Casatoria

Casatoria s-a transformat intr-o institutie restrictiva si limitativa ca si societatea de azi. Casatoria a devenit un compromis in care doi oameni se mint frumos si se folosesc reciproc.

international symbol for marriage

Casatoria este un angajament monogam, la baza. De ce ar alege oamenii monogamia? Dintr-un singur motiv serios: evolutia impreuna. Nu cunosti decat ceea ce iubesti si nu-ti ajunge o viata intreaga sa cunosti un om, iubindu-l, fiindca in permanenta evolueza fiecare. Asta ar trebui sa fie motivul pentru care doi oameni se casatoresc, singurul motiv pentru care ar alege monogamia si ar prefera-o infinitelor optiuni: dorinta de a iubi – implicit de a cunoaste –  o singura persoana, alaturi de care sa evolueze. Cunoasterea celuilalt reprezinta, de fapt, o din ce in ce mai profunda cunoastere de sine. E atat de simplu. Partenerii multipli nu reprezinta decat o variatiune sexuala, nu intreprinzi cu ei o calatorie initiatica de cunoastere de sine. Care, in majoritatea cazurilor, nu este comoda deloc, dar deloc…

In loc de dans in doi, de zbor in doi, de iubire, cunoastere si evolutie, oamenii ajung sa fie impreuna si sa se casatoreasca din cauza diverselor nevoi. Considera ca celalalt le va satisface aceste nevoi. Cum spune românul: “Decat vai de mine, mai bine vai de noi.” In doi ar trebui sa fie mai usor si sigur traiul, din punct de vedere financiar; exista celalalt – bonus – spre a face lucruri in locul nostru; exista celalalt spre a putea da vina pe el si a-i reprosa tot ce nu ne convine; exista celalalt ca sa nu ne simtim singuri, samd. Astfel, casatoria devine angajamentul dezastrului. Dezastru cu repercusiuni si ecouri mai mari decat cele doua nefericite persoane implicate, fiindca afecteaza copiii rezultati din cuplu, legaturile de familie ale cuplului, legaturile de prietenie ale cuplului, ba chiar si relatiile sociale, de munca, etc.

Un om nefericit in cuplu/casatorie este un om care refuza sa se vada si sa se cunoasca pe sine prin prisma partenerului, care ii este oglinda. Poti sa schimbi oglinda de cate ori vrei, nu vei rezolva problema din tine daca refuzi sa te vezi cu sinceritate. Nu vad ca motive serioase pentru casatorie decat iubirea, cunoasterea, autocunoasterea si evolutia in doi. Nu vad niciun alt motiv de separare/divort decat acela ca doi oameni au ritmuri diferite de evolutie si doresc sa experimenteze viata in mod diferit. Altfel, ce sa schimbi? Rama de la oglinda?! 🙂

marriage cards

Un excelent exemplu conjugal mi se pare Socrate, celebrul filosof grec. Socrate avea o nevasta cicalitoare si rea, renumita Xantipa, care a ramas in istorie ca model si standard de femeie artagoasa, de sotie dificila. Xenofon ne spune despre ea ca a fost „cea mai insuportabila dintre toate fapturile ce-au existat, exista sau vor exista vreodata.” Insa asta nu l-a impiedicat pe Socrate (despre care se spune ca ar fi fost nu numai cel mai mare filosof, ci chiar maestru spiritual) sa ramana casatorit, sa-si onoreze si sa-si respecte femeia. Nici pe ea n-au impiedicat-o sa ramana langa el toate motivele din care izbucneau reprosurile pe care i le facea mereu sotului: faptul ca nu el aducea destui bani, ca traiau modest, iar ea se ingrijea de toate treburile casei si de copii. Dependenta, nevoile si asteptarile de la celalalt sunt sursele nefericirii in orice relatie. In timp ce Xantipa continua sa fie nefericita, Socrate era cat se poate de fericit. Iar asta este tot ce conteaza, impreuna sau nu…

Maestrul-filosof avea propriile sale preocupari, care il faceau fericit, nu traia exclusiv prin sotia sa, nici prin relatia lor. Nu traia guvernat de nevoi, dorinte, frici si asteptari. Ii era recunoscator sotiei pentru tot ce era sau facea ea, o accepta asa cum era, ba chiar era motivat de firea sotiei sale, de lipsa armoniei si satisfactiei in cuplu, spre a deveni si mai creativ, si mai productiv in preocuparile sale proprii. In urma afirmatiilor lui Socrate, unii au dedus ca filosoful a devenit si mai intelept, stimulat de provocarile la care a fost supus de sotia sa.

Socrate s-a casatorit cu Xantipa, renumita pentru caracterul ei dificil, afirmand ca se casatorise cu ea cunoscandu-i bine firea si luand-o ca pe o provocare, considerand ca daca avea sa reuseasca sa suporte firea Xantipei, atunci va putea relationa cu oricine. Ca maestru, ca ghid spiritual, ca profesor si filosof, ca model, e clar ca Socrate trebuia sa se educe si sa se perfectioneze in arta de a putea relationa cu oricine.

funny-truth-marriage

Solutia? Amuzamentul. Un amic imi spunea ca singura solutie sa suporti viata e s-o iei in ras. Inca ma gandesc la ce a spus, inclusiv in privinta relatiilor de tot felul. N-o fi singura solutie, dar in mod cert e una a naibii de buna. Cert este ca Socrate a aplicat aceasta solutie.

Intrebat de un tanar daca sa se insoare sau nu, filosoful i-a raspuns: „Fie ca te insori, fie ca nu, oricum vei regreta!”. Cu alte cuvinte, casatoria nu reprezinta o problema, o solutie sau o trebuinta.

Socrate ii incuraja mereu pe tinerii lui invatacei sa se casatoresca. Le spunea: „Daca nimeriti o sotie buna, cu siguranta va va face fericiti, daca nimeriti una rea, o sa deveniti filosofi!”

Sa ne amuzam in continuare, din pildele intelepciunii lui Socrate…

Se spune ca intr-o dimineaţă, dupa ce Xantipa tunase si fulgerase cu tot felul de injurii nejustificate impotriva lui Socrate, el a iesit tiptil din casa, sa n-o mai auda. Cand Xantipa si-a dat seama ca Socrate iesise din casa si ca urla singura, s-a razbunat aruncandu-i sotului o galeata cu apa in cap. Calm, ca intotdeauna, acesta a exclamat: “Dupa atatea tunete era de asteptat si o ploaie!”

Lui Alcibiade, care spunea ca tipetele Xantipei ii erau insuportabile, Socrate i-a replicat: „Ba deloc, m-am obisnuit cu ele ca si cu o roata ce scartaie intruna. Si tu suporti gagaitul gastelor”. „Desigur, a raspuns Alcibiade, dar ele imi dau oua si pui. „Si Xantipa, a reluat Socrate, imi da copii.”

Odata, pe cand se aflau in piata, Xantipa a inceput sa-l traga de haina, in vazul tuturor. Socrate nu reactiona si nu se ferea, iar oamenii au inceput sa-l indemne sa se apere. „Da, pe Zeus, le-a raspuns el, pentru ca, in timp ce noi ne incaieram, voi sa strigati: <Da-i, Socrate! Atinge-l, Xantipa!>

Se spune ca Socrate si sotia sa invitasera niste oameni bogati la masa, iar Xantipei ii era rusine cu saracia lor: „Fii pe pace, a linistit-o sotul sau, daca-s oameni cumpatati se vor multumi cu atat, iar daca-s oameni de nimica nu ne vom necaji pentru ei”.

Concluzie: (sursa „Revista Cultura”)

„Suntem tentati sa vedem in Xantipa o acritura, o femeie grosiera care nu putea sa inteleaga valoarea prestatiei intelectuale a lui Socrate intr-un oras înfloritor ca Atena. Pe scurt, ea parea a fi un ghimpe în coasta filosofiei. In realitate, Socrate – care a inteles sa ia filosofia in serios, asumand-o ca mod de viata – a avut nevoie in acest scop de indaratnicia Xantipei. Rolul ei, de care ea, mai mult ca sigur, nu era constienta, consta in a-l ajuta pe Socrate sa exerseze tehnica autocontrolului, ca parte a perfectionarii morale a sufletului. Imprumutand un termen modern din arta interpretativa, am zice ca, pe scena vietii, Xantipa juca rolul de „corepetitor“, indispensabil implinirii destinului asumat de cel ce se nimerise sa-i fie sot.

Celor care ii reprosau ca nu face nimic pentru a se descotorosi de <scorpie>, Socrate le raspundea ca a ales deliberat tovarasia unei femei aspre, asemenea calaretilor care prefera caii focosi: <intocmai cum acestia, dupa ce-i domolesc, pot usor sa-i stapaneasca pe ceilalti, tot asa si eu, obisnuindu-ma cu Xantipa, voi invata sa ma comport cu ceilalti oameni>. Alta data, dupa cum povesteste Aulus Gellius, Socrate i-ar fi raspuns lui Alcibiade: <Suportand-o asa cum este in casa mea, ma obisnuiesc si ma exersez sa suport mai usor insultele si insolentele celor din afara>. Suntem lasati sa intelegem ca rautatile si imbufnarile Xantipei faceau parte dintr-un exercitiu spiritual practicat in mod deliberat: exercitiul umilintei si al indurarii, indispensabil fortificarii (purificarii) sufletului. Acestea trebuie sa-l fi ajutat pe Socrate sa se pregateasca pentru ceea ce avea sa fie raul ultim, suprem: judecata nedreapta a cetatii si condamnarea lui la moarte.

In fine, ar mai fi un aspect, poate prea putin luat în considerare. Desi Platon nu pomeneste de asa ceva, Diogenes Laertios relateaza despre un scurt dialog purtat intre soti in inchisoare, inainte de momentul fatal. <Mori pe nedrept>, i-ar fi spus Xantipa, tanguindu-se, tinand in brate unul dintre copiii lor. La care Socrate i-ar fi raspuns: <Nu cumva ai fi vrut sa mor pe drept?>. Cred ca acest schimb de replici, aparent banal, concentreaza o uriasa miza filosofica. E vorba, in definitiv, de insasi finalitatea filosofiei care, dupa convingerea lui Socrate, este sa ne invete cum trebuie sa traim.”

Comments on: "Casatoria" (1)

  1. ha… mi a placut mai Livia. si am tras si o concluzie: Mihai al meu e un fel de Socrate… poate se apuca la batranete sa si astearna cugetarile in scris :))…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: