 sani) e foarte foarte rara. A gresit doar pentru faptul ca ti-a pus diagnosticul fara sa-ti faca biopsie(acest lucru nu e medical corect). Si markerul x, bla, nu are rost sa il faci pana nu primesti rezultatul de la biopsie, deasta nu ti l-a recomandat de prima oara. da nu putea sa iti spuna ba nu il face ca dai banii degeaba. asa, si pet-ct. magnificul pet-ct. da asta e bun ca sa vezi metastazele. da daca tie nu ti-a iesit la biopsie ca ai cancer de ce te-ai mai iradiat degeaba? adica pet-ct nu se face asa hai ca ma doare maseaua hai sa fac unu. e radioactiv. da poti sa il faci la 3 luni dupa primul pet-ct, da numai in cazul in care la bipsie, ct, rmn au vazut ca ai cancer si vezi sa vezi si cele mai mici metastaze din corp si daca tratamentul chimioterapi, radioterapic, bla si-a facut efectul. deaia asistenta ti-a zis mama nu mai veni, pentru ca nu ti-au gasit nimic si te iradiezi si a doua oara degeaba.

    per ansamblu, tie ti s-a pus un diagnostic gresit. (nu stiu daca tie ti s-a spus mie mi se pare ca ar fi un melanom malign, si daca e asta din pacate mai ai 4 luni de trait, dar tre sa iti faci biopsie sa vezi daca e sigur asta- sau e melanom sigur in mie si o sa mori domnisoara, degeaba iti faci biopsie sau alte prostii). a si daca era melanom malign, da din pacate prognosticul era unu nefavorabil.

    asa ca tu traiesti fericita pentru ca ti s-a extirpat al treilea sfarc, deci nu ai avut cancer sau alceva. nu? am inteles bine sau vorbesc prostii?

    Apreciază

    • Nu nevul care a primit diagnosticul de melanom malign in urma biopsiei reprezenta teama mea cea mai mare, ci alt „nev” care era, de fapt, un mamelon nedezvoltat.

      Apreciază

  21. Eu nu am inteles pana la urma, dgn a fost de melanom sau a fost vorba de acea malformatie? Si mie mi se pare chimioterapia o metoda barbara, dar din pacate altceva mai bun inca nu exista in medicina.Sunt oameni a caror prelungire a supravietuirii chiar depinde de acele citostatice monstruoase. Daca o persoana reuseste sa supravietuiasca fara ele, in timp ce alta moare cu ele, nu inseamna ca Medicina a gresit, ci ca prima persoana are o forma histopatologica mai blanda. Cancerul are multe haine in care se imbraca, una poate fi subtire, transparenta, usor de destramat, iar alta poate fi din stofa groasa, care rezista la orice.

    Apreciază

    • Nu nevul care a primit diagnosticul de melanom malign in urma biopsiei reprezenta teama mea cea mai mare, ci alt „nev” care era, de fapt, un mamelon nedezvoltat. Credeam ca este logic faptul ca un mamelon nedezvoltat, confundat de mine cu un nev, nu prea mai avea cum sa primeasca acel rezultat al biopsiei. Voiam sa evidentiez tocmai faptul ca cele mai mari temeri ale noastre pot fi absolut nefondate.

      Apreciază

  22. Ma bucur pentru tine ca ai reusit sa faci fata problemei , as putea sa te intreb ceva ? Insa nu o lua ca pe o judecata din partea mea, eu doar sunt curioasa de raspuns , daca vei dori sa imi raspunzi . Ai scris mai sus intr-un comentariu ca il iubesti pe Isus si la fel il iubesti si pe Buda. Isus este o persoana care exista in univers , asa cum stim cu totii. Dar Buda stiu ca este o statuie confectionata de mani omenesti dintr-un fel de material sau din ce o fi . Citeam acum comentariul tau , si ma intrebam oare ce raspuns as primi din partea ta la aceasta intrebare .Scuza-mi indrazneala , nu vreau sa fiu rautacioasa in nici un fel . Si ma bucur ca esti bine, pt ca si eu daca as fi fost pus ain situatia ta , mi-as fi dorit la fel , sa fiu bine 🙂

    Apreciază

    • Numele fetitie tale este un nume frumos, la fel si un obiect oarecare , poti sa il iubesti si eu iubesc diferite obiecte , insa nu am inteles comparatia Isus cu buda , te referi si te gandesti la buda ca si un Dumnezeu ? Asta eram curioasa doar 🙂

      Apreciază

    • Draga Monica, vrei sa spui ca Isus a existat si Buddha nu? Pai, la fel de bine s-ar putea crede ca nici Isus n-a existat si este doar o icoana de pe peretii bisericilor, daca Buddha e doar o statuie. Povestea vietii printului Siddharta, transformat in Buddha, este una dintre preferatele mele. Rezonez intru totul la vorbele lui Mahatma Ghandi: Dumnezeu nu are nicio religie. Sper ca te-am lamurit.

      Apreciază

  23. nimic nu e intamplator.totul are o cauza….este necesar sa invatam sa ne bucuram de viata, dar sa gandim ca mai devreme sau mai tarziu murim.de aceea, sa acceptam si moartea ca fiind in firescul lucrurilor.nu e usor, dar meditand se poate obtine impacarea si constientizarea trecerii.

    Apreciază

  24. trebuie sa existe pentru cine VREA sa fie botezat.

    Apreciază

  25. Foarte interesant articolul și destul de greu de crezut pentru cei care nu au trecut prin situații mai mult sau mai puțin asemănătoare. Structura omului (mai ales al aceluia care se consideră ”inteligent”) este în general sceptică. O fi bine, o fi rău? Nu știu, dar ce este cert că modul meu de viață s-a schimbat fundamental după ce am citit Junger Alejandro – ”DETOX (recuperarea capacității naturale de autovindecare a organismului).” Pe mine, unul, m-ar fi interesat și regimul de viață pe care l-ai urmat, Livia. Și poate reușim să încropim aici o bibliografie relevantă despre sănătate fără medici. Succes în toate!

    Apreciază

  26. O superba de lectie de viata ne dai tu prin aceasta postare! Multumim! Mult noroc iti doresc. 🙂

    Apreciază

  27. Si eu ma regasesc in randurile tale apropo de vreo 2 incercari prin care am trecut cu fetita mea. Atunci cand am vazut ca pot sa gasesc informatii salvatoare pe cont propriu in carti si pe internet, informatii pe care pana atunci ma asteptam sa le aud din gura pediatrei atotcunoscatoare (silly me), in mintea si in sufletul meu s-a produs un declic. Din acel moment am mai putina incredere in medici, ii folosesc ca „instrumente de diagnosticare” mai mult, desi chiar si in cazul asta mai dau gres. Si am capatat mai multa incredere in mine si in capacitatea mea de a gasi metode alternative de vindecare.

    De fapt voiam sa iti spun de Wayne Dyer, incearca sa ii gasesti cartile sau filmuletele pe youtube. Vorbeste grozav de bine omul asta despre puterea vindecatoare a gandului, despre puterea gandului in general, despre meditatie, higher-self, si un milion de alte lucruri extraordinare.

    Cu mult drag si admiratie pt drumul tau,
    L.

    Apreciază

  28. *gaina..de la emotii:)

    Apreciază

  29. Hello.Mi s-a facut pielea de gaine..Nu am cuvinte.Multa sanatate in continuare 🙂

    Apreciază

  30. Multumesc, multumesc si multumesc. In seara aceasta, dupa ce ti-am citit povestea am invatat ceva ce sper sa nu uit niciodata!

    Apreciază

  31. Poate a fost articolul prea lung și nu am prins eu firul de la cap la coadă. Să înțeleg că te-ai vindecat de cancer fără medicamentație, acum ești sănătoasă tun sau trăiești cu boala, dar ea nu te afectează?

    Apreciază

  32. Se spune ca bolile apar ca sa ne vindecam/purificam sufletul…daca nu reusim asa, o putem face doar prin moarte…calatoriile emotionale si purificarea sufletului, implicit schimbarea noastra, duc la vindecarea trupului. Din pacate, acum 9 ani nu stiam ceea ce am ajuns sa cunosc acum, iar mama mea, diagnosticata cu melanom malign, a ales sa renunte la viata 😦
    Felicitari si Doamne ajuta!
    Este de folos pentru toti cei care se regasesc in aceasta situatie si The journey- Brandon Bays

    Apreciază

  33. Emilia Bombea said:

    Groaza, disperarea,temerile de tot felul imbolnavesc sufletul mai intai.Trupul e doar o jucarie usor deteriorabila in care trece rapid boala sufletului.Felicitari ca a-ti inteles la timp ca trebuie sa va vindecati sufleteste pt a indeparta boala corpului.Nu reuseste toata lumea!Pacat!Situatia dvs.e un exemplu extraordinar.Ar trebui sa practicati acum vreun fel de consiliere psihologica pt persoanele cu cancer.Ati fi un mare ajutor pt cei pierduti in deznadejde!

    Apreciază

  34. Reblogged this on Sunt Prezent.

    Apreciază

  35. Super articolul! Mi-a schimbat starea de spirit! Si mi-a schimbat felul de a vedea lucrurile. Multumesc! Sanatate si prosperitate!

    Apreciază

  36. Cezarina Diaconu said:

    Da , ati trait o experienta autentica v ati trezit din somn , deci aveti responsabilitati in plus . Cand traiesti inertial si nu stii de fel pe ce lume esti ai responsabilitatile profanului la fel de inertiale precum traiesti . Priviti cu mare atentie jocul oglinzilor este naucitor , Socrates a fost un mare ginditor dar n a fost unicul nici chiar in geografia lui cit un virf de ac . In epopeia dv spre lumina , hai sa l privim ca pe un scenariu pe viu nu v ati intilnit cu nici un medic adevarat , pt ca exista si asa ceva macar de dragul exceptiei , ci doar cu o asistenta , care va iubit si cu nici un preot autentic la fel de viu ca mata , as zice ca regizorul trebuie intrebat care i chestia , Doamne Ajuta

    Apreciază

  37. Draga Livia, nu vei auzi NICIODATA un medic sa spuna despre absolut orice fel de terapie antitumorala ca este „solutie sigura” si nici cat timp mai ai cu siguranta de trait (el poate doar sa aproximeze pe baza unor statistici a cazurilor deja intalnite, ceea ce este destul de subiectiv), iar faptul ca anumite proceduri medicale (diagnostice sau terapeutice) sunt nocive se cunoaste si se prezinta obligatoriu pacientului oral si in scris iar pacientul semneaza daca este de acord. Daca ti-a prezentat vre-un medic anumite terapii antitumorale ca fiind solutii sigure sau daca nu ti s-au prezentat riscurile procedurilor medicale, ii poti da cu incredere in judecata

    Apreciază

  38. Multumesc pentru articol. A fost si trist, dar si savuros, m-am regasit in muulte din ideile tale. Dupa ce ani de zile am fost invatati ca „biserica e totul”, am avut experiente minunate pe un alt drum, al autocunoasterii si regasirii de sine. Pentru mine, credinta si religia sunt doua lucruri absolut distincte acum: cred ca tot sufletul ca exista CEVA(indiferent cum se numeste pentru fiecare popor sau categorie de oameni – Dumnezeu, Budha, Allah, cuanta sau string etc), care ne calauzeste si ne ajuta sa fim NOI si sa traim in pace si iubire „cu noi insine si unii cu altii”, in timp ce religia este extrem de limitativa…Ma opresc aici si iti multumesc din suflet inca o data! ❤

    Apreciază

  39. Dar care a fost totusi rezultatul biopsiei? Si mie mi-a spus un medic dermatolog ca am melanom si era o veruca seboreica, dar nu a fost asa dramatic fiindca nu inseamna ca toata lumea moare din asa ceva. Nu as vrea ca cineva sa-si neglijeze diagnosticul, dar nici sa se pregateasca de ingropaciune fara rost.

    Apreciază

    • Analiza macro: dimensiuni de 2.1/1.3 cm cu prezenta unei formatiuni nodulare de 0.7 cm. Analiza micro: melanom malign de tip SSM, compus din epitelioide, indice Breslow 0.9 mm, nivel Clark 3.
      Dermatologul era absolut sigur ca e melanom, la fel si chirurgul, nevul era mare, negru, cu aspect de conopida, crestea…
      De veruca seboreica nu moare nimeni si nici cancerul nu-i asa dramatic, poate fi chiar amuzant, in prima faza pentru medici si pentru popi, doar ca daca ramai la nivelul asta, totul se poate incheia tot cu un medic si un popa si nu mai apuca sa fie amuzant pt tine.

      Apreciază

      • super raspunsul, inspirat si plin de umor.
        Cat de fericita sunt ca descoper ca si in Romania sunt oameni care gandesc ca mine si ca am dreptate cand simt ca noi suntem un neam cel putin la fel de valoros ca oricare altul si ca sunt oameni care traiesc in aceeasi tara cu mine pe care denigrarea media si poluarea nu le afecteaza sufletul si mintea.
        Iti multumesc ca ai ales sa mai ramai aici cu noi 🙂

        Apreciază

        • Diana, nu o data m-am gandit sa plec. Pentru mine problema nu este diferenta de opinie, ci absenta discernamantului, a logicii, a bunului simt. Pot foarte bine sa fiu in dezacord cu cineva, pe un subiect, fara sa-l jignesc si fara sa incerc sa-mi impun punctul de vedere. Daca il ascult, poate are ceva nou si diferit sa-mi aduca in perspectiva, prin care sa-mi largesc orizontul. Dar daca nu-i acord nicio sansa si filtrez totul prin perspectiva pe care o avem pana atunci, nu am nimic de castigat, din pacate, si ne pierdem timpul. Raman la acelasi nivel, ba mi-l mai si apar agresiv. Tocmai acestor oameni nu le ajunge povestea unor experiente de viata, spre a trage singuri concluzii, vor dovezi, alte dovezi, demonstratii, cand mesajul meu a fost destul de clar in directia ASUMARII RESPONSABILITATII DE SINE, IN MOD CONSTIENT. In directia in care siguranta si singura certitudine nu se afla decat in noi insine.

          Apreciat de 1 persoană

  40. Același diagnostic îl am și eu. Dar după excizia tumorii, biopsierea ei(rezultat pozitiv la un marker, incert la un altul),după o altă operație de excizie a unui ganglion santinelă axilar(rezultat negativ la markerul pozitiv din biopsia tumorii, și pozitiv la cel care era incert) , după PET-CT-ul făcut la Oradea, (rezultat fără metastaze dar cu ceva în neregulă pe la osul sacral)am fost sfătuit să fac un RMN că nu se vede la PET-CT despre ce e vorba la osul sacral, am decis s-o las baltă cu doctorii.În afară de a te băga în sperieți cu un cinism maxim,fără a putea oferi o alternativă sănătoasă,nu-s în stare de altceva.A trecut de atunci un an. Între timp am descoperit puterea sucurilor verzi și a alimentației raw vegan, și iaca se face anul ,sunt bine merci, și las viața să curgă . Am certitudinea că dacă nu ieșeam de sub influența medicilor, nu vă scriam acum, rândurile astea.Dacă cedezi psihic, n-ai nicio șansă în fața bolii.Vreme de două săptămâni după primirea diagnosticului am văzut pe pielea mea ce efecte devastatoare pot avea gândurile negre,asupra sănătății.Concluzia e simplă.În aceste cazuri,învață să fii propriul tău medic.Medicina modernă n-are alte soluții în afară de a te ajuta să mori repede și-n chinuri, după ce ți-au golit conturile.Prea multe cazuri am văzut în jurul meu de oameni foarte tineri care s-au stins în câteva luni, mergând pe calea și tratamentele medicinii moderne.Sănătate maximă tuturor!

    Apreciază

    • Bine ai ramas printre noi! 🙂
      Excizie, biopsie (analiza macro: dimensiuni de 2.1/1.3 cm cu prezenta unei formatiuni nodulare de 0.7 cm. analiza micro: melanom malign de tip SSM, compus din epitelioide, indice Breslow 0.9 mm, nivel Clark 3), marker tumoral S100 rezultat ok, PET-CT fara metastaze.
      Chiar a circulat pe net un articol despre o asistenta care facuse topul regretelor pacientilor pe patul de moarte, iar pe locul 1 era: „As fi vrut sa am curajul sa-mi traiesc viata in felul meu, nu asa cum se asteptau ceilalti sa o fac.”
      Iti multumesc, omule si prietene, ca existi, ca ne-ai scris despre experienta ta si ca ai ramas printre noi! Namaste!

      Apreciază

    • Stefan, rezonez cu tot ce ai relatat! Felicitari ca te-ai decis sa-iei viata in propriile maini.
      Pentru cine este interesat sa citeasca despre adevaratele cauze ale bolilor, va invit aici:
      http://piersicuta.blogspot.de/2015/01/johannes-jurgenson-noua-medicina.html

      Apreciat de 1 persoană

  41. Felicitari Livia pentru curaj si multumiri pentru faptul ca ne impartasesti din experientele traite…Nu am avut o experienta asemanatoare dar cu atat mai mult cred ca nu trebuie sa asteptam boala pentru a ne deschide mintea si sufletul…Nu sunt o religioasa dar cred intr-un Dumnezeu al tuturor care nu face diferente…si da,ganditul e gratis…Fii binecuvantata!

    Apreciază

  42. Multumesc,m-am regasit in tot, desi experientele mele au fost mai „blande”. Ma bucur ca am citit. Irinel

    Apreciază

  43. Foarte frumos articolul.Rezonez cu tot.
    Despre medici cred ca ar trebui sa vada mai mult decat corpul fizic si sa invete compasiunea. Sunt atat de limitati si atat de mandri de ei in acelasi timp!
    Apoi eu cred in terapii alternative si le folosesc, iar cand am vorbit cu un crestin ortodox practicant despre asta mi-a spus ca „noi”( nu stiu cine intra in „noi”)suntem ortodocsi, nu credem in asta. Si eu ii spun ca si eu sunt ortodoxa. Zice ai fost botezata ortodoxa, dar e o diferenta intre a fi botezata si a fi ortodoxa, ca la nu stiu ce consiliu de la 1600 vara niste nenici care acum sunt demult oale si ulcele au hotarat ca terapiile alternative sunt erezii!
    Iar treaba cu abandonul si acceptarea care deschide poarta catre o viata libera am intalnit-o si la Eckart Tolle, si la Brandon Bays, deci trebuie ca e ceva adevar aici.
    Mai am convingerea ca lupta impotriva a ceva din noi este producatoare de boala, eventual autoimuna. De unde o fi pornit ideea asta ca trebuie sa fim doar buni, frumosi, minunati?

    Apreciat de 1 persoană

    • Din educatie si din rigori sociale a pornit treaba asta, ca trebuie sa fim numai asa si pe dincolo, adica sa nu fim noi, intregi, completi. Sa reprimam si sa ne aliniem. Il iubesc pe Eckhart Tolle, m-am dus singura, pe malul marii, doar ca sa-l citesc acolo, in liniste. 🙂

      Apreciat de 2 persoane

  44. Livia, o mare parte din semenii noștri nu sunt pregătiți sa vadă realitatea. Pur si simplu. O sa mergi mai departe in dobândirea intelepciunii si o sa poți fi deasupra polemicilor( atunci o sa fi catalogata ca ingâmfată sau chiar nebuna).
    Continua sa te informezi si sa meditezi! Nu te aștepta sa fi mai fericita, pe măsura ce avansezi….o sa te intristeze ce o sa îți arate cunoasterea…:)
    Îți recomand o carte ( cu toate ca sunt aproape sigur ca ai citit-o) : Sa trăim sănătos fără toxine, Robert Morse.
    Peace & Love!

    Apreciază

  45. Am plans si am ras ,citind.Curajoasa, mai ales fara basma si fara sfaturi popesti ! Multe impliniri, sanatate si voie buna !

    Apreciază

  46. Draga doamna Livia,

    Va spun cu sinceritate ca articolul dumneavoastra a reusit sa-mi faca seara mai frumoasa. Chiar mi-ati indus o stare de bine. Povestea dumneavoastra, puterea si curajul de care ati dat dovada! Nu v-ati lasat descurajata sau influentata de vorbele preotului si ati continuat sa fiti dumneavoasta! Desi nu stiati ce va urma, ati ales sa va bucurati de viata. Acea asistenta cu siguranta stia ce spunea.
    Va felicit pentru articolul atat de bine scris si va multumesc pentru faptul ca m-ati inspirat.
    O seara placuta!

    Apreciază

    • Multumesc, cred ca puterea a insemnat, in cazul meu, tocmai vulnerabilitate si non-rezistenta. Asistenta aceea a avut dragul si curajul sa vorbeasca din experienta, abia mai apoi am inteles cu adevarat ce voise sa-mi transmita.

      Apreciază

  47. Bravo! Multă sănătate să îți dea Dumnezeu, ești o adevărată sursă de inspirație! Toată stima, bravo!

    Apreciază

  48. Imi recunosc cateva din experietele vietii mele in ceea ce ai scris, cu medici, cu diagnostice gresite, cu sentinte implacabile…intre timp, i-am iertat…acum, sunt recunoscatoare lui Dumnezeu pentru tot ce am trait si ma gandesc ca poate, si datorita acelor oameni sunt cea de azi, de aici, de acum. Si ca traiesc aceste vremuri in care timpul si spatiul se comprima. Iar cu „traieste-ti viata”-nu pot decat sa iti spun ca abia atunci cand am uitat de boli si nu am mai alergat dupa vindecare, cand nu am mai facut din asta un tel…abia atunci am simtit mana lui Dumnezeu asupra mea…si nici macar nu stiu cu certitudine ce m-a ajutat …cate un pic din tot ceea ce am facut pentru mine sau pentru cei din jur cu iubire…sau doar faptul ca am cedat controlul…

    Apreciază

  49. Probabil ca dispretuindu-l pe preot n-ai vazut ca solutia lui era tocmai normalitatea. In viata simpla a oamenilor obisnuiti, gatitul pentru barbat e un act de iubire, e vorba despre o viata in care fiecare azi conteaza si avem incredere ca miine este o noua zi…
    Sa-ti traiasca fetita! Dharma de la dharma sau de la Dharma si Greg? Citind intreg articolul si comentariile, sint chiar mai intrigata decit preotul, nu inteleg: karma nu e compatibila cu ortodoxia. De ce ai insistat s-o botezi?

    Apreciază

    • Ina, de unde ai tras tu concluzia ca l-am dispretuit pe preot? Si cine crezi tu ca dicteaza ce este normalitatea pentru toti, care include gatitul pentru barbat ca fiind musai? Da, stiu ca a prepara si a oferi mancare inseamna a oferi iubire, dar daca m-as apuca sa detaliez pe tema asta, chiar ne-am abate f mult de la subiectul postarii.
      Multumesc, Dharma e de la Buddha. Mie nu mi se pare nimic incompatibil cu NIMIC, cata vreme TOATE EXISTA AICI. Karma, ortodoxia, toate sunt niste nume, pana la urma, in TOT e ceva bun si ceva rau, cata vreme judecam pur mental. Cand lasam balta judecatile astea atat de limitate, TOTUL ESTE, PUR SI SIMPLU. Incompatibilitatile vin numai din incapacitatea noastra de a integra in armonie tot ce exista. De aici conflicte, iluzia separarii, lupta pt dreptatea fiecaruia, samd. N-am insistat s-o botez, am botezat-o pur si simplu. Fiindca asa am vrut si asa am simtit. Daca pt tine, pt preotii crestin-ortodocsi si pt altii e o incompatibilitate sa botezi crestin un copil caruia i-ai ales nume buddhist, pentru mine nu este. Sau, poate n-ar fi trebuit s-o botez fiindca exista preoti pedofili, spagari, curvari sau pt ca s-a varsat sange nevinovat, in numele crestinismului, de-a lungul istoriei? Mi se pare tare amuzanta dilema asta si cum se impiedica lumea de piatra filosofala. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      • O, nu este o incompatibilitate intre nume si ortodoxie, exista o incompatibilitate intre un ghiveci de religii si botez.

        Apreciază

      • Iertare ptr interventie,fiind pers necunoscuta.Va admir ptr pozitia pe care ati avut-o pe toata perioada”bolii”.Admir conceptiile dvs.De multe ori intram in contradictie cu anumite probleme ,din lipsa unor cunostinte.Sa fiti fericita,impreuna cu Dharma.Eu inteleg de ce i-ati pus acest nume.Sunt yoghina (sau imi place sa cred )Practic sahaja yoga.Un zimbet si o calduroasa imbratisare.din partea unei necunoscute,dar din toata inima

        Apreciază

        • Multumesc frumos. Ce poate fi mai frumos decat un zambet si o imbratisare? 🙂 Le intorc cu draga inima. Iar urarea sa fiu fericita cu Dharma e cam tot ce isi doreste sufletul meu. Plus lumina. Namaste!
          P.S. Prefer Namaste, ca forma de salut. E minunat mesajul simplu si profund pe care il poarta. Formula crestineasca „Doamne ajuta” imi inspira pozitia aia de inferioritate, a omului care asteapta ajutor din exterior. Desi sunt toate doar perceptii si vorbe, pana la urma. Cata vreme nu ma simt in pozitia aia de inferioritate si nu (mai) astept ajutor din exterior, nu ma deranjeaza sa spun nici „Doamne ajuta” uneori, fiindca poate fi interpretat si altfel, asa cum a si fost menit, ca recunoastere a Sursei Divine, care exista in fiecare si care este mai presus de noi toti. Problema crestinismului nu e crestinismul, ci modul foarte eronat in care a fost mistificat si complet eronat interpretat, plus modul in care a fost folosit pentru manipulare, separare si spalare de creiere. Iar crestinismul nu e deloc asta, cu tristete o spun. Il iubesc pe Isus, cum il iubesc si pe Buddha. Iar pe fiica mea o cheama Dharma-Ioana. 🙂

          Apreciază

      • Toata stimasi admiratia mea esti o persoana inteleapta mai bine zis integra care traieste in armonie. Iti doresc numai bine sa fi fericita alaturi de cei dragi!

        Apreciază

  50. Frumos modul in care s-au manifestat lucrurile. Probabil ca undeva acolo sus sunteti speciala. Din pacate anunt cu regret ca exista boli. Si mai rau se primesc la nastere. Si odata cu trecerea timpului asa cum crestem, cresc si bolile. Eu sunt posesorul unei boli de inima care a trebuit sa fie operata. Daca vroiam evident sa traiesc. Asa incepusem si eu sa gandesc insa de cate ori ieseam la peste 35 de grade afara simteam un junghi in inima de parca taia cineva proaspat in ea. Nu mai vorbesc ca in viata asta am mai avut sincope din diverse cauze. Semn ca exista o boala acolo. O amarata de malformatie congenitala care ma va urmari cat voi trai. Daca as fi ales sa gandesc ca dvs, probabil eram la niste metri sub pamant. Si n-am decat 36 de ani. Asadar, exista boli la fel cum exista si cinism, karma, zen, cum a existat Socrate etc.

    Apreciază

    • Tocmai asta vreau eu sa spun, ca nu sunt deloc speciala! Totul are un rost. Ceea ce primim la nastere se cheama mostenire, as zice. Iar eu nu ma declar impotriva medicinei, face si ea parte din Creatie, depinde, insa, cum folosim tot ceea ce este si cum transformam mai departe. Exista karma, medicina, exista si Noua Medicina Germanica, depinde ce alegem. Intelegerea poate schimba perspectiva, iar o perspectiva schimbata, asupra aceleiasi situatii/realitati, schimba si ceea ce simtim fata de ea, chit ca ea ramane neschimbata. Insa faptul de a reusi sa simtim noi altceva schimba totul!

      Apreciază

  51. Omul,este alcatuit:. Din trup ,suflet si spirit.Aici intervine armonia dintre cele trei.Daca lucrezi numai pentru trup si neglijezi sufletul sau spiritul vei avea de suferit si invers este la fel.

    Apreciază

  52. Da adevarat,este un alt fel de a vedea si trai realitatea de astazi.

    Apreciază

  53. Draga Livia, de fiecare data, „sorb” postarile tale, pline de experienta directa si multa sinceritate…Dharma e un copil binecuvantat cu o mama care a invatat si invata sa traiasca! 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: