Acum aproape 4 ani, in urma operatiei prin care mi s-a extirpat nevul malign de la frunte, am ramas cu jumatate din pielea capului amortita, mai ales in zona operatiei. Medicii spuneau ca asa va ramane pe veci. De fapt, cred ca pentru ei asta reprezenta cea mai mica problema care sa ma fi deranjat, avand in vedere ca ma priveau deja ca pe o amintire.

Senzatia ciudata a atingerii acestei portiuni de piele imi dadea fiori, ma feream s-o ating fiindca imi amintea instantaneu tot ce traisem prin acea rana. Nu suportam nici sa ma atinga altcineva acolo. Iata, deci, cum nu suportam sa fim atinsi… acolo unde e amortit, acolo unde am avut o rana, acolo unde ni se reaminteste durerea.

Pana cand? Pana cand ramane cicatricea ranii, amortirea, pana cand ne ferim ranile? Pana cand incetam sa ne victimizam si ne asumam ranile ca fiind proprii, pana cand decidem singuri sa le vindecam.

Zilele trecute mi-am trecut mana peste cicatricea ramasa in urma operatiei, abia vizibila acum. Evitand-o, n-aveam cum sa realizez minunea: totul a revenit la normal, mi-am reintrat pe deplin in drepturile asupra propriului corp. Imposibilul doctorilor a devenit iarasi posibil (a cata oara?!): imi simt zona acelei cicatrici absolut la fel cu tot restul pielii corpului, locul nu mai este deloc amortit, nu-l mai simt diferit, la fel cum a cedat, in timp, si amortirea pielii capului.

Recunosc ca nici macar n-as fi indraznit sa sper ca ar fi putut fi posibila dezmortirea zonei operatiei. Hmmm… puterea obisnuintei: ma obisnuisem mai mult cu acea senzatie anormala de amortire, uitand cum e ca ea sa nu existe, iar teama ca exista ma impidica sa o ating, ca sa constat ca a disparut.🙂

Asa ca, iata cum invatam sa fim fericiti prin constientizarea ca mereu e suficient ce avem, ca avem tot ce ne trebuie. Iar daca avem impresia ca nu-i suficient, pierdem ca sa ne amintim sa pretuim, sa ne amintim lectia recunostintei.

Un baiat chinuia o pisica. Un om trece, il vede si il intreaba:
– De ce chinui pisica?
– Ca s-o fac fericita.
– Pai, cum asa, s-o faci fericita, nu vezi cat sufera?
– Da, dar cat de fericita va fi cand o sa-i dau drumul…

Un evreu, care avea multi copii si era foarte necajit, merge sa se planga la rabin:
– Rabi, ce sa fac? Nu mai pot suporta! Casa mea e un iad! Copii multi, toti tipa, toti se bat, sotia mea ii cearta toata ziua, ei plang, vin la mine si-mi spun, vine si sotia si mi se plange, e o intreaga harmalaie la mine in casa, mereu e dezordine si cearta, nu mai pot, innebunesc, simt ca mor! Ce sa fac?
– Ai gaini?
– Da!
– Timp de o saptamana baga toate gainile in casa si tine-le acolo cu voi. Apoi vino si spune-mi cum e.
Peste o saptamana, vine iar evreul. Rabinul il intreaba cum e.
– Cum sa fie, rabi? Mai rau ca inainte, copiii plang, nevasta tipa, peste tot gainat, gainile cotcodacesc, innebunesc, nu mai pot, spune-mi ce sa fac?
– Baga si porcul in casa cu voi iar peste o saptamana vino sa-mi spui cum e.
Peste o saptamana, vine evreul si la fel se plange, iar rabinul ii zice sa bage si vaca in casa. Dupa inca o saptamana de stat in casa cu copiii, nevasta, gainile, porcul si vaca, vine evreul iar la rabin iar acesta ii spune sa scoata vaca din casa si peste o saptamana sa vina sa-i spuna cum e.
– Ei, rabi, parca e mai bine… nu mai e vaca, nu mai e balega, e oarecum mai bine…
Rabinul ii spune sa scoata si porcul, iar peste o saptamana la fel procedeaza si cu gainile.. Apoi il intreaba?
-Ei, acum cum e la tine in casa??
-E minunat, rabi! Numai eu, copiii si nevasta in casa! O! Nu mai am ce sa-mi doresc! Sunt de-a dreptul fericit! Iti multumesc din suflet ca m-ai ajutat!

Un tata si-a pierdut fiul cand acesta era mic. De-a lungul timpului, tatal a devenit bogat iar fiul a cazut in saracie, fiind nevoit chiar sa cerseasca pentru a-si asigura existenta. Intr-una din peregrinarile lui, tanarul a ajuns din intamplare in zona unde se afla palatul tatalui sau.
Recunoscandu-l, parintele a cerut ca tanarul sa fie adus inaintea lui, insa baiatul s-a speriat foarte tare auzind aceasta, asa ca tatal l-a lasat pe fiu sa plece, neavand ocazia sa-i spuna cine este el de fapt. Totusi, a trimis doi oameni sa-l intrebe pe tanar daca nu cumva ar dori sa munceasca pe domeniul sau. Cersetorul a fost de acord si a lucrat asa multi ani.
Intr-una din zile, tatal l-a chemat la el, insa a vazut ca fiul sau inca era temator in fata lui. Atunci s-a gandit ca socul aflarii adevarului ar fi fost poate prea mare pentru tanar si i-a mai lasat un timp spre a fi pregatit sa-l primeasca. I-a spus baiatului ca, datorita seriozitatii si constiinciozitatii cu care il servise atatia ani, a hotarat sa il recompenseze, numindu-l administrator al averii si domeniilor sale. Tanarul a mai muncit asa alti ani, capatand treptat incredere in sine.
Apoi, intr-o zi, omul cel bogat i-a chemat pe toti apropiatii sai si i-a anuntat ca fostul cersetor era in realitate fiul sau, de care fusese despartit timp indelungat, si pe care acum il primea inapoi si il numea mostenitor al tuturor posesiunilor sale. Cand baiatul a auzit una ca asta, a ramas foarte surprins, gandindu-se ca a primit ceva neasteptat, insa de fapt totul fusese al lui dintotdeauna.
In aceasta parabola, fiul reprezinta fiintele obisnuite care nu-si imagineaza ca au in ele insele natura de iluminat, de Dumnezeu si ca au avut-o dintotdeauna, dar nu au acceptat-o dintotdeauna, din cauza fricii.

Copyright Logo Livia Bonarov

Preluare continut de pe acest site.
Se pot prelua doua paragrafe din continutul unui articol, cu indicarea link-ului sursei unde poate fi citita continuarea.

Comments on: "Baga vaca si porcul…" (3)

  1. Linistirea mintii e o idee care as vrea nu numai sa o invat dar sa stiu cum sa o aplic practic…., imi plac cuvintele de mai jos si as vrea sa le aplic in tooooate situatiile nu numai in unele. „Nu va ingrijorati de nimic; ci, in orice lucru, aduceti cererile voastre la cunostinta lui Dumnezeu, prin rugaciuni si cereri, cu multumiri. Si pacea lui Dumnezeu, care intrece orice pricepere, va va pazi inimile si gandurile in Hristos Isus.”(Filipeni 4:6,7)
    Doua verbe: a te ingriji si a te ingrijora. Mare diferenta intre ele.

    Apreciază

  2. carmen said:

    Foarte „hranitoare” postarea ta . Am invatat in timp ca experientele neplacute prin care trecem nu ar trebui sa ne darame ci doar ar trebui sa vedem ca au scopul de a ne intarii si realiza cat de puternici sau slabi suntem si sa invatam cate ceva din ele, sa ne schimbam modul de perceptie, de atitudine. Unul din multele versete care imi plac este si acesta ;” De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau. (Rom.8:28) Am citi intr-un comentariu a epistolei catre Romani ceva tare fain; atunci cand vine un necaz sa il privim ca pe un cadou impachetat intr-un ambalaj urat. Dand acest ambalaj urat vom constata un alt ambalaj mai putin urat, si tot dand la oparte ceea ce e urat vom ajunge la esenta care este sperenta si increderea. Asa ca ar trebui intodeauna dupa primul impact neplacut cu o noua experienta sa nu ne uitam la ce ne izbeste privirea, simturile in mod dureros. Eu am trecut prin patru operatii pe abdomen si am avut si eu sensatia aceasta de aporteala de care spui la unele din ele. Au fost momente cand m-am indreptat spre sala de operatii cand ma intrebam daca o sa mai ies de acolo. Au fost momente in care credinta a jucat un rol extrem de important. Dupa astfel de experiente unice de fiecare data, desi trupeste am iesit mai” sifonata”, spiritual am crescut mult mai mult, si am invatat sa iubesc si pretuiesc viata cu tot ce inseamna ea si mai mult.
    Frica, nemultumirea, teama sunt sentimente frecvent cutivate in zilelele noastre prin toate mijloacele posibile. Chiar si cei dragi cand vrei sa intreprinzi ceva de multe ori iti taie din avant de teama . De multe ori nu spunem ceea ce gandim din teama si aceasta creaza presiune la nivelul creierului, si o stare de frustrare si angoasa. Chiar ne perecliteaza sanatatea. Teama si neancrederea ne fac sa acceptam umilinta si presiunea fizica si psihica . M-am intrebat si am reflectat oare cum pot iesi din acest cerc vicios si raspunsul a fost ca” In dragoste nu este frica; ci dragostea desavarsita izgoneste frica; pentru ca frica are cu ea pedeapsa; si cine se teme n-a ajuns desavarsit in dragoste. „(1Ioan.4:18) Neautopedepsind, aceptand si cultivand frica in locul increderii si dragostei ajungem cazuti si daramati. Frica sta totdeauna la panda sa puna stapanire pe noi in cele mai dificile momente. E o lupta permanenta in astfel de cazuri. Depinde de autocontrolul nostru daca permitem sau nu sa intre in mintea noastra.

    Apreciază

    • Pana la un moment dat, recent, as fi pus accent pe fiecare cuvant de-al tau, mi-as fi exprimat acordul, etc. Acum am invatat mai mult sa ascult. Iar dupa ce ascult, zic asa: nu exista nicio lupta „reala”, nu e nevoie de control/autocontrol. Iubirea anuleaza frica, e ca o reactie chimica. Usor de spus, greu de facut, insa cu cat percepem sau luam asta ca pe o lupta, cu atat devine mai greu. Lupta si controlul/autocontrolul sunt dictate doar de mintea noastra. Daca linistim mintea, nimic nu mai pare conflictual, nici in noi si nici in exterior.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: