Va rog, traiti-va viata…

Mi-au dat 4 luni. Scurt, inflexibil, nenegociabil. Mi-au zis sa-mi iau gandul de la copii. Daca, prin absurdul zarurilor aruncate de “soarta”, as fi reusit performanta de a trai ca sa aduc pe lume un copil, mi-au zis, cu o indiferenta care imi taia respiratia, ca n-ar fi intelept sa vreau, in mod egoist, sa fac un copil pe care sa-l las fara mama. Ma credeti ca pe un medic il busea un ras pe care si-l abtinea vizibil de greu, in timp ce imi spunea astfel de lucruri, iar eu mijeam ochii cat cepele, in stare de soc, si lacrimile incepusera sa-mi curga necontrolat, fara ca macar sa le simt? Cat de cinici pot fi unii oameni…

A incercat sa ma “consoleze”, sa-si justifice starea care simtise ca nu-mi scapase, cand i-am spus taios: “Deja ma priviti ca pe un cadavru ambulant, nu-i asa? O fi amuzanta imaginea asta, probabil…”, facand eforturi de a parea serios, privind in pamant, luandu-mi mana si asigurandu-ma ca nu e posibil sa se insele si ca mi-a livrat ce i-am cerut, adevarul, si ca deja e foarte obisnuit sa dea astfel de vesti oamenilor. A incercat sa-mi “redea” demnitatea umana, prin niste tentative ridicole de a ma flata ca am preferat sa aud adevarul brut, crud, vaicarindu-se ipocrit: “Daca ati sti cati oameni prefera sa auda minciuni frumoase si apoi nici nu stiu ce li se intampla. Spera sa traiasca, saracii, dar mor fara ca macar sa-si dea seama. Dar pe dvs va admir. Putini au puterea sa vrea sa stie adevarul. Sa ma scuzati, n-am putut sa va mint, fiindca mi-ati cerut sa fiu sincer. Imi pare rau ca n-am alte vesti sa va dau, mi-ar fi placut sa va pot spune altceva.” Deja plangeam in hohote, mirata ca nu ma puteam abtine deloc, cu mana in mana lui, a medicului. “Sunteti sigur ca nu exista nicio speranta? Absolut niciuna?” “V-as minti. Chiar nu cred ca exista. E una dintre formele de cancer care ucide cel mai rapid (melanom malign), nu poti negocia cu el, sa mai carpesti, sa mai operezi, sa il mai duci pe picioare, s-o mai lungesti macar cativa ani. E extrem de agresiv.” “Cat timp mai am?” “4 luni, hai, poate 6, ca sa va fac sa va simtiti mai bine, desi nu cred…”

voltaire

Am beneficiat din plin de liber arbitru. Desi nu simteam ca am niciun fel de cunostinte, de informatii pe care sa-mi pot baza alegerile. Alegeri care, oricum, nu prea erau. Eram dispusa sa fac orice. As fi preferat “autoritatea” unui medic, cineva care sa-mi inspire incredere, dar n-am gasit asa ceva. Nu mi se parea deloc ca ar detine vreunul vreun adevar universal. N-aveam nevoie sa fiu descarnata si de ultima demnitate umana, asa cum o percepeam eu, aceea de a nu fi privita deja ca un cadavru, ca un minus unul la evidenta sociala. N-aveam nevoie de mila, de compasiune, de nimic altceva, n-aveam decat o imperioasa nevoie de a intelege ce mi se intampla. Imi simteam creierul amortit, in stare de soc.

Imi alesesem “singura” medicul care sa ma opereze, mai precis mi l-a oferit “intamplarea”. Era din alt judet. In aceeasi zi, m-am operat si m-am intors acasa. I-am aratat medicului, la examenul de dinaintea operatiei, “alunita” de care ma temeam cel mai mult. Dintotdeauna ma temusem fix de “alunita” aceea ciudata. Cata ironie! Medicul a cascat ochii, a devenit agitat si si-a chemat niste colegi, carora le-a aratat motivul fricii mele. Eram convinsa ca trebuia sa fie ceva grav, dar medicii pareau “fericiti”, entuziasmati, dadeau si maini si se agitau ca si cum vazusera ceva grozav. “E clar, asa se poarta nebunii astia, privesc un om ca pe un cobai.”, mi-am spus. “E clar, e grav…” Apoi, am aflat ce era cu veselia aia pe capul lor. “Colega, ai mai vazut asa ceva? Uimitor!” “Ce este, ce am?”, am intrebat disperata, aproape sa lesin. “Aveti un al treilea mamelon nedezvoltat. E din nastere. Uimitor, colega…”

Minunat, acum ma simteam SF, ca-n “Total Recall”. 🙂 Frica mea cea mai mare si ascunsa fusese mereu o himera. Ba chiar una ilara. Cata inutilitate! Ce inseamna sa nu stii nimic… Chiar poate insemna sa fii cobai, sa fii la discretia altora. Am simtit ca medicul care urma sa ma opereze, chiar inainte de interventie, cand s-a uitat in ochii mei, s-a inmuiat, am simtit clar asta, si era ditamai chirurgul, cu experienta. M-am simtit de parca si-ar fi privit propriul copil. A oftat, s-a scuturat si s-a apucat de treaba. M-a asigurat ca facuse tot ce putuse, de parca si-ar fi cerut scuze ca nu era Dumnezeu. Apoi, m-a lasat in pace sa ma duc acasa. A zis sa astept rezultatul biopsiei si mai vedem noi dupa aia ce este de facut. “Dom’ doctor, sa fac analiza asta? Markerul cutare?” Costa mult analiza cu pricina. Medicul parca nu stia cum sa scape de mine, sa nu ma mai priveasca in ochi. “Da, faceti-o, daca vreti…”

N-a prea avut cine sa ma sfatuiasca dupa ce am primit rezultatul biopsiei. Eram pe cont propriu. O cunostinta, medic hematolog, mi-a zis: “Tu o sa traiesti.” “Ei, na, zici si tu asa, sa ma incurajezi. N-ai de unde sa stii asta.” “Vorbesc serios. Din experienta mea, oamenii care afla o astfel de veste si incep sa se planga, sa se vaicareasca, li se face frica si cred ca n-au sanse, aia se duc cel mai repede. Cei care au atitudinea ta: <Bun, si acum ce ramane de facut?>, chit ca si lor le e frica sau plang, aia scapa.”

Am cautat tot solutii medicale, initial. E o setare pacatoasa, acolo, in mintea noastra, care ne face sa credem ca asa suntem mai in siguranta, cand, de fapt, singura siguranta nu se afla nicaieri altundeva decat in noi insine, adica de acolo de unde au inceput si „problemele”. Am inceput sa ma informez. Am fost in Ungaria, ca la noi inca nu se facea PET-CT. Eram bucuroasa, recunoscatoare stiintei. In sfarsit, o analiza minutioasa, care imi putea zice ce se petrecea in corpul meu. Ce ciudat sentiment am avut, la gandul asta, hmmm, deci imi trebuie niste aparate ca sa am acces la… corpul meu…

Asistenta de acolo s-a atasat tare mult de mine. Dupa procedura medicala, i-am zis ca revin in trei luni sa repet analiza, vreau sa stiu tot, sa fiu sigura, sa verific daca e totul ok, ca sa stiu ce decizii sa iau mai departe. M-a strans de mana, a privit pe furis in stanga si in dreapta, s-a asigurat ca n-o aude nimeni si mi-a soptit: “Nuuu! In niciun caz sa nu faceti asta, va rog eu mult! Stiti, nu vreau sa va sperii, dar chiar si analiza asta poate fi periculoasa. Asa zic ei, ca poate fi facuta odata la trei luni, dar eu stiti ce v-as zice si ce v-as ruga? Sunteti tanara, am vazut atatea cazuri… Va rog, duceti-va acasa. Uitati de analize. Pur si simplu, traiti-va viata!

Credeti ca puteam s-o ascult, sa aud cum imi vorbeste Dumnezeu prin altii, precum spune Neale Donald Walsch? “Fii serioasa, cucoana”, imi spuneam, “poate ca tii tu la mine, dar eu tin la pielea mea mai mult.” Am tras-o de maneca si am iscodit-o: “Asta inseamna ca sunt bine? Ca nu mai am nevoie de alte analize? Cum adica sa ma duc acasa si sa traiesc pur si simplu? Si de ce nu spune nimeni ca analiza asta poate fi periculoasa?” “Shhhh…”, s-a speriat asistenta. “Uitati care e adevarul. Nu putem sa spunem asa ceva, dar un pericol trebuie sa stiti ca exista in orice, in absolut orice. Credeti-ma, am vazut multi bolnavi, va cred ca va doriti asigurari, dar ele nu exista. Nu inseamna ca sunteti bine, ce va sfatuiesc eu e sa nu va dati pe mana medicilor. Am vazut in ce hal ajung pacientii si stiti ce spun toti, la final? Ca si-ar fi dorit sa nu isi traiasca asa ultimele luni din viata. Ca, daca ar fi stiut ca oricum se termina, macar ar fi trait timpul asta acasa, langa cei dragi, nu in chinuri. Asta incerc sa va spun. Nu stiu cat mai aveti de trait, dar oricat ati mai avea, uitati totul, duceti-va acasa, traiti-va timpul asta langa familie. E singura sansa. Si, poate, veti fi bine, cine stie? Nu mai cautati asigurari, ca nu exista. Tot ce puteti este sa credeti ca veti fi bine si sa sperati. Bonus: un zambet si o imbratisare. Cu tot dragul. Binecuvantata femeie!

Cand au aflat medicii ca rezultatul de la PET-CT nu indica metastaze, pffff, alta denumire sterila si medicala, mi-au sugerat, daca refuz chimioterapia “preventiva”, ca macar Interferon “preventiv” sa primesc sau extirparea „preventiva” a ganglionului santinela (cel mai apropiat de zona afectata de cancer). Am refuzat categoric. „Preventiv” mi s-au recomandat radiografii pulmonare si ecografii odata la trei luni. Am renuntat si la alea. Ce naibii era sa mai previn, ca deja se intamplasera toate?! Ha, ha… 🙂

Am intors foaia. Hai sa mergem la popi, sa ma descante, sa-mi faca ceva, sa-mi zica ceva, sa-mi prevada viitorul. M-am dus la Teofil Paraian, preotul orb caruia ii mersese vestea ca e clarvazator. Ma simteam umila si umilita. Eram gata de orice, numai sa-mi scap pielea. Cand a auzit ca am cancer, preotul, la fel ca medicul, a ras. In timp ce eu plangeam. Am zis c-o fi vreun semn de intelepciune, care mie imi scapa, la nivelul meu inferior, fir’ar mama ei de lipsa de incredere in sine. “Dar, oare, nu toti murim odata si odata? Ce-i asa mare lucru?!” “N-o fi, parinte”, mi-am zis, “pentru dumneata n-o fi. Dar pentru mine este. Poate matale ai vreun loc asigurat, in fata, dar mie mi-e frica si nu ma simt pregatita pentru asta. Vreau sa ma pregatesc, macar ca samuraii.” 🙂

M-a chestionat parintele, mi-a cerut detalii despre viata mea. Apoi, s-a incruntat si a “tunat” verdictul: trebuia sa-mi pun basma! Da, da, si sa merg spasit, in fiecare duminica, sa stau la toata slujba. Sa ma rog de nu stiu cate ori, nu mai stiu cum. Dar cel mai important era sa-i fac de mancare barbatului! Zau ca asa mi-a spus! Trebuia musai sa-i fac de mancare, sa-l intreb ce-i place si sa-i gatesc zilnic, ba mai mult, sa invat smerenia, sa-i pun masa si s-o strang dupa dansul. “N-ai ce sa mai cauti la mine daca nu faci asta, auzi tu? N-am sa te mai primesc!”

Mai, oameni buni, nu stiu daca ma credeti ori ba, dar am iesit de acolo mai zapacita si mai socata decat ma dusesem. Dadusem, efectiv, in balbaiala. Nici nu stiam cum sa le redau celor apropiati chestia aia prin care trecusem si sa le zic care era solutia. Ma simteam repudiata, proscrisa, paria, de parca mi se refuzase locul in “rai”. Ma simteam “pacatoasa”, mizerabila, nedemna, fara nicio speranta. M-am pus pe gandit. “Hai, ca pot! Trebuie sa pot, daca asta ma ajuta. Dar daca nu ma ajuta si ma chinui degeaba, ca si in cazul chimioterapiei?”

Apoi, va jur, m-a apucat un ras, de nu ma mai puteam opri. Sa mor de ras, nu alta. Radeam cu lacrimi, pe bune, de una singura, ca nebuna. “Mai, fata, ai pus-o! Deci, e clar. Macar m-a ajutat parintele cu ceva. Mai bine ma impac cu ideea ca mor. Am obosit sa tot caut solutii. Iar ce zice el nu pot sa fac nici moarta. Prefer sa mor in felul meu. Parinte, draga, nici n-as putea, aoleu, lesin de ras, io, cu basma? Chiar ca fereasca Dumnezeu! In fiecare duminica, la biserica, la toata slujba? Valeu, parinte, am mai incercat chestia asta. N-ai vazut matale asta, in clarviziunile alea? Ca ma tarau bunica si strabunica la biserica toata ziua, buna ziua, si stateau la toate slujbele, ca sa afle toate barfele? Am mai incercat si alta data, parinte, fara succes. De fiecare data adormeam bustean. Daca imi canta careva la ureche si ma pune sa stau intepenita undeva, adorm de nu ma vad. M-o manca iadul, parinte, sa mor io, dar adorm crestineste cat ii slujba de lunga, oriunde m-ai pune. Clar nu merge! Si sa fac mancare, zilnic, barbatului? Sa-l intreb ce-i place, sa-i pun in fata si sa strang dupa el? Asta nu-s eu. Nu vreau sa traiesc in calitate de altcineva. Sa-i fac si pantofii? Ce altceva sa-i mai fac, parinte? Mai bine mor, aia e.” Si radeam in hohote.

Singura solutie care mi-a mers la inima si care mi s-a potrivit a fost sa ma apuc sa meditez. In asta chiar credeam si chiar imi gaseam linistea. Apoi, am mai gasit cateva chestii in care sa cred: psihoterapie, suc din iarba de grau. Pana la urma, am facut cum mi-a zis asistenta de la PET-CT, fara ca macar sa intentionez, s-a intamplat de la sine. N-aveam pe cine sa ma “sprijin”, toti cei dragi erau socati si pareau sa se inchida, sa se fereasca ei insisi de durerea pierderii mele, desi inca eram acolo, in carne si oase, si aveam nevoie ca de aer de afectiunea lor. E un mecanism psihic normal care se declanseaza in astfel de situatii, de ambele parti.

Ma simteam mai singura ca niciodata. Simteam ca nu mai am ce pierde. Si asa am inceput sa traiesc, pur si simplu. M-am simtit mai om ca niciodata. Corpul meu chiar imi devenise cel mai bun prieten. Fara nevoia de aparate si analize care sa imi spuna ce se petrece in el. Nu mai rezistam psihic la roiul de ganduri care ma paralizau de frica. Le-am alungat ca pe muste. “Ce-o fi, o fi, hai sa fac tot ce pot cu timpul asta.” Ma simteam mai libera ca niciodata. Imi venea sa rad de micile mele preocupari si de marile mele griji si suparari de pana atunci. Zambeam, privind cum se agitau oamenii, cum ma agitasem si eu pana mai deunazi. Invatam sa inot pe culoarul meu. “Culoarul mortii”, asa se cheama un film bun de tot.

Ca Socrate, m-am apucat sa invat. Si prin asta am inceput sa traiesc bucuria descoperirii. Fiecare zi conta. Fiecare noua informatie. Tot ce stiusem eu despre viata era eronat. Ma simteam fericita fie si numai pentru sansa de a descoperi asta. Simteam efectiv cum ma imbogatesc pe zi ce trece, cum fiecare noua informatie era o comoara de nepretuit, care ma scotea din bezna in care dormisem si orbecaisem pana atunci. Eram recunoscatoare pentru fiecare zi. Zambeam mult mai des si mai sincer. Frica se evaporase.

Socrate a fost marea mea iubire, modelul meu, ca doar am studiat filosofia. Abia atunci, cand simteam la propriu, pe pielea mea, intelegeam ce voise sa spuna prin “Stiu ca nu stiu nimic.” Paradoxul mintii. Renuntarea la polaritate. Si multe altele… Abia atunci am simtit si am inteles de ce li s-a parut nebun celorlalti, cand a ales, ca ultima dorinta, inainte de a bea cucuta, fiind condamnat la moarte, sa invete sa cante la flaut. Cand a fost intrebat de ce vrea sa invete asta, la ce-i mai foloseste, daca oricum urmeaza sa moara, Socrate a raspuns, vesel, in stilul lui: “Pai, e un moment foarte bun, daca nu invat acum, atunci cand?” Deci, aia e, oameni buni!

De atunci s-au scurs anii. S-a intamplat totul in 2008. In 2014 am devenit mama. Preotii au strambat din nas la botez si ne-au chestionat pe noi, parintii, daca e vreunul buddhist, cand au vazut numele Dharma. O prietena a patit la fel, fiindca a avut “tupeul” sa-i puna baietelului sau numele Dante. Ce mai infern si cata tragedie! 🙂

Adevarata tragedie e ca de atunci am vazut oameni murind de cancer, in apropierea si in jurul meu. Oameni puternici, verzi ca bradul. S-au dus, s-au topit pe picioare, in doar cateva luni. Toti au avut in comun chimioterapia si procedurile medicale, in care au ales sa creada, ca solutie „sigura”. In acelasi timp, “minuni” imi rasareau in cale. Se intamplau aievea, real, mi se intamplau mie si altora. Vindecari spontane, incredibile. Toate aveau la baza credinta sau increderea in ceva, in altceva decat in stiinta si in medici. Toti cei care stiu ca au scapat cu bine n-au abordat atitudinea de “lupta” cu ceea ce li se intampla, ci au practicat, constient sau instinctiv, acceptarea realitatii asa cum era si acceptarea a ceea ce simteau, lasand sa curga, sa se manifeste, fara impotrivire si rezistenta.

In anii urmatori si in prezent, am observat atent toate aceste cazuri. M-am analizat si am continuat sa invat. Am vazut cum sunt in stare sa ma automanipulez, sa ma sabotez chiar, sa-mi induc anumite stari, asa-zise de “boala”. Cum e de ajuns un gand, ca “boala” sa apara sau sa se faca nevazuta. Am inceput sa dezvolt o relatie constienta cu corpul meu si am urmarit cum imi raspunde. Pe masura ce practicam si rezultatele erau vizibile, incontestabile, am priceput ca nu e nicio filosofie la mijloc, nicio “minune”, fiindca nu exista, de fapt, nicio “boala”. Si daca ceea ce am fost obisnuiti sa numim “boala” e, de fapt, o vindecare? Chiar daca se incheie cu o moarte? Da, chiar si asa? Nu se zice ca “scapa” omul, ca se duce unde “nu-i durere si nici chin”? Io, una, prefer sa ma duc fara basma. 🙂

Dar daca tot ce am invatat noi despre boala si moarte este fals? Ce-ar fi sa nu luam de bune toate informatiile cu care am fost setati? Dar daca…? De ce…? Ganditi, oameni buni, e gratis… Macar incercati sa vedeti ca exista si altceva decat tot ce credeam noi ca exista. S-ar prea putea sa nu vedem padurea din cauza copacilor. Sau din cauza ca ne-a cazut basmaua pe ochi.

Copyright Logo Livia Bonarov

Preluare continut de pe acest site.
Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Comments on: "Va rog, traiti-va viata…" (84)

  1. […] articol de excepție relatat de Livia Bonarov. Mulțumim, […]

    Apreciază

  2. La fel am pățit si eu cu basmaua ba si cu haine de schimb ca” cică” ale mele nu erau total corespunzătoare; ne-am „bombănit” bine si am plecat cum am venit.Păcat, eu m-am dus cu inima deschisa spre rugăciune si neaveniții m-au oprit!

    Apreciază

  3. Foarte frumos

    Apreciază

  4. Extraordinara poveste de viata. Felicitări draga doamna pentru atitudine in fata provocărilor vietii. Se spune ca fiecare întâmplare in viata noastră vine sa ne învete ceva. Si ….dv ati învătat sa trăiri frumos si sa invingeti frica!!

    Apreciază

  5. Foarte frumos si adevărat. Sunt medic si sunt perfect de acord cu acest articol. Isus a spus: ” Credința ta te-a vindecat”

    Apreciază

  6. mihaela danescu said:

    Ai dreptate treduie sa reusin sa traim vista in continuare ca si cind nu avem nimic, nu e usor mai ales cind trec 6 luni si trebuie sa te duci din nuou sa faci analizele ……da trebuie sa nu ne gindim vista e frumoasa asa cum e cu bine si relè , mergem inainte cu zimbetu pe fata ce va fi… Cu Dumnezeu inainte😂

    Apreciază

  7. Cred ca Dumnezeu e suveran,,cred ca are ultimul cuvint si ca daca trebuie sa mori poti muri oricind,si oricum .Dumnezeu da si vointa de viata SI voia buna si toate vin de la El ,CEL MAI IMPORTANT E UNDE TE DUCI CIND MORI CU DUMNEZEU SAU CU CEL RAU ,DEPINDE PE CINE AM SLUJIT!

    Apreciază

  8. Buna ziua.am citit postarea va multumesc.trec prin aceeasi poveste zilele acestea.doar ca mie mi au scos ganglionul si de acolo au stabilit ca natura ar fi melanom malign.trebuie sa scot si alunita?mai e nevoie de un oncolog?am rezutatul biopsiei si din ce am vb cu medicul internist urmatorul pas e consultul oncologic si tratamentul de rigoare.multumesc.

    Apreciază

    • raspuns pentru Elena; ; consuma miere cu ghimbir eu asa mam vindecat acum doua luni de cancer ovarian in stadiul trei; acum sint bine chiar daca am trecut prin doua operatii groaznice; desi mam vindecat tun exact asa sau exprimat doctori, eu inca continui sa iau acest remediu; imi este tare frica ca boala sa nu recidiveze, cred ca toata viata am sa consum acest remediu; multa sanatate si daca vrei intra la mine pe facebook georgeta samson;

      Apreciază

  9. Mult adevar spus in aceat articol!mai ales despre chemoterapie, putin se vindeca !multumesc de articol!multa sanatate!

    Apreciază

  10. Calea catre cer este in inima (Iisus Hristos)

    Apreciază

  11. De acord, nu stiinta v-a vindecat pe dvs., si nimic nu-i intamplator…
    Natura insa CINE a creeat-o? Atata PERFECTIUNE…!? ???

    Apreciază

  12. Lacramioara Zaharia said:

    Medicii spun ca am cancer ganglionar.Eu spun ca am avut.Diagnosticat in iulie 2013 ,am urmat 10 luni de citostatice si ma mir ca nu m+au omorat.Am abandonat tratamentul medical care spunea iar PET(al 3 lea in 6 luni,iar citostatice,radioterapie,recoltare de celule stem si eventual transplant de maduva)CERETI SI VI SE VA DA,CAUTATI SI VETI AFLA,BATETI SI VI SE VA DESCHIDE. E uimitor cum a functionat!Am aflat de cercetarile doctorului Hamer care spune ca boala nu este o eroare fara rost a Naturii Este un program biologic de adaptare la realitatesi ca organismul are putere de autovindecare pentru toate bolile.Medicina actuala este buna pana intr+un anumit loc ,sa n+o lasam sa ne devina o capcana!

    Apreciază

  13. …am citit comentariile voastre.. fiecare isi expune parerea sau experienta traita…sunt foarte multe de spus in legatura cu acest subiect…eu mi.am pierdut sora diagnosticata cu aceasta crunta boala…in trei ani de zile a incercat atat medical, spiritual, natural absolut orice cale sa se poata bucura de inca o zi…destinul unui suflet nu il putem schimba…putem doar inbunatati anumite trairi …in ultimile ei luni de viata a inteles scopul ei aici in aceasta viata…in momentul in care a realizat tot ce a simtit s.a stins…fiecare suflet are destinul si povestea lui de viata…nimic in acest univers nu moare…doar ne transformam…evoluam spiritual…

    Apreciază

  14. Mi-a placut foarte mult ideea ta „daca ceea ce am fost obisnuiti sa numim “boala” e, de fapt, o vindecare? ” Sunt perfect de acord cu tine. Boala (indiferent de natura ei) este doar un sistem de alarma, ca ceva trebuie schimbat. Eu as mai numi boala o binecuvantare. Este momentul de trezire, momentul in care a venit timpul sa facem curat in tiparele noastre mentale, sa ne rezivuim modul in care ne privim pe noi, modul in care privim lumea. Iar daca vom invata lectia, boala va disparea pur si simplu. Asa cum s-a intamplat in cazul tau 🙂

    Apreciază

  15. Multumesc pentru inca un articol extraordinar, draga Livia!

    Apreciază

  16. Draga Livia,

    Esti o inspiratie pentru multe persoane. Te admir si rezonez cu tot ce ai scris, inclusiv in comentarii 🙂 Daca te-ai hotari vreodata sa predai vreo disciplina ce include lectii de viata, sunt prima abonata.

    Cu drag,

    Andra

    Apreciază

  17. Marcela Pop said:

    Livia, poti sa ne spui concret ce ai facut, in ce priveste alimentatia, ce supimente ai luat si cum, ti le-a recomandat cineva? In ce priveste medicina germanica, in afara ca ai citi, te-a ajutat vreun practician al acestei medicini, poti sa ne dai detalii, te rugam. Cred ca, ar ajuta multa lume. Multumesc, Marcela

    Apreciază

    • Draga Marcela, in ce priveste alimentatia, n-am mai consumat nimic dulce, nimic pe baza de zahar sau indulcitori. Am trecut pe un regim crudivor, raw-vegan, fara nicio proteina animala. Am inceput sa consum cat mai multe verzaturi. Am consumat superalimente: suc de iarba de grau, spirulina si chlorella. Am consumat multe alimente naturale bogate in antioxidanti, vitamine si minerale. Am baut apa filtrata. Am inceput sa folosesc doar produse naturale, de la tot ce puneam pe piele, la tot ce foloseam in casa. Am renuntat la tot ceea ce simteam ca mi-ar induce frica si m-am concentrat pe tot ceea ce imi putea aduce bucurie. Nu mi-a recomandat nimeni toate astea, am citit, m-am informat si mi-am ales singura remediile. In rest, daca te referi la ce-i mai important, la descoperirea cauzelor profunde, ceea ce am citit m-a ajutat sa ma inteleg, iar la modul practic m-au ajutat psihoterapia, meditatia si hipnoza.

      Apreciază

      • Gabriel Negoescu said:

        Buna Livia,

        Nu pot sa dau unsubscribe. Nu vreau sa primesc toate posturile si comentariile:) poti sa ma ajuti? Multumesc!

        Trimis de pe iPhone-ul meu

        Pe 13 feb. 2015, la 16:55, NU EXISTA BOLI a scris:

        > >

        Apreciază

        • Buna, Gabriel. Vezi ca trebuie sa ai o optiune de „follow comments” la comentariul tau, pe care trebuie s-o debifezi. Ai o optiune de „subscription options” la fiecare mail primit. Debifeaza „Notify me of follow-up comments by email.” daca nu mai vrei sa urmaresti comentariile si debifeaza „Notify me of new posts by email.” daca nu vrei sa fii abonat la blog si sa primesti articolele noi.

          Apreciază

  18. va invit sa cititi urmatorul articol, despre evidentele clare si incontestabile, despre rezultatul unor studii si cercetari stiintifice in domeniul oncologiei si al tratamentelor chimioterapeutice. Draga doamna, chiar v-as ruga sa va cautati singura dovezile dorite. Eu nu incerc sa conving pe nimeni si nici sa demonstrez nimic. Eu am relatat o experienta de viata si propriile mele lectii, propriile mele concluzii. Sunteti libera, precum spuneam, sa experimentati pe cont propriu si sa va convingeti de ce anume doriti. Eu va doresc doar sa nu fie nevoie sa experimentati cancerul. Multa sanatate sa aveti, si decat sa va enervati, asa cum simt din tonul dvs, mai bine parasiti acest blog si vizitati alte surse mai potrivite conceptiilor si parerilor dvs. Numai bine.

    Apreciat de 1 persoană

  19. Gabriel Negoescu said:

    Buna, Livia!

    Nu prea intervin in astfel de discutii. O prietena mi-a transmis un link al postului tau, si pot spune:
    1. Bravo!
    2. Bravo si pentru efortul de a raspunde tuturor! de apreciat efortul.
    3. Sper sa ajungi cat mai curand sa intelegi ca tu de acum traiesti intr-o alta tara si vorbesti o alta limba. Energia pe care o consumi incercand sa vorbesti cuiva despre cum ar trebui sa fie popii sau doctorii o poti folosi pentru altele, pentru cei din noua ta lume:) Ai scris un post clar si detaliat. Este experienta ta unica si personala. A incerca sa te explici este dintr-un alt film. Scriu aceasta pentru ca rar citesc comentarii – raspuns. (pentru ca, in firea omului, prima reactie e sa acuze, sa gaseasca erori, sa dea cu pensula in cruce peste orice desen). Livia, daca ai inteles atatea, stai o secunda in zen-ul tau si lasa-i sa priveasca cerul pe cei ce au inteles din postul tau doar o provocare spre „asa nu” in loc de o invitatie spre „asa da”!
    4. doctorul, preotul, si toti „binevoitorii” – putem empatiza si imagina prin ce trece un suflet, dar nu suntem niciodata in locului lui. am sa spun doar ca am impresia uneori cum ca toti cei care (in acele momente) sunt aiurea poate au fost asa ca sa iti sublinieze tie, nerostit, ca tot ceea ce iti spuneau e… „de ras”. Intelegi? Te-au ajutat, fara ca ei sa stie. Daca spui cuiva ca esti fericit smulgandu-ti parul din cap… nu e credibi. Ingerul tau, ghidul tau, sau cine ti-a dirijat calea i-a facut sa rada in acele momente: ca tu sa nu asociezi nicicand afirmatia lor cu ceva serios. E una dintre posibilitati.
    5. Bravo! Traieste-ti viata!

    Apreciază

  20. Scuze, da eu nu prea am inteles. „Alunita” asta a ta era un mamelon nedezvoltat? adica mai pe romaneste ce ai vazut tu pe piele era de fapt un mini sfarc de la un al treilea san nedezvoltat. adica o anomalie genetica si ei ti l-au extirpat , ti l-au dus la anatomie patologica sa vada daca are transformari maligne sau nu-adica daca ai cancer sau nu. ok. bun. si nu avea nicio transformare. bun. au zis sa faci tratament preventiv ca sa nu se transforme in cancer. acest sfarc se putea transforma in cancer, dar ai fost norocoasa. Asadar, nu era cancer de la inceput. nu era un melanom malign, adica primul doctor a gresit. pai da. era normal sa greseasca deoarece aceasta anomalie genetica( prezenta de 3 sani) e foarte foarte rara. A gresit doar pentru faptul ca ti-a pus diagnosticul fara sa-ti faca biopsie(acest lucru nu e medical corect). Si markerul x, bla, nu are rost sa il faci pana nu primesti rezultatul de la biopsie, deasta nu ti l-a recomandat de prima oara. da nu putea sa iti spuna ba nu il face ca dai banii degeaba. asa, si pet-ct. magnificul pet-ct. da asta e bun ca sa vezi metastazele. da daca tie nu ti-a iesit la biopsie ca ai cancer de ce te-ai mai iradiat degeaba? adica pet-ct nu se face asa hai ca ma doare maseaua hai sa fac unu. e radioactiv. da poti sa il faci la 3 luni dupa primul pet-ct, da numai in cazul in care la bipsie, ct, rmn au vazut ca ai cancer si vezi sa vezi si cele mai mici metastaze din corp si daca tratamentul chimioterapi, radioterapic, bla si-a facut efectul. deaia asistenta ti-a zis mama nu mai veni, pentru ca nu ti-au gasit nimic si te iradiezi si a doua oara degeaba.

    per ansamblu, tie ti s-a pus un diagnostic gresit. (nu stiu daca tie ti s-a spus mie mi se pare ca ar fi un melanom malign, si daca e asta din pacate mai ai 4 luni de trait, dar tre sa iti faci biopsie sa vezi daca e sigur asta- sau e melanom sigur in mie si o sa mori domnisoara, degeaba iti faci biopsie sau alte prostii). a si daca era melanom malign, da din pacate prognosticul era unu nefavorabil.

    asa ca tu traiesti fericita pentru ca ti s-a extirpat al treilea sfarc, deci nu ai avut cancer sau alceva. nu? am inteles bine sau vorbesc prostii?

    Apreciază

    • Nu nevul care a primit diagnosticul de melanom malign in urma biopsiei reprezenta teama mea cea mai mare, ci alt „nev” care era, de fapt, un mamelon nedezvoltat.

      Apreciază

  21. Eu nu am inteles pana la urma, dgn a fost de melanom sau a fost vorba de acea malformatie? Si mie mi se pare chimioterapia o metoda barbara, dar din pacate altceva mai bun inca nu exista in medicina.Sunt oameni a caror prelungire a supravietuirii chiar depinde de acele citostatice monstruoase. Daca o persoana reuseste sa supravietuiasca fara ele, in timp ce alta moare cu ele, nu inseamna ca Medicina a gresit, ci ca prima persoana are o forma histopatologica mai blanda. Cancerul are multe haine in care se imbraca, una poate fi subtire, transparenta, usor de destramat, iar alta poate fi din stofa groasa, care rezista la orice.

    Apreciază

    • Nu nevul care a primit diagnosticul de melanom malign in urma biopsiei reprezenta teama mea cea mai mare, ci alt „nev” care era, de fapt, un mamelon nedezvoltat. Credeam ca este logic faptul ca un mamelon nedezvoltat, confundat de mine cu un nev, nu prea mai avea cum sa primeasca acel rezultat al biopsiei. Voiam sa evidentiez tocmai faptul ca cele mai mari temeri ale noastre pot fi absolut nefondate.

      Apreciază

  22. Ma bucur pentru tine ca ai reusit sa faci fata problemei , as putea sa te intreb ceva ? Insa nu o lua ca pe o judecata din partea mea, eu doar sunt curioasa de raspuns , daca vei dori sa imi raspunzi . Ai scris mai sus intr-un comentariu ca il iubesti pe Isus si la fel il iubesti si pe Buda. Isus este o persoana care exista in univers , asa cum stim cu totii. Dar Buda stiu ca este o statuie confectionata de mani omenesti dintr-un fel de material sau din ce o fi . Citeam acum comentariul tau , si ma intrebam oare ce raspuns as primi din partea ta la aceasta intrebare .Scuza-mi indrazneala , nu vreau sa fiu rautacioasa in nici un fel . Si ma bucur ca esti bine, pt ca si eu daca as fi fost pus ain situatia ta , mi-as fi dorit la fel , sa fiu bine 🙂

    Apreciază

    • Numele fetitie tale este un nume frumos, la fel si un obiect oarecare , poti sa il iubesti si eu iubesc diferite obiecte , insa nu am inteles comparatia Isus cu buda , te referi si te gandesti la buda ca si un Dumnezeu ? Asta eram curioasa doar 🙂

      Apreciază

    • Draga Monica, vrei sa spui ca Isus a existat si Buddha nu? Pai, la fel de bine s-ar putea crede ca nici Isus n-a existat si este doar o icoana de pe peretii bisericilor, daca Buddha e doar o statuie. Povestea vietii printului Siddharta, transformat in Buddha, este una dintre preferatele mele. Rezonez intru totul la vorbele lui Mahatma Ghandi: Dumnezeu nu are nicio religie. Sper ca te-am lamurit.

      Apreciază

  23. nimic nu e intamplator.totul are o cauza….este necesar sa invatam sa ne bucuram de viata, dar sa gandim ca mai devreme sau mai tarziu murim.de aceea, sa acceptam si moartea ca fiind in firescul lucrurilor.nu e usor, dar meditand se poate obtine impacarea si constientizarea trecerii.

    Apreciază

  24. trebuie sa existe pentru cine VREA sa fie botezat.

    Apreciază

  25. Foarte interesant articolul și destul de greu de crezut pentru cei care nu au trecut prin situații mai mult sau mai puțin asemănătoare. Structura omului (mai ales al aceluia care se consideră ”inteligent”) este în general sceptică. O fi bine, o fi rău? Nu știu, dar ce este cert că modul meu de viață s-a schimbat fundamental după ce am citit Junger Alejandro – ”DETOX (recuperarea capacității naturale de autovindecare a organismului).” Pe mine, unul, m-ar fi interesat și regimul de viață pe care l-ai urmat, Livia. Și poate reușim să încropim aici o bibliografie relevantă despre sănătate fără medici. Succes în toate!

    Apreciază

  26. O superba de lectie de viata ne dai tu prin aceasta postare! Multumim! Mult noroc iti doresc. 🙂

    Apreciază

  27. Si eu ma regasesc in randurile tale apropo de vreo 2 incercari prin care am trecut cu fetita mea. Atunci cand am vazut ca pot sa gasesc informatii salvatoare pe cont propriu in carti si pe internet, informatii pe care pana atunci ma asteptam sa le aud din gura pediatrei atotcunoscatoare (silly me), in mintea si in sufletul meu s-a produs un declic. Din acel moment am mai putina incredere in medici, ii folosesc ca „instrumente de diagnosticare” mai mult, desi chiar si in cazul asta mai dau gres. Si am capatat mai multa incredere in mine si in capacitatea mea de a gasi metode alternative de vindecare.

    De fapt voiam sa iti spun de Wayne Dyer, incearca sa ii gasesti cartile sau filmuletele pe youtube. Vorbeste grozav de bine omul asta despre puterea vindecatoare a gandului, despre puterea gandului in general, despre meditatie, higher-self, si un milion de alte lucruri extraordinare.

    Cu mult drag si admiratie pt drumul tau,
    L.

    Apreciază

  28. *gaina..de la emotii:)

    Apreciază

  29. Hello.Mi s-a facut pielea de gaine..Nu am cuvinte.Multa sanatate in continuare 🙂

    Apreciază

  30. Multumesc, multumesc si multumesc. In seara aceasta, dupa ce ti-am citit povestea am invatat ceva ce sper sa nu uit niciodata!

    Apreciază

  31. Poate a fost articolul prea lung și nu am prins eu firul de la cap la coadă. Să înțeleg că te-ai vindecat de cancer fără medicamentație, acum ești sănătoasă tun sau trăiești cu boala, dar ea nu te afectează?

    Apreciază

  32. Se spune ca bolile apar ca sa ne vindecam/purificam sufletul…daca nu reusim asa, o putem face doar prin moarte…calatoriile emotionale si purificarea sufletului, implicit schimbarea noastra, duc la vindecarea trupului. Din pacate, acum 9 ani nu stiam ceea ce am ajuns sa cunosc acum, iar mama mea, diagnosticata cu melanom malign, a ales sa renunte la viata 😦
    Felicitari si Doamne ajuta!
    Este de folos pentru toti cei care se regasesc in aceasta situatie si The journey- Brandon Bays

    Apreciază

  33. Emilia Bombea said:

    Groaza, disperarea,temerile de tot felul imbolnavesc sufletul mai intai.Trupul e doar o jucarie usor deteriorabila in care trece rapid boala sufletului.Felicitari ca a-ti inteles la timp ca trebuie sa va vindecati sufleteste pt a indeparta boala corpului.Nu reuseste toata lumea!Pacat!Situatia dvs.e un exemplu extraordinar.Ar trebui sa practicati acum vreun fel de consiliere psihologica pt persoanele cu cancer.Ati fi un mare ajutor pt cei pierduti in deznadejde!

    Apreciază

  34. Reblogged this on Sunt Prezent.

    Apreciază

  35. Super articolul! Mi-a schimbat starea de spirit! Si mi-a schimbat felul de a vedea lucrurile. Multumesc! Sanatate si prosperitate!

    Apreciază

  36. Cezarina Diaconu said:

    Da , ati trait o experienta autentica v ati trezit din somn , deci aveti responsabilitati in plus . Cand traiesti inertial si nu stii de fel pe ce lume esti ai responsabilitatile profanului la fel de inertiale precum traiesti . Priviti cu mare atentie jocul oglinzilor este naucitor , Socrates a fost un mare ginditor dar n a fost unicul nici chiar in geografia lui cit un virf de ac . In epopeia dv spre lumina , hai sa l privim ca pe un scenariu pe viu nu v ati intilnit cu nici un medic adevarat , pt ca exista si asa ceva macar de dragul exceptiei , ci doar cu o asistenta , care va iubit si cu nici un preot autentic la fel de viu ca mata , as zice ca regizorul trebuie intrebat care i chestia , Doamne Ajuta

    Apreciază

  37. Draga Livia, nu vei auzi NICIODATA un medic sa spuna despre absolut orice fel de terapie antitumorala ca este „solutie sigura” si nici cat timp mai ai cu siguranta de trait (el poate doar sa aproximeze pe baza unor statistici a cazurilor deja intalnite, ceea ce este destul de subiectiv), iar faptul ca anumite proceduri medicale (diagnostice sau terapeutice) sunt nocive se cunoaste si se prezinta obligatoriu pacientului oral si in scris iar pacientul semneaza daca este de acord. Daca ti-a prezentat vre-un medic anumite terapii antitumorale ca fiind solutii sigure sau daca nu ti s-au prezentat riscurile procedurilor medicale, ii poti da cu incredere in judecata

    Apreciază

  38. Multumesc pentru articol. A fost si trist, dar si savuros, m-am regasit in muulte din ideile tale. Dupa ce ani de zile am fost invatati ca „biserica e totul”, am avut experiente minunate pe un alt drum, al autocunoasterii si regasirii de sine. Pentru mine, credinta si religia sunt doua lucruri absolut distincte acum: cred ca tot sufletul ca exista CEVA(indiferent cum se numeste pentru fiecare popor sau categorie de oameni – Dumnezeu, Budha, Allah, cuanta sau string etc), care ne calauzeste si ne ajuta sa fim NOI si sa traim in pace si iubire „cu noi insine si unii cu altii”, in timp ce religia este extrem de limitativa…Ma opresc aici si iti multumesc din suflet inca o data! ❤

    Apreciază

  39. Dar care a fost totusi rezultatul biopsiei? Si mie mi-a spus un medic dermatolog ca am melanom si era o veruca seboreica, dar nu a fost asa dramatic fiindca nu inseamna ca toata lumea moare din asa ceva. Nu as vrea ca cineva sa-si neglijeze diagnosticul, dar nici sa se pregateasca de ingropaciune fara rost.

    Apreciază

    • Analiza macro: dimensiuni de 2.1/1.3 cm cu prezenta unei formatiuni nodulare de 0.7 cm. Analiza micro: melanom malign de tip SSM, compus din epitelioide, indice Breslow 0.9 mm, nivel Clark 3.
      Dermatologul era absolut sigur ca e melanom, la fel si chirurgul, nevul era mare, negru, cu aspect de conopida, crestea…
      De veruca seboreica nu moare nimeni si nici cancerul nu-i asa dramatic, poate fi chiar amuzant, in prima faza pentru medici si pentru popi, doar ca daca ramai la nivelul asta, totul se poate incheia tot cu un medic si un popa si nu mai apuca sa fie amuzant pt tine.

      Apreciază

      • super raspunsul, inspirat si plin de umor.
        Cat de fericita sunt ca descoper ca si in Romania sunt oameni care gandesc ca mine si ca am dreptate cand simt ca noi suntem un neam cel putin la fel de valoros ca oricare altul si ca sunt oameni care traiesc in aceeasi tara cu mine pe care denigrarea media si poluarea nu le afecteaza sufletul si mintea.
        Iti multumesc ca ai ales sa mai ramai aici cu noi 🙂

        Apreciază

        • Diana, nu o data m-am gandit sa plec. Pentru mine problema nu este diferenta de opinie, ci absenta discernamantului, a logicii, a bunului simt. Pot foarte bine sa fiu in dezacord cu cineva, pe un subiect, fara sa-l jignesc si fara sa incerc sa-mi impun punctul de vedere. Daca il ascult, poate are ceva nou si diferit sa-mi aduca in perspectiva, prin care sa-mi largesc orizontul. Dar daca nu-i acord nicio sansa si filtrez totul prin perspectiva pe care o avem pana atunci, nu am nimic de castigat, din pacate, si ne pierdem timpul. Raman la acelasi nivel, ba mi-l mai si apar agresiv. Tocmai acestor oameni nu le ajunge povestea unor experiente de viata, spre a trage singuri concluzii, vor dovezi, alte dovezi, demonstratii, cand mesajul meu a fost destul de clar in directia ASUMARII RESPONSABILITATII DE SINE, IN MOD CONSTIENT. In directia in care siguranta si singura certitudine nu se afla decat in noi insine.

          Apreciat de 1 persoană

  40. Același diagnostic îl am și eu. Dar după excizia tumorii, biopsierea ei(rezultat pozitiv la un marker, incert la un altul),după o altă operație de excizie a unui ganglion santinelă axilar(rezultat negativ la markerul pozitiv din biopsia tumorii, și pozitiv la cel care era incert) , după PET-CT-ul făcut la Oradea, (rezultat fără metastaze dar cu ceva în neregulă pe la osul sacral)am fost sfătuit să fac un RMN că nu se vede la PET-CT despre ce e vorba la osul sacral, am decis s-o las baltă cu doctorii.În afară de a te băga în sperieți cu un cinism maxim,fără a putea oferi o alternativă sănătoasă,nu-s în stare de altceva.A trecut de atunci un an. Între timp am descoperit puterea sucurilor verzi și a alimentației raw vegan, și iaca se face anul ,sunt bine merci, și las viața să curgă . Am certitudinea că dacă nu ieșeam de sub influența medicilor, nu vă scriam acum, rândurile astea.Dacă cedezi psihic, n-ai nicio șansă în fața bolii.Vreme de două săptămâni după primirea diagnosticului am văzut pe pielea mea ce efecte devastatoare pot avea gândurile negre,asupra sănătății.Concluzia e simplă.În aceste cazuri,învață să fii propriul tău medic.Medicina modernă n-are alte soluții în afară de a te ajuta să mori repede și-n chinuri, după ce ți-au golit conturile.Prea multe cazuri am văzut în jurul meu de oameni foarte tineri care s-au stins în câteva luni, mergând pe calea și tratamentele medicinii moderne.Sănătate maximă tuturor!

    Apreciază

    • Bine ai ramas printre noi! 🙂
      Excizie, biopsie (analiza macro: dimensiuni de 2.1/1.3 cm cu prezenta unei formatiuni nodulare de 0.7 cm. analiza micro: melanom malign de tip SSM, compus din epitelioide, indice Breslow 0.9 mm, nivel Clark 3), marker tumoral S100 rezultat ok, PET-CT fara metastaze.
      Chiar a circulat pe net un articol despre o asistenta care facuse topul regretelor pacientilor pe patul de moarte, iar pe locul 1 era: „As fi vrut sa am curajul sa-mi traiesc viata in felul meu, nu asa cum se asteptau ceilalti sa o fac.”
      Iti multumesc, omule si prietene, ca existi, ca ne-ai scris despre experienta ta si ca ai ramas printre noi! Namaste!

      Apreciază

    • Stefan, rezonez cu tot ce ai relatat! Felicitari ca te-ai decis sa-iei viata in propriile maini.
      Pentru cine este interesat sa citeasca despre adevaratele cauze ale bolilor, va invit aici:
      http://piersicuta.blogspot.de/2015/01/johannes-jurgenson-noua-medicina.html

      Apreciat de 1 persoană

  41. Felicitari Livia pentru curaj si multumiri pentru faptul ca ne impartasesti din experientele traite…Nu am avut o experienta asemanatoare dar cu atat mai mult cred ca nu trebuie sa asteptam boala pentru a ne deschide mintea si sufletul…Nu sunt o religioasa dar cred intr-un Dumnezeu al tuturor care nu face diferente…si da,ganditul e gratis…Fii binecuvantata!

    Apreciază

  42. Multumesc,m-am regasit in tot, desi experientele mele au fost mai „blande”. Ma bucur ca am citit. Irinel

    Apreciază

  43. Foarte frumos articolul.Rezonez cu tot.
    Despre medici cred ca ar trebui sa vada mai mult decat corpul fizic si sa invete compasiunea. Sunt atat de limitati si atat de mandri de ei in acelasi timp!
    Apoi eu cred in terapii alternative si le folosesc, iar cand am vorbit cu un crestin ortodox practicant despre asta mi-a spus ca „noi”( nu stiu cine intra in „noi”)suntem ortodocsi, nu credem in asta. Si eu ii spun ca si eu sunt ortodoxa. Zice ai fost botezata ortodoxa, dar e o diferenta intre a fi botezata si a fi ortodoxa, ca la nu stiu ce consiliu de la 1600 vara niste nenici care acum sunt demult oale si ulcele au hotarat ca terapiile alternative sunt erezii!
    Iar treaba cu abandonul si acceptarea care deschide poarta catre o viata libera am intalnit-o si la Eckart Tolle, si la Brandon Bays, deci trebuie ca e ceva adevar aici.
    Mai am convingerea ca lupta impotriva a ceva din noi este producatoare de boala, eventual autoimuna. De unde o fi pornit ideea asta ca trebuie sa fim doar buni, frumosi, minunati?

    Apreciat de 1 persoană

    • Din educatie si din rigori sociale a pornit treaba asta, ca trebuie sa fim numai asa si pe dincolo, adica sa nu fim noi, intregi, completi. Sa reprimam si sa ne aliniem. Il iubesc pe Eckhart Tolle, m-am dus singura, pe malul marii, doar ca sa-l citesc acolo, in liniste. 🙂

      Apreciat de 2 persoane

  44. Livia, o mare parte din semenii noștri nu sunt pregătiți sa vadă realitatea. Pur si simplu. O sa mergi mai departe in dobândirea intelepciunii si o sa poți fi deasupra polemicilor( atunci o sa fi catalogata ca ingâmfată sau chiar nebuna).
    Continua sa te informezi si sa meditezi! Nu te aștepta sa fi mai fericita, pe măsura ce avansezi….o sa te intristeze ce o sa îți arate cunoasterea…:)
    Îți recomand o carte ( cu toate ca sunt aproape sigur ca ai citit-o) : Sa trăim sănătos fără toxine, Robert Morse.
    Peace & Love!

    Apreciază

  45. Am plans si am ras ,citind.Curajoasa, mai ales fara basma si fara sfaturi popesti ! Multe impliniri, sanatate si voie buna !

    Apreciază

  46. Draga doamna Livia,

    Va spun cu sinceritate ca articolul dumneavoastra a reusit sa-mi faca seara mai frumoasa. Chiar mi-ati indus o stare de bine. Povestea dumneavoastra, puterea si curajul de care ati dat dovada! Nu v-ati lasat descurajata sau influentata de vorbele preotului si ati continuat sa fiti dumneavoasta! Desi nu stiati ce va urma, ati ales sa va bucurati de viata. Acea asistenta cu siguranta stia ce spunea.
    Va felicit pentru articolul atat de bine scris si va multumesc pentru faptul ca m-ati inspirat.
    O seara placuta!

    Apreciază

    • Multumesc, cred ca puterea a insemnat, in cazul meu, tocmai vulnerabilitate si non-rezistenta. Asistenta aceea a avut dragul si curajul sa vorbeasca din experienta, abia mai apoi am inteles cu adevarat ce voise sa-mi transmita.

      Apreciază

  47. Bravo! Multă sănătate să îți dea Dumnezeu, ești o adevărată sursă de inspirație! Toată stima, bravo!

    Apreciază

  48. Imi recunosc cateva din experietele vietii mele in ceea ce ai scris, cu medici, cu diagnostice gresite, cu sentinte implacabile…intre timp, i-am iertat…acum, sunt recunoscatoare lui Dumnezeu pentru tot ce am trait si ma gandesc ca poate, si datorita acelor oameni sunt cea de azi, de aici, de acum. Si ca traiesc aceste vremuri in care timpul si spatiul se comprima. Iar cu „traieste-ti viata”-nu pot decat sa iti spun ca abia atunci cand am uitat de boli si nu am mai alergat dupa vindecare, cand nu am mai facut din asta un tel…abia atunci am simtit mana lui Dumnezeu asupra mea…si nici macar nu stiu cu certitudine ce m-a ajutat …cate un pic din tot ceea ce am facut pentru mine sau pentru cei din jur cu iubire…sau doar faptul ca am cedat controlul…

    Apreciază

  49. Probabil ca dispretuindu-l pe preot n-ai vazut ca solutia lui era tocmai normalitatea. In viata simpla a oamenilor obisnuiti, gatitul pentru barbat e un act de iubire, e vorba despre o viata in care fiecare azi conteaza si avem incredere ca miine este o noua zi…
    Sa-ti traiasca fetita! Dharma de la dharma sau de la Dharma si Greg? Citind intreg articolul si comentariile, sint chiar mai intrigata decit preotul, nu inteleg: karma nu e compatibila cu ortodoxia. De ce ai insistat s-o botezi?

    Apreciază

    • Ina, de unde ai tras tu concluzia ca l-am dispretuit pe preot? Si cine crezi tu ca dicteaza ce este normalitatea pentru toti, care include gatitul pentru barbat ca fiind musai? Da, stiu ca a prepara si a oferi mancare inseamna a oferi iubire, dar daca m-as apuca sa detaliez pe tema asta, chiar ne-am abate f mult de la subiectul postarii.
      Multumesc, Dharma e de la Buddha. Mie nu mi se pare nimic incompatibil cu NIMIC, cata vreme TOATE EXISTA AICI. Karma, ortodoxia, toate sunt niste nume, pana la urma, in TOT e ceva bun si ceva rau, cata vreme judecam pur mental. Cand lasam balta judecatile astea atat de limitate, TOTUL ESTE, PUR SI SIMPLU. Incompatibilitatile vin numai din incapacitatea noastra de a integra in armonie tot ce exista. De aici conflicte, iluzia separarii, lupta pt dreptatea fiecaruia, samd. N-am insistat s-o botez, am botezat-o pur si simplu. Fiindca asa am vrut si asa am simtit. Daca pt tine, pt preotii crestin-ortodocsi si pt altii e o incompatibilitate sa botezi crestin un copil caruia i-ai ales nume buddhist, pentru mine nu este. Sau, poate n-ar fi trebuit s-o botez fiindca exista preoti pedofili, spagari, curvari sau pt ca s-a varsat sange nevinovat, in numele crestinismului, de-a lungul istoriei? Mi se pare tare amuzanta dilema asta si cum se impiedica lumea de piatra filosofala. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      • O, nu este o incompatibilitate intre nume si ortodoxie, exista o incompatibilitate intre un ghiveci de religii si botez.

        Apreciază

      • Iertare ptr interventie,fiind pers necunoscuta.Va admir ptr pozitia pe care ati avut-o pe toata perioada”bolii”.Admir conceptiile dvs.De multe ori intram in contradictie cu anumite probleme ,din lipsa unor cunostinte.Sa fiti fericita,impreuna cu Dharma.Eu inteleg de ce i-ati pus acest nume.Sunt yoghina (sau imi place sa cred )Practic sahaja yoga.Un zimbet si o calduroasa imbratisare.din partea unei necunoscute,dar din toata inima

        Apreciază

        • Multumesc frumos. Ce poate fi mai frumos decat un zambet si o imbratisare? 🙂 Le intorc cu draga inima. Iar urarea sa fiu fericita cu Dharma e cam tot ce isi doreste sufletul meu. Plus lumina. Namaste!
          P.S. Prefer Namaste, ca forma de salut. E minunat mesajul simplu si profund pe care il poarta. Formula crestineasca „Doamne ajuta” imi inspira pozitia aia de inferioritate, a omului care asteapta ajutor din exterior. Desi sunt toate doar perceptii si vorbe, pana la urma. Cata vreme nu ma simt in pozitia aia de inferioritate si nu (mai) astept ajutor din exterior, nu ma deranjeaza sa spun nici „Doamne ajuta” uneori, fiindca poate fi interpretat si altfel, asa cum a si fost menit, ca recunoastere a Sursei Divine, care exista in fiecare si care este mai presus de noi toti. Problema crestinismului nu e crestinismul, ci modul foarte eronat in care a fost mistificat si complet eronat interpretat, plus modul in care a fost folosit pentru manipulare, separare si spalare de creiere. Iar crestinismul nu e deloc asta, cu tristete o spun. Il iubesc pe Isus, cum il iubesc si pe Buddha. Iar pe fiica mea o cheama Dharma-Ioana. 🙂

          Apreciază

      • Toata stimasi admiratia mea esti o persoana inteleapta mai bine zis integra care traieste in armonie. Iti doresc numai bine sa fi fericita alaturi de cei dragi!

        Apreciază

  50. Frumos modul in care s-au manifestat lucrurile. Probabil ca undeva acolo sus sunteti speciala. Din pacate anunt cu regret ca exista boli. Si mai rau se primesc la nastere. Si odata cu trecerea timpului asa cum crestem, cresc si bolile. Eu sunt posesorul unei boli de inima care a trebuit sa fie operata. Daca vroiam evident sa traiesc. Asa incepusem si eu sa gandesc insa de cate ori ieseam la peste 35 de grade afara simteam un junghi in inima de parca taia cineva proaspat in ea. Nu mai vorbesc ca in viata asta am mai avut sincope din diverse cauze. Semn ca exista o boala acolo. O amarata de malformatie congenitala care ma va urmari cat voi trai. Daca as fi ales sa gandesc ca dvs, probabil eram la niste metri sub pamant. Si n-am decat 36 de ani. Asadar, exista boli la fel cum exista si cinism, karma, zen, cum a existat Socrate etc.

    Apreciază

    • Tocmai asta vreau eu sa spun, ca nu sunt deloc speciala! Totul are un rost. Ceea ce primim la nastere se cheama mostenire, as zice. Iar eu nu ma declar impotriva medicinei, face si ea parte din Creatie, depinde, insa, cum folosim tot ceea ce este si cum transformam mai departe. Exista karma, medicina, exista si Noua Medicina Germanica, depinde ce alegem. Intelegerea poate schimba perspectiva, iar o perspectiva schimbata, asupra aceleiasi situatii/realitati, schimba si ceea ce simtim fata de ea, chit ca ea ramane neschimbata. Insa faptul de a reusi sa simtim noi altceva schimba totul!

      Apreciază

  51. Omul,este alcatuit:. Din trup ,suflet si spirit.Aici intervine armonia dintre cele trei.Daca lucrezi numai pentru trup si neglijezi sufletul sau spiritul vei avea de suferit si invers este la fel.

    Apreciază

  52. Da adevarat,este un alt fel de a vedea si trai realitatea de astazi.

    Apreciază

  53. Draga Livia, de fiecare data, „sorb” postarile tale, pline de experienta directa si multa sinceritate…Dharma e un copil binecuvantat cu o mama care a invatat si invata sa traiasca! 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: