Drumul catre (a)casa

Tot ce ne irita la altii ne transmite un adevar despre noi insine. Ma mir ca inca nu realizam asta pe de-a-ntregul. Asta e primul pas in a schimba felul in care ii percepem pe ceilalti si cam tot ce ne este exterior. Primul pas e constientizarea.

Al doilea pas e sa acceptam si sa ne asumam ca tot ce percepem negativ/pozitiv in altii ne defineste la modul cel mai sincer pe noi insine. Al doilea pas consta in acceptarea si asumarea responsabilitatii. Felul in care ii percep pe ceilalti ma defineste in primul rand pe mine. Vina nu are loc aici, in ecuatia asta. Doar constientizarea salveaza, vina ingroapa.

Al treilea pas e sa incercam cu blandete sa integram si sa schimbam ceea ce percepem ca fiind negativ, fiindca asta ne ajuta realmente, nu judecarea/catalogarea/invinovatirea altora sau a conditiilor externe. Al treilea pas e actiunea.

Odata priceput ca totul ne reflecta, odata acceptat ca asa suntem (fie ca ne place sau nu), tot ce trebuie sa facem e sa intelegem ca problemele, „raul” sau partea negativa sunt iluzorii, ca trebuie sa-i lasam pe ceilalti in noi, sa-i asimilam cu noi insine si sa ne asimilam cu ei, apoi putem face oricand trecerea rapida de la stari negative la stari pozitive, la incredere in sine si in ceilalti.

Universul in care traim, micro sau macro, e un loc cat se poate de sigur. E casa de aici si de acum. La fel cum o casa arata cat de ingrijit, bogat sau sarac, curat sau ordonat este omul care o locuieste, la fel universul arata cum suntem noi de fapt. Curatenia interioara se reflecta in curatenia exterioara. Nu trebuie decat sa facem curat in interiorul nostru ca sa contribuim la o lume mai buna.

Dar ce ne facem cu gunoaiele? Cum sa facem curat fara sa le aruncam? Dar daca le aruncam, unde se duc? Daca nu mai polueaza spatiul nostru limitat, asta nu inseamna ca nu polueaza restul spatiului. Ecologia se ocupa atat de metodele de a crea cat mai putin gunoi, cat si de metodele de a recicla (integra) acest gunoi, de a-l face refolosibil sau util sau de a-l dizolva intr-un mod cat mai putin daunator. Exact asta trebuie sa facem si noi cu gunoaiele interne sau cele pe care le percepem ca fiind externe. Nu pot iubi curatenia fara sa inteleg rostul gunoaielor, fara sa le integrez.

Iubirea si acceptarea (integrarea) celorlalti reflecta cat de mult ne iubim si ne acceptam pe noi insine, sunt ca un bumerang. Daca nu putem pentru noi, putem pentru altii; daca putem pentru noi, atunci putem si pentru ceilalti. Constientizare, asumare/acceptare, actiune. Simplu ca 1-2-3.

Si totusi, in secunda urmatoare, chiar daca facem primul pas si constientizam, reincepem sa ne „atacam”, sa cautam cauze exterioare pentru efectele personale, intr-un cerc vicios ca si karma (cauza-efect), si tot asa pana ne gasim linistea. O s-o gasim cu totii cand vom renunta la conflicte si vom invata sa iubim neconditionat, mai presus si dincolo de dreptate personala, de argumente mentale, de cauze rationale.

Adevarul e intotdeauna la mijloc. Dreptatea fiecaruia e doar o mica si extrem de limitata perspectiva a gandirii proprii, a mintii fiecaruia. Oare putem cuprinde in noi gandurile tuturor? Oare ne putem largi mintea sa cuprinda mintea tuturor? Abia atunci am intelege ca sunt tot atatea perspective cate dreptati individuale. In fiecare minte, in fiecare argument, in fiecare dreptate personala e doar un mic sambure de adevar.

Oare cum ar fi sa ne deschidem, renuntand la limitele identitatii proprii, la numele scris pe buletin, sa incercam sa fim si John, si Carlos, si Abdulah, si David, si Ion, si Zorba, si Isus, si Buddha, etc.? Prima senzatie e de renuntare, ca o moarte a propriei limite, a propriei identitati. Sa fie, oare, asa? Deloc! A doua senzatie e de contopire, regasire, de libertate, de nelimitare, de acasa.

Cum ar fi o lume in care sa nu-i mai judecam pe ceilalti? In care sa vedem doar oameni, ca si noi, nu idioti, prosti, albi sau negri, etc? Cred ca ar fi o lume in care n-ar mai exista conflicte. Cat timp omul va avea conflicte interioare si nu va gasi drumul spre casa (uniunea cu toti ceilalti), atata vreme vor exista conflicte in exterior. Cat timp omul se va lupta in interior, cu sine insusi, cel mai adesea inconstient, cu monstrii sai si cu propriile gunoaie, reziduuri care nu sunt create decat din frica, aparandu-si identitatea si interesele proprii de ceilalti, ascunzandu-si durerile si mintindu-se ca va hoinari vesnic pe acest pamant, pe care-l polueaza cu gunoaiele/fricile lui, chinuit de dorinta de a-si delimita personalitatea si proprietatea in aceasta lume/viata efemera, va fi energetic rupt, ca o celula razleata, de organismul intreg. Contopirea e instantanee, definita de unii drept „trezire”, „revelatie”, nu e un drum propriu-zis.

Noi cautam drumul spre casa. Asta e matricea in care traim: orbecairea drumului spre acasa. Cautam firimituri, ca in Hansel si Gretel, care sa ne arate drumul, dar el nu exista, de fapt. E o iluzie. Suntem ca melcul care isi cara casa in spate si nu o vede, fiindca nu-i in raza lui vizuala, dar o simte si stie cum sa intre in ea. Casa asta suntem toti. Trebuie doar sa ne deschidem sa simtim asta, apoi sa intram. Asta e iesirea din matrice si asta e sfarsitul oricarui conflict.

Nu trebuie sa salvam sau sa vindecam lumea, ea e doar o oglinda. Nu putem salva sau vindeca fiecare suflet, fiindca fiecare are constiinta proprie si vointa proprie. Unora inca le plac intunericul si haosul si de aceea le creeaza. Fiecare om are lumina si posibilitatea de iluminare in el. Fiecare lumineaza ca un chibrit, ca o lanterna sau ca un far drumul sau si al celorlalti. Fiecare vede atat cat lumineaza. Nici Isus si nici Budha n-au putut ilumina intreaga omenire.

Tot ce putem e doar sa facem curatenie in noi, ca si cum am sterge o lampa de praf. De efect vor beneficia toti cei din jurul nostru. Asta e tot ce putem face, iar haosul creat de altii nu ne va atinge, fiindca il vom fi stiut, il vom fi trait deja, pe pielea noastra, ii vom fi gustat deja iluzia otravitor de dulce-amara.

Doar cunoscand ce inseamna acest haos vom putea simti realmente compasiunea. Doar iubind tot ce este, cum este, pentru ca este, vom putea face curatenie in noi, fara frica de a ne murdari dinspre exterior, recicland gunoaiele. Nu putem face curatenie fara sa constientizam existenta gunoiului. Nu exista alt timp decat acum, dar exista aceasta iluzie a timpului curgator, care inseamna schimbare permanenta ca sansa permanenta, fiindca oricand, in orice clipa, se aduna praf sau gunoi, cate unul dintre noi se „trezeste”, unul moare, altul se naste, altul ramane cu masina in sant.

Dar cum sa-i lasam pe ceilalti in noi? Cum sa integram in noi gunoierul de la colt, manelistul de la etaj, drogatul din sant, pitipoanca de la pagina 5, politicianul corupt si agramat, criminalul de la stirile de la ora 5, violatorul de copii, ucigasul de caini, mama care-si abandoneaza copilul, tiganca cersetoare? Ceilalti ne starnesc manie, repulsie, nervi, dar iritarea pe care ne-o provoaca si forma de non-acceptare a lor nu reprezinta decat frica profunda de a nu fi ca ei, delimitarea, respingerea, refuzul de a-i integra in noi. Intrebarea este: putem simti ca suntem una si cu un Hitler si cu un Isus? Suntem, oare, foarte siguri, ca nu-i avem deja in noi?

Un argument foarte simplu. Daca ramanem cu masina in sant, ajutorul gunoierului de la colt sau al prostului agramat nu-i cel mai bun posibil? Conteaza in acel moment cine este persoana care ne ajuta? Conteaza cine e acolo, atata vreme cat este acolo? Deci… conteaza ca ESTE si atat. Pe acelasi principiu, ar trebui sa conteze cine este persoana pe care o ajutam?

Frica e granita care ne rupe de noi insine si de ceilalti. Frica e opusul iubirii. Frica de criminalul in serie nu e decat frica de criminalul din noi. Pana nu vom accepta si nu vom integra si acest criminal, nu vom opri conflictul. Nu vom gasi drumul catre acasa, fiindca el nu exista, e doar un concept, e doar o iluzie. Doar o vom tine din sant in sant. Din cauza fricii c-o sa dam in sant, fix acolo nimerim. Santul sa fie destinatia? De ce nu vedem ca destinatia e inclusa in drum, asa cum soseaua, santul si asfaltul sunt si totodata nu sunt drumul?

 

Copyright Logo Livia Bonarov

Preluare continut de pe acest site.
Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Comments on: "Drumul catre (a)casa" (2)

  1. Reblogged this on vavaly and commented:
    Ce frumos ar fi sa pornim toti pe calea privirii catre noi insine, a cautarii adevarului mai intai in noi si apoi in ceilalti. Ce frumos ar fi sa gasim cu totii drumul spre „acasa”, spre acea casa din inima noastra. Draga Livia, ai asternut aceste ganduri care si pe mine ma framanta de ceva vreme intr-o forma coerenta si usor de inteles de aceea simt bucuria de a le darui si altora.

    Apreciază

  2. Imi era tare dor de postarile tale . Si ma bucur ca ai gasit timp sa asterni aceste interesante ganduri. Motiv de reflectie si meditatie. Toti avem probleme de a gasi calea de a relelationa cu cei din jurul nostru cat mai cordial cu putinta si care sa ne dea pace si bucurie. Astfel de subiecte sunt bune ca ne fac sa ne cercetam mai cu deamanuntul. Din noiembrie am schimbat locul de munca si a trebuit sa pun in practica chiar acest mod de a ma armoniza cu toate colegele mele in numar de doisprezece. Este o provocare si este o mare oportunitate in primul rand pentru a ma schimba eu si a trai in armonie. Se spune ca omul cat traieste invata. E cat se poate de adevarat. Important insa e sa si vrei sa inveti.Judecata altuia e cam asa”Asadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poti dezvinovati; caci prin faptul ca judeci pe altul, te osandesti singur; fiindca tu, care judeci pe altul, faci aceleasi lucruri.” (Rom.2:1)
    Am auzit nu in urma cu mult timp intrebarea : De ce ne-a creat Dumnezeu?, si raspunsul: Pentru ca ne iubeste. Ceea ce cred eu cu convingere este ca suntem creati din dragoste niste fiinte libere carea au scrise legea in inimile lor („Cand Neamurile, macar ca n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, isi sunt singuri lege; si ei dovedesc ca lucrarea Legii este scrisa in inimile lor; fiindca despre lucrarea aceasta marturiseste cugetul lor si gandurile lor, care sau se invinovatesc sau se dezvinovatesc intre ele. Romani 2:14,15”) si care trebuie sa decida singure ce aleg si mai presus trebuie sa iubeasca. Ador definitia dragostei din epistola catre Corinteni, iar ultimul verset este de-a drepul fascinant: „Acum, dar, raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.” (1Cor.13:13)
    Incep din cee in ce mai mult sa observ ca cheia echilibrului interior este exact aceasta dragoste si spre interior si spre exterior. Frica si ingrijorarea sunt cele care ne ravasesc si chiar ne imbolnavesc nu numai mintal , emotional dar chiar si fizic. Bucuria incrderea credinta ne pazesc pentru ca astfel dobandim pace
    Am stat de foarte multe ori si am reflectat la versetele de mai jos si am realizat ca aceste indemnuri reprezinta o reteta care negresit e foarte eficienta:
    „Bucurati-va totdeauna in Domnul! Iarasi zic: Bucurati-va!
    Blandetea voastra sa fie cunoscuta de toti oamenii. Domnul este aproape.
    Nu va ingrijorati de nimic; ci, in orice lucru, aduceti cererile voastre la cunostinta lui Dumnezeu, prin rugaciuni si cereri, cu multumiri.
    Si pacea lui Dumnezeu, care intrece orice pricepere, va va pazi inimile si gandurile in Hristos Isus.
    Incolo, fratii mei, tot ce este adevarat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice fapta buna si orice lauda, aceea sa va insufleteasca.
    Ce ati invatat, ce ati primit si auzit de la mine si ce ati vazut in mine, faceti. Si Dumnezeul pacii va fi cu voi. (Filipeni 4:4…9)
    Multumesc pentru ca totdeauna imi dai teme de gandit..

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: