Oda vinovatiei

Autor: Sal Rachele – fragment din „Viata la frontierele cunoasterii”.

Calatorie dincolo de dincolo

Oda inchinata vinovatiei

Aceasta este o scrisoare. O scrisoare foarte personala. Cand am inceput sa o scriu nu imi dadeam seama unde o sa duca. Stiam numai ca vreau sa o impartasesc cu tine, deoarece simt ca este posibil sa ne aflam intr-o calatorie foarte asemanatoare. Nu stiu daca drumul meu de pana acum va rezona cu tine dar, daca rezoneaza, sper sa iti faca a ta cale un pic mai usoara si mult mai plina de bucurie!

In trecut, calatoria mea a fost adesea dominata de intelegerea logica si mentala, presarata doar ici-colo cu sclipiri ocazionale ale adevarului, dincolo de cuvinte si idei. Astazi voi incerca sa folosesc cuvintele pentru a ajunge dincolo de cuvinte. Cuvintele sunt ca un punct de salt in necunoscut. Exista multe cai de a ajunge la frontiera. Una dintre favoritele mele este muzica. Ascult uneori anumite melodii care ma duc in dimensiuni aflate dincolo de dincolo. Dimensiuni ale iubirii fara margini, unde iluziile sunt doar umbre fara substanta. Telul meu in impartasirea acestei scrisori este sa ne amintim impreuna de ceea ce se afla in spatele valului. Ca sa ajungem acolo, vom trece prin ceata primordiala a Creatiei, inapoi spre inceputul timpului. Ne vom imbratisa cele mai adanci sentimente si da, intr-adevar, vom infrunta umbra inca o data. Aceasta scrisoare nu este decat un pas pe calea spre necunoscut, si chiar unul foarte important. Caci, daca nu ne curatam panza de paianjen din perceptia pe care o avem, nu vom vedea cu claritate ceea ce se afla in fata noasta.

In propria experienta, am ajuns fata in fata cu umbra, pe care o numesc „vinovatie”. Imi dau seama ca majoritatea oamenilor considera vinovatia un sentiment specific dintr-o multime vasta de sentimente si ganduri. Totusi, in aceasta scrisoare, vinovatia apartine atotpatrunzatorului sentiment al nevredniciei, neacceptarii si dezaprobarii sinelui meu si a Creatiei – un tip de judecare ce jefuieste sufletul de energia sa datatoare de viata.

Vreme de eoni intregi am permis acestui oaspete neinvitat sa intre in templul fiintei mele. Asadar, aceasta scrisoare va semana cu aceea a unui indragostit ce explica partenerei sale de durata dorinta sa de a pune capat relatiei. Iar in incheiere, acest lucru va fi vazut ca o adevarata declaratie de independenta.

Draga Vinovatie,

Noi doi am fost impreuna multa vreme. Inca de la aparitia mea ca suflet individual, tu ai fost acolo, nevazuta, ghidandu-mi evolutia si influentandu-mi deciziile. Dar acest lucru nu va mai dura. Caci acum te vad ca ceea ce esti de fapt, vinovatie, in toata viclenia ta, sub toate deghizarile tale. Cuvintele tale au fost sirete si convingatoare, dar ele suna a gol in inima mea. Caci atunci cand spun ca vreau sa-mi iubesc toate partile fiintei mele, tu esti cea care spune ca nu pot face asta. Tu esti cea care m-a facut sa imi privesc partile mele mai „umbrite” cu repulsie si dispret. Mereu spui ca trebuie sa ma straduiesc sa fiu ceea ce nu sunt. Si tu esti cea care spune ca trebuie sa ma modelez dupa imaginea ta despre perfectiune. Dar indiferent cat m-as stradui, niciodata nu este de ajuns.

Vinovatie, tu esti cea care a indus imaginea ca Dumnezeu pretinde perfectiune. Imaginea ta il portretizeaza pe Creator ca pe o fiinta statica, neschimbatoare, care sta intr-un turn de fildes, inchis intr-o detasare rece, rationala, dincolo de josnicia sentimentelor si perceptiei umane. Un ideal inalt, dar fiecare incercare de a-l atinge este sortita esecului. Caci tu te poti gandi mereu la ceva ce as fi putut face mai bine si niciodata nu imi ierti cusururile.

Da, tu esti, vinovatie, cea care cauta sa ma priveze de aprecierea momentului – momentul plin de bucurie, extraordinar, infinit, total in perfectiunea sa naturala. In locul acestuia, tu ai pus luciul tipator al versiunii tale iluzorii de perfectiune.

Vinovatie, m-ai controlat fixandu-mi mintea asupra viitorului pentru totdeauna si asigurandu-ma ca intunericul pandeste la fiecare pas, iar eu trebuie sa scap de el prin a ma intoarce in trecut. Tu compari mereu prezentul cu trecutul si imi spui sa ma bazez pe experientele din trecut atunci cand intalnesc oportunitati noi. Nu mi-ai permis sa ma simt bine in pielea mea, asa cum ma simt acum, si mereu mi-ai limitat fericirea si placerea, amintindu-mi permanent de treburile neterminate.

Mi-ai indus teama de pierdere si m-ai facut sa ma agat cu disperare de ceea ce am, nelasandu-ma niciodata sa renunt si sa ma deschid fata de ceva nou. Mi-ai dat nerabdarea cu mine insumi si cu ceilalti, spunandu-mi ca daca nu apuc bunatatile atunci cand am ocazia, voi pierde mult in cele din urma.

Mi-ai indus teama de esec si m-ai facut sa ma atasez de experientele pozitive si sa refuz sa privesc la cele negative. M-ai facut sa ma agat strans de altii pentru a fi iubit si acceptat, in timp ce, in adanc, frica mea de respingere a reprezentat certitudinea ta ca merit sa am parte de esec si respingere din cauza nevredniciei mele inerente.

Mi-ai spus ca iluminarea este numai pentru cei putini si ca necesita foarte multa munca si sacrificiu. Mi-ai spus ca sacrificiul este o virtute si numai daca ii pun pe altii mai presus, servindu-i cu altruism, voi fi cumva favorizat de Dumnezeu. M-ai facut sa cred ca este ceva egoist sa ma gandesc la mine insumi.

Vinovatie, m-ai facut sa imi creez vieti intregi in care am fost judecat de altii pentru caile mele excentrice, in care am fost ridiculizat si batjocorit pentru ca am dat glas la ceea ce gandeam. M-ai facut sa caut permanent iubirea si aprobarea celorlalti, in ce tu imi tot spuneai ca nu sunt suficient de bun ca sa le primesc. Si ti-a convenit sa imi ascunzi faptul ca lipsa mea de acceptare din partea lumii era o reflexie a propriei lipse de acceptare.

Mi-ai judecat corpul pentru dorintele sale de baza si m-ai convins ca m-as putea pierde in necesitatile sale si asa am facut. M-ai facut sa imi judec infatisarea fizica si infatisarea altora. M-ai facut sa imi judec sexualitatea. Chiar m-ai adus pana in punctul in care sa cred ca Dumnezeu nu este o fiinta sexuala. Ai facut in asa fel incat sa imi fie dificil, pentru ca ai judecat ca chakra supravietuirii este mai putin divina. Mi-ai spus ca trebuie sa-mi abandonez corpul pentru a ma inalta in casa Tatalui. M-ai facut sa imi fie rusine de propriul vehicul fizic si drept urmare am inceput sa ma imbolnavesc si sa simt ca imbatranesc.

Mi-ai judecat preferintele si m-ai convins ca nu sunt nimic altceva decat un ghem de durere si negativitate si pentru o vreme mi s-a parut ca aveai dreptate. M-ai facut sa imi judec supararea, furia, tristetea, mahnirea si teama. M-ai invatat sa imi neg sentimentele in favoarea imaginii tale despre perfectiune. M-ai invatat sa neg, sa neg si iar sa neg, pana cand din corpul meu emotional nu au mai ramas decat cateva fragmente de disperare si intuneric.

Ai spus ca mintea mea rationala e ceva rau, pentru ca mereu analiza si se agata de cunostiintele vechi, in loc sa ii dai iubirea si intelegerea necesare pentru o a ajuta sa vada dincolo de ea insasi. Abia acum imi dau seama ca nu esti capabila sa iubesti si sa intelegi, iar acesta este unul dintre motivele pentru care pun capat relatiei noastre.

Vinovatie, mi-ai judecat vointa, dorintele mele si puterea mea si mi-ai spus ca nu ar trebui sa am liber arbitru, ca nu ar trebui sa am dorinte si ca a fost gresit sa imi folosesc puterea ca sa creez lucruri frumoase in viata mea. Te-am crezut si in consecinta am uitat cum sa imi folosesc 90% din puteri. M-ai convins sa-i ranesc pe altii atunci cand imi exercitam puterea si liberul arbitru si, din clipa in care te-am crezut, i-am ranit adesea.

Mi-ai dat sa joc multe roluri de-a lungul istoriei. Mi-ai dat rolul si m-ai facut sa uit ca nu eram decat un actor pe o scena creata tot de mine. Mi-ai dat rolul de victima intr-un univers ostil si m-ai facut sa cred ca acesta avea putere asupra mea. Atunci cand ai obosit sa faci asta, mi-ai dat rolul de tiran, care traia intr-o falsa multumire ce vine din dominarea acelora „mai putin norocosi”. M-ai facut sa traiesc ca un martir si sa renunt la tot. M-ai invatat ca saracia este o virtute si prin urmare, aceia dintre noi, care au avut cea mai mare compasiune, au beneficiat de cele mai putine resurse pentru a ajuta planeta. De asemenea, mi-ai dat si rolul de criminal si cel de victima, de prigonitor si de prigonit. Cand am condus biserica, m-ai aruncat afara atunci cand m-am apropiat prea tare de adevar. Ai laudat virtutile unui Dumnezeu plin de iubire, dar in acelasi timp m-ai asigurat ca sunt un pacatos mizerabil, fara speranta de mantuire.

Vinovatie, mi-ai adus tristete atunci cand am ajuns prea aproape de bucurie. M-ai facut sa uit atunci cand am inceput sa imi amintesc. Si mereu m-ai adus cu picioarele pe Pamant atunci cand am ajuns prea sus. M-ai convins ca sunt prea idealist, ca Raiul este numai un vis, si ca dupa orgia mea cosmica a libertatii va veni si nota de plata, platibila integral si obligatoriu. Si, atata timp cat te-am crezut, nota de plata a venit mereu, exact la termen. M-ai facut sa cred ca muncesc ca sa traiesc si ca nu era corect sa ma bucur de viata daca altii sufereau. M-ai facut sa cred ca eram neputincios sa vindec relele lumii, ca era gresit sa cred ca pot sa vindec bolnavii si sa inviez mortii. In acelasi timp imi spuneai ca nu faceam suficient de mult ca sa salvez planeta.

Vinovatie, acum imi dau seama ca cel mai insinuos dintre toate lucrurile pe care le-am invatat de la tine a fost ca duhoarea intunecata a mortii ma va astepta atunci cand suferinta mea pamanteasca se va termina. Aproape m-ai convins ca inaltarea nu este reala si ca voi fi blocat pentru totdeauna in roata reincarnarilor. M-ai facut sa intru intr-un pantece cald, unde toate nevoile imi erau indeplinite, apoi m-ai aruncat intr-o lume zgomotoasa, insensibila, in care cei ce aveau mai putina intelepciune decat mine imi spuneau ce sa fac. Cand eram un copil neajutorat, ai facut in asa fel incat autoritatile lumii sa imi zdrobeasca vointa si sa imi distruga simtul natural al minunarii si curiozitatii. Mi-am petrecut multe vieti incercand sa ajung din nou in pantece, nerealizand ca nasterea fizica nu a fost decat o alta punere in scena a aparitiei mele ca suflet din Mama Creatiei. Ba chiar mi-ai spus ca aspectul Matern al lui Dumnezeu era o nascocire a imaginatiei mele, intr-un univers masculin. Sufletul meu a tanjit multa vreme sa se reintoarca in pantecele Creatiei, dar acum stiu ca acesta se afla inlauntrul meu.

O, vinovatie, acum vad ceea ce esti – un dumnezeu gol pe dinauntru, rece, impasibil, ce rataceste prin vid, cautand viata inocenta pe seama careia sa iti hranesti nevoile tale parazitare. Desi cuvintele mele sunt grele, nu iti port pica, fiindca stiu ca tu te hranesti din suparare. Mai degraba te vad ca ceea ce esti si nu mai doresc sa primesc darurile tale sterile. Si astfel te las sa pleci. In mintea mea te vad plutind fara viata spre marginile esentei mele si dincolo de acestea, in vid, dincolo de universul manifest.

Da, vinovatie, relatia noastra s-a incheiat acum, ca mi-am dat seama de jocul tau, si voi mai trece doar pentru cateva momente prin rolurile pe care mi le-ai stabilit. Caci acum doresc sa imi aduc si fratii si surorile sa te priveasca in fata. Ei vor vedea, asa cum vad si eu, ca in realitate esti un nimic – un imparat fara haine, fara substanta si lipsit de orice urma de iubire. Familia mea cosmica te priveste acum cum iti joci ultima carte din mana mizeriei de pe Pamant – cartea Armagedon-ului. Si te lasam sa te demasti singura. Caci ti-am vazut ultima carte si nu ne lasam pacaliti. Desi putem auzi tanguirea si scrasnetul dintilor credinciosilor tai in timp ce acestia asteapta deznodamantul, nu ne mai temem. Caci parasim lumea ta intunecata. Acesta este inceputul nostru si sfarsitul tau.

Si astfel ma intorc la o sarcina oportuna – aceea de a-mi recupera partile pe care le-ai tinut ascunse fata de lumina, pe care le-ai inchis departe de dulcele gust al libertatii.

Si imi imbratisez si nemarginirea si inocenta mea pura care, desi au fost uitate demult, nu au putut si nu pot fi niciodata distruse complet.

Iar in anii care vin, calea mea, departe de salasul tau, va fi luminata de Gazde Ceresti si nu va mai exista niciun colector de taxe care sa ii napastuiasca pe cei ce trec prin poarta spre libertate. Caci dincolo de iadul pe care l-ai creat se afla sunetul vechilor melodii, mereu actuale, cantand despre iubirea pe care nici nu ti-o poti imagina. Fiecare melodie radiaza in plenitudinea sa, iar cand eu si familia mea cosmica ne aliniem corpurile, emotiile, inimile, mintile si sufletele intru Unime, muzica se coboara in Unica noastra fiinta, iar trecutul dispare treptat in nimicnicia din care a venit. Iar teama de necunoscut se transforma in curiozitate si entuziasm, in timp ce ne imbarcam impreuna in aceasta calatorie de dincolo de dincolo.

Adio, vinovatie!

Semnat, fostul tau: Sal.

Comments on: "Oda vinovatiei" (3)

  1. Si eu multumesc lui Dumnezeu ca existi si ca pot sa citesc randurile tale pline de sinceritate si multe lucruri de folos. Sa ai saptamana binecuvantata

    Apreciază

  2. carmen said:

    Draga mea iti multumesc pentru aceasta minunata scrisoare publicata. Mi-a placut enorm si acolo dupa Sal imi scriu siu eu numele. E foarte interesant cum citindu-ti postarile uneori imi amintesc multe evenimente si trairi din viata mea. La mine astfel de postari fac sa functioneze foarte bine fluxul memoriei involuntare. Si asa incep sa meditez ceea ce face decat sa imi aduca beneficii. Simt indemnul sa ti le impartasesc si tie si cine stie poate vor fi de folos si altora care trec prin situatii de criza si le citesc…
    Sa lepadam ce nu este de folos. Din copilarie „mostenim” din experientele ce le-am avut prin exeplul celor din jur. Si le pastram in sertarele mintii noastre si ne fac rau . Eu imi amintesc de o perioada din copilaria mea cand a trebuit sa stau la o matusa mai multi ani. M-a ingrijit foarte bine si nu facea nici o diferenta intre fica ei si mine. Dar avea un tic , pentru orice lucru neansemnat pe care isi amintea brusc ca nu la facut spunea „Hi „ si se speria ca nu l-a facut, spre exeplu a uitat sa puna foarfeca la loc. Apoi nu ne lasa sa facem lucruri simple spunandu-ne ca le face ea ca noi suntem prea mici si nu putem. Aceaste doua lucruri au reusit sa imi creeze o stare de panica imensa. De exeplu daca duceam o cana mare de apa eram atat de speriata si emotionata ca chiar o scapam pe jos. Binenteles ca venea replica „ti-am spus sa nu te apuci sa duci tu ca nu poti”. Si eu ma straduiam din rasputeri sa ii demonstrez ca pot si crispata esuam de cele mai multe ori.. Imi amintesc un incident hilar acuma dar nu si atunci. Veneam impreuna de la piata si matusa mea avea multe bagaje. Si avea si un pepene nu prea mare. Am rugat-o mult sa ma lase sa il duc si eu un pic sa ii mai usurez sarcina si in dorinta de ai demonstra ca pot. Nu mai aveam mult pana acasa si a acceptat. Am mers cu pepenele acela asa de atenta si concetrata sa nu il scap si cand mai aveam doar o straduta de traversat, in mijlocul ei pur si simplu l-am scapat din mana, dupa care am izbucnit in plans. Am depasit cu greu acest sentiment de panica care intodeauna este urmat si de sentimentul de vinovatie si am luptat enorm sa scap de ele . Eu lucrez pe calculator si fac gestiuni, si uneori cand ceva e gresit uneori ma mai trece cate un val de emotie . Unul din versetele ce m-a ajutat sa iau atitudine sa lupt impotriva sentimentelor de panica si vinovatie a fost:” Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil, gandeam ca un copil; cand m-am facut om mare, am lepadat ce eracopilaresc.” (1Cor.13:11). Eu stau intr-un apartament mic impreuna cu inca tri persoane vara si patru iarna. In timp se aduna multe lucruri. Si din cand in cand sunt nevoita sa fac ordine si sa arunc lucrurile nefolositoare. Cred ca si in mintea noastra se aduna multe lucruri nefolositoare si aici trebuie sa intram din cand in cand si sa facem ordine si „sa aruncam, sa lepadam” ce nu este de folos.
    In timp am inceput sa ma cunosc pe mine si foarte mult m-a ajutat citirea Noului testament. Multe versete de acolo m-au facut sa reflectez si sa inteleg propia mea persoana. Spre exemplu citind :” Caci toata Legea se cuprinde intr-o singura porunca:”Sa iubesti peaproapele tau ca pe tine insuti.” (Gal.5:14); Iar a doua este urmatoarea: „Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.” Nu este alta porunca mai mare decat acestea.” (Marc.12:31), am constatat cu stupoare ca eu nu ma iubeam pe mine si atunci nu pot iubi si pe altul. Eu stateam cu un ochi extrem de critic asupra mea si eram nemultumita de mine chinuindu-ma sa reusesc sa ma auto corectez, sa fiu perfecta sa demonstrez ca pot si traid in permanenta in sntimentul vinovatie si neiertare fata de propia-mi persoana. „Dimpotriva, fiti buni unii cu altii, milosi si iertati-va unul pe altul, cum v-a iertat si Dumnezeu pe voi in Hristos.” (Efes.4:32)„Ingaduiti-va unii pe altii, si daca unul are pricina sa se planga de altul, iertati-va unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, asa iertati-va si voi.” (Col.3:13). Petru prima data ma confruntam cu un adevar l-a care nu ma gandisem niciodata. Citind despre Isus Hristos si definiitiile iubirii Lui practice am fost coplesita de iubirea Lui, despre modul in care poti fi eliberat si deveni alt om. Am inteles ce inseamna renoirea mitii „si sa va innoiti in duhul mintii voastre, si sa va imbracati in omul cel nou, facut dupa chipul lui Dumnezeu, de o neprihanire si sfintenie pe care o da adevarul.”(Efeseni 4:23,24) Pentru mine aceste cuvinte m-au ajutat sa ma autocunosc si sa vad cu adevarat ce este gresit, si de atunci a inceput o adevarata dorinta de a-mi reconsidera modul de a gandi sanatos.Am inteles ca am un „bagaj” nefolositor si chiar daunator de care trebuie sa ma debarasez si ca trebuie sa imi reconsider modul de a gandi . Sa inteleg de fapt ce e iubirea sa ma simt eliberata din angoasele trecutului si obsesilor, Pentru primana data perceptia mea despre mine lume viata univers Dumnezeu s-a schimbat radical. Daca Dumnezeu ne-a eliberat la un moment dat nu vad de ce trebuie sa ma incatusez eu in vreo forma de religeie facuta de oameni. De altfel eu tanjeam de mult in inima mea dupa o astfel de eliberare dar nu stiam calea sa ajung la ea. Imi amintesc ca in tinerete sfatuita prost de propiul meu tata am aceptat, desi nu as fi vrut, din teama sa fiu mebra de partid. Aceptand acest compromis m-am simtit incatusata ani de zile de decizia gresit luata. In octombrie 1989 eram insarcinata cu primul baiat si eram foarte sensibila din punct de vedere emotional. Un coleg a indraznit sa se abtina in realegerea lui Ceausescu . Ce a urmat a fost un circ , l-au exclus din partid, l-au dat afara din servici, a fost deprimant, frica si sfaturile celor din jur m-au oprit sa nu pactizez cu acel om liber care a spus ce gandeste. Atunci a fost momentul in care am facut o promisiune inaintea lui Dumnezeu si a constintei mele. Ca niciodata nu o sa ma mai bag in vre-o organizatie facuta de om dorindu-mi sa fiu eliberata din acel cosmar. Am fost norocoasa la doua luni am scapat definitiv din acea constrangere in care cu naivitatte acceptasem ca multi alti sa intru. De cand am devenit in cugetul meu crestina am intalnit multi crestini din diverse biserici , care ma intreabau din ce denominatiune fac parte, pentru multi e greu de inteles ce inseamna sa fi liber fara sa apartii unei grupari. La inceput am avut unele dificultati in a-mi sustine parerea fara a ma simti putin ciudata, dar intr-o zi am citit aceste versete care m-au eliberat „Ioan I-a zis: „Invatatorule, noi am vazut pe un om scotand draci in Numele Tau; si l-am oprit, pentru ca nu venea dupa noi.”
    „Nu-l opriti”, a raspuns Isus, „caci nu este nimeni care sa faca minuni in Numele Meu, si sa Ma poata grai de rau indata dupa aceea.Cine nu este impotriva noastra este pentru noi.”(Marcu:38,39,40)
    De accea imi place sa citesc si genul tau de postari sunt lucruri interesante din care poti sa inveti ceva si care te pot intari sa lupti cu tot ceea ce este nesanatos pentru minte si pentru trup.
    Din 1993 nu mai citesc ziarele, datorita mutitudinilor de stiri morbide si scabroase. Din 2007 nu mai ma uit la televizor din cauza” invaziei” de tipm publicitar. Am ales sa selectez eu de pe calculator la ce stiri sa ma uit, ce fileme sa vizionez, ce sa citesc. Pe calcurator exista posibilitatea sa „rasfoiesti” si sa iti selectezi la ce sa te uiti sau citesti.
    Piesa mea favorita din muzica clasica este Imperialul lui Beethoven, iti daruiesc din toata inima linkul de mai jos sa te bucuri de minunatele acorduri. Si care merita ascutat din cand in cand mai ales in momentele mai tensionate. Pe mine marelaxeaza enorm dar imi da si untonus, o vivacitate deosebita
    Zimerman Beethoven piano concerto no 2 (complete)

    Apreciază

    • Beethoven este de departe preferatul meu, primul geniu pe care il recunosc printre oameni, deci rezonez foarte bine cu linkul tau. Am citit cu drag cele scrise de tine, m-am regasit si eu in multe ipostaze, totul m-a facut sa ma gandesc ce diferite ne sunt tuturor experientele, dar cat de similare pildele/lectiile si ranile. Imi plac tare mult citatele tale, sunt foarte bine alese, un deliciu in intelepciunea lor simpla si blanda.
      Apropo de religii si nu numai, eu nu (mai) judec pe nimeni, fiindca fiecare are calea lui de a ajunge la acelasi adevar si nimeni nu merita tulburat de la acea cale aleasa de sine, spre a experimenta ce doreste, spre a alege si culege ce doreste.
      Si eu am trecut prin faze extrem de asemanatoare celor povestite de tine, ma bucur ca le-am inteles si ca le-am tot depasit. Da, oare cum sa-l iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti daca nu te iubesti pe tine? Asa am inceput si eu sa ma intreb la un moment dat… Iti multumesc, draga Carmen, pentru randurile tale.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: