Being John Malkovich

As putea incepe ca in “Arizona Dream”: “This is a film about a fish. This is a film about a man and a fish. This is a film about the dramatic relationship between man and fish”. Acesta este un film despre un papusar. Acesta este un film despre relatia dramatica dintre un papusar si papusile lui. E un film despre identitate. Despre a fi tu insuti, cineva, oricine sau „Being John Malkovich”.

Omul e mintea lui, iar mintea devine identitate. Papusa singuratica, manipulata, incearca sa se apropie de oglinda, sa se priveasca pe sine, dar o sparge furioasa, apoi „descopera” ca e trasa de sfori si isi ridica ochii spre papusar. Papusarul trage sforile ca papusa sa-l priveasca. Creatorul isi priveste creatia si creatia isi priveste creatorul.

Omul e papusarul. Creatorul dotat cu constiinta si liber arbitru. Papusarul-creator, care ii spune maimutei: „Ce norocoasa esti sa fii maimuta. Fiindca e un blestem groaznic constiinta. Gandesc, simt, sufar… Iar pe maimuta o chema Elijah, Ilie pe romaneste, nume provenit din ebraica si care inseamna, in traducere, „Dumnezeu este Domnul meu”. Iar maimuta Elijah avea aciditate la stomac si nevoie de psihiatru fiindca nu se simtea bine in piele de maimuta, din cauza unei traume din copilarie, in timp ce papagalul invatase sa se planga ca urmeaza sa fie inchis in colivie…

Papusarul e mereu frustrat de cine este, ce are, ce face, de toata harmalaia rolurilor din mintea sa, de toate infinitele posibilitati si atractii, de toata mizeria neimplinirii acestor infinite variante de destin. Omul are impresia ca trage sforile si alege. Chestia asta se mai cheama si liber arbitru. Dar nu-i chiar asa de simplu…

Desi tine in mana sforile, desi le manuieste cu pricepere si este expert la asta, realitatea il lasa cu buza umflata. Economia in cadere nu are nevoie de papusari. Dar de ce? Doar el e maestru la tras sforile, nu? Asta se pricepe sa faca si asta vrea sa faca. Dar realitatea nu e doar mecanica tragerii unor sfori, e si cuantica intentiei. Dorim sa ne construim propria realitate dupa pofta, dar pofta ne-o punem in cui daca nu e adaptata la identitatea potrivita. Realitatea reflecta identitatea, nu pofta… Iar daca pofta trage sforile in locul identitatii, realitatea devine „blestemul groaznic al constiintei”.

Craig, un biet papusar frustrat si genial la trasul artistic al sforilor, nu-si gaseste de lucru. Incearca sa castige un banut pe strada, dar teatrul de papusi e pentru copii, iar copiii nu inteleg sexul cu papusi, nici atat sexul papusilor-calugar, in timp ce parintii lor il iau la bataie pe papusar. Care are o nevasta labila psihic, dependenta de iubire, de grija, de animale, o femeie care probabil viseaza sa salveze lumea, desi (sau poate tocmai pentru ca) nu se poate salva pe sine. Cei doi traiesc obscur.

Papusarul isi gaseste de lucru pentru mainile sale pricepute, e angajat sa indosarieze hartii. Un loc de munca ciudat, sediul aflandu-se la jumatatea etajelor unui zgarie-nori. Mai precis la etajul 7 si jumatate. In Arborele Sephirotic, cifra 7 reprezinta uniunea omului cu Divinitatea, compasiunea, victoria, iar cifra 8 reprezinta reactia (as interpreta – reactia ca urmare a alegerii, a exercitarii liberului arbitru, dupa compasiunea/victoria lui 7), vibratia cea mai puternica, marirea si gloria. De la 7 la 8 e necesar doar liberul arbitru, spre a face diferenta.

Insa etajul intermediar ii obliga pe cei care il populeaza sa mearga cocosati, aplecati ca sub o permanenta si umila corvoada. Fusese construit astfel dupa dimensiunea femeii iubite de un bogatas, femeie care il captivase fiindca se victimiza din cauza nanismului sau. Asa ca bogatasul i-a obligat la incovoierea spatelui pe toti cei care aveau sa se perinde prin acel loc, pentru a se cobori fizic la nivelul handicapului iubitei sale (ca ea sa nu se mai simta diferita sau prejudiciata). Iar saracia ii determina pe oameni sa-si plece spatele umil, spre a ajunge la nivelul handicapului… „Capul plecat, baiete. E randul tau sa faci economie.”

Papusarul e atras de o colega la fel de incovoiata, dar fatala. Respins categoric, el incepe sa aiba fantezii, sa o doreasca obsesiv. Nu-i mai pasa de incercarile sotiei sale de a salva animalele, nu mai vede si nu mai aude nimic, tot universul sau devine dominat de intangibila femeie fatala. Apare pofta, apare himera, se produce chimia neuronala si hormonala a mintii cazute prada, si bietul papusar uita cine este, renunta sa mai incerce sa materializeze cine este sau sa obtina ceva prin identitatea sa. Devine, cu alte cuvinte, pofta lui, se identifica acum cu ea si renunta la sine.

Oare nu asa patim destul de des? Ajungem ne identificam cu dependentele, obsesiile si atasamentele noastre si uitam cine suntem si ce dracului cautam in viata asta. Incepem sa reactionam (intre etajele 7 si 8), traind prin mancare, bautura, sex, tot ce putem cumpara cu bani, adictii…

Asa ajunge papusarul sa-si sacrifice identitatea. Descopera un culoar ascuns, ca celebrul tunel cu luminita la capat, ca un culoar al nasterii sau al initierii, prin care cel care se incumeta sa-l parcurga ajunge brusc si neinvitat in mintea lui… John Malkovich. Craig ii marturiseste atragatoarei Maxine descoperirea sa, iar femeia fatala transforma imediat manipularea identitatii unui barbat intr-o afacere personala. Noaptea, fireste.

Contra sumei de 200 de dolari, oricine putea patrunde in mintea lui John Malkovich, ii putea trai experientele si putea simti pe pielea sa cum este sa fii un actor de succes. Pentru 15 minute. Dar ce nu face omul ca sa scape de si din sine? „Sunt trist si gras.”, asa ca mai degraba prefera sa se scobeasca in nas in pielea lui John Malkovich. Sau sa negocieze culoarea unor prosoape de maini, primite bonus la un set de covorase de baie care nu-i trebuie.

Avizii de alte identitati/personalitati incep sa se inghesuie, insa nici macar acest izvor de bani nu o determina pe Maxine sa fie atrasa de papusarul Craig. In schimb, e atrasa de sotia lui, de ingenua si “ratacita” Lotte. E genial momentul cand Maxine e invitata acasa la cei doi soti, care sar la unison pe femeia fatala.

Fragila si psihic instabila Lotte devine obsedata de experienta de a fi in pielea lui John Malkovich, experienta care ii permite sa simta cum e sa fii barbat („Mereu m-am intrebat cum e sa ai penis.”) si sa exploreze sexualitatea debordanta a lui Maxine, conform cerintelor impuse de femeia fatala pentru a se lasa posedata. Cele doua femei incep sa-l foloseasca pe actor pentru a-si trai fantasmele sexuale prin corpul sau. Mintea i-o ocupa Lotte, iar Maxine ii atrage si ii foloseste corpul. Cam asa se intampla, de regula, la barbati: mintea le-o atrage o femeie fragila si vulnerabila, iar corpul le e atras de o femeie fatala. De aici pot porni conflicte dureroase intr-un mascul. John devine marioneta celor doua femei. Bun actor, dar doar un barbat pana la urma, nu?

Cand papusarul afla ca nevasta-sa facea sex cu Maxine, o sechestreaza, intra in mintea lui John, o minte astfel pe Maxine, care credea ca face sex cu mintea lui Lotte, si o poseda, in sfarsit, pe femeia dorita. Lotte e eliberata de maimutoiul Elijah, care isi aminteste cine este si ce poate… printr-o brusca regresie in copilaria sa, in timp ce era martorul suferintei salvatoarei sale. 🙂

Sub controlul papusarului, John devine paranoic, incepe sa caute explicatii pentru ce i se intampla, o urmareste pe Maxine si afla de portal. Deghizat, reuseste sa patrunda el insusi in tunel, spre a intra in propria… minte.

Urmeaza alt moment genial din film: John Malkovich being John Malkovich. Privita prin ochii si mintea sinelui, lumea e plina de variantele sale, mai mult sau mai putin reusite, mai mult sau mai putin grotesti, ridicole, elegante, spilcuite, masculine, feminine… Lumea e o infinitate de identitati ale lui John, lumea e populata doar de variantele feminin-masculine ale lui John Malkovich. Pare infiorator, nebunesc… dar  oare nu-i acesta adevarul? Oare lumea nu e o infinitate de identitati rupte si separate de liberul lor arbitru, de perimetrul lor de piele concreta? Oare Adevarul Realitatii nu este Unul? Care Unul? Exact acela care observa, mintea, acela care priveste cum se agita toate posibilele sale perspective, toate identitatile sale separate.

Papusarul afla ca e singurul care poate deveni din spectator, actor, in mintea lui John Malkovich, e singurul care il poate manevra, care ii poate controla mintea. Papusarul devine, la comanda femeii care il manipuleaza sexual, papusa. Pofta preia controlul.

Sub controlul lui Craig, actorul renunta la actorie si devine… papusar. Un fost actor de succes, priceput sa intre in pielea personajelor, sa le dea viata, sa le “traiasca”, se transforma intr-un papusar care doar manevreaza marionete de lemn, lipsite de viata. Pana la urma, tot o imitatie, un simulacru de viata… De ce devine actorul papusar? Din cauza poftei, a maniei, a obsesiei pentru sex si pentru o femeie fatala. Maxine se marita cu John-Craig, fiindca se pare ca un barbat nu ii era de ajuns. „In seara aceasta vom vedea barbatul de deasupra sforilor si femeia din spatele lui.”

Parasita si de sot, si de amanta, fara posibilitatea de a mai intra in pielea lui Malkovich, pe care pusese totala stapanire papusarul, Lotte se duce la proprietarul ciudatului sediu si afla secretul portalului. Menirea acestuia nu era doar de a imprumuta mintea si corpul cuiva un rastimp, ci mai mult, de a castiga nemurirea. Prin acel tunel, spiritele ale caror corp se apropia de moartea biologica se puteau transfera, impreuna, intr-un corp tanar, continuand astfel sa traiasca la infinit. Parazitar la infinit, inghesuite in aceeasi minte. Spirite batrane si multe, intr-un corp tanar, impartind aceeasi minte. Cam aglomerat… Scary, but true…

Portalul se muta. Pastra continuu legatura cu o persoana pana cand aceasta implinea 44 de ani, apoi se transfera la un copil nenascut. De ce 44? Pai, e cel mai mare numar maiastru din numerologie. Adunat, face 8, despre care am vorbit deja. Iar la baza, 44 e multiplu de 2, adica de impreunare. Patrunzand prin portalul conectat la un individ care implinea 44 de ani, mintea acestuia putea fi imprumutata, populata, personalitatea si corpul furate si locuite, prelungind, prin viata sa, viata spiritului sau spiritelor care ii preluau controlul mintii. Cand individul atingea varsta de 44 de ani, portalul se muta, facand legatura cu un copil nenascut. Urma sa ramana conectat la acest nou individ pana la varsta biologica de 44 de ani a acestuia. Insa, daca cineva patrundea prin portal cand era conectat la copilul nenascut, ramanea permanent captivul mintii copilului, pana cand acesta devenea un adult de 44 de ani. Strange rules…

Proprietarul sediului, Dr.Lester, si amicii sai, batranele spirite apropiate de termenul de expirare al trupului, il ameninta pe papusar ca o omoara pe Maxine, pe care o rapisera, daca Craig nu paraseste de bunavoie mintea lui John Malkovich, pe care pusese deplina stapanire. Iubirea pentru femeia sa fatala si gravida invinge, iar Craig redevine el insusi. Un papusar mincinos, frustrat si ratat, ramas fara sfori.

Innebunita, Lotte, care pierduse totul, decide ca daca nu o poate avea pe Maxine, atunci o va ucide, ca sa n-o poata avea nimeni. Of, dependenta, obsesia, posesia, proprietatea si controlul, cum distrug ele totul, ducand la esec, la suferinta, la ratare, ba chiar la nebunie… Ingreunata de sarcina avansata, Maxine incearca sa scape prin portal. O alta scena geniala. Femeia care poarta viata in pantece e capabila sa vada prin mintea lui John Malkovich experientele acestuia din copilarie. Freud s-ar cam rasuci in mormant, nu?

Lotte se potoleste din avantul criminal cand afla ca… mental, copilul era al ei. Ea era in mintea lui John atunci cand Maxine procrease cu el. Iubirea invinge, sub orice nume-corp-identitate s-ar afla. Cele doua femei raman impreuna, iubindu-se, crescandu-si impreuna copilul.

Parasit de papusar, John redevine el insusi pret de cateva secunde. Bucuros, isi spune “I’m John Malkovich.” Bucuria identitatii proprii nu dureaza mult la bietul actor. Spiritele batrane intra in portal. “We are John Malkovich.” 🙂

Parasit de toti, papusarul incearca sa acceseze din nou portalul de dragul iubitei sale. Isi leapada iar personalitatea, identitatea, fiinta, doar pentru a incerca sa fie acceptat, dar portalul se transferase si Craig devine prizonier in mintea fetitei lui Maxine, Emily. Ramane condamnat sa priveasca, prin ochii ei, cum femeia iubita era fericita impreuna su sotia sa, Lotte. Strange and creepy, isn’t it? Cam asa sta treaba cu spiritul, chit ca Freud s-ar rasuci iar in mormant, cu Jung si Adler, cu tot. Cam despre asta e vorba in povestea reincarnarii. Se mai mira cineva de ce au copiii atata nevoie de mame sau de iubirea lor? Poate le-au fost amante, iubite, candva…

Femeile obtin ce vor. Femeia fatala, care supunea barbatii, nu reuseste sa isi afle fericirea decat langa femeia vulnerabila, care voia sa salveze lumea. Par identitati care se pot completa destul de bine, nu? Se iubesc si isi cresc copilul, intr-un matriarhat pentru care nu le trebuise decat sperma unui barbat. Restul barbatului pare inutil, bun doar pentru a crea sau a prelungi viata, in cazul lui Malkovich, sau pentru a-si privi neputincios femeia iubita cum ii scapa printre degete, in cazul papusarului care-si amaneta identitatea fanteziilor.

Trec 7 ani. Din nou cifra 7… Spiritele batrane din Malkovich isi aduna alti prieteni si planuiesc din nou transferul in corpul tanar la care era conectat portalul, adica in trupul lui Emily, cand aceasta avea sa se apropie de 44 de ani. Urmarea e previzibila: spiritele batrane se tot inmultesc; iar papusarul va fi din nou aruncat afara, in mizeria propriei identitati, careia nu-i poate trage sforile. Copilul, devenit adult, va parasi obsesia pentru mama sa, fosta amanta, va deveni liber si stapan al propriei identitati, pret de cateva clipe, apoi va fi napadit de intelepciunea spiritelor batrane, care se tot inmultesc, avide dupa un corp material, dupa senzatii carnale si dupa nemurire.

Pana atunci, copilul inoata liber, in ape similare lichidului amniotic, supei universale, inoata printre alti copii, printre alte corpuri, fara sa stie ca in mintea lui e prizonier amantul mamei sale, fara sa stie ca cea mai grea problema existentiala e aceea de a descoperi cine este cu adevarat. Identitatea alege, nu pofta/fantezia. Pofta e o himera, identitatea exercita liberul arbitru si creeaza astfel reactia in realitate. Iar identitatea nu poate fi manevrata niciodata, de niciun papusar.

Un film complex, indraznet, genial, cu o distributie de exceptie: John Malkovich being… John Malkovich, John Cusack, Cameroz Diaz, Orson Bean (dragutul mosulica a jucat un rol tare simpatic in serialul “Desperate Housewives”).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: