M-a atins in credintele mele blocate, in sinapsele intepenite in vechi atasamente, m-a rascolit, m-a pus pe ganduri, deci si-a atins scopul declarat. „What the bleep do we know” e o incursiune in sine, nu doar un film, pe alocuri teribil de amuzant si simpatic. Merita vazut pe indelete si rumegat cum rumega o ierbivora niscai frunze. Ii da ceva de rumegat mintii, o pune sa se priveasca, observator si observat intrebandu-se: „Ce dracu’ stim noi, de fapt?”

E prea grozav acest film ca sa mai comentez ceva. Pur si simplu trebuie vazut. Fiecare va reactiona si va fi rascolit conform nivelului sau de constientizare sau masurii in care ii va permite constiintei sa reactioneze, sa se deschida. E o experienta trasnet!

Un rezumat cu citate din traducerea filmului, pentru cei care nu au posibilitatea sa-l vada:

„La inceput a fost Vidul, abundent, plin cu infinite posibilitati. Iar tu esti una dintre ele. Fizica cuantica, mecanica cuantica, mintea suprema, o retea neuronala… Creierul nu cunoaste diferenta dintre ceea ce vede in mediul inconjurator si ceea ce isi aminteste. Noi suntem pe puntea de comanda a unui simulator, in orice mod am observa lumea din jurul nostru, si atunci cum poti sa continui sa vezi lumea ca fiind reala, daca Sinele, care o determina sa fie reala, este intangibil?

Toate realitatile exista simultan? Exista cumva posibilitatea ca toate viitorurile sa existe in acelasi timp? V-ati vazut vreodata pe voi insiva prin ochii unui altcuiva, care sunteti voi acum? V-ati privit vreodata pe voi insiva, prin ochii Observatorului Ultim? Cine suntem? De unde venim? Ce ar trebui sa facem? Si incotro ne indreptam? De ce suntem aici? Aceasta este intrebarea suprema, nu-i asa? Ce este realitatea?”

Fiecare epoca, fiecare generatie isi are presupunerile sale incorporate: ca Pamantul e plat, ca e rotund, etc. Exista sute de presupuneri ascunse, lucruri pe care le consideram adevarate si care pot sau nu sa fie adevarate. Bineinteles ca in marea majoritate a cazurilor, din punct de vedere istoric, aceste lucruri nu sunt adevarate. Asa ca este posibil, daca luam in considerare si istoria, ca multe dintre lucrurile pe care le consideram implicit a fi adevarate, despre lume, pur si simplu sa nu fie adevarate. Suntem blocati in aceste precepte, adesea chiar fara sa stim. E o paradigma. Materialismul modern le rapeste oamenilor nevoia de a se simti responsabili. Si destul de des acelasi lucru il face si religia. Dar eu cred ca, luand suficient de mult in serios mecanica cuantica, responsabilitatea ne revine astfel noua, direct!

De ce oare re-cream permanent aceeasi realitate? De ce avem mereu acelasi tip de relatii? De ce de avem mereu acelasi fel de loc de munca, la nesfarsit? In acest infinit ocean de potentialitati existente in jurul nostru, cum se face ca re-cream in continuare aceleasi realitati? Nu e uimitor ca avem la dispozitie atatea potentialuri si optiuni, care exista, atata doar ca noi nu suntem constienti de ele? Este posibil, oare, sa fim atat de conditionati de viata noastra zilnica, atat de conditionati de modul in care ne cream viata, incat ne lasam pacaliti de ideea ca nu avem nici un fel de control? Ati fost conditionati sa credeti ca lumea exterioara e mai reala decat cea interioara. Acest nou model stiintific este exact opusul. Afirma ca ceea ce se petrece in interiorul nostru va crea evenimentele care se petrec in afara noastra.

Creierul proceseaza 400 de miliarde biti de informatie pe secunda. Dar noi suntem constienti doar de 2000. Iar constientizarea celor 2000 de biti se refera doar la mediul inconjurator, la corpul nostru si la timp. Traim intr-o lume din care tot ce vedem este doar varful ice-berg-ului, proverbialul varf al unui imens ice-berg cuanto-mecanic.

De fapt, universul este in cea mai mare parte gol. Ne place sa consideram spatiul ca fiind gol si materia solida. Dar, de fapt, materia nu contine absolut nimic, e complet lipsita de substanta. Sa luam, de exemplu, un atom. Il consideram ca fiind un fel de bila solida. Apoi spunem: <Nu, stai asa, de fapt exista un punct minuscul si dens, chiar in centru, inconjurat de un nor pufos de electroni probabili, osciland intre existenta si non-existenta.> Si apoi se dovedeste ca nici macar acest lucru nu e adevarat. Chiar si nucleul pe il consideram ca fiind atat de dens, alterneaza intre existenta si non-existenta, la fel de aleatoriu ca si electronii. Cel mai solid lucru pe care-l putem spune despre toata aceasta materie nesubstantiala este ca-i mai degraba ca un gand, e ca un bit concentrat de informatie. Lucrurile nu sunt alcatuite din ceva brut, ci din idei si concepte. Din informatie.

Electronii au o incarcatura electrica care ii respinge pe ceilalti electroni inainte de a-i atinge. Asa ca nimeni nu atinge nimic.

Numai in cadrul experientei constiente ni se pare ca inaintam in timp. In teoria cuantica, ne putem deplasa si inapoi in timp.

Intotdeauna aleg mai intai cine sa fiu.(…) Cand nu te uiti, e ca un val. Cand te uiti, e ca o particula. Cand nu le privesti, exista valuri de posibilitati. Cand le privesti, atunci exista particule de posibilitati. O particula pe care o consideram ca fiind ceva solid, de fapt exista intr-o asa-numita super-pozitie, care e ca niste valuri extinse de locatii posibile. Iar particula exista in toate acele locuri in acelasi timp. In clipa in care ne focalizam asupra ei, se stabilizeaza brusc intr-una singura dintre acele pozitii posibile. Super-pozitionarea cuantica afirma ca o particula poate exista simultan in doua sau mai multe locuri sau stari. Acesta e un concept foarte bizar si una dintre calitatile esentiale ale lumii cuantice.

Cum poate un sistem sau un obiect sa fie in doua sau mai multe stari in acelasi timp? In loc sa ne gandim la lucruri ca fiind lucruri; pentru ca fiecare avem obiceiul de a ne gandi ca tot ce e in jurul nostru e deja un lucru concret, care exista fara contributia mea, fara alegerea facuta de mine. Trebuie sa eliminam radical acest tip de gandire si in locul sau sa recunoastem ca pana si lumea materiala din jurul nostru: scaunele, masa, camera, covorul, chiar si aparatul de filmat, toate acestea nu sunt nimic altceva decat posibile vibratii ale constiintei. Si in fiecare clipa, eu aleg una dintre acele miscari vibratorii, pentru a-mi aduce experienta in manifestare. Acesta este singurul mod de gandire radicala, pe care este necesar sa il dezvoltati. Dar e ceva atat de radical si de dificil pentru ca tendinta noastra este sa consideram ca lumea este deja ceva acolo, in afara noastra, independent de experienta noastra. Nu este asa. Fizica cuantica e foarte clara in aceasta privinta. Chiar si Heisenberg, co-descoperitorul fizicii cuantice, a spus ca atomii nu sunt lucruri, ci doar tendinte. Deci, in loc sa va ganditi la lucruri, trebuie sa va ganditi la posibilitati. Toate sunt posibilitati ale constiintei.

Stim ce face un observator, din perspectiva fizicii cuantice, dar nu stim cine sau ce este de fapt Observatorul. Asta nu inseamna ca n-am incercat sa gasim un raspuns. Am cautat, am intrat in creierele voastre, prin toate orificiile pe care le aveti, ca sa gasim ceva numit Observatorul, si nu era nimeni acasa. Nu e nimeni in creier, nu e nimeni in cortexul cerebral, nu e nimeni in regiunea sub-corticala sau limbica a creierului, nu e nimeni acolo care sa se numeasca Observatorul. Si cu toate acestea, cu totii avem experienta aceasta, de a fi ceva care se numeste Observatorul, care observa lumea din afara. Sa fie acest Observator, care ii pare atat de complicat intelegerii, lumea nebuna si ciudata a particulelor cuantice? Si modul in care reactioneaza? Sa fie, atunci, acesta Observatorul? In modelul meu, Observatorul este spiritul din interiorul celor patru invelisuri ale corpului bio-energetic. E asemenea spiritului si masinii, e ca si constiinta care conduce vehiculul si observa mediul inconjurator.

Stiinta modului in care gandurile influenteaza moleculele este necunoscuta. Cu exceptia moleculelor de apa, bineinteles. Si este intr-adevar fascinant daca va ganditi ca 90% din corpul nostru este apa. Te face sa-ti pui intrebari, nu-i asa? Daca gandurile pot influenta astfel apa, imagineaza-ti cum ne ne pot influenta pe noi! Bineinteles! Gandurile pot ele singure sa transforme corpul. Gandurile majoritatii oamenilor nu influenteaza realitatea, intr-un mod constant si substantial, pentru ca ei nu cred ca pot sa faca asta. Ei scriu o intentie si apoi o sterg, crezand ca e o copilarie: <Eu nu pot face asta.> Apoi o scriu din nou si iarasi o sterg. Asa ca, in medie, aceasta produce un efect foarte mic, in timp. Si practic totul se reduce la faptul ca ei cred ca nu pot face aceasta.

Atunci cand ne gandim la lucrurile din jur, facem realitatea mai concreta decat este. Acesta este punctul in care ne blocam. Ne blocam in similitudinea realitatii. Daca realitatea este concreta, atunci, evident, eu sunt insignifiant, nu pot sa o schimb. Dar daca realitatea este posibilitatea mea, o posibilitate a constiintei in sine, atunci apare imediat intrebarea: <Cum pot sa o schimb? Cum pot sa o imbunatatesc? Cum pot sa o fac mai fericita?> Vedeti cum ne extindem propria imagine? In cadrul vechiului tipar de gandire, eu nu pot schimba nimic, pentru ca eu nu am nici o functie in cadrul realitatii. Realitatea este deja acolo. E formata din obiecte materiale, care se deplaseaza in felul lor, in virtutea unor legi deterministe precise. Iar matematica determina ce anume vor face, intr-o situatie data. Eu, experimentatorul, nu am nici cea mai mica influenta. In cadrul noii viziuni, matematica ne poate oferi intr-adevar ceva, ne ofera posibilitatile pe care toate aceste miscari si le pot asuma, dar nu ne poate oferi experienta efectiva, pe care o vom trai in constiinta noastra. Eu aleg aceasta experienta. Prin urmare, eu efectiv imi creez propria realitate.

Te-ai intrebat vreodata din ce sunt facute gandurile? Exista o substanta din care sunt facute gandurile? Cred ca pur si simplu depinde de ce anume consideri ca e real. Lumea e alcatuita din linii temporale posibile ale realitatii, pana in momentul in care alegem. Toate realitatile exista simultan intr-un camp cuantic? Definitia pe care o dau eu dependentei e foarte simpla: un proces pe care nu-l poti opri. Exista lumi diferite in care locuim: lumea macroscopica pe care o vedem, exista o lume a celulelor, a atomilor nostri, a nucleilor, lumi complet diferite care isi au fiecare limba si matematica sa proprie. Nu numai ca sunt mici, dar fiecare lume este complet diferita. Dar sunt in acelasi timp si complementare, pentru ca eu sunt atomii mei si sunt in acelasi timp si celulele, sunt si fiziologia mea macroscopica. Toate sunt adevarate, atata doar ca exista diferite nivele ale adevarului. Nivelul cel mai profund al adevarului, revelat de stiinta si de filozofie, este adevarul fundamental al unitatii. La nivelul cel mai profund, sub-nuclear al realitatii noastre, suntem practic UNUL SI ACELASI cu totii.

Majoritatea problemelor produse de religie si de diversele curente filozofice aparute de-a lungul secolelor au fost niste greseli, pentru ca asa au si aparut: de la ideea ca Dumnezeu este o fiinta distincta si separata de noi, o fiinta pe care trebuie sa o venerez, sa o cultiv si sa o multumesc, si de la care sa sper ca voi obtine o recompensa la sfarsitul zilelor mele. Dar Dumnezeu nu e asa, asta e o blasfemie. Dumnezeu este ceva atat de necuprins si unele parti, majoritatea partilor sale, care sunt asociate cu religia organizata, sunt un lucru pe care eu il resping si care cred ca a facut mult rau lumii: femeilor, fiintelor oprimate si cladirii de la World Trade Center. Si totusi, in acelasi punct, avem epifania unei stiinte extraordinare: punctul cel mai apropiat in care a ajuns stiinta pentru a explica interpretarea lui Isus, ca samanta de mustar e mai mare decat Imparatia Cerurilor. Singura stiinta care se potriveste cu aceasta analogie e fizica cuantica. Acum avem o tehnologie extraordinara, de la magneti anti-gravitationali la campuri magnetice de energie nula. Avem toate astea si totusi mai pastram acest concept urat si superstitios, de suburbie, despre Dumnezeu.

Dumnezeu e cu siguranta mai maret decat cea mai mare dintre slabiciunile omenesti.

Cum poate orice barbat sau femeie sa pacatuiasca impotriva unei asemenea maretii a mintii? Cum poate o mica unitate de carbon de pe Pamant, din suburbiile Caii Lactee, sa-l tradeze pe Dumnezeu cel atotputernic? Asa ceva este imposibil. Nivelul arogantei este egal cu nivelul controlului detinut de cei care il creeaza pe Dumnezeu dupa chipul si asemanarea lor.

Creierul, atunci cand indosariaza gandurile, seamana cu imaginea unui nor de furtuna. Sinapsa neuronala e asemenea cerului dintre furtuna si pamant, pamantul fiind partea receptiva a sinapsei. Si-l vedeti aici pe Dumnezeu, in norii tumultosi de pe cer. Vedeti impulsurile electrice cum se deplaseaza de-a lungul fasiilor de lumina. Vedeti apoi cum lovesc solul. Creierul pare cuprins de o furtuna puternica atunci cand prezinta un gand coerent. Dar nimeni nu a vazut vreodata gandurile. Ceea ce vad neurofizicienii este o furtuna dezlantuita in diverse zone ale creierului. Aceste zone corespund anumitor parti ale corpului si stimulilor la care raspunde fiinta. E o imagine holografica: furie, instinct criminal, ura, compasiune, iubire… Creierul nu face diferenta intre ceea ce vede in mediul inconjurator si ceea ce isi aminteste, pentru ca in ambele situatii sunt activate aceleasi retele neuronale. Creierul este alcatuit din celule nervoase foarte mici, numite neuroni. Acesti neuroni au niste ramificatii subtiri, prin intermediul carora se conecteaza la alti neuroni, formand astfel o retea neuronala. Fiecare punct de conexiune este integrat intr-un gand sau intr-o amintire. Creierul alcatuieste concepte prin intermediul legii memoriei asociative. De exemplu, ideile, gandurile si sentimentele sunt toate incorporate si interconectate in aceasta retea neuronala. Toate prezinta o relatie posibila, unele cu celelalte.

Conceptul si sentimentul de iubire, de exemplu, este depozitat in aceasta vasta retea neuronala. Dar noi construim conceptul de iubire din multe alte idei diverse. Unii oameni au asociat iubirea cu dezamagirea. Si atunci cand se gandesc la iubire, experimenteaza amintirea durerii, tristete, manie sau chiar furie. Furia poate fi conectata de sentimentul de durere, care poate fi legat de o persoana, care e si ea conectata la sentimentul iubirii. Ne construim modele referitoare la modul in care vedem lumea exterioara. Si cu cat avem mai mai multe informatii, cu atat ne rafinam modelul, intr-un fel sau altul. Asa ca practic ajungem sa ne spunem noua insine o poveste referitoare la modul in care este lumea exterioara. Orice informatie pe care o procesam, orice informatie care intra in sistemul nostru, din mediul exterior, e intotdeauna colorata de experientele pe care le-am avut si de un raspuns emotional, pe care il prezentam ca reactie la input-ul respectiv. Cine e la comanda atunci cand ne controlam emotiile sau cand raspundem la emotiile noastre? Stim, din punct de vedere fiziologic, ca celulele nervoase care se activeaza simultan, se conecteaza intre ele. Daca practicam un lucru in mod repetat, celulele nervoase respective se vor conecta intre ele, dobandind o relatie pe termen lung. Daca va enervati sau va simtiti frustrati zilnic, daca suferiti zilnic, daca va gasiti motive sa va simtiti victimizati in viata, atunci practic voi va reconfigurati si va reintegrati zilnic reteaua neuronala. Si asa reteaua neuronala respectiva are o relatie pe termen lung cu toate celelalte celule nervoase numite Identitate. Mai stim, de asemenea, ca celulele nervoase, care nu sunt activate simultan, nu mai sunt nici interconectate intre ele, si isi pierd astfel relatia pe termen lung pentru ca, de fiecare data cand noi intrerupem un proces de gandire care produce un raspuns chimic in corpul nostru, de fiecare data cand il intrerupem, celulele nervoase conectate intre ele, incep sa rupa relatia pe termen lung dintre ele. Atunci cand incepem sa intrerupem si sa observam, dar nu din perspectiva relatiei stimul-raspuns si a reactiei automate, ci prin observarea efectelor produse, atunci nu mai suntem persoana corp-minte-constiinta-emotii, care raspunde la mediul inconjurator ca un mecanism automat.

Asta inseamna ca emotiile sunt bune sau rele? Nu. Emotiile sunt configurate pentru a amplifica, printr-un proces chimic, o parte a memoriei pe termen lung. De asta le avem. Toate emotiile sunt substante chimice imprimate holografic.

Cea mai sofisticata farmacie din univers e aici, in interiorul nostru. Exista o parte a creierului numita hipotalamus. Hipotalamusul e ca o mini-fabricuta, unde se asambleaza substante chimice corespunzand anumitor emotii pe care le experimentam. Aceste substante chimice se numesc peptide. Ele sunt alcatuite din mici lanturi secventiale de amino-acizi. Corpul este practic o unitate de carbon care fabrica 20 de amino-acizi diferiti. Impreuna, ele formeaza structura sa fizica. Corpul este o masina care produce proteine. In hipotalamus, micile lanturi de proteine, numite peptide, sunt asamblate in anumite neuro-peptide sau hormoni neuronali, care se potrivesc cu starile emotionale pe care le experimentam zilnic. Deci, exista substante chimice pentru furie, tristete, pentru starea de victima, pentru pofta. Exista substante chimice care se potrivesc fiecarei stari emotionale pe care o experimentam. In clipa in care experimentam acea stare emotionala in corpul sau in creierul nostru, hipotalamusul va asambla imediat peptida respectiva si apoi o va elibera in fluxul sanguin. Din momentul in care ajunge in sange, ea isi croieste drum pana la diverse centre sau parti ale corpului nostru. Fiecare celula a corpului nostru are acesti receptori exteriori. O singura celula poate avea mii de receptori la suprafata sa, deschizand-o catre lumea din afara. Atunci cand o peptida ajunge la suprafata celulei, e ca o cheie care intra in broasca, se pozitioneaza pe suprafata receptoare, se conecteaza ca si cum s-ar rasuci acolo. E ca o sonerie care suna si transmite un sunet in interiorul celulei.

Va intrebati daca emotiile sunt ceva rau. Nu sunt ceva rau. Sunt viata. Ne coloreaza si ne imbogatesc experienta. Dependenta noastra de ele, insa, constituie o problema. Majoritatea oamenilor nu-si dau seama, atunci cand inteleg ca sunt dependenti de emotii, ca nu e doar un proces psihologic, ci unul bio-chimic. Ganditi-va la urmatorul lucru: heroina foloseste acelasi mecanism de receptie, la nivel celular, ca si compusii chimici emotionali. E usor, deci, sa ne dam seama ca, daca putem fi dependenti de heroina, atunci putem deveni dependenti de orice neuro-peptida, de orice emotie.

Mintea noastra ne creeaza practic corpul. Deci, totul incepe la nivel celular. Celula este o masinarie care produce proteine. Corpul primeste semnalele din creier. Receptorii se schimba din punctul de vedere al senzitivitatii. Daca un anumit receptor, pentru o anumita substanta sau lichid produs de corpul nostru, este bombardat mult timp si la intensitate mare, practic se va diminua. Vor fi mai putini asemenea receptori. Sau va fi astfel influentat, incat sa fie practic de-senzitivizat sau redus la un nivel foarte scazut. Prin urmare, aceeasi cantitate din drogul sau lichidul intern respectiv va cauza un raspuns mult mai redus. Daca bombardam celula cu aceeasi atitudine si cu aceiasi compusi chimici, zilnic, la nesfarsit, atunci cand celula respectiva se hotaraste in cele din urma sa se divida si produce o celula-sora sau o celula-fiica, celula urmatoare va avea mai multe locatii receptoare pentru acele neuro-peptidele emotionale si mai putine locatii receptoare pentru vitamine, minerale si alti compusi nutritionali, pentru schimbul intercelular de hrana sau chiar pentru eliminarea produsilor reziduali. Orice proces de imbatranire este rezultatul unei productii deficitare de proteine.

Asa ca atunci cand apare intrebarea: <Conteaza intr-adevar ce mancam?>, mai are procesul nutritiv vreun efect, daca celula nu mai are nici macar locatiile receptoare, dupa 20 de ani de abuz emotional, macar pentru a primi sau permite intrarea compusilor nutritionali necesari mentinerii sanatatii?

De ce sunteti dependenti? Pentru ca nu aveti nimic altceva mai bun la dispozitie! Si nici n-ati visat la ceva mai bun, pentru ca nimeni nu v-a invatat vreodata cum sa visati la ceva mai bun.

Oare sunteti rai? Nu cred ca sunteti rai. Oare sunteti buni? Nu cred nici ca sunteti buni. Cred ca sunteti Dumnezeu.

Noi nu existam in centrele asociative din creierele noastre, care ne afirma din nou identitatea si personalitatea. Oamenii de rand din lumea aceasta, care traiesc si considera viata ca fiind plictisitoare sau care nu se simt inspirati de viata, cred asta pentru ca nu au facut nicio incercare sa obtina cunostintele si informatia care sa-i inspire. Ei sunt atat de hipnotizati de mediul in care traiesc, prin intermediul mass-media, al televiziunii, al unor oameni care traiesc si creeaza idealuri. Toti se straduiesc sa devina asemenea acelor idealuri. Sunt idealuri pe care nimeni nu le poate atinge de fapt, legate de aspectul fizic si de definitiile date frumusetii. Ca si valoare, acestea sunt toate iluzii carora multi oameni li se abandoneaza si-si traiesc vietile in mediocritate. Omul poate sa traiasca acea viata si poate sa nu-si doreasca niciodata sa urce la suprafata, sa vrea sa fie altceva. Dar daca se ridica totusi la suprafata si se intreaba: <Exista si altceva?> sau <De ce sunt aici?>, <Care e scopul vietii?>, <Incotro ma indrept?>, <Ce se intampla cand mor?> Cand incep sa-si puna aceste intrebari, oamenii incep sa tatoneze si sa interactioneze cu perceptia faptului ca poate au o cadere nervoasa, dar de fapt atunci vechile lor concepte si felul in care-si vizualizeaza viata in lumea aceasta incep sa se prabuseasca.

Suntem pe un teritoriu in totalitate nou, din creierul nostru, si deoarece suntem pe un teritoriu complet nou, practic ne reconfiguram creierul si efectiv ne reconectam la un nou concept, care practic ne transforma din interior spre exterior.

Daca imi modific mintea, schimb astfel si ceea ce aleg? Daca imi modific alegerile, mi se va schimba si viata? De ce nu ma pot schimba? De ce anume sunt dependent? Ce lucru, de care sunt atasat din punct de vedere chimic, voi pierde? Si ce persoana, loc, moment in timp sau eveniment, de care sunt atasat din punct de vedere chimic, nu vreau sa le pierd pentru a nu fi nevoit sa experimentez reactia chimica care ar putea rezulta din aceasta? De aici rezulta tragedia umana.

Care este singura planeta locuita din Calea Lactee? Care are aceasta profunda si imensa supunere in fata religiei? Stiti de ce s-a intamplat asta? Pentru ca oamenii au tras o linie de demarcatie intre bine si rau. Daca fac asa, o sa fiu pedepsit de Dumnezeu. Daca fac altfel, o sa fiu rasplatit. Aceasta este o descriere foarte slaba, care incearca sa ne faca o harta a caii pe care sa o urmam in viata. Cu rezultate deplorabile. Pentru ca, de fapt nu exista ceva numit bine sau rau. La modul acesta noi judecam lucrurile mult prea superficial. Asta inseamna ca sunt in favoarea pacatului si a licentiozitatii? A depravarii? Nu. Asta inseamna, pur si simplu, ca e nevoie sa ne imbunatatim modul de exprimare si intelegere a lucrurilor cu care avem de-a face aici. Exista anumite lucruri pe care le fac si care stiu ca ma vor face sa evoluez. Exista alte lucruri care nu ma vor face sa evoluez. Dar niciunele nu sunt bune sau rele. Nu exista un Dumnezeu care abia asteapta sa te pedepseasca pentru ca ai facut intr-un fel sau altul. Nu exista un Dumnezeu care-i condamna pe oameni. Toti suntem Dumnezei.

Dumnezeu este o super-pozitie a spiritului existent in toate lucrurile. Cu totii suntem Dumnezeu, ca alcatuire. Trebuie sa mergem pe calea aceasta. Si intr-o zi va trebui sa iubiti abstractul la fel de mult pe cat iubiti starea de dependenta.

Creierul e capabil sa faca milioane de lucruri diferite. Oamenii ar trebui sa afle cat de capabili sunt, de fapt, si cat de performanta este de fapt mintea lor. Cunoasterea acestui fapt incredibil poate sa faca atat de multe pentru noi, ne poate ajuta sa invatam, ne putem chiar transforma si adapta, putem deveni mai buni decat suntem si ne poate chiar ajuta sa ne transcendem conditia. Poate exista chiar un mod prin care sa ne duca la un nivel superior al existentei noastre, la care sa putem intr-adevar intelege lumea intr-un mod mai profund, la un nivel la care sa putem intelege relatia noastra cu celelalte lucruri si fiinte intr-un mod mai profund. Totodata, putem sa ne atribuim o semnificatie mai profunda noua insine si lumii din care facem parte. Putem arata ca exista o parte spirituala a creierului nostru, ca e o parte la care putem avea acces cu totii. E ceva ce putem face cu totii.

Trebuie sa formulam ceea ce ne dorim si sa ne concentram atat de mult, sa fim atat de focalizati asupra acestui lucru, sa fim atat de constienti de el, incat sa ne pierdem pe noi insine, sa pierdem notiunea timpului si a identitatii noastre. In clipa in care suntem atat de implicati in acea experienta, incat pierdem notiunea propriei fiinte, a timpului, imaginea aceea e singura imagine care devine reala. Cu totii am trait aceasta experienta cand ne-am hotarat ca ne dorim ceva. Aceasta este fizica cuantica in actiune. Aceasta este realitatea care se manifesta. E Observatorul in actiune. Constiinta voastra ii influenteaza pe cei din jur, influenteaza proprietatile materiei. Va influenteaza viitorul. Voi participati la crearea propriului vostru viitor.

V-ati privit vreodata pe voi insiva prin ochii unui altcuiva, care sunteti voi acum? Asta DA initiere!

Eu sunt mult mai mult decat cred ca sunt. Si pot fi chiar mai mult decat atat. Pot sa influentez mediul inconjurator, pe ceilalti oameni, pot sa influentez chiar si spatiul, pot sa influentez viitorul. Sunt responsabil pentru toate acestea. Nu sunt separat de mediul inconjurator. Suntem una. Sunt legat de tot ce este in jurul meu. Nu sunt singur. A sti ca exista aceasta interconexiune a intregului univers, ca suntem interconectati intre noi si in acelasi timp interconectati cu intregul univers la un nivel fundamental, cred ca e cea mai buna explicatie posibila data spiritualitatii.

Cred ca scopul nostru aici este sa ne dezvoltam inzestrarile si potentialitatile si sa invatam sa fim niste creatori care actioneaza efectiv. Suntem aici ca sa fim creatori! Ne aflam aici ca sa infiltram spatiul cu idei si opere ale gandului. Suntem aici ca sa facem ceva cu viata aceasta! Ca sa recunoastem identitatea cuantica. Ca sa recunoastem locul in care avem intr-adevar posibilitatea de a alege. Pentru a recunoaste existenta mintii. Atunci cand apare aceasta schimbare de perspectiva, putem spune ca respectiva fiinta s-a iluminat. Mecanica cuantica ii permite intangibilului fenomen al libertatii sa se intrepatrunda cu natura umana.

Fizica cuantica, foarte succint vorbind, este o fizica a posibilitatilor. In mod fundamental, ridica intrebarile: <Ale cui sunt posibilitatile? Cine alege dintre aceste posibilitati, pentru a ne oferi evenimentul experimentat efectiv?> Singurul raspuns satisfacator, atat din punct de vedere logic cat si al semnificatiei, este: constiinta este fundamentul oricarei fiintari.

Trebuie sa cautam cunoasterea, fara nicio interferenta a dependentelor noastre. Daca putem face asta, vom manifesta cunoasterea in realitate, iar corpurile noastre o vor experimenta in noi moduri, prin intermediul unor noi procese chimice, al unor noi holograme, prin intermediul acelui <altundeva> al mintii, dincolo de visele noastre cele mai nesabuite. Cu totii vom atinge, intr-o buna zi, nivelul avatarelor, despre care doar am citit pana acum in carti, precum Buddha-sii si Isus… Bine ati venit in Imparatia Cerurilor, fara o Judecata de Apoi, fara ura, fara incercari, fara nimic altceva…”

Comments on: "What the bleep do we know?" (1)

  1. Oaw! Minunat articol. ! Rascolitor si incitant!. L-am citit cu aviditate si trebuie sa spun ca mi s-a parut deosebit de interesant.Multumesc ca l-ai postat. Ma gandeam cat de mult am stat pe bancile scolii si cat de mult am invata acolo , ne este doar in parte de folos. Viata e o scoala din care ar trebui sa iintelegem lucruri profunde. Mi-a placut expresia „M-a atins in credintele mele blocate, in sinapsele intepenite in vechi atasamente, m-a rascolit, m-a pus pe ganduri, deci si-a atins scopul declarat” , cred ca suntem prea preocupati de materialul din care suntem facuti decat de ce genereaza toate acestea sa functioneze ca un tot unitar. Intr-adevar e terbi l de interesant ce am citit. Articolele tale au un efect benefic si anume ca te fac sa „ gandesti” si sa iti reamintesti intrebari la care nu ai avut raspunsuri si pe care le-ai abandonat, sau pe care inca nu ti le-ai pus, dar care au un rol esential in a dobandi intelegere si autocunoastere de sine si a ceea ce te inconjoara. Mergem pe prejudecati si definitii inradacinate in soicietatea in care traim si in mintile noastre si ne e teama sa le desfintam sa acceptam noul si libertatea de a patrunde in lumea dincolo de aparente. Mi-a placut :” Materialismul modern le rapeste oamenilor nevoia de a se simti responsabili. Si destul de des acelasi lucru il face si religia. Dar eu cred ca, luand suficient de mult in serios mecanica cuantica, responsabilitatea ne revine astfel noua, direct!” si ceea ce numim noi optimism sau gandire pozitiva e foarte frumos spus in :” Deci, in loc sa va ganditi la lucruri, trebuie sa va ganditi la posibilitati. Toate sunt posibilitati ale constiintei.” M-am confruntat cu acest concept cand am citit despre puterea credintei , a gandului si ma tot intrebam cum e posibil ca gandul sa poata infaptui modificari structurale atat de mari :” „Adevarat va spun ca, daca ati avea credinta cat un graunte de mustar, ati zice muntelui acestuia: „Muta-te de aici acolo”, si s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinta. (Mat.17:20); Si Domnul a zis: „Daca ati avea credinta cat un graunte de mustar, ati zice dudului acestuia: „Dezradacineaza-te si sadeste-te in mare”, si v-ar asculta. (Luc.17:6) Eu cred ca in aceaste afirmatie se vede cat se poate de clar ca puterea gandului este imensa atunci cand noi credem lucru acesta. Este nevoie ca sa exersam si sa meditam asupra modului nostru de a gandi. Sa ne reinnoim gandirea oridecateori este cazul: „Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti, prin innoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea buna, placuta si desavarsita.” (Rom.12:2); si sa va innoiti in duhul mintii voastre,” (Efes.4:23).
    Mi-a placut intrebarea si raspunsul „Te-ai intrebat vreodata din ce sunt facute gandurile? Exista o substanta din care sunt facute gandurile? Cred ca pur si simplu depinde de ce anume consideri ca e real.” Da multi il considera pe Dumnezu asa ca o persoana cu puteri deosebite , dar El insusi prin intruparea Domnului Isus din Dumnezeu a dat o definitie deosebita despre El: ” „La inceput era Cuvantul, si Cuvantul era cu Dumnezeu, si Cuvantul era Dumnezeu. El era la inceput cu Dumnezeu.Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El. In El era viata, si viata era lumina oamenilor. Lumina lumineaza in intuneric, si intunericul n-a biruit-o. A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. El a venit ca martor, ca sa marturiseasca despre Lumina, pentru ca toti sa creada prin el. Nu era el Lumina, ci el a venit ca sa marturiseasca despre Lumina. Lumina aceasta era adevarata Lumina, care lumineaza pe orice om, venind in lume. El era in lume, si lumea a fost facuta prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred in Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu;nascuti nu din sange, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Si Cuvantul S-a facut trup si a locuit printre noi, plin de har si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava intocmai ca slava Singurului nascut din Tatal”(Ioan 1:1…14). Cuvinte ca Tata Fiu sunt folosite pentru a pricepe noi mai usor . Dar este cat epoate de clara espresia „La inceput era Cuvantul” adica informatia materializata . Si ideea de sfanta treime Dumnezeu Tatal Fiul si Duhul Sfant exprima aceasta uniune a materializarii si informatie si puterii. Desi imi e greu sa exprim prin cuvint,e la fel de frumos ca tine ,eu cred ca suntem din Dumnezeu si intruparea Domnului Isus e materializarea de care avea nevoie omenirea ca sa fie salvata si indrumata sa se indrepte spre un mod corect de gandire departe de conceptul strict materialist. Pacatul este de fapt un mod incorect de a gandi autodistrugator pentru persoana care il face, pentru cei din jur si pentru mediu inconjurator. Modul constient sau inconstient in care ne folosim gandul si puterea ascunsa a sufletului pot fi benefice sau distrugatoare in functie de cat sunt ele de pozitive sau negative.
    Sunt de acord ca s-au facut afirmatii gresite de perceptie a lui Dumnezeu care l-au separat de noi. Biblia nu afirma asa ceva din contra este scris: „Eu am zis: „Sunteti dumnezei, toti sunteti fii ai Celui Preainalt.” (Ps.82:6); „Spuneti-ne ce se va intampla mai tarziu, ca sa stim ca sunteti dumnezei, faceti macar ceva bun sau rau, ca sa vedem si sa privim cu totii. (Isa.41:23); Isus le-a raspuns: „Nu este scris in Legea voastra: „Eu am zis:sunteti dumnezei”? (Ioan.10:34) Avem revelatia unei lumi nevazute . Despre acest subiect a existentei lucrurilor vazute create din lucruri nevazute, ceea ce afirma si fizica coantica cred ca reiese foarte bine si din versetele : „Pentru ca prin El au fost facute toate lucrurile care sunt in ceruri si pe pamant, cele vazute si cele nevazute: fie scaune de domnii, fie dregatorii, fie domnii, fie stapaniri. Toate au fost facute prin El si pentru El.” (Col.1:16) si cine este El? El este Cuvantul intrupat. „Si credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad. Pentru ca, prin aceasta, cei din vechime au capatat o buna marturie. Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvantul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad”(Evrei 11:1…3)
    Am primit cu placere expresia:” Cum poate orice barbat sau femeie sa pacatuiasca impotriva unei asemenea maretii a mintii? Cum poate o mica unitate de carbon de pe Pamant, din suburbiile Caii Lactee, sa-l tradeze pe Dumnezeu cel atotputernic? Asa ceva este imposibil. Nivelul arogantei este egal cu nivelul controlului detinut de cei care il creeaza pe Dumnezeu dupa chipul si asemanarea lor.”, pentru ca si eu cred ca asa se percepe conceptia de Dumnezeu din pacate.
    Foarte frumoase si de folos introspectiile legate de minte si sentimente. Am
    sa recitesc cu placere aceasta postare care ne reaminteste un mod important de gandire de folos si care zideste.
    „Toate lucrurile sunt ingaduite, dar nu toate sunt de folos. Toate lucrurile sunt ingaduite, dar nu toate zidesc. (1Cor.10:23)

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: