Comunicarea poate deschide usi! Pentru ca celalalt sa poata accepta un lucru negativ pe care noi il comunicam, o critica, e necesar sa se simta in siguranta, pentru a putea lasa garda jos si a fi dispus sa accepte ceea ce ii propunem. Astfel, in loc sa ne incepem frazele cu: „TU….”, putem alege cu succes, varianta: EU ma simt/sunt… (descrierea emotiilor, sentimentelor, trairilor mele) atunci cand tu… (descrierea comportamentului celuilalt),  pentru ca…. (descrierea efectelor comportamentului celuilalt asupra mea).

Orice schimbare începe cu o acceptare şi nicidecum invers. Metodele psihoterapeutice bazate pe acceptare nu opteaza doar pentru schimbare, ci pe acceptarea insotita de schimbare. Toate izvorasc numai si numai din sine si nu au absolut nicio legatura cu ceilalti.

Shakespeare a spus : „Fiecare este o oglinda pentru celalalt, in care se vede pe sine insusi.” Ar trebui sa invatam sa ne vedem pe noi insine in alte persoane. Asa invatam sa-i acceptam pe ceilalti si pe noi insine si sa ne folosim talentul si abilitatile pentru a face fata situatiei, fara a-i judeca pe altii sau pe noi, ci incercand sa avem atitudinea potrivita pentru a rezolva situatia.

Acceptarea celorlalti prin acceptarea profunda de sine si acceptarea de sine prin acceptarea celorlalti sunt concepte vehiculate in psihoterapiile de diferite facturi, in workshop-uri de dezvoltare personala si nu numai, in team-building-uri si in diverse carti ale unor psihologi de talie internationala, precum psiho-sociologul francez Jacques Salome si psiholoaga canadiana Lise Bourbeau.

Gradul ridicat de autoacceptare aduce cu sine acceptarea altora, respectul fata de celalalt si increderea.

Acceptarea celuilalt nu inseamna ca ne place sau ca aprobam tot ceea ce face o anumita persoana, ci ca realizam o distinctie intre faptul ca ne place/displace o trasatura sau un comportament al acelei persoane, etc., respectiv faptul ca ne place/displace intreaga persoana.

Acceptarea neconditionata presupune acceptarea persoanei cu toate problemele sale, acceptarea lui ca intreg, ca om, fara ca aceasta sa insemne faptul ca suntem de acord cu ceea ce face sau gandeste. Ca oameni, toti suntem la fel de buni si valorosi.

Cei care inca nu cred sau inca nu au descoperit faptul ca toti suntem buni si valorosi nu inteleg suficient de bine principiul oglinzii sau al umbrei, extrem de frecvent vehiculat. Oamenii din jurul nostru nu fac decat sa reflecte ceea ce noi insine suntem, felul in care noi insine ne percepem. De ce? Oare sa fie ei… la fel ca noi? Pai, cum asa, daca tocmai faptul ca sunt diferiti ne deranjeaza? Daca nu au aceleasi gusturi, preferinte ca noi, daca nu se comporta aidoma noastra, daca ne inseala… asteptarile? Asteptarile ne vor otravi absolut mereu viata. Noi vedem in altii DOAR ceea ce ne permite propria perspectiva si atat. Vedem o parte limitata a oamenilor din jur, limitata de propria perceptie. Si adesea pierdem ce poate fi mai important din ceilalti si din ce ne pot oferi, blocandu-ne in a-i judeca/percepe limitat, dupa niste criterii rigide.

In realitate, oamenii sunt mult mai mult decat reusim noi sa vedem in ei. Si fix dupa aceasta perspectiva extrem de limitata ii judecam si ii etichetam sau chiar vrem sa-i schimbam, sa-i incadram in standardele noastre personale, sa-i reconstruim conform credintelor, sabloanelor si dorintelor noastre. Oare asta sa insemne respect fata de sine si de altul? Oare asta sa insemne iubire de sine si pentru ceilalti? Acceptare de sine si pentru ceilalti? Altruism?

Citatul meu preferat: „Toti va vor binele. Nu vi-l lasati luat.” Nu-i lasati pe altii sa va schimbe ca sa va accepte. Nimeni nu stie „binele” nimanui, nimeni nu poate da „binele” nimanui. A incerca sa schimbi un om sau a-i impune anumite criterii pentru a-l accepta nu reflecta decat o forma de intoleranta cu sine, o forma de lupta sau de conflict interior. Acceptarea neconditionata a altuia, respectul pentru acea persoana, pentru imperfectiunile sale, pentru alegerile sale, indica clar gradul de impacare cu sine si nivelul de toleranta.

Tot ce nu ne convine la altul spune ceva despre noi insine. Cautand sa ne inconjuram si sa interactionam numai cu persoane „comode”, care ne sunt pe plac, in compania carora ne simtim in siguranta, confortabil, reflecta ca fugim cu obstinatie sa dam ochii cu ceea ce nu acceptam in noi insine. Tot ce nu asimilam si armonizam din ce percepem ca fiind negativ in noi insine, vom constata ca fiind negativ la altii.

O persoana fericita nici macar nu observa imperfectiunile altora, ale lumii. Creierul sau e invadat de endorfine. De ce le-ar stopa fluxul? Un om implinit, fericit, va vedea numai binele si frumosul din jur.

Imperfectiunile sunt… perfecte, fiindca lumea e imperfecta si cu toate astea functioneaza perfect. Rolul nostru nu este sa devenim perfecti, ci sa reusim sa ne acceptam si sa ne iubim imperfectiunile. Atunci endorfinele ne vor invada creierul cu fericire.

Acesta nu este nicidecum un compromis, ci un adevarat drum evolutiv, o adevarata arta existentiala. Cei care vad lumea, oamenii, pline de imperfectiuni sunt aceia care nu se pot accepta pe sine in totalitate, nu se pot iubi, nu se pot ierta sau continua sa se invinovateasca in interior. Avem dreptul sa gresim, avem dreptul sa fim imperfecti, dar suntem mult mai mult decat suma greselilor sau imperfectiunilor noastre. In noi si in lume zace o frumusete de care isi poate bucura sufletul numai cel pregatit s-o vada, adica acela care o poate vedea intai in sine. Fiindca numai si numai prin sine interactionam cu altii, numai si numai prin ochii sinelui putem percepe/evalua lumea si oamenii.

Recomand cateva articole:

Accepta-te asa cum esti

Te iubesti asa cum esti

Motive pentru care ar trebui sa invatam acceptarea de sine

Acceptarea defectelor

Acceptarea de sine versus cresterea personala

Si cartea lui Cristophe Andre – Imperfecti, liberi si fericiti

Copyright Logo Livia Bonarov

Preluare continut de pe acest site.
Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Comments on: "Acceptarea de sine si a celorlalti" (1)

  1. Ce frumoasa lectire de pedagogie, psihologie, viata…Nici nu eram constienta ca am nevoie de asa ceva. Ma uimeste in continuare in mod placut profunzimea si frumusetea modului in care gandeste. Aceasta poastare mi-a dat mult de gandit si reflectat. E un punct de vedere de perceptie extraordinar de interesant si benefic. Pentru mine vine intr-un moment foarte propice. De pe la jumatatea lunii martie la servici au intervenit niste modificari care m-au adus in situatia de a fi nevoita sa comunic cu din ce in ce mai multi oameni in vederea realizarii unor colaborari. Niciodata nu am fost o persoana diplomata si nu am talent in a comunica.Pentru mine acest gen de munca este grea. Eu cu acesti oameni nu discut decat la telefon sau prin e-mail. Deci modul de vorbire, tonalitatea vocii, cuvintele potrivite sunt de un real folos. Marturisesc ca am emotii de fiecare data cand intru cu ei in discutii. De cate ori stabilesc un nou contact cu cineva e o mare provocare, deoarece trebuie fara sa cunosc persoana sa inteleg din conversatie ce asteptari are si sa ma repliez la ceea ce inteleg ca doreste sa fie informata. Am observat ca rabdarea, blandetea, cooerenta in prezentare sunt foarte importante. Zilele trecute colega mea a stabilit o legatura cu o persoana cu care efectiv nu a putut comunica fiind foarte refractara in a intelege procedurile de lucru. Incercand sa rezolv situatia am discutat cu altcineva din locatia respectiva, explicand acele probleme. Efectiv am vrut sa evit persoana cu care colega mea nu s-a inteles. Ieri am sunat la telefon si am fost nevoita sa vorbesc cu ea. Nu stiu exact cum am reusit dar , dupa primele replici ale ei dure si raspunsurile mele calme dar la obiect, si incercand sa arat ca este inerent la un inceput de proceduri sa existe si incoerente, s-a calmat si a schimbat dintr-o data tonul vocii. Dupa ce am terminat convorbirea m-am gandit ca probabil reactioneaza asa din teama si dorinta de a se autoapara in cazul in care ar fi acuzata pe nedrept.
    E foarte interesant si util sa meditezi la astfel de lucruri si de folos sa le pui in practica. A trai in armonie asta ar trebui sa ne pasioneze mai mult pe fiecare.
    Tot citind aceasta postare m-am gandit ca unul din motivele pentru care nu ma inteleg cu seful meu este ca am comunicat cu el totdeauna din defensiva si nu am abordat modul de vorbire corect. Probabil ca prin modul meu de ai vorbi l-am pus intodeauna intr-o pozitie de inferioritate care mai mult l-a facut sa actioneze si mai rau. De multe ori pentru ca ii lipseste spiritul de initiativa si indrazneala de a rezolva problemele, am apelat si la alte departamente pentru rezolvarea lor. Deci lipsa mea de acceptare si comnicarea precara mai mult a inrautatit lucrurile.
    Si in familie e greu sa comunici cu fiecare membru deoarece fiecare necesita un alt mod de acceptare si abordare. Eu de exemplu cu unul din baietii mei comunic mult mai bine decat cu celalalt. Cei drept cel cu care comunic bine acum in perioada de pubertate a fost dificil de comunicat si cu el. Acum cel mic e in perioada de pubertate si recunosc ca de multe ori nu am rabdarea suficienta cu el. Iata de ce imi place sa citesc despre astfel de teme ca cea din postarea de fata care ma ajuta sa mai invat si apoi sa aplic cunostinte utile.
    Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca existi si iti multumesc ca impartasesti asa ganduri minunate si de folos

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: