Depresia

Prima stire aflata azi m-a intristat profund. Actorul Robin Williams, care suferea demult de depresie, s-a sinucis. Parea un om care avea totul: enorm de mult talent, o cariera de succes, enorm de multi admiratori, o familie, prieteni, bani, siguranta, confort, etc. E trist cand raspunsul la „What dreams may come” („Ce pot deveni visele”, film in care Robin Williams a jucat un rol genial) este cosmarul depresiei, urmat de linistea mortii. Din pacate, Robin Williams a parasit scena si a refuzat un nou rol, care ne va lipsi.

Multi actori de comedie sufera de depresie. Williams urma sa se interneze din nou la reabilitare. A trecut prin doua divorturi si fost dependent de alcool, de droguri si de jocuri. Si-a numit fiica Zelda dupa un renumit joc pe computer. Sunt suficiente doar doua informatii despre copilaria sa, spre a descoperi sursa depresiei: a fost educat de o servitoare, desi facea parte dintr-o familie bogata, si a dezvoltat pasiunea pentru comedie pentru a-i face pe plac mamei sale. Un alt comic depresiv, Jim Carrey, si-a inceput cariera in comedie tot pentru a-i face pe plac mamei sale, spre a o face sa rada.

robin-williams2-300x291

Am traversat perioade cumplite de depresie si inca traversez sau cochetez cu depresia. Depresia m-a dus foarte aproape de moarte, de aceea m-a atins vestea despre indragitul actor. Cred ca nu exista niciun om care sa nu fi trait perioade mai scurte sau mai lungi, episoade sau sezoane de depresie in viata sa. Toti am resimtit, la un moment dat, golul acela imens, am experimentat pierderea, tristetea, sentimentul de inutilitate, neputinta, imboldul de a fugi de tot si de toate, rezistenta la schimbare, inadaptarea, nevoia de abandon, frica de viitor.

Am promis ca voi vorbi mai mult despre mine… Multe si marunte sunt sursele depresiei mele, provenite din copilarie. Dorul de parintii mei si senzatia acerba de respingere si abandon, fiind crescuta de bunici. Lipsa educatiei sanatoase a unui adult despre realitatea inconjuratoare si despre adaptare. O bunica, mama-surogat, care ma tortura, la propriu, ma batea si ma chinuia din cauza propriilor nefericiri si rigori autoimpuse. Enorm de multa iubire din partea intregii familii, declarata verbal la adresa mea, dar care nu ajungea practic la mine, decat sub forma de lipsa, dor si chin. Izolarea de ceilalti, de lume, din cauza obsesiilor bunicii legate de microbi, de paturi sociale, etc. Severitatea enorma, standardele impuse de mama, sanctiunile cu palme sau jigniri. Dorinta de a le fi si de a le face pe plac tuturor membrilor familiei. Mi-amintesc cum, de atatea ori, in copilarie, ma epuizau toate incercarile acestea de a fi pe placul familiei si cum imi doream sa dispar, ma ascundeam cu orele intr-un cotlon, cum tanjeam ca familia sa ma doreasca si sa ma accepte asa cum sunt, sa ma vada, adica sa ma inteleaga, sa nu ma simt “iubita” doar daca sunt asa cum doresc ei, ci fiind asa cum simteam eu. Am irosit enorm de multa energie spre a fi motivul lor de lauda si imaginea cvasi-perfecta pe care o voiau de la mine, mai ales din punct de vedere social. M-am simtit ca un caine in lesa, dresat cu electrosocuri.

Ca urmare, nu m-am priceput aproape deloc sa socializez si sa ma incadrez in realitatea celorlalti, nici sa-mi delimitez spatiul propriu. N-am stiut sa ma respect si sa am grija de mine, m-am epuizat incercand mereu sa ofer totul, umplandu-ma de frustrari cumplite, reprimand emotii, sfarsind prin a ma simti obosita, inadaptata, singura, dezamagita, abandonata, neinteleasa. Ca sa puna capac acestor stari, dupa ce ofeream tot ce eram, tot ce puteam, traiam si dura etichetare a celorlalti, cand ajungeam la epuizare si erupea vulcanul frustrarilor, din cauza carora m-am si imbolnavit grav, ulterior. Asteptarile mele, de a primi, la randul meu, tot ce aveam nevoie din partea celorlalti, dupa ce ma epuizam dand tot ce eram, ramaneau in aer. La 20 de ani am incercat sa ma sinucid. “Cu mine cum ramane?” era, de fapt, treaba mea si numai a mea…

the real loss

O sa va povestesc cum am iesit din depresie si din blocaj, din cercul vicios, in adolescenta, cand bulimia a fost o consecinta a depresiei. Fuga de realitate se manifesta prin citit, pe vremea aia nu aveam net. Devenisem dependenta de carti si de ciocolata. Pe masura ce ma ingrasam, nici atat nu mai voiam sa ies din casa, citeam si ma simteam ok numai in lumea virtuala a cartilor, revenirea la realitate era un dus rece cumplit. Nu-mi mai pasa de aproape nimic.

Ajunsesem sa mananc numai ciocolata, renuntand la orice alta mancare, mintindu-ma ca asa ma ingras mai putin. Nu am luat foarte multe kilograme in greutate, ma simteam mult mai grasa decat eram in realitate. De fapt, ma simteam mizerabil oricum, mai putin cand citeam si mancam ciocolata. La atat ajunsese sa se raporteze viata mea, nimic altceva nu-mi dadea bucurie, nici socializarea cu prietenii, nici plimbarile, vacantele, absolut nimic. Incepusem sa am probleme cu stomacul, fiindca il chinuiam cu suplimente de slabit. Ma simteam ca o umbra, ajunsesem sa ma feresc de oameni, de soare, nu voiam decat izolarea in barlogul meu, cu nasul afundat in carti.

Mama punea paie pe foc, speriindu-ma brutal cand imi dadea usa de perete, imi dadea perdeaua la o parte, la fereastra, sa intre soarele, si incepea sa-mi reproseze ca nu fac aia sau aia sau sa ma toace: de ce traiesc asa, uite cum traiesc altii, sa ma tot intrebe tipat de ce nu fac altceva, sa ma faca sa ma simt si mai “defecta” spunandu-mi ca nu-i normal cum aleg sa traiesc, samd. Ajunsese sa-mi fie groaza de mama, sa mi-o ia inima razna numai cand auzeam ca baga cheia in usa, fiindca stiam ce avea sa urmeze.

Mai tarziu, am citit ca si scriitorul Mircea Cartarescu a traversat o perioada similara, cand nu mai voia nimic in afara de carti. Povestea ca il trimiteau parintii la plimbare, insa peste jumatate de ora il gaseau la usa, nu pleca nicaieri. Depresia cumplita din adolescenta lui Cartarescu a inceput sa se vindece cand viitorul scriitor a fost obligat la adaptare si autodisciplina in perioada armatei. Puteti citi mai multe aici.

Intr-o zi, mi-am dat seama ca asa nu se mai poate si am decis sa rup cercul vicios, sa-mi infrunt temerile, sa ies din casa, sa nu-mi mai pese daca simt ca ma ard privirile oamenilor, sa inlocuiesc tristetea cu acceptare, ba chiar cu bucurie. Mi-a trebuit pentru asta o fiinta care sa ma iubeasca neconditionat, asa “defecta” cum eram, iar acest prieten a fost dalmatiana mea, Tess. Atata bucurie manifesta draga de ea cand ieseam, incat am inceput sa ma hranesc si eu din bucuria ei. Ieseam cat de des puteam si alergam impreuna. Nu mai vedeam oamenii, ma uitam numai la ea si ma alimentam din bucuria noastra. Am lasat balta ciocolata si suplimentele de slabit si am inceput sa fac sport cate putin, zilnic, dar consecvent. Incepeam sa ma simt cu totul alt om, sa ma simt din ce in ce mai bine in fiecare zi. N-am sa uit niciodata perioada aceea, cum am reusit sa ies din ea si cum m-au salvat prietenia si iubirea devotata a cainelui meu. Insa nimic nu s-ar fi schimbat daca nu decideam sa actionez si sa ies din cercul meu vicios.

disturb

Depresia ii afecteaza pe toti cei apropiati, nu numai pe cel care sufera. Un aspect pe care il implica fuga de responsabilitate a celui depresiv este acela ca are impresia ca numai el insusi sufera. Complet fals! Toti cei dragi au de suferit. De pilda, dalmatiana mea suferea pentru ca avea nevoie de mai multa miscare si fiindca eu refuzam sa-i acord atentie si sa petrecem mai mult timp impreuna. Cei dragi sufera pentru ca trebuie sa preia responsabilitatile sociale ale depresivului, trebuind sa aiba grija si de acesta, plus ca le lipseste implicarea lui in viata lor, cu toate consecintele aferente. Responsabilitatea de sine inseamna si responsabilitatea in ce-i priveste pe ceilalti. Responsabilitatea inseamna si constientizarea faptului ca modul in care traim influenteaza si are consecinte si asupra vietii celorlalti. Cercul vicios al depresivilor, din acest punct de vedere, este fie sa ignore, fie sa se simta si mai vinovati, fie sa se simta o povara si sa se adanceasca si mai mult in depresie, in loc sa faca efortul de a iesi de acolo.

Potrivit lui Jacques Martel, autorul “Marelui dictionar al bolilor si afectiunilor”, depresia este o tristete profunda, marcata de devalorizare (stima de sine scazuta) si culpabilitate. Depresivul se simte vinovat ca este ceea ce este. Traieste in trecut, prezentul (aici si acum) nu exista, il lasa indiferent, iar viitorul il sperie. Nu are chef sa faca nimic si nici macar sa aiba grija de sine.

cartarescu

Depresia obliga la redefinire si evolutie. Omul se lupta cu discrepanta dintre ceea ce viseaza si ceea ce traieste, dintre ceea ce si-ar dori sa fie si ceea ce este. Depresivul sufera de o individualitate confuza, se simte limitat in spatiul sau, se simte inutil, obosit, nefericit, o povara pentru ceilalti, are tendinta de a abandona totul, de a se retrage. Pune presiune pe sine, ingropandu-si emotiile pana cand nu mai poate face fata responsabilitatilor, iar acestea trebuie preluate de altii (partener, parinti, prieteni, etc.). Presiunea poate fi proveni si de ceilalti (parinti, partener, sef, societate), prin obligatia de a reusi, de a se incadra in anumite standarde.

Depresia isi are originea intr-o situatie care implica spatiul propriu, ceea ce imi apartine: parintii mei, partenerul meu, copiii mei, munca mea, imaginea mea, etc. Conflictul interior se refera la ceva ce ma tem sa pierd sau am pierdut deja din acest spatiu propriu, din acest teritoriu. Depresivul are dificultatea de a-si marca teritoriul propriu, simte ca se sufoca adesea, vrea spatiul sau. Se implica mult in viata din jur, in viata celorlalti, filtrand-o mult prea mult prin sine, simtind totul la o intensitate mare a sensibilitatii sale, incapabil sa se detaseze sanatos. Aceasta implicare altruista, filantropica, ascunde adesea lipsa de implicare in propria viata. Depresivul se simte util ajutandu-i pe ceilalti cand nu se poate ajuta pe sine. Parca traieste totul pe propria piele, iar asta ii consuma inutil si masiv energia. Are senzatia ca e inutil sa lupte, sa se straduiasca, sa depuna mai mult efort in ce priveste propria viata, fiindca oricum nu va reusi. De aceea renunta, are tendinta de a nu termina ce a inceput, este inconsecvent, se simte coplesit de sentimentul ca nu face destul de bine ceea ce face, ca nu este bun, folositor. Devine autodistructiv, se retrage in carapacea sa, docil, nedorind sa deranjeze pe nimeni. In mod inconstient, doreste sa atraga atentia celor din jur, spre a se simti din nou valoros. Concentrat numai pe un anumit aspect al existentei sale, care nu este asa cum si-ar dori si care ii consuma mult resursele interioare, nu vede restul tabloului, e orb la orice altceva ar putea fi bun sau frumos in viata sa. In victimizarea si justificarile propriei neputinte, tinde sa dea vina pe oricine sau orice altceva, ca sa se suporte. Chiar daca are motive intemeiate sa invinovateasca pe oricine si orice din exterior, asta nu-l va ajuta sa iasa din cercul sau vicios si din depresie. Doar propriile actiuni si responsabilitatea il pot ajuta sa se vindece si sa-si schimbe viata.

robin-williams

Depresia este o senzatie de gol, de tristete, de esec. Este foarte influentata de evenimente si trairi din copilarie cand, poate, omul a simtit presiune din partea cuiva din familie, care dorea ca el sa fie intr-un fel sau altul. Sau poate s-a simtit coplesit de durerea cuiva din familie, vrand sa-l ajute sau sa-i fie pe plac. Poate a pierdut pe cineva drag, siguranta, familia, etc. De cele mai multe ori, oamenii devin depresivi in urma unei lipse de iubire, care se manifesta, mai tarziu, sub forma unei lipse de sens al propriei vieti. Depresia inseamna asteptari dezamagitoare, o viata lipsita de continut, o senzatie de pierdere (poate surveni in urma pierderii cuiva drag sau post-partum, dupa nastere, in urma unei despartiri). Depresia marcheaza pierderea sau lipsa a ceva din spatiul personal, ceva exterior sau un sens propriu, interior.

Depresivii incearca sa fuga de realitate si de responsabilitati (inclusiv responsabilitatea de sine), de aceea apeleaza la surogate care ii indeparteaza de realitate (alcool, droguri, jocuri de noroc, jocuri pe computer, etc.). Simt ca nu pot si nu doresc sa accepte si sa infrunte realitatea asa cum este, insa tocmai fuga de realitate si de responsabilitate ii adanceste si mai mult in depresie, pana cand depresia devine un mod de a fi, iar lumea falsa in care se refugiaza preia locul realitatii imediate, concrete. Depresivul rupe legatura cu lumea, cu realitatea, se retrage in sine si intrerupe comunicarea, chiar si cu sine, pentru a evita orice analiza si responsabilizare. Se simte neputincios, se victimizeaza, isi gaseste justificari pentru neputinta sa, evita conflictele, cauta multa liniste si mult timp in „afara” realitatii, evitand ceea ce percepe ca fiind stres in confruntarea cu realitatea.

robin-williams-quote-right-wrong

Calea spre vindecare porneste de la responsabilitate de sine, in primul rand. De la acceptarea a ceea ce sunt, a ce pot sa fac, de la eforturi mici la inceput, dar consecvente, de incadrare in realitate, de la detasare de tot ceea ce nu este asa cum mi-as dori, mai ales in ce priveste propria fiinta. Depresivul nu poate face fata unei dureri, unei lipse, de aceea abandoneaza, in loc sa lupte. Canalizandu-si energia pe orice alte aspecte pozitive din viata sa, va reusi sa depaseasca si sa vindece acel gol, acea lipsa, acea pierdere. Din pacate, tendinta sa este de a-si directiona energia exact in acel loc, unde simte golul, incercand mereu sa-l umple, fara succes, sau sa tot fuga de el, ajungand astfel la epuizare si permanent esec.

Depresivul are nevoie sa se disciplineze, cu pasi marunti la inceput, si sa nu mai abandoneze ce a inceput, sa duca la bun sfarsit, pe rand, proiectele demarate sau propuse. Are nevoie sa-si acorde libertate si respect de sine. Depresivul se simte mereu constrans din cauza golului sau interior si a neputintei, de aici si blocajul sau de a mai lupta, de a mai depune efort, de a mai incerca ceva, deoarece a ajuns la concluzia ca orice ar face nu va fi liber, orice ar intreprinde nu va folosi la nimic. Procesul de vindecare porneste de la asumarea responsabilitatii de sine, de la descoperirea libertatii proprii chiar si in situatii sau locuri in care se simte absolut captiv si incapabil de a schimba ceva.

Detasarea de ceilalti si de aprobarea lor sunt foarte importante, depresivul trebuie sa invete sa-si dea voie sa traiasca ceea ce il poate implini, spre a nu mai simti nevoia imperioasa de a fugi de realitate, refugiindu-se in vicii sau in lumi virtuale. O intrebare esentiala pe care ar trebui sa si-o puna este: ce m-ar bucura, m-ar implini si mi-ar da sentimentul de libertate in aceasta realitate? In acea directie ar trebui sa-si canalizeze eforturile, pas cu pas, consecvent, dandu-si voie sa fie ceea ce este si acceptand lucrurile pe care nu le poate schimba, acceptand si esecurile sau greselile care vor surveni pe parcurs.

Incercand sa fuga de realitate si de viata, depresivul se minte, fiindca tot ceea ce face, de fapt, este sa tot incerce sa scape de presiunea pe care o simte in interior. Oricat ar fugi, acea presiune nu va disparea niciodata si o va resimti din plin de fiecare data cand va fi obligat sa revina la realitate. Solutia este numai si numai asumarea responsabilitatii de a-si contura spatiul propriu in realitatea existenta, de a accepta ceea ce nu sta in puterea sa de a schimba si de a actiona spre a schimba ceea ii sta in putere sa schimbe.

Copyright Logo Livia Bonarov

Preluare continut de pe acest site.
Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Comments on: "Depresia" (2)

  1. Te rog mult asculta materialul acesta, e vorba si despre depresie pe la min 25. O sa te ajute fff mult. https://www.youtube.com/watch?v=qPTcLrw_e9M

    Apreciază

  2. […] via Depresia | NU EXISTA BOLI. […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: