„Sinele real, care este spiritul sau sufletul nostru, este complet liber. El este imun la critici, nu se teme de nicio provocare si nu se simte inferior nimanui. Pe de alta parte, el este umil si nu se simte superior nimanui, caci stie ca toata lumea este identica cu el, este acelasi spirit sub diferite infatisari. (…)

Daca eu insult pe cineva, acesta va alege probabil optiunea de a se simti ofensat. Daca ii fac insa un compliment, el va alege probabil optiunea de a se simti flatat. La urma urmei, nu este insa vorba decat despre o optiune.

Este posibil ca eu sa insult o persoana si aceasta sa nu se simta ofensata. La fel, se poate sa-i fac cuiva un compliment, iar el sa nu se simta flatat. Altfel spus, desi au la dispozitie optiuni infinite, marea majoritate a oamenilor au devenit simple noduri de reflexe conditionate, care sunt declansate in permanenta de oameni si evenimente, declansand tipare comportamentale mentale previzibile. Aceste reflexe conditionate nu difera prin nimic de faimoasa conditionare a lui Pavlov. Pavlov a demonstrat ca daca ii dai in fiecare zi de mancare unui caine in timp ce suni din clopotel, foarte rapid acesta va incepe sa saliveze la simplul auz al clopotelului, intrucat invata sa asocieze un stimul cu celalalt.

Ca rezultat al conditionarii lor, majoritatea oamenilor invata raspunsuri repetitive si predictibile la stimulii din mediul inconjurator. Reactiile lor sunt declansate automat de oameni si evenimente, iar ei uita ca, la urma urmei, aceste reactii raman simple optiuni care le stau in permanenta la dispozitie. Ei fac aceste alegeri, dar inconstient. (…)

Numai inima poate cunoaste raspunsul corect. Foarte multi oameni cred ca inima este patetica si sentimentala. In realitate, lucrurile nu stau deloc asa. Inima este intuitiva, holistica, relationala si contextuala. Ea nu abordeaza realitatea in termeni de invins si invingator, ci opereaza direct la computerul cosmic – campul potentialitatii pure, cunoasterea pura, puterea de organizare infinita – de unde preia toate informatiile de care are nevoie. De multe ori, ea nu pare deloc rationala, dar inima are o capacitate de calcul care depaseste cu mult in precizie limitele gandirii rationale. (…)

Dont-blameAtunci cand ne simtim frustrati sau suparati din cauza unei persoane sau a unei situatii, nu trebuie sa uitam ca noi nu reactionam, de fapt, la persoana sau la situatia respectiva, ci la propriile noastre sentimente legate de persoana sau situatia in cauza. Ele sunt propriile noastre sentimente si nu au nimic de-a face cu eventuala greseala a altcuiva. Abia atunci cand vom intelege perfect aceasta realitate simpla vom fi pregatiti sa ne asumam responsabilitatea pentru ceea ce simtim si sa incercam sa schimbam aceste sentimente. La fel, daca acceptam o situatie exact asa cum este, devenim pregatiti sa ne asumam responsabilitatea pentru ea si pentru toate evenimentele prin care trecem si pe care le consideram probleme personale. (…)

La ce se refera aceasta responsabilitate? Responsabilitatea inseamna sa nu condamni pe nimeni sau nimic pentru situatia in care te afli, nici chiar pe tine insuti. Atunci cand acceptam circumstantele date, situatia care exista, responsabilitatea se transforma in capacitatea de a da un raspuns creativ la situatia data (cea care exista aici si acum). Orice problema contine in sine samanta unor noi oportunitati. Constientizand acest lucru, putem porni de la momentul prezent, transformandu-l intr-o situatie mai buna, mai favorabila pentru noi.

In acest fel, orice situatie problematica poate deveni o ocazie de a crea ceva nou si frumos, si orice persoana enervanta se poate transforma intr-un maestru pentru noi. Realitatea nu este altceva decat o interpretare. Daca optam pentru a interpreta realitatea in acest fel, vom constata ca in jurul nostru exista o sumedenie de maestri si nenumarate ocazii de a evolua.

Indiferent daca ne confruntam cu un tiran, cu o persoana enervanta, cu un prieten sau un dusman, important este sa nu ne pierdem cumpatul, sa ramanem neschimbati: “Acest moment este exact asa cum ar trebui sa fie.” Orice relatii am atras in viata noastra in clipa prezenta, ele reprezinta cu siguranta cele de care avem cea mai mare nevoie acum. In spatele tuturor evenimentelor exista o semnificatie ascunsa, care serveste propriei noastre evolutii. (…)

Daca ii veti observa pe cei din jur, veti constata ca ei isi pierd 99% din timp in incercarea de a-i convinge pe ceilalti de dreptatea lor. Daca renuntati la nevoia de a va apara punctul de vedere veti dobandi o stare de libertate, capatand acces la un rezervor imens de energie pe care o risipeati inainte in incercarea de a-i convinge pe ceilalti.

Ori de cate ori devenim defensivi, cand ii blamam sau criticam pe cei din jur, cand refuzam sa acceptam sau sa ne abandonam clipei prezente, viata noastra intampina o anumita rezistenta. Se stie ca atunci cand ne lovim de un obstacol, daca incercam sa-l fortam, rezistenta nu va face altceva decat sa creasca. Toata lumea cunoaste parabola cu stejarul care a stat drept si neclintit in fata furtunii, rupandu-se in doua, in timp ce trestia mladie s-a indoit in fata vantului, dar a rezistat.

images

Renuntati complet sa va mai aparati punctul de vedere. Atunci cand nu aveti un punct de vedere de aparat, nu aveti cum sa dati prilejul unei certe. Daca veti practica in permanenta acest lucru, daca renuntati sa va mai luptati si sa opuneti rezistenta, veti putea experimenta plenar momentul prezent, ceea ce reprezinta un mare har. Cineva mi-a spus odata “Trecutul este istorie, viitorul este un mister, iar momentul prezent este un dar.” (joc de cuvinte in engleza, „present” inseamna atat prezent, cat si dar)(…)

Angajati-va deci sa urmati calea non-rezistentei. Aceasta este calea pe care merge necontenit natura, prin care inteligenta ei se manifesta spontan, fara frictiuni si eforturi. In clipa cand veti realiza minunata combinatie intre acceptare, responsabilitate si non-rezistenta, tot ceea ce veti trai vi se va parea usor si lipsit de eforturi.”

(Extrase din cartea „Cele sapte legi spirituale ale succesului” de Deepak Chopra)

Nichita Stanescu spunea asa de frumos, in poezia „Acelasi gand”:

„Fereşte-te să ai dreptate
Când eşti îndrăgostit.
Mai bine să ai umbră,
mai bine să ai rază,
mai bine să ai lacrimă,
mai bine să ai orice altceva!
Un om îndrăgostit când are dreptate
E un om singur,
Numai tristeţea are dreptate.
Tu, mai bine să ai bolovani,
mai bine să ai vulturi,
mai bine să ai albul zăpezii!”

Dar oare nu suntem toti indragostiti? De viata, de bucurie? Oare nu-i asta cea mai buna stare din toate starile posibile, starea de a iubi? De a iubi o floare, o frunza, de a invata sa iubim toti oamenii, de a invata sa iubim TOTUL? Deci, nu mai incerca sa ai dreptate, mai bine incearca sa fii fericit! Acesta este mesajul unui om care a supravietuit miraculos unui accident de avion. Ric Elias ne imparteseste intelepciunea dobandita in urma evenimentului care ii putea curma viata: „Nu incerc sa am dreptate, aleg sa fiu fericit!”

Copyright Logo Livia Bonarov

Preluare continut de pe acest site.
Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Comments on: "Fereste-te sa ai dreptate" (2)

  1. Atragem in viata noastra oameni si situatii care ne invata ceva, care ne ajuta sa evoluam. depinde de noi daca acceptam si invatam lectia, sau daca ne cramponam de „adevarul” si „dreptatea” noastra

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: