Azi am primit o lectie minunata de la o foarte draga prietena, un om tare frumos la suflet. O lectie despre a fi atent, despre a fi in prezent, despre a fi constient si treaz la ce exista in jur, spre a putea fi activ, implicat, altruist. Nu poti fi altruist si bun, nu poti contribui, ajuta sau oferi, daca nu esti atent si constient la ce se intampla in afara ta, daca nu vezi, nu simti, daca ramai prins doar in lumea ta egotica, limitata, doar in filmul sau povestea ta, mai ales in mintea, parerile, judecatile si perceptiile tale.

Fiindca e mai important ce facem decat ce zicem, e mai important cum actionam decat ce intentionam si e mai important cum contribuim decat ce punct de vedere avem. Treaba cu punctul de vedere e cam asa: Orice om intreg la minte are un orizont. La prosti, orizontul se restrange, se tot restrange, pana ce ajunge un punct… Acela e punctul lor de vedere!

Dar sa va povestesc lectia cea minunata. Ne plimbam prin parc, iar eu eram foarte prinsa si concentrata de ceea ce ii povesteam prietenei mele, ii spuneam cum s-a transformat Buddha din printul Siddharta si cum a atins iluminarea descoperind calea de mijloc, imbinand spiritul cu materia. Parca vedeam aievea, cu ochii mintii, ceea ce povesteam. Imi placea si ii placea si prietenei mele, doar ca ea era, in acelasi timp, mult mai prezenta in aici si acum, participa mult mai mult la viata decat mine. Eu doar vorbeam, in timp ce ea chiar practica acea cale de mijloc, despre care ii povesteam, chiar armoniza spiritul cu materia, in timp ce eu uit cam des de materie…

La un moment dat, am observat cu coada ochiului cum doua persoane se ridica de pe o banca pe langa care treceam. Eu atat am observat, atat eram prezenta. Prietena mea s-a oprit. Ramasese in urma lor o punga de plastic, alba, la marginea bancii. “Scuza-ma o clipa”, mi-a intrerupt firul “meditativ” prietena mea. “Oare si-au uitat ceva sau au lasat gunoi in urma?”, apoi mi-a zis ca nu-i place sa vada cum oamenii lasa gunoi in parc si, pe cat posibil, il aduna si il duce la cos. “Probabil e gunoi”, am raspuns intr-o doara, fara sa-mi pese cu adevarat, dornica sa-mi continui pasional istorisirea si pilda. I-am zis prietenei mele sa lase punga acolo, dar ea deja o deschidea timid, sa vada ce contine. M-am uitat si eu, curioasa, convinsa, nu stiu de ce, ca trebuia sa fie gunoi. Inauntru era un pachetel impachetat in hartie alba. Prietena mea  a reactionat imediat, i-a strigat pe cei care parasisera banca, dar se indepartasera rapid si nu auzeau. Asa ca m-a rugat sa-i tin geanta si a zbughit-o dupa ei, alergand usor, gratios, dulce, ca un copil. O priveam cu duiosie, cu enorm de mult drag, imi venea s-o iau in brate si s-o pup, ma simteam atat de onorata ca-mi este prieten omul acesta atat de frumos la suflet, simteam ca aproape imi dau lacrimile. Am vazut scena de la distanta, cum persoanele care uitasera sacosa s-au intors uimite, au urmat zambete si pasii de balet, in fuga marunta, pana cand prietena mea a revenit langa mine cu figura si privirea luminoase. “Tare s-au bucurat. ‘Vai, placintele!’ au spus cand au vazut pachetul.” Zambetul cred ca e cea mai curata, sincera si frumoasa manifestare din tot repertoriul mimicii umane.

throw-to-grow

Prietena mea si-a reglat respiratia si mi-a oferit din nou atentia sa. Mi-am bagat, la modul figurat, coada intre picioare, am cascat mai bine ochii in jur, mi-am ciulit urechile, samd. Mai tarziu, prietena mea mi-a spus: “De ce te chinui asa? De ce nu folosesti ce ti-a daruit Dumnezeu? De ce nu scrii mai mult si mai des?” Fiindca sunt mai mult prezenta in eter decat in material, mai mult in gand sau vorba decat in fapta, mai mult in firul povestii despre iluminarea lui Buddha si calea sa de mijloc decat in firul povestii mele si al celorlalti contemporani cu mine. Fiindca nu sunt contemporana cu clipa si nu practic aceasta cale de mijloc pe cat vorbesc despre ea sau ma gandesc la ea. Fiindca fiecare om stie sa-si puna piedici iscusite cand vine vorba sa manifeste gol-golut cine este…

Acum, in timp ce scriu, calea de mijloc m-a dus cu gandul la “Calea luptatorului pasnic.”. Iata mai jos o scena din film, care se cheama “Take out the trash” (Arunca gunoiul).

“Niciodata nu se poate sa nu se intample nimic, daca privesti cu mintea clara. Incepe cu trecutul, Dan! Trebuie sa intelegi ceva: nu poti face nimic sa-l schimbi, asta e total in afara controlului tau. Esti sus, la inele (Dan era gimnast) si te gandesti, in sinea ta: ‘Ultima oara nu m-am descurcat prea bine.’ Trecutul are acum toata atentia si concentrarea ta. Asa ca arunca-l cat colo. La fel cu viitorul: ‘Doamne, sper sa ies campion la cal, sper sa fiu cu Joy (o fata pe care Dan o placea).’ Acum, viitorul are toata atentia si concentrarea ta, asa ca debaraseaza-te de el. Arunca gunoiul, Dan, gunoi e tot ce te indeparteaza de singurul lucru care conteaza: momentul prezent. Aici si acum. Iar cand o sa fii intr-adevar aici, vei fi uimit de ce poti sa faci si de cat de bine poti s-o faci.”

Copyright Logo Livia Bonarov

Preluare continut de pe acest site.
Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Comments on: "Arunca gunoiul. Din trecut si din viitor." (1)

  1. cornelia said:

    Daaaaa!!!!! Acesta este DARUL tau,impartaseste-l..!!!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: